Fagaras 24h - 5iul

Tura asta a avut 2 motto-uri ambele scoase dupa niste dume de-ale lui Captain:
1. "ce mai e suta in ziua de azi?", zice Captain gandind la suta de lei vechi, iar noi ne gandim: "pai da, chiar asa, ce mai e suta in ziua de azi? daca trebuie sa facem suta de km, o facem!"
2. "oare se curata cerul de nori?" intreb eu retoric, iar Captain mai hatru de colo zice: "si noi credeam ca bunica se curata, si-a mai dus-o inca 10 ani!"
Deci daca se curata (cerul de nori), aplicam motto-ul 1, facem suta (de km) ca in ziua de azi nici macar suta nu mai e ce era pe vremuri. Iar daca nu se curata, atunci ce sa facem? asta e, aplicam motto-ul 2 si mai amanam tura vreo 10 saptamani, ca atunci e urmatorul weekend disponibil pentru Fagaras. Hmmm, abia acum mi-am dat seama ce program incarcat avem :D

Spre Vistea Mare

Datele tehnice ale turei:

lungime - 86km
diferenta de nivel cumulata - 6100m ascendenta, 5800m descendenta
timp total - 23h48'

Timpii de parcurs

Traseul turei Fagaras 24h

Si acum pentru cine are rabdare sa urmareasca, incep povestea turei...

Daca un lucru ma tine in priza un an de zile, daca nu mai stiu sigur cand e un vis frumos sau cand devine o obsesie pe care nu mai reusesc sa mi-o alung din minte, inseamna ca cel mai simplu mod sa trec de el e sa-l duc la bun sfarsit. Cum sa fac creasta Fagarasului in 24h? e o idee ce ma bantuie de anul trecut, s-a infipt adanc in subconstientul meu si ma motiveaza de fiecare data cand merg la antrenamentul de alergare, la scari pe stadion, in turele pe munte.
Anul trecut am parcurs alaturi de Corina, Cata si Cristi toata creasta Fagarasului in 2 zile. Daca atunci ne-au trebuit 35h de la Turnu Rosu la vf Comisul cu pauza de somn la cabana Podragu, la scurt timp dupa aceea mi-a venit ideea nebuneasca ca se poate parcurge si intr-un maraton de 24h fara somn.

Trupa din septembrie 2008
de la stg la dr: Corina, Cristi, Cata, Tavi, Gianina, Alin jos: Alex

Ce se poate imbunatati la parcursul turei din septembrie 2008 asa incat sa iasa in 24h? Atunci am pornit 7 oameni si-am terminat doar 4. Gianina, Alex si Tavi au renuntat pe parcurs. Analizand timpii de mers reiese in mod clar ca la atatia oameni se ajunge inevitabil la pauze lungi si dese, cheia marilor succese. Imi devine tot mai limpede ca doar o echipa de 2 oameni poate reusi intr-o incercare de genul acesta. Deci trebuie sa-mi gasesc un partener cel putin la fel de motivat ca si mine si cat mai apropiat ca si pregatire fizica.
Inca inainte sa se duca zapezile din Fagaras, ne strangem o mana de oameni animati de acelasi gand si incepem sa facem planuri. Urmaresc saptamani la rand cum se imputineaza peticele de zapada de pe creasta. Fixam si o prima data de incercare: weekend-ul 4-5 iulie. Acum nu mai avem altceva de facut decat sa urmarim cu nerabdare prognozele meteo. Avem nevoie de o vreme perfecta pentru aceasta provocare, chiar si o mica inrautatire a vremii pe parcursul turei ne compromite orice sansa de reusita.

