MPC - 6 oct

Am plecat de acasa cu emotii, ma gandeam ca pot iesi fie pe locul I, fie pe II, dar la fel de bine si pe III. In capul meu concurentele mele erau: Daniela Marin si Oana Luchian. Ma simteam obosita dupa cele 2 saptamani de pedalat si alergat prin Dolomiti si nu eram sigura pe mine. Ma bazam pe partea care imi place cel mai mult din traseu: urcarea la Diana.

Spre Diana - prietena mea cea mai buna

Am fost pe locul II 99.9% din timpul alergarii. Pana in saua Funduri a condus Daniela. Apoi am preluat conducerea pentru 2minute (poate nici atat), pana cand Paula timorata de prezenta mea a vrut sa ma lase in fata dupa o mica scurtatura pe care a facut-o si a iesit in fata mea. In acel moment imi simteam picioarele foarte obosite si i-am spus: "du-te in fata... scrie pe mine Safety Car, de nu vrei sa ma depasesti?". Paula a preluat conducerea si s-a departat rapid. Am sperat sa o ajung pe urcarea la Diana, unde am recuperat 6min, dar nu suficient.

 

Spre Zarnesti pe ultimii kilometrii

Desi le-am intrecut pe Daniela si pe Oana, am iesit pe locul II, Paula castigand acesta editie la MPC-ului.
Ma bucur ca in sfarsit a fost concurenta si la fete, ca exista deja 4 fete de acelasi nivel. Astfel vom fi motivate sa ne antrenam mai bine si in acest mod va creste nivelul fetelor de la noi din tara.

 

 

Podimul la fete 30-40ani (da da am peste 30ani)

 

Podiumul feminin general

Paula Dogaru - locul I

Gianina Tanase - locul II

Oana Luchian - locul III

Podiumul Carpathian Man

In urma participarii mele la Postavaru Night Race, Utra Trail Fagaras si Maraton Piatra Craiului, am obtinut titlul de Carpatian Man feminin, as spune Carpathian Woman. Si este singurul context in care suna bine "woman", in orice alt context imi place termenul de "domnisoara". 

Nu am visat la acest titlu pentru ca nu am participat la 3Munti, dar abia la premiera am afalt ca defapt doar 3 oameni au participat la toate cele 4 competitii si clasamentul s-a facut in functie de punctajele obtinute la competitiile din seria Carpathian Man, chiar daca nu s-a participat la toate.

PS: am scris acest miniblog pentru prietenii mei care nu exista pe FaceBook (Robi si Markus)

Alergand la MPC 2010 - 2oct

MPC 2010 este concursul pe care l-am asteptat cel mai mult in acest an. Poate pentru ca mi se pare cel mai greu maraton montan de la noi, pentru ca in 2009 a fost primul maraton montan la care am participat, pentru ca anul trecut am fost usor dezamagit de prestatia mea si am vrut sa mi-o imbunatatesc.

Este concursul care incheie frumos sezonul competitional al maratoanelor montane din Romania, dar totodata este si cel care a pornit seria maratoanelor deschise in acest an in Romania (EcoMarathon, Hercules Maraton, Ciucas Trail-Running). Eu il consider regina maratoanelor montane din Romania, prestigiu castigat atat prin traditia din 2006, dar si prin numarul record de participanti - peste 400 - prin care depaseste chiar si numarul de concurenti al maratoanelor de sosea.

Start si finish MPC 2010 (film Alexandra Coliban)

Dupa clasarile bune din acest an pe care le-am reusit la Moieciu de Sus, la Ciucas, in Bucegi la 7500, participarea la primul meu maraton international la Olympus in Grecia, imi doresc sa am prestatie buna si in Piatra Craiului.
Dupa Ciucas urmeaza o pauza competitionala lunga de 2 luni care imi da ragazul sa ma odihnesc, dar si sa ma pregatesc constiincios pentru MPC.
Toate pregatirile se incheie cu un cantonament in Austria (despre care voi scrie cat de curand), unde am stat si ne-am antrenat la peste 2000m altitudine. Mi-a intrat mie mai demult ideea fixa in cap ca dupa un cantonament la 2000m raman dopat cu hemoglobina care prinde bine la un concurs.

Nu stiu cat de dopat am ramas dupa doar o saptamana la 2000m, sejur scurtat prematur si de venirea precipitata a iernii in Alpi pur si simplu peste noapte, dar cel putin efectul Placebo e garantat la mine, asa ca ajung increzator in fortele mele la Zarnesti. Obiectivul meu este sa prind locul 1 la categoria mea de varsta (30-40ani) si o clasare cat mai buna la general. Totusi stiu ca aici va fi mult mai greu decat la celelalte maratoane, unde chiar am reusit sa ajung pe podiumul la general, aici insa concurenta se anunta aspra de tot pentru ca la start se pare ca vor fi prezenti cam toti Greucenii momentului.

Lucian Clinciu - sufletul MPC

La inscriere am parte si de 2 surprize foarte placute. Luci si Andreea au fost tare draguti si mi-au pastrat numarul de concurs 25, asa cum i-am rugat. E numarul ce l-am avut in 2009, apoi din pura intamplare l-am avut si la Moieciu, unde se pare ca mi-a purtat noroc, apoi l-am solicitat si la Ciucas, l-am primit si din nou mi-a purtat noroc. Asa ca acum m-a lovit superstitia si l-am cerut si echipei MPC.
A doua supriza placuta si total neasteptata este ca am castigat inscrierea gratuita prin intermediul concursului Alpinet, desi in prealabil la prima extragere nu figuram printre norocosii alesi, dar cum unul dintre castigatori s-a retras, eu am fost ultimul lovit de noroc. Multumesc echipei Alpinet.org! Multumesc echipei MPC pentru aceasta oportunitate!

Sambata dimineata vremea rece de toamna, ce seamana mai degraba a inceput de noiembrie, decat a inceput de octombrie, nu a reusit sa sperie participantii. O mare forfota de oameni umple centrul Zarnestiului. Imi fac incalzirea, mai schimb vorbe din zbor cu prietenii si cunoscutii intalniti si apoi ma indrept plin de emotii spre zona de start.

Incurajari inainte de start ( foto Oana Badea)

Pregatiti de start

O noutate pentru maratoanele de la noi: intrarea in zona de start se face doar dupa verificarea echipamentului obligatoriu... sic! ca de fapt a fost cam sumara si fara rost zic eu... apoi un lucru inedit: ocupantii podiumurilor de anul trecut la fiecare categorie de varsta intra intr-o zona speciala la start in pole-position, avand astfel avantajul de a scapa de inghesuiala din pluton, daca sunt iuti de picior.
Noi restul ne uitam cu jind la ei cum incing o hora nebuna pe acordurile piesei "Ora Hora" a strasnicilor si maiestrilor de la Phoenix. Oare cati dintre cei ce privesc spera ca la anul sa se faca si ei mari si sa incinga hora?

