Marathon 7500 Bucegi 16-19 iul

Dupa tura de Fagaras 24h simt ca-mi scade drastic motivatia pentru o noua tura de anduranta si cand ma gandesc ca maratonul 7500 din Bucegi este peste doar 2 saptamani, nu simt nici o chemare deosebita. Ma tem de lipsa asta acuta de chef, dar daca i-am promis Gianinei ca vom face echipa, atunci stiu ca pana la urma vrand nevrand imi va veni si pofta.
Cand organizatorii de la CPNT afiseaza traseul de concurs imi devine clar ca Fagarasul a fost plimbare in parc pe langa Bucegi 7500. Nu exagerez deloc cand spun asta. De la cei 6000m ai crestei Fagarasului la 7500m ai traseului din Bucegi nu e o diferenta chiar colosala, totusi cele 3 urcari si coborari succesive de pe Omu de 1500m fac diferenta. Mai ales coborarile! O coborare de 1500m ucide picioarele. Darmite 3 coborari! Fagarasul impresioneaza prin salba celor peste 40 de varfuri ce trebuiesc suite sau ocolite, insa odata suit in creasta nu trebuie coborate sau suite decat diferente de nivel minore de 250-300m dintr-un varf pana in saua vecina.

Noi: Istvan, Suca, Elena, Gianina, Nosu, Alin, Roxana si Horatiu

Ma intreb daca Gianina va face fata la un asa angajament? Si va rezista la un mars continuu de 30h fara pauze si fara somn? Practic noi nu avem experienta unor concursuri de anduranta similare, am participat doar la Carpathian Adventure 2008, insa ma bizui pe experienta noastra de munte din ultimii ani si pe turele de antrenament de anduranta din ultima vreme care n-au fost deloc putine. Si totusi antrenamentele sistematice din ultimul an, atat pe munte, cat si la stadion, ma fac sa sper ca totusi Gianina va face fata pana la urma. Iar daca nu va rezista fara somn, ne vom opri sa dormim. Abandonul insa nu intra deloc in vocabularul nostru.

Mancarea campionilor (orez cu lapte si agrise)

Aventura noastra incepe miercuri seara cu lungul drum spre Brasov si dupa miezul noptii ajungem in Tarlungeni, satul bunicii mele. Ca de obicei o astfel de tura incepe cu o zi de pauza si relaxare. Dormim ca boierii pana la 11 profitand de linistea vietii la tara si apoi incepem ritualul de carbo-loading. Bunica si matusa Lola ne intreaba mirate de ce bagam in noi doar paste cu branza, orez cu lapte, de ce nu servim si ceva mancare? Le explicam noi cum sta treaba cu carbohidratii, cu glucidele, dar nu par foarte convinse.

Joi dupa-masa pornim la drum spre tabara de baza de la cabana Pestera. In Moroieni ne oprim sa facem regruparea cu celelalte 2 echipe timisorene, "Hoinarii" Alex si Elena la mixt si Istvan cu Nosu la masculin. Vedem 2 baieti tineri cu rucsaci in spate, par dornici sa gaseasca o masina care sa-i urce spre munte si ii salvam in ultima clipa dintre falcile unui rechin avid dupa bani. Le propunem sa urce cu noi, descoperim ca avem acelasi drum la Pestera, ba mai mult participa si ei la maraton 7500. Andrei si Vlad sunt foarte prietenosi, asa ca interminabilul forestier de peste 30km pana la Pestera pare mai scurt.

Febra pregatirilor

fam. Campian

In tabara de baza forfota dinainte de concurs este deja in toi, o gramada de echipe sunt sosite. Ne revedem cu Campienii, simpaticii Roxana si Horatiu, amicii nostri de la Isverna. Seara are loc sedinta tehnica, Marius si Cornel ne prezinta traseul. Pana si Marius pare sa oboseasca tot insiruind posturile de control ce par sa nu se mai termine :P Darmite noi in concurs! Deja ma ia cu fiori reci, sunt 15 posturi de control prin care trebuie sa trecem, aproape 100km, peste 7500m diferenta de nivel. Oare de ce nu ne omoara direct inainte de start? De ce vor sa ne mai chinuie inainte?

Profilul de altitudine al maratonului 7500

Echipa 7: Gianina si Alin Tanase

In cursul noptii avem confirmarea ca suntem in Bucegi: pe la 3AM ursul viziteaza tabara! Se plimba printre corturi in cautare de mancare. Fluieraturi, strigaturi, petarde, unii fugaresc ursul. La noi acasa in Tarcu-Godeanu, ursii sunt mai cu bun simt dar si turistii mai putini. Drace! cum sa mai dormi sub nasul ursului? E clar ca vineri noaptea in concurs n-o sa dormim pe undeva prin boscheti, mai bine o car pe Gianina in spate daca i se face somn.

La ora 6:45 sar in picioare, incep sa dau de zor cu orez cu lapte, paste cu nuca si zahar, banane. Gianina nu prea are pofta, dar o indop ca pe gasca, sa fiu sigur ca va avea energie. Se verifica echipamentul obligatoriu, stam si asteptam startul, de nerabdare incep sa am emotii, nu stiu de ce caci n-avem nimic de pierdut. Nici macar nu-mi dau seama ce sanse avem caci nu cunosc deloc celelalte echipe si nu are sens sa fac presupuneri. Stiu doar ca Grindul (Andreea Dan si Dan Spulber) sunt de departe favoritii la mixt, ei nu au nevoie de prezentare, domina toate concursurile de adventure. Ii cunoastem doar pe Hoinarii Suca si Elena, prietenii nostri, cu ei am fost pe munte, stim cum merg, cu ei ne putem intrece. Totusi suntem bine antrenati si in adancul sufletului meu sper sa facem o figura frumoasa, sa fim cat mai aproape de podium sau chiar pe el.

Verificarea echipamentului

Startul ia prin surprindere pe toata lumea caci e fara numaratoare inversa. E ora 8AM. Traseul incepe cu 2.5km de drum forestier ce coboara spre Padina. Toata lumea incepe sa alerge. Oare de ce alearga ca nebunii? Nu stiu ca-i asteapta peste 90km? Spiritul de turma invinge, daca toti fug, fugim si noi. Vrem sa tinem contactul cu plutonul fruntas, sa ne tinem in plasa lor. Grindul sta cuminte mai in spate. Stiu ei ce stiu. In curand incepem sa urcam prin padure spre Saua Laptici. Mergem alaturi de Hoinari. Ne convine ritmul lor si nu vrem sa fortam de la inceput. Ne mai lipim de baietii simpatici in albastru, echipa 8 masculin Sergiu si Gabi si mergem o bucata cu ei.

Iesim din padure, intram in platou si dupa 1h10' ajungem la primul post de control (PC1) de la cabana Vf cu Dor. Gianina e responsabila cu foaia de concurs, primeste autocolantul dovada si fugim mai departe. Pana aici s-a mers nebuneste. Oare oamenii astia stiu toti ce fac? Alearga ca apucatii de parca ar fi sprintul de final. Imi vine s-o strunesc pe Gianina, dar vad ca poate. Ca sa-i mai conserv din energie trec la strategia ce ma gandisem s-o pastrez pentru cazul in care oboseste. Imi proptesc mana in soldul ei si o imping din spate. Pare sa o amuze urcusul astfel. O panta aspra urmeaza dupa PC1, asa ca dau turatie maxima sa iesim rapid in saua de deasupra. Vad cum luam avans pe urcare fata de Hoinari, deci e buna strategia.

Hoinarii: Suca si Elena

Dincolo de sa se vede cota 1400 si mai jos Sinaia. Acceleram pe coborare sa scapam de Hoinari. Suntem pe drumul de vara si aici traseul nu e pe placul meu. Conteaza talentul fiecaruia sa scurteze serpentinele in mod optim si sa ia fata celorlalti. Toti coboara in alergare ca apucatii, isi omoara picioarele. Si nici macar n-am terminat frisca de pe prajitura, traseul e in fasa. Se vede ca n-am umblat prin zona, ratam o scurtatura si la cota 1400 ne ajung din urma echipele timisorene (Suca,Elena, Istvan, Nosu) impreuna cu Grindul.

Mergem impreuna in alergare usoara pe drumul forestier spre Poiana Stanii. Ma gandesc ca doar acum o sa mai avem ocazia sa vedem tricoul galben al Andreei, ca apoi o s-o pierdem definitiv. Ma face sa ma gandesc la Turul Frantei, acolo liderul poarta tricoul galben.

La inceput de marathon (by Adi Bostan)

Ajungem toate 4 echipele impreuna in PC2 la Poiana Stanii dupa 2h07'. Gianina ma opreste si-mi arata o rosatura la calcaiul drept: soseta e rupta si insagerata, calcaiul e tot o rana. Mi se pare ca vad dezastrul! E abia inceputul cursei si calcaiul Gianinei e varza. Ceilalti vin din urma, observa scena. Vad in privirea lor compatimire, dar si semnul clar ca ne vad scosi din cursa. Hoinarii au scapat de adversarii lor directi, Grindul nici macar atat, doar o echipa mai putin de depasit. Scot repede un pansament din rucsac si-l dau Gianinei sa limiteze dezastrul.
Plecam dupa ceilalti cu inima indoita si ma intreb in sinea mea cand o sa-mi ceara Gianina sa ne oprim? Logica imi spune ca nu poti duce o cursa de genul asta la bun sfarsit cand ea incepe prost. Orice mica jena sau o rana se amplifica infinit dupa 90km.

Echipele timisorene in urcare spre Piatra Arsa

In viteza noastra mai aruncam cate un ochi si in zare

Ajungem din urma cele 3 echipe si continuam impreuna. Ne asteapta prima urcare mai serioasa a turei: 600m pana la Piatra Arsa. Canicula incepe sa-si faca simtita prezenta. Mai incetinim putin ritmul nebunesc de la inceput. Grindul se opresc pt o mica pauza si ii pierdem din vedere. Continuam impreuna cele 3 echipe timisorene. Continui s-o imping pe Gianina la deal si ma mir ca nu se plange deloc de calcai. Pare sa n-o deranjeze la mers. Trecem pe langa stadionul de la Piatra Arsa unde admiram la antrenament atletii din lotul national. Alearga de abia ating pamantul. Cand o sa cresc mare vreau sa alerg si eu asa.

Unii se antreneaza la 2000m

Dupa 1h16' de urcare din Poiana Stanii ajungem in PC3 la cabana Piatra Arsa, unde ne intampina Rares de la organizatori si ca arbitru de traseu. Ne da la toti apa si fuge repede in cabana sa mai aduca. Ne incurajeaza plin de entuziasm si ne insufla curaj pentru mai departe caci suntem printre primii. E tare simpatic si inimos, Rares asta.
Strabatem platoul prin marea de jnepeni si incepem sa coboram pe drumul lui Schiel, pe Jepii Mari pana spre Busteni. E prima mare coborare a zilei de la 2000m la 1000m. Entuziasmul concursului inca ne tine in alergare la vale. Presimt ca o sa ne rupa picioarele. Incerc sa mananc un sandwich pe coborare, dar mai mult ma chinui, ritmul intens nu ma lasa sa mestec. Hoinarii cu baietii (Istvan si Nosu) au luat-o undeva in fata, ei coboara mai tare, nu putem tine ritmul lor nebunesc. Le auzim vocile tot mai slab. Dar mi se pare ca si noi coboram rapid, mult prea rapid, ma uit in permanenta la altimetru sa stiu cat mai avem pana in PC4.

In preajma cascadei Urlatoarea intalnim puhoiul de turisti de promenada, alergam nebuneste printre ei la vale, cei mai multi sunt politicosi si ne fac loc, le multumim. Se uita oricum mirati la noi si un domn chiar ne intreaba contrariat de ce alergam asa? Ce sa-i raspund omului? Pentru ca ne place. Desi mie nu-mi plac defel coborarile, omoara picioarele si ligamentele, daca s-ar putea doar as urca tot concursul, atunci m-as simti in elementul meu. Pe urcare se folosesc doar muschii si plamanii, pare mai sanatos.

Concurentii si coechipierii nostri

Vine si izbavirea: dupa o coborare infernala de 1h21' ajungem in PC4 in locul "La Gratar", la confluenta dintre Jepii Mari cu Mici. Parca m-a stors coborarea asta. Avem 4min de intarziere fata de Hoinari. Avem doar 4 echipe de mixt in fata. Nu stam nici o clipa, pornim numaidecat in urcare pe Jepii Mici. Ma bucur ca urmeaza urcarea. Desi indicatorul turistic nu anunta o urcare deloc usoara: 4-4h30' pana la Babele, adica cea mai aspra urcare de pana acum, 1200m pana in platoul Bucegilor. Paradoxal simt ca ma odihnesc pe urcare, dar in odihna asta urcam al naibii de bine. Incepem sa depasim echipe, insa echipe de baieti si n-avem treaba cu ei. Vedem echipa Millet (Ioana si Adi) in fata. Ei sunt printre adversarii nostri directi. Tragem tare si ii depasim. Ma pun iar la impins pe Gianina, parca zburam la deal si in scurt timp ii vedem si pe Hoinari. Am recuperat decalajul si ne postam in spatele lor. Ii depasim si pe baietii simpatici in albastru, Sergiu si Gabi. Au mers tare bine, insa Sergiu imi spune ca are probleme cu stomacul.

Arsita incepe sa-si faca efectul si la mine. Mi-e o sete grozava. Nu prea am abaut apa pana acum, caci in tura asta i-am pasat camel-back-ul Gianinei, eu am doar o sticla pe rucsac, dar n-am cum sa ajung la ea fara sa dau rucsacul jos. Mi-e lene sa fac asta, asa ca ma tot opresc la fiecare trecere peste apa Jepilor si ma adap ca un catel insetat. Sunt obisnuit sa beau apa constant si cum nu mi-am respectat obiceiul ma simt deshidratat si stors de vlaga. Gianina incepe sa se ratoiasca la mine ca raman in urma, e contrariata ca urc mai incet ca si ea. Si Hoinarii s-au distantat usor. Bun asa nu se mai poate! Opresc iau niste miere si un gel si in 10min simt ca-mi revin. Depasim o alta echipa de mixt Mihai si Silvia. Uraa! Urcam in clasament. Prind aripi si incep sa bag turatie maxima, trec din nou la impins si la iesire in platou la cabana Caraiman ne lipim din nou de Hoinari. Suntem pe locurile 2-3.

Prima parte: Pestera - Valea Dorului - Poiana Stanii - Piatra Arsa -

Jepii Mici - Babele - Pestera

Tragem tare si dupa 1h49' de jos din vale ajungem in PC5 la cabana Babele. Uluitor! Jos in vale pe marcaj scria 4-4h30'. Rares, arbitrul plimbaret a fugit de la Piatra Arsa aici la Babele si acum ne incurajeaza frenetic. Hai fetele! Hai Elena! Hai Gianina! Pare impresionat de ritmul fetelor.
Cand vad foaia de concurs, stupoare! Suntem pe locurile 1-2! In graba nebuneasca de jos din vale nu observasem ca in postul de control ii depasisem pe Gabor si Anita. Iar in fata noastra sunt doar 4 echipe de masculin.
Pentru prima oara imi incolteste un gand nebunesc in minte: oare am putea fi primii? oare ii putem intrece pe Grind? Nosu imi spune c-a mers alteori impreuna cu Andreea, stie cum urca si urca fenomenal. Vine din urma ca expresul de noapte si depaseste tot in cursul noptii cand cei mai multi capoteaza.
La naiba, o fi si ea om! ma gandesc eu. Daca o vad in urma, o imping pe Gianina la deal pana simt ca-mi crapa splina.

Suntem purtati de aripi nebanuite la vale spre PC6 la Pestera. Fug cu Elena in fata, Gianina si Suca vin mai incet, deja se resimt de la coborari, Istvan si Nosu au ramas mai in urma. Gianina imi spune ca simte intepaturi la genunchiul stang, asta nu suna deloc bine.

La vale spre Pestera in PC6

Dupa 7h04' de la start suntem din nou in tabara de baza in PC6. Dupa atata dulce de la miere, vrem sa mancam ceva sarat. Ne punem sa mancam pastele cu branza pregatite de ieri. Infulec grabit ca un apucat. Gianina se chinuie sa inghita, nu prea reuseste, asa ca se multumeste cu niste banane. Pana aici am mers doar cu 1/3 din provizii, restul le-am lasat in masina pentru a doua parte. Constat ca ciocolatile si sandwich-urile nu le-am consumat, din cauza efortului intens e foarte greu sa mestecam si sa inghitim. Doar mierea si gelurile au avut succes. Asa ca renunt la o jumatate din sandwich-urile si ciocolatile pregatite. De baza sunt cele 2 sticle de 0.5l de miere cu zeama de lamaie, mai completam cu 3 banane si iau de siguranta si 5 geluri.

Am reusit sa ne incadram in timpul alocat: 20min de pauza, singura de pana acum. Tasnim la deal pe valea Ialomitei. Urmeaza o alta urcare importanta de 850m, prima din cele 3 urcari pe vf Omu. Suca si Elena mai zabovesc in tabara. Intre timp mai coborasera in tabara si Nosu cu Istvan si unii dintre rivalii nostri la mixt: Silvia cu Mihai.
Panta e domoala la inceputul vaii, insa trec din start la impinsul Gianinei, cu gandul sa marim viteza si sa ne distantam de Hoinari. Pornesc si ei dupa un rastimp, insa observ ca ne distantam constant fata de ei si asta imi da aripi. Ajungem rapid la Obarsia Ialomitei si sub Mecetul Turcesc. Aici panta se inaspreste si urcam intr-o caldare superioara. Cuplez diferentialul si o imping nebuneste pe Gianina, trag ca un animal. Intalnim o pereche de tineri ce coboara spre Padina si ma intreaba cum e acolo? Ma darama intrebarea asta si cum suntem in graba mare ii raspund simplu: este frumos!
Mai avem ultima panta de urcat pana sa iesim in creasta sub vf Gavanele. Avansul fata de Hoinari creste vizibil. In creasta ne intalnim din nou cu simpaticul nostru arbitru plimbaret Rares. Ramane uimit de ritmul in care urcam, credea ca suntem o echipa de masculin care trage la podium. Ne incurajeaza din nou si ne insufla incredere in noi, incredibil de inimos Rares asta!
Dupa 1h28' de la Pestera ajungem pe vf Omu in PC7.

Rares: "Ma, voi alergati acolo in Timisoara prin lanul de porumb
si veniti aici la munte sa luati locul 1?"

Nu zabovim deloc pe Omu, nebunia concursului ne poarta degraba mai departe. Urmeaza o coborare infioratoare: 1500m pe valea Cerbului pana la cabana Gura Diham. Imi dau seama ca la coborari n-avem nici o sansa in fata urmaritorilor. Oricum coboram mai incet decat ceilalti, dar acum aud ceea ce nu imi doream sa aud: Gianina se plange de intepaturi la genunchiul stang. Nu avem ce face si micsoram ritmul. Aud incurajarile frenetice ale lui Rares de sus de pe Omu: Hai Timisoara! Toata valea Cerbului rasuna de strigatele lui, asta ne mai binedispune si tragem cat putem.
La intrarea in padure Hoinarii ne ajung asa cum anticipam. Ne devine limpede ca nu prea are sens sa ne mai intrecem reciproc: noi prindem avans pe urcare, Hoinarii recupereaza pe coborare. Urmeaza Poiana Costilei, unde trebuie sa gasim poteca nemarcata ce coboara direct la Gura Diham. Asta ne-ar scurta traseul cu 30min fata de coborarea pe marcaj. Gianina se plange de dureri tot mai acute la genunchi si avem noroc cu prietenii Hoinari caci au Ketonal in trusa de prim ajutor. In 10min Gianina redevine surazatoare. Facem front comun si cautam poteca vanatoreasca. GPS-ul meu ne ajuta mult aici si o gasim fara multe bajbaieli.

Simt ca se incheaga un spirit de echipa intre noi si decidem sa mergem impreuna. Impreuna sa fugim de Grind, noi sa-i tragem la deal pe urcare, ei la vale pe coborare. Asa in 4 e mult mai usor sa te motivezi si cum noaptea se apropie, Elena se simte mai in siguranta in perspectiva intalnirii cu ursul.

La ora 19.00 dupa 11h de mars iesim la civilizatie si atingem PC8 la cabana Gura Diham. Gianina le striga din mers arbitrilor "echipa 7 si 8 de mixt!". Ei se pregatesc sa treaca echipa 78 pe foaia de concurs. "Nu 78, ci echipele 7 si 8!". Era cat pe ce sa fim botezati. Si cand vad foaia de concurs ma ingalbenesc: sunt 4 echipe in fata noastra! Cum asa? Am mers pe scurtatura si ne-au depasit 4 echipe? Ma linistesc cand vad nume de baieti, e clasamentul la masculin. Suntem primii in continuare. Arbitrii vor sa ne treaca pe foaia de masculin, nu prea inteleg de ce, dar ii lamuresc ca-i mai sigur sa ne treaca la mixt totusi. Tare distrati arbitrii din PC8!

Echipa 78

Ne asteapta o noua distractie: a doua urcare pe Omu de peste 1500m. Ii dam bice spre Poiana Izvoarelor. Gianina e foarte zglobie si vorbareata, sporovaieste intr-una de ma ameteste si ii spun sa-si conserve energiile pentru urcarea pe Omu. Il intreb pe Suca daca Ketonalul are ceva efecte gen Ecstasy? In Poiana Izvoarelor facem obligatoriu pauza de realimentare cu apa. Nu o sa mai avem deloc apa apa pe urcarea pe Omu, nici pe coboare pe Ciubotea, doar jos in vale in PC11 la Poiana Zanoaga. Fetele au sarcina sa umple toate rezervele de apa, iar eu cu Suca dam fuga in cabana dupa niste Coca-Cola. Organismul cere acut niste cofeina. Cand sa plecam un cioban ne spune ca izvorul din care am realimentat nu-i potabil, acolo e si scurgerea cabanei! Ne mai indica o fantanita pe traseu la 5min. Bun atunci, lasam apa in camel-back-uri, nu mai pierdem vremea, vom realimenta iar la fantanita.
Ajungem la "fantanita". Mult spus fantanita, nu stiu dc putem umple nici macar o sticla de 0.5l. Acum nu ne mai vine sa pierdem timp pretios si sa ne intoarcem sa luam apa din cabana. Ne facem calcule ca daca ne apuca diareea dupa finish atunci e ok, daca ne apuca pe traseu atunci vom fi intr-o situatie de rahat si la propriu si la figurat. Incredibil cate poate face omul cand are un tel de urmat, e in stare sa treaca peste orice. In alte circumstante sigur m-as fi intors la cabana dupa apa.
Goana nebuneasca continua si dupa 1h41' de la Gura Diham, inainte de inserare, ajungem in PC9 in Saua Prepeleac. Ca de obicei stampilam, nu zabovim deloc si atacam cea mai dificila portiune a traseului: urcarea pe creasta Bucsoiului de peste 750m. Aici dam de o jungla tropicala, ne trebuie o maceta ca sa razbim. Parca toata marea de jnepeni se opune inaintarii noastre, brate lungi de hidra se intind sa ne agate picioarele. Dam de o zona de stancarii cu cabluri ruginite. Aici scapat din ghearele jnepenilor ma simt in elementul meu si pot sa catar la liber pe stanca. Gianina conduce tot urcusul si zburda zglobie pe stanci ca o capra neagra. Suca si Elena ne urmeaza si ei indeaproape.