Echipa Fagaras 24h
sus de la stg la dr: Alex, Elena, Cristi, Alin, George
jos de la stg la dr: Istvan, Roxana, Captain

Cu cateva zile inainte de tura se coaguleaza si lotul final de nebunatici: Alex, Elena, Istvan, Calin (aka Captain), adica echipa Hoinarii de la aventurile carpatine si Cristi, unul dintre nebunaticii din trupa din 2008. Cristi e virusat si el din toamna trecuta de microbul acestei idei, asa ca vom face echipa impreuna, iar Hoinarii merg impreuna, asa ca vom fi 2 echipe, fiecare echipa va merge in ritmul propriu.
Prognozele meteo ne tot dau batai de cap, acum in iulie nu e deloc vremea limpede din septembrie, se prevede un weekend cam tulbure. Noi insa suntem prea atinsi de mirajul crestei fagarasene, nicicare nu mai avem rabdare sa asteptam pana in toamna. Ne riscam si mergem pe mana elvetienilor de la meteoblue, care prognozeaza o fereastra de ceva mai mult de 24h de vreme buna pe duminica in mijlocul unor zile agitate. Daca astia dau prognoze exacte pentru Himalaya, or fi buni si pentru creasta Fagarasului.
Gata zarurile sunt aruncate, planul a pornit asa ca noi timisorenii ajungem vineri la miezul noptii in Avrig la casa familiei Presecan. Sambata se intregeste si restul trupei: Captain vine din Baia-Mare, iar Cristi insotit de Roxana si George vin din Bucuresti. George vrea sa incerce creasta doar pana la Balea, iar Roxana - sotia lui Cristi e cu sustinerea logistica.

Tabara de baza din valea Avrigului (foto Elena)

Planul turei noastre incepe altcumva decat o tura obisnuita, adica cu o pauza. Asa ca sambata ne odihnim, ne refacem dupa drum si dupa o saptamana de munca. Oare cand am mai dormit eu ultima oara o sambata dimineata pe saturate? Nu prea-mi amintesc :D
Viata la tara e foarte tihnita si casuta de vacanta a lui Alex&Dana Presecan e in mijlocul unei oaze de liniste pe valea Avrigului, cu uriasul Suru ce pare sa se pravale peste noi. Nu avem altceva de facut decat sa ingurgitam toata ziua cat mai multi carbohidrati pentru marea incercare de duminica: la pranz paste, orez, fructe, apoi pe dupa-masa iarasi paste... de data asta cu sos tomat... si spre seara la cina niste paste... acum insa cu nuca rasa si zahar. Asta da viata! Sa stai sa mananci si sa te odihnesti.
Elaboram strategia de tura in chioscul acoperit din gradina sub o serie de rapaieli cu bulbuci si salve de tunete si ne intrebam daca elvetienii aia nu ne-au pacalit?
- "Bun, bun si daca nu se curata (cerul de nori evident), atunci ce facem cu pastele?"
- "Am inghitit niste bombe energetice si trebuie sa le consumam cumva"
- "Mai bine in loc de paste cumparam bere pentru duminica, ca daca nu se curata... macar stam si bem bere uitandu-ne la ploaie"

Se elaboreaza strategia turei (foto Elena)

Si totusi desi auspiciile vremii nu sunt deloc stralucite, ne vedem cuminti de plan, ne retragem la culcare devreme, unii la 7, altii la 8 sau la 10 si adormim cu gandul la ziua lunga de maine, o zi plina de 24 de ore.
Ceasul suna prompt la 4 dimineata, o ora criminala pentru trezit. Nu stiu cum se face, in timpul saptamanii nu percutez la prima sonerie, dar in weekend n-am nici un regret si sar ca arcul din pat. Si supriza: s-a curatat cerul de nori! Elvetienii au avut dreptate. Nu s-a curatat si creasta, inca neguri groase o acopera, dar totusi asta pare sa fie sansa noastra.
Luam rapid micul dejun... mancam ultimele paste si niste banane... apoi ne aruncam in masini si debarcam la manastirea din Turnu Rosu sa luam creasta cat mai din vest. Salba de varfuri ale crestei fagarasene ne asteapta sa le urcam, ieri le-am pierdut sirul numarandu-le pe harta, sa tot fie peste 40.

