Revedere cu iarna in Retezat 30-31mai

Inainte de week-end avem vesnica dilema: unde sa mergem? Asa e cand sunt prea multe planuri. Intre 2 ture de antrenament pt Carpathian Adventure cu bike-ul in Poiana Rusca spre lacul Cincis sau in Almajului langa Dunare, alegem o tura de relaxare pt we-ul acesta.
Gianina are o idee mai veche sa "exploram" valea Raului Barbat din Retezat pt ca n-am calcat deloc pe valea asta. Cum ii lunga cat o zi de vara, e plictisitor s-o luam la picior, asa ca o s-o facem la pedale. Iar pentru duminica gasim noi pe unde sa umblam, mai ales ca demult ma tenta sa strabat caldarile din zona, pe care mereu le vedeam doar din "avion" de pe varfurile Custurii, Papusii, Tapului sau de pe cel Mare.

Raul Barbat

Ni se alatura si Mihai, asa ca sambata dimineata, mai tarziu ca de obicei, pornim spre Retezat. Pe la pranz abia debarcam in Pui. Nu-i graba mare caci avem doar 30km de pedalat pe valea Raului Barbat in sus pana la Stana de Rau unde-i planul sa inoptam. Si cum vremea nu se anunta grozava, nu speram sa facem vreo tura de trekking decat pe duminica.

Afara ploua cam sacaitor si pe niciunul nu ne trage inima sa iesim in ploaie. Sa mai mergi pe ploaie daca te prinde pe munte se intampla deseori, dar sa pornesti in tura pe ploaie parca nu-i prea placut. Asa ca daca tot suntem in Pui, hotaram sa tragem un pui de somn in masina.

Intram in Parcul National Retezat

Dupa 2h de somn, ploaia nu inceteaza, asa ca ne luam inima in dinti si iesim afara sa ne echipam in ploaie. La ora 3pm reusim sa plecam, mai rar asa ora de plecare, dar nu-i stress, avem timp destul. Vremea ne rasplateste pana la urma si abia ce plecam caci numai bine ploaia se opreste, iar norii cenusii dau semne ca se mai rasfira.

Astea-s incaltari de bike?

Avem un echipament cam neobisnuit pt o tura de bike, daca ne-ar vedea prietenii ne-ar crede tzacanitzi. Pedalam in bocancii de iarna si cu suprapantalonii pe noi. Si culmea c-am reusit sa-i conving pe Gianina si Mihai sa ne punem in rucsaci coltarii si betele de trekking. Au bombanit ei acolo, dar le-am inchis gura cu limbile de zapada intarita, ca-i zapada multa in luna mai prin caldari... sper sa fie asa, sa nu-mi aud apoi prea multe. Cum e cam frig si la oras s-au convins singuri sa luam sacii de puf, asa ca rucsacii nostri numai de-o tura de bike nu arata, mai degraba de-o tura de iarna.

Echipament de bike?

Din Pui intram in satul Rau Barbat, apoi trecem prin Hobita, ultimul sat inainte de a intra pe vale. Intreb 2 taranci daca au urcat oile sus la stana? "Nuuu, inca-i prea devreme, abia pe 15iunie urca", asa imi spusese si Aurel din Coroiesti, deci e perfect, asa cum speram o sa avem loc de cazare la stana.
- Dar de unde sunteti? intreaba tanti
- Pai din Timisoara, zic eu
- Aoleu, bata-va norocul sa va bata, pai da' ati venit tumna' d-acolo ca sa dormiti la stana? De ce va chinuiti mai copii?
- D'apoi nu ne chinuim, noua chiar ne place! zic eu

Butonand de zor

La intrarea pe vale un panou ne avertizeaza ca este un drum auto forestier, dar circulatia publica este interzisa! Nu prea inteleg eu cum vine asta, ca doar este drum de acces la stana. Nu-i voie cu masina? Sau nu-i voie nici per pedes, nici pe bicicleta? Adica au rezervat drumul doar pt exploatari forestiere? Buna treaba!


