Sunday 27 September 2009

Pe Culmea Canicei cu bicicletele - 27sep


Week-end-ul acesta aveam programata tot o tura de antrenament de trail-running in Tarcu si Muntele Mic, insa intr-un antrenament pentru maraton facut ca la carte zice ca inainte de concurs se reduce intensitatea si frecventa antrenamentelor ca sa nu se ajunga intr-o stare de oboseala musculara. La concurs trebuie sa ajungem odihniti si in forma maxima, asa c-am decis cu Gianina sa renuntam la ultimul long-run din seria de antrenamente dedicate pentru maratonul din Crai.
Oricum deja parca ne plictisisem sa ne tot antrenam in fiecare week-end. Tanjim si noi dupa o tura de plimbare, in care sa ne clatim ochii cu peisaje, sa mergem pe indelete, fara sa alergam. Asa ca inainte cu o saptamana de MPC ne permitem o tura de relaxare.

Inceput promitator

Castigam altitudine

Sambata avem program in oras, iar duminica se anunta o vreme calduta si placuta. Unde sa mergem pentru o zi? Undeva nu foarte departe de casa. Si parca ne-ar place undeva unde n-am mai fost. Hmm, asta-i nu-i prea usor de gasit. Scanez rapid baza de date din tartacuta si gasesc un rezultat promitator: culmea Canicei.
O vedem adesea din masina la fiecare drum spre Herculane, o vedem din creasta Muntiilor Cernei, dar nici o data nu s-a nimerit s-o strabatem. Mereu am ales alte destinatii mai inalte, la Canicea nici nu stiam daca sa-i zic munte sau un deal mai inalt. E un fel de surata mai mica a Cernei, se intine paralel cu sora ei mai mare si parca n-a avut curajul sa se ridice mai sus. Ajunge doar pana la 1200-1300m.
Apelez la prietenul Gogu Earth si vad o multime de drumuri ce urca sus in culme si unul ce strabate frumos Canicea de la un cap la altul. Asadar cum intuiam e un loc perfect pentru o tura pe biciclete.

Sus-jos pe culme

Tot pe drum

Calare pe culmea Canicei

Drumul ce urca din Globurau ni se pare cel mai interesant, asa ca duminica inainte de pranz parcam masina in capul satului. Pregatirile noastre de tura starnesc imediat curiozitatea satenilor din preajma si fara sa cerem prea mult deja primim informatii utile despre acces, izvoare, ba chiar si despre legendele Canicei.
Altii ne indruma inapoi la pe E70, in Domasnea, cica acolo este un drum ce duce pana sus pe care se poate urca cu masina. Il stim si noi, dar le explicam oamenilor ca noi vrem pe biciclete. Nu prea inteleg ei cum vine asta sa ne chinuim sa pedalam la deal, cand noi avem masina... orasenii astia se cam plictisesc cu binele acolo la oras.

Pedaland alene

Spre Piatra Elisovei

Urcarea incepe asa cum ma asteptam cu o mica repriza de push-bike, asa de incalzire, dar apoi drumul de tractor urca frumos spre culme si putem pedala cu spor. Peisajul e destul de sterp si uscat sus pe culme, cu iarba uscata ca iasca si o gramada de ciulini, iar cand apar si stancariile pe culme ne aduce aminte de peisajul din Grecia de pe Ypsarion.
Ajungem intr-o sa unde dam de o stana si de un izvor. O trimit pe Gianina in solie la ciobani sa-i intrebe cum se cheama locul. Ciobanii se mira ei oleaca de intrebarile jupanitei, calare pe bidiviul cu 2 roti, dar aflam ca "Pamantul rosu" i se spune locului.