Ora Hora

Luci ne suprinde pe toti si in locul clasicului start "10...9...8... 3...2...1...Start" ce de obicei rasuna din plamanii tuturor ce asteapta nerabdatori sa-si inceapa aventura intrecerii cu propriile puteri, face semn din mana si spune abia auzit de cei din fata: "No hai plecati odata!" :))
Cei din pole-position il aud si tasnesc inainte, noi cei din gloata ne luam dupa ei si cavalcada dezlantuita de oameni se pune in miscare: MPC 2010 a inceput! Pana si masina politiei din fata ce trebuie sa duca trena e surprinsa de start si dupa cateva secunde de uluiala se pornesc si ei.

Ca de obicei se pleaca destul de tare, Greucenii o zbughesc in fata si n-ai zice ca au de alergat un maraton. Eu incerc sa plec cat de cat intr-un ritm asezat, dar nici prea molcom ca sa nu fiu inghitit de puhoi. Depasesc cati concurenti pot, atat cat sa nu trebuiasca sa accelerez prea tare si apoi ma "asez" undeva intr-un mic pluton in primii 12-15 alergatori.

In pluton dupa start

in fata Tomi Coconea, apoi Coco, Pepi si eu, ascuns in spate Gabi Solomon
(foto Nicole Verhelst)

Primul km se scurge printre privirile curioase ale zarnestenilor iesiti la porti sa vada multimea de nebuni ce alearga intr-o dimineata asa friguroasa. N-am idee ce gandesc despre cei ce alearga, insa probabil s-au obisnuit deja cu maratonul de inceput de octombrie. Apoi dupa Gura Raului se intra pe macadam, panta inceapa sa creasca usor si probabil entuziasmul celor neantrenati se domoleste in mod exponential. Aici fiecare e obligat sa-si intre in propriul ritm, altfel va plati scump mai incolo in timpul cursei.

Dintr-o data simt o mana care ma atinge pe sold, rucsacelul cu camel-back din spate imi ridicase putin bluza si ramasesem cu soldurile goale. La naiba! M-a ajuns deja Gianina? Asa de prost am mers? Sau ce-o fi patit ea de alearga asa iute? :D Ma gandesc ca doar Gianina ar avea tupeul la o atingere asa de intima :)) Si cand ma uit in spate e Gabi Solomon ;) Ti s-a ridicat bluza si erai cu spatele gol, imi spune el. Ma amuza grija lui.

Alerg o bucata de vreme alaturi de Coco si de Gabi. Amandoi vad ca au un ritm foarte bun si pe moment nu vreau sa-i depasesc, inca nu simt c-am intrat in regimul de croaziera. Dar ma gandesc in sinea mea ca s-ar putea sa am de furca cu ei. Coco e foarte ambitios, inainte de concurs a petrecut si el 2 saptamani de cantonament dedicat chiar aici in Crai. Inseamna ca are planuri serioase. Iar despre Gabi stiu ca alearga foarte bine, a scos 2h48' pe sosea, iar la Ciucas a venit pe locul 5 la general.
Numar Greucenii din fata, probabil aici pe forestier e ultima oara cand ii vad pe toti grupati la mica distanta inainte. Momentan sunt al 12-lea.
Dupa Fantana lui Botorog iesim de pe forestier si incep pantele serioase. Trec in fata lui Coco si Gabi si imi pun in functiune betele. Nu ma opresc din alergat, continui cu inversunare sa alerg indiferent de panta si impingandu-ma in bete. Anul trecut nu eram in stare sa alerg pe aici. Dupa un an de antrenamente simt diferenta. Simt ca asa castig teren mult mai mult decat daca as doar as merge rapid. Iau un usor avans fata de Coco si Gabi si-mi propun sa nu-l mai cedez deloc. Acum sunt al 10-lea.

Desi e inceputul cursei mi-e destul de clar ca nu voi mai urca spectaculos in clasament. De la acest nivel pentru fiecare loc castigat trebuie sa dau o batalie aspra. N-am reusit sa observ exact pe toti cei dinaintea mea, insa e clar ca majoritatea sunt peste nivelul meu. Ideea e sa alerg in permanenta la capacitatea mea maxima potrivit pantei pe care ma aflu. Intr-o astfel de cursa un loc bun inseamna o turatie constant ridicata, fara momente de respiro. Diferentele intre oamenii din fata sunt destul de mici si orice incetinire echivaleaza cu pierderea unui loc.

Plaiuri prin Magura (foto Nicole Verhelst)

Reusesc sa termin cu bine urcusul solicitant pana in Magura fara sa ma opresc din alergare si acum intru pe drumul valonat ce merge frumos sus-jos printre fanete pe la poalele Pietrei. Observ ca m-am apropiat de un concurent din fata si dupa echipament imi dau seama ca nu poate fi decat Silviu Manea. Uau! Asta imi ridica moralul si ma face sa ma tin de el. Silviu a fost unul din castigatorii de anul trecut la MPC. Diferenta dintre noi nu se modifica semnificativ, dar reusesc sa ma tin scai de el. De fiecare data cand dau de o panta mai serioasa, imi aduc aminte ca anul trecut n-am reusit s-o alerg integral, acum insa ma motivez mental si nu contenesc alergatul.

Castigatorii editiei de anul trecut inainte de startul MPC 2010:
Silviu Manea si Gianina Tanase

Dupa 43' ajung la Casa Folea al 2-lea punct de control. Urcusurile succesive ale drumului ma solicita din plin, dar cand il vad pe Silviu in fata ma motivez sa nu slabesc deloc ritmul. La inceputul urcusului in saua Joaca il zaresc si pe Simion Suciu in fata lui Silviu, am 2 concurenti in vizor, inseamna ca merg bine. Aici e o panta abrupta ce ma solicita din plin si n-o mai pot alerga, dar vad ca si Silviu si Simion au trecut la mers. Ajungem intr-o poienita larga unde reduc putin ritmul sa-mi trag sufletul si apelez la primul gel. Ajung in saua Joaca dupa 1h de la start si de aici urmeaza o scurta coborare pana La Table. Silviu a si zbughit-o la vale, asa ca dau drumul la picioare si incerc sa ma tin de el.

La Table e punct de revitalizare si pana sorb eu un pahar de energizant, Silviu a si disparut din raza mea vizuala. Cum ziceam inainte: cum imi permit un moment de respiro cum pierd teren. Il vad din nou in Poiana Lespezi si trag tare sa recuperez diferenta. In spatele meu nu se mai vede nimeni, dar cu siguranta urmatorii nu-s departe.

Inceputul urcarii in saua Funduri (foto Simon Boti)

Ajung sa restabilesc distanta inainte de urcarea abrupta prin padure spre saua Funduri. Aici se cam incheie alergarea. Panta e prea abrupta ca sa mai pot alerga. La iesirea la gol alpin unde panta se mai domoleste incetinesc putin si iau al doilea gel energizant. Aici e o ceata s-o tai cu cutitul, nu vad nimic, dar aud din cand in cand piuituri. Oare Silviu de unde are atata energie sa mai si piuie? O fi vrand sa-mi indice drumul? Ma apuca rasul cand imi dau seama ca piuiturile nu aveau cum sa vina de la el, sunt arbitrii de pe traseu. Apuc sa vad cum Silviu il ajunge din urma pe Simion.

