Sunday 12 December 2010

Ger in Retezat - 11dec


Povestea unei ture care a inceput frumos, dar din pacate a avut un final nedorit. S-a soldat cu un accident care se putea incheia tragic...

Dupa week-end-ul trecut aflam ca in Retezat pare sa fie cea mai multa zapada din tara. Cel putin daca privesc pe camerele video instalate la Balea, polul zapezii de la noi, Retezatul surclaseaza clar Fagarasul. Cand ma gandesc la cat pulver am lasat in Retezat, un singur gand imi staruie in cap: sa revenim pe schiuri.
Doar ca vremea ne joaca feste. Pe masura ce se apropie noul week-end, Loli bacsi de la Gentiana imi da de la zi la zi vesti tot mai ingrijoratoare: vremea s-a incalzit, sunt +5grC acolo sus, ba chiar a si plouat. Asta-i un adevarat masacru pentru bunatatea aia de pulver, dar n-ai ce sa faci cu vremea. In timp ce Loli imi tot spune cum scade zapada si ajunge la doar 20cm, numarul de oameni din trupa noastra creste vertiginos si salta la 17.
Desi zapada nu mai pare potrivita pentru o tura pe schiuri, merita sa mergem in tura macar pentru trupa care s-a strans. Si pentru seara de povesti si glume ce se prefigureaza la Gentiana.

Turtzuri

Sambata dimineata ne reunim 13 oameni la Carnic, unde degeaba sperasem noi in minuni si-o ninsoare zdravana peste noapte. Am carat schiurile pana aici doar ca sa le scoatem la aer. Nimeni nu prea pare incantat sa urce in clapari pana la Gentiana cu bagaje si cu schiurile in spate. Doar Bogdan si Andi sunt mai indarjiti. Noi restul planuim sa urcam pana in caldarea Pietrele si daca o fi zapada buna de schiat sa coboram pe seara dupa schiuri si fara bagaje sa urcam din nou, asa incat duminica sa dam un ski. Eu in sinea mea nu-mi fac mari sperante de schiat.

Podetul peste apa Stanisoarei

Daca saptamana trecuta am avut parte de prima zapada din sezon, acum pot sa spun ca ne musca din obraji primul ger serios din acest sezon. La Carnic termometrul masinii arata -9grC.
Drumul pana la Gentiana e ca de obicei banal, doar oamenii ce ne insotesc si glumele il fac sa fie altfel decat de obicei. Vasi pe care nu-l mai vazusem de ceva ani, ne amuza cu bascuta lui. Eu ii spun ca parca-ar fi din filmele cu comunistii din ilegalitate si cand colo basca lui e de Mammut elvetian.

Vasi Indianul (foto Alex Fodor)

Cand parasim drumul forestier de Pietrele si o luam pe poteca spre Gentiana, apa Stanisoarei ne pune la incercare abilitatile de lucru in echipa. Inca nu e format pod de gheata si o pojghita alunecoasa acopera toti bolvanii, asa ca trebuie sa trecem bagajele din mana'n mana ca sa traversam apa in siguranta.

Lucru in echipa

Ajunsi la Gentiana, fetele noastre 5 la numar: Oana, Diana, Adina, Elena si Gianina se intind pe bancuta la soare intr-un decor de vis. Si daca tot e ora pranzului, ne punem toti sa mancam afara pana cand ne prinde frigul si ne amintim ca nu-s prea multe grade in termometru. Apoi fetele noastre se muta de afara langa soba din cabana si acolo incremenesc.

Iarna inca nu si-a intrat deplin in drepturi

Cum s-a facut ora 1, ma gandesc ca-i timpul de plecat in sus, mai ales ca afara vremea e darnica cu noi. Intreb cine mai vrea sa vina, dar se pare ca toti stau cu soba-n brate. Pana la urma din 13 oameni, 4 sunt dornici de-o plimbare: Suca, Pantani, Nutu si cu mine. De fapt si Vasi Indianul, care insa cum a ajuns s-a si facut nevazut. Ca un om al padurii ce e, nu-i plac lui trupele mari, ii strica camuflajul. Asa ca a pornit singur in sus spre Bucura, unde vrea si sa innopteze.
Suca cu Pantani pornesc ceva mai iute, iar eu ma insotesc cu Nutu. Pornim cu gandul sa mergem spre Peleaga.
Gianina ii imprumuta lui Nutu coltarii ei si pioletul. Nutu insa ia doar coltarii, imi spune ca se descurca cu bete si coltari, fara piolet. Degeba insist eu de 3 ori sa ia pioletul: "Nutule sus o sa fie ghetzaraie", imi spune ca rucsacelul lui de tura, care de fapt e un rucsacel mic de oras, nu are chingi cu care sa agate pioletul. Ma refuza si cand ii propun sa-l agatz pe rucsacul meu, ca doar nu mi-o fi greu cu rucsacul gol.

