Saturday 28 November 2009

Plimbare de toamna in iarna - Piatra Craiului 28-30nov


Uite ca a trecut si iarna cea geroasa si zgarcita in zapada. A venit vreme frumoasa si calda. Dar ce am facut toata iarna? Mai nimic... si pe langa faptul ca nu am facut mare lucru, nici macar acele ture marunte si balane nu am avut timp sa le notam in jurnalul nostru de tip blog.
Deschid calendarul si ma uit: ce am facut sfarsitul de saptamana ce a trecut? dar acuma 2-3-4 saptamani. Creez un blog gol pentru fiecare tura restanta si imi propun incetul cu incetul sa fac selectie de poze, sa scriem cateva cuvinte. Ar fi pacat sa uitam...
Acum ca sunt in draft 5 bloguri goale, il iau pe cel mai vechi... tura de 1 decembrie, o tura frumoasa pe o vreme ca cea din zilele de acuma: soare, caldut... si aproape nici urma de zapada.

Zarnesti

Padina Sindrilariei - cruce rosie

Tot mai sus

Plecam spre Zarnesti doar noi doi cu gandul sa dormim in masina, dar Rares ne gazduieste bucuros si nu accepta nici in ruptul capului sa dormim la Plaiul Foii in masina. Nu refuzam oferta, mai ales ca avem ocazia sa-l cunoastem in sfarsit pe Silviu si pe Ane (fan Silviu Manea).

Pentru prima data pe aici

Unde am ajuns?

Noi in tufe

Mai ii mult pana in creasta?

In prima zi, sambata urcam pe un traseu ne mai umblat de noi, impreuna cu Rares si prietenul sau Ionut, urcam pe Padina Sindrilariei. Privelistea ne incanta si ne simtim ca prima data in Crai. Ajunsi in creasta coboram pe la cabana Curmatura, unde facem o pauza de masa.

Coboram la Curmatura

Pauza de masa de la cab Curmatura

Spre casa

O ultima poza

Duminica ne intalnim cu Oana si Doru din Bucuresti. De data aceasta noi facem pe ghidul pentru Rares. Desi se afla la el acasa, in Crai, am descoperit un traseu pe care Rares nu a mai fost, asadar suntem bucuros sa ii putem si noi arata ceva bine cunoscutului zarnestean. Si incercam sa facem traseul lui Anghelide. Din pacare nu ajungem la Hornul Negru, caci decidem sa facem cale intoarsa. O fi vreme de toamna, dar totusi este iarna si aici pe partea umbroasa a Craiului stratul subtire de zapada inghetata ne da emotii. Decidem sa renuntam si ne si facem planul pe maine: orice, dar sa fie versantul estic, la soare si la caldura.

O noua zi

Spre creasta

Ce se vede in zare?

Haide baieti, lasati zarea!

Luni, a treia zi in Crai, o adevarata mini vacanta. Din nou vreme buna si de data aceasta suntem si pe versantul insorit. Astazi este din nou randul lui Rares sa ne plimbe prin locurile bine cunoscute de el. Ne povesteste de cand era el mic cum venea la schi de tura cu gasca si stateau cate 3-4 zile sus la Printesa. Ce copilarie! Mie mi-a trebuit sa ajung la 26ani ca sa aflu de schi de tura, pe cand altii s-au nascut cu focile deja lipite pe schiuri. Oricum ma clasez mai bine decat cei care inca nu au avut placerea sa dezlipeasca o foca de pe schi ca apoi sa se dea la valea.

Mai ii mult pana in creasta?

Hai Alin!

Grija sa nu pice

Acum dupa 4 luni de la tura imi cer scuze ca am scris asa de putin, dar las pozele sa vorbeasc mai mult. Pudra

In cele din urma in creasta

Spre casa... de data asta de tot

Sunday 22 November 2009

2 vecini - Oslea partea II - 22 nov

10 albi maricei s-au trezit in soare; 2 au zis ca lenevesc si-au plecat doar opt pe vale.

