Alergand la MPC 2010 - 2oct

MPC 2010 este concursul pe care l-am asteptat cel mai mult in acest an. Poate pentru ca mi se pare cel mai greu maraton montan de la noi, pentru ca in 2009 a fost primul maraton montan la care am participat, pentru ca anul trecut am fost usor dezamagit de prestatia mea si am vrut sa mi-o imbunatatesc.

Este concursul care incheie frumos sezonul competitional al maratoanelor montane din Romania, dar totodata este si cel care a pornit seria maratoanelor deschise in acest an in Romania (EcoMarathon, Hercules Maraton, Ciucas Trail-Running). Eu il consider regina maratoanelor montane din Romania, prestigiu castigat atat prin traditia din 2006, dar si prin numarul record de participanti - peste 400 - prin care depaseste chiar si numarul de concurenti al maratoanelor de sosea.

Start si finish MPC 2010 (film Alexandra Coliban)

Dupa clasarile bune din acest an pe care le-am reusit la Moieciu de Sus, la Ciucas, in Bucegi la 7500, participarea la primul meu maraton international la Olympus in Grecia, imi doresc sa am prestatie buna si in Piatra Craiului.
Dupa Ciucas urmeaza o pauza competitionala lunga de 2 luni care imi da ragazul sa ma odihnesc, dar si sa ma pregatesc constiincios pentru MPC.
Toate pregatirile se incheie cu un cantonament in Austria (despre care voi scrie cat de curand), unde am stat si ne-am antrenat la peste 2000m altitudine. Mi-a intrat mie mai demult ideea fixa in cap ca dupa un cantonament la 2000m raman dopat cu hemoglobina care prinde bine la un concurs.

Nu stiu cat de dopat am ramas dupa doar o saptamana la 2000m, sejur scurtat prematur si de venirea precipitata a iernii in Alpi pur si simplu peste noapte, dar cel putin efectul Placebo e garantat la mine, asa ca ajung increzator in fortele mele la Zarnesti. Obiectivul meu este sa prind locul 1 la categoria mea de varsta (30-40ani) si o clasare cat mai buna la general. Totusi stiu ca aici va fi mult mai greu decat la celelalte maratoane, unde chiar am reusit sa ajung pe podiumul la general, aici insa concurenta se anunta aspra de tot pentru ca la start se pare ca vor fi prezenti cam toti Greucenii momentului.

Lucian Clinciu - sufletul MPC

La inscriere am parte si de 2 surprize foarte placute. Luci si Andreea au fost tare draguti si mi-au pastrat numarul de concurs 25, asa cum i-am rugat. E numarul ce l-am avut in 2009, apoi din pura intamplare l-am avut si la Moieciu, unde se pare ca mi-a purtat noroc, apoi l-am solicitat si la Ciucas, l-am primit si din nou mi-a purtat noroc. Asa ca acum m-a lovit superstitia si l-am cerut si echipei MPC.
A doua supriza placuta si total neasteptata este ca am castigat inscrierea gratuita prin intermediul concursului Alpinet, desi in prealabil la prima extragere nu figuram printre norocosii alesi, dar cum unul dintre castigatori s-a retras, eu am fost ultimul lovit de noroc. Multumesc echipei Alpinet.org! Multumesc echipei MPC pentru aceasta oportunitate!

Sambata dimineata vremea rece de toamna, ce seamana mai degraba a inceput de noiembrie, decat a inceput de octombrie, nu a reusit sa sperie participantii. O mare forfota de oameni umple centrul Zarnestiului. Imi fac incalzirea, mai schimb vorbe din zbor cu prietenii si cunoscutii intalniti si apoi ma indrept plin de emotii spre zona de start.

Incurajari inainte de start ( foto Oana Badea)

Pregatiti de start

O noutate pentru maratoanele de la noi: intrarea in zona de start se face doar dupa verificarea echipamentului obligatoriu... sic! ca de fapt a fost cam sumara si fara rost zic eu... apoi un lucru inedit: ocupantii podiumurilor de anul trecut la fiecare categorie de varsta intra intr-o zona speciala la start in pole-position, avand astfel avantajul de a scapa de inghesuiala din pluton, daca sunt iuti de picior.
Noi restul ne uitam cu jind la ei cum incing o hora nebuna pe acordurile piesei "Ora Hora" a strasnicilor si maiestrilor de la Phoenix. Oare cati dintre cei ce privesc spera ca la anul sa se faca si ei mari si sa incinga hora?

