Saturday 28 March 2009

Hervis 1/2 Marathon - Praga 28 mar

AM REUSIT! Am reusit pentru prima oara in viatza mea sa beau o bere intreaga doar eu... o halba de 0.5l plina cu bere ceheasca, nu credeam vreodata ca voi reusi, dar iata c-a trebuit s-alerg semi-maratonul ca sa fiu in stare sa beau o bere.

Valeriu cusand sponsorul pe tricou

Tzrrr-tzrrr-tzrrr... suna telefonul sa ne trezim, azi este ziua cea mare, ziua de concurs, dar alarma suna degeaba ca noi suntem treji de vreo 2ore, febra si emotziile concursului ne-au trezit dis-de dimineatza. Numerele de concurs si sigla cu sponsorul nostru, Alcatel-Lucent, stau deja cusute pe tricouri de cu o seara inainte, asadar acum dimineatza nu mai avem ce sa facem. Emotziile ne tot trimit la baie, iar nerabdarea la linia de start.

Pregatiti de concurs... plecam de la Chili Hostel
(cei 4 alcatelisti alergaretzi: Luci, Gianina, Alin, Valeriu)

Lume multa... participantzi si sustinatori

Iata-ne la linia de start, mai sunt 25minute pana la start si timpul se scurge foarte greu, asa ca sar ca mingea, ma incalzesc, fac fandari si ard de nerabdare sa inceapa o data cursa.

Parada de la start... cine a putut-o vedea...
(noi eram prea in spate ca sa ne dam seama ca exista asa ceva)

START (-ul pentru albi) - poza luata de pe site-ul oficial

PAC... s-a dat startul. Toti cei aliniatzi la start facem galagie, atmosfera este incendiara... dupa cateva secunde bune inaintez vreo 2-3pasi, apoi stam, iar inca 5-10 pasi, stam, incepem sa inaintam fara pauze, pasul se mareste... sunt aproape de start... si dupa 3min trec si eu linia de start.

Gazelele negre sau primii concurentzi
(defapt nu sunt chiar primii, pe primii 2 nu i-a prins in poza... mult prea rapizi)

Primii 3km - poza luata de pe site-ul oficial

Am un kilometru de concurentzi in fatza mea, si imi este imposibil sa alerg la ritmul pe care mi l-as dori... nu am pe unde, pe la mijloc nu pot, ma trag pe margine si incerc sa ma strecor printre concurentzii mai lentzi din fatza mea. Ba sunt pe marginea din dreapta, ba pe stanga. Alerg cu ruperi de rimt, ba fac jogging in spatele unora pe care nu am pe unde sa ii depasesc, ba bag sprinturi scurte cum intrezaresc o portitza intre 2 concurentzi. Observ apoi ca unii semnalizeaza depasirile intinzand bratzul in fatza. Adopt si eu stilul si parca e ceva mai bine.

Alin la km 11

Dupa aproximativ 3km reusesc sa depasesc puhoiul de oameni. S-a terminat prima etapa: etapa de slalom cu ruperi de ritm si urmeaza etapa "baga tare sa recuperezi". Nu vad decat concurentzi si vreau sa ii depasesc pe rand, catzi pot din ei.
Traseul in unele locuri coboara pe sub poduri si atunci imi zic: "coborare, aici trebuie sa bag, ca ii la vale, nu am scuza", apoi urca: "urcare, trebuie sa bag sa nu stric media".
Ajung la kilometru 5 ma uit la ceas am 22min, secundele nu le zaresc. Yuhuuu! Ma bucur ca stau bine cu timpul. Aici este primul punct de refreshment, iar un pahar de apa si incerc sa beau o gura, dar imi intra pe nas; arunc paharul si renuntz. Merci, nu vreau apa in nas si nici sa ma opresc nu vreau. Tunel: "aici ii racoare, trebuie sa bag, doar sunt conditzii bune de alergat", pe la jumatatea tunelului incep sa simt noxe de masini, desi circulatia este inchisa, noxele au ramas: "trebuie sa bag tare sa nu ma axfisiez aici".

