Maraton Piatra Craiului 2009 - Alin

Cum e sa traiesti aproape 3 luni de zile cu un gand ce nu mai vrea sa-ti iasa din cap? Pentru unii poate parea o obsesie, pentru mine insa a devenit o motivatie zilnica. Sa fiu riguros, sa ma tin de antrenamente, sa ma apropii cat mai mult de obiectivul propus.
Si mi-am propus un obiectiv foarte ambitios: sa ies in primii 10 in clasamentul general si sa prind podiumul la categoria mea de varsta (30-40ani)... adica la mosulici cum ma tachineaza Gianina. Cateodata mi-e teama si sa ma gandesc la ce mi-am propus. Ma intreb daca nu-i mult prea mult peste puterile mele? Dar ma gandesc ca daca nici macar n-am curajul sa visez, atunci sigur n-as putea realiza asa ceva.
Sunt tare norocos s-o am alaturi de mine pe Gianina, am motivat-o si pe ea sa participe la MPC si atunci e mai usor sa gasim impreuna timpul necesar antrenamentelor.

Bucuria dupa concurs

Saptamanile trec, noi acumulam antrenamente, psihicul insa devine nerabdator. Deja sunt satul de antrenamente, astept supapa de eliberare, adica marea confruntare cu puterile mele: MPC-ul.

In drumul spre Zarnesti incep sa ma cuprinda emotiile de dinainte de concurs. Ma simt ca un scolar la primul examen important. Parca nu mai am rabdare, vreau sa ma vad odata ajuns la inscrierile pentru concurs. Si ca toate sa fie impotriva mai stam si asteptam la o bariera de tren dinainte de Zarnesti si ne intrebam daca mai avem sanse sa prindem inscrierile de vineri seara. Ar fi destul de nasol sa ne inscriem doar in dimineata concursului.
La Casa de Cultura din Zarnesti intalnim o gramada de chipuri cunoscute, intalnim prieteni dragi si brusc simt o relaxare. De asta aveam nevoie, sa ma vad odata intrat in miezul evenimentelor. Simt deja o atmosfera deosebita in jur, efervescenta dinaintea unui mare concurs.

Intalnire intre prieteni

Revedere cu Marlene si Dinu Mititeanu

La sedinta Luci ne prezinta datele tehnice, regulamentul, elementele de siguranta. Ma uit la Geta, mama Gianinei care e alaturi de noi si ma intreb oare ce crede cand aude de prognoza cu ploaie, de noroi, de stanci alunecoase, de saritoare umeda, de descatarat pe corzi intinse de salvamontisti? Eu de abia asteptam sa ajung aici sa ascult toate astea, dar oare ea ce crede? Is normali la cap copiii astia?

Nu suntem nebuni, suntem cu totii finisheri la MPC 2009

Ma trezesc pe la 5 dimineata si nu mai pot adormi la loc. Freamat de nerabdare si abia astept sa se lumineze, sa ma vad odata la linia de start. Dar nu inainte sa-mi mai completez rezervele energetice de dimineata, care vor fi foarte importante in concurs.
Imi pregatesc cu atentie echipamentul. Pe parcursul antrenamentelor am vazut ca e mult mai eficient sa alerg cu borseta de brau decat cu rucsacel de spate. Doar ca va trebui sa ma multumesc cu o sticla de 0.5l, in loc de un camel-back de 2l. Insa daca vreau sa castig timp trebuie sa alerg cu bagajul redus la minimum posibil.

Final de cursa

Singurul lucru ce ne incomodeaza sunt foitele noastre de ploaie de la Mammut, care desi sunt pack-lite, sunt totusi grele si voluminoase pt o borseta. Insa simpaticul nostru prieten zarnestean Rares, ne-a ajutat sa rezolvam problema si ne-a imprumutat la amandoi niste foite de ploaie ultra usoare si mici cat pumnul.
Cand vad vremea mohorata de afara, de-un octombrie bacovian cu ploaie mocaneasca, fac o schimbare de ultim moment: nu voi mai alerga in tricou, ci in bluza cu maneca lunga. Macar asa scot din borseta manecutele de bike ce le pregatisem pe post de bluza cu maneca lunga, caci asa impune echipamentul obligatoriu in concurs.