Ora Hora

Luci ne suprinde pe toti si in locul clasicului start "10...9...8... 3...2...1...Start" ce de obicei rasuna din plamanii tuturor ce asteapta nerabdatori sa-si inceapa aventura intrecerii cu propriile puteri, face semn din mana si spune abia auzit de cei din fata: "No hai plecati odata!" :))
Cei din pole-position il aud si tasnesc inainte, noi cei din gloata ne luam dupa ei si cavalcada dezlantuita de oameni se pune in miscare: MPC 2010 a inceput! Pana si masina politiei din fata ce trebuie sa duca trena e surprinsa de start si dupa cateva secunde de uluiala se pornesc si ei.

Ca de obicei se pleaca destul de tare, Greucenii o zbughesc in fata si n-ai zice ca au de alergat un maraton. Eu incerc sa plec cat de cat intr-un ritm asezat, dar nici prea molcom ca sa nu fiu inghitit de puhoi. Depasesc cati concurenti pot, atat cat sa nu trebuiasca sa accelerez prea tare si apoi ma "asez" undeva intr-un mic pluton in primii 12-15 alergatori.

In pluton dupa start

in fata Tomi Coconea, apoi Coco, Pepi si eu, ascuns in spate Gabi Solomon
(foto Nicole Verhelst)

Primul km se scurge printre privirile curioase ale zarnestenilor iesiti la porti sa vada multimea de nebuni ce alearga intr-o dimineata asa friguroasa. N-am idee ce gandesc despre cei ce alearga, insa probabil s-au obisnuit deja cu maratonul de inceput de octombrie. Apoi dupa Gura Raului se intra pe macadam, panta inceapa sa creasca usor si probabil entuziasmul celor neantrenati se domoleste in mod exponential. Aici fiecare e obligat sa-si intre in propriul ritm, altfel va plati scump mai incolo in timpul cursei.

Dintr-o data simt o mana care ma atinge pe sold, rucsacelul cu camel-back din spate imi ridicase putin bluza si ramasesem cu soldurile goale. La naiba! M-a ajuns deja Gianina? Asa de prost am mers? Sau ce-o fi patit ea de alearga asa iute? :D Ma gandesc ca doar Gianina ar avea tupeul la o atingere asa de intima :)) Si cand ma uit in spate e Gabi Solomon ;) Ti s-a ridicat bluza si erai cu spatele gol, imi spune el. Ma amuza grija lui.

Alerg o bucata de vreme alaturi de Coco si de Gabi. Amandoi vad ca au un ritm foarte bun si pe moment nu vreau sa-i depasesc, inca nu simt c-am intrat in regimul de croaziera. Dar ma gandesc in sinea mea ca s-ar putea sa am de furca cu ei. Coco e foarte ambitios, inainte de concurs a petrecut si el 2 saptamani de cantonament dedicat chiar aici in Crai. Inseamna ca are planuri serioase. Iar despre Gabi stiu ca alearga foarte bine, a scos 2h48' pe sosea, iar la Ciucas a venit pe locul 5 la general.
Numar Greucenii din fata, probabil aici pe forestier e ultima oara cand ii vad pe toti grupati la mica distanta inainte. Momentan sunt al 12-lea.
Dupa Fantana lui Botorog iesim de pe forestier si incep pantele serioase. Trec in fata lui Coco si Gabi si imi pun in functiune betele. Nu ma opresc din alergat, continui cu inversunare sa alerg indiferent de panta si impingandu-ma in bete. Anul trecut nu eram in stare sa alerg pe aici. Dupa un an de antrenamente simt diferenta. Simt ca asa castig teren mult mai mult decat daca as doar as merge rapid. Iau un usor avans fata de Coco si Gabi si-mi propun sa nu-l mai cedez deloc. Acum sunt al 10-lea.