Lucian la km 11

Ajung prin centrul orasului, lume multa care ne sustine, muzica si voie buna, o placere sa alergi. Unii ne intind mainile ca sa batem palma cu ei. Trec pe langa formatzii de muzica si parca daca prind ritmul muzicii, alerg mai bine. Trec de km10 fara sa imi dau seama unde a fost exact, observ doar punctul de refreshment, dar nu, merci, nu mai vreau apa in nas.
In continuare sunt atenta sa o vad pe mami, inainte de km11 trebuie sa fie undeva acolo, ea este fotograful nostru cu experientza zero, dar bine ca este. O vad, ea inca nu ma vede, asa ca fac cu mana ca sa o fac atenta.

Am ajuns si eu la km 11
(sunt cea mai zambareatza concurenta din poza)

Soarele ma incalzeste si incep sa caut zonele umbroase, trec de km 12 si vad pe sens opus km 15 fac niste calcule rapide si imi dau seama ca am mari sanse sa-l vad pe Alin, asa ca-l caut cu privirea printre concurentzii de pe sens opus, caut un tip care alearga bine in tricou albastru. Uite il vad, ii fac cu mana, dar este prea concentrat tipul asa ca il sustin: "Hai Alin!!!" si m-am facut vazuta, eu concurenta de la km 13.
13... 14... si am ajuns si eu la km 15, ultimul punct de refreshment inainte de finish. Ma uit la ceas 1:09 stau foarte bine. Buzele imi sunt uscate rau, as bea o gura de apa, dar nu pe nas... asa ca iau un pahar, imi torn apa in mana si beau 2 pumni de apa. Beau este mult spus, imi umezesc buzele si gura.

Trecuta de km 20... inca mai pot schitza un zambet

Ultimii 6 km nu sunt usori, dar unul cate unul, in ritm mai scazut, trec si ei si iata-ma zambind la linia de finish. Mi-am indeplinit visul si reusesc sa termin in 1:39:40.

No comment - poza crop-uita de pe site-ul oficial

Ultimul concurent 3:04:55 la 72ani

Sosirea

Echipa Alcatel-Lucent

Fericirea de la finish (By Lucian)

Echipa Brasiliei

Baietzii inca mai pot, eu nu

Multumiri fotografei, multumim mami

Clasamentul oficial s-a facut in functie de startul oficial dat de pocnetul pistolului, dar noi am ajuns la linia de start dupa 1:14 Alin, respectiv 3:05 eu.
Noua insa ni se pare mai relevant clasamentul real, dupa timpul real masurat de cip-urile fiecarui concurent din momentul din care a trecut linia de start.

Deci clasamentul real:
Alin: timp 1:27:21, pozitzia 241 la general din 4537 de finalisti, pozitzia 218 la masculin din 3499 care au terminat cursa.
Gianina: timp 1:39:40, pozitzia 902 la general din 4537, pozitzia 63 la feminin din 1038 fete cate au terminat cursa.

Si clasamentul oficial:
Alin: timp 1:28:35 , pozitzia 262 la general, pozitzia 238 la masculin
Gianina: timp 1:42:45, pozitzia 1023 la general, pozitzia 82 la feminin

Medalia

Romanii de la Praga:
241 Alin Tanase 1:27:21
356 Irina Chirescu 1:30:21
412 Lucian Lacan 1:31:56
902 Gianina Tanase 1:39:40
2650 Valeriu Dobrescu 1:57:59

Pe Irina Chirescu nu am cunoscut-o din pacate, am vazut-o doar in clasament, ea este din Bucuresti si este inscrisa in RO MARATHON CLUB. Felicitarile noastre Irina!!!

PS. Multumim sponsorului Alcatel-Lucent care ne-a facilitat deplasarea si participarea la concurs si echipei HR de la Alcatel pt sprijinul acordat.

