Cautari pe Tarcu 19-20dec

Dupa cum spunea Dubina, week-end-ul la Cuntu o sa fie o iesire de "picnicareala". Si eu gandeam c-o sa fie o iesire linistita in care o sa schiem la Muntele Mic, apoi o sa urcam a nu mai stiu cata oara pe Tarcu, adica genul de tura in care iesim doar ca sa nu stam acasa. Dar realitatea avea sa ne arate ca nu avea sa fie chiar un week-end linistit...

Cobor pe schiuri impreuna cu Gianina si cu Hoinarii (Suca&Elena) de la MMic. In Saua Jigoriei ne punem focile si pornim in sus spre statia meteo Cuntu. La ceva timp in urma noastra trebuie sa apara si Iulius cu prietenii sai Florin si Aurel. La Cuntu ne asteapta restul trupei care au urcat pe picioare de la telescaun, adica: Florentzo&Irina si Dubina&Raluca.

Elena in urcare spre MMic

Prognoza stiuta de acasa incepe sa se adevereasca. Vantul sufla salbatic si toti copacii isi leapada cojocul de zapada direct peste noi. Sunt niste mini avalanse care ne pudreaza cu pulbere de zapada fina. Dar drumul spre Cuntu este doar prin padure si suntem la adapost de vant. Imi place atmosfera asta de dinainte de furtuna.
Ma concentrez la urcus. Aud doar vantul si clampanitul ritmic al legaturilor de tura. De mult timp cand imi doream sa aud zgomotul acesta...
Urcusul pana la Cuntu decurge linistit. Din cand in cand ma opresc sa-mi astept companionii. Ciudat, dar vuietul sinistru al vantului ce leagana toti copacii din padure ma linisteste. Chiar imi place.
Iesim din padure. De aici mai sunt doar 300m prin gol alpin pana la cabana. Eu sunt imbracat doar in fleece-ul subtire de polar. In padure eram la adapost de vant. Acum simt din plin furia vantului ce ma umple de zapada, dar ma ambitionez sa nu ma opresc sa-mi pun geaca pe mine. Ma gandesc ce urgie o fi pe sus pe creasta... N-as vrea sa fiu acum acolo.

Elena si Gianina

La ora 17 trecem pragul statiei Cuntu. Ma gandesc ca a fost o zi obisnuita pe munte, fara nimic deosebit si urmeaza sa petrecem o seara placuta intre prieteni.
Dupa circa 1h apar si Iulius cu Florin si Aurel. Ne spun ca n-au mai gasit nici o urma de-a noastra. Vantul a astupat deja totul.
Pe la ora 19, George si Alex - meteorologii de la Cuntu ne anunta ca un coleg de-al lor Ionut, ce plecase impreuna cu sotia lui in sus spre statia meteo de pe Tarcu, inca nu ajunsese la destinatie. Pe moment nu ne ingrijoreaza prea mult vestea, stiam ca lucruri din acestea se intampla relativ frecvent pe Tarcu.

Pornisera in sus pe la ora 14, cam tarziu ce-i drept cand mai aveau doar 3h de lumina. Vara un timp mediu de parcurs intre cele statii meteo este de 2h, dar iarna timpul se poate dubla. In plus la ora plecarii lor vremea dadea deja primele semne clare ca urma sa se inrautateasca.
Exact asta spuneau toti cei ce incercasera sa urce in acea zi pe Tarcu. Noi ne-am intersectat in urcare spre Cuntu cu Oco, Ioana, Dani, Anca din Timisoara. Ei renuntasera sa urce pe Tarcu din cauza schimbarii bruste a vremii. La fel si Florentzo al nostru, ultimul ce-i intalnise pe cei 2 soti. El urcase pana undeva sub vf Sadovanu, dar se intorsese din cauza ca vremea lua o turnura neprielnica.
Florentzo ii intalnise la mica distanta de Cuntu si Ionut cara intreg bagajul, iar Adriana, sotia lui, parea obosita.
Irina ne spune ca Ionut coborase de pe Tarcu sa iasa in intampinarea sotiei ce urcase de jos de la telescaun. Era foarte nervos si pus pe cearta cand auzise ca snowmobilul ce urcase de dimineata la Cuntu, nu o luase si pe sotia lui.