Desi e inceputul cursei mi-e destul de clar ca nu voi mai urca spectaculos in clasament. De la acest nivel pentru fiecare loc castigat trebuie sa dau o batalie aspra. N-am reusit sa observ exact pe toti cei dinaintea mea, insa e clar ca majoritatea sunt peste nivelul meu. Ideea e sa alerg in permanenta la capacitatea mea maxima potrivit pantei pe care ma aflu. Intr-o astfel de cursa un loc bun inseamna o turatie constant ridicata, fara momente de respiro. Diferentele intre oamenii din fata sunt destul de mici si orice incetinire echivaleaza cu pierderea unui loc.

Plaiuri prin Magura (foto Nicole Verhelst)

Reusesc sa termin cu bine urcusul solicitant pana in Magura fara sa ma opresc din alergare si acum intru pe drumul valonat ce merge frumos sus-jos printre fanete pe la poalele Pietrei. Observ ca m-am apropiat de un concurent din fata si dupa echipament imi dau seama ca nu poate fi decat Silviu Manea. Uau! Asta imi ridica moralul si ma face sa ma tin de el. Silviu a fost unul din castigatorii de anul trecut la MPC. Diferenta dintre noi nu se modifica semnificativ, dar reusesc sa ma tin scai de el. De fiecare data cand dau de o panta mai serioasa, imi aduc aminte ca anul trecut n-am reusit s-o alerg integral, acum insa ma motivez mental si nu contenesc alergatul.

Castigatorii editiei de anul trecut inainte de startul MPC 2010:
Silviu Manea si Gianina Tanase

Dupa 43' ajung la Casa Folea al 2-lea punct de control. Urcusurile succesive ale drumului ma solicita din plin, dar cand il vad pe Silviu in fata ma motivez sa nu slabesc deloc ritmul. La inceputul urcusului in saua Joaca il zaresc si pe Simion Suciu in fata lui Silviu, am 2 concurenti in vizor, inseamna ca merg bine. Aici e o panta abrupta ce ma solicita din plin si n-o mai pot alerga, dar vad ca si Silviu si Simion au trecut la mers. Ajungem intr-o poienita larga unde reduc putin ritmul sa-mi trag sufletul si apelez la primul gel. Ajung in saua Joaca dupa 1h de la start si de aici urmeaza o scurta coborare pana La Table. Silviu a si zbughit-o la vale, asa ca dau drumul la picioare si incerc sa ma tin de el.

La Table e punct de revitalizare si pana sorb eu un pahar de energizant, Silviu a si disparut din raza mea vizuala. Cum ziceam inainte: cum imi permit un moment de respiro cum pierd teren. Il vad din nou in Poiana Lespezi si trag tare sa recuperez diferenta. In spatele meu nu se mai vede nimeni, dar cu siguranta urmatorii nu-s departe.

Inceputul urcarii in saua Funduri (foto Simon Boti)

Ajung sa restabilesc distanta inainte de urcarea abrupta prin padure spre saua Funduri. Aici se cam incheie alergarea. Panta e prea abrupta ca sa mai pot alerga. La iesirea la gol alpin unde panta se mai domoleste incetinesc putin si iau al doilea gel energizant. Aici e o ceata s-o tai cu cutitul, nu vad nimic, dar aud din cand in cand piuituri. Oare Silviu de unde are atata energie sa mai si piuie? O fi vrand sa-mi indice drumul? Ma apuca rasul cand imi dau seama ca piuiturile nu aveau cum sa vina de la el, sunt arbitrii de pe traseu. Apuc sa vad cum Silviu il ajunge din urma pe Simion.

Urcarea spre vf Funduri (foto Laurentiu Pavel)

Dupa geruiala (foto Laurentiu Pavel)

Ceturi (foto Laurentiu Pavel)

In jur e umezeala si foarte rece, iarba e plina de roua, eu transpir din plin, dar efortul urcarii nu ma lasa sa-mi fie frig. Urcarea ma stoarce, muschii picioarelor incep sa arda, dar nu vreau sa incetinesc cu nici un chip. Ies in creasta unde adie un vant rece. Se vad arbitrii din punctul de control de pe vf Fundurii. M-am apropiat mult de Simion, dar pe Silviu nu-l mai vad. Cred ca a inceput deja coborarea pe valea Urzicii. Ma uit pe ceas: 1h49'40". Anul trecut am scos 2h03'. Inseamna c-am tras foarte bine pana acum.

