Saturday 25 December 2010

Prima mea tabara de schi Muntele Mic 15-22 dec


S-a intamplat ca sa merg in prima mea tabara de schi la varsta de 30ani. Unii sunt norocosi si merg de la 4 ani in prima lor tabara de schi, altii de la 6 ani, ba de la 8 sau de la 14... eu m-am nimerit la 30. Ma gandesc ca unii nu au fost si nici nu vor merge vreo data in vreo tabara de schi, deci totusi sunt norocoasa. Cu toate ca in tabara se primesc copii intre 4 si 16ani, m-au primit si pe mine, dar de cealalta parte a baricadei, de partea instructorilor.

Milan (schiorul meu preferat) la concurs

Asadar cu 2 zile inainte de inceperea taberei propriu-zise plec spre Muntele Mic impreuna cu Marius, coordonatorul sef al taberei, cu Gelu si Lola. Marius este hotarat ca urcam cu busul pana sus pentru ca sunt multe materiale de carat (schiuri, clapari, casti, bete, saniute, jocuri, jaloane, baloane, bomboane...), dar ajunsi la telescaun realizam din prima privire ca atat a fost. De aici in sus pe drum zapada este ca in padure, adica mai bine de jumate de metru de pulver.

Poze cu Fanica Iepurica

Frigul de afara ne grabeste sa ne echipam: luam cat mai multe haine pe noi, claparii in picioare si incepem sa impachetam materialele pentru urcarea cu telescaunul. Nici nu terminam de impachetat ca deja imi ingheata picioare in clapari. Ii dau jos si ii schimb pe Salomon-ii cu goretex. Nu ma voi uda, nu imi va fi cald, dar macar nu voi ingheta. Claparii astia au fost ai mei! Sunt 100% hotarata sa nu ii mai incalt vreodata (imi sunt mici). Urcarea cu telescaunul trece destul de repede, desi totusi sunt 45min in care mi-au inghetat atat picioarele cat si mainile. Avem noroc cu baietii care ne trimit repede cu snowmobilul la hotel si se ocupa ei de incarcarea si transportarea materialelor. Afara era -18 grade... brrr!!!

Concurs de sarituri cu balonul

Joi avem o zi linistita de aranjat materialele, de pus la punct ultimele amanunte, iar Marius ne face ultimele instructaje. Pe seara apare si Rares cu Alexandra, tocmai din Zarnesti. Facem un pic de baza de Rares cand ne spune ca la Zarnesti a plouat si ca nu este zapada: "Uite Rares ca ai ajuns sa vii in papusoi ca sa ai parte de zapada!"
Vineri e ziua cea mare: vin copiii si vin cativa... peste 30 de copii cu varste cuprinse intre 4 si 14ani. Baietii coboara la telescaun si ii asteapta sa ii echipeze cu clapari si casti, fetele ii asteapta sus la scaun sa-i indrume spre hotel sau sa ii insoteasca pana la hotel pe cei fara parinti, iar eu le fac primirea la hotel si ii repartizez pe camere.

Toata lumea bilute

Colaborare

Concentrare

Bilute lipite cu calcatorul

Astazi soseste si Alin cu Alex, veniti si ei in prima lor tabara de schi. Noaptea tarziu mai apar si Oana si Mishu, care ne vor ajuta tot week-end-ul cu cei mai mici: mare ajutor!
Si uite asa a inceput tabara de schi: Junior Adventure!

Fanica Iepurica imparte bomboane la copii si parinti

Zilele ce au urmat au fost o experienta noua pentru mine si chiar mi-a placut. Am avut parte de o satisfactie mare cand in ultima zi toti boboceii faceau cristiane printre jaloane, ba mai mult unii si in viteza. Cand ma gandesc la prima zi de schi cand le-am prezentat schiul, cand i-am invatat cum sa isi puna schiurile in picioare si cum sa se ridice de pe jos cu schiurile in picioare, acuma in ultima zi sunt la fel de incantata ca si parintii lor. Ce mai... pot spune ca timp de 5 zile am avut 10 copiii.
Nu erau perfecti, ca nici eu nu sunt, unii mai neastamparati, altii nespus de ascultatori, dar in final 10 noi schiori.

Boboceii - sau trupa fetelor (a mea si a lui Lola)

Trupa lui Oana si Marius - incepatorii avansati

Trupa lui Rares si-a lui Alin- sau grupa medie

Trupa lui Gelu - a se citi avansatii

Aceasta tabara m-a facut sa realizez cata energie au copiii, foarte multa, mult mai multa decat noi. Daca dupa micul dejun ieseam la schi, apoi luam pranzul, dupa care imediat ieseam din nou la schi... asta era doar inceputul, abia dupa urma greul: schimbatul hainelor, jocuri de cabana, sanius la greu (intr-o seara au rezistat afara nici mai mult, nici mai putin de 3ore). Un singur lucru a devenit foate usor dupa prima zi de schi: culcatul seara!

3 seri de sanius

In penultima zi de tabara s-a organizat concurs mare concurs. Unde toti copiii au participat, fiecare dupa nivelul lor de pregatire. Apoi dupa inca o partida de schi, seara a urmat festivitatea de premiere si balul mascat.

Fanica Iepurica - mascota taberei

Cel mai bun schi pentru copii (si aici ma refer la grupa mea si a Lolei) a fost ultima zi. Desi zapada era neprietenoasa (caldura a tasat-o rau) copiii au schiat cel mai bine. Cand a venit ora de plecare acasa am zis: "Gata... plecam acasa! cine mai vrea se mai poate da o tura!" Mare mi-a fost mirarea cand am auzit: "eu mai vreau de 5ori!" "si eu!" "si eu!".

Si dupa premianti... si restul vor poze pe podium

Pe langa satisfactia ca toti copiii schiau frumos la sfarsit... punctul pe "i"-ul satisfactiei mele a fost cand am fost intrebata de cel mai exigent parinte daca voi mai merge si in tabara din februarie.

Copiii pe podium (ce noi nu am vrea pe podium?)

Pentru noi tabara s-a incheiat jos la telescaun o data cu ultimele despartiri si cu ultimele claxoane de "La revedere!"