Un ultim peisaj de vara

Alin grabit la intalnirea cu Elisova

Pornim mai departe, luam altitudine serioasa aici si ne trezim sus pe culme. Suntem deja la peste 1000m si de aici nu mai avem urcari majore, culmea e usor valonata, cu mici suisuri si coborasuri. Privelistea ce ne inconjoara e fantastica. La picioare ni se intinde panglica soselei E70 cu satele Domasnea si Cornea, iar de cealalta parte a culmii ni se asterne valea Bela Reca cu satele gugulanilor Cornereva si Bogaltin si puzderia de satuce si catune de la poalele crestei Cernei care ne bareaza impunatoare vederea spre orizont.
Stancariile se inmultesc pe culme si ajungem la locul cel mai emblematic al zonei: Piatra Elisovei. Aici e o pajiste intinsa ca o campie la 1100m unde parca Sfarma-Piatra s-a jucat si-a presarat peste tot cu bolovani si-a mai cladit si o mica citadela de stanca ce domina imprejurimile. Locul are ceva mistic, e atat de liniste, parca ar fi alt taram rupt de lumea de jos, parca are ceva enigmatic. E locul unde copil fiind mi-ar fi placut sa ma joc de-a indienii sau de-a haiducii lui Sapte Cai, sa ma cred Winnetou sau Margelatu.
Ma intreb cine-o fi fost Elisova? si care o fi legenda ei? Vreo cuconita care s-a aruncat de pe stanci pentru ca parintii vroiau s-o marite cu boierul satului si ea il iubea pe haiduc?

La poalele Elisovei

Stonehenge

Plaiurile gugulanilor

Pornim mai departe, castigam in altitudine, drumul de tractor urmareste culmea pe linia cea mai usoara, ocolim vf Padina si ajungem in niste pajisti intinse ce seamana oarecum cu Crovurile Mehedintene. Siraguri de stanci strajuie marginile platourilor aflate la 1200m altitudine, care ne ascund privirilor vaile si satele de la poale. Zarim doar culmea Cernei care se iteste deasupra stancariilor. Curiozitatea ne indeamna sa strabatem platoul spre margine si sa privim dincolo. Privelistea e coplesitoare, parca ne-am afla in avion.

Mai urcam mult?

Pedaland pe covorul prospat asternut

Depasim si cel mai inalt varf al culmii, vf Poiana Mare si incepem coborarea. Ajungem la o gospodarie cu un staul cu vaci unde ne punem la povesti cu niste ciobani prietenosi. Noi suntem ca de obicei curiosi sa aflam cat mai multe despre povestea locurilor. Aici e Capul Varului si ciobanul se lauda cu cea mai buna apa de izvor din toata zona Cornerevei. Oile nu-s acum aici, sunt plecate la munte. Intreb care-i Muntele si omul imi arata spre creasta Cernei. Aha, deci aici nu suntem pe munte. Suntem la 1200m, dar totusi suntem pe un fel de deal. Exact cum gandeam si eu despre Canicea ;)
Ciobanul imi arata varfurile de pe creasta Cernei si e de-a dreptul mirat ca le cunoastem denumirile. Ii explic ca umblam si noi destul de des prin locurile acelea. Ei oamenii locurilor umbla pe munte cu munca, noi in schimb din placere.
Il intreb pe cioban daca peste iarna sunt zapezi mari pe aici. La cum exclama omul, deja fac planuri de schi de tura pentru la iarna pe frumoasa culme a Canicei.

Coboram...

Ura si vale!

Peisaj bucolic

Joiana autentica

Continuam drumul nostru si ajungem intr-un alt loc de vis: saua Iarba Moale. Asta stim si de pe harta, dar preferam sa-l intrebam pe un mos ce sade linistit. Aici in locurile astea rupte de lume, timpul nu pare o problema pentru el. Nu-i de mirare caci pana si denumirea locului indeamna la odihna. Ne place sa intram in vorba cu oamenii locurilor, caci uneori denumirile stiute de localnici nu seamana cu toponimele din harti.
Si incepem sa coboram... si coboram... acum vine si partea frumoasa dupa ce am urcat atata. Un noian de drumeaguri si poteci incepe sa se teasa in fata noastra. Drumeaguri care ne imbie sa le urmarim, toate faine de coborat. Noi vrem sa iesim sa iesim exact in saua Arsuri, sa nu coboram inspre barajul de la Rusca, caci de acolo am avea de urcat inapoi pe sosea pana in Arsuri. Dar am vorbit de acasa cu prietenul Gogu Earth si stim exact pe unde sa o luam.

Drumul capitelor

Sa tot umbli pe aici!

