Saturday 30 May 2009

Revedere cu iarna in Retezat 30-31mai


Inainte de week-end avem vesnica dilema: unde sa mergem? Asa e cand sunt prea multe planuri. Intre 2 ture de antrenament pt Carpathian Adventure cu bike-ul in Poiana Rusca spre lacul Cincis sau in Almajului langa Dunare, alegem o tura de relaxare pt we-ul acesta.
Gianina are o idee mai veche sa "exploram" valea Raului Barbat din Retezat pt ca n-am calcat deloc pe valea asta. Cum ii lunga cat o zi de vara, e plictisitor s-o luam la picior, asa ca o s-o facem la pedale. Iar pentru duminica gasim noi pe unde sa umblam, mai ales ca demult ma tenta sa strabat caldarile din zona, pe care mereu le vedeam doar din "avion" de pe varfurile Custurii, Papusii, Tapului sau de pe cel Mare.

Raul Barbat

Ni se alatura si Mihai, asa ca sambata dimineata, mai tarziu ca de obicei, pornim spre Retezat. Pe la pranz abia debarcam in Pui. Nu-i graba mare caci avem doar 30km de pedalat pe valea Raului Barbat in sus pana la Stana de Rau unde-i planul sa inoptam. Si cum vremea nu se anunta grozava, nu speram sa facem vreo tura de trekking decat pe duminica.
Afara ploua cam sacaitor si pe niciunul nu ne trage inima sa iesim in ploaie. Sa mai mergi pe ploaie daca te prinde pe munte se intampla deseori, dar sa pornesti in tura pe ploaie parca nu-i prea placut. Asa ca daca tot suntem in Pui, hotaram sa tragem un pui de somn in masina.

Intram in Parcul National Retezat

Dupa 2h de somn, ploaia nu inceteaza, asa ca ne luam inima in dinti si iesim afara sa ne echipam in ploaie. La ora 3pm reusim sa plecam, mai rar asa ora de plecare, dar nu-i stress, avem timp destul. Vremea ne rasplateste pana la urma si abia ce plecam caci numai bine ploaia se opreste, iar norii cenusii dau semne ca se mai rasfira.

Astea-s incaltari de bike?

Avem un echipament cam neobisnuit pt o tura de bike, daca ne-ar vedea prietenii ne-ar crede tzacanitzi. Pedalam in bocancii de iarna si cu suprapantalonii pe noi. Si culmea c-am reusit sa-i conving pe Gianina si Mihai sa ne punem in rucsaci coltarii si betele de trekking. Au bombanit ei acolo, dar le-am inchis gura cu limbile de zapada intarita, ca-i zapada multa in luna mai prin caldari... sper sa fie asa, sa nu-mi aud apoi prea multe. Cum e cam frig si la oras s-au convins singuri sa luam sacii de puf, asa ca rucsacii nostri numai de-o tura de bike nu arata, mai degraba de-o tura de iarna.

Echipament de bike?

Din Pui intram in satul Rau Barbat, apoi trecem prin Hobita, ultimul sat inainte de a intra pe vale. Intreb 2 taranci daca au urcat oile sus la stana? "Nuuu, inca-i prea devreme, abia pe 15iunie urca", asa imi spusese si Aurel din Coroiesti, deci e perfect, asa cum speram o sa avem loc de cazare la stana.
- Dar de unde sunteti? intreaba tanti
- Pai din Timisoara, zic eu
- Aoleu, bata-va norocul sa va bata, pai da' ati venit tumna' d-acolo ca sa dormiti la stana? De ce va chinuiti mai copii?
- D'apoi nu ne chinuim, noua chiar ne place! zic eu

Butonand de zor

La intrarea pe vale un panou ne avertizeaza ca este un drum auto forestier, dar circulatia publica este interzisa! Nu prea inteleg eu cum vine asta, ca doar este drum de acces la stana. Nu-i voie cu masina? Sau nu-i voie nici per pedes, nici pe bicicleta? Adica au rezervat drumul doar pt exploatari forestiere? Buna treaba!


