Saturday 27 June 2009

Roata Cindrelului pe bicicleta 27-28 iun


Stire noua la orizont: concursul Carpathian Adventure se va tine si in Cindrel, nu numai in Fagaras. Ne bucuram de veste in primul rand pentru ca drumul de acasa pana in tabara de baza s-a mai diminuat, adica de undeva din sudul Fagarasului cum credeam noi pana mult mai aproape la Cisnadie. Ne bucuram insa si pentru ca de Rusalii am observat ce locuri superbe de pedalat sunt prin Cindrel. Valea Frumoasa ii facuse cu ochiul de pe atunci lui Alin, care ii promisese Fumoasei ca se va intoarce pentru ea. Iata ca nu a trecut mult timp si am revenit in vizita la Frumoasa.

Pregatirea de tura

Pe valea raului Mic

Plecam din Timisoara mai multa lume: intr-o masina Elena, Suca si Bita, in alta Dan Lupsa, Florin si Alex, iar noi pornim la drum in busul lui Horica, alaturi de el si Andreea. La tura ni se mai alatura din Sibiu, prietenul nostru de la Revelion, Nicu impreuna cu un alt prieten de-al sau Cristi.
Noi ne cazam la casuta parintilor lui Horica din Gura Raului, Horica si Andreea, care nu mai au loc de noi musafirii, dorm in bus, iar restul lumii se cazeaza la pensiunea Razvan.

Andreea

Care cum poate

Tura incepe sambata de la biserica din Gura Raului, unde ne adunam cu totii in jurul orei 9am si incepem sa pedalam usor prin sat, apoi urcam la lacul si barajul Gura Raului. Traseul continua pe valea Raului Mic in sus, trecand de cantonul Strimba si cotind la stanga pe valea Rudarilor.
Andreea se sperie de ritmul alert pe care il are lumea si decide cu Horica ca se intorc la cabana, asadar ramanem 10 oameni. Alin si cu mine, care am ramas mai in urma cu ei, tragem tare acum sa ajungem din urma plutonul.

Ba pe umar, ba prin apa

Echilibristica

In Padina Rudarilor, sub varful cu acelasi nume dam de o zona mai salbatica pentru bicicleta. Impingem bicicletele pe un fel de drum care e de fapt mai mult o albie de rau, iar apoi urcam prin iarba pana la brau printr-o zona cu foste defrisari unde avem parte din plin de push-bike si de putina orientare in teren. Ajugem pana in pas, in poiana dintre vf Rudarilor si Stramba Mare, unde intalnim si marcajul BA ce urca pe Drumul Pietros si Culmea Gaujoara pana sus pe vf Cindrel. Noi insa prindem drumul forestier ce coboara in valea Tortura.

Nicu: Fara maini, doar din picioare!

Dan in lupta cu panta

Suntem bucurosi c-am terminat cu prima urcare semnificativa a turei, dar mai ales ca urmeaza coborarea. Fericirea ne este estompata de la start, cand urcandu-ne pe biciclete, dupa nici 20m suntem nevoiti sa descalecam, sa luam bicicletele in spinare si sa sarim peste trunchiurile de brazi cazute la pamant, culmea exact de-a latul drumului. Drumul asta se pare ca nu-i umblat de nimeni sau cel putin de taietorii de lemne. N-am mai facut niciodata push-bike la vale si nici sarituri peste obstacole cu bicicleta in spinare, dar am ajuns s-o traim si pe asta. Si mergem asa cateva sute de metri bune.
In cele din urma avem parte si de coborarea pe bicicleta. Yuhuuu! In goana coborarii Suca, Elena, Bita si Florin ratacesc drumul, de la cantonul Tortura o iau gresit pe valea Bistrei in sus. Uneori mai trebuie sa consulti din cand in cand si harta! Dar pana la urma ne regrupam cu totii la barajul de la lacul Tau Bistra.

Bucurie mare... am ajuns la Tau Bistra

Lucrari de asfaltare la DN 67C - Transalpina

De la barajul Tau Bistra traseul nostru urmeaza DN67C, adica Transalpina. Drumul ne este deja foarte cunoscut de la tura de acuma 3 saptamani, de Rusalii. Atunci am mai prins ceva bucati de macadam, acum e aproape in totalitate asfaltat.