Drumul ne poarta printre fanete si prin livezi. Si cum e toamna e musai sa facem opriri printre pomii incarcati cu roade. Ne punem sa gustam pe alese mai multe soiuri de mere. Hai sa ne luam cateva si in rucsacei. Apoi dam de nuci. Ne luam si din astea? Apoi culmea dam de pere. Si din astea ne mai luam? Si noi suntem cu rucsaceii mici de alergat, nu prea incap multe in ei, dar cred ca saptamana urmatoare nu mai trebuie sa mergem prin piata dupa fructe ;)) Si astea-s fructe bio din tara Gugulanilor, nu fructe de import.

Mere bio

Livada bio

La noi acasa in...

Iesim la fix in saua Arsuri, unde intalnim o liota de copii care nu se joaca cum ne jucam noi pe vremuri. N-au nici 14ani, dar au mini-motoare enduro si le ambaleaza la deal de-i auzeam de sus din livezi. Nu-mi vine sa cred pana unde a ajuns "civilizatia". Micii enduristii ruleaza in paralel cu noi, ii incanta ca ne-am nimerit si noi pe 2 roti pe-aici, sunt foarte entuziasmati ca ne pot face niste demonstratii, sunt foarte incantati ca ne depasesc cu usurinta. Stam la o poveste si le explic ca sportul asta al lor il pot face si mai tarziu, cand mai invata si alte lucruri, dupa ce mai alearga sau mai pedaleaza la deal, ca nu castiga altceva in afara de fum si galagie. Degeaba, nu par impresionati de argumentele mele si li se pare inutil sa se oboseasca pedaland la deal.

Rodul toamnei

Iesiti la civilizatie, ne intoarcem in Globurau la masina prin Cornereva, coboram pe soseaua de la poalele culmii Canicei ce strabate valea Ohabei si a Bela Recai.
Ajunsi la masina, stam iar la povesti cu unul din satenii din Globurau cu care povestisem la pranz la plecarea in tura. Acum aflam si legendele legate de culmea Canicei, cum ca sus pe Piatra Elisovei bantuiau in vremurile de demult haiducii, care ascunsesera o comoara sub stancile de pe varf ce-a infierbantat mintile multora, apoi dupa razboi in perioada stalinista isi aveau cuibul luptatorii anti-comunisti. Si-l intreb care e legenda Elisovei? E vreo cuconita care-a sfarsit tragic? Eu tot incerc sa imaginez povesti romantice cu Elisova. Pai iti spun eu de la ce vine Elisova zice nenea: vine de la haiducii care s-au perindat acolo si de la partizanii anti-comunisti. Bun, mda intr-adevar, cum de nu m-am gandit? Nu mai am nici o replica, e o legatura foarte "directa" si o explicatie beton.

Palarie intr-un picior, ghici ciuperca ce-i?

In concluzie a meritat cu prisosinta iesirea de-o zi pe Canicea, o zona foarte frumoasa pe care am neglijat-o pana acum din cauza suratei mai mari Cerna. Este nemaipomenita de parcurs cu bicicleta si cum nu este o zona inalta se preteaza cel mai bine acum toamna cand nu mai sunt caldurile cele mari de peste vara. Si daca vor fi zapezi mari la iarna cred ca vom reveni pe Canicea la o tura pe schiuri.

Track-ul traseului il gasiti aici: http://alpinet.org/main/poteci/trackprofile_ro_t_profil-track-gps-culmea-canicei_id_707.html

Sunday 20 September 2009

Muntii de langa noi, m-tii Zarandului 19-20 sept

Nu se anunta o vreme prea stralucita si buna de alergat in muntii inalti ai patriei, dar noi vrem totusi sa ne antrenam. Asadar ii propun lui Alin sa imbinam utilul cu placutul si ii prezint un plan de sfarsit de saptamana la parintii mei in Arad cu antrenamente in modestii munti din zona Aradului, muntii Zarand.

Alin: Desi sunt foarte apropiati de noi, mereu am neglijat Zarandul pentru ca ni se pareau prea mititei in comparatie cu fratii lor mai impunatori si mai maiestuosi: Tarcu, Godeanul, Retezatul sau cu ceilalti frati plini de locuri tainice, incarcate de legende ca si Cernei sau Mehedinti; m-tii Zarandului imi seamana mai degraba cu niste dealuri mai rasarite acoperite de paduri.