Suca

Incet, incet insa, prin aceste discutii intre noi, aflam toate detaliile povestii si realizam ca cei doi ar putea avea probleme. George si Alex sunt tot mai nelinistiti pentru ca nu primeau de sus de pe Tarcu confirmarea sosirii celor 2. Asta ne ingrijoreaza si pe noi deopotriva.

Alex da semne de nerabdare si isi exprima dorinta de urca dupa ei. Nu vrea sa accepte nicicum sa stea fara sa intreprinda nimic. Intuim gandirea pur subiectiva a lui Alex din acest moment si ne dam seama ca n-ar vrea sa se simta vinovat toata viata ca n-a incercat nimic pt colegul sau si sotia acestuia. Dar noi suntem din exterior si judecam situatia la rece, mai obiectiv. Eu cu Dubina ii explicam ca pe o vremea ca asta sansele ca ei sa fi ramas 4-5h in intuneric pe creasta fix pe linia traseului sunt extrem de mici. Iar in conditiile urgiei de afara noi nu-i putem cauta decat pe linia crestei. Orice om normal la cap care realizeaza ca s-a pierdut, n-ar sta in creasta sa infrunte urgia. Cateva ore de expunere directa la vantul si frigul de afara inseamna o moarte sigura. Cea mai buna strategie in astfel de cazuri este sa se coboare din creasta undeva spre padure. Pe acolo pe unde se poate. Si in Tarcu se poate...

Liniste

Au demonstrat asta chiar Hoinarii (Suca&Elena) cand in ianuarie 2007 s-au ratacit impreuna cu o trupa intreaga de 10 oameni incercand sa coboare de pe Tarcu pe vreme rea. Doreau sa ajunga in Cuntu si... au ajuns in Plopu. Au parasit creasta, au ajuns la padure, au prins un parau, au urmat valea, e valea Raului Lung si dupa o noapte intreaga de mars au ajuns la civilizatie.

Alex ne spune ca e gata sa plece singur in cautarea lor. Ideea lui nu ni se pare deloc buna. Facem din nou o sedinta intre noi si pana la urma factorul uman invinge in ciuda ratiunilor obiective. Conchidem ca la ora aceasta noi suntem singurul ajutor posibil pt cei 2 soti. Asta in situatia aceea infima in care urmand cu strictete linia crestei vom da nas in nas cu ei, aflati in neputinta de a se mai misca singuri din loc. Pana ar ajunge Salvamontul in zona ar trece ore bune si sansele lor de a ramane in viata, blocati in creasta, ar scadea dramatic de la ora la ora.

Se starneste vantul

In actiunea noastra ne bazam pe un lucru esential: am fost prevazator si am luat GPS-ul cu mine. Si chiar imi amintesc cum acasa cand faceam bagajele, eu m-am pus sa incarc track-ul dintre Cuntu si Tarcu, iar Gianina tot carcotea ca pierd timpul aiurea. Imi spunea ca nu mai urcam daca e ceata, dar eu le stiu pe ale mele si i-am replicat ca putem urca pe vreme buna si sa se schimbe vremea la coborare. Stiu din experienta multiplelor ture in zona ca este o zona extrem de problematica pe timp de ceata. Stiu asta si din experienta prietenilor care au bajbait sau care s-au si ratacit acolo. Chiar si meteorologii care urca ani de zile pe Tarcu si ar spune ca stiu fiecare bolovan de pe traseu, au avut probleme pe timp de iarna, unii s-au ratacit, altii au mai patit-o.
Acum ma felicit ca mi-am ascultat instinctul si n-am ascultat-o pe Gianina si sincer spun daca nu aveam track-ul pe GPS, nici n-as fi pornit in cautarea celor 2. Doar cine si-o cauta cu lumanarea ar face lucrul asta pe o vreme total potrivnica.

Dar nu ne bazam doar pe asta. In cabana suntem cativa montaniarzi care am umblat cativa ani prin munti, nici cu conditia fizica nu ne e rusine, fiecare a trecut prin vreme rea, iar un viscol in noapte sau un bivuac iarna sub cerul liber nu e chiar o noutate, unii dintre noi am trecut prin experiente mai mult sau mai putin apropiate de a da coltul. Deci chiar daca nu scrie pe fruntea noastra Salvamont totusi cred ca ne putem hazarda sa urcam in noapte pana pe Tarcu. Macar atat putem incerca pentru cei 2 rataciti.

