In cautarea iernii prin Godeanu 30oct-1nov

Ideea turei mi-a venit de la un grup de sibieni care mi-au cerut informatii despre Godeanu. Dupa ce le-am dat toate detaliile necesare, nu eram sigur daca baietii au priceput prea bine, mai ales necunoscand zona. Si decat sa-i stiu rataciti la coborarea de pe Gugu, balaurind prin paduri neumblate pe unde nu-s marcaje, doar poteci ciobanesti mai greu de gasit, imi vine ideea: ce-ar fi sa mergem si noi cu ei?

In refugiul Stanuleti... unii povestesc...

Zis si facut, asa ca dau sfoara in tara ca mergem in Godeanu. Incep sa curga email-urile si telefoanele. Joi si vineri sunt o centrala telefonica, dispecerul care face legatura intre toti. De la ora la ora se inscriu tot mai multi prieteni in tura si ii anunt periodic de sporirea membriilor din gasca de week-end. Pana la urma ne adunam mai multi decat sibienii, noi timisorenii suntem 12, iar sibienii 4.
Nu-i treaba usoara, caci trebuie sa fac tot felul de permutari si aranjamente ca sa organizez in mod optim impartirea pe masini. Unde mai pui si preferintele fetelor, care imi dau calculele peste cap: Gianina ma "paraseste", vrea sa fie in masina cu fetele din echipa Vertical Adventure, ca sa puna ele tara la cale pe drum. Dar pana la urma reusesc sa-i multumesc pe toti. Planul este pus la punct, asa ca vineri seara decolam spre Godeanu.

... altii au adormit deja

Sa-i insir pe toti din gasca: trupetii din Timisoara - Suca&Elena, Cosmin&Octavia, Florentzo&Irina, Oana, Ani, Cristina, Bogdan, Gianina&Alin, impreuna cu trupa din Sibiu - Vali, Alin, Tudor si Denis (care de fapt e si el din TM).
In trupa avem si 3 incepatori in ale drumetiilor montane, ba mai mult sunt in prima lor tura in conditii de iarna: Bogdan, Florentzo si prietena sa. Mi-am tot sfarmat creierul sa-mi amintesc numele ei... dar cum Florenzo a alintat-o toata tura cu "ingerul meu", se pare ca n-am retinut cum o cheama, asa ca o sa-i spun si eu Ingeras.

Boboceii iernii: Florentzo si Ingeras

Ii mai dau cuvantul din cand in cand si Gianinei care acum e cu partea artistica, ea a adaptat versuri de colinde la specificul turei noastre:

In seara lu' Vineri Sfantu
Mi-a furat caciula vantu,
Si mi-a dus-o sub fereastra,
La refugiu de sub creasta.

Incolonati spre creasta

Vineri noaptea ne instalam comod in mansarda refugiului Stanuleti de pe valea Lapusnicului Mare. E sensibil mai cald decat afara unde bate spre inghet si la umezeala de pe vale nu ne incanta o noapte la cort. Ma bucur sa gasim refugiul in aceeasi stare si ca este curat, se pare ca nu stie multa lume de el. Multumim celor de la PN Retezat ca l-au reamenajat. Luam cina si apoi printre povesti ne retragem rand pe rand, fiecare in puful sau si adormim. Intre timp, soferii Suca si Codru s-au sacrificat si au plecat inapoi la vale sa lase o masina la barajul Gura Apei, cu care vom recupera duminica la incheierea turei restul masinilor ramase la refugiu. Cum tura noastra nu e in circuit, e important sa avem un plan logistic bine pus la punct dinainte, asa cum ne place de fiecare data.

Iata s-a'nserat,
Si noi am plecat,
Muntii sa-i umblam,
Si sa-i colindam.

Acuma dam si de soare

Sambata dis-de-dimineata le dau trupetilor o trezire cazona asa cum imi place mie, adica imitand o trompeta si apoi citandu-l pe Creanga: "sculati duglisilor inainte de rasaritul soarelui, iar vreti sa va pupe cucul arminesc si sa va spurce, ca sa nu va mearga bine toata tura?". Si culmea ca am si succes, nimeni nu arunca cu bocancii dupa mine. Asa trupa constiincioasa mai rar! Numai Gianina carcoteste, e deja obisnuita cu trezirile mele matinale. Jumatate de fata ii plange (nu mai pot lenevi la cald in puf?) si cealalta ii rade (yuuupi, pornim in tura!).

Inainte sa terminam pregatirile, apar si trupetii din Sibiu, facem cunostinta cu ei si apoi toti 16, 8 fete si 8 baieti, pornim voiniceste spre locul unde Godeanu intalneste cerul, adica spre creasta.

8 voinicele,
Alese pe sprincene,
8 feti frumosi,
Tari si inimosi.

Iesim in creasta

Din Lunca Berhina pornim in urcare spre Curmatura Soarbele (saua Paltina), acolo unde calcarul Retezatului Mic se intalneste cu sisturile cristaline ale Godeanului.
La iesirea din padure dam si de zapada. Stiam de acasa ca vom da de zapada, ma informasem la statia meteo de pe Tarcu. E al doilea rand de zapada cazuta in toamna asta si inca din luna octombrie!
In creasta nu e zapada multa, doar 5-10cm, dar suficient ca tot peisajul din jur sa fie zugravit in alb si sa ne simtim intr-un decor autentic hivernal.

Sedinta foto

Echiparea de iarna

Cum iesim in creasta dam de soare, dar dam si de vant, asa ca toata lumea se blindeaza cu gecile. Si cum frigul pisca din obraji, nu-i de stat si purcedem voiniceste la sirul de varfuri de pe creasta. Avem de depasit rand pe rand varfurile: Sturul, Paltina, Scurtul, Galbena, Micusa.

Lasam in spate Piatra Iorgovanului

Oare de ce nu vin cataratorii aici?

Calatorind printre nori

Ani pe traseul de creasta

Imi amintesc de tura noastra din toamna trecuta impreuna cu Ciula, cand am strabatut intinderile nesfarsite ale Godeanului tot pe o vreme insorita, dar fara zapada. Si culmile acoperite de iarba galbuie si uscata de arsita verii o plictisisera pe Gianina, care-mi spunea ca Godeanu e prea monoton pentru gustul ei. Mie insa-mi place Godeanu, nu este atat de spectaculos si suprinzator ca Retezatul, Craiul sau Fagarasul, insa pe mine ma atrage pentru ca este misterios si putin umblat. Poate legendele cu Zamolxe ma atrag.
Acum insa intinderile nesfarsite cu iarba uscata sunt acoperite de zapada si asta le face mai fotogenice. Si cand ma gandesc la cate ture pe schiuri se pot incropi pe aici, deja ma infior de placere. Abia astept iarna adevarata sa putem incalta schiurile.

Si plaiurile mioritice ale Godeanului au stanci

Mergem si depanam povesti

Cum suntem atat amar de popor, ma asteptam sa mergem incet, sa ne tot asteptam unii pe altii, insa raman surprins de cat de bine se misca trupa. O fi pesemne din cauza frigului? Eu cum ma tot opresc la cate-o poza, ba la un punct salvat pe GPS, mereu ma trezesc ca raman codas. Ba mi se termina fara sa-mi dau seama acumulatorii din GPS si realizez ca n-am inregistrat o bucata din traseu. Si cum nu suport un track cu intreruperi, ma intorc vreo 300m ca sa am un track frumos. Si atunci sa vezi ce codas am ramas, companionii mei is undeva hat departe dupa un varfulet, asa ca trag tare sa-i ajung din urma.
Si cand ajung si eu fericit la trupa, Gianina ma ia la mustruluit ca stau mereu ultimul si fac poze numai la peisaj, asa ca de gura ei fug in fata sa trag cadre numai cu oameni asa cum ii plac ei.

Iesim dintre nori

Dupa vf Paltina cerul incepe sa se impacleasca de nori si ceturi. Vantul se porneste si el, se pune frigul, asa ca povestile inceteaza, fiecare isi trage gluga pe cap, privirea in pamant si se urca stoic mai departe. Pe vf Galbena nu prea vedem nimic, dar apoi cortina se da la o parte si ochii nostri sunt incantati din nou.

Pentru asa priveliste merita sa mergi pe munte

Si dupa atatea suisuri si coborasuri pe creasta, ajungem in saua dintre Galbena si Micusa. Le arat sibienilor lacul Scarisoara, locul nostru de campare pentru aceasta seara. Trupa se imparte in doua, unii o taie pe poteca prin caldare direct spre lac. Desi pe creasta vantul se inteteste aspru, noi o luam frumos pe creasta sa mai suim si vf Micusa.

Unde o fi ascuns lacul Scarisoara?