Alin intra in cetate

Alin nu este prea convins de planurile mele si se gandeste mai degraba la Muntii Codru-Moma, normal trage mai spre Bihorul lui. Deci se pare ca ne intrecem in patriotisme locale. Atunci ii propun pentru sambata o tura in Zarand si daca nu ii place zona, duminica putem merge in Codru-Moma.
Caut harti cu muntii Zarandului si imi amintesc de cei care merg cel mai des acolo, de cei din Arad de la "Veniti cu Noi". Asadar nu stau mult pe ganduri si-l contactez pe Claudiu care ne sare in ajutor cu o monografie a zonei dotata cu harti.

Marcam cetatea

Avand monografia cu harta si cunoscand un pic zona, rapid fac planul pentru o tura de alergare lunga si cu diferenta de nivel considerabila. Lui Alin nu prea ii vine a crede ca pe dealurile alea se poate aduna o asa diferenta de nivel cum ne trebuie noua pentru antrenament.
Sambata dupa-masa plecam spre Siria cu gandul la o tura scurta, lasam tura mai lunga pe duminica.

Sunt in curte sau in cetate?

In timpul verii cand privim din Arad, nu se zareste nici un munte. De obicei pacla ascunde orizonturile. Si totusi dupa doar 25km de drum, vedem rasarind parca din neantul campiei, un sirag de munticei. E drept nu la fel de maiestuosi ca si Fagarasul, dar totusi se ridica la 400-500m deasupra.

Satul Galsa vazut din cetate

Privim in sus la traseul nostru de astazi. Un drum forestier pe care se poate alerga 100% ne urca din sat, mai sus cu 450m la cetatea Siria, in doar 6km.
Dupa nici 1km ajungem din urma 3 baieti care alearga si ei la deal. Ma intreb oare pentru ce se antreneaza baietii si imi propun sa-i intreb sus in cetate. Dar nu mai am ocazia, baietii se intorc inapoi inainte de a ajunge sus.

Interesant aici la campie

Turnul cetatii

In cetate facem o pauza de poze, admiram satele din jur si ochim un alt drum pentru coborare. Azi ne rezumam la doar 12km de alergat de dezmortire, tocmai bun dupa antrenamentele solicitante de scari din timpul saptamanii. Lasam cireasa de pe tort pentru ziua de maine.

La vale

Fugi ca vin

Spre casa... lasand cetatea in varf de deal

Duminica ne pornim tot spre dupa-masa spre Zarand. Asa merge treaba cu turele astea de trail-running: nu-i nevoie de o zi intreaga pe munte, ar fi prea extenuanta o zi intreaga de alergat. Se poate pleca si mai tarziu, tura de antrenament dureaza doar cateva ore, nu e ca la trekking, o zi de vara pana-n seara.

Rezistand tentatiei

O noua zi

Alin tanjeste dupa urcarea de ieri spre cetate, dar eu incerc sa-l momesc spunandu-i ca urcarea aia am vazut-o si ar fi frumos sa vedem si alta. Asa reusesc sa-l conving sa incepem cu un alergat usor de vreo 3-4km pe plat de incalzire pana la Monumentul Turistilor, iar apoi sa o luam la deal spre Schitul Feredeu.

O noua alergare

Drumul pana la schit pare a fi asfaltat... si din aceasta cauza ne lasam prada tentatiei, parasim marcajul si o luam pe un drum pe pamant, prin viile bogate in roade pana cand poteca se astupa de zmeuris trecut. Hopa!... nu asta ne doream.

Alin propune sa ne intoarcem, sa cautam alt drum, eu sunt incapatanata si ii propun sa mai inaintam un pic pana iesim la gol in drumul ce leaga cetatea de schit. Nu foarte convins si bombanind ceva in urma, Alin ma urmeaza pana in golul mult dorit. Gol, gol, dar inconjurat de balarii, maracini, tufe spinoase si nici urma de drum. De aici Alin imi spune clar ca el se intoarce, saturat fiind de maracini. Presupun ca drumul este un pic mai sus si stiu ca pe Alin nu-l voi mai putea duce cu zaharelul. Asadar ii propun sa luam o pauza de 5minute inainte revederea cu maracinii. Accepta. Bucuroasa o iau in sus in pas alert... in cautarea drumului: YUHU... am rezolvat problema.