Ninge din cerul senin

Se constituie pe loc o echipa formata din Alex meteorologul, iar din trupa noastra Dubina, Suca, Florentzo si cu mine. Cu Florentzo am o rezerva, el e incepator intr-ale mersului pe munte iarna, dar e un tip sportiv si bine calit fizic. Irina aproape ca plange si-l roaga sa nu plece, dar el e hotarat sa ne insoteasca.

Ne pregatim cu atentie echipamentul si ne gandim bine ce luam cu noi ca sa nu mergem degeaba. Cei de la Cuntu ne pregatesc apa calda in termosuri, eu le cer sa puna si zahar, asta ajuta pe cei epuizati. Luam o trusa de prim ajutor. Ne gandim ce echipament le-ar putea lipsi celor 2, asa ca luam supramanusi si cagule. Ochelari de ski nu avem din pacate in plus. Eu am grija sa ma blindez cu inca 3 seturi de acumulatori de rezerva pt GPS. La frigul de afara n-as dori s-avem surprize neplacute si GPS-ul va fi singurul nostru fir ce ne va lega de cabana.

Incremenire

La ora 20 plecam in cautarea celor 2, nu inainte de a ne asigura inca odata ca n-au ajuns intre timp sus pe Tarcu. George anunta si Salvamontul.
Odata iesiti ne intampina o vreme de genul in care nu tii nici cainele afara, in care orice om normal si-ar dori sa fie la adapost: vant puternic, transport masiv de zapada, frig patrunzator (aprox -12grC). Din cand in cand rafale de vant ne dezechilibreaza si trebuie sa ne proptim bine in picioare si bete ca sa nu fim doborati. Nu vedem decat calcaiele celui din fata. Nu ne auzim prea bine intre noi, doar daca strigam sanatos. Toti avem fetele acoperite cu gluga sau cagula, caci o expunere directa in vant te ingheata in cateva minute. Eu stau la mijloc si merg cu GPS-ul in mana si verific mereu directia. E suficient sa nu le strig prea tare celor din fata corectia de directie, caci in 2-3 min parcursul nostru apare desenat pe GPS in arce de cerc in loc de linii drepte. Ma gandesc ce usor ar fi sa ne invartim in cerc fara nici un punct de reper. Si gandul imi zboara la cei 2.

Impietriti

In general nu e zapada multa, mergem mult pe bolovani, dar in locurile adapostite de vant zapada s-a depus in cantitati mari si inaintam anevoios scufundandu-ne in pulverul proaspat. Ajungem la prima treapta din platou. O recunosc dupa panta. Sunt doar 20m de urcat, dar placa de zapada trozneste sub noi. Ne retragem rapid si ocolim zona. Ajungem la a 2-a treapta unde din nou zapada trozneste si din nou ocolim prevazatori.
Din cand in cand ne tot oprim caci Florentzo are probleme cu ochelarii de schi ce i se tot aburesc. Nu-i chip sa urci fara ochelari, caci zapada spulberata de vant se lipeste de gene si in scurt timp nu mai vezi nimic. Stiu ce inseamna asta, am patit-o si de aceea iarna am intotdeauna ochelarii in rucsac, special pt viscol.

Dupa circa 1h15' ajungem in buza caldarii Oltenei. Aici situatia se schimba complet. Pana acum eram sub versant si efectul vantului era diminuat. Cum vantul sufla dinspre caldare, acum suntem direct expusi si ne ia in primire cu toata forta. Florentzo imi spune ca i-au inghetat de tot ochelarii si nu mai vede nimic. In plus i-a inghetat si mana care si-o tot scoate din manusa ca sa-si curete ochelarii. Imi spune ca el n-ar mai vrea sa continue. Asta-i buna! Abia am facut o treime din drumul pana pe Tarcu. Ii spun ca nu pot decide singur intoarcerea in speranta ca-i descurajez nehotararea. Eu sunt omul cu GPS-ul si trebuie sa merg oriunde decide restul echipei. Florentzo incearca sa-i convinga si pe restul sa ne intoarcem. Pare putin panicat si ne spune viscolul e prea puternic si nu mai avem ce cauta aici. Totusi fiecare din noi era constient la plecare din cabana la ce anume ne expunem. N-am iesit la o plimbare de seara.

