Zburand peste tara Gugulanilor 23-24 mai

Este joi si noi inca nu stim unde vom merge in weekend, eu vreau o tura de bike in Almajului, iar Alin vrea la catarat la Herculane. Pe mine nu ma tenteaza cataratul, pe Alin nu il tenteaza tura de bike (de teama caldurii prea mari). Asadar cel mai destept cedeaza, adica amandoi... si joi dupa antrenamentul de scari la stadion, pe la miezul noptii suntem in sufragerie cu hartile desfacute: nici bike, nici catarat... votatam in unanimitate tura de trekking, un prim antrenament pentru concursurile de adventure: creasta muntilor Cernei, din Herculane pana in Tarcu, cu coborare in Poiana Marului.

Plaiurile Cernei

Impreuna cu Ciula, sambata dis-de-dimineata plecam la drum spre Caransebes, unde planuim sa schimbam masina cu trenul spre Herculane, ca la intoarcere sa avem masina in drum. Ajungem in Caransebes cu jumatate de ora inainte de plecarea personalului si Ciula - taticul improvizatiilor, ne combina sa mergem la stop, cica cu masina ajungem mai repede. La stop nu ne ia nimeni, toata lumea se sperie de 3 oameni cu rucsaci, ba mai mult pierdem si trenul. Tura este compromisa si va trebui regandita, iar noi suntem cam dezamagiti de esec. Ne gandim ca acum nu mai avem de ales decat un circuit din valea Cernei.

Ciula

Luam masina si ne continuam drumul spre Herculane. Zarim personalul din masina si lui Ciula ii vine ideea sa-l prindem din Sadova si sa coboram din Tarcu pe culmea Pleasa, exact la masina. Tura devine un pic mai lunga decat initial, dar asta nu ne sperie, suntem bucurosi ca tura compomisa a fost resuscitata, luam personalul din Sadova si conform planului initial pornim spre creasta Cernei.
Ciula ne confirma ca este maestru in improvizatii, am mai avut o tura impreuna ce-a inceput prost si s-a terminat cu bine si cum la fel se intampla si acum il "iertam". Data viitoare insa ne gandim mai bine daca mergem pe mana lui.

Cascada Vanturatoarea

Din gara Baile Herculane, luam un taxi pana la km11 la coada lacului Prisaca si la 10.30 incepem tura cu urcarea pe la cascada Vanturatoarea. Din poienita suspendata de deasupra cascadei continuam urcusul de-a dreptul prin padure, fara poteca sau marcaj, dar cei 2 Alini cunosc locurile. Iesim conform planului pe varful Cicilovete, in creasta muntilor Cernei.

Ploaie in soare

Deasupra de cascada Vanturatoarea

O data iesiti din padure suntem luati in primite de catre un vant turbat care nu ne mai da pace pana duminica, cand coboram din Tarcu.

De aici pana in Tarcu: cu pletele in vant

In Poiana Lunga privind la Arjana

Mai e si altcineva acas'?

Pana aici simt ca am urcat destul de greu in cauza gambelor pe care le simt obosite. Se pare ca nu a fost o idee prea grozava sa alerg vineri seara 10km, apoi sa dorm 5ore, dupa care sa pornesc intr-o astfel de tura. Imi amintesc de pastele fainoase cu nuca si scortisoara pregatite de acasa... nici nu mai trebuie sa cer baietilor o pauza, doar sa scot cutia de paste si bine cunoscuta linguro-cutito-furculita, caci Alinii se lasa imbiati cat ai clipi.

Spre Arjana

La picioarele frumoasei Arjana

Remember Piatra Craiului

Pornim in sus spre varful Arjana, admirand ba varful care se vede din ce in ce mai aproape, ba catunele risipite ale muntilor Cernei, ba fanetele si crovurile muntilor Mehedinti.

Pe taramurile Arjanei

Free solo pe Arjana

La izvorul de sub varful Zglivar alimentam. Alin ma intreaba daca ii ok sa mearga pe linia crestei in timp ce noi suntam varfurile. Atata timp cat nu trebuie sa asteptam dupa el nu vad de ce nu ar fi ok, stiind ca urca mai repede ca noi, de parca gravitatia nu l-ar afecta la fel ca pe noi. Pornesc inainte intr-un ritm alert aruncand din cand in cand cate o privire inapoi: vin si baietii, deci merg repede sa nu fiu ajunsa. Alin ramane in urma urcand varfurile, iar eu ma amuz cu Ciula pe seama lui Alin: daca asa are de gand sa mearga si la concurs, apoi noi nu mai facem echipa cu el!