Schitul Feredeu

Ne cam pierise pofta de alergat dupa portiunea cu maracini, dar cand ne-am vazut din nou pe drum... o frumusete de drum forestier croit frumos prin padure, pofta ne revine pe loc. O luam rapid la fuga; nu de alta dar suntem cam insetati si nu avem apa la noi, stiind ca la schit vom da de un izvor.

Pauza de hidradare

De la schit pornim spre tabara de la Casoaia, de unde ar fi trebuit sa urcam pe vf Highis (800m), al doilea varf din Zarand. Dar ora tarzie ne face sa realizam ca nu mai avem sansa sa ne intoarcem pe lumina, asadar ne rezumam doar la coborarea si apoi revenirea in creasta de la Casoaia.
Nici coborarea la Casoaia nu a fost sa fie completa. Ora inaintata si distanta deja parcursa fiind arhi-suficienta pentru antrenament, ne face sa luam decizia de a ne intoarce spre Siria numarand aproximativ 30km alergati cu 1000m diferenta de nivel.

Din nou in pas de alergare

A fost un sfarsit de saptamana in care am descoperit o zona destul de apropiata de Timisoara (80km) cu un potential mare de trail-running, dar mai ales de MTB. Zona fiind joasa (se porneste de la 120m, iar varfurile cele mai inalte au 700-800m) merita strabatuta primavara devreme si toamna tarziu, cand in alte zone temperaturile nu permit o tura de bike.
Drumurile forestiere sunt de vis... dar cum totusi suntem ancorati in realitate... trebuie sa marturisim ca pe drumurile Zarandului am inspirat si ceva noxe de ATV-uri si motoare enduro.

Sunday 13 September 2009

Cu petitul la Craiasa 11-12sep


Saptamanile trec una dupa alta printre reprize de antrenament in oras, pigmentate de alergatul in week-end pe munte. Dar noi nu mai avem rabdare sa asteptam pana in octombrie la Maraton Piatra Craiului, asa ca in we-ul acesta fugim sa dam ochii cu Craiasa. De fapt mergem s-o petim. De data asta nu-i vom strabate crestele inalte, vaile, jgheaburile ascunse si potecile tainice ca in alte dati, ci doar ne vom invarti in jurul ei, o vom curta, ii vom da tarcoale roata pe la poalele dansei, precum e dansul cocosilor de munte in jurul gainusei.

De clatit ochii de dimineata

Vrem sa vedem ce ne asteapta la maraton, sa prospectam traseul, sa vedem unde se poate alerga, in ce ritm, unde nu se poate alerga deloc. Am mai strabatut alte dati bucati din traseul de maraton, insa cu ochi de turist, acum insa cautam sa-l parcurgem cu ochi de alergator.
Cunoastem doar cateva bucati din traseu, adica drumul pana la Fantana lui Botorog, coborarea din saua Funduri, Braul de Mijloc, coborarea pe valea Spirlei spre Plaiul Foii, urcarea pe valea Ursilor la refugiul Diana. In schimb ne sunt necunoscute plaiurile de pe langa satul Magura, urcarea din poiana Lespezi spre saua Funduri si coborarea de la Diana pe la Coltii Chiliilor.

Aici de-as avea biroul

Asa ca ne luam vineri zi de concediu si joi seara suntem in drum spre frumoasa Craiasa. Ajungem pe la miezul noptii in Zarnesti si ne gandim unde sa campam. Cum n-am vazut niciodata imprejurimile satului Magura si auzisem ca-i tare frumos, urcam cu masina pana in sat. Nu vrem sa campam chiar in gradinile oamenilor, iar pe intuneric gasim cu greu un loc neimprejmuit, dar pana la urma intre 2 gospodarii, la marginea unei fanete gasim un loc bun de cort.

Singur pe drum

Dimineata asa cum ne asteptam ne trezim intr-un decor de vis. In loc de apa de izvor de clatit ochii de dimineata, ne clatim cu peisajul mandrei creste a Craiesei, cu plaiurile domoale de la poale, cu casele rasfirate printre fanete, cu gardurile ce parca sunt desenate pe coama dealurilor, cu fanetele cosite impecabil. Totul parca e aranjat cu bun gust de mana unui artist priceput. Iar in loc de cafeaua de dimineata ne desfatam cu lumina soarelui caldut ce ne incalzeste, cu mireasma de iarba proaspat cosita, cu sunetul bland al talangilor vacutelor, cu chiotele copiilor ce se joaca.