Sunday 12 December 2010

Ger in Retezat - 11dec


Povestea unei ture care a inceput frumos, dar din pacate a avut un final nedorit. S-a soldat cu un accident care se putea incheia tragic...

Dupa week-end-ul trecut aflam ca in Retezat pare sa fie cea mai multa zapada din tara. Cel putin daca privesc pe camerele video instalate la Balea, polul zapezii de la noi, Retezatul surclaseaza clar Fagarasul. Cand ma gandesc la cat pulver am lasat in Retezat, un singur gand imi staruie in cap: sa revenim pe schiuri.
Doar ca vremea ne joaca feste. Pe masura ce se apropie noul week-end, Loli bacsi de la Gentiana imi da de la zi la zi vesti tot mai ingrijoratoare: vremea s-a incalzit, sunt +5grC acolo sus, ba chiar a si plouat. Asta-i un adevarat masacru pentru bunatatea aia de pulver, dar n-ai ce sa faci cu vremea. In timp ce Loli imi tot spune cum scade zapada si ajunge la doar 20cm, numarul de oameni din trupa noastra creste vertiginos si salta la 17.
Desi zapada nu mai pare potrivita pentru o tura pe schiuri, merita sa mergem in tura macar pentru trupa care s-a strans. Si pentru seara de povesti si glume ce se prefigureaza la Gentiana.

Turtzuri

Sambata dimineata ne reunim 13 oameni la Carnic, unde degeaba sperasem noi in minuni si-o ninsoare zdravana peste noapte. Am carat schiurile pana aici doar ca sa le scoatem la aer. Nimeni nu prea pare incantat sa urce in clapari pana la Gentiana cu bagaje si cu schiurile in spate. Doar Bogdan si Andi sunt mai indarjiti. Noi restul planuim sa urcam pana in caldarea Pietrele si daca o fi zapada buna de schiat sa coboram pe seara dupa schiuri si fara bagaje sa urcam din nou, asa incat duminica sa dam un ski. Eu in sinea mea nu-mi fac mari sperante de schiat.

Podetul peste apa Stanisoarei

Daca saptamana trecuta am avut parte de prima zapada din sezon, acum pot sa spun ca ne musca din obraji primul ger serios din acest sezon. La Carnic termometrul masinii arata -9grC.
Drumul pana la Gentiana e ca de obicei banal, doar oamenii ce ne insotesc si glumele il fac sa fie altfel decat de obicei. Vasi pe care nu-l mai vazusem de ceva ani, ne amuza cu bascuta lui. Eu ii spun ca parca-ar fi din filmele cu comunistii din ilegalitate si cand colo basca lui e de Mammut elvetian.

Vasi Indianul (foto Alex Fodor)

Cand parasim drumul forestier de Pietrele si o luam pe poteca spre Gentiana, apa Stanisoarei ne pune la incercare abilitatile de lucru in echipa. Inca nu e format pod de gheata si o pojghita alunecoasa acopera toti bolvanii, asa ca trebuie sa trecem bagajele din mana'n mana ca sa traversam apa in siguranta.

Lucru in echipa

Ajunsi la Gentiana, fetele noastre 5 la numar: Oana, Diana, Adina, Elena si Gianina se intind pe bancuta la soare intr-un decor de vis. Si daca tot e ora pranzului, ne punem toti sa mancam afara pana cand ne prinde frigul si ne amintim ca nu-s prea multe grade in termometru. Apoi fetele noastre se muta de afara langa soba din cabana si acolo incremenesc.

Iarna inca nu si-a intrat deplin in drepturi

Cum s-a facut ora 1, ma gandesc ca-i timpul de plecat in sus, mai ales ca afara vremea e darnica cu noi. Intreb cine mai vrea sa vina, dar se pare ca toti stau cu soba-n brate. Pana la urma din 13 oameni, 4 sunt dornici de-o plimbare: Suca, Pantani, Nutu si cu mine. De fapt si Vasi Indianul, care insa cum a ajuns s-a si facut nevazut. Ca un om al padurii ce e, nu-i plac lui trupele mari, ii strica camuflajul. Asa ca a pornit singur in sus spre Bucura, unde vrea si sa innopteze.
Suca cu Pantani pornesc ceva mai iute, iar eu ma insotesc cu Nutu. Pornim cu gandul sa mergem spre Peleaga.
Gianina ii imprumuta lui Nutu coltarii ei si pioletul. Nutu insa ia doar coltarii, imi spune ca se descurca cu bete si coltari, fara piolet. Degeba insist eu de 3 ori sa ia pioletul: "Nutule sus o sa fie ghetzaraie", imi spune ca rucsacelul lui de tura, care de fapt e un rucsacel mic de oras, nu are chingi cu care sa agate pioletul. Ma refuza si cand ii propun sa-l agatz pe rucsacul meu, ca doar nu mi-o fi greu cu rucsacul gol.

Vreme de vis

Desi e un ger aspru, vremea e minunata pentru tura. Un strat subtire de pulver acopera patul de zapada inghetata de dedesubt. Zapada e exact cum ma asteptam. Caldura si ploaia din cursul saptamanii a tasat bunatatea de pulver, iar frigul aspru ce a venit de vineri a inghetat totul. Asa ca nu ne afundam, inaintam rapid.
Pe masura ce inaintam spre caldarea Pietrele, de la Bordul Tomii in sus, stratul subtire de pulver se subtiaza si face loc doar ghetii. Peretele Bucurei si Coltii Pelegii arata de parca ar fi glazurati cu zahar, de fapt sunt tapetati cu zapada inghetata. Acuma trebuie sa fie tare inaccesibili pentru catarat.
E un frig teribil caci simt cum mi se lipesc narile si privesc cum acumulatorul aparatului foto se descarca vizibil. Ar trebui sa scot acumulatorul dupa fiecare poza, sa-l bag la caldura in buzunar, insa operatia aceasta ma costa in caldura degetelor mele. Aveam sa aflu ulterior de la Gianina ca termometrul de la Gentiana inregistra -15grC.
La Taul Pietrele nu mai e pic de pulver, asa ca-i propun lui Nutu sa ne montam coltarii. Desi nu e panta aici, coltarii ne ajuta sa inaintam mai usor si sa nu alunecam la fiecare pas.

Tapet de gheatza

Suca si Pantani sunt la o distanta buna in fata noastra, iar Suca imi face semn cu mana ca ei cotesc spre stanga pe varianta de iarna ce urca pe vf Custura Bucurei. Varianta aceasta sunteaza urcarea in Curmatura Bucurei. In conditiile acestea de zapada inghetata si stabila, orice varianta prezinta siguranta, nu are cum sa plece nimic la vale. Totusi in Curmatura Bucurei se vede o oarecare cornisa si pentru ca nu stiu cat de mare e cornisa si cum se prezinta, si ca sa nici nu lungim drumul prin Curmatura, prefer s-o luam si noi pe urmele lor.

In caldarea Pietrele

Din clipa in care Suca si Pantani incep sa urce primele contraforturi de sub Custura Bucurei, care sunt destul de inclinate, imi dau seama ca ruta lor nu este atat de sigura. Nu este atat de sigura pentru ei. Nu pentru c-ar pleca zapada la vale, ci pentru ca ar putea pleca ei :D
Oamenii au venit la ski si si-au lasat claparii la masina. Si-au adus bocanci de vara in care sa stea la cabana. Si acum ei umbla in bocanci de 3 sezoane, fara coltari, ca si matzele pe gheata. Adica incearca ei sa-si scoata ghearele, insa ghearele sunt prea scurte si nu intra in gheata :D Pentru ca nu au nici piolet :D Se vede de la distanta ca se chinuie sa avanseze si amandoi merg ca pe oua. Sunt prea departe de noi ca sa le strig ceva. Oricum il cunosc pe Suca, asa e el ;) Daca respecta toate normele de siguranta nu ar fi el, nu si-ar lua doza de adrenalina de care are nevoie.
Eu si Nutu in schimb am intuit situatia si avem bocanci de iarna. Si cu coltarii in picioare avansam rapid si la scurt timp ii ajungem din urma.

Ikebana de gheata

Urc o panta inghetata inclinata cam la 50gr. E o placere s-o urc la coltari si piolet. De cand imi doream sa simt din nou zapada scrasnind sub coltari, care se infig usor la fiecare lovitura de picior. Senzatia asta imi da de fiecare data siguranta.
Acuma Suca si Pantani se caznesc la fiecare pas. Mi-e destul de clar ca ei stiu amandoi in ce s-au bagat. Si la fel de clar mi-e ca Suca s-a incapatanat sa urce si Pantani il urmeaza constiincios. Ce sens ar avea acuma sa-l cert pe Suca? Acum cand au ajuns deja la mijlocul pantei cu ditamai toboganul sub ei. Poate doar le-as da fiori si n-ar mai fi siguri pe ei.
Asa ca in loc sa-l cert, ii fac putin in ciuda lui Suca. Ii arat ce confortabil e sa urci la coltari: desi panta e serioasa de vreo 50gr ma pun si alerg in sus pana simt cum iau foc muschii. "Suca tu poti sa faci la fel in slapii tai?" :))
Suca prinde mesajul imediat, pentru ca imi spune ca are de gand sa se intoarca, nu vrea sa se mai riste. "Da, e o idee buna sa cobori, cine stie poate Dunca o fi la vreun chef si n-o sa poata veni cu elicopterul sa va scoata".

Imensitate

In umbra marelui Retezat

Baietii se mai caznesc oleaca si biruie panta pana la urma. De aici intram pe un imens platou putin inclinat chiar sub vf Custura Bucurei, il traversam fara probleme. In zapada moale ar fi periculos, aici se aduna multe placi de vant, dar acum zapada inghetata ne permite. Iesim toti 4 in saua de dupa Custura Bucurei, unde in mod surprinzator apare Vasi Indianul. Noi il credeam deja ajuns fie pe vf Peleaga, fie la refugiul Bucura, dar Vasi are cai numai de el stiute.
Aici ne ia vantul in primire, ne blindam cu glugi, ochelari. Daca la Gentiana sunt -15grC, aici precis sunt vreo -18grC, iar cu vantul acesta nici nu vreau sa ma gandesc la cat ajunge temperatura efectiva.
Suca si Pantani ne spun ca ei se retrag. Ma bucur ca au luat o hotarare inteleapta. Ii ajut sa gaseasca o cale de retragere pe unde sa poata cobori in siguranta. Imi fulgera prin minte ca la coborare le va fi mai greu, ar putea sa alunece cu sandalele lor, il intreb pe Suca daca nu vor sa-i insotesc la vale, insa Suca ma asigura ca se vor descurca.

Ii frig al dracului! Darth Wader in imagine ;)

Ne despartim aici, iar noi3 (Nutu, Vasi, eu) ne continuam urcusul spre Peleaga. E tot mai frig pe masura ce urcam, nu prea imi mai vine sa fac poze. O iau pe traseul de vara, ma urmeaza Nutu, apoi Vasi. Zapada e inghetata tun, asa ca putem avansa fara probleme. Din loc in loc mai sunt mici acumulari de zapada pulver, niste mici placi de vant pe zapada inghetata. Nu vreau sa le testez rezistenta si nici sa ma chinui spargand urme, asa ca prefer sa le ocolesc cu grija pe deasupra de fiecare data.
Putin inainte de ora 4 ajungem pe Peleaga. Nu putem sta prea mult pe varf pentru ca e un frig crancen. Data fiind temperatura scazuta la care se adauga vantul aspru, ma gandesc ca efectul ajunge undeva intre -25...-30grC. Eu vreau sa imbrac al 2-lea polar pe mine si taman acum mi se strica fermoarul la geaca. Vreau sa-l repar, il bat putin cu pioletul si din cauza frigului reusesc sa-l sparg de tot. Bun am ramas cu geaca neincheiata pe crivatul asta! O mai dreg cu chingile rucsacului.
Nutu intre timp imi spune ca el coboara inainte pentru nu mai rezista de frig, ii spun ca il urmez si eu in scurt timp. Vasi merge dupa el.
Incep coborarea si putin inainte sa ajung in saua din care pleaca spre dreapta valcelul spre valea Rea ce e marginit de Muchia Mare, ma pregatesc sa trag o ultima fotografie de aici. Lumina galbuie a asfintitului poleieste intr-un mod ireal de frumos Coltii Pelegii pe care vreau sa-i imortalizez. Pentru asta am nevoie de un efort de vointa ca sa-mi scot supra-manusa si sa indur frigul pret de cateva zeci de secunde.