Oricum e ceva activitate pe vale, localnicii nu par sa tina cont de interdictie, caci sunt cativa urcati cu masina la pescuit... sau la braconaj?
Se vad urme intense de exploatari, busteni taiati asteapta pe margine, se desprind drumuri noi secundare ce urca pe coasta spre defrisari, drumul e framantat de urme de TAF-uri, e plin de noroaie, dar noua ne place cu bicicleta prin noroi.
Pe la noi e la moda sa interzici accesul public ca sa faci ce-ti pofteste inima pe acolo...

Asteptam s-o vedem pe Alba ca Zapada si cei 7 pitici

Intalnim un canton parasit si in paragina, IF Cora zice pe harta, dar vis-a-vis peste apa dam de un canton foarte frumos aranjat, cu acoperis nou, chiosc pt picnic, sopron de lemne. E inchis cu un grilaj ferecat cu lacat, dar inauntru usile sunt deschise si putem vedea un dormitor foarte ingrijit, cu paturile facute, tacamurile si farfuriile frumos aranjate pe masa, parca totul e pregatit pt a astepta pe cineva... precis nu Alba-ca-Zapada a aranjat totul pt cei 7 pitici... mai degraba corul vanatorilor vine aici la chefuri si vanatoare... ca na' daca tot e interzis accesul public se poate face orice.
Bun! Acum imi trece orice urma de remuscare c-am incalcat interdictia de a intra pe vale.

La o margine de drum

Ne vedem de drum, cei 30km se scurg mult mai greu decat o tura obisnuita de bike, rucsacii apasa greu pe spatele noastre. Nu i-am incarcat deloc cu chestii inutile, am pus doar minimum de echipament de iarna, dar sunt totusi prea grei pt a pedala sprinteni la deal.
Ajungem si la intrarea in Parc, se vede Stana de Rau si se vad si caldarile de sub Custura Papusii, acolo e zapada compacta si pare iarna in toata regula. Daca jos a plouat, e clar ca aici de la 1600m in sus a nins. Incep sa ma bucur pt alegerea de-a fi carat bocancii de iarna si coltarii.

Zebra

Sa invatam despre Retezat

Il revedem pe Ricky vulpoiul, vechea noastra cunostinta de asta iarna de la toate refugiile din Retezat: Gentiana, Bucura, Condor, mai putin Zanoaga. De data asta il intalnim pe panoul de prezentare al Parcului National. Indubitabil el e. Il recunoastem dupa pata neagra de pe nas. Ricky asta apare peste tot, e o adevarata vedeta!

Vulpoiul Ricky - vedeta Retezatului

Pana aici ne-a fost cu bicicletele

De la finalul drumului forestier, ultimele sute de metri pana la stana le parcurgem impingand bicicletele prin zapada. Am plecat de la primavara si-am dat de iarna. Bicicletele si-au facut datoria exact atat cat am avut nevoie de ele: de la 430m altitudine din Pui pana la 1640m unde e Stana de Rau. De aici maine urcam per pedes.

Push-bike pe zapada

La stana e pustiu, deci nu-i problema ca n-am facut rezervari din timp, avem loc de cazare. Avem si de unde alege din cele 2 casute. O alegem pe cea prin care suiera vantul mai putin. Ne bucuram ca ne-am luat sacii de puf. Zapada din jur si suieratul vantului ne induc o senzatie glaciala si dupa cina abia asteptam sa ne varam in saci. Ceasul meu indica o temperatura de +1gr.
Stana e cum nu se poate mai confortabila pt noi, avem 2 priciuri pe care dormim, avem si vatra de foc, dar nu ne arde de foc, ci doar de somn.

Noaptea la stana

Dimineata ca de obicei sunt cel mai matinal, ma trezesc fara ceas odata cu soarele la 5.30. Parasesc fara remuscari caldura sacului de dormit si afara ce sa vezi? Surpriza totala! Fata de vremea inchisa si umeda de ieri, azi crestele inzapezite scanteie in lumina calda a soarelui de dimineata pe fundalul unui cer de un azuriu intens.