Micul dejun (foto Alex)

Pornim cronometrele, e ora 5:23 si dam drumul la aventura. Pasii se succed rapid, valea se umple de sunetul betelor noastre de trekking ce clampane ritmic. Nu suntem singurii matinali, mai sunt o trupa numeroasa de localnici colorati ce urca la cules de afine. Ii depasim rapid si se uita mirati la noi, probabil nu ne inteleg graba asta matinala. Pe forestier mergem toti 7 laolalta, iesim insa curand de pe drum si luam in piept panta abrupta din padure. Aici fiecare echipa isi croieste ritmul optim, panta e ucigatoare la inceput, efortul trebuie dozat cu stiinta pentru ca cele 24h vor fi ale naibii de lungi. Eu cu Cristi ne distantam usor in fata si in curand ramanem singuri pentru tot restul zilei. Singuri... noi si creasta, noi cu limitele si slabiciunile noastre care trebuie invinse.
Strategia noastra de parcurs este foarta clara: cat mai putin pauze si cat mai scurte. Ne oprim doar cat sa realimentam cu apa in camel-back-uri, ne pregatim ciocolatile si energizantele in buzunarul lateral al rucsacelului si ii dam bice mai departe. Stam maxim 5min si doar in locurile planificate dinainte unde stim ca sunt izvoare. Nu facem alte pauze de odihna. Nu ne oprim deloc sa mancam, mancam din mers pe coborari sau in zone de plat.
Odata iesiti in creasta avem parte de-o vreme cam potrivnica: neguri groase defileaza purtate de vant, atmosfera e rece si foarte umeda, umezeala ne patrunde peste tot, nici nu mai stim daca e transpiratie sau ceata umeda, papucii de padure (adidasii de trail-running) se imbiba instantaneu de la mersul prin iarba uda si suntem uzi fleasca la picioare.
Pe la vf Chica Fedelesului avem parte de-o mica ratacire, pierdem poteca marcata, dar pana la urma ne ghidam dupa GPS, tinem linia crestei principale ca sa iesim la liman, insa pierdem timp pretios.
Moralul nostru nu e deloc ridicat, ne dam seama ca in astfel de conditii nu prea avem cum sa razbim in 24h si cu siguranta n-o sa putem duce ritmul intens prea mult timp, pentru ca umezeala si frigul ne fura energie pretioasa. Avem nevoie de o minune, dar ea nu pare sa se arate, vremea e caineasca, insa deocamdata noi suntem indarjiti. Pana la Balea sigur mergem, apoi vom mai vedea.

Poza de varf pe Negoiu

Prima realimentare cu apa o facem la izvorul de dupa saua Surului, desi vremea e proasta, avem doar o intarziere de 6min fata de graficul planificat. Trecem apoi rapid de Budislavu, Vartopu Rosu, lacul Avrig, unde nu mai oprim deloc, am reusit sa recuperam intarzierea si avem un mic avans de 8min. Ne creste putin moralul, putem sa mergem si pe vreme proasta. Probabil insa nu pana la capat.
Incepem sa zburam, lungul urcus pe Scara imi pare o placere si deja constatam efectul strategiei noastre. Din pauzele lungi si dese de anul trecut adunam deja diferente semnificative si in saua Scara avem un avans de aproape 45min. Nu zarim refugiul caci e ceata groasa, dar nici nu stam sa-l cautam.
Avansam rapid peste varfurile Mazgavelor, depasim niste turisti cehi cu niste rucsaci imensi. Imi aduc aminte cu placere de vremurile cand faceam si eu creasta pentru prima data si-mi luase 2 zile sa ajung aici strivit de greutatea rucsacului. Atunci nu prea stiam ce sa-mi iau cu mine. Acum cu rucsac ultra usor si in ritm vioi mi-au trebuit doar 5h. E o diferenta intre cele 2 stiluri de a vedea un munte, in mod sigur fiecare are farmecul lui. Totul depinde de ce caut sa vad la momentul respectiv.
Urmeaza Golgota urcusurilor din vestul Fagarasului: vf Serbota. Dar aerul racoros ne face sa urcam sprinteni. Ceata nu ne lasa sa vedem prea multe in jur, nu-mi dau seama cat mai avem pana in varf, doar consultand altimetrul, insa cand recunosc stalpul de marcaj din varf sunt si uimit c-am ajuns atat de iute.
Ne angajam pe Custura Saratii, portiunea cea mai tehnica a parcursului. Mergem cu atentie maxima, aici ne grabim incet, caci bolovanii sunt toti alunecosi, iar talpile noroite ale papucilor nostri de padure nu mai ofera deloc aderenta. Totusi mergem bine si intr-o ora depasim Custura si suntem in saua Cleopatrei. De aici intr-o suflare suntem pe Negoiu, punctul cel mai inalt al turei noastre unde ne prinde ora pranzului. Am venit foarte bine pana aici, mult mai bine decat planul, asa ca ne permitem o pauza pentru poza de varf. Dar nu se vede absolut nimic in jur, doar borna de beton de pe varf.