Partea a 2-a: Pestera - valea Ialomitei - Omu - valea Cerbului -

Gura Diham - Creasta Bucsoiului - Omu

Privesc in urma la cortul baietilor din postul de control de la Prepeleac care se vede mic cat o buburuza si dintr-o data incremenesc: nu sunt doar arbitrii, a mai aparut cineva, se vede un tricou galben. E tricoul Andreei. Andreea cu Dani de la Grind sunt pe urmele noastre si probabil trag tare sa ne ajunga. Ma uit instinctiv la ceas: noi am plecat de 25min din post, deci exact avansul de acum.
Instinctiv imi proptesc mana pe soldul Gianinei si o imping cu toata forta la deal. Imi spune s-o las mai moale ca nu poate da asa repede din picioare. Exact la ultima geana de lumina, la ora 22.00 suntem pe vf. Bucsoiu. Mai avem ceva pana pe Omu, o suita de urcusuri si coborasuri pe creasta.
Suca pare tot mai extenuat, ceva nu-i in regula cu el. O fi de la frigul ce s-a pus odata cu noaptea? Imi spune c-are un blocaj muscular, are crampe si a cazut din picioare. Profitam de pauza sa ne echipam de noapte, ne scoatem frontalele, imbracam polarele. Intr-un gest de suprem altruism, Suca ne spune s-o luam in fata, daca vor putea ne vor ajunge pe coborare, dar macar pe noi sa nu ne ajunga Grindul.
Eu cu Gianina tragem tare, mergem la limita inumanului. Sunt cu ochii ca un girofar, cand in fata pe luminile statiei meteo care nu mai e departe, cand in spate asteptand sa zaresc frontalele Grindului iesind dupa Bucsoiu. Simt cu adevarat senzatia de concurs, suntem urmariti si acum dam tot ce putem din noi.
Terminam si al 2-lea urcus pe Omu dupa 3h26' de la Gura Diham. In postul de control dam si de echipa de pe locul 4 masculin, fratii Mihu - Ovi si Alin, pe care i-am ajuns din urma. Nu mai zabovim deloc si coboram impreuna cu ei. Pana dupa vf Scara mergem foarte bine si inca nu zarim frontalele celor de la Grind. Asta suna bine.
Acum insa urmeaza iar 1500m de coborare infernala pe Ciubotea, mai ales ca s-a lasat si noaptea. Gianina scade ritmul, acuza din nou dureri la genunchi. Chiar daca vreau sa trag de ea, nu poate sa coboare mai iute. Ma uit cum distanta dintre noi si fratii Mihu creste vizibil. Ei sunt deja pe firul vaii si frontalele lor se vad de parca ar fi in strafundul pamantului. Atata trebuie sa coboram si noi. Ne miscam mai incet pe aici, Gianina coboara schiopatand, mai pierdem marcajul, dar trebuie sa-l gasesc, nu putem urma strict firul vaii caci par sa fie niste saritori. Pana il gasesc pe dreapta vaii si intram in padure ne ajung din urma si Hoinarii. Suca pare zglobiu din nou, se pare ca si-a revenit, asa ca reintregim echipa si continuam coborarea.
Coborarea o termina pe Gianina, asa ca mai primeste a 2-a pastila de Ketonal sa calmeze durerile din genunchi. Cica ar bantui ursii prin zona asta, dam de un panou de avertizare la urs, asa ca mergem tot piuind si fluierand. Groaznic de lunga coborarea pe Ciubotea, ne ia 2h50' de la Omu pana in postul din Poiana Zanoaga PC11, unde ajungem la ora 1.15 din noapte.

Avertizari in noapte

Baietii din post sunt foarte saritori, ne aprovizioneaza cu apa de la izvor. La ora 1 din noapte e mare lucru sa-ti aduca cineva apa la botul calului. Infulecam rapid ce apucam: sandwich-uri, ciocolata, miere, geluri si mai dam peste cap cate un pliculet de ness ca sa ne tina treji ca pe bufnite si incepem o alta distractie: a 3-a urcare spre Omu si normal ca tot peste 1500m.
Fratii Mihu se oprisera la somn in cortul arbitrilor, dar profita sa urce cu noi, asa ca ni se alatura din nou si suntem 3 echipe. Mai putin stress la o intalnire cu ursul.
Plecam si dupa 5min auzim piuturi si fluieraturi din postul de control. Incremenim: a sosit Grindul! Ii dam inainte la deal prin padure ca apucatii. Gasesc un indemn potrivit sa-mi ambitionez partenerii: HAI ECHIPA! Strig cat pot, macar sa auda si ursul. Si in echipa cu noi sunt acum si fratii Mihu.
Si urcam si urcam, ajungem in saua La Politie, dar nici urma de Grind din spate. Coboram ca sa avem de unde urca iar si ajungem la stana Gaura, unde nici urma de PC12. Ne plimbam de colo-colo, urcam la intrarea pe valea Gaura. Mai sus valea se ingusteaza. Cine ar pune un cort aici? Pierdem minute pretioase. Ne intoarcem in poiana si sunam organizatorii din tabara de baza. Culmea ca este semnal GSM! Aflam ca postul este ceva mai sus in alta poiana. Fugim repede si intalnim oamenii din PC12. Stampilam si continuam frenezia urcusului pe valea Gaura spre Omu. Este ora 3.30 si ma mir de unde atata energie la noi toti? Cand vad linia crestei neagra ca smoala profilata pe cerul luminat de stele ma ia cu ameteli: avem gramada de urcat, pare de neatins.

Partea a 3-a: Omu - Scara - Ciubotea - valea Gaura - Omu

Peste 5min se repeta scena din PC11: auzim piuturi, fluieraturi in vale. Grindul se tine scai dupa noi. Totusi nu ne-au ajuns pana acum desi avem doar 5min avans. Oare de ce? Or fi si ei obositi? Nu mi se pare ca urcam fenomenal de repede, desi as vrea. O imping cat pot pe Gianina, dar nu-i pot grabi pe toti. Urmeaza o portiune mai tehnica de catarat pe stanci. Iesim abrupt din firul vaii, aproape vertical, castigam foarte rapid altitudine si dintr-o data creasta pare aproape de s-o ating cu mana. Imi vine sa alerg la deal, daca as putea i-as impinge pe toti, doar sa fugim mai iute, simt ca pulsez de energie, ma simt extraordinar de bine, probabil ness-ul e de vina.
Ca sa ma mai descarc de energie reiau strigatul de lupta si valea Gaura rasuna: HAI ECHIPA!
Si totusi nu zaresc deloc frontalele Grindului palpaind prin vale. Oare de ce nu urca? Chiar asa rapid urcam noi? Nu prea cred. Incep sa motivez fetele: Haideti ca puteti! Hai fetele! Si Andreea e tot om ca si voi, haideti nu va lasati! Nu stiu daca au un vreun efect indemnurile mele, dar cert e ca ne apropiem de creasta si Grindul inca nu vine. Suntem in caldarea superioara din Gaura, urcam ultima panta spre Saua Hornurilor si incepe sa se crape de ziua. Imi vine sa chiui de bucurie, in adancul sufletului intuiesc de ce... insa mi-e teama inca sa recunosc. Ca sa-mi potolesc entuziasmul si energia ce debordeaza din mine, imi concentrez energia pe impinsul Gianinei.
Suca pare sa fii prins si el puteri nebanuite, inainte parea obosit si tacut, acum urca primul. Elena nu pare obosita si urca constant. Fratii Mihu in schimb incep sa piarda teren, ei oricum nu mai au de ce sa traga, n-au cum sa-i ajunga pe cei de pe locul 3. Noi in schimb avem de ce sa tragem. HAI ECHIPA!