Saturday 14 March 2009

Iarna in Retezat 14-15 mar

Am tras cea mai mare panica din viatza mea, am tzipat cat am putut si cand nu am mai putut tzipa am inceput sa plang isteric, adica eram constienta ca nu are sens sa plang, dar nu puteam sa ma controlez, era un fel de eliberare a tensiunii... dar sa vedem de ce atata panica intr-o zi asa de minunata?

Slalom la deal

Pentru ca in we-ul trecut am concluzionat ca vulpoiul Ricky este omniprezent la cabanele si refugiile din Retezat (cabana Pietrele, Gentziana, refugiul Bucura, refugiul Condorul), vrem sa vedem daca traseul lui de week-end trece si pe la refugiul Zanoaga. Asadar Oana, Nae, Luci, Ioana, Mihnea, Suca, Elena si noi2 punem in aplicare planul de tura gandit de Alin: lacul Gura Apei, piciorul Zlata, platoul Radesului, refugiul Zanoaga, varfurile Sesele, vf Judele, vf Slaveiu, cu coborare pe Cracul Slaveiului pe la Crucea Trasnitului si cu iesire in Lunca Berhinei si dat la betze pe drumul de pe valea Lapusnicului Mare pana inapoi la baraj, cu concluzionarea turei la o clatita la Clopotiva.

Piticii din padure

Luminishuri

La ora 10.30 suntem totzi pe schiuri, cu focile bine lipite, caci avem de urcat mai bine de 1.000m. Incepem urcarea prin padure, unul cate unul, pe urmele a doi trupetzi care pornisera si ei inaintea noastra, dar pe rachete.
Drumul prin padure este mirific si nu pot sa ma abtzin din a exclama de repetate ori cat de bestial este si sa ma mir, cum pot sa fiu asa de impresionata cand week-end de week-end am parte de astfel de peisaje, dar totusi de fiecare data raman placut surprinsa. Razele soarelui si cerul albastru se intrevad prin padurea deasa, este o zi superba de iarna si noi ne aflam la locul potrivit.

Fereastra spre cer

Ca fantasme albe brazii insirati se pierd in zare

Ii ajungem pe cei doi trupetzi din urma, si pentru ca pana acuma tot Suca a spart urme, ma ofer sa deschid eu drumul in continuare prin zapada neatinsa. Pe cat de greu imi este, pe atat de frumos este. Luci ma urmeaza si imi spune ca daca nu mai pot sa-i spun ca preia el "tarnacopul", dar nu este cazul, imi place sa croiesc eu drumul printre brazii inaltzi, chiar daca este greu si ma misc incet din cauza zapezii mari in care schiurile se afunda vreo 20-30cm. Avand la picioare culmea inzapezita si fiind prima pot sa croiesc drumul pe langa brazii care imi fac cu ochiul, pe cand daca as fi fost in sir as fi mers pe sinele brazdate de cei din fatza mea si nu m-as fi incumetat sa sparg alte urme doar de dragul unul falnic brad.

Spectatorii lui Godeanu

Brazii devin tot mai mici si dintr-o data picam cu toti in fund... nu este din cauza zapezii, nici ursul nu ne-a iesit in cale, este ceva mai mare si mai impunator: este Godeanu. Dupa aceasta pauza ritmul se incetineste, nimeni nu mai poate baga mare, caci privirea ne este atrasa de crestele inzapezite ce lucesc la soare, iar mai apoi suntem invaluitzi in ceatza.

Schimbam macazul

Trenuletzul pe sine

Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare...

Mergand prin ceatza se intrezareste o caldare, credem noi ca este caldarea noastra cu Zanoaga, dar cand ceatza ne dezvaluie abrupturile ei, ne dam seama imediat ca inca nu am ajuns si suntem doar in dreptul caldarii cu Zanogutza si Taul Spurcat. Nu mai avem mult de mers prin ceatza si iata-ne ajunsi in saua de deasupra de Zanoaga. Ne regrupam cu toti si incepem sa coboram, Alin primul, apoi eu. Coboara Alin o bucata, apoi il urmez pana la el, pleaca in continuare si il urmez cu privirile: coboara spre dreapta, apoi stanga, tine tot stanga, face o cristiana si vad cum dintr-o data pleaca zapada cu el... curge... curge tot mai multa si Alin cobora cu ea. Incep sa tzip cat pot si fara oprire, il vad cum isi intoarce capul si ma priveste neputincios, am impresia ca este un fel de ramas bun si creierul meu imi spune ca s-a sfarsit... nu mai pot privi cum aluneca luat de avalansa si pentru o clipa inchid ochii, dar ii deschid repede inapoi, realizez ca inca il vad si ca trebuie sa il urmasesc cu privirea sa vad unde este. Gata!!! S-a oprit si din fericire nu a fost inghitit de zapada, sta culcat pe partea dreapta, in pozitia in care a cazut cu schiurile paralele. Imi dau seama ca din fericire totul s-a terminat cum nu se putea mai bine si incep sa plang, nu ma pot stapani.

Avalansa

Intre timp cei aflati in sa nu au putut vedea cele intampate, doar au auzit/vazut ca este o avalansa, asadar in plansul meu le raspund raspicat "DA" la intrebarea: "Alin ii ok?".
Elena vine la mine, ma strange in bratze si imi spune sa plecam de acolo, pleaca prima pana la Alin, apoi o urmez si eu si ne regrupam cu totzii, urmarindu-ne cu privirile.

Ruptura

Ajunsi la refugiu lopata lui Nae isi face treaba si dezgroapa usa din zapada de un metru care o blocheaza. Toate bune si frumoase, avem acces la usa refugiului, dar dupa cum se vede viscolul a bagat zapada inauntru prin crapatura de la usa si nu putem deschide usa din cauza zapezii de juma' de metru care propteste usa pe interior. Ne este frica sa nu fortzam prea tare sa nu rupem usa de lemn. Ne gandim sa o scoatem din balamale, dar nu se poate decat daca este larg deschisa. Decidem sa ii dam niste socuri in partea cea mai jos, poate poate cedeaza zapada. Si cum intotdeauna cine ii mai destept cedeaza, zapada se da la o parte si usa se deschide. Yuhu... avem la dispozitie un refugiu de toata frumusetzea, jos bucatarie, sus in pod saltele. Lopatam zapada din refugiu, maturam si ne instalam.

Veselie in bucatarie

La mansarda

Ne amintim de cei doi trupetzi care vin pe urmele noastre si din cand in cand ne uitam sa vedem daca au ajuns in sa, apoi ii urmarim cu privirea la coborare, au ajuns cu bine in caldare, dar nu stim de ce si unde s-au oprit cu cortul. Ne intrebam oare de ce nu au venit si ei la refugiu si prefera sa stea la cort? Doar refugiile sunt "ale tuturora" si loc este destul.

Refugiul Zanoaga

Astupat de nametzi

Oana, Nae si cu Luci decid ca a doua zi vor cobora pe vale, drumul pe creasta fiind prea lung si obositor pentru glezna Oanei luxata de la panou.
Noi restul ne pornim la drum de dimineatza devreme, dar nu ne mai vine sa incercam alte variante de iesire din caldare, nu mai vrem sa ne jucam cu vreo avalansa, asa ca preferam sa urcam pe piciorul pe care am coborat, varianta fiind mai lunga (cu ocolire peste varfurile Sesele Mici si Mari), dar testata.

Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada

Cu o zale argintie e'mbracata mandra creasta

Doritul soare straluceste si desmiarda oceanul de ninsoare

Este destul de frig si bate vantul, nu tare, dar destul cat sa ne tina gandul departe de "cheia marilor succese". La un momentdat Ioana are probleme cu o foca si face o pauza ca sa isi dezmortzeasca foca. Intre timp vantul se mai domoleste pe anumite portiuni, asa ca mergem si noi mai incet, iar in saua de sub Judele ne regrupam. Elena si cu Suca o iau in sus spre vf. Slaveiu, iar Ioana, Mihnea, Alin si cu mine lasam bagajele si schiurile in sa si dam o fuga pana pe Judele.

2 vechi prieteni (Retezatul si Judele)

Greu la deal cu schiu'n spate

Vis de tinerete printre anii trecatori

Suntem noi 4 pe Judele, iar Elena si Suca pe Slaveiu. Pentru ca vine ora pranzului si soarele este sus pe cer, iar temperatura in urcare... Suca si Elena ne asteapta la soare pe Slaveiu. Regrupatzi din nou pornim in sir indian pe culmea Slaveiului, dar vremea din ce in ce mai calduroasa si vantul care si-a oprit suflarea ne imbie la un pranz copios. Scoate fiecare ce mai are de mancare si in bataia soarelui facem o pauza de pranz.

Ora pranzului

De aici totul este ca in reluare... cum am putea sa ne grabim pe asa vreme si cu asa peisaje in jur? Mergem incet si urmam zicala: "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!".
Dam jos focile si o luam la vale, insa din cauza vantului ce a batut, zapada de pe creasta are o crusta inghetzata, asa ca schiatul pe aici nu este o mare placere si trepidatiile violente ale schiurilor fac muschii sa se incoarde la maxim si imi dau o senzatie de foc, simt cum imi ard muschii.

Stang, drept, stagu'

Pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum

Ajunsi la locul numit Crucea Traznitului, incep sa apara in peisaj si brazii, iar zapada nu mai are crusta de gheatza de la vant, dar este foarte grea. Suntem fara foci si mergem un pic greoi pe curba de nivel in usoara coborare, pana dam de o poiana bestiala unde ne bucuram un pic de schi prin pulver, zic putin pentru ca a fost cam asa cum i-ai da la un copil o patratzica de ciocolata... e super buna, dar ar vrea toata tabla.
Prin padure este greu de urmat traseul dat fiind ca zapada este atat de mare incat astupa marcajul de pe copaci. O luam la vale pe unde ni se deschide calea printre copaci, ca doar jos in vale trebuie sa ajungem.
La un momentdat Suca ne pierde, o ia prin alta parte si ramanem doar 5, dar mai apoi dam de urmele sale pe care le tinem pana iesim in drumul forestier din valea Lapusnicului Mare.

Ora de desen

Acadele de gheatza

Mersul pe schiuri pe drum nu este cea mai faina parte a turei, dar este strict necesar pentru a ajunge la clatite la Clopotiva si mai apoi acasa la dushul fierbinte.
Caldura din ultimele ore a topit zapada simtzitor, iar jos, la intrarea in padure pe unde ieri urcam pe schiuri acuma se mai vad doar petice de zapada. Am plecat pe schiuri de la masina, la intoarcere situatia se inverseaza... schiurile sus pe noi :D Am lasat iarna jos la plecare si-acum am dat de primavara.
La Clopovita ne intalnim cu Oana, Nae si cu Luci.

Spre casa

Traseul turei (14mar-rosu 15mar-albastru)

PS: se pare ca refugiul Zanoaga nu intra in aria de acoperire a vulpoiului Ricky, poate si din cauza ca acest refugiu este mai putin vizitat de turisti in sezonul alb.

Avalansa la Zanoaga - 14mar


Week-end-ul acesta era cat pe ce sa fie ultima mea tura pe munte...
Venim pe schiuri de tura dinspre lacul Gura Apei, pe piciorul Zlata, platoul Radesului si ajungem deasupra caldarii Zanoaga, cu gandul sa coboram la refugiu. Dupa o zi insorita, dar cu vant cam taios pe creasta, acum spre seara e cam cetzos si incercam sa dibuim coborarea spre refugiul de pe malul lacului printre crampeiele de ceatza.

Caldarea lacului Zanoaga si zona de avalansa

Suntem totzi 9 in saua de deasupra lacului si ne desfocim, ne blocam legaturile si claparii pt coborare. Dupa o zi de marshaluit, simt ca acum vine cireasa de pe tort si ma pregatesc sa savurez coborarea.
Gianina mea termina prima si nu mai are rabdare sa ne astepte pe totzi, se plange de frig si vrea s-o zbugheasca la vale. Cu greu reusesc s-o strunesc, ii spun ca nu pleaca singura de capul ei, nu asa se procedeaza, caci de aici din sa nu se vede toata panta. Vom cobori fiecare pe rand si vom avea grija sa-l veghem in permanentza pe cel ce coboara pana ajunge jos in sigurantza.


1- picior mai pronuntzat, varianta cea mai sigura de coborare... pe aici trebuia s-o iau
2- firul valcelului pe unde m-am bagat eu
3- locul aproximativ unde eram cand s-a produs ruptura
4- locul aproximativ pana unde m-a dus avalansa

Ii spun Gianinei sa astepte pana cobor mai jos sa vad pe unde s-o luam. Fac 2-3 viraje, ma opresc si analizez zona. Panta nu pare deloc abrupta, 25-30 grade inclinatzie. In dreapta mea se contureaza un picior mai pronuntzat (1), pare cu zapada mai putzina, ici colo se zaresc niste stanci. Pare sigur si mai ferit, dar nu ma atrage, in schimb imi face cu ochiul coborarea exact pe firul valcelului (2). Nu e deloc ingust, e destul de deschis, asa ca ma angajez pe el. Gianina asteapta sa cobor.


Fac 2 cristiane si la virajul spre dreapta aud un "vuuuum" infundat, urmat de o trosnitura sinistra. Mai auzisem cate un "vuuuum" din asta pe drumuri forestiere pe plat, dupa cate-o ninsoare abundenta, cand se lasa placa cu mine. Si mai stiam din cartzi ca nu-i de dorit sa auzi acest "vuuuum" pe o panta inclinata. Trosnitura infioratoare e urmata de o mica senzatzie de cadere in gol si-mi dau seama ca s-a rupt placa de sub mine. Avalansa!!!


Totul se petrece cu repeziciune, dar inca nu-mi dau seama dc chiar o iau la vale. Parca imaginea din fatza mea incepe sa joace, sa tremure, ca o camera de filmat tinuta intr-o mana neexperimentata. O aud pe Gianina cum tzipa, tzipa de mai multe ori ingrozita, terifiata. Ma strafulgera prin minte c-a luat-o si pe ea avalansa si intorc capul dupa ea. Pare sa stea pe loc, nu se clinteste si atunci imi dau seama ca ma indepartez vizibil de ea. Tzipa ingrozita pt ca ma vede pe mine cum alunec la vale.
Sunt cu capul intors inapoi si in clipa urmatoare simt un val de zapada, o unda de soc ce trece pe sub mine, ma ridica si ma arunca pe spate. Cad in fund si incerc din rasputeri sa-mi tin schiurile paralele si sa nu-mi fie prinse sub zapada.
Mi se pare ciudat ca nu ma panichez deloc, sunt de-a dreptul calm si ma uit in jurul meu cum totul curge. N-am viteza mare, dar vad in fatza valul ce tocmai trecuse pe sub mine, cum se inaltza in fatza mea mai sus decat mine, aproape 1m.
Ma gandesc ca voi fi acoperit de zapada dintr-o clipa in alta si totusi e ciudat ca nu se intampla asta. Oare o sa scap cu viatza? Sau s-a terminat toata povestea?


Abia ce apuc sa termin gandul, ca simt un mic soc, imi dau seama ca m-am oprit brusc si din inertzia miscarii aproape ca m-a aruncat in picioare. Traiesc! Nici nu apuc sa ma bucur, ca ma inunda o spaima grozava. Daca traiesc atunci trebuie sa scap de aici si o zbughesc rapid spre dreapta. Sunt iesit si ma adapostesc pe piciorul mai pronuntzat din dreapta mea, dupa niste stanci.