grecul Kalamboukas Charalambos

In sfarsit ma vad la start si toate emotiile mele dispar ca prin farmec. Cum sa mai am emotii cand sunt inconjurat de peste 300 de oameni? Toti suficient de tacaniti ca sa indure stoici ploaia marunta in rafale si temperatura de 8-9 gr. Boxele rasuna de muzica celor de la AC/DC si lumea recita frenetic acordurile piesei TNT care toarna adrenalina in inimile tuturor. Mi se face pielea de gaina, ma trec fiori, insa nu de la frig... senzatia asta am mai trait-o doar la startul semi-maraton-ului de la Praga si imi place la maxim. Nu mai am cuvinte... doar cine participa la un maraton poate intelege senzatia aceasta.
Peste 300 de suflete striga si numara invers... 10, 9, 8, ..., 3, 2, 1... Start! Si nebunia a inceput. Toata lumea alearga. Catre ce? Este un "Highway to hell"? cum spun cei de la AC/DC. Paradis sau infern? Cu siguranta fiecare cauta ceva in alergatul acesta pe munti si pe ploaie, eu as zice ca treci si prin rai si prin infern deopotriva, dar cutezatorii care ajung la finalul cursei isi gasesc cu totii izbavirea in paradis cand trec linia de sosire. Si doar pentru a trai clipa aceea unica merita sa alergi un maraton.

Un filmulet de la MPC 2009

Incepem cu 2km de asfalt si lumea iesita pe la porti ne ovationeaza si ne incurajeaza. Din fuga mai aud si comentarii nostime din public: "ptiuuu, dar cati nebuni mai sunt!".

Incerc sa scap din mijlocul puhoiului, imi croiesc drum printre alergatori, dar si printre siroaiele de apa ce curg pe drum. Ploua, ploua, nici ca-mi pasa, dar macar la picioare sa nu ma ud de la start.
La Gura Raului cand intram pe forestier reusesc sa scap din puhoi, sunt in al doilea pluton de alergatori. In fata sunt ogarii care trag la titlu, in al doilea probabil oameni cu ambitii ca si mine. Ma tatonez cu unul altul, le masor ritmul sa-mi dau seama daca ma pot cupla cu vreunul cu ritm apropiat. Il vad pe Rares undeva intre plutoane, alearga bine, dar e cam la 150m in fata mea si e prea departe sa fortez sa ma apropii de el.

Adi Valean si Alin Ciula spre Plaiul Foii

La Fantana lui Botorog iesim de pe forestier si intram pe o poteca ingusta mai pieptisa, unde pun in functiune betele, ma imping hotarat in ele sa tin ritmul cat mai ridicat. Le am tot de la Rares, sunt bete de schi fond dintr-o bucata si sunt mult mai usoare decat telescopicele noastre de trekking. Ma simt urmarit de 2 baieti ce alearga impreuna si-mi pare c-avem acelasi ritm.
Ajungem in satul Magura, nu se vede nimic, doar ceata ce pluteste peste tot. Iesim din nou la un drum forestier ce merge valonat sus-jos peste plaiuri cat sa nu te lase sa te odihnesti.
Alerg constant la ritm de metronom, iar la pantele mai pieptise pun in functiune betele si incerc sa nu slabesc ritmul. Simt c-am depasit deja efortul de la start, cand am alergat mai iute sa scap de puhoi, acum am intrat in regimul de croaziera. Ma depasesc cei 2 baieti, cand eu pe ei, pana la urma dupa cateva tatonari imi dau seama ca avem cam acelasi ritm, asa ca-mi propun sa merg alaturi de ei.

Eu cu Captain spre Plaiul Foii

Intru in vorba cu unul din ei, mi se pare cunoscut, dar nu stiu de unde sa mi-l aduc aminte. Facem cunostinta si constat ca e Nicu Jinga, il vazusem la Carpathian Adventure, e din echipa Cetatea Brasovului cu care ne intalnisem in varful Cindrel si pe care speram noi sa-i depasim in sens invers la tura de bike.
Partenerul sau Tavi da semne ca slabeste ritmul, ramane putin in urma si ajung alaturi de Nicu in saua Joaca. Suntem la 10.5km si am facut fix 1h. Deci alerg ceva mai bine fata de tura de antrenament de acum 3 saptamani. Urmeaza o coborare scurta in viteza si ajungem la punctul de energizare de la Table. Nici care nu vrem sa pierdem timpul asa ca bem din fuga un ceai si ii dam mai departe. La stana Grind il vad in fata pe Rares la vreo 200m, nu s-a distantat prea mult, deci am tinut ritmul.