Dimineata la ora 5 (by Adi Bostan)

Pe creasta spre Omu s-a luminat de-a binelea. Ne intalnim cu SIS team (surorile Silvia si Cornelia) insotite de Adi Bostan si Husky-ul sau. Adi ne face o poza de dimineata, nu ne-am spalat pe ochi, insa zorii zilei ne-au inviorat de-a binelea.
O bucurie imensa ma inunda cand atingem pentru a 3-a oara vf Omu. Nu pot sa inteleg cum am putut fi atat de nebuni sa-l urcam si coboram de 3 ori in 14h? Oare ce ne-a impins sa facem asta?
La ora 5:30 bifam ultima urcare pe Omu in PC13 si verific timpul Grindului la a 2-a urcare pe Omu: aveam 30min avans fata de ei. Incep sa ma uit constant in valea Gaura, nu vad pe nimeni urcand. Chiar nu inteleg nimic. Daca Andreea si Dani erau la 5min in urma noastra in PC11 si in PC12, oare de ce nu se vad? Acum incep sa am curaj sa gandesc cu voce tare, sa dau frau liber gandului cuibarit in mine de ceva vreme. Noi chiar am putea castiga!
Aveam sa aflu dupa concurs ca de fapt au fost constant la 30min in urma noastra, si-au propus sa recupereze 5min pe urcarea pe Gaura ca sa mai aiba sanse sa ne ajunga, insa noi am marit avansul cu 5min.
Dupa Omu traseul devine usor, plictisitor de usor, coboram prin saua Doamnele, urcam pe vf Gutanu si continuam in coborare usoara peste intinse pajisti alpine. Mi-e teama sa nu adoarma coechipierii mei. Incepe o zi splendida si soarele caldut imbie la somn. Eu sucesc capul in permanenta inapoi, asteptand sa zaresc dupa vreo creasta siluetele lui Dani si Andreea in urmarirea noastra. Dar nu se vede nimic. Ciudat! Mi-e teama sa nu se instaleze o falsa siguranta si auto-multumirea, asa ca trag cat pot de parteneri. Gianina ma struneste mereu sa n-o iau de unul singur in fata. Nu prea am rabdare, nu stiu ce am, dar clocotesc de energie.

Partea a 4-a: Omu - Poiana Gutanului - Saua Strunga - Pestera

Din saua Batrana urmeaza ultima coborare infernala: 600m de calvar pana in Poiana Gutanului. Aici GPS-ul ne ajuta sa gasim poteca optima ce coboara in serpentine. Coborarea asta ma rupe si pe mine, incep sa simt mici intepaturi la genunchiul drept. Nu stiu cum mai rezista Gianina.
Bifam si PC14 in Poiana Gutanului, mai luam o portie de ness sa ne tina in priza si ii dam bice spre Saua Strunga. Poteca merge pe curba de nivel si apoi in urcare usoara. Gianina da semne de oboseala, nu mai are energie, asa ca o imping constant. Intorc capul in urma de zeci de ori, nu se vede nici urma de Grind. Punem si ultima stampila in Saua Strunga in PC15 la 8:50. Doamne cat am asteptat clipa asta. Imi vine sa urlu de bucurie. Padina se vede in vale, dar eu n-am rabdare sa merg normal, o zbughesc inainte si Gianina ma cearta ca n-am rabdare sa merg in ritmul echipei. Elena pare proaspata, in schimb Gianina si Suca vin mai incet, amandoi au dureri la genunchi.

Pe final din Saua Strunga spre Padina

Ajungem si la Padina, intram pe drumul forestier. Pe aici alergam ieri dimineata in sens invers cuprinsi de frenezie. Mai avem 2.5km de aici pana la finish si pe mine ma anima aceeasi frenezie nebuna. Nu stiu ce sa mai fac sa-mi zoresc coechipierii, ard de nerabdare. Ii pasez betele mele Elenei si trec la impins: pun o mana pe spatele Gianinei, una in spatele lui Suca si imping cat pot. Elena alearga usor ca sa se tina dupa noi trei. Nu stiu ce am, dar daca nu merg iute explodez. Cred ca de bucurie! Si daca tot am energie in plus, atunci de ce s-o tin doar pentru mine? De ce sa nu dau din ea si coechipierilor mei? Daca asta ajuta echipa, atunci cu atat mai bine.
Se vede platoul cu tabara, se vede tabara de baza, se vede balonul de la finish, se vad oamenii in tabara, se aud chiote, piuituri, urale, fluieraturi, se vad oamenii cum aplauda, se vede linia de finish, ne prindem toti 4 de maini si incepem sa alergam nebuni pe ultimii metri si rupem panglica de finish! Ne imbratisam toti 4, ne felicitam pentru reusita. Mie imi vine sa plang de bucurie. HAI ECHIPA!

