Cu focile pe Semenic 22-23ian

Sfarsitul acesta de saptamana se anunta cu ninsori zdravene. Asta suna bine pentru planurile noastre de schi. Ne strangem o trupa consistenta de 13 oameni pentru o iesire cu schiurile de tura la Semenic.

Sambata dimineata, eu cu domn' Presedinte Mardale dam o fuga la Herculane unde avem niste treburi organizatorice de rezolvat. Pe langa treburile din oras, ne mai aruncam rapid si pana in catunul Inelet, unde facem cunostinta cu nea Iacob si primim acordul pentru trecerea unei portiuni din noul traseu Hercules Maraton prin gradina dansului.

Drumul nu e sigur nici chiar cu un LandRover Defender 4x4

Spre seara parasim Herculane, il pescuim pe Markus din Caransebes si apoi ne pornim spre Resita, urmand sa urcam la Valiug. Pe drum primesc un SMS de la Gianina: "Ai mare grija la drum. Noi ne-am dat peste cap, dar totul ii ok".
Mesajul asta nu suna bine deloc. E vorba de drumul de urcare dintre Resita si Valiug si de trupa de 7 oameni ce a urcat cu Defender-ul: Nae, Gianina, Oana, Diana, Ioana, Lola si Calin. Nu reusim sa vorbim cu cei care au facut tumba cu masina, insa am incredere in precizarea din final a Gianinei si incerc sa conduc fara sa-mi fac griji. Afara ninge intr-o veselie.

TAF-ul rezolva situatia

Ajungem si noi la fata locului, unde ne intampina Nae, Oana, Diana si Calin, care au ramas langa masina rasturanta cu rotile in sus intr-o rapa de pe marginea drumului.
Gianina, Ioana si Lola au fost deja evacuate de Lars, care sosise in Valiug ceva mai devreme.
Ce se intamplase? In ultima curba de urcare, inainte sa inceapa coborarea spre Valiug, intr-o zona in care drumul e usor inclinat lateral, masina a alunecat spre vale, a derapat si s-a rotit 180 grade, apoi izbindu-se cu rotile de taluzul de zapada de pe margine, s-a rasturnat in rapa si s-a oprit cu rotile in sus. Asta si datorita faptului ca Defender-ul e o masina inalta, cu centrul de greutate foarte ridicat. La o masina mica nu s-ar fi produs rasturnarea. Norocul a fost ca si-a gasit proptea in 2 copaci mai zdraveni, care i-au oprit caderea, altfel mai jos era o panta abrupta de cca 70 grade si inca vreo 10m pana in fundul rapei, fara copaci care sa opreasca caderea.
Totul s-a intamplat la viteza mica, oamenii au apucat sa realizeze ce se intampla, s-au pregatit de tumba si toata lumea a scapat teafara fara rani.
Ramanem si noi alaturi de ceilalti sa asteptam un TAF din Valiug. Dupa ce jucam turca vreo ora si ceva in frig, in sfarsit soseste si TAF-ul mult asteptat.

Defender-ul a scapat destul de putin sifonat

TAF-ul asta e o scula foarte versatila. Are 2 trolii cu actionare independenta, asa ca operatiunea de extragere a Defender-ului din rapa a parut ca o joaca de copii. Doar sa ai jucaria potrivita!
In plus soferul de pe TAF era mester priceput, intai a pus jeep-ul pe roti si abia apoi l-a tractat afara, asa ca toata operatiunea s-a desfasurat fara sa provoace daune suplimentare Defender-ului.

