Saturday 27 February 2010

Pregatiri Hercules Maraton 27-28feb


Maratonul din Piatra Craiului ne-a imbolnavit. Alergand prin frig si ploaie sistemul imunitar a cedat si virusul numit de specialisti VH1TR, adica virusul trail-running sau alergatul la padure cum se mai numeste el in popor, ne-a declansat boala. Am cautat pe internet cum se trateaza acest virus nou, dar am aflat ca nu s-a gasit inca nici un antidot. In schimb creeeaza depedenta, obligand gazda sa alerge necontenit si sa-si achizitioneze papuci de padure. Pe noi virusul ne-a afectat extrem de grav, am facut niste complicatii mai rar intalnite si ne-am trezit organizand Hercules Maraton.

Printre picaturi pornim la deal

Pe traseu

Off ploaie asta!

Primele semne ale iernii

Cum orice maraton montan se desfasoara pe un traseu montan, deci intai de toate trebuie stabilit traseul. Avem o baza destul de buna, un traseu conceput de Alin ca antrenament pentru Maraton Piatra Craiului. Acest traseul are 34km si am vrea sa mai adaugam o portiune la el, pentru a-l apropia cat mai mult de distanta unui maraton de sosea 42.195km.

Ce frumos va fi la primavara pe aici

Alergand cu spor pe frig

Ceata

Eu pe unde alerg acuma?

Acasa imi fac si eu munca cu ajutorul bunului prieten Google Earth si studiez posibilitatile de largire a buclei initiale. Dupa ce teoretic am gasit 3 variante, urmeaza sa mergem in teren sa vedem despre ce este vorba.
Pentru prospectare de data aceasta alegem ca baza satul Bogaltin, de unde marsul de apropiere si de retragere e mai facil decat din valea Cernei. Locul de dormit ni-l alegem... in masina. Cu noua achizitie de la Spumotim, un burete gros si dens, dormim mai bine in masina decat in cort, ca intr-un pat mobil.

Zapada sta exact in drum

Haide! Vii?

Snow-running?

O bucla care ar duce un plus de 7km la traseu ar fi prin valea Bolvasnitei si aceasta zona este prioritatea numarul 1 in prospectarea de sambata.
Pornim din Bogaltin in sens invers traseului de maraton, spre Poiana Lunga si coboram in valea Bolvasnitei. Coborarea nu pare sa fie prea potrivita pentru maraton, nu mai e de mult timp circulata si poteca s-a umplut de smarcuri si lastaris, dar rapid ajungem in vale unde dam de un drum forestier. Pe aici nu am mai fost niciodata, este o zona noua pentru noi. Observam aici urmele unor vechi defrisari: versanti dezgoliti, tot felul de baraci si urme de exploatare. Drumul este potrivit pentru alergare sau bike, dar peisajul nu se potriveste cu specificul restului traseului. Traseul de baza alterneaza prin zone prin padure, cu portiuni prin zone deschise, prin fanete cu peisaje imbietoare.

Prin ceturi si nameti

Buna ziua calutilor!

Pe valea Bolvasnitei

Bolvasnita

Din valea Bolvasnita revenim in traseul nostru printr-o zona foarte fascinanta in care am intalnit jnepeni, brazi, pasuni si stanci. Zona arata foarte bine, dar este plina de drumeaguri si poteci in toate directiile, deci ar fi mare riscul ca participantii sa se rataceasca. Plus c-ar necesita o logistica imensa din partea noastra ca organizatori. Decidem ca bucata aceasta ar duce doar un plus de km, dar ar ciobi din frumusetea traseului. Decat mult si prost, mai bine mai putin, dar de calitate. Hotaram ca tinem mai mult la frumusetea traseului decat la distanta lui si renuntam a introduce aceasta bucla in traseu. Ne retragem la somn in dormitorul nostru pe 4 roti, urmand ca maine sa prospectam ultima sansa: o bucla care include o parte mica din creasta muntiilor Cernei.