Rustica

Poalele Craiesei

Pe noapte nu ne-am dat seama c-am pus cortul chiar in fata unei case, crezusem ca-i doar o sura. Iar in curtea casei acum vedem un copil, ce se joaca, zburda la deal de colo-colo, se da de zor cu bicicleta prin gradina... o fi vreun viitor Greucean pur-sange de la Magura? Din astia cu Muntele in gradina din spatele casei, de li se darama muntele peste casa, Greuceni de care Zarnestiul si satele din jur nu duc lipsa, ii vedem acum pe la concursurile de MTB, la maratoanele montane, la concursurile de adventure-race.

Plaiuri de Magura

Ne trezim si noi alene din reveria de dimineata, ne vine greu sa ne despartim de peisajul de Magura. Dar nu ne despartim de tot, caci pentru aceste locuri am venit aici ca sa le cunoastem. Insa avem treaba de facut, nu putem sta doar in visare, trebuie sa ne facem tura de alergat si de recunoastere a zonei. Asa ca intai trebuie sa coboram in Zarnesti sa incepem tura de la locul de start al concursului si apoi revenim in alergare pe plaiurile Magurei.
Imi promit cu Gianina sa venim odata aici si doar sa stam sa privim, sa sorbim peisajele cu ochii si cu obiectivul aparatului foto. Dar oare vom avea noi astampar sa stam sa facem astea?
Ne gandim la brasoveni ce norocosi sunt sa aiba atat de aproape de ei un asa colt de rai. Ne amintim si pozele din turele de iarna ale lui Iulian Cozma pe aceste plaiuri. Si ne dorim si noi sa venim la iarna sa facem o tura pe schiuri pe aici privind la Craiasa si la Bucegiul de alaturi.

Fuga fuga pana-n Funduri

Si numa' bine ce ne pregatim noi de alergare mai jos de Fantana lui Botorog, cand iata pe cine vedem? E Dan Spulber din Zarnesti, cunostinta noastra de la Maraton 7500 Bucegi. Si adineauri vorbeam cu Gianina de norocul zarnestenilor cu Muntele pravalindu-se peste ei, cand Dan ne confirma: se trezeste linistit de dimineata, nu ca noi sa batem amar de drum de 450km pana la Craiasa si baga frumos o alergare binefacatoare pana la cabana Curmatura. Ce sa mai zicem? Noi ne multumim cu scarile stadionului nostru de la ses, dar totusi in week-end suntem norocosi ca putem iesi pe munte.

Eu pe unde-o iau acuma?

Apoi il sunam Rares, adica un alt Greucean de Zarnesti si ne intalnim cu el la o poveste in centru. Avem noroc cu el, caci ne explica intrarea in traseul de maraton dupa Fantana lui Botorog. Fara explicatiile lui probabil am fi urcat in alergare pe drumul de masina spre Magura si n-am fi bagat in seama potecuta ce duce pe dealurile de sus pe la marginea satului.
Si ne incepem noi constiinciosi alergarea, fiecare in ritmul sau. Alergam printre gospodarii, printre fanete, pe langa stane. Oamenii muncesc, noi alergam. Unii se uita mirati la noi si nu zic nimic, dar ghicesc intrebarea pe fetele lor. Pentru ei a urca la deal pe munte insemna a merge cu treaba, cu munca, in nici un caz sa alerge de nebuni la deal.
Imi vine sa-i intreb: pai nu stiti ca in fiecare octombrie alearga pe aici o gramada de oameni la Maraton Piatra Craiului? Un cioban mai sugubat totusi e mai curios: "dar unde-ati pornit asa hotarati la deal?"