Desene prin zapada

Ceilalti imi par in regula toti, ar vrea si ei sa continuam, dar la toti ne e clar ca nu ne putem separa. Cei ce-ar pleca de langa GPS s-ar pierde cu siguranta. Ma gandesc la bietii oameni care ratacesc acum in viscol fara nici un ajutor. Sunt convins ca n-au echipamentul nostru si ca cel putin Adriana, nu e pregatita fizic sa infrunte o asemenea urgie. Ceva inlauntrul meu urla a neputinta. Dar nu putem risca viata nimanui, asa ca la insistentele lui Florentzo decidem cu totii ca e mai intelept sa coboram inspre Cuntu.

Ajunsi la Cuntu aflam ca cei 2 inca n-au ajuns la destinatie. Este ora 22.30 si deja incepem sa ne gandim ca cei 2 soti isi vor petrece o noapte afara. Dupa atatea ore petrecute in viscol singura lor sansa de scapare este sa fi gasit o panta potrivita pt a cobori din creasta si sa fi ajuns in padure.

Cand o fi zapada mai multa venim sa schiem aici

Ne hotaram sa pornim dimineata devreme in cautarea lor. Salvamontul e deja alertat si speram ca maine sa-i putem ajuta si noi la cautari.
Dimineata surpriza: nici urma de salvamontist! Nu dezarmam si ne pregatim de urcare. De data asta suntem 8, ni se alatura Elena, Iulius, Florin si Aurel. Alex meteorologul nu ne mai poate insoti caci nu mai poate parasi postul.
Vremea este mult mai buna, vantul s-a domolit si plafonul de nori s-a ridicat, deci avem vizibilitate buna. Nu mai depindem de GPS, asa ca ne impartim in 4 echipe. Dubina si Florentzo urca pe picioare, iar noi restul alegem sa urcam pe schiuri ca sa avansam mai rapid. Cercetam minutios toata zona versantului de sub caldare. Dubina si Florentzo aleg o ruta chiar pe marginea caldarii, asa ca scaneaza vizual pana in fundul vaii.

Tarcu... uriasul linistit doarme acum

Ajunsi in buza caldarii, creasta se ingusteaza asa ca ne regrupam. Aici vantul se inteteste si ne aminteste de seara anterioara, insa este mult mai domol. Dar e cumplit de frig si imi ingheata fata. Ma intreb cum au rezistat cei 2 unei nopti intregi.
Lasam schiurile aici si parcurgem toti impreuna portiunea stancoasa de creasta pana pe vf Sadovanu, dar nu dam de nici o urma. Vantul a sters tot. Ne zgaim cat putem si inspre fundul caldarii, dar stim ca de la inaltimea aceea nu putem scana tot. Suntem doar o mana de oameni, nu putem acoperi toata zona, asa ca facem si noi ce putem. Dar cel putin vrem sa periem toata zona de creasta pt a o elimina din cautari, asa ca atunci cand vor aparea echipele Salvamontului sa se poata concentra pe zona vailor. Pe versantul vestic al crestei de sub Sadovanu sunt o gramada de bolovani mari, iar la baza lor zapada s-a adunat in troiene imense de 2-3m formand un fel de rimaya. Ma gandesc cu Iulius ca rimaya-ele ar putea fi un loc de adapost mai ferit de vant, asa ca coboram acolo sa inspectam zona. Nu dam de nici o urma.

Iulius si elicopterul (foto Florin Stana)

Intre timp pe cer apare si Romeo Dunca cu elicopterul. Asta ne da sperante. Eram sigur ca Romeo nu va sta pe ganduri si va veni sa ajute in cautari.
Survoleaza la mica inaltime tot firul Oltenei prin caldare, apoi firele de obarsie ale vaii Raului Lung si cel Alb. Survoleaza versantii de sub Tarcu, cel de sub Sadovanu, atat inspre caldarea Oltenei, cat si spre vest si sud.
Ne dam seama ca nu mai are rost sa inspectam toti creasta pana pe vf Tarcu, oricum Romeo a survolat-o, asa ca ne coboram si pe versantul sudic dintre Sadovanu si Tarcu.
Elena, Suca si Aurel continua urcusul pana sus la statia meteo Tarcu, iar restul ne impartim in 2 echipe ca sa inspectam niste stane din caldarea Oltenei.

