Tauri, lacuri si ploi in Retezat 4-5 iul

Initial am vrut sa numesc acest blog "Retezatul sec" din doua motive: unul si cel mai important, ca nu am avut nici eu si nici Tibi aparat foto la noi, deci un blog fara poze si in al doilea rand pentru ca am plecat la o tura de antrenament fara gps, al nostru a plecat in Fagaras cu Alin, iar Tibi nu si-a luat ceasul cu gps, crezand ca iau eu caramida, nu stia ca Fagaras 24h este o ambitie de-a lui Alin de anul trecut si nu un concurs in care nu ai voie cu gps. Acest titlu mi-a venit in cap vineri seara cand montand cortul cu Tibi am realizat ca nu avem la noi cele mentionate mai sus, dar apoi sambata cand am ajuns la masina uzi din cap pana in picioare, dupa o torentiala cum nu am mai prins vreodata pe munte, am renuntat la titlu si am gasit unul mai cu multa apa.
Vineri seara sunt in Rausor cu Tibi si montam cortul exact la baza partiei, un pic feriti, nu care cumva un schior de la cabana de alaturi sa dea peste noi la noapte. Pentru ca ne culcam devreme, avem in plan sa ne si trezim devreme, Tibi are ca sarcina sa ma trezeasca la 6, dar dupa o tura de partie pe la 4-5dimineata, Tibi doarme la 6 si ne trezim cu jumatate de ora dupa "program". Ne echipam, strangem cortul si pe 7:30 plecam in sus, spre varful Retezat.
Planul este maret, o tura lunga de antrenament, dar sa vedem daca conditiile meteo ne vor lasa sa-l ducem la bun sfarsit.
Planul initial: Rausor - vf Retezat - lacul Stanisoara - lacul Pietrele - taurile Pietrelor - taurile Valea Rea - lacul Galesu - vf Mare - vf Papusa - vf Peleaga - lacul Bucura - Crucea Traznitului - lacul Zanoaga - saua Judele - vf Bucura - Vf Retezat - Vf Lolaia - Rausor.
Plecam din Rausor pe valea Stevia in sus si rememorez traseul facut asta iarna pe schiuri de tura.

Remember 8 martie 2009

Admiram din creasta lacul Stevia si facem prima pauza de ciocolata pe vf Retezat.

vf Retezat iunie 2006

Suntem cu un pas inaintea cetii, cum am ajuns in creasta, ceata a impanzit caldarea, cum am coborat din saua de vara la lacul Stanisoara, ceata s-a ridicat pe creste si nici ca a mai vrut sa coboare de acolo.
Rapid trecem in valea Pietrele prin saua Stanisoara, admiram lacul Pietrele si ne indreptam spre o zona in care nu am fost niciodata: taurile Pietrele.
Tibi este uimit de cati bolovani pot fi la un loc, dar trecand in Valea Rea incet incet incepe sa se obisnuiasca cu ideea si este convins ca in Fagaras nu vom avea parte de atati bolovani.

Lacurile din Valea Rea - 25aug 2006

Ajunsi la lacul Galesu intalnim primii turisti pe ziua de astazi, sunt uimiti un pic cand aud de unde venim, dar ii linistim ca am pornit de dimineata. Pana aici ne-am incadrat perfect in estimarile de timp, ba mai mult avem avans de o ora.

Galesu 2008

Daca pana acuma am scapat de ceata si de vremea rea din imprejurimi, ulciorul nu mai merge de multe ori la apa si se crapa, deci incepe sa ne picure si pe noi pe urcare spre varful Mare. Ceata care ne invaluie ne inchide zarea si ne trezim sus intr-o sa dintre doi jandarmi de stanca. Ii spun la Tibi sa ma astepte acolo si incep sa cobor pe o brana inierbata pe versantul sud-estic, sperand sa dau in traseul ce vine din Portile Inchise, dar nu am noroc decat de o carare de capre negre si o iau in sus pe alt valcel inierbat care ma scoate in creasta. Intre mine si Tibi sta maret un jandarm inalt, incep sa-l strig pe Tibi, dar nu primesc nici un raspuns, sper ca ma asteapta unde l-am lasat si nu a luat-o dupa mine la vale. Ocolesc jandarmul pe partea cu Galesu si-l vad pe Tibi care ma asteapta cuminte in sa, deja dardaind de frig.
Realizez ca vremea nu se va imbuna curand si daca vom mai sta aici sa asteptam o fereastra de senin ne va cuprinde frigul pe amandoi, asadar luam decizia sa revenim la Galesu.

2008 baie - 2009 dush

Coboram incet, caci pietrele sunt ude si si-au pierdut aderenta, Tibi aluneca si se sprijina cu tibia in lama unui bolovan taindu-se un pic. Incerc sa-l incurajez si ii spun: "Hai Tibi ca ii ok, nu se vede osul!". Nu coboram mult si lacul ni se arata, iar ploaia se opreste. Ne intrebam ce sa facem? Sa o luam pe marcaj spre Portile Inchise, apoi vf Papusa, Peleaga si in caz de vreme rea sa ne refugiem la Bucura? sau sa coboram la cabana Pietrele? Nu as renunta la tura asa usor, dar vreme pare sa fie si ea incapatanata, asadar decidem: desteptul cedeaza si o luam la vale spre cabana Pietrele, facand un mic ocol pe la Taul dintre Brazi, o restanta mai veche.

Cabana Pietrele - feb 2007

La Pietrele un salvamontist ii curata rana lui Tibi, care intre timp s-a si umflat un pic, si i-o panseaza, sa fie protejata de iarba uda prin care va urma sa urcam in saua Ciurila.
Mancam o ciorba luuuunga de cartofi si savuram un ceai imbunatatit cu miere si lamaie din rucsac, apoi o luam usor in sus spre saua Ciurila, urmand sa coboram in Rausor.
Plecam de la Pietrele pe o ploaie usoara si cand ajungem in creasta suntem umiti de soarele si caldura de sus. S-a facut frumos! Putem admira toata zarea.
Tibi observa un nor ce urca din vale, incerc sa-l incurajez din nou: "Tibi! este doar un nor de ceata, tunetele se aud mai in vale", dar ma insel si nu trece mult timp si uite ca norul ne invaluie si incepe nervos sa se scuture pe noi, ca apoi sa ia galeata si sa ne tot ude cu ea pana in Rausor.
Acest traseu numit Traseul Curiosilor imi devine extrem de antipatic si ii promit ca nu-i voi mai calca cararea curand. Pe ploaia aia, de se rupea norul in zece pe noi, traseul ne coboara incet incet la vale. Uneori ne intrebam cu Tibi: "dar mai coboram azi? sau ii tot dam pe curba de nivel?"
Suntem uzi din cap pana in picioare si cararea a devenit albie de rau, tot ce imi doresc este ca atunci cand ajungem la masina sa se opreasca ploaia ca sa ne putem si noi schimba de haine.
Dupa 12 ore de la plecare suntem din nou la baza partiei de schi, uscati si fericiti caci totusi nu am stat acasa. Si pentru ca timpul este tanar, hotaram sa ne mutam pe valea Raului Mare, sa urcam la Gura Apei ca maine sa facem un circuit pe la lacul Zanoaga. Mancam niste virsli buni la cabana Gura Zlata si la sugestia lui Tibi intrebam de cazare. Camerele sunt de hotel cu papuci de casa in dotare, dar cand auzim pretul (120lei) decidem ca la fel de bine vom dormi si la cort pe vale in sus.

Gura Apei - oct 2008

Dormim nespuns de bine la cort de la 10 pana dimineata la 7, adunam rapid tabara si pornim in sus la baraj. Aici ne asteptam o surpriza, chiar daca la prima vedere nu pare a fi placuta, se dovedeste a fi un spectacol pe cinste oferit de ceata. Urcand cu masina vedem barajul si deasupra barajului inca unul natural, de ceata. Lacul este tot acoperit cu ceata, dar pana ne scoatem noi ceva de mancare, soarele se iveste de dupa muchia muntelui Zlata si ceata de pe lac se subtiaza, se ridica usor si se revarsa toata dincolo de baraj. Am fost de nenumarate ori aici la baraj, dar acuma a fost ca niciodata, ma simteam ca un copil care vede pentru prima data ceata.
La 9:30 pornim in sus spre lacul Zanoaga. Am mai fost pe acest traseul in iarna, acum ii voi descoperi alaturi de Tibi si haina de vara.

Dumbrava minunata - mar 2009

Prima surpriza o am in aceasta poiana minunata care vara nu-i deloc ca iarna. Aici in loc de stratul impecabil de zapada am surpriza sa descopar un lan imens de balarii.
Ajunsi la golul alpin intalnim o turma de oi si niste cai, iar inainte de varful Zlata ceata se arata din nou. Nu imi fac griji, am intiparit in memorie foarte bine traseul de asta iarna, asa ca inaintam fara probleme prin ceata.
Intr-o fereastra de ceata admiram Taul Zanogutii care este situat intr-o caldare foarte salbatica inundata de jneapan.

