Saturday, 21 November 2009

2 vecini - Retezatul Mic partea I - 21 nov


Pentru ca n-am fost tare demult in valea Jiului de Vest, in we-ul acesta vizitam 2 vecini - Retezatul Mic si Oslea. Pentru ca sunt asa de aproape unul de altul si pentru ca sa nu se supere ca am trecut pe la unul si pe la altul nu, am decis sa dedicam cate o zi fiecaruia din vecini. Si ca sa fim corecti am dormit pe valea Jiului de Vest, granita dintre cei 2 munti. Ca de obicei in ultima zi lucratoare a saptamanii ne-am furisat cat am putut de repede pe usa intreprinderii si am fugit acolo unde ne place... spre munti.

Se prevede vreme buna

Primul popas la soare

Elena urca spre Iovan

Cum s-a strans gasca? Alin se gandea la Retezatul Mic, eu ma gandeam la Oslea, cand familia Codru scrie un email si propune o tura exact in zona. Le raspundem si le spunem ca am gandit la fel, deci mergem impreuna... cine mai vine? Suca si Elena vin si ei cu niste colegi de la intreprindere- Relu K, Bogdan, Diana si Relu, iar de pe lista de discutii alpine_tm ni se mai alatura Serban si Iulius.
Ajungem pe rand in tabara de baza dintre masive, intr-o poiana mare mai sus de Campul lui Neag, stabilim ora de plecare pentru a doua zi si fiecare se retrage in cort pentru cina si somn. Noi am lasat cortul acasa, pentru prima oara facem patul in masina si sarim peste fazele de montare, demontare cort. Suntem entuziasmati ca 2 copii de noul nostru dormitor mobil care este mai spatios decat cortul de vara si mult mai practic. Admiram stelele si in cele din urma adormim cu totii.

Ce sa mai pozez?

In pas de doi

Trupa si urmaritorul

Dimineata toata lumea este nerabdatoare de tura, vremea de afara este foarte buna. Cand toata lumea este gata pornim toti cu 3 masini in sus pana la Campusel, masina lui Relu K, lasand-o in tabara de baza pentru recuperare. Relu K ne este foarte cunoscut, in prima faza nu stim de unde, dar in cele din urma ne aducem aminte de Revelionul 2007 de la cabana Cozia unde ne-am cunoscut si ne amuzam de amintirile legate de acel Revel.

Umbra lui Iovan?

Ce se vede colo'n zare?

Ne luam ramas bun de la Iovan Iorgovan

Desi suntem o trupa destul de mare, 12 persoane, iar vremea buna ne face sa lenevim din cand in cand la soare, ajungem destul de repede pe vf Piatra Iorgovanului. Urmatorul popas il facem la izvorul lui Bolborosi, de unde parasim poteca crestei principale ce duce in Saua Plaiului Mic si o luam spre vf Dragsanu cu gandul la culmea Piule-Plesa.

Codru ii frate cu Retezatul


Popas de rehidratare

Asa ne explicam cum de stiu atatea

Portiunea de creasta dintre vf Dragsanu si saua Scorotei este impanzita de jnepenis. Fiind o mare intinsa de jnepeni, decidem sa coboram din saua Dragsanu spre stana din Scorota cu Apa si de acolo din fundul vaii sa urcam pe un scoc vizibil direct pana in saua Scorotei. Desi perspectiva de a cobora asa de mult in vale nu este prea agreata de trupeti, nu avem incotro si o luam la vale.

Spre Piule

Suca bine dispus

Coboram pe o poteca ciobaneasca foarte larga printre jnepeni si inainte de urcare facem din nou o sezatoare si admiram zona. Pasii nostri ajung pentru prima data aici, iar ochii se bucura de un peisaj nou. Deja abia asteptam sa revenim in zona. Valea Scorotei cu Apa pare foarte salbatica, cu pereti abrupti si spre mirarea noastra exista si un traseu turistic ce urca pe aici. Alin, Suca si Elena par foarte entuziasmati la ideea unei ture pe schiuri aici, cu tabara de baza la stana din vale care arata foarte bine, mai degraba pare ca o cabana, doar eu sunt un pic reticenta si ma gandesc la riscul de avalansa. Se pare ca avalansa din iarna trecuta de la Zanoaga m-a facut sa imi deschid bine ochii. Alin si Iulius sunt incantati si de potentialul de catarat al zonei cu peretele de sub vf Piule si de cel vecin de pe Fata cu Lastuni.

Noi pe unde o luam acuma?

Sa coboram atat?

Oana imi vorbise de urcarea de pe valea Scorotei si eu chiar propusesem tura cu urcare pe aici, apoi spre Piatra Iorgovanului si sa coboram din saua Paltina pe la lacul Soarbele si Taul fara Fund, dar Alin si fam Codru isi doreau sa parcurga culmea Piule-Plesa. Ei... timp este destul, deci urmatoare tura in zona este ca si planificata, doar sa venim din nou, ca avem pe unde umbla si ce vedea.