Cine se trezeste de dimineatza... vede cele 2 Papusi si vf Tapului

Imi vine sa chiui singur de bucurie, ma duc sa-mi trezesc companionii, dar in euforia mea uit ce ora e! Imi raspund doar niste mormaieli infundate, asa ca-i las pe micii somnorosi, Gianina si Mihai cu somnul lor. Daca ar fi dupa mine, la ora 6 as zbura spre creste, asa rau ma loveste euforia, dar pot cu somnorosii astia?
Ca sa-mi umplu timpul imi fac treaba cu Papusile... si cu cea Mare si cu cea Mica... lumina soarelui e perfecta la ora asta matinala si am parte de-o ora intreaga de extaz fotografic.

Dimineata la stana

De clatit ochii de dimineatza

Natura asta e mereu fenomenala si ma surprinde de fiecare data: pana se trezesc micii somnorosi, pana luam micul dejun, pana sa plecam se face 7.30, dar deja un val plumburiu acopera cerul si ei rateaza spectacolul de dimineatza.

Se strica vremea (vf Tzapului, vf Mare, vf Lacului)

Bicicletele le legam toate 3 laolalta in stana, iar sacii de dormit si celelalte acareturi le ascundem undeva mai departe de stana. Cu bagajele usoare bine, pornim in sus spre creste. Urcam o vreme pe firul vaii pe marcajul TA ce duce in saua Custurii, apoi la confluenta cu paraul Ciomfului Mare parasim marcajul si urcam pe langa cascada Ciomfului. Planul nostru e sa exploram caldarea de sub vf Custurii si vf Valea Marii, sa vedem indeaproape Lacul Ciomfu Mare si Taurile Custurii.

Hop-tzop

Lacul Ciomfu Mare

Vremea ne da semne bune, norii se sparg si vedem din nou soarele si petice de cer senin. Pe de-o parte ne bucuram, pe de alta parte ne ingrijoram pt ochii nostri, caci eu si Gianina nu ne-am luat ochelarii de soare. Ne temem sa nu facem oftalmie. Ne-am pregatit noi cu bocanci si haine de iarna, cu coltari, dar nu credeam ca va ninge, ca vom avea strat compact de zapada. Ne asteptam sa intalnim doar petice mai intinse de zapada veche si intarita si cand colo la peste 2000m e strat proaspat nins de peste 10cm. Iarna in toata regula la sfarsit de mai!

Doar noi umblam pe aici

Retezatul in haine de iarna (Papusa in nori, vf Tapului, vf Mare)

Vremea e ca o fata mofturoasa azi: pana ce urcam in caldarea de sub vf Custurii, cerul se impacleste iarasi, plafonul de nori coboara si toata creasta se acopera de ceatza. Ajungem si la Taurile Custurii, dar unde nu vedem mare lucru, caci e ceatza si ambele sunt inghetzate spre deosebire de Lacul Ciomful Mare.

Sigur ii 31mai azi?

Companionii mei isi pierd motivatia sa mai urce in creasta, e ceatza si bate oleaca vantul, dar cum eu sunt hotarat sa urc pe vf Custurii, n-au de ales si ma urmeaza. Urcam iute in creasta in saua de sub vf Valea Marii, apoi tinem creasta si intr-o 1h de la Tauri suntem pe varf.
Nu prea e vreme de stat pe varf, nu vedem nimic-nimic, aici vantul bate mai aspru. Ne adapostim dupa momaile de pietre sa mancam ceva si apoi ii dam la vale spre Custura Papusii.
Mersul e mai anevoios prin mormanele de pietre aruncate haotic, care in plus sunt acoperite de un strat subtire de zapada numa' bun cat sa alunecam, dar nici prea mare ca sa le acopere de tot.
Nu mai vedem nimic, asa ca mergem ghidandu-ne dupa GPS pana prindem linia culmii spre Papusa. Aici creasta e mai lata si daca nu tinem in dreapta exact marginea abrupturilor dinspre caldare, o putem lua intr-o directie gresita.