Cata Pobega secondat de Andreea Dan

Primim incurajari de la arbitrii de pe traseu, astea pica bine, macar uitam de ploaia sacaitoare din jur. Dupa poiana Lespezi ma las cuprins de ganduri, alerg ca un robot, cred ca sunt deja pe pilot automat si aud un piuit din spate. Dau sa continui, dar imi zic hai sa vad totusi cine ce-o fi vrand? Si norocul meu: Nicu ma piuise caci la o bifurcatie in loc sa urmaresc balizele spre dreapta, am prins un drum gresit la stanga ce cobora usor. Si-am mers aiurea vreo 100m. Ma intorc in traseu si deja un baiat in tricou galben ma si depasise. Ba in plus ii vad venind indeaproape pe Dan Stefan si pe Marc Daniel. De unde au rasarit asa brusc astia? Mai dar aici se alearga nu gluma. Accelerez vreo cateva sute de metri, sa ma lipesc iar de Nicu, ocazie cu care il depasesc pe omul in galben.

Stefan Dan

Acum incepem urcarea spre Funduri. Gata cu alergatul. Toata lumea trece la bete si se aude clampanitul ritmic al betelor ce puncteaza pe pietre. Fane si cu Marc trec in fata la urcare, eu raman in spatele lui Nicu si-i multumesc bucuros ca m-a piuit.
Fane accelereaza pe urcare si Marc se tine scai de el si amandoi se distanteaza usor. Ma gandesc ca-i inca devreme sa accelerez, suntem abia la inceputul urcarii spre varful Funduri. Amandoi sunt la categoria mea de varsta 30-40ani, deci rivali directi pentru podiumul de categorie. Ma intreb daca sa merg impreuna cu Nicu intr-un ritm mai confortabil si sa-mi mai pastrez resurse pentru a doua jumate a cursei sau sa accelerez si sa ma lipesc de Fane si Marc? Aici e momentul strategic al cursei pentru mine, in care se va vedea c-am gresit tactica. Il intreb pe Nicu daca nu vrea sa fortam dupa cei 2, el imi spune ca-i convine ritmul si nu vrea mai mult. Aleg sa raman cu Nicu.

Daniel Marc inainte de Plaiul Foii

Eu pe varful Funduri

Ma simt bine pe urcare, poate prea bine... e clar ca nu fortez si as putea. In varful Funduri ajung in 2h03', deci cu 7' mai bine decat la sesiunea de antrenament de acum 3 saptamani. Deci totusi am urcat bine de tot. Pana aici s-au scurs 17km.
Urmeaza coborarea, adica faza de care ma tem eu cel mai mult din tot concursul, cel putin de coborarile pe pietre si grohotis. Daca ar fi posibil as prefera ca maratonul sa fie doar urcari si portiuni de plat, insa nu coborare. Ori nu stiu eu sa cobor in viteza, ori nu stiu sa fiu inconstient :D dar nu pot sa-mi dau drumul ca tavalugul la vale.
Ma tin cat pot de Nicu, simt ca ia usor avans, il ajung la portiunea cu franghii unde trebuie sa descataram, insa cand da de grohotis parca schiaza la vale si pur si simplu il vad cum dispare din raza mea vizuala. S-a dus!
Eu cobor asa mai calculat. Las ca-l ajung mai incolo in zona de curba de nivel a potecii. Dupa un timp apare si omul in galben, ma depaseste si el. Bun, o fi fost aproape imi spun. Apare si Tavi, partenerul lui Nicu, trece si el. Apare si Seba din Timisoara, trece ca o bomba pe langa mine. Parca apare fara sa-l aud, il vad cum trece si abia apoi dupa ce m-a depasit aud ecoul pietrelor rostogolite de el, intocmai ca si boom-ul hipersonic la avioanele de vanatoare. Ma uit prostit si n-am ce face. Hai ca-i dau si eu la vale cat pot.