Coborand la Caltun

Aflam de la niste turisti ca la iesirea din Strunga Dracului este un petic de zapada mai abrupt si cum papucii nostri de padure sunt ca niste slapi pe zapada, decidem sa nu ne riscam si alegem varianta de coborare mai ocolitoare pe Strunga Doamnei. Pe aici suntem mai rapizi, apoi restul peticelor pana in Portita Caltunului nu pun deloc probleme. La Caltun realimentam cu apa si nu zabovim, continuam goana mai departe. Avansul nostru fata de plan creste considerabil si asta ne motiveaza enorm. Iar vremea da semne ca se indreapta. Oare chiar o sa se curete? ;))

Lacul Caltun

Eu

Urmeaza urcusul pe Laitel, o alta Golgota cu o diferenta de nivel considerabila, care-l demoralizeaza pe Cristi. Pe mine insa intotdeauna ma motiveaza mai mult o urcare, asa ca accelerez spre varf. Pe Laita urcam din inertie, in saua Paltinu inaintam incurajati de vremea in revenire si uite asa ne trezim deasupra de Balea.

Urcand pe Laitel

Turnul Paltinul

Spre saua Paltinu

Zumzetul civilizatiei de jos din caldare ma lasa rece, ma simt intr-o cu totul alta dimensiune si nu sunt deloc conectat la ritmul vietii de jos. Aici pe creste lucrurile curg altfel, iar timpul a capatat o alta semnificatie pentru noi.

Transfagarasanul si cabana Cota 2000

Roza vanturilor si lacul Balea

Caldarea Balei

La ora 14.50 suntem la lacul Capra, unde ne sincronizam perfect cu Roxana, sosita doar de 3min. A urcat de la Balea, insa n-a venit in plimbare, ci cu un rucsac plin cu de toate pentru intreaga trupa: sandwich-uri, energizante, geluri, bauturi izotonice, banane. Cristi isi completeaza rezervele pentru partea a doua a turei, eu am mers autonom si-am carat toate proviziile cu mine. Il privesc pret de 2min cum infuleca din bunataturi si nu ma mai pot abtine nici eu :)) Cedez tentatiei si ma simt ca un animal hamesit care se infrupta din ce apuca. In clipa asta simt ca ajutorul Roxanei este cel mai de pret lucru de care am nevoie. Asa ajunge omul sa aprecieze valoarea unor lucruri sau gesturi simple in viata si sa se bucure de ele.

Lacul Capra

Asta e cea mai lunga pauza ce ne-o permitem pana acum: 10min, nimic mai mult, dupa care o intindem, nu e timp de zabovit. Acum ne simtim plini de energie si tragem tare sa ajungem la jumatatea traseului la Podragu. Intre timp cerul s-a curatat ;) si soarele straluceste nestingherit. Prin caldarea Fundul Caprei trecem in viteza pe langa cohorte de turisti, mda e clar am ajuns in zona cea mai umblata a Fagarasului, pana la Caltun abia daca intalnisem cativa.

Poteci si creste

Dupa Fereastra Zmeilor spre monumentul Nerlinger simt primele semne de oboseala din tura, pana aici am tras tare, acum insa vreau sa apas pe acceleratie si nu simt nici un rezultat. Oare de ce nu mai pot trage ca si dimineata? Ce pretentii la mine :D sa mai trag ca si dimineata dupa aproape 11h de mars solicitant :)) Brusc realizez c-am mancat doar batoane de ciocolata si sandwich-uri, insa dureaza ceva pana glucidele se metabolizeaza si intra in sange. Cum am putut sa uit complet de bomba energetica din rucsacel? Sticla de 0.5l de miere cu lamaie. E momentul sa apelez la rezerva strategica: iau rapid 3 guri de miere si in 10minute simt energia pulsandu-mi prin vene si pot sa accelerez pe urcarea extenuanta pe vf Arpasu Mare si Mircii.

Sub Arpasu Mic

Lacul Buda

Urcand Arpasu Mare

Realimentam la Iezerul Podu Giurgiului si dupa o scurta urcare ajungem in saua Podragului. Strategia noastra cu pauze rare si scurte a dat roade: anul trecut ajunsesem aici in 15h30', acum suntem dupa doar 11h50'. Suntem exact la jumatatea distantei, insa am parcurs portiunea cea mai dificila a traseului, adica am urcat 4000m din cei 6000m. Mai avem inca atata de mers, insa doar 1/3 din urcare si suntem la jumatea timpului, deci avem sanse reale de reusita. Iar vremea a devenit minunata, cerul s-a curatat de tot ;)

vf Podragu

Iezerul Podul Giurgiului

Ochi spre cer

Caldarea Podragului

De la Podragu la Vistea mergem bine, Cristi in schimb incepe sa dea si el semne de oboseala. Totusi mentinem un ritm constant si foarte bun. La urcusul dur pe Vistea ma simt foarte proaspat, mierea e de vina, asa ca accelerez inaintea lui Cristi. Sus pe varf stiu ca e semnal GSM, vreau sa vorbesc cu Gianina sa-i spun ca mai traiesc si nu vreau sa incetinesc mersul echipei. E ora 18.30 si suntem pe acoperisul tarii. Nu ne mai abatem pe Moldoveanu, nu intra in planurile noastre. Obiectivul nostru se pierde undeva la orizont, deasupra inaltelor platouri alpine din estul Fagarasului parca sta scris mare: 24h.

Spre acoperisul tarii

valea Ucea Mare si muchia Gardomanu

Pana la urmatorul check-point in Fereastra Mare a Sambetei, urmeaza o serie de 5 varfuri a caror insiruire o stiu din cap de la o tura de Revelion la refugiul Vistea: Hartopu Ursului, Galbenele, Galasescu Mare, Galasescu Mic, Slanina. Cristi incepe sa-mi vorbeasca de abandon, se simte extenuat, nu suna deloc bine, totusi decidem sa hotaram asta la Sambata in functie de timpul scos acolo. Eu in schimb ma simt excelent, simt c-am comutat ca si maratonistii pe regimul de ardere de grasimi si pot sa merg oricat ca un robot. Desi ritmul scade putin, iesim in avans cu 30' fata de plan pe portiunea Vistea-Sambata ceea ce ne mareste considerabil sansele de reusita.

vf Galbenele si Galasescul Mare

In Fereastra Mare, Cristi se uita cu un ochi in vale la retragere si celalalt spre imensa caldare a Bandei care pare debusolant de uriasa. Abandon sau continuare? Vrea sa abandoneze si ma agat de el cu toate argumentele posibile. Ii spun c-am parcurs deja 2/3 din tura, avem putin peste 15h si-ar fi pacat sa renuntam tocmai acum. Ii sugerez sa-si aminteasca expeditia lui din Aconcagua, sa-si imagineze ca se afla doar la 1h de varf. Daca doar ar fi obosit ar alege sa se intoarca cand ar vedea varful atat de tangibil? Ii spun c-am mers atat de bine pana aici, ca suntem o echipa pana la final, ca nu-l las singur, ca-l ajut, ii car bagajul, il imping de la spate, sunt in stare sa fac orice e omeneste posibil sa reusim impreuna si-ar fi pacat sa renuntam la visul nostru de 1an de zile, sa facem zadarnice toate eforturile de pana acum...

Privind peste creste

Nu stiu exact ce sa aleg daca Cristi renunta. Nu pot sa spun cu precizie asta pana Cristi nu se decide pentru ca in primul rand mintea mea e setata pe faptul ca trebuie sa terminam tura impreuna. Probabil ar trebui sa ma vad in fata faptului implinit ca sa pot alege altceva.
Imi doresc enorm de mult sa-mi implinesc visul si simt ca sunt in stare de acest lucru, insa nu prea-mi surade sa continui de unul singur. Ma gandesc ca de aici incepe partea nocturna a turei si-as putea claca fizic, desi in adancul meu stiu ca voi rezista, ma simt excelent acum si ma cunosc foarte bine ca sa nu stiu cum sa-mi dozez efortul pana la final. Ce ma streseaza mai mult insa sunt stanele ce le pot intalni pe intinsele plaiuri estice cu haitele de caini ciobanesti de rigoare :D Noaptea cainii sunt mult mai agresivi si de unul singur e cam greu sa negociezi eficient cu o haita de 7-8 caini.

Pe acoperisul tarii

Pana la urma Cristi se decide sa continuam impreuna. Nu stiu exact ce l-a convins: argumentele mele sau faptul c-a realizat ca voi abandona si eu odata cu el? Ati mai vazut vreodata doi barbati pe o creasta de munte imbratisandu-se prieteneste in pragul inserarii, aproape plangand de bucurie si facandu-si curaj unul altuia? Parca ar fi o scena de telenovela, nu? :))
Am zabovit deja destul, odata depasit punctul de cotitura ne continuam aventura. Caldarea Bandei pare mare cat China, creasta merge sinuos din varf in varf si ocolul caldarii ne pune psihicul la incercare. Tinta noastra din punctul opus al caldarii, vf Iezer, pare ca nu se apropie deloc.

Tot inainte

Sesizez momentul dificil si incerc sa-l motivez pe Cristi. Ii povestesc de Horica si de expeditia lui istorica pe K2, cand sansele sa mai reuseasca ascensiunea erau minime si totusi a crezut pana la final si a izbandit. Nici un lucru maret sau frumos nu se castiga usor, ci impune sacrificii si poate si suferinta.
Cristi imi propune diverse stratageme ca sa-si mentina moralul. Fac cum ii convine lui, doar sa inaintam si sa tinem un ritm constant. Imi spune s-o iau in fata, sa impun ritmul si el sa se tina dupa mine. Dar treptat ma distantez usor si apoi dupa 10min imi spune ca-l demoralizez cand ma vede in fata inaintand si sa trec inapoi in spatele lui.
La ora 22.00 la ultima geana de lumina am trecut de vf Iezer si suntem sub vf Fundul Bandei si incepem lunga coborare spre Curmatura Zarnei de 2400m pana la 1923m. Se vede ca norocul tine in general cu cei indrazneti: la inceputul zilei se arata vreme proasta, potrivnica pentru incercarea noastra, dar noi am insistat, am crezut intr-o minune si acum avem parte de-o noapte linistita, cerul e curatat ;) vantul nu bate deloc, doamna Luna a iesit plina de ea la intalnire sa ne lumineze calea, deci avem toate conditiile sa ne implinim visul, doar vointa si putirinta sa fie.

Creste in asfintit

Coborarea spre Zarna imi pare extenuanta, movilele de iarba neregulate fac sa-mi joace picioarele in toate directiile, as prefera sa urc, insa Cristi in mod sigur nu prefera asta :D Simt ca trec al doilea moment dificil al turei pentru mine, ma simt fara vlaga si refugiul se apropie atat de incet. Imi pare ca mergem prea incet, ma si mir cand vad ca pe bucata Sambata-Zarna avem doar 10min de intarziere fata de plan, primul tronson cu intarziere de pe ziua de azi. Dupa mai bine de 17h de mars continuu pare si normal.
La ora 23.00 ajungem in refugiul Zarna si apelez din nou la rezerva strategica de miere si simt ca-mi revin. In refugiu e cald si placut, afara s-a pus deja racoarea noptii, priciurile de lemn ne imbie la somn, insa nu ne lasam furati si ii dam bice mai departe.

In refugiul Zarna

Cum anticipam urmeaza cea mai crunta urcare pentru Cristi, de la 1923m vine lunga urcare pe vf Zarna si apoi pe vf Ludisoru din nou la 2300m. Se opreste tot mai des sa se sprijine in bete, nu-si mai regaseste suflul. Eu ma simt deja bine, mierea mi-a redat vigoarea. Imi aduc aminte tura din muntii Cernei, tot pe noapte cand o impingeam de la spate pe Gianina epuizata. Cristi e mare om si la propriu si la figurat :P cu Gianina usurica a tinut schema, sa vad daca tine si cu herculeanul Cristi ;) asa ca ma pun sa-mi ajut coechipierul sa razbim la deal, incep sa-l imping de la spate si uite asa avansam.

Tot mai sus

In caldarea Ludisoru aflata sub noi e o stana si trezim toata haita de caini ce latra turbata la noi, se trezesc si ciobanii sa linisteasca cainii si probabil se mira cine-or fi lunaticii astia care umbla vandra pe intuneric dupa miezul noptii pe coclauri? Dar se pare ca nu suntem singurii ciudati, de sub vf Ludisoru zarim lumina unei frontale hat in cealalta parte a imensei vai a Zarnei, coboara de la vf Fundu Bandei spre refugiu. La ora asta e clar ca nu pot fi altii decat Hoinarii, e primul semn ce-l avem de la ei, dar sunt destul de mult in urma noastra.
La orizont inspre nord si vest incep sa se ingramadeasca nori, ce par sa se apropie amenintatori de creasta. Se aud salve indepartate de tunete si din cand in cand flash-uri orbitoare lumineaza orizontul. E clar ca in cateva ore creasta va fi acoperita de nori, deci fereastra de vreme buna se apropie de final asa cum au prognozat elvetienii. Foarte tari baietii astia!

Urcam! Urcam!

Cu mari eforturi trecem de vf Ludisoru si incepem coborarea spre Curmatura Bratilei unde ajungem la 1 fix. Pe bucata aceasta acumulam o intarziere serioasa de 40min fata de plan, se vede ca oboseala isi pune amprenta.
Cristi imi spune ca nu mai poate sa mearga, eu ii raspund in gluma ca mi se pare ca ma pacaleste, eu vad ca inca mai continua sa mearga ;))
Din Curmatura Bratilei trec iar la impins, imi ajut coechipierul cat pot sa urcam cat mai iute la deal si urmeaza izbavitor platourile dinspre Berevoescu. Mie-mi vine sa maresc ritmul sa fugim de furtuna ce se apropie, insa nici aici nu mai reusim sa tinem planul, Cristi are probleme serioase, se simte epuizat si mai bagam o intarziere de 15min pana in dreptul refugiului Berevoescu. Desi e inca senin deasupra crestei, un nor nastrusnic agatat de vf Berivoiul Mare ne astupa si suntem in ceata, dar dibuim poteca care e foarte clara.