Bau!

Pe valea Bolvasnitei

Ciocnim un vin in noul cort

Spre Poiana Matii

Duminica pornim spre Poiana Matii si cautam iesirea in creasta prin saua Prislop. Zapada nu ne ajuta de loc, ci mai degraba ne incurca... ascunzand de noi potecile. Trackul de GPS facut de mine in Google Earth este aproximativ, caci din satelit nu se vad potecile prin padure, asadar incercam sa intuim o poteca si ajungem la stana Ciumerna.

Nu mai pot, am obosit!

Sa intru un ceata?

Fugi ca te prind ceturile!

Bogaltinul privit din Poiana Matii

La stana Ciumerna vedem multe urme proaspete de lupi si ne gandim amadoi: oare nu vom avea privilegiul sa vedem si noi niste lupi? Ne-am tot dorit noi sa vedem lupi, dar din pacate doar urme am vazut... nici un lup nu ni se arata. Poate ca ei ne privesc pe noi din padure, dar noi n-avem asa priviri ascutite sa-i vedem.

Pe aici oare unde iesim?

Podet peste Ciumerna

Pe la stana Ciumerna

Spre creasta muntior Cernei

De la stana urcam pieptis pe muchie si incercam sa iesim in creasta. Fermoarul de la geaca imi face necazuri si nu-l pot inchide de loc, iar vantul care bate in creasta ma patrunde. Aici este iarna in toata regula. Renunt la iesirea in creasta. Alin este dezamagit, ar vrea sa iasa in creasta si sa se intoarca prin saua Prislop, astfel sa avem track-uita aceasta zona. Coboara cu mine pana in padure la drumul forestier cunoscut, iar de aici se intoarce singur inapoi pe creasta, apoi parcurge bucata de creasta si coboara prin Saua Prislop.

Mai un pic si ajung sus

Zapada multa pe creste

E totusi inca iarna

Iarna la stana

Ma fac si eu utila jos in Bogaltin, spal de noroi papucii din tura de sambata si pana vine Alin fac curat si in masina.
Desi prognoza meteo te imbia sa stai acasa, noi am reusit sa facem treaba buna: am prospectat o zona noua si am definitivat traseul de maraton. Abia asteptam sa vina primavara, sa topeasca zapezile, sa putem si noi alerga acest traseu care ne place foarte mult si care ne este foarte drag. Fiecare cioara isi lauda puiul, nu?

Saturday 13 February 2010

Inca un cod, inca o iesire Rausor 13-14feb

Iarna asta ne-am plimbat pe coduri, fie ele de frig sau de ninsori, codurile ne-au urmarit tura de tura. Nici aceasta tura nu a facut exceptie de la regula.
Am plecat la Rausor trupa mare. Horica a fost cel care ne-a rezolvat de cazare si nu doar atat, s-a ocupat si de gospodarie.

Spre partia de la Condor

Zapada-i mare, dar putin :D

Sambata Alin, Horica, Mardale, Suca si Elena au pornit spre partia din spatele refugiuliu Condor. O partie privata cu acces pe baza de piei de foca. Andreea si cu mine ramanem sa dam ture pe partia din Rausor.
Zapada este putina si imi place mai mult sa urc decat sa cobor. Facem cateva ture si ne intoarcem la cabana sa mai bagam lemne pe foc. Plictiseala mare...

Hopa

Razbunarea?

Trupa de la Condor nu au nici ei o zi mai reusita. Pe sus zapada se crapa, iar prin padure nu are nici baza, asa ca indreptam ziua cu seara. Ni se alatura si Oana cu Mishu si-l sarbatorim pe Markus (inca o data "La multi ani" pentru Markus). Mishu ne povesteste cum bunica lui "era 7 frati", iar Markus isi aduce aminte de traseul de bike de la CA: "erau niste coborari tehnice pe urcarea aia!".

Mai urcam?