Urcarea spre vf Funduri (foto Laurentiu Pavel)

Dupa geruiala (foto Laurentiu Pavel)

Ceturi (foto Laurentiu Pavel)

In jur e umezeala si foarte rece, iarba e plina de roua, eu transpir din plin, dar efortul urcarii nu ma lasa sa-mi fie frig. Urcarea ma stoarce, muschii picioarelor incep sa arda, dar nu vreau sa incetinesc cu nici un chip. Ies in creasta unde adie un vant rece. Se vad arbitrii din punctul de control de pe vf Fundurii. M-am apropiat mult de Simion, dar pe Silviu nu-l mai vad. Cred ca a inceput deja coborarea pe valea Urzicii. Ma uit pe ceas: 1h49'40". Anul trecut am scos 2h03'. Inseamna c-am tras foarte bine pana acum.

Inainte de Saua Funduri (foto Laurentiu Pavel)

Ultimii pasi inainte de creasta (foto Laurentiu Pavel)

Incep coborarea pe portiunea cea mai tehnica din traseu. O coborare abrupta prin zone cu mult grohotis si bolovani alunecosi. Din loc in loc sunt puse corzi pentru siguranta. Traseul e foarte bine balizat aici. Stiu ca aici e partea mea slaba si n-o sa mai reusesc sa tin ritmul cu cei din fata. Nu dureaza mult si mi se confirma banuiala: nu-i mai vad deloc pe Silviu si Simion prin zona de grohotis, au intrat deja in padure.

Coborarea din vf Funduri in valea Urzicii (foto Laurentiu Pavel)

Dupa urcare vine coborare... (foto Simon Boti)

Cu grija pe coarda, pe langa coarda (foto Simon Boti)

Destul de abrupt pt o alergare (foto Simon Boti)

Acum sunt singur si incerc sa ma motivez sa tin un ritm bun ca si inainte. Imi place mult mai mult sa alerg cand am pe cineva in fata. Daca ma apropii de el incerc sa-l depasesc si inseamna ca maresc ritmul, daca nu reusesc sa-l depasesc, insa reusesc sa ma tin scai de el, inseamna ca tin ritmul ridicat si iarasi e bine. Daca alerg singur exista insa riscul sa scad ritmul fara sa-mi dau seama.

Cand am trecut eu pe aici poteca era acoperita de grohotis (foto Simon Boti)

Dupa ce a trecut puhoiul... (foto Simon Boti)

Portiunea dintre Valea Urzicii si Marele Grohotis este o zona in care foarte usor se poate cadea in capcana. La prima vedere traseul merge pe curba de nivel si nu presupune mult efort, insa are o suita de urcusuri si coborasuri, urcusuri in special pe zone de grohotis instabil, care dupa efortul sustinut al urcarii in Funduri, acum pot pune capac. Asta simt si eu acum: o sfarseala usoara in picioare la fiecare mic urcus pe care la inceputul traseului l-as fi mancat fara probleme. Iau al 3-lea gel sa ma revigorez. Dintr-o data aud in urma zgomot de pietre pravalindu-se. E clar! Am micsorat ritmul, am pierdut timp pretios in Valea Urzicii si in curand nu voi mai fi singur. Cineva ma va ajunge din urma.

Ma uit in spate si-l vad pe Galiteanu. El imi e adversar direct in lupta pentru podium la categoria de varsta. Dintr-o data realizez ca desi sunt doar pe locul 10, de fapt sunt primul in categoria de varsta si acum Galiteanu trage tare din urma sa ma depaseasca. Instinctiv accelerez. Accelerez pe fiecare portiune de plat sau de urcare, dar simt ca pe fiecare coborare pierd teren si Galiteanu se apropie din urma.
Pe o coborare mai abrupta cu serpentine pe grohotis eu o iau cuminte pe poteca si Gala gaseste o linie directa si trece ca expresul pe langa mine. Ma uit tamp la el si ma resemnez. Pe coborare n-am cum sa ma tin de el.

Pe cararile Pietrei (foto Simon Boti)

Ajung la refugiul Spirla dupa 2h36' si rasuflu oarecum usurat. Stiu ca asta a fost cea mai grea portiune a maratonului pentru mine, chiar mai grea decat urcarea spre refugiul Diana de care se tem majoritatea. La Spirla se afla un grup numeros de oameni care ma incurajeaza si asta ma indeamna sa bag viteza la vale. De aici coborarea nu mai este accidentata si pot sa dau si eu drumul la picioare. Imi pun in cap sa-l ajung din urma pe Galiteanu. Al 3-lea gel isi face efectul si ma simt revigorat. Intalnesc turisti care urca spre Spirla si se dau la o parte din calea mea si privesc mirati la goana mea. Asta imi ridica moralul, inseamna ca acum am dat si eu cu adevarat drumul la picioare.
Coborarea pe valea Spirlei mi se pare a naibii de lunga, dar cand ajung la drumul forestier de pe valea Barsei ma gandesc ca am o sansa sa-l ajung pe Gala. Pe plat pot sa alerg bine, asa ca incerc sa maresc ritmul. Nu-l mai vad deloc pe Galiteanu, se pare ca a luat ceva avans.

Ajung si la Plaiul Foii unde este punct de revitalizare. Cronometrul imi arata fix 3h. Mi se spune din public sa sunt la "doar" 3min in urma lui Galiteanu. "Doar" 3min? Cand o fi luat asa avans? Ce prost am coborat!
Rares e si el aici si inimos cum e de felul lui ma incurajeaza frenetic si-mi striga ca merg bine si ca pot mai mult. Ma opresc in punctul de revitalizare. Simt nevoia sa ma hidratez. Bag un pahar de Sponser, unul de apa, un pahar de supa calda si al 4-lea gel ca sa am combustibil pe urcarea la Diana. Aici trebuie sa dau totul din mine. Rares imi striga ca deja imi irosesc timpul si sa plec odata. Are dreptate, deja am stat 1min si acum Gala are 4min avans.

La Plaiul Foii (foto Oana Badea)

Cand o iau la fuga, il vad si pe Zsolt cum se apropie. Asta-mi mai lipsea sa fie Zsolt pe urma mea! Inseamna c-am coborat tare prost! Zsolt e omul meu in galben de la MPC 2009. Atunci l-am intrecut pe final, de atunci ne simpatizam reciproc, ne intalnim la fiecare maraton, alergam impreuna si intre noi e o concurenta prieteneasca, suntem de valori apropiate si stiu ca Zsolt isi doreste acum tare mult sa ma intreaca. Am acum 2 motivatii sa trag tare: sa nu ma las intrecut de Zsolt si sa-l ajung pe Galiteanu. Practic acum se da lupta pentru podiumul la categoria noastra. Si probabil si Fane va intra in joc daca nu e mult in urma lui Zsolt.