Vreme de vis

Desi e un ger aspru, vremea e minunata pentru tura. Un strat subtire de pulver acopera patul de zapada inghetata de dedesubt. Zapada e exact cum ma asteptam. Caldura si ploaia din cursul saptamanii a tasat bunatatea de pulver, iar frigul aspru ce a venit de vineri a inghetat totul. Asa ca nu ne afundam, inaintam rapid.
Pe masura ce inaintam spre caldarea Pietrele, de la Bordul Tomii in sus, stratul subtire de pulver se subtiaza si face loc doar ghetii. Peretele Bucurei si Coltii Pelegii arata de parca ar fi glazurati cu zahar, de fapt sunt tapetati cu zapada inghetata. Acuma trebuie sa fie tare inaccesibili pentru catarat.
E un frig teribil caci simt cum mi se lipesc narile si privesc cum acumulatorul aparatului foto se descarca vizibil. Ar trebui sa scot acumulatorul dupa fiecare poza, sa-l bag la caldura in buzunar, insa operatia aceasta ma costa in caldura degetelor mele. Aveam sa aflu ulterior de la Gianina ca termometrul de la Gentiana inregistra -15grC.
La Taul Pietrele nu mai e pic de pulver, asa ca-i propun lui Nutu sa ne montam coltarii. Desi nu e panta aici, coltarii ne ajuta sa inaintam mai usor si sa nu alunecam la fiecare pas.

Tapet de gheatza

Suca si Pantani sunt la o distanta buna in fata noastra, iar Suca imi face semn cu mana ca ei cotesc spre stanga pe varianta de iarna ce urca pe vf Custura Bucurei. Varianta aceasta sunteaza urcarea in Curmatura Bucurei. In conditiile acestea de zapada inghetata si stabila, orice varianta prezinta siguranta, nu are cum sa plece nimic la vale. Totusi in Curmatura Bucurei se vede o oarecare cornisa si pentru ca nu stiu cat de mare e cornisa si cum se prezinta, si ca sa nici nu lungim drumul prin Curmatura, prefer s-o luam si noi pe urmele lor.

In caldarea Pietrele

Din clipa in care Suca si Pantani incep sa urce primele contraforturi de sub Custura Bucurei, care sunt destul de inclinate, imi dau seama ca ruta lor nu este atat de sigura. Nu este atat de sigura pentru ei. Nu pentru c-ar pleca zapada la vale, ci pentru ca ar putea pleca ei :D
Oamenii au venit la ski si si-au lasat claparii la masina. Si-au adus bocanci de vara in care sa stea la cabana. Si acum ei umbla in bocanci de 3 sezoane, fara coltari, ca si matzele pe gheata. Adica incearca ei sa-si scoata ghearele, insa ghearele sunt prea scurte si nu intra in gheata :D Pentru ca nu au nici piolet :D Se vede de la distanta ca se chinuie sa avanseze si amandoi merg ca pe oua. Sunt prea departe de noi ca sa le strig ceva. Oricum il cunosc pe Suca, asa e el ;) Daca respecta toate normele de siguranta nu ar fi el, nu si-ar lua doza de adrenalina de care are nevoie.
Eu si Nutu in schimb am intuit situatia si avem bocanci de iarna. Si cu coltarii in picioare avansam rapid si la scurt timp ii ajungem din urma.