Sebastian Ciobanu, bomba la coborare

Mai apar portiuni de plat si de urcat, aici il ajung pe Seba. Ma bucur de fiecare data cand am ceva de urcat, aici ma simt in elementul meu. Nu ma bucur insa prea mult caci pe o coborare Seba iar dispare. Ma ajunge si Dani Spulber si ma depaseste. Ajungem la Marele Grohotis, aici avem o bucata de urcat si ma bucur din nou caci il depasesc pe Dani. Ne mai jucam asa de cateva ori, eu accelerez pe urcari, el ma ajunge pe coborari. Am senzatia ca eforturile mele sunt zadarnice atat timp cat urmeaza coborari. La un grohotis pe dupa Cerdacul Stanciului il vad cum ia viteza la vale si dispare. Nu mai am ce face.
Ma ajunge si-un baiat de la CPNT, imi zice ca fuge inainte sa-l ajunga pe Dani. Asta-i buna! Toti trec ca acceleratul pe langa mine la vale. Da stiu urmeaza coborare, hai ca te las, du-te inainte.
Ma simt teribil de frustrat sa pierd tot avansul castigat pe urcari, parca stradaniile mele pana in Funduri au fost zadarnice, caci m-au depasit 7 concurenti. Ma simt dezamagit de mine. La ce bun sa ma mai strofoc sa alerg la deal cand toata lumea ma depaseste la vale? Imi vine sa las toata fuga balta. Daca as merge si eu in pas de plimbare si as termina in 10h, oare ce-ar fi?

Alergand in tandem cu Captain

Ajung in sfarsit la bifurcatia de coborare spre refugiul Spirla. Aici pot sa accelerez si eu pe coborare, caci nu mai sunt bolovani si grohotis, e doar pamant, frunze, noroi si busteni prabusiti. Parca imi dispare frustrarea, dar degeaba caci sunt singur, nu-i mai aud deloc in fata pe cei care m-au depasit. La punctul de control de la refugiu iau in viteza o gura de apa si imi continui coborarea. Jos in valea Spirlei nu mai rezist sa alerg cu pietricele in papuci, colectate la coborarile prin grohotis. Simt mii de ace cum imi inteapa varfurile degetelor. Imi acord pe cronometru maxim 1min de pauza in care ma descotorosesc de colectia de pietricele.
Probabil doar mi se pare mie ca alerg bine la vale, caci aud in curand pasi grabiti in spate. La bariera de pe valea Barsei ma ajunge cineva din urma. Si surpriza e Captain! Pe Captain nu pot sa ma supar ca m-a ajuns. Alerg impreuna cu el. Acum sunt pe forestierul plat si simt ca am intrat in elementul meu. Aici pot sa alerg cum imi place mie.
Cei 2km pana la Plaiul Foii se scurg rapid. Caut in minte tot felul de chestii care sa ma binedispuna. Ploua mocaneste in continuare. Imi propun sa-mi placa ploaia mocaneasca. Chiar imi place ploaia si cum se scurge pe fata amestecata cu sudoare. Ador ploaia mocaneasca!

Alergand in ploaie

Ma intalnesc cu Lore si cu Geta, mama Gianinei, venite la sustinere si la poze. Asta imi mai remonteaza optimismul. Geta imi spune ca sunt undeva intre primii 20. Ah, asta nu trebuia sa-mi spuna! Nu ma mai intereseaza pe loc sunt. Da imi amintesc, m-au depasit 7 oameni pe coboare.
Ajung la punctul de energizare de la Plaiul Foii. Am parcurs 27km pana aici. Beau un ceai. Nu ma simt stors de vlaga, dar bag in mine un tub intreg de gel energizant. Ultimul. Stiu de ce. Am deja in cap un plan... Oricum nu mai are rost sa-l car la deal pana la Diana. Il intreb grabit pe Captain daca vine. Pare sa mai stea, se simte destul de stors.

Realimentare la Plaiul Foii

O iau singur la goana pe forestier. Incrancenat. Ma ajunge o masina ce ruleaza pe langa mine. Ce vor cu mine? Observ ca e chiar sora-mea Gina impreuna cu Adi. Brusc ma bucur, ii salut din alergare. Uite cati s-au gandit la mine.
Si oare prietenii care mi-au urat succes si care cred in mine ce vor zice? Ma intreb ce mi-ar spune acum? Cum adica am abandonat sa lupt pana la capat? Nu conteaza pe ce loc sunt, important e sa termin cursa si sa fiu eu multumit c-am tras de mine cat am putut. Si parca n-am tras destul de mine. Inca am resurse. Cum adica s-ajung la finish fara sa fiu obosit? Ma incrancenez de unul singur. M-am decis... voi trage la deal ca un caine, animalic, ca o fiara.