Podiumul la masculin 30-40ani:

2 - Alin Tanase, 1 - Ionut Galiteanu, 3 - Zsolt Kovacs

Ies de pe drumul forestier si incep ultimul urcus al maratonului. La inceput drumul urca usor printr-o poiana lunga unde ma stradui sa alerg. Desi panta pare imbietoare pana la intrarea in padure si la inceputul concursului as considera-o integral alergabila, totusi pe final nu mai reusesc si trec la mers rapid. S-au strans totusi peste 25km pana aici.
De la intrarea in padure pana la refugiul Diana panta devine efectiv abrupta si merg in ritm alert si ma imping puternic in bete. Practic urmeaza un urcus cu o panta ne-alergabila si o diferenta de nivel de vreo 6-700m, imi place portiune asta. Aici simt ca-mi pot impinge limitele fizice la maxim. Si asta imi place. Pentru oricine e greu urcusul asta, oricat de antrenat ar fi. Trebuie insa doar ca psihicul sa domine fizicul si atunci urcusul nu mai e deloc un calvar, ci o victorie asupra propriilor slabiciuni.

Zaresc un concurent in fata, incep sa am sperante si-mi creste moralul. Totusi nu e tricoul alb al lui Galiteanu, cred ca e Simion. Il ajung dupa un rastimp si aflu ca Gala l-a depasit la intarea in padure si probabil are un avans de 4-5min. O iau in fata si continui incrancenat urcarea. Nu are nici un sens sa ma menajez, vreau sa dau totul din mine.
Ajung la refugiul Diana dupa 3h40' si tot nu dau de urma lui Gala. Totusi aflu de la baietii din post ca nu de mult a plecat si Ciprian Balanescu, a facut o pauza caci era cam terminat. Asta ma surprinde teribil, Ciprian e triatlonist de performanta, anul trecut a impartit locul 1 cu Silviu, teoretic a venit sa castige din nou, dar se pare ca de data asta a gresit strategia si a fortat peste limite.
Pornesc vijelios la vale, inca mai am sperante. Coboararea de la Diana spre Coltii Chiliilor nu e atat de tehnica, deci pot sa dau drumul la picioare. Ajung in punctul de revitalizare si il intalnesc pe Ciprian. S-a oprit sa se energizeze si sta linistit. Il intreb daca nu vine sa continuam impreuna, insa nu pare sa se grabeasca. Asa ca sunt pe locul 8 la general acum, dar asta nu ma incalzeste deloc, dorinta mea e sa-l prind din urma pe Gala.

Coborarea de la Chilii e foarte frumoasa, cand usor la vale, cand pe curba de nivel, asa ca aici alerg cat de tare pot. Inghit si ultimul gel si vreau sa-mi consum si ultimele rezerve de energie. Desi alerg la vale simt ca sunt deja in regim anaerob, imi ard muschii picioarelor, iar pulsul creste nebunatic. Incep sa vad Zarnestiul in zare, se vede drumul de Plaiul Foii la care trebuie sa ajung, insa nici urma de Gala.
Ma consolez deja ca nu-l voi mai ajunge, dar nu slabesc deloc ritmul, vreau sa alerg asa pana la final, ma simt mai bine sa stiu c-am luptat pana in ultima secunda. Ajung pe plat la macadamul de Plaiul Foii, aici ma simt ca pe pista la stadion, alerg nebuneste, intalnesc arbitrii pe traseu, ma incurajeaza, o masina plina de fetiscane ruleaza in paralel cu mine si fetele ma fluiera... nu stiu de ce, dar nici nu stau sa inteleg... dau de asfalt, intru in Zarnesti, intalnesc oameni iesiti la porti, ma aplauda, ma incurajeaza, aud ca mi se spune "hai ca mai ai putin", simt priviri curioase, simt ca nu mai pot, ma ard picioarele, dar nu vreau sa slabesc nicicum ritmul, accelerez, ma gandesc la prietenii de acasa care stiu ca s-au gandit la mine, aud talangile de la finish, aud fluieraturi, urale, aplauze, stiu ca sunt pentru mine, am trecut de ultima curba, vad poarta de sosire, imi vine sa plang... de bucurie, de efort, de oboseala, de atata concentrare, de efortul atator antrenamente adunate in ultimul an... toate pentru acelasi scop: sa alerg cat mai bine la MPC!
Trec fericit linia de sosire in 4h20'36" si ma imbratiseaza Geta - mama Gianinei, apoi Rares, ma felicita si Luci, imi vine iar sa plang si chiar plang...

La finish

Cand ma gandesc ca in 2009 am scos 4h54', deci mi-am imbunatatit timpul cu peste 33min, raman de-a dreptul uluit. N-am reusit sa-mi indeplinesc obiectivul de-a castiga locul 1 la categoria 30-40ani, insa am reusit sa ma depasesc pe mine insumi si am avut o prestatie pe care nici n-as fi visat-o acum un an. Atunci ma uitam cu admiratie la cei de ocupau podiumul categoriei 30-40ani: Galiteanu, Marc, Fane, la Mihai Orleanu la 40+, acum m-am luptat cot la cot cu ei.

Asa mi-am dorit sa alerg ca o fiara

De data asta n-am avut emotii pentru Gianina, pentru ca nici ea n-a avut emotii, de fapt dupa Olympus Marathon nu si-a mai gasit motivatia ca si pana atunci. N-a avut nici un obiectiv pentru MPC, asa ca locul 2 la general si timpul de 5h24'16'' pe care l-a obtinut (cu 7min mai bun decat in 2009) este un rezultat foarte bun.

Castigatoarea MPC 2009: Gianina si castigatoarea MPC 2010: Daniela Marin

Rezultatele oficiale MPC 2010 se gasesc aici:
http://carpathian.rgimob.ro/rezultate-carpathian-man?categorie_id=0

Reportaj Observator de pe Antena1... apar si eu cu numarul 25 ;))
http://observator.a1.ro/free/Maraton-pe-stanci_20691.html

Cele mai bune fete:

2 - Gianina Tanase, 1- Daniela Marin, 3 - Ioana Mica Lucia

Greucenii
3 - Silviu Manea, 2- Cristi Stotz, 1- Adi Bostan, 2 - Viorel Palici

Multumesc Lucian pentru acest concurs reusit si de asemenea intregii echipe MPC!

PS. Gianina si-a schimbat prefixul la cateva zile dupa concurs, asa ca de-acum n-o sa-mi mai poata spune moshulicul ei de 30-40 de ani :))

Maraton Piatra Craiului 2009 - Gianina

Nestiind cu ce sa incep am sa incep cu finalul, adica cu multumirile.

Ii multumesc sotului meu Alin pentru toate incurajarile de dinainte de concurs, dar mai ales pentru toate mustrarile cu care m-a tratat atunci cand eu nu aveam nici un chef de antrenament. A fost cel mai dur antrenor cu cele mai bune rezultate. Ii multumesc pentru toate vorbele de genul "tu poti fi prima", chiar daca la inceput radeam si nu credeam. Mi-a repetat de atatea ori incat am inceput sa cred.