Codru la iesirea din padure

Opt am fost cei care am plecat duminica in vizita la doamna Oslea. Relu K si Bogdan au hotarat ca nu mai vin si azi in tura, resimtindu-si genunchii, insa au fost foarte de treaba si ne-au ajutat cu logistica. Le multumim si pe aceasta cale pentru ajutor.
Am lasat o masina in cheile Scocului, iar cu cealalta, plus ajutati de Relu K, am urcat cat s-a putut de sus spre pasul Jiu Cerna.
Mergem o portiune de drumul care asteapta a fi asfaltata si apoi o luam in sus prin padure urmarind niste urme vechi de marcaj. Nu dupa mult timp iesim la golul alpin si admiram Retezatul Mic (unde am fost ieri) Godeanu (unde am fost in urma cu 3 saptamani), Ciucevele Cernei, pe care inca nu am avut ocazia sa le admiram de aproape, iar apoi admiram locul pe unde ne vom plimba azi: frumoasa creasta a Oslei, care incheie spectaculos creasta blanda a muntilor Valcani.

Urcand in creasta

Iulius/Caraba/Wiki sau Omul cu fundul de otel

Potolita?

Serban concentrat

Facem un prim popas in saua Suliti, unde Suca si Elena ne vorbesc de proba de bike de la CA 2007, tura care le-a placut foarte mult si ne propun sa venim la vara aici sa o facem. Suna tentant, asa ca uite cum intr-o tura de in wk ne-am facut planuri pentru altele doua.

In saua Suliti

Spre cer

Parcurgem matematic creasta Oslei si ne gandim cum ar fi sa venim aici la iarna pe schiuri. Se pare ca aceasta vreme superba, mai mult de primavara decat de sfarsit de noiembrie ne face sa ne gandim din ce in ce mai mult la iarna, la zapada... totusi decembrie bate la usa! Unde este zapada?

Uite acolo!

Unde?

Elena savureaza un ceai pe vf Oslea

Pe creasta Oslei

Sus-jos sus-jos pana pe Coada Oslei. Pana aici eu am mai fost acuma 5ani, imi amintesc cu nostalgie de tura respectiva. A fost prima mea tura pe un traseul nemarcat, desi nu se dorea a fi o tura pe nemarcate. Pe harta marcajele existau, doar in teren nu am gasit. Cat despre experienta... nu se putea vorbi, dar ne-am descurcat foarte bine si in plus a fost si mai interesant asa.

Furnicute colorate

Sus jos

La vale

De pe Coada Oslei am continuat matematic creasta pana am ajuns la padure. Aici probleme... din cauza defrisarilor mai vechi a crescut o padurice deasa care seamana cu o jungla. La fiecare pas cate o crenguta golasa ne croieste una sau ne zgarie, fie pe picioare, fie pe brate. Cu ce am gresit? Poate nu noi, personal, dar totusi noi platim acum o mica parte pentru defrisarile facute de specia noastra (Homo sapiens sapiens) care se definesc ei insusi prin a fi fiinte vii inteligente...
Asadar suntem nevoiti sa parasim muntele Oslita, pe unde doream noi sa ne retragem si coboram pe Fata Barloagelor.

Spre valea Jiului de Vest

Retragerea din creasta

Pana la urma dam de niste drumuri cu jgeaburi adanci, tot mana fiintelor inteligente, care au tras lemnele la vale. O pornim pe jgeaburi la vale si scapam de jungla in momentul in care ajungem pe valea Bou. Aici dam de un drum numai bun de biciclete sau de alergat. Suca si Alin iau cheile de la masini si o pornesc la vale in fuga, sa recupereze masina lasata mai sus, in timp ce Elena si cu mine coboram catinel spre cheile Scocului, fiind echipate de catre baietii cu 2 randuri de rucsaci.

Tot greul pe umerii fetelor

Saturday 21 November 2009

2 vecini - Retezatul Mic partea I - 21 nov


Pentru ca n-am fost tare demult in valea Jiului de Vest, in we-ul acesta vizitam 2 vecini - Retezatul Mic si Oslea. Pentru ca sunt asa de aproape unul de altul si pentru ca sa nu se supere ca am trecut pe la unul si pe la altul nu, am decis sa dedicam cate o zi fiecaruia din vecini. Si ca sa fim corecti am dormit pe valea Jiului de Vest, granita dintre cei 2 munti. Ca de obicei in ultima zi lucratoare a saptamanii ne-am furisat cat am putut de repede pe usa intreprinderii si am fugit acolo unde ne place... spre munti.