Pe partie in sus

Duminica vreme este mai buna si pornim cu toti pe foci in sus. Cei mai hotarati ajungem pana pe creasta sub varful Lolaia si avem parte de distractie maxima la coborare. Sus in creasta zapada este bocna, printre jnepeni avem parte de zapada mixta, iar prin padure pulvar. Ce mai nasoala parte este pe sub telescaun unde ochii se bucura de pulvar, dar pietrele musca din schiuri.
Venit! Vazut! Urcat! Schiat! Zgariat! Plecat!

Am iesit din padure?

O... da....

Wednesday 10 February 2010

Beograd - 6 feb


Alin imi propune o tura de trekking in Retezat, dar cand ma uit la degetele de la picioare vad ca nu si-au recapatat culoarea normala... decid sa raman la oras. Insa vineri vine salvarea mea: un maraton de boulder la Belgrad!
Maraton suna bine! Boulder... nu imi incap degetele in papucii de catarat! Asadar ma alaturi echipei de tropaiala si vizitez orasul alb. Echipa este formata din Markus si Diana, iar Markus a fost cel care s-a documentat cu ce ar fi de vazut, asadar mergem pe mana lui, stim ca face treaba buna.

Markus si Diana

Vinca

Bate vantul

Unde merge sa ne incalzim?

Incepem plimbarea cu vizitarea celui mai vechi asezamant care dateaza din 4800IH, Vinca. Desi am considerat ca este mai bine sa nu merg la munte si am ales sa vizitez Beogradul, se pare ca si aceasta excursie este cam extrema pentru degetele mele. Dupa vreo 2 ore de mers prin frig, degetele incep sa ma doara. Facem prima pauza de ceai, placinta si de incalzit degetele, apoi ne indreptam pasii spre cealalta parte a centrului, spre catedrala Sf Sava.

Biserica Sf Sava

Trecem sa vedem si gara, cautam birtul garii sa ne mai incalzim si ne oprim la un shake de biscuiti delicios, dar cam dulce pentru gustul meu. Seara se incheie cu o cina copioasa si cu drumul inapoi spre casa.

Alternative la mersul pe munte

Acasa aud din noul cuvantul maraton. Un concurs de alergat la Iulius Mall, Maratonul Dragostei. Nu agreez aceasta sarbatoare, dar daca tot merg la Mall la antrenamente, de ce nu as participa si la aceast concurs?
Regulamentul este foarte prost gandit. Desi unii s-au plans anul trecut de el, se pare ca nu l-au schimbat. Care ar fi acest regulament? De luni pana sambata fiecare alearga cat poate de mult pe banda cu o inclinatie de 5%. Fetele au la dispozitie 40min, iar baietii 30min. Avantajul este extrem de mare pentru fete. Se premiaza cine alearga 2km, 3km, 4 km sau 5km. Iar cel mai bun din fiecare zi se califica in finala de duminica. Cu acest regulament l-as bate pe Alin, desi clar nu sunt mai buna ca el. In finala orice baiat calificat m-ar intrece, deoarece toata lumea are 1h la dispozitie, atat fetele cat si baietii.
Ma inscriu cu gandul sa iau premiul de 5km, dar totusi sa alerg cat pot. Cand ajung la fata locului vad un tip ce alearga impresionant de bine si scoate o distanta super buna 7.64km. Fata de recordul zilei precedente care este cu 1km mai putin. Imi dau seama ca imi va fi f greu sa-i depasesc recordul, dar ma hotarasc ca in cazul in care pot sa-i dobor recordul, ma voi opri. Ce rost are sa-l scot din finala cand eu nu am nici o sansa acolo?
Incept sa alerg cu 10.5km/h, maresc la 11.5km/h si dupa nici 5min imi simt niste muschi de la picioare. Hmm cu o zi inainte am lucra picioare la sala si acuma ma resimt. Foarte desteapta miscarea mea! Incepe sa imi fie foarte cald si gura imi este uscata mereu, chiar daca beau des apa. Reflectoarele ma super incalzesc si scad viteza incet incet.
Imi este foarte greu si ma hotarat ca dupa 5km ma voi opri, dar Razvan ma bine dispune cu niste minipancarde de incurajari: "Ciao Cucu!", "Hai ca poti!", "Minim 6,31km", "tu esti NR.1", "Alergi pe munte!" si "Fan club Gianina". Ma amuza incurajarile lui Razvan si mai ales idee ingenioasa pe care a avut-o. 6.31km fiind distanta lui din concurs. Asadar renunti la gandul sa ma opresc la 5km, daca "fanii" vor mai mult, trebuie sa alerg mai mult.
Lui Razvan si Moni i se alatura si Alin cu Alex. Alex o alta sustinatoare care ma bine dispune cu incurajarile ei: "Hai Gianina!", "Ai facut muschi de cand alergi!", "Hai Gianina!", "Hai Gianina".
Cu greu se scurg cele 40min in care reusesc sa alerg 7.2km. Asadar finalistul zilei de astazi, Mihai, mi-a dat un stadion (400m), cu tot avansul meu de 10min. Merita felicitari, asadar primul lucru pe care il fac il felicit si ii spun nu am putut sa ii dobor recordul, dar ii marturisesc ca si daca as fi putut, nu as fi facut-o. In intreb daca participa la maratoane si aflu ca este sportiv de performanta. Vroiam sa-l invit la Hercules Maraton, dar imi spune ca nu se baga la astfel de concursuri, fiind performer, un astfel de concurs il scoate din uz mult timp.
In final sunt multumita de mine, am alergat peste 7km, distanta depasita in 2 zile doar de mine si de Mihai.
Degetele? Degetele nu ma dor, am putut alerg foarte bine, dar tot negre, mov, portocali si albe sunt.