Dansul norilor

Il tot motivez pe Cristi spunandu-i ca mai avem un ultim tronson de creasta pana pe vf Comisul dupa care urmeaza coborarea izbavitoare. Mai avem 2 guguloaie de urcat pe vf Lutele, iar la ora aceasta par niste mici Golgote. Ma tot uit pe GPS sa masor distanta ce ne desparte de vf Comisu, scade agonizant de incet, dar totusi inaintam. Coborarea de pe vf Comisu pana la stalpul de marcaj imi pare infernala, deja mi se impleticesc picioarele, ma tot impiedic la fiecare pas de movilele de iarba raspandite haotic.
Intr-un final vad stalpul de marcaj ce indica doar coborarea spre Rudarita pe plaiul Vacarea. Imi vine sa imbratisez stalpul de bucurie. Traseul nostru pe valea Sebesului nu e indicat si Cristi e neincrezator. Il asigur ca pe aici trebuie sa coboram, am memorat bine traseul de anul trecut si chiar daca e ora 3.30 dimineata imi aduc aminte fiecare detaliu.
Aici creasta Fagarasului se termina, mai jos sub noi e doar padure si parca imi defileaza in minte noianul de varfuri urcate azi, am incercat sa le numar, dar le-am pierdut sirul, sunt peste 40. Simtim aproape implinirea visului nostru. Cronometrul indica 22h, dar totusi nu-l opresc, mi-am propus sa ne incadram in 24h la inceputul drumului forestier de pe valea Sebesului. Deci mai avem de tras.

Creste fagarasene

Coboram agonizant de incet, totul imi pare o vesnicie, nu mai am rabdare, stiu ca suntem aproape de final, as vrea sa alerg sa ajungem mai repede, dar ma uit la Cristi ce pare epuizat. Realizez atunci ca de la Sambata am mers peste 8 ore, timp in care Cristi a mers doar din vointa si nu din forta. Imi dau seama ce proba imensa de vointa a putut trece ca sa nu ma lase singur, sa terminam cursa impreuna ca o echipa. Il admir pentru psihicul extraordinar de care a dat dovada, MARE OM Cristi asta si la propriu :P si la figurat.
Si vine si izbavirea eforturilor noastre, atingem drumul forestier cand se crapa de ziua la 5.11, adica dupa 23h48' si 86km de mars. Am reusit! Ne imbratisam amandoi... acum urmeaza iar scena de telenovela cu 2 barbati imbratisandu-se in ceturile diminetii :))

Mai urmeaza inca 2 scene de telenovela... prima cand ne intalnim putin mai jos pe vale cu Roxana si George ce ne asteapta la masina (George s-a oprit la Balea). Apoi ceva mai tarziu, dupa ce cobor la pensiunea Piscul Alb, primesc un SMS de la Hoinari sa vin la recuperare sa-i scutesc de 15km de mars ucigator pe forestier. Asa ca nu apuc sa fac dus, nici sa sar in patul mult visat :D deci nu-i usor la munte ;)) Iau masina Hoinarilor si urc din nou pe vale sa-i astept. Ei n-au de unde sa stie c-am sarit drepti la apel, se pun sa doarma la stana Groapele, asa ca-i astept si adorm secerat in masina si pe la 10am vine a doua scena de telenovela cand ne intalnim... imbratisari, felicitari etc
Aflu ca Istvan a abandonat din pacate din cauza epuizarii si-a coborat la Sambata, insa ceilalti Hoinari (Elena, Alex, Captain) au terminat si ei traseul, au ajuns pe vf Comisul cu 2h30' in urma noastra. Felicitari Hoinarii! Povestea Hoinarilor relatata de Alex o puteti gasi in blog-ul lor.

Asta a fost povestirea, restul cum se zice e can-can. Dar dupa atatea telenovele mai vine si faza de la gala premiilor Oscar... vreau sa multumesc nespus de mult tuturor ce m-au ajutat intr-un fel sau altul in realizarea acestei ture:
- lui Alex&Dana Presecan pentru ospitalitatea lor deosebita de a ne pune la dispozitie tabara de baza de pe valea Avrigului
- Roxanei pentru suportul logistic cu recuperarea de pe vale si pentru bunataturile ce le-a carat in spate la lacul Capra
- lui George pentru ca a adus masina Hoinarilor de la Turnu-Rosu pe valea Sebesului, ne-a usurat enorm retragerea
- Hoinarilor pentru atmosfera faina dinainte de cursa si pentru compania din tabara de baza
- scumpei mele sotii Gianina pentru suportul moral in realizarea turei, plus ca n-a putut sa doarma noaptea de grija mea
- si nu in ultimul rand coechipierului meu Cristi, care a dat dovada de-o vointa fantastica ca sa terminam cursa impreuna