Cu doagele pe strada

Tarziu spre miezul noptii ne reunim toti in casa lui Kitty si Bebe si ne intindem la povesti.
Dupa toata patania asta am constatat ca unii dintre cei 7 cu tumba sufereau de sindromul rasturnarii peste cap, adica daca inainte de tumba cu masina isi aminteau ca il aveau pe colegul de rasturnare X in dreapta, atunci cand rememorau momentul ulterior rasturnarii cand erau cu capul in jos, colegul de rasturnare X se afla in partea stanga :)) Noi cei care nu traisem pe viu asa ceva nu intelegeam fenomenul, dar se pare ca sindromul se manifesta prin efecte deosebit de periculoase prin care mana stanga ia locul mainii drepte :D

Intram cu doagele la birt

Duminica dimineata trezirea matinala tipica unor vajnici montaniarzi ce suntem, ne-a fost puternic influentata de aceste evenimente neprevazute, care ne-au facut sa ne culcam la ore mici. Eu cel putin am cazut rapus dupa o sambata destul de obositoare. Asa ca la primele ore ale diminetii nimeni n-a miscat in front. Desi eu sunt convins ca unii somnorosi notorii s-au bucurat din plin de aceasta oportunitate si de faptul ca nimeni n-a venit sa-i trezeasca :D
Asa ca dimineata o incepem alene si dupa micul dejun servit catre ora pranzului, iesim din barlog pentru o cafea la un birt din apropiere. Nu prea stim ce tura sa facem avand in vedere timpul limitat, noi ne dorim sa urcam spre Semenic, dar nu pe sosea, iar barmanita ne salveaza si ne sugereaza linia viitoarei partii de ski.

Va rugam nu ridicati schiul de pe sol!

Baza partiei se afla la "Casa Baraj", de unde de altfel incepe si un traseu banda galbena. In partea de jos a partiei s-a defrisat pentru a se largi partia, iar mai sus este un fel de culoar lat de cativa metri care urca de-a dreptul la deal prin padure.

Se face loc pentru noua partie

Captain in frunte

Gianina are probleme tehnice la legaturi

Din cei 13 trupeti suntem 11 care am pornit in tura, toti suntem pe schiuri si urcam frumos la deal in sir indian, cand mai adunati, cand mai rasfirati.

Un popas nu strica niciodata

Lola mereu vesela

Dupa domn Presedinte inainte!

Dupa o ora de urcat, cea mai mare parte a trupei e nevoita sa faca cale intoarsa din motive logistice legate de organizarea transportarii jeep-ului avariat la Timisoara. Se vede pe fetele unora regretul ca sunt nevoiti sa se intoarca. Mica noastra excursie e placuta, panta dulce, urcusul agreabil, prin padure e liniste, nu e frig si fulguieste usor. Toti ar fi vrut sa mai urce.

Nu avem probleme de orientare

Ramanem in formatie de 4, adica Gianina, Markus, Mardale si cu mine. Noi ne continuam urcusul spre Semenic.

Baietii stau cuminti in trena Gianinei

Traseul nostru continua linia stalpilor electrici ce urca spre Semenic, apoi din punctul unde se intalneste fosta partie de slalom urias, cotim spre stanga si in scurt timp intalnim fosta linie de telescaun dintre Valiug si Semenic.

Se urca la aspiratie

Mardale nu mai depune nici un efort

Markus

Mereu l-am rugat pe Markus sa se imbrace mai colorat ca nu se vede deloc in poze. Bine ca macar si-a luat o bascuta simpatica.

Adineauri erau lipiti... acuma ce-s asa rasfirati?

Hai domn Presedinte ca astia ne-or lasat in urma

Ne intrebam curiosi cu totii unde anume vom iesi? Noi credeam ca undeva la baza partiei Monte-Banato. Insa la iesire din padure suntem undeva la baza partiei Goznuta. Aici cautam un loc unde sa bem un ceai si sa ne odihnim putin la caldura inainte de coborare.
Zarim cabana "Prietenii Muntilor" si ne gandim ca aici e de noi, doar si noi suntem prieteni cu muntii.

Cabana Prietenii Muntilor

Inauntru avem sa aflam ca e o cabana privata, nu e deschisa pentru public, insa Mardale, ca un presedinte diplomat ce e, trateaza imediat de niste ceaiuri calde. Oamenii sunt deosebit de primitori si amabili si in curand aflam ca reprezinta asociatia "Prietenii Muntilor" din Resita care se ocupa in special cu tabere de instruire a copiilor.