Nicu si lacul Oasa

Pedalam o bucata si pe DN 67C

Ne oprim la cabana Oasa pentru o bine meritata pauza de masa si ne rasfatam cu o pauza generoasa de o ora. Elena somnoroasa o ia inainte sa-si caute un loc de odihna si trage un somn de 20minute. Suca, care se antreneaza pentru Iron Bike, urmat de Florin si Bita, trag si ei tare la deal si nu se opresc cu noi pentru pauza de masa. Asadar de aici trupa se sparge in doua: gasca Suca, Elena, Florin si Bita o iau inainte, iar gasca noastra: Dan, Alex, Nicu, Cristi si noi2 ramanem pentru pranz.

Pauza de masa la cabana Oasa

Bicicletele si ele se alimenteaza cu ulei

Dupa ce mancam bine la cabana Oasa o pornim incet la deal. Alex mi-a marturisit ca a ramas ultimul pe Transalpina pana la Oasa si nu cunostea drumul. La un moment dat a vazut pe cineva ca ii face cu mana, a facut si el inapoi, dar cand a ajuns in dreptul "persoanei" respective a constatat cu stupoare ca de fapt persoana respectiva era... o vaca. Ascultand acestea, am hotarat sa merg alaturi de el, stiu foarte bine ce demoralizant este sa fi lasat ultimul.

De povesti

Frumoasa, apa Frumoasa

La cantonul Tartarau facem stanga din nou si pornim pe valea Frumoasa in sus. Peisajul este superb, asa ca ne oprim din cand in cand pentru poze si pentru a ne dezmierda ochii cu privelistile minunate.

Pe valea Frumoasa

Aici ii numai bine de o pauza

Desi stiam ca si trupa de prieteni din Bucuresti este in zona si mai ales ca ne suprapunem cu o parte din traseu, data fiind ora inaintata de dupa-masa, nu credeam ca ne vom mai intalni, dar surpriza! Iata-i venind la vale dinspre saua Steflesti. Sunt ei: Cata, Corina, Lucica, pe care nu l-am mai vazut tare de mult, Florin, Doru si Oana.
Bucuria intalnirii este mare de ambele parti, ne imbratisam, stam la povesti, ce poate fi mai frumos decat o gramada de prieteni montaniarzi ce se intalnesc in creierii muntilor? Ii intrebam si de trupetii nostri grabiti. Se pare ca nu sunt inaintea noastra! Dupa cum ne gandeam si noi, nevazand urme de biciclete pe valea Frumoasei, in viteza lor au continuat pe Transalpina si au ratat bifurcatia cu valea Frumoasa. Graba asta nu-i buna totdeauna!
Ne bucuram ca drumurile noastre s-au intersectat si o luam fiecare la drum: bucurestenii la vale, timisorenii la deal. Dupa spusele lui Cata si-ale lui Doru mai avem de tras doar un pic pana in saua Steflesti.

Intalnirea conform planului

Ghici cine urca si cine coboara? ... sau cu geaca si fara geaca

In saua Steflesti facem o mica pauza si ne echipam de coborare. Admiram si aceasta zona care este numai buna de schi de tura, cu Cindrelul si Lotrul de-o parte si de alta si parca ne face cu ochiul o posibila tura la iarna pe aici.

Tot calare ca si noi

In saua Steflesti

Coboram val-vartej pe valea Sadului pana la intersectia cu drumul ce urca in Paltinis, inainte de cantonul Rozdesti. De aici ne asteapta ultima urcare, asadar facem o mica pauza, dam jos gecile iniante de urcare, mancam o ultima ciocolata, mai studiem un pic harta si o luam catinel pe drum in sus. De aici pana in Paltinis mai avem 14km, iar pana la Gura Raului sa tot fie vreo 35-40km.
Pe drum ne intalnim cu un cioban care ne povesteste cum dimineata a venit ursul la stana, iar cainii aprigi l-au atacat si pana la urma au omorat ursul. Dura lupta pentru existenta!

Pregatirile de coborare

Nu mai avem mult... doar vreo 40km!