Alin asteptandu-ma la linia de sosire (foto Loredana Stefanut)

Ii multumesc prietenului nostru Cristi Ghilt alaturi de care am inceput antrenamentele in Thassos si care cu stilul sau aparte mi-a dat increderea in mine. Merci Cristi si imi pare rau ca nu am trecut linia de sosirea de mana. Cu siguranta o faceam daca nu eram fugarita.
Ii multumesc simpaticului nostru prieten Rares Manea care m-a incurajat enorm caci mi-a usurat borseta imprumutandu-mi o foita super usoara in comparatie cu geaca mea de ploaie, dar mai ales pentru betele usoare care m-au ajutat la fiecare pas. Betele mi-au fost de un imens ajutor pe urcari, iar pe coborari au fost echilibrul meu pe patinoarul de pietre si noroi. Daca as fi mers cu betele mele telescopice pe vremea aceea ploioasa cu siguranta as fi avut de reglat la ele de nenumarate ori, pierzand timp si energie.
Ii multumesc lui Lore pentru manusile imprumutate, mi-au fost super bune, fara ele as fi suferit de frig la maini si as fi risipit o parte din energie. Dar si pentru pozele si filmuletele superbe pe care le-a facut in timpul cursei.

45 Mihai Boaru

Ii multumesc concurentului cu numarul 45, Mihai Boaru pentru sprijinul moral caci m-a insotit un sfert din distanta. A fost un inger trimis de "cineva" care stia ca am nevoie de un insotitor care sa stea in spatele meu si sa ma "impinga" inainte. I-am spus si atunci, ma repet si acuma: "tu nici nu stii cat de mult m-ai ajutat!". Faptul ca imi spunea timpul si diferenta de nivel pe urcare la Diana, era exact ceea ce imi lipsea. Recunosc sunt obsedata de cele 2 notiuni atunci cand vine vorba de antrenament sau de concurs, iar Cristi Ghilt si Alin pot sa confirme acestea.
Le multumesc celor de la CP12 - Coltul Chiliilor pentru galeria pe care mi-au facut-o de dinainte ca eu sa ii vad macar si pana cand am trecut de ei. A fost cel mai emotionant moment pentru mine din intreaga cursa (mai presus decat sosirea). Si tot din galeria celor de la CP12 ii multumesc necunoscutului care a strigat: "Nu o mai ajungi!!!".

Eu si Nelu

Ii multumesc concurentului in albastru, 253 Ioan Neagu, ca mi-a imbunatatit timpul cu 5minute fugarindu-ma neincetat de la Coltul Chiliilor si pana la sosire.
Ii multumesc mamei mele pentru ca imi intelege pasiunile, pentru ca m-a insotit la acest maraton din proprie initiativa, pentru ca ne-a fost fotograf, pentru ca mi-a spalat hainele si papucii plini de noroi si pentru toate emotiile pe care le-a avut de cand a auzit la sedinta tehnica ce ne asteapta si pana in clipa in care m-a vazut trecand linia de sosire.

Mami

Le multumesc tuturor prietenilor celor care au crezut in mine, dar mai ales organizatorilor pentru toata munca pe care au depus-o pentru noi, toti participantii.
Sper sa ma pot revansa candva tuturor.

Multumiri organizatorilor

Si acum, ca am terminat cu finalul... sunt iar la inceput. De unde a pornit totul? De la Alin, care era hotarat sa participe la acest concurs (Maraton Piatra Craiului) si m-a convins si pe mine sa particip, spunandu-mi ca trebuie sa demonstrez ca locul I de la Maraton 7500 nu a fost o intamplare. Desi nu sunt de acord ca eu trebuie sa demonstrez cuiva ceva (fiecare crede ce vrea), totusi ma hotarasc sa particip si eu si sa lupt pentru locul I.
Am inceput sa ma antrenez dupa Carpathian Adventure in concediul din Grecia, care a devenit cantonament pentru noi (Cristi Ghilt, Alin si cu mine).

Sa nu uitam de unde a inceput totul

Inainte cu trei saptamani de concurs am fost cu Alin intr-o tura de recunoastere la fata locului. Vroiam sa studiez si eu traseul, sa nu fiu dezavantajata de cei care au mai participat. Vroiam sa stiu in fiecare clipa ce urmeaza, sa stiu in ce fel sa imi dozez energia, astfel incat sa nu ma tai inainte de final.
In timpul antrenamentelor am realizat ca sunt obsedata de cifre: trebuie mereu sa stiu ce distanta am alergat, cat mai am, in cat timp si cu ce diferenta de nivel. Din pacate nu am ceas cu GPS, asadar pentru MPC mi-am facut o fituica. Adica o bratara infoliata in scotch pe care mi-am notat sarguincioasa 18 puncte din traseu cu distanta pana acolo. Ba mai mult uitand-ma pe rezultatele de anul trecut ale fetelor mi-am pus si obiectivele de timpi intermediari: 2h25' Saua Funduri, 4h05' la Plaiul Foii, incluzand cele 20min din zona cu timp mort si 5h30' la linia de sosire. Asadar cu bratara si ceasul mamei cu limbi pe mana iata-ma la start sarind si topaind de emotie si nerabdare.

Filmulet MPC 2009

10... 9... 8... 7... 6... 5... 4... 3... 2... 1... si am pornit. Ploua marunt (bine ca nu toarna) si eu alerg pe strazile Zarnestiului alaturi de prieteni, cunoscuti si de zeci (sute) de necunoscuti. Alerg repede stiind ca dupa nici 4km vom urca pe o poteca ingusta unde nu voi mai putea depasi usor, asadar trag tare sa ajung prima fata acolo. Depasesc pe rand baieti si fete, dar pe mine ma intereseaza doar fetele. Ajung sa fiu prima inainte de Fantana lui Botorog si sunt multumita, de acum voi sti mereu a cata sunt si cu cine ma lupt.

Mami in asteptarea noastra (foto Loredana Stefanut)

Imi stabilesc ritmul si aud din spate o voce de fata careia ii convine si ei ritmul: "ritmul asta ii bun", zice ea si pe la Fantana lui Botorog mi-o ia in fata alaturi de un domn mai in varsta, care sa tot aibe peste 50 de ani. Nu imi fac griji si vorbesc cu mine insami: "suntem la inceputul concursului, mai este mult pana la finish", dar fata mareste avansul tot mai mult pana cand dispare din raza mea vizuala. "Hmmm... pai este ok si locul 2 atat timp cat este in fata mea o necunoscuta."

necunoscuta - Dana cu insotitoru sau si Suca (foto Cristina Beleanu)

Cornelia zambind in ciuda baltilor (foto Loredana Stefanut)

Ies in drumul de Magura si imi amintesc cuvintele lui Rares: "ai grija sa nu te tai pe portiunea aia de drum, este inselator drumul". Apare Cristi Ghilt din spate si ma bucur... yuhu vom alerga impreuna, asa cum ne-am vorbit noi dinainte, dar Cristi o ia in fata cu Ioana Ciulei si cu micuta japoneaza Hiroko Ogawa. "Hopa... Andeea si Elena sunt in spatele meu, iar eu sunt pe locul 4?" Nu imi vine a crede. Stiam ca concurenta mea este Andreea, la care am adaugat-o si pe Elena. Alte fete periculoase nu credeam ca exista, dar totusi... totusi ele sunt in spate, iar eu pe locul 4.

Trec fara sa imi dau seama unde este Casa Folea si ajung in Saua Joaca. Ma uit la ceas 1h10' de la start, ma uit la bratara 10.5km. Fac un calcul aproximativ si concluzionez: "9km/h pai nu ii rau deloc la cat am urcat pana aici". Si o iau in goana la vale spre La Table, unde beau rapid un pahar de energizant si imi vad de drum gandindu-ma la Alin: "daca ai stii tu ca eu sunt pe locul 4, desi Andreea si Elena sunt in spate, oare ce mi-ai zice? Mi-ai spune ca pana in Funduri mai ii mult? Mi-ai spune ca sunt abia la sfert si pana la finish se mai poate rasturna situatia de nenumarate ori?"

Primii (foto Cristina Beleanu)

Podiumul OPEN masculin

Alerg pe langa stana Grind, intru in padure si din urma ma ajunge Adi Valean care imi spune ca am un siret desfacut. "Da merci, dar merg cu el asa deocamdata. Nu simt nevoia de odihna, deci nu ma voi opri pentru un siret". Ma gandesc din nou la ce mi-ar spune antrenorul meu daca m-ar vedea cu sireturile desfacute: "Un alergator adevarat nu pateste asta niciodata, el stie sa isi lege sireturile". "Pai bine, dar le-am legat de doua ori... de la ploaie si noroi cred ca s-au desfacut". In cele din urma ma opresc rapid si imi leg siretul de doua ori... sa nu ma fac de ras.
Ies din padure si stiu ce ma astepata 1.5km de urcare pana in saua Funduri. Ma uit la ceas, stau bine si urc grabita. In spate se aude Suca vorbind. "Bai, dar omul asta mai poate vorbi? cum poate sa urce si sa si vorbeasca atata? Oare vorbeste cu Elena?". Intorc capul de doua ori si ma conving: "nu, vorbeste cu 2 baieti! doamne ce usurata ma simt".

Ciula bucuros (foto Cristina Beleanu)

Cand ajung in dreptul stalpului care indica refugiul Funduri scot un chiot de bucurie: Yuhu!... nu imi pasa ce cred baietii din jur, eu sunt fericita ca imediat voi iesi in creasta. Maresc ritmul la maxim, nu mai am ce pierde, ma voi odihni pe coborare.
Iata creasta si iat-o pe micuta japoneza. O cunosc de la maratonul DHL, stiam ca este foarte buna la asfalt si mai stiam ca anul trecut s-a oprit la Plaiul Foii. Oare acuma baga tare pentru ca are in plan sa se opreasca tot acolo? Imi amintesc ca in Funduri este o sosire intermediara si sunt hotarata sa o intrec pana in varf, nu se poate sa fiu a 4-a in Funduri, aici trebuia sa fiu prima. O iau rapid la deal, o depasesc si ajung in CP5. Intreb cat este ora si aproximez ca mi-am atins primul obiectiv de timp 2h25' pana aici. Yuhu!... Beau un sfert de litru de apa si multumesc lui Ciprian Lolu pentru ca mi-a carat pana acolo o sticla de 0.5l, sincer nu credeam ca mi-o vei duce. Arbitrii imi spun ca pot sa iau sticla cu apa cu mine, dar o las acolo, poate mai vor si altii si o iau la goana la vale inaintea lui Hiroko.

Micuta japoneza Hiroko

Ajung la portiunea mai dificila a traseului unde este coada la coarda, asadar astept cuminte la coada grabindu-i in gluma pe baieti: "haideti baieti ca eu ma cam grabesc". In anii trecuti se mergea peste o saritoare si exista aici un timp mort (20minute care se scadeau la final), asadar visul meu de 5h30' la finish imi pare de neatins. Ei nu-i nimic si ii dau inainte.
Ma misc repede si incerc totodata sa ma odihnesc un pic. Ma sageteaza o crampa la piciorul drept si tip de durere. Cata care este in spatele meu ma sfatuieste sa iau un gel, dar eu in fuga mea ii raspund: "nu am timp"... si in gand continui: "tu nu stii ca sunt pe locul 3? cum sa ma opresc acuma?" si imi continui alergarea. Nu am timp sa ma uit prin jur si nici la ceasul cu limbi a mamei, asadar il intreb pe Cata, poate stie el cumva cat ii ora. "Am plecat de 2h45' " imi raspunde o voce straina. Nu mai este Cata in spatele meu, este altcineva. "Imi cer scuze, credeam ca esti altcineva! Vrei sa treci?". "Nu, nu... mergi bine, du-te numai". Baiatul acesta este mereu la un pas in urma mea si nu inteleg de ce nu vrea sa treaca in fata. Il mai intreb inca o data, iar a treia oara il rog sa imi spuna el cand vrea sa treaca. "Mergi foarte bine, abia ma tin de tine!" imi raspunde. Nu il cred, stiu ca nu sunt buna pe coborari, asadar rad si ii raspund: "da da as vrea eu!".

Cei doi greci invitatii speciali

Din nou ma gandesc la Alin... "oare ce mi-ar spune el acuma? mi-ar spune ca trebuie sa iau un gel si sa beau apa, nu voi putea continua in ritmul asta pana la finish fara nimic". Stiu ca asa ar zice si mai stiu ca ar avea si dreptate, dar inca nu gasesc momentul potrivit. Baiatul din spate ma anunta ca avem 3 ore. Incredibil! cineva sus ma iubeste, sunt o norocoasa si acest lucru mi se confirma din nou. Am in spate un baiat care imi spune timpul fara sa intreb. Ii multumesc frumos pentru informatie si facem cunostinta. Va dati seama ca nu ma opresc si nici nu dau mana cu el, il intreb cum il cheama si ma prezint si eu. Cand vad o portiune mai plata, intorc fugitiv capul sa-i vad fata, dar nu-l vad bine pentru ca are sapca Salomon pe cap. "Vroiam sa te vad, sa te pot recunoaste la sosire. Habar nu ai cat de ajutor imi esti."

Adi Valean, Alin Ciula, Omul in galben, Ioana...

Ajung in spatele concurentei necunoscute, de fapt in spatele domnului care o insoteste, merg lipita de el si la o mica portiune de catarat ii las sa treaca, eu bag jumate de gel si din doua miscari sunt in spatele lor din nou. Simt cum domnul incearca sa ma tina in spate, dar acum realizez ca cel mai probabil era doar imaginatia mea. Cand terenul imi permite o tai cat pot de repede in fata. Sunt pe locul 2, sunt pe locul 2!!! Si trebuie sa fug tare cat pot, pentru ca Ioana este in fata si nu stiu cat de in fata.
Intre timp mai povestesc cu noul meu prieten, este din Sibiu, nu-l stie nici pe Presecan, nici pe Valean, dar a fost vecin cu Bostan si este pompier, colaboreaza cu SMURD-ul si cu Salvamontul. Aha, deci sunt pe maini bune! Doamne cat de norocoasa pot fi, dar sper sa nu fie nevoie de nici un ajutor.
Zburam peste copacii cazuti la pamanat, dam pe gat un pahar de energizat la Spirlea si ne continuam alergarea la vale. Merg neasteptat de bine la vale si ma ganadesc: "ce pacat ca nu ma vede Alin cat de repede cobor la vale, ar fi mandru de mine". Ii vad pe Ciula, Valean si Suca in fata. "Bine Ciula" si fug cat pot spre ei, ii ajung si incerc sa ma tin de ei. Vine trecerea peste apa, Ciula si Valean au luat-o prea in fata, ii atentionez si trec rapid apa sarind hop-top peste 2 bolovani. Bine bine, dar unde este Ioana? "In fata" imi raspunde Mihai. "In fata dar cat de in fata?". Intram pe drumul forestier de pe valea Barsei si mi se lumineaza fata cand o vad pe Ioana. I-o prezint si noului meu prieten Mihai: "Uite-o pe Ioana... este in fata in tricou albastru si cu banderola pe cap."

Adi Valean la sosire (foto Loredana Stefanut)

Ne apropiem de ea si vad cum un baiat pe bicicleta ii ia rucsacul. Sunt frustrata si ii spun ceva baiatului (nu mai stiu ce), el imi spune ca ii pune apa in camel-back. Apoi cand o depasesc ii spun in gluma ca si-a pierdut rucsacul. "In recuperez eu" vine raspunsul... "vine el pe bicicleta" comentez eu. Am fost cam rea, eram fustrata. Mi-am cerut scuze la finish, la premiere si vreau sa o fac din nou si acuma. Sper ca nu te-ai suparat Ioana, am tot respectul pentru tine si cand voi fi mare vreau sa fiu ca tine (intre mine si Ioana fiind o diferenta de 14ani, este mai apropiata de varsta mamei mele decat de mine).

Spre Plaiul Foii alaturi de Mihai 45

O vad pe mami si ii fac cu mana, vad cum scoate grabita aparatul foto si incepe sa strige "Bravo ! Bravo! Bine Giani! Alin e al 17-lea Bravo! Bravo!" Mihai zambeste si imi spune ca va avea si el poze.
Fugim pe plat cu Ioana in spate la 150metri, apreciaza Mihai. Din nou Mihai imi este de ajutor, mereu intoarce capul si imi spune ca distanta este constanta, ma sfatuieste sa bag tare sa nu o las sa se apropie pe urcare ca apoi pe coborare sigur nu ma ajunge. Ajungem la CP9 la Plaiul Foii, iau din fuga un pahar, incerc sa beau si patesc ca la Praga... imi bag ceai cald pe nas... bun trebuie sa incetinesc un pic, beau, apoi imi bag paharul in borseta. Nu il voi arunca pe jos, chiar daca sunt pe drum.

Pe drum (foto Cristina Beleanu)

Intreb cat este ora, ne-am incadrat in obiectivul propus de acasa, nu am decat sa urmez sfatul lui Mihai si sa bag tare la deal. Alergam pe drumul de Zarnesti, trag cat pot si respiratia mi se deregleaza. Mihai alearga in stanga mea si ma intreaba daca sunt bine, nu pot sa ii raspund, ii raspund doar in gand: "da, sunt in regula, asa respir eu cand alerg repede, nu iti fa griji sunt bine. Zi-mi mai bine unde ii Ioana". Apoi Mihai ma intreaba daca stiu pe unde ii traseul: "Sa nu imi zici ca am trecut!" ma sperii eu, ma uit in dreapta, inapoi... "Nu, e bine, aici dupa curba o luam in sus". Ufff ce sperietura am tras, credeam ca alergam de nebuni spre Zarnesti.
La intrarea in poteca de Diana doua perechi de bete telescopice stau infipte in pamant. Ma gandesc ca o pereche este pentru Ioana, dar nu este nimic, urcarea asta o mananc si ma gandesc din nou la Alin: "sunt prima si voi urca cat pot de repede sa o pierd pe Ioana, nu iti fa griji, voi ajunge prima". Stiam ca Alin se asteapta sa fiu prima parca imi doream sa ies prima mai mult pentru el decat pentru mine. Nu as vrea sa-l dezamagesc. Mereu imi spunea ca el nu are nici o sansa, dar eu o am.
Mihai ma zoreste, imi spune ca i se pare ca s-a apropiat Ioana, ba merg, ba alerg. Il intreb cat indica cronometrul si ii spun ca trebuie sa fim la Diana la 5h de la start. Mihai se mira si ma intreaba: "dar cat este pana acolo?" "600m" ii raspund. Se uita la altimetru si imi spune ca suntem la 890m. Nu pot sa cred... baiatul asta este o mana cereasca.
Urc cat pot de repede si Mihai ma anunta 200m - 15min; "Bine, hai ca mai avem" si in gand completez "de fapt sunt 661m pana la Diana, dar oricum nu ne-am uitat la Plaiul Foii, deci ii ok 600". In spate Ioana nu se mai vede, in schimb vad un barbat in fata de care ne apropiem usor si il depasim. Pe langa noi trece in sus omul galben Mircea Gustav Robert, numarul 282, aveam sa aflu din poze acasa. Mihai ma anunta din nou 400m - 35min. Ma bucur din nou de veste si il incurajez pe Mihai: "hai ca nu mai avem mult", dar Mihai imi ureaza succes si ramane in urma. Incerc sa-l mai incurajez inca o data, dar se pierde in spate. Ii multumesc inca o data si imi vad de drum. Sunt singura acuma, stiu ca nu mai am mult pana la Diana si incep sa piui, de sus imi raspunde cineva. O fi omul galben? Aveam sa aflu mai apoi ca era Cristi Ghilt care isi imagina ca sunt eu.

Omul galben - 282 Mircea Gustav Robert (foto Loredana Stefanut)

In cele din urma ajung la Diana, unde sunt imbiata cu ciocolata, napolitane si apa... din zbor ii multumesc si ii raspund: "nu vreau decat sa nu fiu depasita" si o iau la vale cat pot de repede, dar atenta sa nu ma imprastii totusi. Observ ca au taiat copacul ce era cazut... il ajung din urma pe omul galben, il depasesc, mai ajung din urma un baiat care coboara nebuneste. Incerc sa ma tin de el, dar se da la o parte si imi face loc: "Nu... nu trebuia, cobori asa de bine"... "te vroiam pe post de iepure". Nu am timp de prea multe amabilitati, asadar continui coborarea cum pot. Ma apropii de CP12 Coltul Chiliilor si ma uit pe bratara, de aici mai am 5.5km.
Aud "vine prima fata" si incepe o adevarata nebunie. O galerie adevarata de parca as fi la sosire. Cei de acolo tipa, fluiera, aplauda... ma intreb "oare Rares a ajuns la finish si o si venit aici la galerie?" Nu, nu este el... sunt alti zarnesteni care m-au facut sa traiesc cele mai frumoase momente de pe parcursul intregii curse. Imi dau lacrimile de emotie si cu greu ma stapanesc. Nu stiu cum sa le multumesc pentru primirea de exceptie si cand ajung in dreptul lor ii intreb zambind: "Am ajuns la finish?". "Nu nu... mai ai putin" imi raspunde cineva. Zambesc si alerg mai departe, "da stiu mai am vreo 5km". Apoi panica... aud pe cineva din galerie zicand: "Nu o mai ajungi!!!". Ma uit inapoi si vad un tricou albastru si o banderola albastra. "Este Ioana... fugi Gianina fugi, fugi ca poti. Picioarele nu te dor, cu respiratia nu ai probleme ca este la vale... fugi cat de tin picioarele".