Ikebana pe Arjana

Cararui de oi

Soarele apune si odata cu el se duc si puterile mele. Mai avem cateva varfuri de depasit pana la Raul Ses unde se termina creasta Cernei si incepe Tarcu, locul unde ne-am propus sa inoptam. Cortul l-am lasat acasa, caci daca vrem sa facem toata creasta Cernei dintr-o bucata, nu-i de mers cu bagaje grele. Ne-am gandit ca daca o fi vreme buna dormim afara, daca e vreme proasta ne adapostim intr-o stana. Si cum vantul asta nu slabeste deloc, nu prea ii de dormit afara, deci ii musai sa ajungem la stanele de la Raul Ses.
Pe vf Dobrii vantul se inteteste crunt, ne ingreuneaza si el inaintarea, iar intunericul imi accentueaza starea de oboseala.


Incep munca de convingere cu psihicul meu. Stiu ca totul depinde de mine, daca eu merg si ajungem acolo, baietii sigur vor gasi un adapost. Parca am un deja-vu din tura prin Tarcu-Godeanu-Retezatul Mic, tot cu cei doi Alini, cand mergeam teleghidata prin ceata si intuneric si stiam ca daca merg, baietii vor gasi stana de sub Micusa.
Ultimul varf al Cernei, Olanele e si cel mai inalt si parca e Golgota mea pe ziua de azi. Se lasa foarte greu depasit, urcusul imi pare ca dureaza o vesnicie. Alin ma impinge de la spate si din cand in cand ma incurajeaza spunandu-mi ca acusi il urcam. Uneori nu imi dau seama daca Alin ma impinge sau nu mai bate vantul asa de tare.

Apus

Ajunsi pe varf coboram spre Raul Ses in cautarea unui adapost. Luna nu-i pe cer sa ne ajute, caci e luna noua si e bezna, e deja trecut de miezul noptii, iar noi ratacim de colo-colo prin vastele campii ale Raului Ses cautand un adapost. Le propun baietilor sa coboram in paralel la o distanta intre noi, dar totusi sa nu ne pierdem din campul vizual, asa incat sa periem o zona cat mai intinsa.
Mai bajbaim un pic cu directia, pana dam de niste constructii de lemn. La inceput nu realizam ce sunt, le confundam cu niste iesle de fan, vantul probabil le-a rasturnat si nu seamana deloc cu un adapost. Bajbaim roata in jur sperand ca stana e aproape, pana cand convinsi ca stana e in alta parte, baietii propun sa dormim afara. Le propun sa intoarcem "chestia" aia... si surpriza... nu este o iesle, ci o jumatate de coliba in care stau noaptea ciobanii de pazesc oile de lupi. Alinii mai aduc si cealalta "iesle" aflata mai la deal, o rostogolesc de-a dura la vale, le punem lipite gura in gura si avem adapostul perfect pentru vantul de afara.
Dupa 14ore in care am strabatut maratonul (~41km) si am "urcat" Mont Blanc-ul (~4.800m) de la nivelul marii sunt super fericita: am reusit ce ne-am propus, ba mai mult locul de cazare este cu 2 margarete in plus fata de stana pe care o aveam noi in plan.

Micul dejun

Alin: lumina diminetii ma trezeste devreme, desi as mai fi dormit dupa bajbaiala de asta-noapte; de fapt nici nu stiu ce m-a trezit - lumina sau linistea de afara; e ciudat sa ma trezeasca linistea, dar la cat a zgaltait vantul asta-noapte adapostul nostru... Gianina si Ciula inca dorm, asa ca ies usor afara; un soare orbitor si caldut ma mangaie si vantul doar adie; e atat de liniste si ma simt atat de rupt de lumea de la poalele muntilor, incat privind la meandrele intortocheate ale Raului Ses, la plaiurile domoale si intinse unde-si dau mana laolalta 3 munti: Tarcu, Godeanu si Cernei, parca ma simt un calator pe Vesnicele Plaiuri ale Vanatoarei ale triburilor de indieni din preerie sau pe Campiile Elysee ale romanilor.