Incep urcarea spre Diana. Sunt cam 670m diferenta de nivel. Pana la intrarea in padure imi propun sa nu ma opresc din alergat. Nu-i panta mare, dar e prelunga si te stoarce. Scot un urlet de lupta ca sa-mi fac curaj. Zaresc un concurent in fata, unul din cei 7 care m-au depasit. Se opreste sa bea apa. Eu nu ma opresc din alergat. Clar il voi ajunge. La intrarea in padure panta se inaspreste, bag betele la bataie.
Imi amintesc ca la tura de antrenament am scos 36' de la Plaiul Foii la Diana. Sunt constient ca nu voi putea scoate acest timp, atunci am pornit odihnit, acum sunt dupa 28km alergati, dar imi propun sa nu depasesc sub nici o forma 40'.
Depasesc primul concurent si deja il zaresc pe al doilea. Il fixez si masor din ochi distanta. Il voi depasi si pe el. Nu are bete, pare obosit, il ajung rapid. Incep sa simt o satisfactie nebuna. Imi place sa urc la deal, imi place sa simt efortul. Corpul meu ar vrea o pauza, dar psihicul meu n-are nici o mila. N-ai fost in stare sa alergi la coborare, acum urca!
Caut cu privirea urmatorul concurent, il fixez, masor distanta, constat cum scade treptat si il depasesc. Repet procedura asta ca un robot. Nu ma intereseaza pe cine depasesc, vreau doar sa depasesc. Si depasesc asa 6 oameni. Ultimul pe care il ajung exact la Diana, e Nicu, de el ma bucur nu ca-l ajung din urma ca pe ceilalti, ci pentru ca vreau sa alerg alaturi de el.

Dupa concurs

Baietii de la Diana sunt tare amabili, imi ofera apa de baut. Iau rapid o gura si continui goana mai departe. Mai avem doar 8.5km pana in Zarnesti, doar coborare. Imi propun sa alerg alaturi de Nicu la vale, sa ma tin de el, el oricum merge mai bine ca mine la vale.Vreau sa dau totul din mine pana in Zarnesti, n-am sa mai las pe nimeni sa ma depaseasca si daca am sa ma rostogolesc la vale.
Coborarea asta imi convine de minune, nu mai sunt stanci si grohotisuri, e doar coborare prin padure, pe pamant reavan cu frunze. E destul de alunecos, insa betele lui Rares fac minuni, ma ajuta sa-mi mentin echilibrul.
Iesim impreuna in poiana de deasupra de Coltii Chiliilor. Il aud in spate pe Nicu cum aluneca si cade. Pare sa fi patit ceva, caci se crispeaza de durere si se tine cu mainile de gamba. Ma opresc din alergat si ma intorc la el. Nu e nimic grav, are doar o crampa musculara. Imi dau seama ca va alerga mai incet si-l intreb daca nu se supara pe mine daca am s-o iau inainte. Eu nu mai am rabdare, vreau sa zbor la vale, vreau sa ajung cat mai iute la linia de finish.
Trec in viteza pe langa ultimul punct de control de langa manastire. O gramada de copii ne incurajeaza frenetic. Vremea proasta nu pare sa-i deranjeze, sunt foarte entuziasti.
De aici drumul devine mocirlos, plin de lut alunecos. Fac eforturi sa-mi mentin echilibrul. Simt cate o jumatate de kg de noroi cum se prinde de fiecare papuc. Ies de pe drum si alerg pe iarba sa scap de balast. Dar nu ma mai intereseaza nimic, doar sa alerg la vale. Cat mai repede.

Zsolt Kovacs alias omul in galben

Il vad in fata pe omul in galben. Parca cu cat ma apropii de finish simt cum imi creste energia. Totusi sunt spre sfarsitul maratonului, n-am cum sa fiu atat de proaspat. Cred ca vine doar din psihic. Distanta fata de omul in galben scade treptat si-l ajung la finele coborarii, inainte sa iesim la drumul forestier dinspre Plaiul Foii. Aici intru pe plat, sunt in elementul meu. Accelerez. Sunt ultimii 2km, nu am de ce sa-mi mai pastrez resurse.
Ajung la casele din marginea Zarnestiului, vad masini in jur, vad oameni, parca imi striga ceva, imi vorbesc, dar nu-i aud... cred ca-s undeva in alta lume, in paradisul meu... sunt aproape de finish... nu mai simt nimic, nici oboseala, nici durere, nu-mi mai simt nici pasii, nici nu stiu daca mai alerg sau plutesc, simt doar o bucurie ce ma invaluie. Dau ultima curba si vad linia de sosire, se apropie, dintr-o data ma simt revenit in lume, incep sa aud din nou zgomotele din jur, lumea aclama, apaluda... ma aplauda pe mine... accelerez si trec linia de sosire!