Inainte de Saua Funduri (foto Laurentiu Pavel)

Ultimii pasi inainte de creasta (foto Laurentiu Pavel)

Incep coborarea pe portiunea cea mai tehnica din traseu. O coborare abrupta prin zone cu mult grohotis si bolovani alunecosi. Din loc in loc sunt puse corzi pentru siguranta. Traseul e foarte bine balizat aici. Stiu ca aici e partea mea slaba si n-o sa mai reusesc sa tin ritmul cu cei din fata. Nu dureaza mult si mi se confirma banuiala: nu-i mai vad deloc pe Silviu si Simion prin zona de grohotis, au intrat deja in padure.

Coborarea din vf Funduri in valea Urzicii (foto Laurentiu Pavel)

Dupa urcare vine coborare... (foto Simon Boti)

Cu grija pe coarda, pe langa coarda (foto Simon Boti)

Destul de abrupt pt o alergare (foto Simon Boti)

Acum sunt singur si incerc sa ma motivez sa tin un ritm bun ca si inainte. Imi place mult mai mult sa alerg cand am pe cineva in fata. Daca ma apropii de el incerc sa-l depasesc si inseamna ca maresc ritmul, daca nu reusesc sa-l depasesc, insa reusesc sa ma tin scai de el, inseamna ca tin ritmul ridicat si iarasi e bine. Daca alerg singur exista insa riscul sa scad ritmul fara sa-mi dau seama.

Cand am trecut eu pe aici poteca era acoperita de grohotis (foto Simon Boti)

Dupa ce a trecut puhoiul... (foto Simon Boti)

Portiunea dintre Valea Urzicii si Marele Grohotis este o zona in care foarte usor se poate cadea in capcana. La prima vedere traseul merge pe curba de nivel si nu presupune mult efort, insa are o suita de urcusuri si coborasuri, urcusuri in special pe zone de grohotis instabil, care dupa efortul sustinut al urcarii in Funduri, acum pot pune capac. Asta simt si eu acum: o sfarseala usoara in picioare la fiecare mic urcus pe care la inceputul traseului l-as fi mancat fara probleme. Iau al 3-lea gel sa ma revigorez. Dintr-o data aud in urma zgomot de pietre pravalindu-se. E clar! Am micsorat ritmul, am pierdut timp pretios in Valea Urzicii si in curand nu voi mai fi singur. Cineva ma va ajunge din urma.

Ma uit in spate si-l vad pe Galiteanu. El imi e adversar direct in lupta pentru podium la categoria de varsta. Dintr-o data realizez ca desi sunt doar pe locul 10, de fapt sunt primul in categoria de varsta si acum Galiteanu trage tare din urma sa ma depaseasca. Instinctiv accelerez. Accelerez pe fiecare portiune de plat sau de urcare, dar simt ca pe fiecare coborare pierd teren si Galiteanu se apropie din urma.
Pe o coborare mai abrupta cu serpentine pe grohotis eu o iau cuminte pe poteca si Gala gaseste o linie directa si trece ca expresul pe langa mine. Ma uit tamp la el si ma resemnez. Pe coborare n-am cum sa ma tin de el.

Pe cararile Pietrei (foto Simon Boti)

Ajung la refugiul Spirla dupa 2h36' si rasuflu oarecum usurat. Stiu ca asta a fost cea mai grea portiune a maratonului pentru mine, chiar mai grea decat urcarea spre refugiul Diana de care se tem majoritatea. La Spirla se afla un grup numeros de oameni care ma incurajeaza si asta ma indeamna sa bag viteza la vale. De aici coborarea nu mai este accidentata si pot sa dau si eu drumul la picioare. Imi pun in cap sa-l ajung din urma pe Galiteanu. Al 3-lea gel isi face efectul si ma simt revigorat. Intalnesc turisti care urca spre Spirla si se dau la o parte din calea mea si privesc mirati la goana mea. Asta imi ridica moralul, inseamna ca acum am dat si eu cu adevarat drumul la picioare.
Coborarea pe valea Spirlei mi se pare a naibii de lunga, dar cand ajung la drumul forestier de pe valea Barsei ma gandesc ca am o sansa sa-l ajung pe Gala. Pe plat pot sa alerg bine, asa ca incerc sa maresc ritmul. Nu-l mai vad deloc pe Galiteanu, se pare ca a luat ceva avans.