Dupa 10km de urcare ajungem in sa langa cantonul Muncel si urmeaza ultima coborare a zilei... pana in Paltinis si de acolo mai departe in Gura Raului. Din nou ne echipam de coborare si cand dam sa plecam... iata ca vin din urma si trupetii rataciti! Au tras tare sa ne ajunga din urma. Yuhuuuu! Suntem din nou toti impreuna si incepem coborarea.
Ajungem la partia de schi din Paltinis putin dupa lasarea intunericului si facem o sedinta tehnica. De aici avem doua variante de coborare: una mai lunga pe valea Danesei si cheile Cibinului cu iesire la barajul Gura Raului pe un off-road mai bolovanos si accidentat si alta mai lunga pe sosea combinata cu mai putin off-road, dar de calitate pana in Gura Raului. Planul era sa coboram pe varianta de off-road integral, dar din cauza intunericului lumea prefera sa o luam cuminti pe asfalt, sa evitam astfel posibilele cazaturi pe o coborare cu bolovani.
Si totusi se pare ca varianta aleasa pe asfalt nu este nici ea cea mai sigura. Oamenii se lasa furati de betia coborarii in viteza pe asfalt, chiar daca e noapte, drumul fiind liber si neted. Se produce o mica aglomeratie, o frana pentru evitarea unui acrosaj, Nicu intra pe o portiune cu nisip, derapeaza si cade fracturandu-si clavicula.
Nu este un moment tocmai fericit, dar lucrurile nu mai pot fi schimbate acuma. Sunam la 112 si chemam o ambulanta. Intre timp Elena ii imobilizeaza bratul cu un bandaj provizoriu, iar Dan cu Cristi pleaca la Gura Raului sa aduca o masina, sa putem transporta bicicleta lui Nicu acasa. Cu siguranta cei de la ambulanta nu ii vor lua si bicicleta.

Horica si renumitele gratare de la Gura Raului

Desert

Ne despartim de Nicu, chiar daca nu acesta era finalul prevazut. In drum spre Gura Raului ne suna Horica sa vada unde suntem, cand sosim si daca sa ne astepte cu un gratar la sosire. Nu putem refuza o asa oferta tentanta si traditionalele gratare a la Gura Raului pregatite de Horica pica la fix pentru noi dupa asa o tura.

Grindina

Duminica lumea are planuri diverse, unii de refacere dupa tura, altii de biciclit de relaxare. Noi2 ne dam intalnire cu Dan Lupsa si Alex sa mergem pe cheile Cibinului in sus, pe portiunea de off-road ce-o suntasem aseara. Insa nu reusim nici macar sa iesim din sat, caci o ploaie torentiala cu grindina ne opreste din drum. Dupa nici 15minute ploaia se opreste, dar noi facem cale intoarsa, satui fiind de noroaie din tura de sambata.

Pe cheile Cibinului

Dupa Horia prin apa in sus

Dar totul se imbina perfect si iata ca Adi Valean a sosit si el la Gura Raului in vizita, asadar la propunerea lui Horia pornim toti 5: Adi, Horica, Andreea si noi2 pe cheile Cibinului, de data asta cu masina si apoi pe jos prin chei.Am urmat un traseu stiut doar de Horica... adica direct prin apa.

Hop - asa

A iesit o tura de free-canyoning, adica fara neoprene, cizmulite, casti de protectie si alte smecherii, adica doar noi zambitori prin apa rece.

Interesant

Pana aici

Harta traseului

Profilul turei (142km cu ~2.400 dif nivel)

PS: Nicu speram sa mai vii cu noi in ture, chiar daca tura asta nu a avut un final prea fericit pentru tine.

Saturday 20 June 2009

MMM si Transfagarasanul 20-21 iun

Standuri

Scott

Pregatiti de start

Oare cine va castiga anul asta?


Podiumul la masculin 50km <35ani>


Podiumul feminin la 80km

Balea - vreme buna de bike

Alin: locul 8 cu timpul 4:38:58 la proba de 80km, categoria peste 35ani

Horatiu Campian: locul 32 cu timpul 5:17:37 la proba de 80km, categoria sub 35ani
Cristi Ghilt: locul 36 cu timpul 5:21:45.1 la proba de 80km, categoria sub 35ani
Cata Pobega: locul 39 cu timpul 5:25:22 la proba de 80km, categoria sub 35ani
Suca: locul 48 cu timpul 6:15:49 la proba de 80km, categoria sub 35ani
Calin Tot: locul 54 cu timpul 7:22:30 la proba de 80km, categoria sub 35ani

Corina: locul 5 cu timpul 6:03:41 la proba de 80km feminin

Roxana Ghilt: locul 10 cu timpul 3:47:59 la proba de 50km feminin

Rares: locul 3 cu timpul 2:07:22 la proba de 50km, categoria sub 35ani

Saturday 13 June 2009

La joaca in Retezat - 13-14iun


Ne place la munte, nimic nou sub soare, dar de data aceasta am facut o tura lejera pentru a putea impartasi cat mai bine aceasta pasiune cu cea mai mica din familie - Alexandra. Pentru ca mami nu a fost niciodata la munte, decat prin intermediul blog-ului, cand a auzit ca facem o tura lejera, s-a inscris si ea rapid la tura.
Dupa incheierea saptamanii muncitoresti, incepe saptamana muntomana. Deci vineri trecem pe la gara o culegem pe mami, care a venit de la Arad exact la timp, apoi o pescuim pe Alex si impreuna plecam spre Poiana Pelegii in Retezat.
Facem un popas la ruinele cetatii romane de la Sarmisegetuzsa, apoi Alex se amuza cu niste magarusi intalniti pe drum, ne oprim la baraj sa privim oleaca lacul Gura Apelor cuprins de umbrele inserarii si din popas in popas, luna plina se arata pe cer.

Omide colorate

Omiduta mica

Nu mai avem rabdare sa strabatem toti cei 20km pana in Poiana Pelegii, vedem ca ora de culcare a lui Alex a cam trecut si ne vine ideea sa innoptam la refugiul Stanuleti, scapand astfel de o bucata de drum, dar mai ales de montatul corturilor. Alex e foarte incantata sa experimenteze dormitul intr-un refugiu, asa ca ne instalam rapid in refugiul relativ recent amenajat. Cei mai tineri si cei mai batrani nu au somn si se trezesc la 8, eu am privilegiul sa dorm in voie pana la 9.
Dupa micul dejun plecam spre Poiana Pelegii, iar pe drum ne ajung din urma Mita si cu cele 3 fete ale sale: mamica Simona, Adela si Carina, mezina familiei care are privilegiu de-a fi purtata in rucsac.

Ii gata micul dejun?

Am fi vrut sa urcam la Bucura, insa desi cerul e insorit si plin de nori pufosi, vantul turbat si rece ne schimba planurile facute acasa si hotaram ca ar fi mai bine sa lasam pe duminica vizita la Bucura, poate poate vantul va fi mai ingaduitor cu noi. Asadar pornim pe valea Pelegii in sus, unde oile au sosit nu de mult timp.

Distractia zilei - aruncatul pietrelor in apa

Ce boncanci frumosi ai Adeluta!

Cucu-bau

Bucuria fetelor este sa arunce cu pietre in apa, sa tzopaie din piatra in piatra, cei mari se bucura de linistea muntelui, de peisajul mioritic, dar mai ales de buchetele de rhododendron care au inceput sa impanzeasca muntele.

Popasul de la piscina

Adormiti

Loc de scalda

Alin si cu mine suntem uimiti de mica boulderista dintre noi, Adeluta care catara orice bolovan ii iese in drum. Mita si Simona in schimb sunt obisnuiti. Ideea de boulderista ii surade si lui Alex cand o vede pe Adela cocotata pe cel mai mare bolovan din vale. Asa ca fetele aleg liniile cele mai directe, iar noi stam jos la spot.

Bolovanul de boulder

Recuperam micutele cataratoare

Valea Pelegii este ca un loc de joaca in mijlocul naturii, un parc in mijlocul Muntelui care a mai pastrat pe ici pe colo pana in miez de iunie cate un petec mare de zapada, numai bun de sanius.