Vremuri trecute

Kilometrii se succed cu repeziciune, dupa 1h de alergat am parcurs 10km, dupa 1h30' am strans 15km, deci reusesc sa-mi tin media de 10km/h. Trecem de saua Joaca, de La Table, de stana Grind, de poiana Lespezi cu vechea cabana acum o ruina. Urcarea in saua Funduri pune insa capat alergarii, panta devine prea pieptisa, aici trecem la mersul rapid.
Azi insa n-am luat betele de trekking cu noi, vreau sa testam diverse abordari. Panta imi spune ca betele m-ar ajuta, simt ca nu urc cat de iute as putea, dar sunt doar la antrenament si parca n-am tragere de inima sa ma motivez sa urc mai tare. In concurs ma gandesc ca prezenta celorlalti ma va motiva sa trag la maxim. Urcusul e al naibii de lung si istovitor dupa alergatura de 15km.
Dar ma vad iesit in creasta, in saua Funduri si dupa 2h10' de la plecarea din Zarnesti ajung la bifurcatia de coborare spre valea Urzicii, de partea cealalta a crestei principale. GPS-ul imi arata 17km pana aici. O astept si pe Gianina, ea face 2h30'.

Ceardacul Stanciului

De aici la vale nu mi-am mai propus sa alerg, scopul antrenamentului e doar urcarea, vreau sa ma menajez pe coborari, ruptul picioarelor il pastrez pentru concurs. Gianina o mai ia in fata de una singura, mai alearga, mai ma asteapta, nu prea are rabdare. Pe Braul de Mijloc merg incet ca la plimbare, zgaiesc ochii peste tot, cum vad un valcel ce suie-n creasta fac planuri de noi ture. Ma apuca dorul si de altfel de ture. Trec fara graba de Marele Grohotis, de Ceardac, de Umeri, de refugiul Spirla. Pe Gianina n-o mai zaresc deloc, cred ca-i deja la Plaiul Foii.
Cand trec de confluenta cu valea Vladusca si ies in Barsa, dau de forestier plat, aici ar fi chiar culmea sa merg incet. Cred ca m-as plicitisi sa merg singur la pas, asa ca mai dau o alergare de vreo 2km pana la Plaiul Foii.

Pe aici vom alerga la MPC

La Plaiul Foii ne oprim pentru rehidratare la o ciorba, la un ceai, la o bere. Cum stam si privim la Craiasa ne apuca asa o lene, pesemne pauzele nu sunt deloc bune pentru alergat. O urcare pana la refugiul Diana nu ma mai inspira deloc acum cu burta plina. Asa ca lasam ultima parte a traseului pentru a doua zi.
Ne gandim ca macadamul prafos pana in Zarnesti ne mananca, alta optiune nu avem. Dar ar fi culmea sa venim la antrenament si de lene sa luam o masina pana in Zarnesti. Ne mobilizam amandoi si mai bagam o alergare de 11km pana in Zarnesti. Si pornesc cu lenea in picioare, dar dupa 1km imi vine iar pofta de alergat si reusesc sa scot totusi un timp destul de bun pentru un macadam cu pietre: 50'.

Cu craita in fereastra

Apare si Gianina si apoi hop si Rares, iesit la o tura de bicicleta. Ca de obicei iese dupa-masa si isi face tura zilnica de antrenament. Atatea dealuri cu drumuri are Zarnestiul imprejur, caci Rares nici nu se chinuie sa incropeasca un traseu de 60km. Cum spuneam inainte: zarnestenii cu norocul lor, doar ies din casa si deja sunt la poalele muntelui.
Rares cand afla de planul nostru de boschetareala prin satul Magura, nici nu vrea sa mai auda c-o sa dormim inca o noapte pe coclauri, asa ca peste noapte suntem gazduiti la el acasa.

Pauza de ceai si bere

A doua zi planul e sa parcurgem si a 2-a parte a traseului, adica urcarea de la Plaiul Foii pe valea Ursilor pana la refugiul Diana si apoi coborarea pe la Coltii Chiliilor in Zarnesti. Azi ni se alatura si Rares cu Simona. Ca sa scutim macadamul pana la Plaiul Foii luam masina si incepem tura de aici.
Ieri am simtit lipsa betelor pe urcarea la Funduri. Insa n-am vrut sa le purtam degeaba in maini alergand 15km pe forestier, pentru doar pentru 2km de urcare in Saua Funduri. Si betele noastre sunt destul de grele pentru asa ceva. Rares insa ne-a convins pe amandoi sa incercam betele lui ultra-usoare de schi fond.