Peleaga si Caldarea Berbecilor
(cu rosu firul aprox al caderii lui Nutu)

Cand sa apas pe declansator il aud pe Vasi ca urla catre mine si-mi arata disperat inspre Caldarea Berbecilor. Prima data ma gandesc c-o fi vazut un urs, dar ce urs nebun o fi umbland pe aici?
Nu-l am pe Nutu in raza mea vizuala pentru ca am in stanga un bolovan mare ce-mi obtureaza privirea. Dintr-o data il vad pe Nutu ca apare dincolo de bolovan facand niste tumbe infioratoare, rostogolindu-se la vale spre caldare. Incremenesc de groaza si nu pot sa cred ceea ce vad. Nutu a alunecat si pare sa nu se mai poata opri. Se invarte prin aer, aterizeaza pe zapada, decoleaza iar si tot asa intr-un carusel al groazei. Arata ca o papusa rotindu-se cu membrele dezarticulate. E efectiv terifiant sa-mi vad prietenul rostogolindu-se spre neant.
Ma strafulgera un gand, imi amintesc o intamplare similara din aprilie 2009, cand un baiat din Arad, a cazut cred din aproape acelasi loc pana jos in caldare. A avut fractura deschisa de femur cu sectionarea arterei femurale si hemoragie puternica. Doar prezenta de spirit a lui Gabi Gheorghiu, medic anestezist in Timisoara, care s-a nimerit safie acolo si i-a oprit hemoragia l-a salvat de la o moarte iminenta. Trebuie sa ai noroc ca sa scapi din asa ceva si norocul lui s-a numit Romeo Dunca care a ajuns in 30min cu elicopterul. Medicii spun ca n-ar fi supravietuit mai mult de 2h unei asemenea hemoragii.
Dupa felul cum se rostogoleste, Nutu nu prea are sanse de oprire. A luat viteza serioasa. Iar in fata lui sunt o gramada de bolovani iesiti din zapada. Orice lovitura intr-un bolovan ii poate fi fatala sau sa-i provoace traumatisme grave. Nu pot sa nu remarc asemenarea dintre cele 2 intamplari.
Doar ca acum e trecut de ora 4, intr-o ora se intuneca si cu siguranta nu va mai veni nici un elicopter. Parca as fi cobit cand am glumit cu Suca de elicopterul lui Dunca. Si e mult mai frig ca si atunci. Daca Nutu va mai supravietui cazaturii, ma astept sa aibe traumatisme serioase. Si va trebui sa lupte cu frigul exrem si cu spectrul hipotermiei. Singura noastra alternativa este sa-l transportam la refugiul Bucura. Daca vom reusi. Si apoi? Cum il vom scoate de acolo? Noroc ca are Vasi sac de dormit. Il vom baga in sac. Iar noi ce vom face? Vom dansa toata noaptea de pe un picior pe altul rugandu-ne sa nu inghetam de frig. Pana cand vor sosi ajutoare. Toate gandurile acestea imi umbla nebune prin cap in timp ce-l urmaresc pe Nutu in cazatura ce parea sa nu se mai termine. Trebuie sa reperez exact locul "aterizarii" sale.
Se opreste. Asa din ochi mi se pare ca a cazut cam 200m diferenta de nivel si a alunecat cam 3-400m la vale. Si eu si Vasi suntem incremeniti de groaza. Ma gandesc ca panica e exclusa. Nu i-ar folosi lui Nutu si nici noua. Vasi imi striga sa urcam spre creasta si traversam pe sub Coltii Pelegii, ca sa nu riscam si noi o cadere.
Ma gandesc ca daca nu las emotiile sa ma domine si merg precaut nu am ce sa gresesc si nu am de ce sa cad. Nutu probabil a intrat intr-o zona cu panta mai mare si in loc sa se intoarca cu fata spre panta si sa mearga cu pasi adaugati, a calcat doar cu partea dinspre deal a coltarilor. Probabil greseala aceasta l-a costat. Dupa cum mi-a spus ulterior, betele nu l-au ajutat deloc sa-si opreasca caderea, primul l-a scapat imediat, iar al doilea l-a abandonat cand a inceput sa se roteasca prin aer.
Incep sa caut cu privirea o cale de coborare spre Nutu. Linia pe unde a cazut el e destul de abrupta, totusi se poate cobori cu spatele, insa manevra aceasta mi-ar lua foarte mult timp ca sa ajung la el. Caut cu privirea o alta linie de coborare, insa nu prea gasesc, peste tot e la fel.
Toate aceste ganduri ale mele s-au perindat doar in cateva secunde. Nutu incepe sa miste. Deci traieste! Spre surprinderea mea se ridica in genunchi, apoi in picioare si ridica o mana in sus. Asta inseamna ca este in regula! Il vad ca incepe sa paseasca, ba chiar merge. Nu-mi vine sa cred.
Nutu incepe sa mearga pe fundul caldarii, paralel cu versantul si dupa directia lui imi dau seama ca urmareste sa mearga in diagonala spre saua de sub vf Custura Bucurei. Trag concluzia ca pe moment nu are rost sa mai cobor in caldare. As pierde timpul, asa ca merg paralel cu el pe traseul pe care am venit. Merg cat pot de repede, atat cat imi permite traversarea la coltari pe o panta inghetata. Cand Nutu incepe sa urce il vad ca se opreste. Nu-mi dau seama daca de la efortul urcarii sau chiar are probleme? Il vad ca se aseaza in fund si se lasa pe spate. Auch, asta nu suna bine, o fi ametit de la cazatura? Oare s-a lovit la cap? Incep sa alerg pe curba de nivel ca sa ajung cat mai repede in dreptul lui. Din fericire si Nutu a reluat urcusul. Pare sa fie in regula, insa urca incet si schiopateaza.
Intr-un final ne intalnim in sa. Desi nu are traumatisme vizibile la fata sau la cap, nu arata deloc bine. Pare in stare de soc, ii lipseste caciula si tremura tot. Ii dau caciula mea. Din primul inventar imi spune ca-l doare cotul drept si nu-l poate misca, presupune o fractura, apoi o entorsa la glezna stanga si niste contuzii pe coapse. Daca e numai atat pare sa fi scapat foarte ieftin dupa asa cazatura.

Retezatul

La scurt timp apare si Vasi, care renunta sa mai mearga la Bucura si ramane sa-l ajutam pe Nutu la intoarcere. In curand se intuneca si noi trebuie reusim sa coboram in siguranta in caldare.
Intreb de un telefon, doar Nutu are si din fericire l-a tinut in geaca, caci rucsacelul i-a zburat in cadere. Nu vrea sa-mi dea telefonul, se teme de valva prea mare in jurul accidentului sau, imi spune sa nu implicam Salvamontul. Imi spune ca pierdem timp pretios vorbind la telefon, in loc sa coboram sa nu ne prinda intunericul. Tot ce-si doreste este sa coboram cat mai repede in caldarea Pietrele.
Pe mine ma ingrijoreaza insa starea sa, il vad ca tremura incontrolabil si mi-e teama sa nu devina hipotermic si sa nu mai fie capabil sa ajunga la Gentiana. Pana la urma il conving, reusesc sa sun la Gentiana si fara prea multe detalii il anunt pe Loli bacsi de eveniment si-l rog sa trimita 2-3 baieti din trupa noastra sa ne intampine la Bordul Tomii cu termosuri de ceai cald si energizante. Ceva mai incolo ma suna Suca ca sa-i confirm accidentul si sa ceara detalii despre ajutorul ce-l asteptam. Se pare ca echipa va pleca in intampinarea noastra.
Vasi il sprijina pe Nutu ca sa-si protejeze glezna, iar eu merg in fata sa dibuiesc cea mai buna varianta de coborare. Locul pe unde am urcat e exclus din cauza pantei abrupte, Nutu n-ar face fata acelei coborari doar cu o mana si un picior pe care sa se bizuie. Aleg coborarea pe care am recomadat-o si lui Suca. Partea cea mai dificila consta dintr-o panta inghetata, nu foarte abrupta, insa la starea lui Nutu coborarea e foarte periculoasa.
Il pun pe Nutu sa se intoarca cu fata la panta, coboram cu spatele si incerc sa-i dirijez fiecare miscare. Din cauza durerilor la piciorul stang nu poate infige coltarii frontali in gheata, asa ca miscarile lui sunt foarte nesigure. Ma pun in spatele lui in ideea de a-l sprijini si ca sa evit o alunecare. Pana la urma stratagema functioneaza si putin chinuit reusim sa ajungem in siguranta in caldare. De aici terenul este mai bland si urmeaza un mars extenuant pentru Nutu pana la Gentiana. Intre Taul Pietrele si Bordul Tomii, prietenii ne intampina cu suport moral si ceaiuri calde pentru Nutu. Acolo unde poteca e mai abrupta il sustinem de sub brat ca sa-si menajeze pe cat posibil glezna.
Dupa 2h dificile de coborare in care Nutu s-a luptat pt fiecare pas, ajungem la Gentiana. Luam o pauza de 1h pentru odihna, rehidratare si hrana. Suntem cu totii lihniti dupa o zi solicitanta.
Nutu, care e medic chirug, e cel mai in masura sa-si evalueze "pagubele" si spune ca exista riscul ca dupa ce ligamentele se relaxeaza sa i se umfle glezna foarte tare si sa nu mai poata umbla. Deci ori ramanem peste noapte la Gentiana si a doua zi il transportam cu targa, ori continuam in aceasta noapte coborarea spre Carnic pana la masina.
Nutu alege varianta de a cobori in aceasta noapte. Asa ca ne luam ramas bun de la restul trupei si il insotim eu, Gianina si Vasi. Coboram pe la cabana Pietrele intrucat traseul este mai putin accidentat si deci mai putin solicitant pentru glezna lui Nutu. De la Pietrele beneficiem si de drumul forestier, unde Nutu poate sa mearga cu ceva mai putin efort. Dupa 3h de mars chinuitor pt Nutu, la ora 11 din noapte reusim sa ajungem la Carnic. Aici efortul lui Nutu se termina, incepe maratonul pentru mine: sa conduc pana la Timisoara.
Vremea ne este potrivinica, ninge aproape tot drumul, se merge in conditii de iarna si sunt nevoit sa rulez incet. Pe la 2.30 dimineata sunt doborat de oboseala si ca sa nu atipesc la volan fac o pauza de 30min in care dorm sa-mi mai revin cat de cat. Dupa inca cateva sfortari la ora 4 dimineata ajungem in Timisoara.

Asfintit de pe Peleaga

Acum Nutu este operat la cotul drept, unde intr-adevar are fractura. Glezna stanga are entorsa si ruptura de ligamente, dar se va reface. Per ansamblu pot sa spun ca Nutu a avut ghinion de acest accident, o clipa de neatentie l-a costat scump, insa apoi a avut un mare noroc pentru ca a scapat cu viata si destul de ieftin din aceasta cazatura.
Pe langa alunecarea in sine, tot acest incident a fost si consecinta unui alt lant de greseli. Nutu a gresit pentru ca la plecare in tura nu mi-a spus deloc ca nu are experienta de iarna, nu m-a intrebat nimic despre tehnica de mers la coltari, iar eu am partea de vina pentru ca nu m-am gandit sa-l intreb. Am vazut ca se descurca la urcare si am presupus ca se va descurca si la coborare. El a coborat in fata, eu am ramas in urma pe varf si nu am fost in imediata lui apropiere sa vad cum abordeaza traversarea. Nutu a refuzat sa ia pioletul atunci cand eu am insistat, poate ca l-ar fi ajutat sa-si opreasca caderea sau cine stie... poate nestiind sa-l foloseasca corespunzator s-ar fi ranit mai rau...
A avut noroc pentru ca Muntele i-a dat doar un avertisment. Altii nu-l primesc deloc, la prima greseala platesc chiar cu viata. Cei ce primesc doar avertismente au sansa sa invete din greseli, iar noi restul din greselile lor.