Ikebana de gheata

Urc o panta inghetata inclinata cam la 50gr. E o placere s-o urc la coltari si piolet. De cand imi doream sa simt din nou zapada scrasnind sub coltari, care se infig usor la fiecare lovitura de picior. Senzatia asta imi da de fiecare data siguranta.
Acuma Suca si Pantani se caznesc la fiecare pas. Mi-e destul de clar ca ei stiu amandoi in ce s-au bagat. Si la fel de clar mi-e ca Suca s-a incapatanat sa urce si Pantani il urmeaza constiincios. Ce sens ar avea acuma sa-l cert pe Suca? Acum cand au ajuns deja la mijlocul pantei cu ditamai toboganul sub ei. Poate doar le-as da fiori si n-ar mai fi siguri pe ei.
Asa ca in loc sa-l cert, ii fac putin in ciuda lui Suca. Ii arat ce confortabil e sa urci la coltari: desi panta e serioasa de vreo 50gr ma pun si alerg in sus pana simt cum iau foc muschii. "Suca tu poti sa faci la fel in slapii tai?" :))
Suca prinde mesajul imediat, pentru ca imi spune ca are de gand sa se intoarca, nu vrea sa se mai riste. "Da, e o idee buna sa cobori, cine stie poate Dunca o fi la vreun chef si n-o sa poata veni cu elicopterul sa va scoata".

Imensitate

In umbra marelui Retezat

Baietii se mai caznesc oleaca si biruie panta pana la urma. De aici intram pe un imens platou putin inclinat chiar sub vf Custura Bucurei, il traversam fara probleme. In zapada moale ar fi periculos, aici se aduna multe placi de vant, dar acum zapada inghetata ne permite. Iesim toti 4 in saua de dupa Custura Bucurei, unde in mod surprinzator apare Vasi Indianul. Noi il credeam deja ajuns fie pe vf Peleaga, fie la refugiul Bucura, dar Vasi are cai numai de el stiute.
Aici ne ia vantul in primire, ne blindam cu glugi, ochelari. Daca la Gentiana sunt -15grC, aici precis sunt vreo -18grC, iar cu vantul acesta nici nu vreau sa ma gandesc la cat ajunge temperatura efectiva.
Suca si Pantani ne spun ca ei se retrag. Ma bucur ca au luat o hotarare inteleapta. Ii ajut sa gaseasca o cale de retragere pe unde sa poata cobori in siguranta. Imi fulgera prin minte ca la coborare le va fi mai greu, ar putea sa alunece cu sandalele lor, il intreb pe Suca daca nu vor sa-i insotesc la vale, insa Suca ma asigura ca se vor descurca.

Ii frig al dracului! Darth Wader in imagine ;)

Ne despartim aici, iar noi3 (Nutu, Vasi, eu) ne continuam urcusul spre Peleaga. E tot mai frig pe masura ce urcam, nu prea imi mai vine sa fac poze. O iau pe traseul de vara, ma urmeaza Nutu, apoi Vasi. Zapada e inghetata tun, asa ca putem avansa fara probleme. Din loc in loc mai sunt mici acumulari de zapada pulver, niste mici placi de vant pe zapada inghetata. Nu vreau sa le testez rezistenta si nici sa ma chinui spargand urme, asa ca prefer sa le ocolesc cu grija pe deasupra de fiecare data.
Putin inainte de ora 4 ajungem pe Peleaga. Nu putem sta prea mult pe varf pentru ca e un frig crancen. Data fiind temperatura scazuta la care se adauga vantul aspru, ma gandesc ca efectul ajunge undeva intre -25...-30grC. Eu vreau sa imbrac al 2-lea polar pe mine si taman acum mi se strica fermoarul la geaca. Vreau sa-l repar, il bat putin cu pioletul si din cauza frigului reusesc sa-l sparg de tot. Bun am ramas cu geaca neincheiata pe crivatul asta! O mai dreg cu chingile rucsacului.
Nutu intre timp imi spune ca el coboara inainte pentru nu mai rezista de frig, ii spun ca il urmez si eu in scurt timp. Vasi merge dupa el.
Incep coborarea si putin inainte sa ajung in saua din care pleaca spre dreapta valcelul spre valea Rea ce e marginit de Muchia Mare, ma pregatesc sa trag o ultima fotografie de aici. Lumina galbuie a asfintitului poleieste intr-un mod ireal de frumos Coltii Pelegii pe care vreau sa-i imortalizez. Pentru asta am nevoie de un efort de vointa ca sa-mi scot supra-manusa si sa indur frigul pret de cateva zeci de secunde.

Peleaga si Caldarea Berbecilor
(cu rosu firul aprox al caderii lui Nutu)

Cand sa apas pe declansator il aud pe Vasi ca urla catre mine si-mi arata disperat inspre Caldarea Berbecilor. Prima data ma gandesc c-o fi vazut un urs, dar ce urs nebun o fi umbland pe aici?
Nu-l am pe Nutu in raza mea vizuala pentru ca am in stanga un bolovan mare ce-mi obtureaza privirea. Dintr-o data il vad pe Nutu ca apare dincolo de bolovan facand niste tumbe infioratoare, rostogolindu-se la vale spre caldare. Incremenesc de groaza si nu pot sa cred ceea ce vad. Nutu a alunecat si pare sa nu se mai poata opri. Se invarte prin aer, aterizeaza pe zapada, decoleaza iar si tot asa intr-un carusel al groazei. Arata ca o papusa rotindu-se cu membrele dezarticulate. E efectiv terifiant sa-mi vad prietenul rostogolindu-se spre neant.
Ma strafulgera un gand, imi amintesc o intamplare similara din aprilie 2009, cand un baiat din Arad, a cazut cred din aproape acelasi loc pana jos in caldare. A avut fractura deschisa de femur cu sectionarea arterei femurale si hemoragie puternica. Doar prezenta de spirit a lui Gabi Gheorghiu, medic anestezist in Timisoara, care s-a nimerit safie acolo si i-a oprit hemoragia l-a salvat de la o moarte iminenta. Trebuie sa ai noroc ca sa scapi din asa ceva si norocul lui s-a numit Romeo Dunca care a ajuns in 30min cu elicopterul. Medicii spun ca n-ar fi supravietuit mai mult de 2h unei asemenea hemoragii.
Dupa felul cum se rostogoleste, Nutu nu prea are sanse de oprire. A luat viteza serioasa. Iar in fata lui sunt o gramada de bolovani iesiti din zapada. Orice lovitura intr-un bolovan ii poate fi fatala sau sa-i provoace traumatisme grave. Nu pot sa nu remarc asemenarea dintre cele 2 intamplari.
Doar ca acum e trecut de ora 4, intr-o ora se intuneca si cu siguranta nu va mai veni nici un elicopter. Parca as fi cobit cand am glumit cu Suca de elicopterul lui Dunca. Si e mult mai frig ca si atunci. Daca Nutu va mai supravietui cazaturii, ma astept sa aibe traumatisme serioase. Si va trebui sa lupte cu frigul exrem si cu spectrul hipotermiei. Singura noastra alternativa este sa-l transportam la refugiul Bucura. Daca vom reusi. Si apoi? Cum il vom scoate de acolo? Noroc ca are Vasi sac de dormit. Il vom baga in sac. Iar noi ce vom face? Vom dansa toata noaptea de pe un picior pe altul rugandu-ne sa nu inghetam de frig. Pana cand vor sosi ajutoare. Toate gandurile acestea imi umbla nebune prin cap in timp ce-l urmaresc pe Nutu in cazatura ce parea sa nu se mai termine. Trebuie sa reperez exact locul "aterizarii" sale.
Se opreste. Asa din ochi mi se pare ca a cazut cam 200m diferenta de nivel si a alunecat cam 3-400m la vale. Si eu si Vasi suntem incremeniti de groaza. Ma gandesc ca panica e exclusa. Nu i-ar folosi lui Nutu si nici noua. Vasi imi striga sa urcam spre creasta si traversam pe sub Coltii Pelegii, ca sa nu riscam si noi o cadere.
Ma gandesc ca daca nu las emotiile sa ma domine si merg precaut nu am ce sa gresesc si nu am de ce sa cad. Nutu probabil a intrat intr-o zona cu panta mai mare si in loc sa se intoarca cu fata spre panta si sa mearga cu pasi adaugati, a calcat doar cu partea dinspre deal a coltarilor. Probabil greseala aceasta l-a costat. Dupa cum mi-a spus ulterior, betele nu l-au ajutat deloc sa-si opreasca caderea, primul l-a scapat imediat, iar al doilea l-a abandonat cand a inceput sa se roteasca prin aer.
Incep sa caut cu privirea o cale de coborare spre Nutu. Linia pe unde a cazut el e destul de abrupta, totusi se poate cobori cu spatele, insa manevra aceasta mi-ar lua foarte mult timp ca sa ajung la el. Caut cu privirea o alta linie de coborare, insa nu prea gasesc, peste tot e la fel.
Toate aceste ganduri ale mele s-au perindat doar in cateva secunde. Nutu incepe sa miste. Deci traieste! Spre surprinderea mea se ridica in genunchi, apoi in picioare si ridica o mana in sus. Asta inseamna ca este in regula! Il vad ca incepe sa paseasca, ba chiar merge. Nu-mi vine sa cred.
Nutu incepe sa mearga pe fundul caldarii, paralel cu versantul si dupa directia lui imi dau seama ca urmareste sa mearga in diagonala spre saua de sub vf Custura Bucurei. Trag concluzia ca pe moment nu are rost sa mai cobor in caldare. As pierde timpul, asa ca merg paralel cu el pe traseul pe care am venit. Merg cat pot de repede, atat cat imi permite traversarea la coltari pe o panta inghetata. Cand Nutu incepe sa urce il vad ca se opreste. Nu-mi dau seama daca de la efortul urcarii sau chiar are probleme? Il vad ca se aseaza in fund si se lasa pe spate. Auch, asta nu suna bine, o fi ametit de la cazatura? Oare s-a lovit la cap? Incep sa alerg pe curba de nivel ca sa ajung cat mai repede in dreptul lui. Din fericire si Nutu a reluat urcusul. Pare sa fie in regula, insa urca incet si schiopateaza.
Intr-un final ne intalnim in sa. Desi nu are traumatisme vizibile la fata sau la cap, nu arata deloc bine. Pare in stare de soc, ii lipseste caciula si tremura tot. Ii dau caciula mea. Din primul inventar imi spune ca-l doare cotul drept si nu-l poate misca, presupune o fractura, apoi o entorsa la glezna stanga si niste contuzii pe coapse. Daca e numai atat pare sa fi scapat foarte ieftin dupa asa cazatura.

Retezatul

La scurt timp apare si Vasi, care renunta sa mai mearga la Bucura si ramane sa-l ajutam pe Nutu la intoarcere. In curand se intuneca si noi trebuie reusim sa coboram in siguranta in caldare.
Intreb de un telefon, doar Nutu are si din fericire l-a tinut in geaca, caci rucsacelul i-a zburat in cadere. Nu vrea sa-mi dea telefonul, se teme de valva prea mare in jurul accidentului sau, imi spune sa nu implicam Salvamontul. Imi spune ca pierdem timp pretios vorbind la telefon, in loc sa coboram sa nu ne prinda intunericul. Tot ce-si doreste este sa coboram cat mai repede in caldarea Pietrele.
Pe mine ma ingrijoreaza insa starea sa, il vad ca tremura incontrolabil si mi-e teama sa nu devina hipotermic si sa nu mai fie capabil sa ajunga la Gentiana. Pana la urma il conving, reusesc sa sun la Gentiana si fara prea multe detalii il anunt pe Loli bacsi de eveniment si-l rog sa trimita 2-3 baieti din trupa noastra sa ne intampine la Bordul Tomii cu termosuri de ceai cald si energizante. Ceva mai incolo ma suna Suca ca sa-i confirm accidentul si sa ceara detalii despre ajutorul ce-l asteptam. Se pare ca echipa va pleca in intampinarea noastra.
Vasi il sprijina pe Nutu ca sa-si protejeze glezna, iar eu merg in fata sa dibuiesc cea mai buna varianta de coborare. Locul pe unde am urcat e exclus din cauza pantei abrupte, Nutu n-ar face fata acelei coborari doar cu o mana si un picior pe care sa se bizuie. Aleg coborarea pe care am recomadat-o si lui Suca. Partea cea mai dificila consta dintr-o panta inghetata, nu foarte abrupta, insa la starea lui Nutu coborarea e foarte periculoasa.
Il pun pe Nutu sa se intoarca cu fata la panta, coboram cu spatele si incerc sa-i dirijez fiecare miscare. Din cauza durerilor la piciorul stang nu poate infige coltarii frontali in gheata, asa ca miscarile lui sunt foarte nesigure. Ma pun in spatele lui in ideea de a-l sprijini si ca sa evit o alunecare. Pana la urma stratagema functioneaza si putin chinuit reusim sa ajungem in siguranta in caldare. De aici terenul este mai bland si urmeaza un mars extenuant pentru Nutu pana la Gentiana. Intre Taul Pietrele si Bordul Tomii, prietenii ne intampina cu suport moral si ceaiuri calde pentru Nutu. Acolo unde poteca e mai abrupta il sustinem de sub brat ca sa-si menajeze pe cat posibil glezna.
Dupa 2h dificile de coborare in care Nutu s-a luptat pt fiecare pas, ajungem la Gentiana. Luam o pauza de 1h pentru odihna, rehidratare si hrana. Suntem cu totii lihniti dupa o zi solicitanta.
Nutu, care e medic chirug, e cel mai in masura sa-si evalueze "pagubele" si spune ca exista riscul ca dupa ce ligamentele se relaxeaza sa i se umfle glezna foarte tare si sa nu mai poata umbla. Deci ori ramanem peste noapte la Gentiana si a doua zi il transportam cu targa, ori continuam in aceasta noapte coborarea spre Carnic pana la masina.
Nutu alege varianta de a cobori in aceasta noapte. Asa ca ne luam ramas bun de la restul trupei si il insotim eu, Gianina si Vasi. Coboram pe la cabana Pietrele intrucat traseul este mai putin accidentat si deci mai putin solicitant pentru glezna lui Nutu. De la Pietrele beneficiem si de drumul forestier, unde Nutu poate sa mearga cu ceva mai putin efort. Dupa 3h de mars chinuitor pt Nutu, la ora 11 din noapte reusim sa ajungem la Carnic. Aici efortul lui Nutu se termina, incepe maratonul pentru mine: sa conduc pana la Timisoara.
Vremea ne este potrivinica, ninge aproape tot drumul, se merge in conditii de iarna si sunt nevoit sa rulez incet. Pe la 2.30 dimineata sunt doborat de oboseala si ca sa nu atipesc la volan fac o pauza de 30min in care dorm sa-mi mai revin cat de cat. Dupa inca cateva sfortari la ora 4 dimineata ajungem in Timisoara.

Asfintit de pe Peleaga

Acum Nutu este operat la cotul drept, unde intr-adevar are fractura. Glezna stanga are entorsa si ruptura de ligamente, dar se va reface. Per ansamblu pot sa spun ca Nutu a avut ghinion de acest accident, o clipa de neatentie l-a costat scump, insa apoi a avut un mare noroc pentru ca a scapat cu viata si destul de ieftin din aceasta cazatura.
Pe langa alunecarea in sine, tot acest incident a fost si consecinta unui alt lant de greseli. Nutu a gresit pentru ca la plecare in tura nu mi-a spus deloc ca nu are experienta de iarna, nu m-a intrebat nimic despre tehnica de mers la coltari, iar eu am partea de vina pentru ca nu m-am gandit sa-l intreb. Am vazut ca se descurca la urcare si am presupus ca se va descurca si la coborare. El a coborat in fata, eu am ramas in urma pe varf si nu am fost in imediata lui apropiere sa vad cum abordeaza traversarea. Nutu a refuzat sa ia pioletul atunci cand eu am insistat, poate ca l-ar fi ajutat sa-si opreasca caderea sau cine stie... poate nestiind sa-l foloseasca corespunzator s-ar fi ranit mai rau...
A avut noroc pentru ca Muntele i-a dat doar un avertisment. Altii nu-l primesc deloc, la prima greseala platesc chiar cu viata. Cei ce primesc doar avertismente au sansa sa invete din greseli, iar noi restul din greselile lor.


PS. Daca nu v-ati plictisit de citit, va recomand sa cititi si perspectiva din care a vazut Suca toata aceasta intamplare. Chiar daca nu descrie o intamplare fericita, cu maiestria lui a stiut sa puna haz in povestire: http://hoinarii.blogspot.com/2010/12/vanity.html

11 comments:

Florentzo said...

Tin sa te felicit pentru stapanirea emotiilor si luciditatea din acele momente ce te fac sa impietresti.
Bravo omule!

Rzz-Shtrumph said...

yap... citind randurile astea am avut si eu un flashback cu o alunecare de genul a prietenei mele soldata din fericire doar cu 2 luni de dormit pe burta... deci stiu cum e... iar motivul a fost inconstienta... din pacate a mea, ca ea nu se pricepea.
E foarte ciudat sa citesti si sa simti totul live pe o situatie trezita din amintirile proprii. Parca ai fi acolo.

Cristi Trandafir said...

dupa o asemenea intamplare fie ca esti religios sau nu...parca iti vine sa zici un "Sehr Danke" la D-zeu.

adrianP said...

E groaznic sa cazi cu coltarii in picioare...
Am simtit-o pe pielea mea zburind din sa pana pe lacul Avrig (in creasta Fagarasului)
Cand se agata cate un colt de coltar in ghiata simteam socul pana in ceafa!
Am scapat(am terminat si creasta), dar genunchiul drept n-a mai fost niciodata adevarat(nici dupa ulterioare operatii)
Nevrand sa fac pe atoate-stiutorul, la intoarcerea din Thien Shan (unde au murit 10 oameni in jurul nostru) spuneam ca intr-o expeditie determinante sunt:
norocul 40% ; metabolismul capabil sa indure 40% ; pregatirea 20%
Bine ca s-a terminat asa (si ca s-au tras invatamintele)
Nu va opriti, CUGETATI ADANC, si... mergeti mai departe!(numai asa puteti fi voi insiva...)
adrianP

Vali Zanfir said...

Felicitari Alin pentru prezenta de spirit si pentru luciditate. Prietenul adevarat la nevoie se cunoaste

Nu am experienta de mers iarna pe munte (coltari si piolet) dar imi imaginez prin ce ati trecut si nu este deloc usor.

Ca sa inchei intr-o nota optimista, Alex e demential in felul sau de a povesti, dar si tachinarile tale sunt de efect.

Alin said...

Tot e bine cand se termina cu bine.
Nutu va mai merge in continuare la munte, asta e cel mai important lucru. Recuperare grabnica!
Cred ca ati facut un efort deosebit sa-l ajutati si sa-l scoateti de acolo, fara ajutor dinafara.
Pentru asta, jos palaria!

Pappy said...

Refacere grabnica ii urez lui Nutu. Am aflat cu groaza ce i s-a intamplat. Muntele este un loc extrem de periculos. La fel oe cat este de frumos...

Catalina said...

In aceeasi zona a mai avut loc un accident in septembrie 2007.
O fata din Cehia a cazut cam la fel, insa pentru ea soarta nu a fost asa fericita!
A ramas imobilizata intr-un scaun cu rotile!
Sanatate lui Nutu!

ramona said...

Ati fost norocosi, mai ales prietenul vostru, caruia ii transmit insanatosire grabnica. Se pare ca Retezatul a avut totusi grija de el :)
Am fost pe 17/20 la Pietrele si zapada era mare (a si nins toata ziua de sambata), frig si vreme insorita. Noi am stat la Pietrele din pacate nu am prea putut parasi imprejurimile cabanei deoarece toata ziua de sambata a viscolit, dar mai vin ele zile pe munte.
Sarbatori fericite sa aveti si multa sanatate!

Alice said...

Super !! Bravo voua!!
Imi place mult si v-am trecut in lista mea de bloguri urmarite. eu incerc timid sa scriu despre drumetiile montane si nu numai, la care am luat parte.O incercare timida de amatori.
Felicitari

Anonymous said...

Doamne ajuta!

Am citit inmarmurit ce s-a intamplat. Si acum tremura inima in mine. Nutu e cumnatul meu iar acum fac un gest ce nu ma caracterizaeza numai ca situatia o cere. Pentru faptul ca sunt calugar nu mi-am dat numele. E uluitor ce MARE MINUNE a facut Dumnezeu pentru Nutu si cei ce-l iubim! Dupa o asemenea minune eu cred ca e vremea sa se opreasca de la urmat muntii fizici si sa se gandeasca la cei spirituali. Norocul nu exista. Este vorba de purtarea de grija a lui Dumnezeu! Avertismentul si salvarea au venit de la El. Cu toata dragostea i-am spus lui Nuta ca e vremea sa se opreasca. Dar poate ca el are mai multa incredere in cei ce cunosc muntii decat in cei ce-L cunosc pe Dumnezeu. O sa vedem. Aveti grija de voi. Viata e un dar, nu o risipiti pe nimicuri! Dumnezeu va ajuta, dar tineti minte ca nu aveti voie sa-L ispiti! Fiecare cum isi asterne asa doarme... si asa traieste in vesnicie! Multumesc tuturor celor ce l-au ajutat pe Nutu. NUMAI BUCURII!