Follow the leader

Dam drumul la cronometru si incepem nebunia urcarii. Eu o zbughesc in fata, Gianina dupa mine, iar Simona cu Rares n-au plan de alergat, urca in pas de plimbare.
Urcusul pe valea Ursilor este cel mai abrupt din tot traseul de maraton. Mult mai pieptis decat cel de ieri din saua Funduri. Insa betele lui Rares fac minuni, ma imping in ele cat pot de mult si simt cum zbor la deal. Trec in viteza pe langa niste turisti, ii salut din alergare. Urc intr-un ritm halucinant, parca sunt in transa. Sunt captivat doar de timpul ce se scurge impasibil si de luminisul ce se zareste undeva foarte sus in capatul vaii, unde se ghiceste refugiul Diana. Deocamdata e disperant de sus. Picioarele mele rezista ritmului infernal, inima la fel, insa plamanii parca sunt pe punctul de-a exploda. Luminisul pare ca se apropie, nu mai aud nimic altceva decat suflul meu. Organismul meu parca striga sa ma opresc, dar nu-i dau deloc ragaz de odihna. Frenezia urcusului m-a cuprins la maxim.
Si cand as fi zis ca atat e maximul posibil, c-o sa explodez daca mai urc, atunci ajung in poienita cu refugiul. Desi stiu ca intotdeauna se gasesc resurse ca sa poti mai mult decat crezi ca poti. Opresc cronometrul la 36'. In timpul concursului dupa 26km de alergatura, sigur nu voi putea duce ritmul asta nebunesc, dar sper sa fiu cat mai aproape. Gianina a tras si ea tare si ajunge in 45'.

Mai serpuim un pic si ajungem

Ii asteptam pe Rares si Simona si incepem coborarea. Cand ne-am pregatit tura de acasa, gasisem intamplator o stire pe Alpinet despre un caz de atac de viespi in pe portiunea aceasta de traseu. In plus Rares ne povesteste cum in urma cu 2 saptamani au dat de un cuib de viespi in aceeasi zona coborand de la Diana si prietenul sau a incasat vreo 10 intepaturi. Deci chiar n-o fi de gluma cu cuibul de viespi din traseu.
Glumim noi ca-l trimitem pe Rares la inaintare sa atraga viespile, el e singurul in pantaloni scurti. Si cum ne lasam absorbiti de tot felul de povesti, uitam cu totul de viespi, il vedem dintr-o data pe Rares cum incepe sa topaie de colo-colo, sa sara, sa se agite. Pana sa-si dea seama ca a pasit exact langa cuibul de viespi din poteca, l-au si capsat 2 viespi. Noi ceilalti evitam cuibul si Rares scapa ieftin fata de pataniile celorlalti.

Cam asta ar fi traseul

Trecem pe la manastirea Coltii Chiliilor, apoi traseul ne coboara frumos chiar in marginea Zarnestiului, in drumul de Plaiul Foii. Cum o iesit cam scurtuta tura de azi, eu mai dau o alergare de 10km inapoi la Plaiul Foii sa recuperez masina. Restul trupei se intoarce direct in Zarnesti.

Traseul de maraton

Alerg eu ce alerg pe macadamul prafos si se leaga de mine oamenii ce muncesc la cules de cartofi pe camp: "hai de culege picioci (cartofi) daca vrei sa faci sport!"
Apoi un om ce vine de la cosit iarba ma intreaba mirat: "dar de ce fugi asa mai baiatule? fugi de cineva? ca nu vad pe nimeni in spate sa te fugareasca". Sunt pe faza si-i raspund: "nu fug de cineva, fug dupa ceva... dupa sanatate nenicule!"
Ma rog pe drumul ala e discutabila chestia cu sanatatea, ca inghit o gramada de praf de la masinile ce ma depasesc. Si multi dintre soferi se uita lung si ciudat la mine in timp ce alerg.
Oare o fi asa ciudat sa alergi de unul singur pe un drum forestier? Oare oamenii de pe aici nu stiu ca in zona lor se alearga la maraton?
O sa vedem asta in octombrie, asteptam cu nerabdare participarea la maraton.