Se prevede vreme buna

Primul popas la soare

Elena urca spre Iovan

Cum s-a strans gasca? Alin se gandea la Retezatul Mic, eu ma gandeam la Oslea, cand familia Codru scrie un email si propune o tura exact in zona. Le raspundem si le spunem ca am gandit la fel, deci mergem impreuna... cine mai vine? Suca si Elena vin si ei cu niste colegi de la intreprindere- Relu K, Bogdan, Diana si Relu, iar de pe lista de discutii alpine_tm ni se mai alatura Serban si Iulius.
Ajungem pe rand in tabara de baza dintre masive, intr-o poiana mare mai sus de Campul lui Neag, stabilim ora de plecare pentru a doua zi si fiecare se retrage in cort pentru cina si somn. Noi am lasat cortul acasa, pentru prima oara facem patul in masina si sarim peste fazele de montare, demontare cort. Suntem entuziasmati ca 2 copii de noul nostru dormitor mobil care este mai spatios decat cortul de vara si mult mai practic. Admiram stelele si in cele din urma adormim cu totii.

Ce sa mai pozez?

In pas de doi

Trupa si urmaritorul

Dimineata toata lumea este nerabdatoare de tura, vremea de afara este foarte buna. Cand toata lumea este gata pornim toti cu 3 masini in sus pana la Campusel, masina lui Relu K, lasand-o in tabara de baza pentru recuperare. Relu K ne este foarte cunoscut, in prima faza nu stim de unde, dar in cele din urma ne aducem aminte de Revelionul 2007 de la cabana Cozia unde ne-am cunoscut si ne amuzam de amintirile legate de acel Revel.

Umbra lui Iovan?

Ce se vede colo'n zare?

Ne luam ramas bun de la Iovan Iorgovan

Desi suntem o trupa destul de mare, 12 persoane, iar vremea buna ne face sa lenevim din cand in cand la soare, ajungem destul de repede pe vf Piatra Iorgovanului. Urmatorul popas il facem la izvorul lui Bolborosi, de unde parasim poteca crestei principale ce duce in Saua Plaiului Mic si o luam spre vf Dragsanu cu gandul la culmea Piule-Plesa.

Codru ii frate cu Retezatul


Popas de rehidratare

Asa ne explicam cum de stiu atatea

Portiunea de creasta dintre vf Dragsanu si saua Scorotei este impanzita de jnepenis. Fiind o mare intinsa de jnepeni, decidem sa coboram din saua Dragsanu spre stana din Scorota cu Apa si de acolo din fundul vaii sa urcam pe un scoc vizibil direct pana in saua Scorotei. Desi perspectiva de a cobora asa de mult in vale nu este prea agreata de trupeti, nu avem incotro si o luam la vale.

Spre Piule

Suca bine dispus

Coboram pe o poteca ciobaneasca foarte larga printre jnepeni si inainte de urcare facem din nou o sezatoare si admiram zona. Pasii nostri ajung pentru prima data aici, iar ochii se bucura de un peisaj nou. Deja abia asteptam sa revenim in zona. Valea Scorotei cu Apa pare foarte salbatica, cu pereti abrupti si spre mirarea noastra exista si un traseu turistic ce urca pe aici. Alin, Suca si Elena par foarte entuziasmati la ideea unei ture pe schiuri aici, cu tabara de baza la stana din vale care arata foarte bine, mai degraba pare ca o cabana, doar eu sunt un pic reticenta si ma gandesc la riscul de avalansa. Se pare ca avalansa din iarna trecuta de la Zanoaga m-a facut sa imi deschid bine ochii. Alin si Iulius sunt incantati si de potentialul de catarat al zonei cu peretele de sub vf Piule si de cel vecin de pe Fata cu Lastuni.

Noi pe unde o luam acuma?

Sa coboram atat?

Oana imi vorbise de urcarea de pe valea Scorotei si eu chiar propusesem tura cu urcare pe aici, apoi spre Piatra Iorgovanului si sa coboram din saua Paltina pe la lacul Soarbele si Taul fara Fund, dar Alin si fam Codru isi doreau sa parcurga culmea Piule-Plesa. Ei... timp este destul, deci urmatoare tura in zona este ca si planificata, doar sa venim din nou, ca avem pe unde umbla si ce vedea.