Pe varful Micusa vantul e salbatic

Coboram spre lacul Scarisoara

Singura problema e ca am ajuns cam devreme la locul de tabara. Soarele este inca sus pe cer, iar ceasul indica abia ora 16. Dar cum frigul nu ne imbie sa stam locului, montam rapid corturile si intram cu totii in sacii de dormit si luam cina.

Oricum e cel mai bun loc de cort din traseu, caci nu se coboara prea mult din creasta si apa lacului inca nu e inghetata. Deci nu suntem nevoiti sa topim zapada. Iar paraiasele mici din creasta sunt probabil inghetate.
Mancati bine si la caldura sacilor de dormit incep discutiile inteligente intre corturi. Am fost inspirati ca ne-am pus corturile mai inghesuite. Cum sa dormim cand ii abia ora 18? La ora asta iesim de la lucru.
Dezbat cu Suca, aflat in cortul alaturat, legenda lui Zamolxe. Cum nu avea echipament ca al nostru si nici sac de puf, conchidem ca era cam masochist sa stea toata iarna ascuns in pestera.
Sibienii patruleaza pe afara, banuim noi ca nu au loc sa se lafaie toti 4 in cortul lor de 2 persoane si incearca sa isi faca loc in altele. Ne momesc cu tot felul de stratageme: "haideti sa vedeti ce curcubeu frumos se vede pe lac!" Radem, glumim si adormim. Pe la ora 21-22 are loc inca o sesiune spontana de comunicari, dupa care iar somn.

Prima noapte la cort din iarna asta

Brusc ne trezeste o voce: "Trezirea, este ora 6!" E Florentzo care se pare ca bate cuie in sacul lui de dormit cam straveziu pentru temperatura de afara. Ma simt odihnit, dar totusi, parca nu am dormit destul, sa fi trecut deja noaptea? Ahh nu, este doar o gluma, de fapt este abia ora 2. Urmeaza inca o tura de socializare intre corturi la miez de noapte si apoi din nou somn pana dimineata.
Noaptea asta a fost a naibii de lunga, asa o fi noaptea polara? Organismul meu deja refuza sa mai doarma, i-a ajuns atata somn. Oare cum s-or descurca eschimosii? Noi nu mai aveam stare dupa 13h ore de intuneric, dar ei?

Ma bucur efectiv sa vad ca se crapa de ziua si la ora 6 ies din sac sa incalzesc apa pentru ceai. La ora 6.30, la prima geana de lumina dau trezirea oficiala. Grupul nostru desi numeros se sincronizeaza si de data aceasta surprinzator de bine. La ora 8, exact asa cum era programat suntem gata cu totii cu corturile impachetate si gata de plecare. Nu de alta, dar pe gerul de dimineata ar fi fost cam neplacut sa asteptam unii dupa altii.

Marea de nori dinspre sud

Cum sa stai acasa pe o asa vreme?

Parasim caldarea si iesirea in creasta e o adevarata izbavire: iesim la soare si la caldura. Ce bine sa fii mangaiat de soare! Si mai ales cu marea de nori la picioare.
Azi e mai cald si frigul nu ne mai mana din urma, asa ca fiecare merge dupa plac. Pe creasta ne insiram toti 16 ca un sarpe imens. Trecem de Piatra Scarisoarei si din saua Matului parasim creasta principala. Cotim dreapta spre nord, urcam pe Moraru si prindem culmea ce duce spre Gugu, caminul lui Zamolxe.

Uite pe acolo am mai umblat noi!... spre vf Godeanu

Pe Moraru facem o pauza mare de rehidratare. E cald si soare din belsug si prin urmare e sete mare. Nu toata lumea s-a gandit sa-si ia apa de baut de la izvorul din lac, se zvonea ca era prea rece :D Si cum pe creasta nu mai sunt izvoare, acum se scot primusurile si se topeste zapada.