Ne intoarcem la primavara

Incepe sa si ninga, deci e vreme veritabila de iarna. Inainte de saua Custurii, intalnim marcajul TA, ce-l parasisem in vale. Planul meu de vreme rea prevede retragerea pe aici, doar ca socoteala de acasa nu se prea potriveste cu situatia din teren. Ma asteptam eu la niste limbi consistente de zapada de mai, special pt asta fusesem prevazatori si luasem coltzarii, insa nu ma asteptam deloc la conditii de zapada ca-n toiul iernii.
Surpriza neplacuta e ca ditamai cornisa inca se prelinge peste creasta si noi nu avem alt loc prin care sa coboram. In stanga abrupturi stancoase, in dreapta iar abrupturi. Din fericire marginea cornisei este cazuta, zapada este intarita si tine, dar ca sa intram pe valcel trebuie sa descataram cu spatele o portiune de catziva metri la o inclinatie destul de infioratoare: cam 60-70gr.
Imi incasez portzia de blagosloveli de la Gianina si Mihai ca i-am pus sa urce in creasta :D
Intram cu precautie maxima, dar si cu emotii, caci nu avem pioletzi, in caz de alunecare trebuie sa franam doar cu betzele de trekking. Iar dedesubt panta continua la vreo 45gr pe o lungime de cel putin 200m. Emotiile trec dupa ce depasim pasajul foarte inclinat, dar apoi trebuie sa mentinem concentrarea si sa descataram cu spatele cale de 2-300m, pana atingem zone mai blande.

Ciobanii ne pregatesc pranzul

Ajungem cu bine in fundul caldarii, mai mergem oleaca ca orbetii prin ceatza, apoi incet-incet iesim din plafonul de nori si vedem cum jos e deja primavara. Sub 1800m se pare ca a plouat, iar zapada de dimineata din preajma stanei a disparut ca prin farmec.
Deodata zarim o masina parcata la stana si atunci emotii si ganduri pe noi... oare mai gasim bicicletele noastre? Grabim pasul sa nu care cumva sa plece masina.

La o vorba in jurul focului

Mai jos intalnim 2 oameni care ne spun c-au vazut 3 baieti calare pe 3 biciclete :)) Glumetzi oamenii astia, dar ii citim ca-s oameni cinstitzi. Sunt chiar ciobanii de la stana, veniti din Tara Hategului sa vada cand pot urca cu oile la stana. Nu numai ca-s cinstitzi, dar sunt si omenosi, ne cinstesc cu tot ce au: cas proaspat de oaie, gratare, cartofi pe disc, bere, ne imbie cu vin, tuica, ne mai servesc si prajituri. Aoleu ce mai mancam! Nici nu visam asa festin pe munte. Ne intindem la vorba cu ciobanii, ne invita sa-i vizitam si la vara sa vedem cum se face branza, ba chiar oamenii se ofera sa ne ajute cu bagajele: ne cara ei bagajele cu masina pana in Pui, iar noi putem savura 30km de coborare fara greutati in spate, 1200m de coborare in extaz biciclistic. Nu putem refuza asa oferta! Ma bucur ca pe munte intalnim totusi numai oameni adevarati.

Traseul de trekking de duminica

In concluzie am avut parte de o tura superba, in care Muntele ne-a aratat ca nu trebuie niciodata subestimat si niciodata nu trebuie sa-i calci pragul nepregatit. O vreme friguroasa si aspra e mult mai greu de infruntat vara, caci iarna de obicei lumea merge pregatita. In timpul verii te poate lua prin surprindere si depinde de fiecare cat e de pregatit s-o infrunte.

Friday 22 May 2009

Zburand peste tara Gugulanilor 23-24 mai


Este joi si noi inca nu stim unde vom merge in weekend, eu vreau o tura de bike in Almajului, iar Alin vrea la catarat la Herculane. Pe mine nu ma tenteaza cataratul, pe Alin nu il tenteaza tura de bike (de teama caldurii prea mari). Asadar cel mai destept cedeaza, adica amandoi... si joi dupa antrenamentul de scari la stadion, pe la miezul noptii suntem in sufragerie cu hartile desfacute: nici bike, nici catarat... votatam in unanimitate tura de trekking, un prim antrenament pentru concursurile de adventure: creasta muntilor Cernei, din Herculane pana in Tarcu, cu coborare in Poiana Marului.

Plaiurile Cernei

Impreuna cu Ciula, sambata dis-de-dimineata plecam la drum spre Caransebes, unde planuim sa schimbam masina cu trenul spre Herculane, ca la intoarcere sa avem masina in drum. Ajungem in Caransebes cu jumatate de ora inainte de plecarea personalului si Ciula - taticul improvizatiilor, ne combina sa mergem la stop, cica cu masina ajungem mai repede. La stop nu ne ia nimeni, toata lumea se sperie de 3 oameni cu rucsaci, ba mai mult pierdem si trenul. Tura este compromisa si va trebui regandita, iar noi suntem cam dezamagiti de esec. Ne gandim ca acum nu mai avem de ales decat un circuit din valea Cernei.

Ciula

Luam masina si ne continuam drumul spre Herculane. Zarim personalul din masina si lui Ciula ii vine ideea sa-l prindem din Sadova si sa coboram din Tarcu pe culmea Pleasa, exact la masina. Tura devine un pic mai lunga decat initial, dar asta nu ne sperie, suntem bucurosi ca tura compomisa a fost resuscitata, luam personalul din Sadova si conform planului initial pornim spre creasta Cernei.
Ciula ne confirma ca este maestru in improvizatii, am mai avut o tura impreuna ce-a inceput prost si s-a terminat cu bine si cum la fel se intampla si acum il "iertam". Data viitoare insa ne gandim mai bine daca mergem pe mana lui.

Cascada Vanturatoarea

Din gara Baile Herculane, luam un taxi pana la km11 la coada lacului Prisaca si la 10.30 incepem tura cu urcarea pe la cascada Vanturatoarea. Din poienita suspendata de deasupra cascadei continuam urcusul de-a dreptul prin padure, fara poteca sau marcaj, dar cei 2 Alini cunosc locurile. Iesim conform planului pe varful Cicilovete, in creasta muntilor Cernei.

Ploaie in soare

Deasupra de cascada Vanturatoarea

O data iesiti din padure suntem luati in primite de catre un vant turbat care nu ne mai da pace pana duminica, cand coboram din Tarcu.

De aici pana in Tarcu: cu pletele in vant

In Poiana Lunga privind la Arjana

Mai e si altcineva acas'?

Pana aici simt ca am urcat destul de greu in cauza gambelor pe care le simt obosite. Se pare ca nu a fost o idee prea grozava sa alerg vineri seara 10km, apoi sa dorm 5ore, dupa care sa pornesc intr-o astfel de tura. Imi amintesc de pastele fainoase cu nuca si scortisoara pregatite de acasa... nici nu mai trebuie sa cer baietilor o pauza, doar sa scot cutia de paste si bine cunoscuta linguro-cutito-furculita, caci Alinii se lasa imbiati cat ai clipi.

Spre Arjana

La picioarele frumoasei Arjana

Remember Piatra Craiului

Pornim in sus spre varful Arjana, admirand ba varful care se vede din ce in ce mai aproape, ba catunele risipite ale muntilor Cernei, ba fanetele si crovurile muntilor Mehedinti.

Pe taramurile Arjanei

Free solo pe Arjana

La izvorul de sub varful Zglivar alimentam. Alin ma intreaba daca ii ok sa mearga pe linia crestei in timp ce noi suntam varfurile. Atata timp cat nu trebuie sa asteptam dupa el nu vad de ce nu ar fi ok, stiind ca urca mai repede ca noi, de parca gravitatia nu l-ar afecta la fel ca pe noi. Pornesc inainte intr-un ritm alert aruncand din cand in cand cate o privire inapoi: vin si baietii, deci merg repede sa nu fiu ajunsa. Alin ramane in urma urcand varfurile, iar eu ma amuz cu Ciula pe seama lui Alin: daca asa are de gand sa mearga si la concurs, apoi noi nu mai facem echipa cu el!