Apa de munte

Toata lumea: relaxare

Inainte sa trecem noi

Pauzele lungi si dese ma plictisesc si de fiecare data sunt prima care vreau sa o intind, sustinuta de Suca, care nici el nu are prea multa rabdare in a sta.
Eu: "Suca..."
Suca:"Da, da, bine zici Giani... mergem."
Restul: "Ooo nu, iar voi! Unde atata graba?"
Eu: "Daca mai stam mult, ne va 'surprinde' noaptea! Haideti sa mergem!"

Dupa ce am plecat

Diana savureaza privelistea si un biscuite

Fam. Codru

In saua Scorotei ne regrupam, ocazie buna pentru inca o pauza. Mai un biscuite, mai o gluma, baietii ridica stalpul de marcaj picat la pamant, dar totusi... mergem?
Parte de urmatoarea pauza avem nu foarte departe, pe varful Piule, de unde zaresc din nou un traseu interesant pe care abia astept sa-l descopar la pas. Este vorba de coborarea de la Piule la cabana Buta: un valcel abrupt, un perete stancos, o padure deasa si ascunsa undeva... cabana Buta.

Pauza din saua Scorota

Urcam pe Piule

Octavia

Parca chiar nu mai am rabdare de loc si o iau inainte cu Octavia. Observam soarele cum rapid se indreapta spre linia orizontului. Ne va "surprinde" noaptea, asa ca ne hotaram sa ii asteptam pe toti. Facem poze, mai mancam o ciocolata, mai punem pe noi o haina... si uite cum deja ne ia frigul tot stand de o ora. Intre timp majoritatea au sosit, dar ultimii se pare ca au probleme, vin foarte incet.
O data regrupati hotaram sa nu ne mai despartim, intunericul deja s-a lasat peste creste. Inaintam incet pana pe vf Plesa, apoi incepem coborarea. Din pacate am avut dreptate: noaptea ne-a "surprins" si acuma ne este foarte greu sa gasim intrarea in padure. O luam prin padurea deasa la vale incercand sa ne ferim de abrupturi. Diana inainteaza foarte incet si face pauze lungi si dese, este destul de obosita. Nu se astepta ca tura sa fie atat de grea pentru ea. Unii merg in fata si cauta drumul, altii raman mai in urma sa pastreze legatura cu ultimii, iar eu si Elena incercam sa inchidem plutonul.
Mai glumim, ne mai luptam cu padurea, mai ne invartim, dar dupa ce ajungem inapoi pe Dalma Mare, dupa ceva timp de balaurit, lumea incepe sa fie nervoasa, agitata. Alin a incercat sa ne ghideze dupa GPS, dar se pare ca GPS-ul nu vrea sa functioneze tocmai bine si mai pierde semnalul prin padurea deasa. Incep sa-mi pierd si eu rabdarea, ii chem pe Alin si pe Iulius, le cer harta, busola si ii intreb: unde suntem? pe unde trebuie sa o luam? care ii directia de urmat? Baietii imi spun ca directia ar fi S-E. Bun... Eu o voi lua in fata sa croiesc drumul prin padurea deasa. Iulius ma va urma cu busola la gat, reamintindu-mi din cand in cand directia, iar Alin ne urmeaza verificand pe GPS.

Pe creasta Piule-Plesa

In asteptarea trupei, soarele apune

S-E S-E si tot S-E pana ajungem la un luminis. Nu, nu era lumina, era doar o poienita la marginea careia vedem o casuta. Yuhu... de aici sigur este o poteca, nu trebuie decat sa o gasim. Mai pierdem si pe aici mai bine de o jumatate de ora, se produce o anumita tensiune intre cei ce "nu mai pot" si cei ce vor sa ajunga "o data" jos. Decidem ca soferii o iau inainte, pentru a lua masina din tabara si a le recupera pe cele de la Campusel.
Ziua se terminam cu bine, de fapt ziua se terminase de mult sus in creasta, mai bine zis tura se termina cu bine, fiecare abia asteptand sa isi revada sacul de dormit.
Diana si Relu se hotarasc sa plece cu masina inapoi la Timisoara. Raman mirata, daca tura a fost asa de obositoare pentru ei, or sa mai poata conduce pana la Timisoara? Ii spun la Alin sa le sugereze pensiunea Retezat fiind aproape, ieftina si primitoare, dar ei pleaca... semnul lui Alin crezand ca ii de "drum bun".

12 albi maricei s-au plimbat prin munti, pentru unii-a fost prea mult si-au ramas doar 10.

3 comments: