Monday 18 January 2010

Ger in Retezat 15-17ian


Nu stiu cum se face, dar in ultima vreme ne-am strans tot trupe mari in ture. Si acum se anunta pentru Retezat foarte multa lume de la club si nu numai de la club. Eu ma ocup sa fac rezervari la Gentiana. Pana la un punct am tinut evidenta la vreo 20 de oameni, dar apoi le-am pierdut sirul cand cifra a luat-o razna si s-au mai tot lipit oameni la trupa.

Si culmea ca cineva ne "reprosa" intr-un comment pe blog ca nu mergem si cu alti oameni pe munte, ca nu chemam oameni pe munte. Totusi lucrurile nu stau chiar asa. De fapt depinde de profilul turei. In unele ture ne strangem foarte multi, in altele in care avem un scop clar mergem in grup restrans.

S-a ridicat cortina

We-ul trecut l-am convins pe Horia sa amane filmarile din Retezat pentru actiunea de cautare din Tarcu. Asa ca we-ul acesta ne tinem promisiunea si mergem sa-l ajutam si noi la carat echipament spre Gentiana.

Ca de obicei la Gentiana ajungem vineri pe la miezul noptii din dorinta ca sambata dimineata sa ne aflam deja in mijlocul muntelui.

Vineri seara pe racoare suntem gata de plecare (foto Eugen Andrei)

Cum suntem oameni multi, sunt si planuri multe. Cei mai matinali sunt cei care aleg sa mearga la catarat in peretele Bucurei. Pe moment suntem 3 echipe care mergem la catarat.

Trupa cu filmarile adica Horia, Mardale, Doru si cameramanul Rafa, sunt mai lenesi cu trezitul matinal, dar nici n-au motive sa se grabeasca. Iar dl cabanier Loli bacsi care-i mereu pe faza si cu glume in program remarca hatru ca sunt tot felul de alpinisti, sunt si unii care se trezesc mai tarziu. Loli bacsi oricum e mereu pus pe glume. Cand l-am sunat sa fac rezervarile am intrebat "cum e zapada la Gentiana?". Si mi-a raspuns: "apoi domnul meu, aici zapada este alba!".

Gianina e ca de obicei... daca n-o trezesc eu c-avem plan de umblat, prefera sa doarma cat mai mult. Ea se insoteste la plimbare cu Muri, Xena si Eugen.

Echipament de cosmonauti: Eugen, Gianina, Xena (foto Sorin Muresan)

Ajunsi in caldarea Pietrele avem sa constatam conditiile cam aspre din perete. Totul este tencuit cu zapada la greu, vantul sufla binisor, iar gerul musca din obraji.
Planul facut de acasa impreuna cu Radu, Margica si Dubina este ca dupa catarat sa facem un bivuac in zapada si sa nu mai coboram la Gentiana, in ideea ca duminica dimineata sa fim cat mai aproape de peretele Bucurei. Asa ca ochim un bolovan mare cu multa zapada viscolita in jur si lasam acolo echipamentul de bivuac: sacul de dormit, izolirul, sacul de bivuac, lopata, primusul, oala de gatit, mancarea. Pana baietii termina cu echipatul pentru catarat eu ma apuc si incep sapatul unei grote.

Echipele din perete (foto Sorin Muresan)

In traseul "25 Octombrie" intram 2 echipe: Coco Galescu cu Iulius si Florin Stana, apoi ii urmam eu cu Dubina, iar in Hornul Negru intra Radu cu Margica si Zsolt.

N-am mai fost tare demult la catarat, asa ca il invit pe Dubina sa mearga cap. El si cunoaste traseul, l-a mai facut si iarna.
La cata zapada imi cade in cap trag concluzia ca Dubina s-a pus vartos la dezgropat prize. Si are de munca nu gluma. Eu stau, astept si inghet in regrupari. Ma bucur de numa cand imi vine si mie randul sa plec, numai bine ma mai decongelez.

Tii da' frig mai ii!

Intre timp vad o trupa mare ce urca spre perete. Este Horia cu filmarile. Apoi o recunosc pe Gianina cu echipa de trekkeri ce coboara spre bolovanul nostru de bivuac. Si vad cum misuna pe acolo si se pun pe treaba. Draga de ea, banuiam eu ca daca va gasi bolovanul si va zari groapa inceputa de mine, imi va face o surpriza placuta. Presimt ca-mi sapa groapa. Asta suna nostim, nu? Deci sa ma bucur sau sa ma ingrijorez? O sa vad eu deseara...

Gianina imi sapa groapa... (foto Sorin Muresan)

Intr-un tarziu se intampla si de ce-mi era groaza. Sa-mi vina niste necesitati fiziologice in traseu. Totusi din acelea lichide din fericire. Dar nu pot sa-mi slabesc hamul caci Dubina nu-i ajuns in regrupare. Incep sa joc disperat din picioare.

2 surate

Intre timp apare si Adi Valean in traseu avandu-l pe Calin ca si secund. Ma depaseste si regrupeaza ceva mai sus ca sa nu ne inghesuim. Deja suntem 3 echipe in traseu.

Se apropie alta echipa

Pana la urma aud piuiturile de regrupare ale lui Duba si scap de emotii. Imi vine randul sa plec si ajung la un horn unde vad cum corzile dispar intr-o hruba intunecoasa. Nu prea-mi vine sa cred, dar se pare ca pe aici e traseul. Trebuie sa intru taras pe burta prin grota. Eu credeam ca-s destul de subtire, dar se pare ca nu pot trece usor prin vagauna asta. Ma caznesc zadarnic, asa ca ma vad obligat sa-mi lepad rucsacul gol din spate, ba chiar si anourile cu echipamentul recuperat din asigurarile intermediare. Le imping in fata pe masura ce inaintez. Stau pe burta intr-un loc de unde nici sa vreau n-as putea sa cad, caci abia reusesc sa ies de acolo. Si pe deasupra ma mai chinuie iar necesitatile fiziologice. E clar de la asteptatul in regrupari. Asta deja nu mai imi seamana a alpinism, mai degraba a taras prin vagauni. Oricum acum aflu de ce nu m-a atras deloc pana acum speologia. Cand ies din grota ma simt si am miscarile unui nou-nascut care vede pentru prima data lumina.

Domnu Valean in actiune

Cand ajung in a 2-a regrupare se produce aglomeratie. Prima echipa formata din Coco, Iulius si Florin ia decizia sa se retraga. N-au reusit sa treaca de a 4-a lungime unde peretele e prea incarcat cu zapada. Si deja e ora inaintata. Asa ca rand pe rand se opresc toti prin regrupare. Apoi regrupeaza si Valean aflat in urcare. Ne aflam intr-un amalgam de corzi si oameni toti legati in 3 pitoane. Treci pe dedesubt! Stai sa ridic eu coarda!

Oamenii buni incap si-n loc putin

In regrupare (foto Florin Stana)

Coco se da la vale (foto Florin Stana)

Ii povestesc lui Iulius trairile mele din grota si el imi impartaseste impresiile. El are un motto preluat dintr-un film cu niste cataratori italo-spanioli prin Patagonia: "la vida en pared es muy dura!". Dupa frigul indurat pana acum pare sa fie adevarat.

Eu cu Dubina mai facem o lungime unde ajunsese si Coco cu echipa lui. Cum deja e trecut de ora 3, luam si noi decizia de retragere. Cu un rapel la 2 semicorzi ajungem pana in valcelul din stanga traseului. Acelasi lucru il fac si Valean cu Calin.

S-a sunat retragerea

Ajunsi jos la bolovanul nostru de bivuac, ne asteapta echipa din Hornul Negru: Radu, Margica si Zsolt. Baietii s-au miscat mai repede decat noi si au terminat traseul. Si ne asteapta si surpriza pe care o banuiam: 2 grote sapate de Gianina, Xena si Muri. Impreuna cu dedicatiile de rigoare de somn usor la noapte inscrise deasupra camerelor de zapada! Dragute fetele astea ca s-au gandit la soarta alpinistilor infrigurati si le-au usurat munca de amenajare a bivuacului.

Gianina si Xena la treaba, Eugen supervizeaza (foto Sorin Muresan)

Superior Deluxe Room (foto Sorin Muresan)

Baietii ne intreaba ce avem de gand? Daca vrem sa dormim la bolovan sau la Gentiana? Imi vine sa rad... Imi dau seama de aluzia lor si sunt de acord cu ei ca pe frigul asta nu are rost sa ne chinuim sa ne sapam groapa si sa dormim in frig cand Gentiana este la nici o 1h de coborare. Si oricum ar fi pacat sa ratam o seara placuta in compania prietenilor aflati jos in cabana. Lasam bivuacul pe alte dati cand chiar nu vom avea alta varianta de dormit. Oricum lasam echipamentul de catarat in grote, urmand sa-l recuperam maine.
La cabana Coco avea sa-mi spuna o vorba adevarata: "un alpinist cu experienta ajunge la concluzia ca trebuie sa se menajeze atunci cand e posibil".

Seara o petrecem cu povesti si glume in sala de mese. In mare pare sunt aceiasi oameni care au fost si la actiunea de cautare din Tarcu. Oameni de munte, oameni de calitate. Iar cei ce-au intregit trupa au facut sa se intruneasca practic aproape toata crema alpinistilor din Banat.
Si cum s-au intalnit si cei 3 crai de Himalaya, adica Horia, Coco si Zsolt, avem ocazia sa ascultam o gramada de intamplari din muntii inalti. Chiar ma amuza cum povesteau ei: stii saua aia dintre Nuptse si Everest? stii varful ala de 7000m neurcat? Cam asa povestim si noi, numai ca despre varfuri si sei din Tarcu, Godeanu, Retezat.

Ciufulici

Duminica dimineata vajgaul sufla tare pe creste. Mult mai tare decat sambata. Conchid cu Duba ca nu are sens sa ne mai chinuim prin perete. Dupa frigul indurat ieri, azi pe vajgaul asta ar fi cumplit. Vorba lui Iulius: "la vida en pared es muy dura!".
Asa ca optam pentru trekking, daca mergem macar ne incalzim. Azi ne mai insotesc si 3 prieteni de-ai lui Duba. Ne propunem turul caldarii Pietrele, adica urcam prin saua Stanisoarei, tinem spre sud muchia Stanisoarei pana pe vf Bucura II, parcurgem creasta principala prin Curmatura Bucurei pana pe vf Peleaga, de unde coboram prin saua Pietricele inapoi in caldarea Pietrele.

Trupa de trekking

Pe culmea Stanisoarei urcam printr-un pui de viscol. Suntem inca in norul ce acopera crestele, se pare ca doar varfurile inalte ies din patura de nori, dar noi suntem inca prea jos si nu vedem mai nimic. Peste vale se zareste din cand in cand vf Retezat in soare.

Muchia Stanisoarei se termina cu o panta abrupta si solicitanta ce ne scoate pe vf Bucura II. E destul de incarcata cu zapada, asa ca muncesc ceva la spart urme. Urmaresc siragurile de bolovani ca sa fim cat de cat la adapost. Dar zapada e stabila. Urcusul acesta imi pare unul din cele mai frumoase din Retezat.

Sub vf Custura Bucurei iesim din plapuma de nori si in sfarsit vedem si noi ceva. Si avem ce vedea...

Retezatul dupa cortina

O mare de nori se revarsa dinspre sud spre nord si trece peste creste. Doar varfurile de peste 2400m se itesc de sub nori.

In sus spre Peleaga

Aici mai stam oleaca ca nu bate vantul

Imi pare rau ca n-am carat DSLR-ul cu mine care a ramas Gianinei. Era mai rezistent la frig. Am luat doar sapuniera. Oricum e greu sa fac poze pe frigul asta crancen. Daca nu tin acumulatorii in buzunar la cald n-as putea face nici o poza. Asa ca orice poza presupune un sacrificiu mare pentru degetele mele. Scoate supra-manusile, pune-le in buzunarul gecii sa nu le ia vantul, scoate bateriile, scoate aparatul, introdu bateriile in aparat, fa poza si reia invers tot procesul.

Armate de nori invadeaza Retezatul

Muchia Mare din Coltii Pelegii

Dar de fiecare data imi place sa indur "sacrificiul" asta pentru o poza.

Mare de nori curgatoare

De sus de pe Peleaga

Iesiri din astea ca la Gentiana cu atat popor, lume buna si buna dispozitie mi-ar place sa se nimereasca cat mai des.

23 comments:

cata said...

Peisaje desprinse din vis .... de nota 10
Mare noroc cu voi ca ajung sa ne incante ochiul si pe noi cei care nu avem atata curaj sa ne aventuram iarna pe munte....
Respectele mele :)

Florentzo said...

Noi am fost mandrii cand am realizat ca pe munte, avem privilegiul sa mergem cu niste oameni ca voi, dar cand vedem ture ca acestea si descoperim ca muntele este mai frumos pe zi ce trece, am face un contract prin care sa nu renuntam la voi, niciodata :D
Pe scurt...ne place mult ce citim si facem.

Florentzo & Irina

Unknown said...

Superb! ceva video putem vedea? :)

Ana-Maria said...

Ca de fiecare data m-am plimbat alaturi de voi prin creierii muntilor nostrii minunati...si,fara sa fiu carcotasa , ma bucur Aline ca ti-au inghetat degetele ca sa vad si eu asa frumuseti de-ti taie respiratia!:)

Silvique_ms said...

Cat de frig a fost? Adica cat arata termometrul?

Daca te dadeai cap cu siguranta ti s-ar fi parut caldut ;). Crede-ma ca stiu ce zic ...

Florian Mastacan said...

@Silvique: degeaba te dai eroic, cap, daca o comiti la rapel =))

Alin said...

@Silvia: apoi n-am avut inspiratia sa ma uit la termometrul de la Gentiana; mai multi s-au plans de frig, nu doar eu, iar eu chiar nu-s friguros din fire; o sa-l intreb pe Dubina cat arata temperatura acolo la el ;) dar oare capul nu sta si el in regrupare?

Silvique_ms said...

@Florian: Cand ai dreptate, ai dreptate! :)

@Alin: Capul sta in regrupare mai putin (iarna se presupune ca secundul castiga timpul echipei si deci sa da repede - se trage de bucle/scarite lasate de cap, are prizele si peretii curatati de capul de coarda, face miscari pe care capul de coarda nu le poate risca, ca doar e secund). Apoi, cand esti cap de coarda, sa vezi cum te incalzeste adrenalina!!

Alin said...

@Silvia: da, dar uneori poti sa ai adrenalina si ca secund daca vezi cum se da capul cu prea multa adrenalina ;)) la varsta mea adrenalina nu mai e asa de buna :D

Silvique_ms said...

@Alin: Eh, discutia a deviat intr-o directie care nu-mi place! Chiar sunt curioasa cat de frig era. :)

Am fost si eu iarna asta in Retezat. Prima lungime m-am dat cap la -15 grade, si am simtit ca-mi iau foc talpile.

Secundul ma ajungea in regrupare destul de repede cat sa nu simt frigul. Problema aparea la scurt timp dupa ce trecea de mine (ne-am dat cap schimbat) si, dansand de frig in regrupare, priveam cum coarda se derula indcredibil de incet.

Plecam secund. Pana ajungeam la regrupare nici nu apucam sa ma incalzesc. Imediat dupa ce treceam de regrupare si plecam cap, ma incalzeam instant.

M-as fi dat doar cap de coarda numai sa nu fiu nevoita sa sufar de frig ...

De asta zic ca "stiu ce zic!". Ca si secund ar fi putut sa fie si -1 grad ca tot as fi dansat/plans de frig in regrupare.

Alin said...

@Silvia: discutia a alunecat intr-o directie care nu-ti mai place pt ca probabil impartasim adrenalina in masuri diferite; si mi se pare, dar s-ar putea sa ma si insel, ca imi vorbesti din carti; dar am fost si eu la cursuri; iar cu temperatura ti-am zis, nu stiu sa-ti spun exact ca nu m-am uitat la termometru, dar asa dupa feeling era undeva intre -10...-12, dar cu ceva vant; si apropo tu de unde stii asa exact ca ai prins -15?

Papillon said...

fain pe unde umblati voi. e in romania?

Silvique_ms said...

@Alin: Baza a avut termometru pe rucsac. Cand eu eram in prima lungime el se apropia de perete. Mai mult decat atat, cabanierul ne-a confirmat acest lucru caci si el avea termometru la cabana.

http://silvique.blogspot.com/2009/12/20091219-retezat-culmea-stanisoara-si.html

(Cand am zis ca alunecase in directie care nu-mi placea ma refeream la faza cu "la varsta mea" - adica a ta ;)) )

Cristi Trandafir said...

faina tura !!...felicitari !

senzatia de frig nu tine neaparat doar de cate grade arata termometru...conteaza si alte cele gen umiditate, vant, etc etc... si legat de adrenalina...la varsta mea mi se ridica adrenalina doar cetind ture din astea ...:))

eulenspiegel said...

dupa cite stiu eu, 25.10 IARNA este un job de max 2hr. pentru o echipa de trei, iar simul-climb este 1-1 1/4 hr. Vara este tura de solo climbing, parca are 2B sau 3A, gradele vechi romanesti. Il tin minte ca pe un traseu foarte bun for recovering alcoholics.

Juls said...

25.10 daca-l faci toamna, nu-l scoti in 3 in 2h. E un 3B si iarna-i creste gradul, cu niste pasi destul de expusi. Si /\/\ ~^~ (Creasta Vulturilor), care se zice ca e mai usor, ia un timp indelungat. Undeva la min. 4h intr-o echipa eficienta.
Intr-adevar, daca esti Gabarrou, poate-l scoti in 2h iarna (solo), iar daca nu, timpul parca trece mai repede cand esti in euforie bahica :)

eulenspiegel said...

@juls
train harder my friend or switch to something else, bird watching or chess

Alin said...

@Eulenspiegel: Totul este relativ pe lumea asta, la fel si timpii din 25oct pe care-i dati; nu vreau sa ma leg de recordurile Dvs, care pretindeti c-ar trebui sa fie timpi medii de parcurs, dar felul in care le spuneti, mie-mi miros de la o posta a lauda si aroganta; ca sa nu mai zic de toate echipele de militari biatlonisti pe care i-ati batut in '80 la MMic; sunt amintiri din tinerete? sau frustrari ale unor vise nerealizate? daca va laudati in felul asta de ce n-ati stabilit recorduri de ascensiune inaintea lui Dan Osman, Ueli Staeck, Cristophe Profit sau a fratilor Huber?

eulenspiegel said...

@Alin
hai sa lasam discutiile despre
frustrari metafizice , desperari existentiale si alte chestii personale pentru alte site-uri de pe net.Daca extrapolezi performanta lui Ueli S. (2hr.47min, 1800m, Heckmair Route) la 25.10 din retezat, timpul de catarare pentru 25.10 ar fii cam de 28-29 minute.Am considerat 300 m catarare . Deci in cele doua ore mentionate de mine, o echipa de 3 are si timp de sightseeing.

Mardale said...

@eulenspiegel - :)) Teoria ta e comica(Ulei Steck e totusi intre cei mai buni, noi nu suntem) as spune, dar nu prea se verifica in realitate. Una e sa mergi solo, sa nu pui asigurari , sa nu amenajezi regrupari, sa nu cauti dupa cuie prin zapda si sa nu eliberezi fisuri de gheata ca sa poti baga frienduri sau nuci. Si alta e sa faci toate astea ! Deci, daca iei timpul lui Steck, de 28 de minute il inmultesti cu 3 (o echipa de trei ) si mai adaugi cat te lasa pe tine inima pentru operatiiile descrise de mine mai sus, sa imi spui cat timp ramane pentru sightseeing. Oricum , mai bine veneai si faceai traseul in conditiile din week-end-ul ala si vedeam dac aiti iesea lejer in 2 ore. Pentru ca iarna conditiile de la o zi la alta difera mult :D , dar asta stii si tu !

eulenspiegel said...

@Alin,Juls si Mardale
Dragi amici, am postat un comment pe blog-ul meu ca sa-mi explic punctele de vedere. I hope that will suffice.Happy reading and hope that this will bring a decent closure to the 25/10 issue.

Alin said...

@Eulenspiegel: Va multumesc ca v-ati obosit sa postati povestile Dvs din tinerete. Chiar mi s-a parut interesant sa va citesc si spun asta fara vreo urma de ironie. Poate mai scrieti. Pacat ca ati taiat de la final partea cu Ueli Staeck in care-i intelegeti motivatiile.

Ce nu prea s-a potrivit in dialogul nostru a fost atitudinea Dvs vadit aroganta si superioara.
Nu stiu daca realizati urmatorul lucru - un om om valoros nu prea se lauda singur, nu e nevoie caci il lauda altii...
Ati vazut undeva sa zica Ueli Staeck: mai baieti voi va miscati cam greu, faceti Eigerul in 2.5 zile? mie imi ia maxim 3h!
Am cautat pe youtube filmulete cu Greuceni din astia care ar avea cu ce sa se laude - v-am mai pomenit de ei, dar nu mi-ati raspuns inca - baieti din astia ca si Osman, Huber, Berhault, dar n-am gasit nimic cu Eulenspiegel!

Cat priveste modul de-a aborda Muntele... stiti si Dvs ca de-a lungul timpului se mai schimba moda, la fel si pe munte, a trecut moda alpinismului feroce din '80 pe care-l evocati cu ardoare, noi astia "weekend warriors" mergem pe munte din placere si preferam safe-climbing-ul. Am inteles ca intre camarazii Dvs "no one gave a shit about landscape and the surrounding natural beauty", asta e, noi acum mai stam in regrupari si pt fotografii.
In fine nu stiu ce preferati Dvs acum, dar s-aveti grija sa nu traiti din amintiri...

Elena & Alexandru FODOR said...

Da, pai ce pot sa zic...niste ageamii...

Eu am facut 25 octombrie intr-o ora. Dupa aia m-am trezit am mai tras un fum si am urcat Eiger-ul...

Plus ca n-au experienta. Unii bantuie prin Himalaya, altii castiga maratoane montane pe paine, unii merg week-end de week-en pe munte din pasiune.

Si pe nici unu' nu l-am auzit inca arucand cu noroi in stanga si-n dreapta ca ei sunt miezul din **** si cda ce fac altii e jalnic...