Ikebana pe Arjana

Cararui de oi

Soarele apune si odata cu el se duc si puterile mele. Mai avem cateva varfuri de depasit pana la Raul Ses unde se termina creasta Cernei si incepe Tarcu, locul unde ne-am propus sa inoptam. Cortul l-am lasat acasa, caci daca vrem sa facem toata creasta Cernei dintr-o bucata, nu-i de mers cu bagaje grele. Ne-am gandit ca daca o fi vreme buna dormim afara, daca e vreme proasta ne adapostim intr-o stana. Si cum vantul asta nu slabeste deloc, nu prea ii de dormit afara, deci ii musai sa ajungem la stanele de la Raul Ses.
Pe vf Dobrii vantul se inteteste crunt, ne ingreuneaza si el inaintarea, iar intunericul imi accentueaza starea de oboseala.


Incep munca de convingere cu psihicul meu. Stiu ca totul depinde de mine, daca eu merg si ajungem acolo, baietii sigur vor gasi un adapost. Parca am un deja-vu din tura prin Tarcu-Godeanu-Retezatul Mic, tot cu cei doi Alini, cand mergeam teleghidata prin ceata si intuneric si stiam ca daca merg, baietii vor gasi stana de sub Micusa.
Ultimul varf al Cernei, Olanele e si cel mai inalt si parca e Golgota mea pe ziua de azi. Se lasa foarte greu depasit, urcusul imi pare ca dureaza o vesnicie. Alin ma impinge de la spate si din cand in cand ma incurajeaza spunandu-mi ca acusi il urcam. Uneori nu imi dau seama daca Alin ma impinge sau nu mai bate vantul asa de tare.

Apus

Ajunsi pe varf coboram spre Raul Ses in cautarea unui adapost. Luna nu-i pe cer sa ne ajute, caci e luna noua si e bezna, e deja trecut de miezul noptii, iar noi ratacim de colo-colo prin vastele campii ale Raului Ses cautand un adapost. Le propun baietilor sa coboram in paralel la o distanta intre noi, dar totusi sa nu ne pierdem din campul vizual, asa incat sa periem o zona cat mai intinsa.
Mai bajbaim un pic cu directia, pana dam de niste constructii de lemn. La inceput nu realizam ce sunt, le confundam cu niste iesle de fan, vantul probabil le-a rasturnat si nu seamana deloc cu un adapost. Bajbaim roata in jur sperand ca stana e aproape, pana cand convinsi ca stana e in alta parte, baietii propun sa dormim afara. Le propun sa intoarcem "chestia" aia... si surpriza... nu este o iesle, ci o jumatate de coliba in care stau noaptea ciobanii de pazesc oile de lupi. Alinii mai aduc si cealalta "iesle" aflata mai la deal, o rostogolesc de-a dura la vale, le punem lipite gura in gura si avem adapostul perfect pentru vantul de afara.
Dupa 14ore in care am strabatut maratonul (~41km) si am "urcat" Mont Blanc-ul (~4.800m) de la nivelul marii sunt super fericita: am reusit ce ne-am propus, ba mai mult locul de cazare este cu 2 margarete in plus fata de stana pe care o aveam noi in plan.

Micul dejun

Alin: lumina diminetii ma trezeste devreme, desi as mai fi dormit dupa bajbaiala de asta-noapte; de fapt nici nu stiu ce m-a trezit - lumina sau linistea de afara; e ciudat sa ma trezeasca linistea, dar la cat a zgaltait vantul asta-noapte adapostul nostru... Gianina si Ciula inca dorm, asa ca ies usor afara; un soare orbitor si caldut ma mangaie si vantul doar adie; e atat de liniste si ma simt atat de rupt de lumea de la poalele muntilor, incat privind la meandrele intortocheate ale Raului Ses, la plaiurile domoale si intinse unde-si dau mana laolalta 3 munti: Tarcu, Godeanu si Cernei, parca ma simt un calator pe Vesnicele Plaiuri ale Vanatoarei ale triburilor de indieni din preerie sau pe Campiile Elysee ale romanilor.

Ciobanita'n puf la oi

Dimineata un soare orbitor ne da binete, impreuna cu vantul care se pare ca nu a adormit, dar nici nu a obosit. Iesim la soare si ne adapostim de vant dupa adaposturi. Mancand imi vine in cap un cantec pe care-l stiu de la bunicul meu si incep sa cant: "A-iu iu iu iu iu iu iu, c'aseara fusei ca cuiu..." la care Ciula replica: "apoi chiar ca tu ai fost ca cuiu aseara".