Avalansa de la Zanoaga - mar 2009

Desi nu am pornit la turatia de ieri, ajungem repede deasupra de lacul Zanoaga de unde studiez cu atentie zona in care asta iarna am avut parte de cea mai mare sperietura a mea: avalansa care a plecat la vale cu Alin. Da, intr-adevar a luat-o pe unde se putea mai prost, zona respectiva fiind concava, fara pic de jneapan, doar iarba si stancile care au fost descoperite de avalansa. Pe unde am coborat apoi cuminti unul dupa altul pe rand era intr-adevar cea mai buna varianta de coborare, o muchie miniaturala plina de jnepenis care fixeaza bine zapada.

Refugiu Zanoaga iarna - mar 2009

La refugiu avem surpriza sa intalnim echipa de salvamontisti ce asigura permanenta pe timpul verii, unul dintre ei fiind Csabi de la Gentiana, pe care il iau "tare": "Csabi? dar tu ce cauti aici, Gentiana ii in alta caldare!". Se amuza un pic, nu se astepta sa-l iau chiar asa, apoi ne intindem la povesti. Le povestesc ca am fost asta iarna pe aici si ca ar fi bine daca usa refugiului s-ar deschide spre exterior, apoi aflam de planurile si ideilor celor de la parc si salvamont, pe care ii laudam si recunoastem ca aici se face cea mai mare treaba din toti muntii nostri.
Cand le povestesc ca ieri de la lacul Stanisoara am trecut la Pietrele, vine momentul sa ne ia ei "tare" pe noi si colegul lui Csabi incepe sa se agite si ma intreaba ce marcaj am urmarit noi acolo, imi cere buletinul si imi spune ca este ranger la parc. La inceput nu stiu daca vorbeste serios sau nu si ii raspund simplu: "bine, atunci nu va mai spun pe unde am mai fost ieri", moment in care izbucnesc in ras amandoi si imi spun ca le pot povesti linistita ca amenda este tot atata. Ca tot veni vorba de ce este voie si ce nu este voie aduc in discutie si Valea Rea si aflu ca traseul nu este inchis fiind doar un zvon, bazat totusi pe niste planuri si idei de-ale celor de la parc.

Refugiu Zanoaga - iun 2006

Ne-a facut placere aceasta intalnire, dar din pacate azi mai trebuie sa ajungem pana in Timisoara, asa ca o luam la vale pe traseul ce duce la Crucea Traznitului. Pe aici imi amintesc de povestirea lui Lucica care a dat nas in nas cu ursoaica printre jnepeni si preventiv din cand in cand mai trag cat un piuit, iar Tibi fluiera.
Inainte de a ajunge la Crucea Traznitului ploaia vrea sa ne sperie din nou, dar nu ma las intimidata si o infrunt doar in polar. Suntem pentru ultima oara la golul alpin, admiram inca o data crestele si ne afundam in marea de jnepeni prin partea stanga, nu ca asta iarna cand nestiind pe unde o ia traseul am luat-o prin dreapta si am balbait-o un pic pana am intrat in padure.

Desene pe zapada - mar 2009

Unde asta iarna facem desene pe zapada, acuma vara am tras o fuga prin iarba pana la genunchi si apoi prin balarii pana la padure, manati fiind de ploaie.

Elena spre lunca Berhina - mar 2009

Traseul coboara foarte frumos prin padure exact pe Cracu Slaveiului pana in Lunca Berhina. Ce repede am coborat asta iarna pe aici. Coborand, imi amintesc imaginea din poza de mai sus cu Elena prin nametii de zapada si atunci imi vine in cap idee asa pun in blog poze din turele trecute de care mi-am amintit si de care i-am impuiat capul lui Tibi.
Ajunsi la drumul Poiana Pelegii - barajul Gura Zlata sunt convinsa ca va aparea Adina cu Liviu si ne vor lua pana la baraj, dar nu este chiar asa, ajunsi la masina gasesc pe parbriz doua biletele: unul de la Adina si Liviu care au coborat mai repede (Unde v-ati grabit? nu stiati ca trebuia sa ne culegeti si pe noi din Lunca Berhina? :P) si altul de la Iulius, care a trebuit pentru a doua oara sa renunte la Muchia Mare din cauza vremii nefavorabile (Tentativele tale imi amintesc de incercarile de iarna ale lui Alin cu Arpaselul, a 3-a oara a reusit, a 3-a oara vei reusit si tu).
Coboram la cabana Gura Zlata pentru o ciorba si niste virsli si apoi o intindem la Timisoara cu gandul in Fagaras unde se afla Alin, Cristi, Elena, Suca, Istvan si Calin, care incearca marea provocare: Fagaras in 24h.