Hai sa-i spunem sa mearga la stana aia! (foto Florin Stana)

Cam aici s-a incheiat misiunea noastra de cautare. Am scotocit atat cat am putut muntele in speranta de a gasi vreo urma a celor 2, atat cat am putut face noi cei 8 oameni. Eu zic ca am eliminat din cautari portiunea de creasta si zonele imediat limitrofe. Intr-un fel am incercat sa ajutam Salvamontul sa nu-si mai piarda timpul cu ceea ce s-a periat o data.

Eu si Iulius: Coboram? (foto Florin Stana)

Si acum urmeaza o avalansa de fapte si intamplari care pe noi toti ne-au revoltat:

1. In drum spre Cuntu ma intalnesc 3 persoane care urcau. Il recunosc pe Alex meteorologul care ghida 2 oameni din Borlova fara experienta de munte, ce doreau sa urce spre Tarcu. Aflu ca unul din ei e unchiul lui Ionut, un om pe la vreo 55de ani. Nu erau deloc echipati de iarna, dar realizez ca 2 tarani oarecare care n-au nici o treaba cu Muntele ajung inaintea oricarei echipe Salvamont!

2. Ceva mai jos, la ora 12.30 intalnesc prima echipa de 2 salvamontisti. Unul din ei imi spune vor sa mearga sa caute pe valea Raului Alb. Dupa estimarea mea le ia cel putin 3h pana acolo si si-au gasit o ora foarte potrivita pt a incepe o operatiune de cautare: la 12.30! Mai ales intr-o zi de iarna.

Urme efemere

3. La scurt timp ma suna Duba care descoperise impreuna cu Florentzo undeva pe versantul dinspre caldare sub vf Sadovanu 2 urme de bocanci intiparite in zapada, o urma mai mare si una mai mica. Deci puteau fi ale celor 2, mai ales ca era o zona aflata mult sub traseul de creasta, unde in mod normal nu are nimeni interes sa bantuie, poate doar ciobanii pe timp de vara.
Ii spun sa comunice asta celor 2 salvamontisti cu care urmau si ei sa se intalneasca.
Raspunsul pe care l-a primit Duba de la salvamontisti: noi avem in plan sa mergem pe Raul Alb, asta ne intereseaza!

4. Jos la Cuntu am intalnit restul echipelor Salvamont. Conform cu spusele fetelor noastre (Gianina, Irina, Raluca), salvatorii au ajuns la ora 11. Adica la 15h de cand au fost alertati!
Eu cand merg iarna pe munte, daca vreau sa urc un varf mai serios, ma trezesc dimineata la 5, topesc zapada la primus, mananc, ma pregatesc, asa incat la prima geana de lumina sau chiar pe intuneric sa tasnesc spre varf. Si asta cand fac ture de placere.
Baietii de la Salvamont s-au gandit mai bine: ca pt o operatiune de salvare, ora 11 este o ora porivita ca sa se infiinteze la fata locului!

Tarcu... uriasul se trezeste... primele semne ale frontului noros

5. Tot conform spuselor fetelor, salvamontistii auzind ca noi baietii suntem deja pe sus si-i cautam pe cei 2, s-au oprit linistiti la Cuntu, au intrat la un ceai, la o poveste. Foarte siguri de ei spuneau ca Ionut fiind meteorolog, cunoaste bine zona si stanele posibile pt adapost si precis au petrecut noaptea la o stana. Si ei mai stiu ca in stane se gasesc cojoace de oaie atarnate in cuie, deci au avut cu ce sa-si tina de cald. La care Gianina le-a replicat ca noi am petrecut nopti prin stane, dar ciobanii au uitat sa ne lase cojoacele peste iarna, ba mai mult stanele sunt troienite de zapada si pe dinauntru. Au ridicat nedumeriti din umeri, spunand ca ei de fapt n-au prea umblat iarna prin stane... ma gandesc si eu ca vara or fi vazut cojoace la stana.
Si salvatorii au ramas fara griji pana la 12.30 la Cuntu, ora la care i-am intalnit pe primii 2 dintre ei in urcare, caci restul inca stateau in fata cabanei. Deci au frecat menta inca 1h30' asteptand linistiti. Asteptand oare ce?

6. Florin Stana a discutat cu un salvamontist in fata la Cuntu. In timp ce noi abia coboraseram de sus, acesta s-a asezat pe unul din cele 2 snowmobile cu care venisera si i-a sugerat ca noi sa mai dam o raita si pe la liziera padurii de sub Cuntu. Ma intreb care era atunci sarcina lui acolo? Mai ales ca era si motorizat.