PS. Daca nu v-ati plictisit de citit, va recomand sa cititi si perspectiva din care a vazut Suca toata aceasta intamplare. Chiar daca nu descrie o intamplare fericita, cu maiestria lui a stiut sa puna haz in povestire: http://hoinarii.blogspot.com/2010/12/vanity.html

Sunday 5 December 2010

Prima zapada - Retezat 4-5dec


De cateva saptamani tot stau cu sufletul la gura in asteptarea iernii pe munte. Iarna a venit ea intre timp, dar n-am mai ajuns noi pe munte sa mergem s-o intampinam. Asa ca in acest sfarsit de saptamana dam fuga in Retezat sa prindem prima noastra zapada din sezonul acesta.
Pentru ca vineri seara mergem la un chef, plecam doar de sambata dimineata. Gianina cand aude de trezit de dimineata se tot codeste si se invarte, nu stie cum sa mai fure cate-o ora de somn, asa ca ii promit ca n-am s-o chinui cum mi-e obiceiul si n-am s-o las cu lipsa de somn la inventar. Spre marea ei bucurie plecam de acasa doar la 9.30. Total impotriva standardelor mele, dar hai treaca de la mine, ca sa ajungem pana la refugiul Bucura e de ajuns.
La o pauza la langoseria din Caransebes constat cu Gianina ca noi ne-am uitat parazapezile acasa. Ni se intampla la inceput de sezon sa ne uitam acasa cate-o piesa de echipament pana ne intram in rutina saptamanala. Anul trecut de exemplu ne-am uitat in primele 2 ture de iarna ochelarii de soare. Tragem totusi nadejde sa nu dam de nameti de zapada ca sa scapam de udatura la picioare.
Noi suntem cu Bogdan, facem jonctiunea cu a 2-a masina - Serban, Florentzo, Oana. Noi ne oprim in Profi sa mai luam cate ceva, ne zic ei. Vreti si voi ceva? Da, noi am vrea 2 perechi de parazapezi!

Prima ninsoare din sezonul acesta

Ajungem primii la Carnic, unde nu-i nici urma de zapada. Si Serban isi facea griji ca n-o sa poata urca cu masinuta lui pana la Carnic din cauza zapezii. La ora 13 suntem gata echipati de urcare si cum echipa a 2-a nu s-a infiintat la locul de intalnire, ne pornim usor la deal. Ne gandim ca ne regrupam la Gentiana.
Bogdan e prima oara in zona, pentru el drumul spre Gentiana e o premiera, pentru noi insa e deja o rutina, stim fiecare cotitura a traseului. Cand ajungem la bancuta, o tablie de lemn tantzosa agatata de acoperis imi zgarie violent retina: "Zona de liniste pentru vanat". Adica cum pentru vanat? Se pare ca pentru o anumita categorie de oameni orice animal=vanat. De obicei ma irita teribil inscriptiile de genul "nu deranjati vanatul!", puse in ideea ca vanatorii sa vaneze nestingheriti. Sunt curios ce pozitie are Administratia PNR legat de aceasta tablie? In regulamentul PNR scrie ca vanatul este interzis pe teritoriul PNR.
Abia dupa ce iesim de pe drumul forestier de Pietrele incepem sa dam de zapada relativ compacta. Dar stratul e mic, noi urcam fara suprapantaloni ca sa nu ne incingem si fara parazapezi evident, insa nu ne inzapezim. Dar simtim ca e iarna caci o ninsoare necontenita ne insoteste tot urcusul.

Urcand spre Gentiana

La ora 15 ajungem la Gentiana unde Loli bacsi ne ia rapid in primire dornic sa afle daca avem rezervare. Pai voi veniti de la Leningrad? N-aveti rezervare? Pai nu mai am locuri! Acuma ne pica fisa ca Loli bacsi pune placa asta la fiecare turist sosit si vrea sa vada pe care-l baga in sperieti c-o sa ramana pe afara. Noi nu ne lasam intimidati ca-l cunoastem ca-i asa mai mucalit de felul lui ;) Si oricum planul nostru e sa innoptam la refugiul Bucura.
Infulecam rapid ceva si cum deja s-a facut ora 15.30, decidem ca trebuie sa plecam daca vrem "sa prindem ultimul tren" spre Bucura. Asta daca nu vrem sa mergem prea mult timp pe intuneric. Cum echipa a 2-a n-a ajuns inca, e clar ca nu vor mai urca azi spre Bucura, asa ca il convingem pe Bogdan, care nu are echipament de mers pe creste, ca-i mai bine sa ramana la Gentiana impreuna cu restul. Oricum intuiam noi ca nu are cum sa fie Gentiana plina ochi si jos in dormitor si sus in pod. Probabil Loli nu vrea sa faca focul si in pod. Si apare Loli scarpinandu-se in cap ca-si aminteste ca de fapt mai are 4 locuri. Adica exact la fix.

Judele cel maret in lumina rasaritului

Noi pornim la deal si intalnim mai multe grupuri care se intorc de sus din caldare. Toti coboara, doar noi urcam. De aici zapada e ceva mai mare, insa avem noroc ca e poteca facuta si inaintam rapid. Ninsoarea continua indarjita si acum se simte si vantul. La Bordul Tomii intalnim ultimii excursionisti care se intorc de pe Peleaga si ne spun ca sus in creasta vantul bate cam tare si sunt conditii destul de aspre. Incearca sa ne convinga sa nu mai urcam, dar imi dau seama ca ei cred ca noi vrem sa urcam pe Peleaga. Le explic ca noi vrem sa mergem de fapt la Bucura si parca se mai linistesc.
O conving pe Gianina sa ne montam coltarii aici la adapost de vant. In caldarea superioara, inainte de urcusul in Curmatura Bucurei sigur vom fi expusi la vant si ne vor ingheta mainile montand coltarii, plus ca va fi aproape intuneric.
De aici in sus nu prea mai avem poteca, vantul a sters rapid urmele celor ce-au trecut in coborare. Trebuie sa batem urmele noastre si nivelul zapezii a crescut sensibil. De la Taul Pietrele in sus efectiv sap la fiecare pas sa sparg urme noi.

Cracul Slaveiului

Poate si altii ne-ar fi spus sa ne intoarcem din drum si ar prefera confortul si caldura unei cabane, decat sa umble prin noapte. Stiu cu siguranta ca ne va prinde noaptea undeva in Curmatura, dar desi ninge puternic avem totusi vizibilitate atat cat sa gasesc drumul spre Curmatura. Plus ca ma simt confortabil stiind ca in orice moment pot sa deschid GPS-ul si n-avem cum sa ne ratacim. Si oricum vremea nu pare sa fie atat de rea incat sa fie un viscol serios. De fapt vazusem de acasa prognoza si ma asteptam sa urcam pe o astfel de vreme.
Si cum Gianina nu zice nimic si nu-mi cere sa ne intoarcem, hotarasc sa-i dam inainte.
La 17.30 ajungem la baza urcusului in Curmatura. Exact la fix cat sa mai dibuiesc pe ultima geana de lumina siragul de pietre din stanga urcusului de vara, pe unde putem urca mai in siguranta. Nu se mai vede nici o urma a celor ce-au urcat azi pe Peleaga, desi ma asigurasem c-au urcat pe aici. Vantul a acoperit absolut totul.
Deja urcam pe semi-intuneric si ne incapatanam sa nu aprindem frontalele. Asa mai dibuiesc profilul stancilor din departare, daca le aprindem ne pierdem acuitatea vizuala la distanta si vedem doar cat bat frontalele. Atunci cand privesc doar in jos spre varful coltarilor unde sa pun urmatorul pas am o senzatie ciudata. Pe semi-intuneric mintea nu mai reuseste sa desluseasca linia pantei din albul omni-prezent al zapezii fara detalii seminificative, asa incat mintea mea e confuzata si da comenzi ciudate picioarelor. Coltarii ating prea repede zapada si raman surprins la fiecare lovitura ca si cum m-as fi impiedicat de ceva, ori o lovesc prea tarziu si mintea mea se cazneste sa priceapa unde se duce piciorul si nu ajunge odata. E o senzatie stranie de nesiguranta. Dar cand ridic privirea in sus si printre fulgii de nea vad niste profile intunecate ale stancilor abia ghicite la capatul versantului, creierul redesluseste panta si atunci parca imi recapat echilibrul. Altfel e ca si cum as inainta intr-un abis nedeslusit.
Se intuneca de-a binelea asa ca aprindem frontalele. Siragul de stanci se termina si intram pe un versant inclinat tapetat cu zapada inghetata. Daca zapada ar fi fost moale as fi avut emotii, e ditamai placa de zapada, dar coltarii care scartaie in zapada inghetata imi dau incredere. Cornisa inca nu e formata, asa ca iesim cu usurinta in creasta, unde ne ia in primire vantul salbatic. Este fix ora 18.

Refugiul Bucura

Acum suntem intr-o bezna completa, frontalele lumineaza doar dansul haotic al fulgilor de nea purtati de vantul bezmetic. Nu avem nici un reper dupa care sa ne ghidam pe unde sa coboram, dar stiu ca este o scurta panta mai abrupta, dupa care panta se indulceste. Zapada este moale aici, e doar pulver, dar nu este un strat gros care sa plece, sub picioare simtim bolovanii. Desi am senzatia ca ne coboram intr-un abis, imi fac curaj si ii dam la vale. In scurt timp ajungem la o panta mai domoala, unde parca si vantul isi mai tempereaza elanul.
Acum nu am de facut decat sa urmez indicatiile GPS-ului. Fara GPS am fi sortiti sa petrecem o noapte sub cerul liber, in vant si frig, cautand haotic refugiul. Ne-ar fi de-a dreptul imposibil sa-l gasim, poate doar printr-o chestiune de noroc.
In alte ture de iarna de obicei scurtam drumul pana la refugiu si mergeam de-a dreptul spre el traversand peste lacul Bucura. Dar niciodata nu s-a intamplat sa fie in decembrie, ci dupa cateva saptamani bune de inghet, cand eram sigur ca lacul e inghetat bocna. Spre exemplu acum din Taul Pietrele se mai scurgea un fir de apa neinghetat. Mi s-ar parea efectiv periculos sa traversez Bucura, pojghitza de gheata abia formata s-ar putea rupe la orice pas. Asa ca singura solutie e sa ocolim lacul pe traseul de vara. Si cum sa facem asta cand nu gasim nici un reper in bezna? Am intuit de acasa situatia si mi-am incarcat pe GPS track-ul cu traseul de vara.
Urmarim metodic indicatiile GPS-ului si dupa 45min de lupta cu nametii ce par sa se ingroase vazand cu ochii, ajungem la mult doritul adapost din caldarea Bucurei.

In refugiul Bucura

Ajungem la fix cand vantul da semne de intetire. Acum la adapost de vremea de afara, refugiul ni se pare un adevarat palat... un palat inghetat... termometrul de la ceas imi arata -3grC in interiorul refugiului. Gianina care e mai friguroasa se baga repede in sac sa se incalzeasca dupa frigul indurat afara. Daca tot am menajat-o cu trezitul de dimineata, acum ii spun ca e o seara speciala si ma ocup eu de toate treburile gospodaresti: desfac bagajele, incalzesc apa pentru ceai, pregatesc mancarea si ii servesc cina la gura sacului. Imi lipseste doar tava ;)) Ora 20 ne prinde cuibariti in saci. Ce-mi mai place la turele de iarna sunt noptile lungi si ca pot sa dorm pe saturate. De Gianina ce sa mai zic, ea e cea mai fericita cand e vorba de somn.

Am iesit din vizuina

Dimineata ma trezesc la 6 sa verific vremea de afara. Norii s-au mai spart, se zaresc stele. Vantul insa nu conteneste si e foarte frig. Exact conform prognozei. Ma pun sa topesc zapada pret de 1h30'. Pe Gianina o las sa doarma spre bucuria ei, n-are rost sa indure frigul. Daca tot am obisnuit-o cu masa servita la gura sacului, nu pot face exceptie nici la micul dejun. Cand se sparg si ceturile ce invaluie varfurile si crestele, atunci iesim si noi ca marmotele la soare... un soare cu dinti. In ciuda gerului, totusi afara ne asteapta o vreme de milioane.