Ajung si la Plaiul Foii unde este punct de revitalizare. Cronometrul imi arata fix 3h. Mi se spune din public sa sunt la "doar" 3min in urma lui Galiteanu. "Doar" 3min? Cand o fi luat asa avans? Ce prost am coborat!
Rares e si el aici si inimos cum e de felul lui ma incurajeaza frenetic si-mi striga ca merg bine si ca pot mai mult. Ma opresc in punctul de revitalizare. Simt nevoia sa ma hidratez. Bag un pahar de Sponser, unul de apa, un pahar de supa calda si al 4-lea gel ca sa am combustibil pe urcarea la Diana. Aici trebuie sa dau totul din mine. Rares imi striga ca deja imi irosesc timpul si sa plec odata. Are dreptate, deja am stat 1min si acum Gala are 4min avans.

La Plaiul Foii (foto Oana Badea)

Cand o iau la fuga, il vad si pe Zsolt cum se apropie. Asta-mi mai lipsea sa fie Zsolt pe urma mea! Inseamna c-am coborat tare prost! Zsolt e omul meu in galben de la MPC 2009. Atunci l-am intrecut pe final, de atunci ne simpatizam reciproc, ne intalnim la fiecare maraton, alergam impreuna si intre noi e o concurenta prieteneasca, suntem de valori apropiate si stiu ca Zsolt isi doreste acum tare mult sa ma intreaca. Am acum 2 motivatii sa trag tare: sa nu ma las intrecut de Zsolt si sa-l ajung pe Galiteanu. Practic acum se da lupta pentru podiumul la categoria noastra. Si probabil si Fane va intra in joc daca nu e mult in urma lui Zsolt.

Podiumul la masculin 30-40ani:

2 - Alin Tanase, 1 - Ionut Galiteanu, 3 - Zsolt Kovacs

Ies de pe drumul forestier si incep ultimul urcus al maratonului. La inceput drumul urca usor printr-o poiana lunga unde ma stradui sa alerg. Desi panta pare imbietoare pana la intrarea in padure si la inceputul concursului as considera-o integral alergabila, totusi pe final nu mai reusesc si trec la mers rapid. S-au strans totusi peste 25km pana aici.
De la intrarea in padure pana la refugiul Diana panta devine efectiv abrupta si merg in ritm alert si ma imping puternic in bete. Practic urmeaza un urcus cu o panta ne-alergabila si o diferenta de nivel de vreo 6-700m, imi place portiune asta. Aici simt ca-mi pot impinge limitele fizice la maxim. Si asta imi place. Pentru oricine e greu urcusul asta, oricat de antrenat ar fi. Trebuie insa doar ca psihicul sa domine fizicul si atunci urcusul nu mai e deloc un calvar, ci o victorie asupra propriilor slabiciuni.

Zaresc un concurent in fata, incep sa am sperante si-mi creste moralul. Totusi nu e tricoul alb al lui Galiteanu, cred ca e Simion. Il ajung dupa un rastimp si aflu ca Gala l-a depasit la intarea in padure si probabil are un avans de 4-5min. O iau in fata si continui incrancenat urcarea. Nu are nici un sens sa ma menajez, vreau sa dau totul din mine.
Ajung la refugiul Diana dupa 3h40' si tot nu dau de urma lui Gala. Totusi aflu de la baietii din post ca nu de mult a plecat si Ciprian Balanescu, a facut o pauza caci era cam terminat. Asta ma surprinde teribil, Ciprian e triatlonist de performanta, anul trecut a impartit locul 1 cu Silviu, teoretic a venit sa castige din nou, dar se pare ca de data asta a gresit strategia si a fortat peste limite.
Pornesc vijelios la vale, inca mai am sperante. Coboararea de la Diana spre Coltii Chiliilor nu e atat de tehnica, deci pot sa dau drumul la picioare. Ajung in punctul de revitalizare si il intalnesc pe Ciprian. S-a oprit sa se energizeze si sta linistit. Il intreb daca nu vine sa continuam impreuna, insa nu pare sa se grabeasca. Asa ca sunt pe locul 8 la general acum, dar asta nu ma incalzeste deloc, dorinta mea e sa-l prind din urma pe Gala.