Narcissus poeticus

Branduse de primavara - Crocus heuffelianus

Ne mobilizam tot in reluare, fiind parca un pic amortiti de aseara si cu greu plecam spre Tarcu. Cand ne uitam in spate la Arjana de unde venim si in fata spre Tarcu unde avem de mers... a fost ceva, dar inca mai avem. Ciula are probleme cu bocancii care l-au ros. Noi i-am spus sa vina si el cu noii papuci de padure (adidasii de trail-running), dar el a ales bocancii. Acum este certa viitoarea alegere la o astfel de tura. Am si eu probleme la stangul, m-a batut papucul din cauza ca am mers tot in panta pe versantii din dreapta... vantul bata-l vina. Alin in schimb nu are nimic, el a mers pe creasta.

Raul Ses - aici isi dau mana Tarcu, Cerna si Godeanu

Taramurile Raului Ses

Doi raniti fiind, ii spunem la Alin ca ar fi mai bine ca noi sa coboram de la Cuntu in Caransebes, drumul peste culmea Pleasa fiind destul de lung si nu mai aveam chef de lungit pasul. Alin o ia inainte, putin dezamagit ca va trebui sa mearga de unul singur peste culmea Pleasa sa recupereze masina, in timp ce eu si Ciula mergem mai lejer, spunand-i vantului tot vorbe de duh.
Ajunsi pe varful Tarcu, Ciula face stopul spre Caransebes. Un grup de 6, dintre care Ciula ii stia pe cativa luau o gustare pe varf. Ne promit ca ne iau cu masina de la telescaun MMic la Caransebes, asa ca ramanem sa coboram cu ei.

Traseul ce urca pe culmea Pleasa



O prima incercare a Strumfului

Lume multa in zona... vedem pe unii care urca, altii coboara. Dar cine vine? este Pisi, catelusa montaniarda a lui Radu. Urca la deal cu cineva, nu imi dau seama cu cine, dar Radu sigur nu este. Cand se apropie mai mult il recunosc pe Mishu. Stam de vorba cu el, ne spune ca Alin l-a rugat sa ne transmita ca nu mai are nici el chef de Pleasa, s-a intins cu ei la povesti la Cuntu si pana la urma a coborat si el la ocazie spre Caransebes si de acolo la Sadova sa recupereze masina.
Mai coboram un pic si ne intalnim cu Vali - Strumfu' care impinge la bicicleta; este cu Radu si inca doi. Strumfu' vrea sa se dea cu bicicleta pe zapada, dar ii este teama. Adevarul este ca si mie imi este pentru el cand vad panta, dar mai ales echipametul sau: pantaloni scurti, tricou cu maneca scurta si pe cap un batic. Mi-l si imaginez tot belit pe maini, picioare si cu capul spart. Desi ii este frica se da... exerseaza... si reuseste.



Downhill pe zapada

Coboram la Cuntu unde ne vedem cu George. Ne intreaba de unde venim si cand ii spun ca de departe, ghiceste de unde... probabil de la Alin, care a coborat ceva mai devreme.
De la Cuntu spre telescaun trupa de 6 cobora prea incet. Pur si simplu nu pot merge incet, asadar ii propun la Ciula sa o luam inainte (vorba mea din Retezat: "daca mai stam mult eu obosesc"), ca poate pana coboara ei prindem alta masina... si asa a si fost. Cand am ajuns la telescaun, nu am apucat sa ne asezam ca ne-au si luat 2 tineri si ne-au dus pana in parcul central din Caransebes unde Alin ne astepta deja cu masina recuperata.

Traseul de sambata pe creasta Cernei: 41km, 4800m dif nivel, 14h

Traseul de duminica prin Tarcu: 30km, 1500m dif nivel

Din nou o tura memorabile alaturi de cei doi Alini. Cand sunt cu ei stiu una si buna: trebuie doar sa pot sa ma tin de ei, ca ei impreuna fac cea mai buna echipa de orientare. Au dovedit-o si acuma pentru a doua oara.