Judele in toata splendoarea

Unde sa mergem?

Cand dupa o noapte de viscol cu ninsoare, a doua zi dimineata ma intampina linistea caldarilor acoperite cu ninsoarea cernuta peste noapte, mi se pare ceva fabulos. Pentru asa ceva merita sa ma trezesc dimineata in creierii muntiilor.
Oriunde as privi, totul este atat de neatins si pur, incat parca mi-e si mila sa pasesc si sa stric randuiala vantului. Facem primii pasi cu sfiala, ca niste copii care parca invata sa mearga. Suntem singurii ce pasesc in imensitatea aceea si imi vine sa chiui de bucurie.

Tumult in vale

Lumini si umbre

Spre sud este o mare de nori ce acopera orizontul si clocoteste tumultuos ca intr-un cazan imens ce pare sa fiarba. Ceturile de ridica si par sa inainteze spre noi, gata sa invadeze intreaga caldare, dar soarele le topeste intr-o clipita si doar ce intoarcem capul ca ne si miram unde au disparut.

Razboiul ceturilor

Toata zapada asternuta in ziua de sambata si mai ales peste noapte au ingrosat stratul cu 40-50cm de pulver proaspat. Daca sambata am inaintat relativ repede pe langa lac, acum sa ajungem la urmatorul stalp de marcaj pare o adevarata provocare. Inaintam agonizant de incet. Daca privim in Curmatura Bucurei ne-am demoraliza instantaneu, insa tot secretul este sa ne fixam urmatorul obiectiv la primul stalp, apoi cand il atingem il fixam pe urmatorul bolovan si tot asa...

Munca sisifica

Ce as vrea acum sa avem skiurile de tura la noi. Acum am zbura pe aici. Dar n-am crezut ca vom avea parte de atat de multa zapada. Oricum pana la Gentiana n-am fi putut urca pe ele, le-am fi carat in spate.

Luptand cu nametii

Transee

Si cand ma gandesc ce planuri aveam noi pentru duminica ma apuca rasul. Eu gandeam ca vom avea parte de zapada mica si intarita si urma s-o luam fie peste Peleaga - Papusa - Portile Inchise - vf Mare si sa coboram pe valea Galesului, fie sa urcam peste Bucura - Retezat - Lolaia si sa coboram pe la Pietrele.

Caldarea Bucurei

Acum trebuie sa ne adaptam planul potrivit cu ritmul de inaintare. Ii propun Gianinei ca putem prinde muchia ce urca direct din caldare pe vf Bucura I, muchia e destul dezgolita de zapada si de acolo sa coboram in Curmatura Bucurei. Dar si pana la baza muchiei avem de inotat vartos prin zapada, asa ca pana la urma ne multumim sa ne intoarcem direct in Curmatura Bucurei.
Daca ieri am facut 45min in coborare din Curmatura pana la refugiu, astazi ne ia 2h15min sa urcam in Curmatura.

In Curmatura Bucurei

La coborarea din Curmatura am ceva emotii, ma gandesc sa nu se fi incarcat versantul cu prea multa zapada si coborarea sa fie un hazard. Alternativa mai sigura ar fi fost sa urcam pana sub Coltii Pelegii si de acolo sa coboram in saua Pietricele. Insa spre norocul nostru se vad inca urmele noastre de aseara de pe ultima parte a urcarii, cea cu versantul abrupt, iar zapada este si mai inghetata decat aseara. In zona asta nu s-a depus deloc zapada proaspata. Asa ca o coboram in siguranta la cramponaj. Ceva mai jos, sub siragul de stanci la adapostul caruia am urcat aseara, urmeaza o panta mai domoala fara stanci. Aici insa e pulver proaspat adunat de vant intr-o gramada de forme ciudate. Desi e o placa imensa de vant, totusi pare stabila. Peste stratul de baza mai vechi si inghetat de saptamana trecuta, s-a depus zapada mai umeda ce a nins in cursul zilei de ieri care a facut priza cu baza si apoi cea mai uscata depusa in cursul noptii in conditii de frig.

In caldarea Pietrele

Urme

Ne minunam ca nu vedem pe nimeni urcand dinspre caldarea Pietrele. Nu vedem nici tipenie de om. Singurele urme ce se vad sunt undeva mult mai jos langa Taul Pietrele. Suntem tot singuri in intreaga caldare si ne croim propriile urme. Din nou imi pare rau caci nu am schiurile, ar fi fost o adevarata nebunie sa cobor prin acest pulver mirific.

Desene

Arareori am mai intalnit atata zapada proaspata, sa ne muncim serios sapand urme ca sa mergem la vale.

Iarna inca nu-i stapana

De la Taul Pietrele avem noroc sa dam de urmele celor urcati de la Gentiana si astfel putem inainta mai usor.

Valea Pietrele

Daca ieri avand mult de urcat de la Gentiana pana la Bucura si-am facut 3h15min cu mers si pe noapte, azi avand mult mai putin de urcat, am facut 5h de la Bucura la Gentiana... timpul spune totul.
Daca ieri am scapat de nameti si nu ne-am udat la picioare fara parazapezi, azi socoteala noastra nu s-a mai potrivit si ajungem la Gentiana cu picioarele mustind de apa.

Vantul, mester desavarsit

Pe masura ce coboram de la Gentiana spre Carnic avem surpriza sa intalnim zapada pe unde ieri nu fusese deloc. Nici coborarea cu masina de la Carnic nu e lipsita de griji, pentru ca tot drumul pana in Nucsoara e acoperit de zapada proaspata. Noroc cu cei care coborasera inaintea noastra si-au facut urme.

Transee la Bordul Tomii

M-au mai intrebat unii daca nu ne plictisim sa mergem in locuri in care am mai fost. In Retezat am fost de nenumarate ori, deci aparent n-am mai avea ce sa descoperim, mai ales intr-o banala tura pe magistrala Gentiana - Bucura si retur. Totusi muntele reuseste sa ne surprinda de fiecare data si mereu e putin altfel.