Coborarea de la Chilii e foarte frumoasa, cand usor la vale, cand pe curba de nivel, asa ca aici alerg cat de tare pot. Inghit si ultimul gel si vreau sa-mi consum si ultimele rezerve de energie. Desi alerg la vale simt ca sunt deja in regim anaerob, imi ard muschii picioarelor, iar pulsul creste nebunatic. Incep sa vad Zarnestiul in zare, se vede drumul de Plaiul Foii la care trebuie sa ajung, insa nici urma de Gala.
Ma consolez deja ca nu-l voi mai ajunge, dar nu slabesc deloc ritmul, vreau sa alerg asa pana la final, ma simt mai bine sa stiu c-am luptat pana in ultima secunda. Ajung pe plat la macadamul de Plaiul Foii, aici ma simt ca pe pista la stadion, alerg nebuneste, intalnesc arbitrii pe traseu, ma incurajeaza, o masina plina de fetiscane ruleaza in paralel cu mine si fetele ma fluiera... nu stiu de ce, dar nici nu stau sa inteleg... dau de asfalt, intru in Zarnesti, intalnesc oameni iesiti la porti, ma aplauda, ma incurajeaza, aud ca mi se spune "hai ca mai ai putin", simt priviri curioase, simt ca nu mai pot, ma ard picioarele, dar nu vreau sa slabesc nicicum ritmul, accelerez, ma gandesc la prietenii de acasa care stiu ca s-au gandit la mine, aud talangile de la finish, aud fluieraturi, urale, aplauze, stiu ca sunt pentru mine, am trecut de ultima curba, vad poarta de sosire, imi vine sa plang... de bucurie, de efort, de oboseala, de atata concentrare, de efortul atator antrenamente adunate in ultimul an... toate pentru acelasi scop: sa alerg cat mai bine la MPC!
Trec fericit linia de sosire in 4h20'36" si ma imbratiseaza Geta - mama Gianinei, apoi Rares, ma felicita si Luci, imi vine iar sa plang si chiar plang...

La finish

Cand ma gandesc ca in 2009 am scos 4h54', deci mi-am imbunatatit timpul cu peste 33min, raman de-a dreptul uluit. N-am reusit sa-mi indeplinesc obiectivul de-a castiga locul 1 la categoria 30-40ani, insa am reusit sa ma depasesc pe mine insumi si am avut o prestatie pe care nici n-as fi visat-o acum un an. Atunci ma uitam cu admiratie la cei de ocupau podiumul categoriei 30-40ani: Galiteanu, Marc, Fane, la Mihai Orleanu la 40+, acum m-am luptat cot la cot cu ei.

Asa mi-am dorit sa alerg ca o fiara

De data asta n-am avut emotii pentru Gianina, pentru ca nici ea n-a avut emotii, de fapt dupa Olympus Marathon nu si-a mai gasit motivatia ca si pana atunci. N-a avut nici un obiectiv pentru MPC, asa ca locul 2 la general si timpul de 5h24'16'' pe care l-a obtinut (cu 7min mai bun decat in 2009) este un rezultat foarte bun.

Castigatoarea MPC 2009: Gianina si castigatoarea MPC 2010: Daniela Marin

Rezultatele oficiale MPC 2010 se gasesc aici:
http://carpathian.rgimob.ro/rezultate-carpathian-man?categorie_id=0

Reportaj Observator de pe Antena1... apar si eu cu numarul 25 ;))
http://observator.a1.ro/free/Maraton-pe-stanci_20691.html

Cele mai bune fete:

2 - Gianina Tanase, 1- Daniela Marin, 3 - Ioana Mica Lucia

Greucenii
3 - Silviu Manea, 2- Cristi Stotz, 1- Adi Bostan, 2 - Viorel Palici

Multumesc Lucian pentru acest concurs reusit si de asemenea intregii echipe MPC!

PS. Gianina si-a schimbat prefixul la cateva zile dupa concurs, asa ca de-acum n-o sa-mi mai poata spune moshulicul ei de 30-40 de ani :))