Ciobanita'n puf la oi

Dimineata un soare orbitor ne da binete, impreuna cu vantul care se pare ca nu a adormit, dar nici nu a obosit. Iesim la soare si ne adapostim de vant dupa adaposturi. Mancand imi vine in cap un cantec pe care-l stiu de la bunicul meu si incep sa cant: "A-iu iu iu iu iu iu iu, c'aseara fusei ca cuiu..." la care Ciula replica: "apoi chiar ca tu ai fost ca cuiu aseara".

Narcissus poeticus

Branduse de primavara - Crocus heuffelianus

Ne mobilizam tot in reluare, fiind parca un pic amortiti de aseara si cu greu plecam spre Tarcu. Cand ne uitam in spate la Arjana de unde venim si in fata spre Tarcu unde avem de mers... a fost ceva, dar inca mai avem. Ciula are probleme cu bocancii care l-au ros. Noi i-am spus sa vina si el cu noii papuci de padure (adidasii de trail-running), dar el a ales bocancii. Acum este certa viitoarea alegere la o astfel de tura. Am si eu probleme la stangul, m-a batut papucul din cauza ca am mers tot in panta pe versantii din dreapta... vantul bata-l vina. Alin in schimb nu are nimic, el a mers pe creasta.

Raul Ses - aici isi dau mana Tarcu, Cerna si Godeanu

Taramurile Raului Ses

Doi raniti fiind, ii spunem la Alin ca ar fi mai bine ca noi sa coboram de la Cuntu in Caransebes, drumul peste culmea Pleasa fiind destul de lung si nu mai aveam chef de lungit pasul. Alin o ia inainte, putin dezamagit ca va trebui sa mearga de unul singur peste culmea Pleasa sa recupereze masina, in timp ce eu si Ciula mergem mai lejer, spunand-i vantului tot vorbe de duh.
Ajunsi pe varful Tarcu, Ciula face stopul spre Caransebes. Un grup de 6, dintre care Ciula ii stia pe cativa luau o gustare pe varf. Ne promit ca ne iau cu masina de la telescaun MMic la Caransebes, asa ca ramanem sa coboram cu ei.

Traseul ce urca pe culmea Pleasa



O prima incercare a Strumfului

Lume multa in zona... vedem pe unii care urca, altii coboara. Dar cine vine? este Pisi, catelusa montaniarda a lui Radu. Urca la deal cu cineva, nu imi dau seama cu cine, dar Radu sigur nu este. Cand se apropie mai mult il recunosc pe Mishu. Stam de vorba cu el, ne spune ca Alin l-a rugat sa ne transmita ca nu mai are nici el chef de Pleasa, s-a intins cu ei la povesti la Cuntu si pana la urma a coborat si el la ocazie spre Caransebes si de acolo la Sadova sa recupereze masina.
Mai coboram un pic si ne intalnim cu Vali - Strumfu' care impinge la bicicleta; este cu Radu si inca doi. Strumfu' vrea sa se dea cu bicicleta pe zapada, dar ii este teama. Adevarul este ca si mie imi este pentru el cand vad panta, dar mai ales echipametul sau: pantaloni scurti, tricou cu maneca scurta si pe cap un batic. Mi-l si imaginez tot belit pe maini, picioare si cu capul spart. Desi ii este frica se da... exerseaza... si reuseste.

Downhill pe zapada

Coboram la Cuntu unde ne vedem cu George. Ne intreaba de unde venim si cand ii spun ca de departe, ghiceste de unde... probabil de la Alin, care a coborat ceva mai devreme.
De la Cuntu spre telescaun trupa de 6 cobora prea incet. Pur si simplu nu pot merge incet, asadar ii propun la Ciula sa o luam inainte (vorba mea din Retezat: "daca mai stam mult eu obosesc"), ca poate pana coboara ei prindem alta masina... si asa a si fost. Cand am ajuns la telescaun, nu am apucat sa ne asezam ca ne-au si luat 2 tineri si ne-au dus pana in parcul central din Caransebes unde Alin ne astepta deja cu masina recuperata.

Traseul de sambata pe creasta Cernei: 41km, 4800m dif nivel, 14h

Traseul de duminica prin Tarcu: 30km, 1500m dif nivel

Din nou o tura memorabile alaturi de cei doi Alini. Cand sunt cu ei stiu una si buna: trebuie doar sa pot sa ma tin de ei, ca ei impreuna fac cea mai buna echipa de orientare. Au dovedit-o si acuma pentru a doua oara.