Alternativii si Prietenii Muntilor

Ii cunoastem pe Adi si pe Justin, care ne prezinta cabana si se pare ca sunt si mandri de ce au realizat. Intr-adevar dupa cum arata cabana si din ce aflam despre organizarea taberelor de ski pentru copii au si cu ce sa se mandreasca.
Pe Justin il rog sa ma ierte ca l-am aburit in asa hal de nici nu se mai vede, dar aparatul meu foto a inceput sa asude subit atunci cand l-am adus de la frigul de afara la caldura din cabana si n-am mai reusit sa-i opresc transpiratiile. Cam la fel si mai jos la pozele cu cupa.

Cupa Veteranilor

Ni se prezinta si "Cupa Veteranilor", ea se inmaneaza anual alui mai prieten al muntilor, alui mai vajnic schior, alui mai organizator cu cea mai prolifica activitate pentru asociatie. A se remarca si polonicul atarnat strategic de toarta impozantei cupe. Trebuie sa va spun ca e o cupa impozanta, poate din poza nu va dati seama, dar cred ca trebuie sa fii foarte aprig s-o ridici deasupra capului. Trebuie sa fii aprig deoarece la inmanare Cupa e umpluta cu oaresce lichide aducatoare de exaltari bahice si toata lumea se serveste cu acel polonic din pretiosul lichid. Va dati seama cum se inghesuie toti pe langa norocosul castigator ca sa-si primeasca fiecare cate-un polonic...

Altarul cabanei

Dupa placutul popas la "Prietenii Muntilor" e timpul s-o luam la vale. Oricum a fost mult mai bine sa nimerim aici, decat la orice restaurant din statiune. Macar am cunoscut oameni noi. Dam focile jos si incepem sa gustam placerea de-a cobori. GPS-ul imi arata c-am urcat 5.3km, deci avem ce gusta. Desi zapada nu e foarte mare si nu are strat de baza pentru a schia prin padure, totusi avem noroc caci un ratrac pare sa fi nivelat zapada cu cateva zile inainte pe viitoarea partie. Si sa schiem acum prin zapada proaspat depusa peste cea batatorita de ratrac e o adevarata incantare. Tot ce-am urcat in 2.5h, acum coboram in 15min. Sufletul chiuie de placere pana ajungem jos la "Casa Baraj".

Daca in viitor aceasta partie va fi deservita si de un telescaun, va fi chiar interesanta. Partia in sine e destul de usoara, nu are portiuni abrupte, dar va fi atragatoare prin lungimea ei.

Cam asta a fost mica noastra excursie. Desi tura a fost scurta, a fost foarte gustata pentru ca iarna asta n-am prea reusit sa scoatem focile la plimbare. Cam saraca iarna asta, speram ca de acum sa fie mai generoasa in zapada.

Toate pozele din tura se gasesc aici:
http://picasaweb.google.com/gianinalin/CuFocilePeSemenic#

Weekend de antrenament Crivaia 8-9 aug

Am notat in calendar 9aug BMM (Banat Mountainbike Maraton). Alin, Tibi, Ciula, Suca si Elena merg. Eu ce sa fac? Nu prea am chef de concurs din doua motive: unul ar fi ca saptamana viitoare este Carpathian Adventure si nu as vrea sa ma accidentez inainte de concurs si al doilea motiv ar fi genunchiul, nu as vrea sa ma doara iar.
Initial planuiesc cu Adina si Lore sa mergem in Retezatul Mic, dar iesirea se anuleaza, deci merg si eu cu baietii, avand in plan sa ma inscriu la tura de 50km, dar incercand sa nu trag de mine.

Gianina

Tibi

Restul trupei

Sambata pornim in plimbare pe traseul de 50km, dar pana la urma Tibi, Alin si cu mine facem tura de 30km si decidem sa nu participam la concurs. Nu vrem sa ne accidentam inainte de Carpathian Adventure, mai ales ca fiecare a cam tras cate o tranta pe traseu, desi noi eram in regim de plimbare, nu de concurs.

Gasca mare

Ne reluam traseul

Asadar pentru ca am renuntat la concurs, trecem la ultimele antrenamente pentru aventurile carpatine, facem o alergare de seara la Crivaia, care incepe pe inserate si se termina efectiv pe bezna. Nu ne-am luat frontatelele la noi si cum drumul serpuieste prin padure, alergam ca si cum am fi legati la ochi. Tibi alerga in fata mea si aveam noroc ca ii vedeam tricoul deschis la culoare, iar din cand in cand imi mai zicea: "cred ca urmeaza curba la dreapta".

Eu chiar nu mai am chef

Lenevim aici?

Ce bine!

Imi pica oare un mar in gura?

Ziua de duminica am inceput-o din nou cu o alergare, apoi am coborat pe bicicletele in Resita la o inghetata, ca sa avem ce pedala la deal inapoi, eu pana in pas, baietii pana sus pe Semenic.

Pregatim bicicletele pentru aventurile carpatine

Spalam si lantul

Cam asa ne-am relaxat noi trei inainte de Carpathian Adventure, iar Ciula, al 4-lea membru al echipei, el a fost un pic mai serios decat noi si a participat la concurs la tura lunga.

Garana - Muntele Mic - Garana 26-27iul

In ultima tura de antrenament ne suim din nou in sa pt o tura de bike care avea sa fie cea mai grea din toate cele 4: pe harta am masurat aprox 110km si 2900m diferentza de nivel, pe teren insa aveau sa fie 19h30', 130km si 3400m diferentza de nivel.
Desi tura e planificata la altitudini mult mai mici decat Trans-Alpina din Parang, ne dam seama doar privind harta ca avea insa sa fie o tura mai aspra si mai complexa. Pana la urma avea sa fie chiar ceva mai aspra decat estimarile :D
Traseul e o idee mai veche a lui Mardale si cum tinea mortzis sa-l facem, numai bine era potrivit pt o tura de antrenament de andurantza. Trebuia gasit insa we-ul potrivit pt o astfel de tura, adica la altitudini mai joase, adica un we mai racoros. Si cum we-ul se anuntza destul de ploios, tura se potriveste la fix :D Doar in concurs putem da de orice vreme.

Garana, urcand spre vf Nemanu Mare

Traseul se intinde in 2 masive muntoase, Semenic si Muntele Mic-Tzarcu incepe in Garana (1000m), coboara si urca pe vf Nemanu Mare (1100m), coboara prin Lindenfeld pana in valea Timisului la Buchin (250m), de acolo pe valea Bolvasnitzei pana in Bolvasnitza, trece peste dealuri si fanetze pana in Borlova, urca pe vechiul drum militar pe la Fantana Voinii pana in statziunea Muntele Mic (1525m), de acolo coboara pe sosea pana in saua Jigoriei (1250m), apoi urca prin Poiana Dacia pana la statzia meteo Cuntu (1600m), coboara in Poiana Strigoniu (1000m), iar urca pe Culmea Pleasa (1400m), coboara din nou in valea Timisului prin Sadova Noua si din Slatina Timis (300m) urca pe drumul forestier spre Brebu Nou (1000m) si circuitul se inchide tot la Garana. Deja am obosit doar scriind insiruirea lunga a traseului :D

Markus (din echipa Duracell)

Ca de obicei fixam un base-camp de data asta fara cort, vineri noaptea dormim la cabana din Garana a asociatziei Banat-Ja. Tura este open, se inscrie o gramada de lume, mai multe grupuletze dar cu planuri diverse. Suntem cei cu planuri de antrenament din echipele pt concurs: Half Alternative (Gianina, Mihai), AlternativeTM (Ioana, Mardale si io), Botanicii (Mara, Titi, Calin, Norbi) la care se adauga Neatzu si Markus care si ei sunt tentatzi de intreg traseul. Mai sunt Diana, Hume, Silvica fara planuri precis conturate si Carol, cel mai bun cunoscator al drumurilor din zona, aflat la Brebu Nou dupa o tabara EnduroMania.

Carol se pregateste de tura

Sambata dimineatza ne mobilizam relativ bine si reusim sa plecam la 9am. Ni se alatura si Silvica si Hume care vor parcurge din traseu atat cat le va face placere. Deocamdata Carol e sef de trib, responsabil cu orientarea, cunoaste bine zona si ne ajuta mult caci bucata prin padure in urcare spre vf Nemanu Mare (1100m) si coborarea spre Lindenfeld are puncte delicate in care se poate pierde usor drumul.

Silvica discutand cu bicicleta

Tura incepe promitzator, adica noroaie la greu asa cum ne asteptam, acolo unde pedalele nu conving solul clisos recurgem la reprize de push-bike.

Carol la push-bike

Atmosfera e mistica, padurea e cuprinsa de cetzuri, noi ca niste spiridusi voiosi cutreieram prin cotloanele tainice ale padurii... oare ce cautam? cautam sa urcam, ne muncim impingand bidivii prin noroaie la deal, transpiratzia curge suvoaie, nici nu mai stim dc prin barbi sau pe capete e bruma diminetzii sau transpiratzia noastra.

Prin ceatza

Carol cu bruma-n barba

Mardale zici ca-i pirat brumat

Dupa urcare urmeaza deliciul, cam 850m coborare pe drumeaguri bolovanoase, noroioase, alunecoase, ingredientul perfect pt o aventura pe gustul nostru. Trecem prin Lindenfeld, doar umbra satului a ceea ce fusese odinioara, apoi drumeaguri faine prin fanetze pitoresti si un forestier ce se transforma in sosea.

Totul ii in grafic?

A fost fain pana aici

Trupa la Lindenfield (+ Alin fotograful)

Dupa o repriza de coborare in viteza pe sosea, la 3h30' de la plecare si vreo 35km parcursi iesim la valea Timisului in Buchin. Ne ingrijim intai de bidivii nostri mocirlitzi, ii spalam in Timis, noi nu mai contam, pe noi ne dregem cu bere fara alcohol si energizante.

Sedintza tehnica

Dupa primul sfert de tura

Din Buchin, Carol si Silvica ne parasesc, se decid ca le ajunge tura dc vor inchide circuitul spre Garana pe drumul forestier ce urca din Slatina-Timis spre Brebu Nou, drum ce-l vom urca si noi, insa mai tarziu in noapte. Hume ne parasise inca de pe platourile mistice invaluite in neguri de desupra Garanei, cautand peisaje pt fotografiat.
Noi restul de 6 (Gianina, Ioana, Mardale, Mihai, Markus si io) ne continuam traseul. Mergem o bucata de 3-4km pe soseaua europeana si apoi cotim pe valea Bolvasnitzei. Din Bolvasnitza conform hartzii trebuie sa prindem un drumeag ce taie peste dealuri si fanetze si ce ne scoate tocmai in Borlova.

Alin: In directia aia trebuie sa o luam! Mardale: Oh, nuuuu!

Dupa partea frumoasa prin fanetze la coborarea spre Borlova avem parte de cea mai noroioasa si mocirloasa parte a turei. Intrarea in sat o facem pe un adevarat bulevard, un drum pavat de toata frumusetzea, doar suntem in Banat si locuitorii tin la impresie ;) Dupa 2h din Buchin sosim in Borlova.

Level 3

Pull-bike

Ioana dand iama la mure

Drum pavat

Numai bine ce-am scapat de noroaie, ca odata iesitzi din Borlova, in loc sa alegem asfaltul confortabil al soselei pe care am urca lejer pana pe Muntele Mic la indicatorul banda rosie parasim soseaua si urcam pe drumul vechi militar. E ca si cum ai urca pe jos, in loc sa alegi telecabina :D Noi insa nu vrem sa fie deloc usor si ne asteapta o urcare de peste 1000m diferentza de nivel. Indicatorul ne anuntza ca avem 4h de urcat, noi speram sa-l scoatem mai iute.

De aici incepe urcarea

La inceput urmam drumul forestier pavat de pe valea Sebeselului, aici vechiul drum militar e inca in stare buna, insa odata cu primele serpentine ce prind Plaiul Mare al Borlovei, drumul se inaspreste, panta devine tot mai accentuata, drumul bolovanos. Picioarele trag cat pot, plamanii pompeaza din plin, transpiratzia siroieste, dar la un moment dat bolovanii inving si trecem la push-bike.

Markus la runda de push-bike

La Fantana Voinii loc bun de popas cu apa si bancutza facem un popas de re-energizare, caci motoarele scazusera deja turatzia si apoi continuam traseul care aici devine poteca. Push-bike la greu si in continuare. Eu iau bicicleta Gianinei la impins care-i ceva mai grea, mergem prin cetzuri, oleaca de vant, se face frig, dar in mai putzin de 3h la ora 18 reusim sa ajungem la statziunea Muntele Mic. Asa cum intuiam de jos, jumate din urcare a fost push-bike, dar la concurs vom avea de toate...

Zgribulitzi la Fantana Voinii

Desi nu trecuse 1h de la popasul de la Fantana Voinii, la MMic avem ocazia sa realimentam pt cel mai important popas al zilei, mai ales ca partea nocturna a turei ne va solicita din plin. Asa ca intram la o ciorba la Cerbul si apoi ne pregatim pt deliciul coborarii pe sosea.

Ca iarna la ski la MMic: la o ciorba la Cerbu

Ce urmeaza e greu de descris in cuvinte: 300m diferentza de nivel coborare pana in saua Jigoriei, vantul care vajaie in urechi, traiectorii negociate optim in curbe, inclinare in viraje, accelerare la iesire din viraj... intocmai ca la cursele de motoare, nu-i bine sa am kilometraj la faze din astea ca m-as speria :D Dar cum tot ce-i fain dureaza putzin, doar 9min a durat si coborarea.
De aici ii dam blana la deal prin Poiana Dacia urcand spre statzia meteo Cuntu. Facem pe indienii cititori de urme: la iesirea din baltzi vedem urme de pneuri de bitzigla. Hmmm, oare Botanicii ne-or fi luat-o inainte? Si totusi chiar dc au urcat pe asfalt erau in urma noastra, cum sa ne fi ajuns? Tragem tare si in 1h10' de la MMic ajungem la Cuntu, punctul maxim al turei la 1600m altittudine. Nea Puiu meteorologul de serviciu nu vazuse neam de roata de biciclist. Deducem ca Botanicii nu s-au oprit la Cuntu.
E deja ora 20, nu stam mult caci seara e aproape si noi mai avem de urcat Culmea Pleasa unde trebuie sa ajungem pe lumina.