Tot pe culme spre Gugu

Gugu era muntele sfant al dacilor, Kogayon-ul sau varful ascuns. Ascuns de ce? Sunt tot felul de explicatii: ba ca nu se vede nicicum din satele din vale (asta asa e), ba ca de ceturi (asta e normal), ba ca sunt fenomene de refractie si uneori nu se vede de pe varfurile din jur. De aceea si-o fi gasit Zamolxe aici pestera, atunci cand s-a retras pret de 3 ani dintre oameni.
Ciobanii din zona mai spun ca nimeni nu poate ramane prea mult pe varf sau sa doarma peste noapte. Cei ce incearca sunt bantuiti de tot felul de fantasme, duhuri si inchipuiri si alearga ingroziti la vale. N-am crezut asta, ma gandeam ca fantasmele acelea din legenda se intruchipeaza material intr-o vijelie, un urs zanatic ce umbla pe creasta sau in niste ciuperci necomestibile care provoaca tot felul de vedenii. Si ca sa ma conving am incercat sa dorm pe varf. Prima oara Zamolxe m-a gonit cu o vijelie grozava, nici n-am putut sa montam cortul pe varf. Apoi intr-o toamna tarzie m-am dus singur pe varf. M-am gandit eu ca singur fiind voi trai mai intens toate inchipuirile. Am pus cortul si am dormit foarte linistit, am ramas dezamagit ca peste noapte nu m-au vizitat spiritele.
Se mai zice ca nici nu-i bine sa-l superi pe Zamolxe ca nu te lasa sa sui pe varf. Pai normal ca cine te lasa sa-i treci pragul casei cand tu faci pe nebunul? Si dimineata eu cu Suca chiar l-am barfit pe Zamolxe :D Daca ma gandesc bine, ultimele doua tentative ale mele pe Gugu au esuat din cauza ca Zamolxe a invaluit varful in ceturi groase. Acum insa se pare ca Zamolxe vrea sa ne primeasca.

Fetele ajung pe Gugu

Lacul Gugu... sau jacuzzi-ul lui Zamolxe

Oricum cred ca tare demult n-a mai avut Zamolxe atatia oaspeti... 16 oameni pe varful Gugu! Dar ne bucuram cu totii de primirea frumoasa ce-am avut-o si de covorul asternut la picioare... adica de vremea minunata de care avem parte si de marea de nori dinspre sud.

Coborarea de pe Gugu

Dupa ce fiecare si-a urcat muntele din interior, adica suisul pe Gugu, coborarea e o placere. De aici culmea doar coboara peste varfurile Merila si Branu pana atinge lacul Gura Apelor. Poate doar bietul Bogdan nu are parte de placere la coborare, caci sub vf Merila rateaza o poteca printre jnepeni si se pierde prin hatis. Dar asa se invata noul tip de sport: jnep-line, l-am mai practicat si noi uneori si cate 1-2h. Secretul e sa nu te impotrivesti jnepenilor, caci sigur pierzi. Deci nu trebuie sa ii infrunti de jos in sus, n-ai nici o sansa astfel. Trebuie abordati pe curba de nivel, se calca cracile din lateral si se lasa frumos corpul sa pluteasca la echilibru peste craci. Seamana putin cu slack-line-ul.

La povesti

Sub vf Branul prindem poteca ciobaneasca deja bine stiuta din turele anterioare ce ne poarta frumos pana jos pe malul lacului. Aici avem ultima incercare a turei. Trebuie sa traversam apa vijelioasa si rece a celor 2 Lapusnice ca sa ajungem la baraj. Facem o sesiune de team-building si construim o punte peste Lapusnicul Mic pe care trecem la echilibristica. Evident aici s-a vazut experienta Oanei, specialista in team-building-uri, care ne-a coordonat de minune.
Lapusnicul Mare este insa prea lat sa mai construim o punte si nu ne ramane de ales decat sa-l trecem desculti prin apa. Solutia e simpla, o stiu din alte dati: nu are sens sa ne codim prea mult, asa ca fara sa stau pe ganduri, ma descalt, strang din dinti si intru in apa. Cei care au trecut deja imi zambesc cu subinteles si cu un ranjet de satisfactie pe chip. Eu n-am decat sa-i invidiez ca au trecut supliciul. Pana la mijlocul apei e chiar placut, dar apoi simt un fierastrau invizibil cum ma taie pe la picioare, pana la os. E cumplit, dar trece mai usor daca slobod si urlete. Apoi pe mal trece repede si simt o caldura placuta cum ma inunda.

Coborand spre lacul Gura Apei

Ce sa mai zic? A fost o tura superba si desi evitam sa mergem prea des in ture cu participare numeroasa, de data asta a fost chiar neasteptat de bine pentru c-am reusit sa ne sincronizam de minune. Am fost un grup foarte omogen, 16 oameni care impartasesc aceeasi pasiune. Dar marea bucurie este c-am iesit cu prieteni si c-am cunoscut oameni noi pe care speram sa-i mai reintalnim pe munte.

Alte poze din tura mai gasiti in albumul nostru.

Harta traseului nostru