Saturday 28 February 2009

Nebunia zeilor in Godeanu - 28feb-1mar


Criza ne afecteaza pe totzi se pare, caci we-ul asta sunt in criza de coechipieri. Gianina se fofileaza, vrea sa ramana acasa si motiveaza ca dupa antrenamentele pt semi-maraton din cursul saptamanii, simte nevoia de odihna. Sunt cat pe ce sa n-am cu cine merge pe munte, dar in ultima clipa Iulius Carebia ma salveaza si facem echipa pt Godeanu.

Gugulan voinic la deal

Planul meu e sa dam ocolul Lapusnicului Mic pe sus pe creste, adica exact pe cumpana de ape. De la barajul Gura Apei sa urcam pe la refugiul Borascu, apoi sa iesim in Borascu Mare, de acolo sa tinem spre creasta principala, peste varfurile Galbena, Micusa, Piatra Scarisoarei si apoi sa prindem culmea ce se desprinde spre nord peste varfurile Moraru, Scaritza, Gugu - tzinta noastra, Branu si sa inchidem circuitul coborand spre lacul Gura Apei. Noaptea planuiesc sa dormim in stana din caldarea Scarisoarei sub varful Micusa.
Planul fiind pus la punct, sambata dimineatza masuram din ochi stratul de omat de la baraj si ne bucuram de pulverul inca proaspat. Aici pare iarna in toata regula si ne bucuram ca ne putem sui pe schiuri chiar de langa masina.

In cizmulitzele fermecate

Prima incercare a turei este traversarea Lapusnicului Mare. Ca sa nu ocolim 8km pe drumul forestier de contur, ce urca in amonte pe vale si revine pe malul opus, avem optziunea unei scalde in apele inghetzate ale Lapusnicului inainte de gura de varsare in lac. Pentru tura asta ne-am pregatit insa cu cizmulitzele fermecate ce ne trec apa singure ;) Ii multzumim in gand lui Cosmin Codru pt cizmulitze, cand membrana de neopren ne scuteste picioarele de senzatzia glaciala de fierestrau la glezne :D
Cu sangele bine pus in miscare, incaltzam din nou claparii de tura si o luam pe forestierul de pe valea Lapusnicului Mic.

Pasu' mic, omatu' mare

De la ultimele ninsori se pare ca nimeni n-a mai urcat la refugiul Borascu, asa ca incepem sa spargem urme din greu prin zapada pufoasa asternuta ca-n povestile fratzilor Grimm. Prin padure nu se mai vede nici urma de poteca, abia se intrezare ici-colo un fagas firav, dar noi oricum trebuie sa desenam zig-zag-uri dese prin omat ca sa reusim sa razbatem la deal.

Am ajuns la Borascu

In poiana stanei Borascu pulverul atinge cota maxima, nici nu mai zarim schiurile ce urca ascunse pe sub plapuma de omat, doar zgomotul ritmic al legaturilor ne aduc aminte ca le avem in picioare. Fulguieste usor si o ceatza groasa si laptoasa ascunde crestele, asa ca nici nu poate fi vorba sa ne aventuram in white-out pe platoul Borascului ca sa bajbaim pana pe creasta spre stana din caldarea Scarisoarei.

Iarna ca-n povesti la Borascu

Hotaram ca e mai intzelept sa scurtam tura pe ziua de azi, inoptam aici la Borascu, urmand ca duminica la prima geana de lumina sa pornim hotaratzi spre creasta si daca avem vreme favorabila sa incercam s-ajungem pe tinta noastra, varful Gugu. Refugiul e aproape ascuns de o cusma groasa de zapada, dar e adapostul perfect pentru noi.
Cei de la Concordia Lugoj au facut treaba buna aici, l-au ingrijit ca pe casa lor, se vede c-au facut din pasiune. Avem dormitor, bucatarie... ce mai? tot confortul.

Bucataria noastra

Am ajuns cam devreme aici, caci nu era in plan sa ne oprim asa curand, asa c-avem timp de gatit si de o gramada de povesti.
Sunt impresionat de oala minune a lui Iulius, o oala teflonata de la Primus, in care zapada se topeste vazand cu ochii. Doar ce aduc un capac de zapada, caci trebuie sa fac alt drum afara dupa zapada! E de-a dreptul miraculoasa oala asta, cred c-am sa-mi cumpar si eu una.
In tura asta avem cizmulitze fermecate care ne trec singure peste apa, oala miraculoasa ce topeste zapada vazand cu ochii :)) echipamentul de calitate ajuta mult in ture.
Apoi cuibaritzi la caldura sacilor de dormit ne mai amuzam citind jurnalul refugiului, de povestile din el, vedem ca s-a perindat lume cunoscuta si ne asternem si noi impresiile.

Dormitorul nostru

Seara inainte de culcare fulguieste spornic, noaptea pe la 2am ies afara, e ceatza si ninge de zor in continuare... hmm, oare Zamolxe nu vrea sa ne primeasca pe taramul lui?
Dimineatza la 5.30 ceasul da desteptarea, parasesc fara nici un regret caldura sacului de dormit... si surpriza! Afara e senin, stele scanteiaza vesele. Il trezesc si pe Iulius si ne pregatim entuziasti de tura. Exterminam toata mancarea, am calculat la fix ratziile ca sa nu mai caram in plus si la 6.45 odata cu prima geana de lumina pornim la drum.

Neatza Godeanu!

Zapada e foarte mare, un pulver afanat, asa ca ne muncim din greu la spart urme. Nu strabatem toata caldarea, caci zapada e neconsolidata, iar urcusul in saua din fundul caldarii pare mai expus, asa ca alegem sa urcam in saua de pe muchia din dreapta caldarii, care e mult mai joasa.

Sus spre creste

Greu la deal

Urcusul pana in sa nu e facil, trebuie sa facem zig-zag-uri tot mai stranse, caci iesirea in muchie e destul de pieptisa, iar scocul pe care urcam se ingusteaza. Dar razbatem si sus ce ne asteapta? Nebunia zeilor, nu altceva! Zorii zilei ne ofera o priveliste de milioane. Ar fi fost chiar sec un cer complet senin, fara pic de nor, asa zeii se intrec sa arunce pe cer nori navalnici in lupta cu peticele de cer senin, lumina colorata a zorilor in lupta cu intunericul de pe fundul vailor.

Bulevard spre paradis

Peisaj pt suflet

Marele Alb... vf Gugu

Pe de-o parte e Retezatul ce se chinuie sa razbata de sub cavalcadele de nori intunecatzi si amenintzatori ca dinaintea unei tornade, iar pe de alta parte Gugu ni se arata in toata maretzia lui, luminat feeric pe fundalul norilor cenusii pare si mai impunator.

Contraste... vf Baicu

Casa lui Zamolxe

Tornada?

Ma simt ca si cum as fi luat o injectzie cu adrenalina direct in vena :)) Pentru asa spectacol merita sa te trezesti de dimineatza si sa nu stai acasa. Nebunia zeilor ni se transmite si noua, iar entuziasmul nostru atinge cote maxime. Suntem cand cu ochii la traseu, cand la maiestuosul Gugu aflat deocamdata departe peste vale.

Asta as dori sa vad din apartament

Dar trebuie sa ne concentram si la urcus, caci suntem iesitzi pe o muchie destul de ingusta la inceput, cu cornise destul de mari spre caldarea Borascului si cu pante incarcate cu zapada pana la refuz spre valea Lapusnicului. Ne muncim sa urcam panta abrupta, caci pe creasta zapada e inghetzata si ingustimea muchiei nu ne permite zig-zag-uri largi. Apoi panta se domoleste, muchia se latzeste considerabil pana devine o campie inalta la peste 2000m si abia ghicim punctul cel mai proeminent, adica vf Borascu Mare.

Nebunie pe creste

Pentru cei vrednici de dimineatza

Dupa Borascu strabatem piciorul ce face legatura cu creasta principala a Godeanului si inainte sa iesim pe vf Galbena, vremea incepe sa se strice. Vantul se intetzeste aspru, nori grei se bulucesc dinspre vest de dupa Gugu si dinspre Baicu-saua Iepii si ceatza incepe sa acopere varfurile inalte.
E exact punctul in care de obicei intr-o tura stiu clar ca vremea urmeaza sa se strice de tot si vine intrebarea daca continuam sau ne retragem?
In Godeanu o vreme din asta cu vant puternic si fara vizibilitate poate crea probleme serioase de orientare, caci pe culmile late potzi apuca foarte usor un alt plai.

Avem muntii la picioare

De data asta decizia ne e cumva usurata de o chestie neprevazuta: in saua dintre Galbena si Micusa una din legaturile lui Iulius a cedat, nu mai poate folosi deloc treapta de inaltzare, iar la coborare trebuie legata cu o chinga ca sa nu zboare de tot din suruburi.
Se pare ca Zamolxe n-a vrut sa ne lase sa-i intram in casa de data asta, a adus viscolul peste creste si ne-a pus sa facem cale intoarsa. Pe campia inalta a Borascului avem noroc cu urmele lasate de schiuri, caci altfel inconjuratzi de white-out-ul ce s-a pus peste noi, n-avem nici o sansa sa fi gasit drumul. Fara urme e clar c-am fi fost obligatzi sa ne retragem pe salbatica vale a Scarisoarei.
Ajunsi in capatul muchiei, suntem coboratzi sub plafonul de nori, acum putem vedea in jur si ne bucuram din plin de coborarea prin pulverul magnific pana la refugiu. Pentru o astfel de coborare, merita cu prisosintza sa urci la deal.
Apoi urmeaza coborarea prin padure, nu la fel de placuta si usoara, caci sunt o multzime de trunchiuri de copaci doboratzi care trebuie ocolitzi sau strecurat cu schiurile pe sub ei. Cu cat coboram mai mult zapada devine mai grea si umeda, se face cald, iar la ultimele viraje schiurile rascheteaza pana jos la pamant, caci zapada nu are baza, din cand in cand mai prind pietre, radacini, crengi, dar ma consolez ca asta e soarta schiurilor de tura :D

Se trage cortina... incepe nebunia zeilor

Ajunsi jos la lac, incaltzam din nou cizmulitzele fermecate ce ne trec apa Lapusnicului in zbor si ca tura sa se incheie perfect incepe o ploaie mocaneasca, care se transforma in insistenta si uite asa in 15-20minute cat am urcat pana la masina ne-a udat ca pe hotzii de cai. Suntem tot uzi amandoi si noi si bietele foci care au dus greul in tura asta.
Ne dezechipam abatutzi in ploaia sacaitoare ce nu conteneste, punem schiurile pe masina si cand suntem gata de plecare... ce sa vezi? ploaia sa opreste, norii se fugaresc pe sus, soarele iese zambind peste creste, mai ca ne vine sa ne intoarcem... e clar, zeii si-au batut joc de noi :))
Cand am urcat sambata pe vale cu masina era iarna, acum dupa ploaie deja miroase a primavara, toata zapada de pe valea Raului Mare e cam dusa... ce ti-e si cu vremea asta!

Saturday 21 February 2009

Zeci de foci in Vladeasa - 21-22 feb


Monotonia zilei de luni este sparta cu un email de la Floriniuc: "In weekend se tine la Vladeasa concursul de schi de tura "Memorial Buzási Zoltán". Se mai baga careva?" Concurs de ski de tura... suna bine, asa ca decid sa caut cazare, o cabana incapatoare si sa chem cat mai multa lume, pentru ca este genul de tura care iese faina, doar daca gasca-i mare. Zis si facut, gasit cazare in Rachitele (schimbata in ultimul moment de Alin care a gasit o mansarda numai pentru noi, chiar la linia de start) si adunat gasca pentru schi de tura si catzarat la gheatza. Gasca este formata din Cosmin si Octavia, Suca si Elena, Mishu cu Raluca, Robert si Robi, Horica cu Andreea, Mardale si Alina, pentru gheatza s-au inscris Schipy cu Emil2M si Betty si nu in ultimul rand noi2.

Relaxarea dinainte de start

Inca o problema mai trebuie rezolvata: claparii lui Alin trebuie musai schimbatzi, caci cei vechi l-au tot ros in ultimele ture. Solutia vine tot pe email si tot luni... reduceri la echipament de schi de tura la magazinul Par-Alpin si se concretizeaza in niste clapari Scarpa Matrix.
Ultima chestiune de logistica, impartzeala pe masini, este finalizata joi seara; asadar vineri seara toate focile sunt in mansarda cabanei Bradet, de la poalele muntiilor Vladeasa.

Cu urechile ciulite - sedintza tehnica

Alin: dimineatza ne inscriem si noi la cursa lunga, adica 17km si 900m diferentza de nivel. Sunt intrebat ce varsta am? Pai 35. Implinitzi? Aaaaa... pai... stau sa ma gandesc... pai daaaa, implinitzi. Pai atunci intri la categoria veterani 35-45ani. Aaaa poftim! Veterani ai spus? Cum eu? Hmmm, mda... deci concurez la veterani... mda, interesant, deci am trecut la alta categorie :D... adevarul e ca nu ma gandisem pana acum.

Inainte de start

Este foarte ciudat ca nu am emotzii de loc, m-as fi asteptat sa am, ca de fiecare data in startul unui concurs de alergat, dar nu... nimic, ma simt ca la o tura cu multzi, multzi oameni. La start se aliniaza in jur de 70 de oameni, se da startul si iata-ne pe toti pornind pe drumul forestier in sus.

Pe locuri, fiti gata...

Alin: sunt cat pe ce sa ratez startul, cu 2-3 minute inainte, cand sa ma sui pe schi-uri realizez ca una din legaturi e reglata pe lungimea vechilor clapari :D Acasa reglasem doar o legatura ca sa-mi probez claparii cei noi. Imi vine sa strig in multzimea de schiori dupa o surubelnitza :)) Am inspiratzia sa-i cer lui Misu un briceag si sunt salvat.
La start lume multa, deosebesti imediat meseriasii de oamenii normali, meseriasii fiind actuali sau fosti componentzi ai lotului natzional de schi-alpinism. Astia-s ca si OZN-urile, n-ai ocazia sa-i vezi in timpul cursei, ii vezi doar la start si apoi la premiere. Is totzi incaltzatzi in Dynafit-uri, clapari de race, combinezoane mulate... nu tu goretecsi, nu tu suprapantaloni. Il aud pe Marc certandu-i pe unii: "mai va tot invatz si tot nu pricepetzi! in 2-3h de concurs nu inghetzatzi, lasati naibii polarele si goretex-urile!"

START!

Plec lejer la start si nu ma grabesc sa nu imi fiarba apa in instalatie, pentru ca am pornit cu geaca pe mine. Traseul urca cativa kilometri pe drumul forestier, 2km pana la cascada Rachitele (numita si Valul Miresei) si apoi inca vreo 3-4km pana cand traseul ne scoate de pe vale si ne urca incet incet, pe sub Pietrele Albe, pana sub vf. Vladeasa.
Vremea este numai buna de concurs, nici soare, ca sa nu transpiram prea mult, dar nici frig si vant... conditzii ideale de tura in care din pacate nu ai aparatul foto la tine... adica ca la concurs.

Peisaj de iarna

Ajunsa sub varf ma intalnesc cu Mardale, caruia ii marturisesc: "pacat ca nu stiu schia". Realizez ca pana acuma fu cum fu, dar acuma la coborare se va vedea diferentza... unii schiaza super elegant in pulverul de cativa cm buni, de iti vine sa stai sa te uiti ca la TV, pe cand in cazul meu... tot ca la TV iti vine sa te uiti, dar ca la o comedie :)
Portiunea cea mai "urata" a traseului este o bucata din traseul turistic care merge pe curba de nivel, bucata in care noi suntem fara foci. La un momentdat incerc si eu sa urc in V, dar nu reusesc, ba mai rau pic :)) asa ca dau schiurile jos si continui cu ele in mana o portiune. Pe bucata asta "nici-cum" ma ajunge din urma concurenta cu numarul 11 (care aflu mai apoi ca este prietena lui Floriniuc). Chiar trebuie sa invatz unele elemente de baza :))
Pe cea de-a 2-a coborare fac o cascadorie si in 2 secunde sunt mai mult alba decat colorata. Zapada peste tot... zapada in cap, zapada pe ochelari, zapada sub ochelari, zapada pe piele de la gat pana la mijloc. Ma ridic, ma scutur si apare si Elena care ma intreba daca sunt ok. Dupa intrebarea ei imi dau seama ca inca mai sunt plina de zapada.

Jaluzele verticale sau foci la uscat?

Alin: Cei mai multzi o zbughesc la start ca din pusca, eu pornesc moderat, imi propun sa nu ma ambalez pe forestier, nu cunosc deloc relieful zonei si cum nu stiu la ce sa ma astept vreau sa ma pastrez pt urcari.
Ma tot depasesc cu un concurent pana ne dam seama reciproc ca mergem cam la fel. Cumva in mod tacit facem echipa. Intru in vorba cu el, e Csaba din Cluj, cunoaste bine Vladeasa si-l intreb de traseu. Imi arata unde trebuie sa urcam, pare descurajant de sus si de departe, dar fixez un ritm constant de urcare, iar printre povesti cu Csaba, serpentinele se scurg una dupa alta.
Pe urcare am mers bine, nu ne-a depasit nimeni, sus in varful urcusului ajung din urma 2 concurentzi, dar coborarea nu e punctul meu forte, ma imprastii de vreo 2 ori, il pierd pe Csaba, ma depasesc vreo 2 concurentzi.
Urmeaza o zona de fals plat, de fapt usoara urcare, unde se merge fara foci, dar aici mi se pare ca pierd mult timp si energie. Ma ajunge Suca din urma si pe coborare ma depaseste.
La schimbul de pneuri, adica de foci, incerc sa ma misc iute, plec inaintea celor 3-4 concurentzi aflatzi acolo si pe urcare simt cum capat energii nebanuite... nu stiu de unde, dar urcarea imi convine de minune, turez motoarele la maxim si depasesc 3 concurentzi, il ajung si pe Csaba din urma la ultimul schimb de pneuri.
Dam focile jos si ii dam la vale impreuna. Ajung la forestier si simt ca inca mai am energie. Simt finalul aproape si vreau sa trag de mine pana la capatul puterilor. Dau la vale din betze, pe plat dau la pas patina si fug spre finish cu toate fortzele.
Sunt destul de multzumit de mine, probabil dc trageam pe forestier de la inceput mai vartos se putea si mai bine... dar la varsta mea... :))
Pana la urma conform GPS-ului lui Suca lungimea traseului pare sa fi fost putzin mai mare decat estimasera organizatorii, adica 21km in loc de 17km, iar altimetrul meu a masurat 1200m diferentza de nivel fatza de 900m.

Povestiri la mansarda

Urmeaza ultima urcare si coborarea finala, urmate de povestiri, impresii in mansarda noastra si laitmotivul zilei intrebarea: "inca nu o venit Robi? mergem dupa el?". Intr-un final apare si Robi in aplauzele noastre. Unii glumeau, dar eu vorbeam serios, chiar imi faceam probleme de ce nu mai apare si daca o patit ceva. Este teafar, exceptand besicile si arsurile facute de clapari.

Lume multa la premiere

Tunning la clapari

Inainte de premiere castigatorul concursului, Rares din Zarnesti, ne face o vizita la mansarda si ne povesteste despre antrenamentele lui, despre echipamentul lui si despre viata lui. Ne spune ca practica schi-alpinismul de 12ani si calculez repede la cei 22 de ani ai lui... 12ani... adica de la 10ani... mda... no comment. Apoi ne spune despre claparii lui care sunt toti gauriti, parca ar fi un svaitzer, care nu mai au limba de plastic, a dat jos cat a putut de pe ei, ca sa obtina o greutate cat mai mica, 800gr un clapar. Din vorba in vorba timpul trece si trebuie sa coboram la premiera.

Cupe pentru cei mai rapizi

Se impart premiile si cupele... (Clasamentul oficial) un premiu ajunge si la Horica (locul II la seniori), iar cate o bere ajunge la fiecare participant.

La lucru

Noi2

Duminica este o zi de relaxare, unii la gheatza, altzii tot pe foci. Pornesc si eu cu Alin pe jos spre cascada, dar dupa cateva minute decid ca nu as vrea sa inghetz toata ziua la umbra cascadei, asadar fac cale intoarsa la cabana sa imi iau schiurile in picioare. Imi vine idee de a merge la cabana Vladeasa si de acolo sa cobor in drum, de unde as putea fi culeaza cu masina in drum spre casa, dar ora este prea tarzie, iar de una singura pacar nu as merge.

Dezghetzata - inghetzata

Se munceste

Revin pe schiuri la cascada, incerc si eu acest sport: catzaratul pe gheatza, ii ok, dar imi ingheatza mana, tot stand cu ele in sus, sangele circula mai greu, iar eu fiind o bine cunoscuta friguroasa la maini...

Coada la gheatza

Langa echipa noastra mai catzara niste baietzi din Cluj cred... si fac ei ce fac si scapa un piolet in apa :D astfel avem parte de o sedintza insolita de jacuzzi in apa congelata sau poate scuba-diving dupa pioletul din bulboana suna mai potrivit.

Bucuria regasirii

Saturday 14 February 2009

Prin pulver pe MMic si Tarcu 14-15feb

Zapada super mare ne-a facut bucuria de a urca pe schiuri de la masina, dar in timpul "record" de ~3:30, din cauza stratului mare de zapada pulvar, sa mergi primul si sa spargi urme nu a fost chiar usor.
Sambata schi la Muntele Mic, duminica pentru mare majoritate la fel, exceptie au facut Alin si cu Horica care au bagat un speed ascent pe varful Tarcu.

Ne ingropam ceva cu schiurile in zapada

Prin padure

Cararuie de schiuri