Cuntu - de aici a urmat noaptea

In Poiana Strigoniu intalnim 2 tarani care ne confirma ca trecuse o trupa de 5 biciclisti, aveau cu ei si o fata. Deci e clar Botanicii sunt inaintea noastra.
Aveam sa aflam ulterior la finalul turei c-au plecat la 10am la 1h dupa noi, dar au ales varianta de urcare pe sosea si din Borlova au facut stopul si un tractor i-a luat pana in saua Jigoriei, unde au suntat MMic si au luat-o direct spre Cuntu.
In elanul coborarii Gianina baga o tranta pe iarba, dar fara urmari, ramane doar cu sperietura.
Apoi urcam voiniceste la deal si atacam serpentinele de pe Plaiul Varciorovei. Ajungem in saua unde se desparte Plaiul Varciorovei de Culmea Pleasa exact cand ziua se ingana cu noaptea. Cum negurile se joaca pe sus pe culme si noi mai avem de urcat pana acolo si apoi sa gasim drumul optim de coborare prin neguri si intuneric, preferam sa alegem drumul sigur de coborare pe drum forestier ce ne scoate in Varciorova.
Aprindem frontalele, farurile de bitzigla si prin ceatza deasa ce s-a pus coboram spre Varciorova, de fapt coborand intrasem in nor. Acelasi deliciu ca si coborarea din Lindenfeld: bolovani, noroaie, drum alunecos, sleauri adanci, de data asta sarea si piperul este coborarea nocturna.
Drumul e foarte lung si sinuos si dc adrenalinsa nu ne-ar tine in priza cu sigurantza ne-ar prinde somnul.
In Varciorova cand iesim la sosea o pierdem pe Gianina in urma, ma intorc dupa ea si aflu ca s-a facut planor :D Ciudat e ca nu prin padure unde avea teren abrupt de decolare, ci aici pe sosea pe loc drept... ea cica a tras tare sa ne ajunga si a intrat cu viteza mare in curba ;)) Bine are circumstanzte atenuante: era totusi trecut de miezul noptzii.
Din valea Timisului urmeaza apoi o portziune plictisitoare pe soseaua europeana, 13km pana in Slatina-Timis in care ne chinuim sa nu adormim la volan, adica la ghidon ;) avem "noroc" ca din cand in cand ne mai "mangaie" TIR-urile din spate :D
La 5h de la Cuntu pe la ora 1am ajungem in Slatina-Timis unde Mardale cheama echipa de recuperare: pe Silvica cu masina. Genunchiul ii joaca feste si nu mai vrea sa fortzeze in cei 18km de urcare pana in Brebu Nou si cei 24km pana in Garana. Mihai si fetele adera si ei rapid la plan. Cum nu incapem totzi 6 in masina il conving pe Markus ca schimbul 2 va ajunge prea tarziu pt noi, avem timp suficient sa urcam pe biciclete. Nu pare el prea convins, insa important e ca suntem coechipieri.
Il motivez pe Markus sa formam echipa Duracell, ultimii care vor lupta pe baricade si ideea terminarii cursei in pedale ma motiveaza din plin sa urcam cei 18km pana la crucea de deasupra Brebului.
Previziunile mele se confirma: Silvica ne intersecteaza in coborare cu masina abia dupa 1h, dupa 1h40' ne depasesc inainte sa iesim in punctul maxim al urcarii. Deci am avut o medie buna in urcare, peste 10km/h. Gianina si Ioana au pedalat si ele la deal in asteptarea lui Silvica, au fost recuperate 8km mai sus. Mardale si Mihai au tras un pui de somn pe jos cuibaritzi langa biciclete ;)
Intalnirea cu echipa de recuperare ne da aripi si motivatzie pt a continua urcarea si cei aprox 7km pana in Garana.
Atmosfera este de vis: luna plina pe cer, stele scanteind pe cerul senin, sub noi lacul Brebu este scufundat sub o patura de neguri, noi doi suntem 2 licurici cu luminitze-n frunte zburand la vale... ma simt ca-n povestile copilariei cu zane si spiridusi.
Dc pana aici ne-a fost cald, scufundarea in caldarea invaluita in neguri aduce si frigul, imi ingheatza genunchii in viteza coborarii, lampile nu mai fac fatza cetzurilor dese si reducem viteza sa nu ne facem si noi planoare. Ajungem in final la Garana, urcusul sustzinut prin sat si ultimul este cireasa de pe tort a turei, inca am suficienta energie sa-l urc in fortza.
Dupa 19h30' de pedalat si push-bike la ora 4.30am ajunge si echipa Duracell, pe restul echipierilor ii gasim deja infulecand de zor la masa si insirand povesti.
Duminica e zi de recuperare, ne spalam bidivii la rau, ne refacem dupa tura nocturna si ne intoarcem catre Timisoara.