La final ne amuzam impreuna cu Marlene si Dinu Mititeanu

Si incepe nebunia finala. Alerg cat pot de repede, ba pe iarba, ba prin noroaie. Drumul este o apa si un noroi, mi se afunda papucul pe jumate in noroi, iar siretul stang este desfacut din nou de mult. Ma gandesc ca daca imi ramane papucul in noroi si imi iese piciorul din el, voi continua desculta, "da-l dracului de la papuc, vin maine dupa el, imi iau altii... nu ma intereseaza". Mai arunc o privire inapoi si Ioana este la aceeasi distanta de ~100m in spatele meu. Nu se poate. Nu se poate sa ma intreaca acuma. Alerg in disperare si ma gandesc iar la Alin. "Da, stiu ca pot, stiu ca sunt la final si la fel cum eu alerg dupa 33km, la fel si ea are tot 33km la bord. Nu am ce pierde daca alerg cat pot la vale."

Ceturi (foto Cristina Beleanu)

Vad pe cineva in fata, este Cristi Ghilt, ma apropii de el, trec de izvorul Crapaturii si il piui. Ma recunoaste, se opreste, imi face loc sa trec si ma incurajeaza: "bine Gianina! bravo!", iar eu ii raspund in disperarea mea: "bine pe naiba, vine Ioana!".
Incerc sa aproximez cat mai am... sa tot fie vreo 3km, adica 15min... mai pot, mai pot atata. Apoi vad intrarea in Zarnesti, vad drumul care ma va scoate la sosea, aproximez la 2km si ma uit inapoi aceasi suta de metri blestemata. "Dar mai poate fata asta?" Se pare ca da.
Cand ajung la sosea imi creste optimismul gandindu-ma la ce mi-ar spune Alin acuma: "100m de recuperat intr-un km este enorm, baga tare si vei reusi". Incerc sa alerg cat pot de repede, dar parca imi este din ce in ce mai greu. Eu am impresia ca este plat, dar de fapt este urcare. La fiecare colt arunc o privire inapoi si mai recalculez distanta. Vad in fata un om si-l intreb: "mai este mult pana in centru?" Dar omul ramane mut privindu-ma si nu imi raspunde. "Offf de ce nu mi-ai raspuns? Nu mai am putere sa repet intrebarea". Vad sensul giratoriu AJUNG!!! Vad politistii, dar nu vad lumea? unde o fi sosirea? ma simt derutata si alerg tot cu frica in san, merg spre politisti si vad in dreapta sosirea... lumea ma apaluda, ma felicita, dar eu nu ma pot bucura inca stiu ca Ioana este aproape. Cand ma vad la 50m de sosire intorc capul... "da sunt prima" ridic betele in sus si zambesc "am reusit!".

La sosire

Trecand linia de sosire (poza de la Sis&Co)

Alin vine si ma imbratiseaza, eu ii arat in spate: "vine Ioana". Imi trag sufletul si imi ridic privirea... "Nu pot sa cred... nu pot sa cred" este un domn la 40ani, nu era Ioana. M-a fugarit mai bine de 5km, a scos sufetul din mine, dar tot raul inspre bine, cred ca mi-am imbunatatit timpul cu 5min datorita lui. Alin imi spune timpul 5h31', nu pot sa cred... aproape ca mi-am atins obiectivul de 5h30', desi s-a scos portiunea de timp mort de 20min.

Cristi Ghilt trece linia de sosire (foto Loredana Stefanut)

Ioana si Andreea trec linia de sosire (foto Loredana Stefanut)

Apare si Cristi Ghilt... Cristi imi pare rau ca nu am putut trece linia de sosire impreuna, dar ma credeam fugarita de Ioana. Apoi pe rand, Ciula, Valean... apare si a doua fata care este enigma mea din timpul cursei. Aflu ca este Dana de 38ani, are 2 copii si nu a facut sport inainte sa vina la MPC in 2008. Tot respectul si admiratia mea pentru ea. Apare Suca, apoi Andreea si Ioana impreuna. Alte fete incredibile. Cand voi fi mare ca ele vreau sa fiu! Merg si le felicit, imi cer scuze fata de Ioana si ii marturisesc Andreei obiectivul meu de acasa. Motivatia mea de-a o intrece este o recunoastere a valorii ei, sper ca asa l-a luat si ea. Inca ma mir cum fetele astea mai in varsta decat mine cu 9, respectiv 14ani, alearga atat de bine. Sunt incredibile, iar eu ma simt mic copil fata de ele.

Hai Andreea nu te-ai suparat, nu?

Podiumul la OPEN feminin
Dana-locul II Gianina-locul I Andreea si Ioana-locul III

Fetitele sau podiumul la 18-29ani

Incepe sa ma ia frigul, am buzele vinete, asadar dupa ce soseste si Elena, o felicitam si plecam sa facem un dus, sa dam noroaiele jos de pe noi.
Reveniti la linia de sosire, se da startul la MPC Junior. Aliniata la start sta emotionata Simona Ghilt. Marc instruieste copiii si anunta parintii ca pot sa insoteasca copiii pe parcursul cursei. Ii spun Roxanei sa mearga, dar apoi imi pica fisa ca ea nu poate alerga (are inca unu mic-mic cu ea). Atunci decid sa alerg alaturi de Simona. Pe locuri... fiti gata... start... si o iau copiii la fuga si noi dupa ei. Raman in urma chiar si ma ambitionez: "Nu se poate domnule..." ma furisez printre 2 mamici, o ajung pe Simo si incep sa o incurajez. Este a 4-a fetita... "Hai Simo depaseste-o pe fetita asta!". Simona se uita la mine, mareste ritmul si ajunge la sosire a 2-a. "Bravo Simo!".

Din nou la linia de start alaturi de Simo

Seara se continua la Casa de Cultura cu pasta party, apoi cu festivitatea de premiere. A fost un concurs de psihic pentru mine. Mereu mi se spunea ca eu renunt prea usor, ca nu am psihic... de data asta am avut si sper sa nu-l mai pierd.
Maratonul trait de Alin il puteti citi aici: http://gianinalin.blogspot.com/2009/10/mpc-2009-alergat-de-alin-3oct.html.