Oricum e ceva activitate pe vale, localnicii nu par sa tina cont de interdictie, caci sunt cativa urcati cu masina la pescuit... sau la braconaj?
Se vad urme intense de exploatari, busteni taiati asteapta pe margine, se desprind drumuri noi secundare ce urca pe coasta spre defrisari, drumul e framantat de urme de TAF-uri, e plin de noroaie, dar noua ne place cu bicicleta prin noroi.
Pe la noi e la moda sa interzici accesul public ca sa faci ce-ti pofteste inima pe acolo...

Asteptam s-o vedem pe Alba ca Zapada si cei 7 pitici

Intalnim un canton parasit si in paragina, IF Cora zice pe harta, dar vis-a-vis peste apa dam de un canton foarte frumos aranjat, cu acoperis nou, chiosc pt picnic, sopron de lemne. E inchis cu un grilaj ferecat cu lacat, dar inauntru usile sunt deschise si putem vedea un dormitor foarte ingrijit, cu paturile facute, tacamurile si farfuriile frumos aranjate pe masa, parca totul e pregatit pt a astepta pe cineva... precis nu Alba-ca-Zapada a aranjat totul pt cei 7 pitici... mai degraba corul vanatorilor vine aici la chefuri si vanatoare... ca na' daca tot e interzis accesul public se poate face orice.
Bun! Acum imi trece orice urma de remuscare c-am incalcat interdictia de a intra pe vale.

La o margine de drum

Ne vedem de drum, cei 30km se scurg mult mai greu decat o tura obisnuita de bike, rucsacii apasa greu pe spatele noastre. Nu i-am incarcat deloc cu chestii inutile, am pus doar minimum de echipament de iarna, dar sunt totusi prea grei pt a pedala sprinteni la deal.
Ajungem si la intrarea in Parc, se vede Stana de Rau si se vad si caldarile de sub Custura Papusii, acolo e zapada compacta si pare iarna in toata regula. Daca jos a plouat, e clar ca aici de la 1600m in sus a nins. Incep sa ma bucur pt alegerea de-a fi carat bocancii de iarna si coltarii.

Zebra

Sa invatam despre Retezat

Il revedem pe Ricky vulpoiul, vechea noastra cunostinta de asta iarna de la toate refugiile din Retezat: Gentiana, Bucura, Condor, mai putin Zanoaga. De data asta il intalnim pe panoul de prezentare al Parcului National. Indubitabil el e. Il recunoastem dupa pata neagra de pe nas. Ricky asta apare peste tot, e o adevarata vedeta!

Vulpoiul Ricky - vedeta Retezatului

Pana aici ne-a fost cu bicicletele

De la finalul drumului forestier, ultimele sute de metri pana la stana le parcurgem impingand bicicletele prin zapada. Am plecat de la primavara si-am dat de iarna. Bicicletele si-au facut datoria exact atat cat am avut nevoie de ele: de la 430m altitudine din Pui pana la 1640m unde e Stana de Rau. De aici maine urcam per pedes.

Push-bike pe zapada

La stana e pustiu, deci nu-i problema ca n-am facut rezervari din timp, avem loc de cazare. Avem si de unde alege din cele 2 casute. O alegem pe cea prin care suiera vantul mai putin. Ne bucuram ca ne-am luat sacii de puf. Zapada din jur si suieratul vantului ne induc o senzatie glaciala si dupa cina abia asteptam sa ne varam in saci. Ceasul meu indica o temperatura de +1gr.
Stana e cum nu se poate mai confortabila pt noi, avem 2 priciuri pe care dormim, avem si vatra de foc, dar nu ne arde de foc, ci doar de somn.

Noaptea la stana

Dimineata ca de obicei sunt cel mai matinal, ma trezesc fara ceas odata cu soarele la 5.30. Parasesc fara remuscari caldura sacului de dormit si afara ce sa vezi? Surpriza totala! Fata de vremea inchisa si umeda de ieri, azi crestele inzapezite scanteie in lumina calda a soarelui de dimineata pe fundalul unui cer de un azuriu intens.

Cine se trezeste de dimineatza... vede cele 2 Papusi si vf Tapului

Imi vine sa chiui singur de bucurie, ma duc sa-mi trezesc companionii, dar in euforia mea uit ce ora e! Imi raspund doar niste mormaieli infundate, asa ca-i las pe micii somnorosi, Gianina si Mihai cu somnul lor. Daca ar fi dupa mine, la ora 6 as zbura spre creste, asa rau ma loveste euforia, dar pot cu somnorosii astia?

Ca sa-mi umplu timpul imi fac treaba cu Papusile... si cu cea Mare si cu cea Mica... lumina soarelui e perfecta la ora asta matinala si am parte de-o ora intreaga de extaz fotografic.

Dimineata la stana

De clatit ochii de dimineatza

Natura asta e mereu fenomenala si ma surprinde de fiecare data: pana se trezesc micii somnorosi, pana luam micul dejun, pana sa plecam se face 7.30, dar deja un val plumburiu acopera cerul si ei rateaza spectacolul de dimineatza.

Se strica vremea (vf Tzapului, vf Mare, vf Lacului)

Bicicletele le legam toate 3 laolalta in stana, iar sacii de dormit si celelalte acareturi le ascundem undeva mai departe de stana. Cu bagajele usoare bine, pornim in sus spre creste. Urcam o vreme pe firul vaii pe marcajul TA ce duce in saua Custurii, apoi la confluenta cu paraul Ciomfului Mare parasim marcajul si urcam pe langa cascada Ciomfului. Planul nostru e sa exploram caldarea de sub vf Custurii si vf Valea Marii, sa vedem indeaproape Lacul Ciomfu Mare si Taurile Custurii.

Hop-tzop

Lacul Ciomfu Mare

Vremea ne da semne bune, norii se sparg si vedem din nou soarele si petice de cer senin. Pe de-o parte ne bucuram, pe de alta parte ne ingrijoram pt ochii nostri, caci eu si Gianina nu ne-am luat ochelarii de soare. Ne temem sa nu facem oftalmie. Ne-am pregatit noi cu bocanci si haine de iarna, cu coltari, dar nu credeam ca va ninge, ca vom avea strat compact de zapada. Ne asteptam sa intalnim doar petice mai intinse de zapada veche si intarita si cand colo la peste 2000m e strat proaspat nins de peste 10cm. Iarna in toata regula la sfarsit de mai!

Doar noi umblam pe aici

Retezatul in haine de iarna (Papusa in nori, vf Tapului, vf Mare)

Vremea e ca o fata mofturoasa azi: pana ce urcam in caldarea de sub vf Custurii, cerul se impacleste iarasi, plafonul de nori coboara si toata creasta se acopera de ceatza. Ajungem si la Taurile Custurii, dar unde nu vedem mare lucru, caci e ceatza si ambele sunt inghetzate spre deosebire de Lacul Ciomful Mare.

Sigur ii 31mai azi?

Companionii mei isi pierd motivatia sa mai urce in creasta, e ceatza si bate oleaca vantul, dar cum eu sunt hotarat sa urc pe vf Custurii, n-au de ales si ma urmeaza. Urcam iute in creasta in saua de sub vf Valea Marii, apoi tinem creasta si intr-o 1h de la Tauri suntem pe varf.
Nu prea e vreme de stat pe varf, nu vedem nimic-nimic, aici vantul bate mai aspru. Ne adapostim dupa momaile de pietre sa mancam ceva si apoi ii dam la vale spre Custura Papusii.
Mersul e mai anevoios prin mormanele de pietre aruncate haotic, care in plus sunt acoperite de un strat subtire de zapada numa' bun cat sa alunecam, dar nici prea mare ca sa le acopere de tot.
Nu mai vedem nimic, asa ca mergem ghidandu-ne dupa GPS pana prindem linia culmii spre Papusa. Aici creasta e mai lata si daca nu tinem in dreapta exact marginea abrupturilor dinspre caldare, o putem lua intr-o directie gresita.

Ne intoarcem la primavara

Incepe sa si ninga, deci e vreme veritabila de iarna. Inainte de saua Custurii, intalnim marcajul TA, ce-l parasisem in vale. Planul meu de vreme rea prevede retragerea pe aici, doar ca socoteala de acasa nu se prea potriveste cu situatia din teren. Ma asteptam eu la niste limbi consistente de zapada de mai, special pt asta fusesem prevazatori si luasem coltzarii, insa nu ma asteptam deloc la conditii de zapada ca-n toiul iernii.
Surpriza neplacuta e ca ditamai cornisa inca se prelinge peste creasta si noi nu avem alt loc prin care sa coboram. In stanga abrupturi stancoase, in dreapta iar abrupturi. Din fericire marginea cornisei este cazuta, zapada este intarita si tine, dar ca sa intram pe valcel trebuie sa descataram cu spatele o portiune de catziva metri la o inclinatie destul de infioratoare: cam 60-70gr.
Imi incasez portzia de blagosloveli de la Gianina si Mihai ca i-am pus sa urce in creasta :D
Intram cu precautie maxima, dar si cu emotii, caci nu avem pioletzi, in caz de alunecare trebuie sa franam doar cu betzele de trekking. Iar dedesubt panta continua la vreo 45gr pe o lungime de cel putin 200m. Emotiile trec dupa ce depasim pasajul foarte inclinat, dar apoi trebuie sa mentinem concentrarea si sa descataram cu spatele cale de 2-300m, pana atingem zone mai blande.

Ciobanii ne pregatesc pranzul

Ajungem cu bine in fundul caldarii, mai mergem oleaca ca orbetii prin ceatza, apoi incet-incet iesim din plafonul de nori si vedem cum jos e deja primavara. Sub 1800m se pare ca a plouat, iar zapada de dimineata din preajma stanei a disparut ca prin farmec.
Deodata zarim o masina parcata la stana si atunci emotii si ganduri pe noi... oare mai gasim bicicletele noastre? Grabim pasul sa nu care cumva sa plece masina.

La o vorba in jurul focului

Mai jos intalnim 2 oameni care ne spun c-au vazut 3 baieti calare pe 3 biciclete :)) Glumetzi oamenii astia, dar ii citim ca-s oameni cinstitzi. Sunt chiar ciobanii de la stana, veniti din Tara Hategului sa vada cand pot urca cu oile la stana. Nu numai ca-s cinstitzi, dar sunt si omenosi, ne cinstesc cu tot ce au: cas proaspat de oaie, gratare, cartofi pe disc, bere, ne imbie cu vin, tuica, ne mai servesc si prajituri. Aoleu ce mai mancam! Nici nu visam asa festin pe munte. Ne intindem la vorba cu ciobanii, ne invita sa-i vizitam si la vara sa vedem cum se face branza, ba chiar oamenii se ofera sa ne ajute cu bagajele: ne cara ei bagajele cu masina pana in Pui, iar noi putem savura 30km de coborare fara greutati in spate, 1200m de coborare in extaz biciclistic. Nu putem refuza asa oferta! Ma bucur ca pe munte intalnim totusi numai oameni adevarati.

Traseul de trekking de duminica

In concluzie am avut parte de o tura superba, in care Muntele ne-a aratat ca nu trebuie niciodata subestimat si niciodata nu trebuie sa-i calci pragul nepregatit. O vreme friguroasa si aspra e mult mai greu de infruntat vara, caci iarna de obicei lumea merge pregatita. In timpul verii te poate lua prin surprindere si depinde de fiecare cat e de pregatit s-o infrunte.