Saturday 6 February 2010

Bajbaind prin viscol - Retezat 6feb


We-ul asta se prevede vreme urata. Desi fetele ne propun program mai sportiv pe langa oras, eu cu Suca n-avem stare. E dracusorul ala mic care te imboldeste si nu te lasa in pace. Noi vrem sa verificam prognoza pe munte.
Nici pe Dubina nu-l opreste vremea rea acasa, Elena se conformeaza planului, doar Gianina nu ni se alatura, ea prefera sa nu-si scoata inca degetele afectate pe munte.

In sus catre vijelie

Si ne propunem o tura mareata data fiind prognoza: tura mare a Retezatului, cum ii spun eu. Adica Carnic - Pietrele - culmea Lolaia - vf Retezat - vf Bucura - refugiul Bucura - vf Peleaga - vf Papusa - Portile Inchise - vf Mare - valea Galesu - Carnic cu innoptat la refugiul Bucura.
Eu mai incercasem de 2 ori tura aceasta pe timp de iarna, insa de fiecare data ceva ne-a oprit din drum la refugiul Bucura dupa prima zi. Acum ar fi a 3-a tentativa.

Inca nu-i iarna grea

De fapt suntem destul de convinsi ca nu vom avea parte de vreme buna, ma si impac deja cu ideea ca vom avea parte de ninsori, insa sper sa fie fara vant. Deja ma si vad prin Portile Inchise filandu-l pe Dubina, iar in jur e liniste si ninge asezat ca in povestile fratiilor Grimm. Hmm, cred ca ma amagesc singur, nu prea am vazut sa ninga pe munte cuminte si asezat fara vant.

Elena prin viscol

Intr-adevar cand ajungem la Carnic vuietul vantului de sus de pe creste nu suna prea imbietor. La Pietrele, Mec ne intampina zambind la auzul planurilor noastre indraznete pentru vremea de afara. Ne prezice ca vantul ne va lua pe sus ca pe aeroplane imediat ce vom iesi din padure.

Echiparea pentru vajgau

E o vreme de vis, vremea pe care si-o doreste orice montaniard: ceata, ninsoare, vant cu transport de zapada, adica un viscol in toata regula.