Apa de munte

Toata lumea: relaxare

Inainte sa trecem noi

Pauzele lungi si dese ma plictisesc si de fiecare data sunt prima care vreau sa o intind, sustinuta de Suca, care nici el nu are prea multa rabdare in a sta.
Eu: "Suca..."
Suca:"Da, da, bine zici Giani... mergem."
Restul: "Ooo nu, iar voi! Unde atata graba?"
Eu: "Daca mai stam mult, ne va 'surprinde' noaptea! Haideti sa mergem!"

Dupa ce am plecat

Diana savureaza privelistea si un biscuite

Fam. Codru

In saua Scorotei ne regrupam, ocazie buna pentru inca o pauza. Mai un biscuite, mai o gluma, baietii ridica stalpul de marcaj picat la pamant, dar totusi... mergem?
Parte de urmatoarea pauza avem nu foarte departe, pe varful Piule, de unde zaresc din nou un traseu interesant pe care abia astept sa-l descopar la pas. Este vorba de coborarea de la Piule la cabana Buta: un valcel abrupt, un perete stancos, o padure deasa si ascunsa undeva... cabana Buta.

Pauza din saua Scorota

Urcam pe Piule

Octavia

Parca chiar nu mai am rabdare de loc si o iau inainte cu Octavia. Observam soarele cum rapid se indreapta spre linia orizontului. Ne va "surprinde" noaptea, asa ca ne hotaram sa ii asteptam pe toti. Facem poze, mai mancam o ciocolata, mai punem pe noi o haina... si uite cum deja ne ia frigul tot stand de o ora. Intre timp majoritatea au sosit, dar ultimii se pare ca au probleme, vin foarte incet.
O data regrupati hotaram sa nu ne mai despartim, intunericul deja s-a lasat peste creste. Inaintam incet pana pe vf Plesa, apoi incepem coborarea. Din pacate am avut dreptate: noaptea ne-a "surprins" si acuma ne este foarte greu sa gasim intrarea in padure. O luam prin padurea deasa la vale incercand sa ne ferim de abrupturi. Diana inainteaza foarte incet si face pauze lungi si dese, este destul de obosita. Nu se astepta ca tura sa fie atat de grea pentru ea. Unii merg in fata si cauta drumul, altii raman mai in urma sa pastreze legatura cu ultimii, iar eu si Elena incercam sa inchidem plutonul.
Mai glumim, ne mai luptam cu padurea, mai ne invartim, dar dupa ce ajungem inapoi pe Dalma Mare, dupa ceva timp de balaurit, lumea incepe sa fie nervoasa, agitata. Alin a incercat sa ne ghideze dupa GPS, dar se pare ca GPS-ul nu vrea sa functioneze tocmai bine si mai pierde semnalul prin padurea deasa. Incep sa-mi pierd si eu rabdarea, ii chem pe Alin si pe Iulius, le cer harta, busola si ii intreb: unde suntem? pe unde trebuie sa o luam? care ii directia de urmat? Baietii imi spun ca directia ar fi S-E. Bun... Eu o voi lua in fata sa croiesc drumul prin padurea deasa. Iulius ma va urma cu busola la gat, reamintindu-mi din cand in cand directia, iar Alin ne urmeaza verificand pe GPS.

Pe creasta Piule-Plesa

In asteptarea trupei, soarele apune

S-E S-E si tot S-E pana ajungem la un luminis. Nu, nu era lumina, era doar o poienita la marginea careia vedem o casuta. Yuhu... de aici sigur este o poteca, nu trebuie decat sa o gasim. Mai pierdem si pe aici mai bine de o jumatate de ora, se produce o anumita tensiune intre cei ce "nu mai pot" si cei ce vor sa ajunga "o data" jos. Decidem ca soferii o iau inainte, pentru a lua masina din tabara si a le recupera pe cele de la Campusel.
Ziua se terminam cu bine, de fapt ziua se terminase de mult sus in creasta, mai bine zis tura se termina cu bine, fiecare abia asteptand sa isi revada sacul de dormit.
Diana si Relu se hotarasc sa plece cu masina inapoi la Timisoara. Raman mirata, daca tura a fost asa de obositoare pentru ei, or sa mai poata conduce pana la Timisoara? Ii spun la Alin sa le sugereze pensiunea Retezat fiind aproape, ieftina si primitoare, dar ei pleaca... semnul lui Alin crezand ca ii de "drum bun".

12 albi maricei s-au plimbat prin munti, pentru unii-a fost prea mult si-au ramas doar 10.