Agonie sau extaz?

Sunt finisher la MPC 2009

Am terminat maratonul ce mi-l doream atat de mult. Din multimea de oameni ii zaresc pe Geta, pe Gina si Adi, pe Lore, ma felicita toti, aflu ca sunt al 13-lea la linia de sosire. Imi opresc cronometrul: 4h54'. N-a fost sa fie exact cum mi-am dorit, n-am iesit in primii 10, n-am prins nici podimumul de categorie, am fost al 4-lea doar, dar atat am fost in stare. Poate la anul voi reusi mai mult.
Ma felicit apoi cu omul in galben ce ajunge la scurt timp dupa mine, ne-am depasit in permanenta de-a lungul cursei. Aflu ca-l cheama Zsolt Kovacs si e din Cluj. Ma felicit apoi cu Nicu care ajunge nu dupa mult timp, am alergat o buna parte din concurs impreuna cu el. Soseste si Captain de care ma despartisem la Plaiul Foii.

Hidratarea de dupa concurs

Cursa mea s-a terminat, dar incep sa am emotii... emotii pt Gianina. Aflu de la Geta ca la Plaiul Foii trecuse in fruntea fetelor, insa urmaritoarele ei erau aproape. Minutele trec greu, ma intreb pe unde o fi acum Gianina? Imi vine sa fug in intampinarea ei, sa o vad mai repede.

O astept plin de emotii pe Gianina

Deodata aud urale puternice, altfel de urale decat la sosirile baietilor, urale entuziaste, puternice... imi fac curaj sa privesc si o zaresc pe Gianina mea! Este prima fata, deci Gianina castiga maratonul la fete! Dupa ce trece linia de sosire sar la ea s-o imbratisez, sper sa n-o sufoc, dar sunt atat de bucuros pt ea, mai bucuros decat am fost cand am trecut eu linia de sosire.

Gianina invingatoare la MPC 2009

Gianina a alergat fantastic, a fost de-a dreptul senzationala, a scos un timp de exceptie 5h31', adica a corectat recordul feminin din 2008 cu aproape 28min. Si din peste 300 de concurenti, a iesit pe locul 26 la general. Cand ma gandesc cat amar de baieti au terminat dupa ea...
Dar cel mai bine veti afla povestea maratonului ei chiar de la ea:
http://gianinalin.blogspot.com/2009/10/maraton-piatra-craiului-2009-gianina.html

Asteptam sa soseasca, ii felicitam, ne imbratisam rand pe rand cu ceilalti prieteni din concurs: Cristi Ghilt, Alin Ciula, Adi Valean, Suca, Catalin Pobega, Elena, Coco. Ne imbratisam si cu Rares, cel care ne-a ajutat si ne-a sustinut moral pentru acest concurs. El a sosit cu mult inainte, a terminat printre Greuceni.

Il felicitam pe Alin Ciula

Suca finisher la MPC 2009

Ar mai fi multe de zis despre acest maraton... despre eforturile organizatorilor, despre organizarea deosebita a concursului, despre entuziasmul oamenilor din punctele de control si al sustinatorilor de pe traseu, despre festivitatea de premiere, despre bucuria revederii cu prieteni dragi, despre legaturile si prieteniile ce se nasc la o astfel de intalnire, dar deja am scris inca un maraton. Daca as mai scrie despre toate astea ar iesi un ultra-maraton, asa ca ma opresc aici.

Cele mai indarjite fete

Cei mai aspri baieti

M-am strecurat si eu langa podiumul categoriei 30-40ani

Rares, cel mai simpatic zarnestean

Mii de multumiri organizatorilor!

Tocmai ati terminat de parcurs Maratonul Piatra Craiului, merita sa participati la un asemenea concurs doar pt trairile si senzatiile avute de-a lungul lui. Si pentru momentul magic de la finish...

Rezultatele oficiale ale maratonului sunt aici:
http://maratonpiatracraiului.blogspot.com/2009/04/rezultate-mpc-2009.html