1- locul unde eram la oprirea avalansei
2- urmele schiurilor mele la retragerea din zona

Elena si Gianina sunt in buza caldarii, coboara prima Elena pe piciorul ce pare ferit de avalansa, apare si Suca si apoi si restul. Gianina a avut un atac de panica, am speriat-o rau saracutza de ea. Eu sunt teafar, sunt calm si parca nici nu m-as fi dat cu avalansa. Ma simt ca un copil rusinat ce e prins c-a facut o prostie mare, parca mi-e jena de urma adanca lasata in munte, nu vroiam sa fac atata dezordine! Coboram cu grija drept spre vale fara sa mai intram in raza valcelului si ajungem in sigurantza la refugiu.


A doua zi de dimineatza parasim caldarea Zanoaga urcand tot pe piciorul (1), cea mai sigura varianta de iesire din caldare, nu mai avem chef sa experimentam alte variante. Sunt la doar catziva metri de zona avalansei si pot sa judec la rece cele intamplate.


Am declansat o avalansa de zapada uscata in placi, in fapt o placa de vant imensa. Falia de ruptura s-a produs la catziva metri sub linia crestei si in zona ei maxima are o grosime impresionanta, cam 1.5m. Eu am fost in extremitatea dreapta a placii, iar fisura s-a propagat pe orizontala spre stanga cam intre 150-200m. Norocul meu cel mare a fost ca eram la cca 3-5m de marginea zonei de curgere, acolo placa s-a faramitzat de la inceput dupa cum se vede in poze si probabil asta a incetinit considerabil viteza de curgere in acea zona.
In schimb inspre stanga placa nu s-a faramitzat de la bun inceput, se observa cum panta a ramas rasa efectiv, probabil placa a avut si o viteza de alunecare mult mai mare si s-a spart abia la finalul zonei de curgere unde s-a ingramadit toata zapada. Daca eram in zona aceea ar fi fost mult mai nasol pt mine, mai ales cand vad blocurile mari de zapada.
Si poate a contat si faptul ca datorita pantei moderate, avalansa nu a curs pana in fundul caldarii si astfel n-am fost astupat.


Invatzamintele ce le-am tras eu dupa aceasta intamplare:
- sa nu neglijez niciodata semnele date de zapada si istoricul stiut al ninsorilor - era foarte clar ca acolo putea fi o placa de vant, era o zona concava de depunere sub vant, era clar ca in ultimele saptamani ninsese abundent, dovada si grosimea impresionanta a placii
- ca daca nu am deloc experientza de schior de free-ride (eu fac doar schi de tura si nu ma bag ca meseriasii pe valcele, hornuri, prin caldari, cei ce fac asta trebuie sa sape intotdeauna un profil de zapada, sa faca testul blocurilor glisante), atunci trebuia sa-mi ascult ratziunea si experientza de alpinist ce-mi spunea sa nu ma bag pe acolo, adica pe firul valcelului, trebuia sa aleg un loc in care relieful reducea riscul de avalansa, adica pe picior
eu pur si simplu am ignorat toate semnele astea, desi stiam, le aveam in cap, am zis ca panta e destul de blanda, valcelul nu era ingust, era mai deschis si m-am lasat furat de placerea coborarii pe schiuri
- mie personal mi se pare ca pe picioare am mai mult timp sa evaluez situatzia decat pe schiuri, stiu ca este o parere foarte subiectiva, nimic nu ma oprea sa stau sa cuget dupa primele 2-3 viraje cand am inceput sa vad mai bine panta de sub mine, dar de acum pe schiuri fiind voi incerca sa gandesc de fiecare data ca un alpinist


In concluzie am scapat ieftin din aventura asta, Muntele mi-a dat doar un avertisment din care trebuie sa invatz, iar eu am vrut sa impartasesc cu voi toate astea, puteam sa le trec sub tacere, dar poate cineva va avea ceva de invatzat din asta, caci Muntele nu da intotdeauna un avertisment inainte...