Urcam pe derdelush

Tura de saniush

Carina - Junioara echipei

Intre niste bolovani observ ramasite de conserve si galeti care probabil ca zac acolo de multi ani. Cu cativa ani in urma turistii striveau conservele si le piteau sub pietre si se credeau ecologisti, in ideea ca daca gunoaiele nu se vad, muntele ramane la fel de frumos. Si totusi nu este asa, aceste conserve, chiar daca nu se vad, inca mai sunt acolo dupa atatia ani. Se pare ca pentru unii e mai greu sa coboare de pe munte cu ambalajele/conservele goale, decat sa urce pe munte cu ele pline. Si multi uita ca masina de colectat gunoi nu trece prin Poiana Pelegii, pe la Carnic sau pe oriunde pe la poalele muntelui, deci punga de gunoi ar putea sta frumos in portbagajul fiecaruia pana la primul tomberon de gunoi din oras.

Urmele generatiilor anterioare

La tavaleala

Papusa si apa Pelegii

Din fundul vaii Pelegii de la Cotroana, admiram cele mai inalte varfuri ale masivului: vf Peleaga si vf Papusa, iar cel mai norocos dintre noi, Mita, vede si niste marmote.
Mami este incantata de iesire si imi spune ca este asa de relaxant aici si toate grijile si framantarile cotidiene au fost uitate. Acum cu siguranta ne va intelege si mai bine de ce in fiecare sfarsit de saptamana alegem ca destinatie Muntele.

Fotomodele

Diii calutzu!

Lenevind

Cina o luam in Poiana Pelegii sub ultimele raze ale soarelui, iar pentru somn alegem din nou refugiul Stanuleti. Desi Mita si Simona ne invita cu ei la pensiunea de sub Gura Zlata, ne este cam groaza de drumul in plus cu masina, inca o ora acuma seara si inca una inapoi dimineata.
Ajunsi la refugiu, Alex ne spune ca o dor gleznele si cand ne uitam la piciorusele ei, gleznele ii sunt imflamate din cauza nenumaratelor tzopaieli si a papucilor care nu i-au tinut glezna. Asadar Ketonalul lui mami intra in actiune. Alex este draguta si ne spune ca daca si maine va merge pe munte cu siguranta ii va trece. Eh, cu febra musculara merge asa, dar cu gleznele inflamate nu prea. Ramane pe dimineata sa vedem ce si cum.
Inainte de culcare culegem niste muguri de brad pentru serile racoroase din iarna ce va veni.

Lupul la panda

Pentru ca vantul de sambata ne-a intors planul pe dos, duminica aplicam planul de sambata, adica urcarea la lacul Bucura. Gleznele lui Alex ne fac sa ne gandim ca ar fi mai bine ca ea si cu Alin sa ramana la odihna in poiana Pelegii, insa Alex nu este de aceasi parere. Vrea si ea sa vada lacul si sa urce cu trupa sus pe munte, mai ales ca acuma suntem mai multi, au venit si parintii lui Mita. Si nu poate sa o lase pe Adeluta sa urce fara ea.

Proba de echilibristica

Hai tati urca!

La urcare invatam despre padurile de foioase, pe care le-am lasat vineri seara jos de tot, despre cele de conifere, care sunt mai sus si pe care trebuie sa le strabatem, ca apoi sa ajungem in zona de jnepenis, iar cand se va termina si cu jnepenisul vom iesi in golul alpin, unde vom ajunge la mult doritul lac: Bucura.

Ingrijim gleznele

Mare-i foamea!

Carina, uite-o buburuza!

Lacul Bucura este neasteptat de mare pentru Alex, asadar uimirea si bucuria ca a ajuns aici este la fel de mare. Desigur ca distractia principala este sa creasca nivelul apei din lac cu pietrele de pe margine. Luam o pauza de masa, dupa care vizitam refugiul in care asta iarna au dormit tata Alin si cu Iulius, iar vulpoiul Ricky vedeta Retezatului a facut pipi pe sacul de puf al lui Iulius.

Poza de "varf"

La vale Alin o duce pe Alex in carca pana jos, protejandu-i astfel gleznele. Desi efortul fizic este mai greu la deal, decat la vale, se pare ca nici lui mami nu ii prea plac coborarile, spunandu-mi ca prefera urcarea.

Cu tati la vale

Obstacole

In pasi de dans

Si pentru ca a fost Retezat... nu se poate incheia altfel tura decat cu o ciorba de burta si o clatita la bine cunoscutul restaurant Lia din Clopotiva.

La revedere Retezat

Ramanem cu inca o amintire frumoasa