Dubina

Dar nu putem renunta asa usor, dupa ce ca ne-am trezit cu noaptea-n cap ca sa plecam din Timisoara. Asa ca ne continuam drumul in sus pe valea Stanisoarei. La bifurcatia spre saua Ciurila, unde ar trebui sa urcam in culmea Lolaia facem primul lucru intelept pe ziua de azi.
Ne evaluam sansele de-a ajunge la refugiul Bucura pe vremea asta. Evident avem mici sanse daca vom infrunta viscolul sus pe culmea Lolaia. Oricum nu vrem sa se implineasca vorba lui Mec sa zburam ca aeroplanele din creasta. La cum vuieste vantul avem toate sansele.
Asa ca luam decizia sa urcam pe valea Stanisoarei, iar de acolo sa suim in creasta prin saua de iarna a Retezatului. Ne scurtam portiunea de creasta cat vom fi expusi la viscol. Oricum jos in vale vantul e suportabil.

Inca insistam la deal

Ne blindam fetele cu gluga si ochelarii de ski si o luam pe vale in sus. Azi se pare ca nu doar stihiile naturii ni se impotrivesc, ci si zapada si jnepenii. Ne afundam la fiecare pas in zapada moale, iar pungile de aer dintre jnepeni ne intind adevarate capcane submerse. Uneori ne scufundam pana la brau si inaintam cu eforturi sisifice. Iar cea mai buna solutie sa trecem de zonele cu capcane este mersul de-a busilea. Suca adopta primul stratagema asta, iar noi restul dupa el. Cred ca ar fi fost tare haios sa vada cineva 4 oameni mergand de-a busilea prin zapada...

Suca prins in capcanele jnepenilor

In lupta cu jnepenii

Luptam la fiecare pas

Dubina sondeaza adancimea zapezii fara sa vrea si masoara si nivelul apei din paraul Stanisoarei, ocazie cu care ia o portie consistenta de apa la galosi. Pe vremea asta caineasca sa fii si ud la picioare e tot ce poate fi mai minunat.

Un pas mic castigat

Nu-i usor!

Dupa eforturi care deja seamana cu lupta morile de vant socotesc ca avem viteza miraculoasa de 600m in 30min. Suntem de-abia in drept cu saua Lolaia, adica nici la jumatatea portiunii de gol alpin din valea Stanisoarei. In ritmul asta cu siguranta noaptea ne va prinde bajbaind undeva pe vf Bucura. Si cand ne mai gandim la vantul ce-l vom incasa in creasta, incepem sa realizam inutilitatea luptei noastre.
Luam a doua decizie inteleapta pe ziua de azi: facem cale intoarsa spre Pietrele.

Ne intoarcem la vale

La Pietrele ne amuzam de un lucru: 2 panorame mari si late cu masivul Retezat, frumoase de altfel, una facuta din sud din saua Plaiului Mic, alta luata din nord, ambele surprind vaile, crestele, varfurile din masiv. Si poarta denumirea cam improprie de fatza sudica si fatza nordica a Retezatului de parca ar fi pereti. Ne amuzam de titlurile neinspirat alese. Inseamna ca noi am facut in alte dati fatza sudica si fatza nordica a Retezatului fara sa realizam. Iar acum am incercat un nou traseu in fatza nordica - fisura Stanisoarei, dar nu prea ne-a iesit si-a trebuit sa rapelam si sa ne retragem.

De mult n-am mai avut o tura esuata, dar ma consolez cu gandul c-am iesit la aer curat. Impreuna cu Suca fac haz de necaz si ne gandim ca revenim in oras la alergatul nostru pe banda cel de toate zilele, care uneori ne face sa ne simtim ca niste hamsteri in cusca in lipsa potecilor din padure, dar acum dupa o tura din asta ratata pana si alergatul pe banda incepe sa capete un sens. Si fetele noastre stiau ele ce stiau...