Timpii nostri de parcurs

Dupa 26h03' de mars neintrerupt, fara somn si fara odihna, dupa 94km, dupa 7900m de urcus si tot atata coboras infernal, iata-ne fericiti, toti 4 impreuna dincolo de linia de sosire. Ceea ce-mi parea de neimaginat inainte de cursa, ceea ce mi-era teama sa gandesc in timpul cursei, ceea ce am pastrat doar pentru mine atata timp, cu ceea ce am incercat sa motivez fetele, iata ca sa intamplat totusi.

Cei mai aspri - podiumul masculin

Fetele noastre Elena si Gianina au fost cu adevarat de aur, au urcat fantastic, incredibil, am ajuns pe locul 4 la general, doar cele 3 echipe de baieti de pe podium au fost inaintea lor. Victoria le apartine pe deplin. Nici acum nu pot intelege cum au reusit sa mearga atat de bine. Nu pot sa descriu in cuvinte efortul ce l-am depus cu totii, doar cineva ce a facut o cursa similara poate masura in ganduri efortul asta. Sa-ti fie greu si sa mergi mai departe, sa simti dureri atroce, dar sa treci peste ele, sa cazi, sa te ridici si sa continui, sa treci de la agonie la extaz sau invers, toate acestea le-am trait in cele 26h de maraton.
Totusi ca sa va dati seama de dificultatea traseului va spun ca au luat startul 64 de echipe (40 de baieti, 22 de mixt, 2 de fete) si 40 de echipe au fost nevoite sa abandoneze, deci mai mult de 60%.

Podiumul la mixt - suntem chiar noi acolo

Dupa 1h08' apar si Andreea cu Dani de la Grind, cei cu care ne-am luptat aproape toata cursa, incepand de la Babele din PC5. Poate si datorita lor am avut o motivatie atat de puternica de a lupta. La Carpathian Adventure 2008 i-am vazut, i-am admirat, nici nu ne gandeam atunci ca ne-am putea tine de ei. Dar totusi trebuie sa crezi si in fortele proprii. Multumim Andreea! Multumim Dani! Pentru ca ne-ati fost niste vajnici concurenti. Datorita voua am avut parte de cele mai intense trairi in acest concurs.

Sa curga sampania!

Nu pot sa fac pe cineva sa inteleaga de ce facem toate astea, nici nu cred ca are rost sa incerc, dar stiu ca noi le facem pentru ca ne place. Altfel n-am fi fost in stare sa trecem linia de sosire.

Podiumul feminin - Felicitari echipei SIS Team!

Locul 5 la masculin: Istvan si Nosu - Felicitari baietii!

Pentru noi concursul s-a incheiat, putem trece la odihna, insa nu si pentru altii. Mai sunt inca 24h pana sa se incheie pentru toti. In tabara de baza stam si savuram lebenita oferita drept premiu de catre organizatori fiecarei echipe ce ajunge la finish. Noi stam si picotim la umbra, insa ei inca lucreaza. Pentru echipa CPNT maratonul continua. Ii vad cum merg periodic la harta imensa cat un cearceaf cu intregul Bucegi, o harta lipita din bucatele A4 si actualizeaza timpii intermediari realizati de echipe in traseu. Noi putem urmari mersul echipelor din tabara de baza. Ii vad cum dorm cu schimbul, mereu e cineva treaz. Ii vad cum stau de garda si cum intampina fiecare echipa ce ajunge la sosire. Fiecare echipa trebuie sa aiba partea sa de glorie si aplauze de intampinare. Ma gandesc la toti arbitrii din traseu care au si ei parte de maratonul lor: sa stea in post 50h, sa intampine fiecare echipa, unii veseli, altii suparati.

Marius si Cornel: baietii de la dispeceratul de control

Pentru toate acestea, pentru ideea pe care ati avut-o cu maratonul 7500, pentru sansa pe care ne-ati oferit-o de-a participa la un concurs atat de reusit, vrem sa felicitam intreaga echipa de organizare de la CPNT!
Si felicitam de asemenea pe toti cei care au reusit sa termine maratonul!

Rezultatele oficiale si clasamentul final al maratonului se gasesc pe site-ul concursului: http://marathon7500.cpnt.ro/clasament

Si pentru ca Rares ne-a amuzat teribil cu replica lui de milioane: "Ma, voi alergati acolo in Timisoara prin lanul de porumb si veniti aici la munte sa luati locul 1?", ii dedicam in exclusivitate colajul foto de mai jos.

Dedicatie speciala pentru Rares

Unde ne antrenam noi cei de la campie?

Prin lanul de porumb...

...uneori prin floarea-soarelui

Si acuma serios!

Asa ne-am antrenat

Pentru cei interesati am pus track-ul de GPS luat de mine pe wandermap.

Relatarea turei noastre vazuta de catre Suca o gasiti pe blog-ul Hoinarilor.