7. L-am intrebat chiar eu pe unul din ei ce cauta abia la ora aceasta aici? Si mi-a raspuns relaxat ca ei au primit un apel telefonic cum ca Ionut si Adriana si-ar fi sunat parintii, ca au dormit la o stana si ca noi am fi trecut pe langa ei fara sa-i vedem si ca au ajuns cu bine la Tarcu duminica la ora 12. Apelul s-a dovedit a fi un zvon fals. Bun si daca la 12 au ajuns cu bine le zic eu, ce-ati facut de cand s-a luminat de ziua pana la 12? Probabil la 7 dimineata stiati ca la 12 vor ajunge sigur!
Oare in era comunicatiilor nu se poate verifica o informatie daca e reala inainte de a se actiona?

Copaci de zahar

8. Intre noi si un anumit voluntar Salvamont foarte nervos s-a iscat o discutie cum ca sa fim atenti ce vom declara ca sa nu denigram imaginea Salvamontului. A inceput sa ne insiruiasca istoria conflictelor dintre Salvamontul local si cei ce doresc sa fie schimbati actualii membrii. Pe noi nu ne interesau catusi de putin mizeriile acestea, eu nici macar nu auzisem de ele pana atunci, dar ei se pare ca aveau timp de discutii sterile.

9. Am primit si o explicatie pt ora sosirii lor la Cuntu: au plecat la ora 8 dimineata din Poiana Dacia si cum era zapada mare le-a luat 3h sa ajunga la Cuntu. Si cum au urcat intreb eu? Pai pe schiuri de tura primesc raspunsul. Ma rog eu vedeam ca erau si 2 snowmobile parcate in fata la Cuntu. Pai si noi am urcat ieri din Dacia, tot pe schiuri de tura, am replicat eu si am facut fix 1h25'. N-am primit un raspuns multumitor, decat ca alocatia de hrana pt un voluntar de 26lei/zi de interventie este insuficienta.

10. Nici unul din salvamontistii pe care i-am intalnit nu m-a intrebat pe mine sau pe colegii mei de tura, ce-am intreprins pana atunci? In ce zone am cautat? Hai sa vedem unde ati fost voi, ca sa nu mai facem si noi acelasi lucru. E drept ca pe fruntea noastra nu scrie Salvamont, probabil de aceea nu aveau incredere in noi.

Gianina: Desfocirea si la vale

Mi-ar place sa gasesc explicatii la toate aceste intrebari. Dar ma tem ca ele nu vor veni.

Sa nu se creada ca vreau sa lovesc in imaginea Salvamontului ca institutie. N-am nici un interes sa fac asta. Eu doar relatez niste lucruri legate de echipele Salvamont prezente la Cuntu, care dupa parerea mea au actionat tardiv, ineficient si prost organizat. Dupa 16h cand s-au gandit si ei sa se urneasca in sus spre Tarcu era deja tardiv ca sa-i mai salveze pe bietii oameni. Eventual doar sa constate decesul unora care si-au fortat norocul.

Nu vreau sa spun nici ca Salvamontul este vinovat de drama celor 2. Dar daca ar fi ajuns in timp util, poate ca atat timp cat exista o sansa infima ca sa-i gaseasca in viata pe cei 2, aceasta sansa putea fi fructificata.

Mi se parea firesc ca primele echipe de salvamontisti sa fi ajuns la Cuntu dis-de-dimineata. Sau de ce nu chiar la miezul noptii? Poate ca alta ar fi fost soarta celor 2 daca sambata noapte am fi primit si noi ajutorul unor adevarati profesionisti. Nu din cei care au ajuns dupa 15h. Noi am facut cat am fost in stare, dar nici n-am avut pretentia ca suntem Salvamontisti. Sa fim realisti: niste oameni antrenati ajung din poiana Dacia la Cuntu in cel mult 1h30' si asta se poate face la orice ora din noapte si in orice conditii meteo, pt ca traseul spre Cuntu este pe un drum forestier prin padure, deci ferit de vant, iar pana in Dacia se putea urca cu masina.

Cunosc personal doar membrii din formatiile Salvamont Sibiu si Victoria, dar stiu ca daca mi s-ar intampla ceva in Fagaras, cei de acolo s-ar mobiliza si ar ajunge cu siguranta mult mai rapid, decat cei din cazul de fata. Iar acum dupa aceasta intamplare, daca as fi in dificultate prin Tarcu-Godeanu, in nici un caz n-as apela la Salvamont Caransebes/MunteleMic, mai degraba mi-as suna prietenii si am cativa care stiu ca ar ajunge mult mai rapid.

Harta zonei... am marcat locul pana unde am urcat noi sambata seara

Si ca de obicei orice tragedie este rezultatul unui lant de erori umane. Incepand cu cei 2 care au fortat urcarea pe o vreme ce se inrautatea vizibil. Ionut cunoscand bine masivul si problemele ce pot aparea pe viscol din pataniile unor turisti sau altor meteorologi inaintasi de-ai lui, putea sa anticipeze si sa se intoarca la timp. Ma rog el lipsea din post si trebuia sa se intoarca la servici, insa viata e mai scumpa decat orice. Si era evident ca sotia lui obosita fiind de drumul pana la Cuntu va urca tot mai incet. 3h de lumina cat mai aveau ei la dispozitie sunt necesare iarna unui om obisnuit cu muntele. Am inteles ca ea nu era obisnuita cu muntele iarna. Iar daca mai luam in calcul si viscolul, e clar ca Ionut a fortat cu mult marja de siguranta.

Acum cand analizez la rece toate intamplarile, imi dau seama ca si noi am facut o greseala. Atunci cand am constituit echipa de cautare sambata seara. Desi stiam ca Florentzo e incepator intr-ale muntelui iarna, totusi l-am luat cu noi. Si nici nu avusesem ocazia sa-l verificam in ture serioase, deci practic nu-l cunosteam. In fond nu e vina lui, el era entuziast, a vrut sa ajute. Insa e doar vina noastra ca l-am luat necunoscandu-l suficient. Era pregatit fizic ca sa reziste, insa nu si psihic pentru a infrunta un viscol pe noapte. Nu mai trecuse prin asa ceva si normal ca s-a pierdut cu firea. Si asta nu se castiga intr-o tura, doua, ci in ani de experiente, in nopti petrecute in zapada sau sub cerul liber. Daca e asa nici pe Alex meteorologul nu trebuia sa-l luam cu noi, desi el insistase sa pornim in cautare. Dar nici pe el nu-l cunosteam absolut deloc. Totusi Alex a urcat fara probleme.
Poate daca am fi urcat doar cu oameni verificati, poate am fi reusit sa infruntam viscolul, GPS-ul ne-ar fi ghidat pana pe Tarcu si cine stie poate ca acea sansa infima de a-i gasi pe Ionut si Adriana s-ar fi materializat. Poate le-am fi zarit luminile daca nu ar fi parasit creasta cu mult timp inainte. Desi vizibiliatatea era de maxim 10m, o lumina se vede totusi de la o distanta mai mare in ceata. Era o sansa pe care noi n-am reusit s-o urmam pana la capat. Asta nu vom putea sti niciodata cum ar fi fost...

La ora la care scriu aceste randuri, Ionut si Adriana inca n-au fost gasiti. Dupa atatea zile pare deja destul de clar ca sansele de a fi gasiti in viata s-au dus de tot.

Am ramas cumva marcat de intamplarea aceasta. Zilele acestea m-am gandit mereu la Adriana si Ionut si la soarta lor tragica. Cumva m-am simtit legat de ei pt ca am simtit ca in acea seara de sambata am impartit aceeasi furie a vantului, acelasi frig aspru. M-am simtit teribil de neputincios prin faptul ca stiam ca sunt undeva acolo pierduti in intuneric si noi singurii ce-i puteam ajuta la ora aceea am fost nevoiti sa coboram.

Si peste toate greselile noastre, ale muritorilor, se inalta Muntele. El e un urias bland care insa nu prea ne iarta greselile. Si atunci ni se pare ca e prea aspru. Ideea e ca Muntele nu trebuie niciodata subestimat. Si am mai invatat ceva din intamplarea asta: Salvamont exista in multe locuri din lume, unii sunt mai profesionisti, altii mai putin, insa tot timpul e bine ca cel ce merge pe munte sa se bazeze doar pe el insusi si pe coechipierii sai.

PS. Pozele facute de noi sunt doar din urcarea spre Muntele Mic, deci dinainte de se schimba vremea.

Povestea vazuta de Suca o puteti gasi aici: http://hoinarii.blogspot.com/2009/12/frustrare.html