Saturday, 3 October 2009

Maraton Piatra Craiului 2009 - Gianina


Nestiind cu ce sa incep am sa incep cu finalul, adica cu multumirile.

Ii multumesc sotului meu Alin pentru toate incurajarile de dinainte de concurs, dar mai ales pentru toate mustrarile cu care m-a tratat atunci cand eu nu aveam nici un chef de antrenament. A fost cel mai dur antrenor cu cele mai bune rezultate. Ii multumesc pentru toate vorbele de genul "tu poti fi prima", chiar daca la inceput radeam si nu credeam. Mi-a repetat de atatea ori incat am inceput sa cred.

Alin asteptandu-ma la linia de sosire (foto Loredana Stefanut)

Ii multumesc prietenului nostru Cristi Ghilt alaturi de care am inceput antrenamentele in Thassos si care cu stilul sau aparte mi-a dat increderea in mine. Merci Cristi si imi pare rau ca nu am trecut linia de sosirea de mana. Cu siguranta o faceam daca nu eram fugarita.
Ii multumesc simpaticului nostru prieten Rares Manea care m-a incurajat enorm caci mi-a usurat borseta imprumutandu-mi o foita super usoara in comparatie cu geaca mea de ploaie, dar mai ales pentru betele usoare care m-au ajutat la fiecare pas. Betele mi-au fost de un imens ajutor pe urcari, iar pe coborari au fost echilibrul meu pe patinoarul de pietre si noroi. Daca as fi mers cu betele mele telescopice pe vremea aceea ploioasa cu siguranta as fi avut de reglat la ele de nenumarate ori, pierzand timp si energie.
Ii multumesc lui Lore pentru manusile imprumutate, mi-au fost super bune, fara ele as fi suferit de frig la maini si as fi risipit o parte din energie. Dar si pentru pozele si filmuletele superbe pe care le-a facut in timpul cursei.

45 Mihai Boaru

Ii multumesc concurentului cu numarul 45, Mihai Boaru pentru sprijinul moral caci m-a insotit un sfert din distanta. A fost un inger trimis de "cineva" care stia ca am nevoie de un insotitor care sa stea in spatele meu si sa ma "impinga" inainte. I-am spus si atunci, ma repet si acuma: "tu nici nu stii cat de mult m-ai ajutat!". Faptul ca imi spunea timpul si diferenta de nivel pe urcare la Diana, era exact ceea ce imi lipsea. Recunosc sunt obsedata de cele 2 notiuni atunci cand vine vorba de antrenament sau de concurs, iar Cristi Ghilt si Alin pot sa confirme acestea.
Le multumesc celor de la CP12 - Coltul Chiliilor pentru galeria pe care mi-au facut-o de dinainte ca eu sa ii vad macar si pana cand am trecut de ei. A fost cel mai emotionant moment pentru mine din intreaga cursa (mai presus decat sosirea). Si tot din galeria celor de la CP12 ii multumesc necunoscutului care a strigat: "Nu o mai ajungi!!!".

Eu si Nelu

Ii multumesc concurentului in albastru, 253 Ioan Neagu, ca mi-a imbunatatit timpul cu 5minute fugarindu-ma neincetat de la Coltul Chiliilor si pana la sosire.
Ii multumesc mamei mele pentru ca imi intelege pasiunile, pentru ca m-a insotit la acest maraton din proprie initiativa, pentru ca ne-a fost fotograf, pentru ca mi-a spalat hainele si papucii plini de noroi si pentru toate emotiile pe care le-a avut de cand a auzit la sedinta tehnica ce ne asteapta si pana in clipa in care m-a vazut trecand linia de sosire.


Mami

Le multumesc tuturor prietenilor celor care au crezut in mine, dar mai ales organizatorilor pentru toata munca pe care au depus-o pentru noi, toti participantii.
Sper sa ma pot revansa candva tuturor.

Multumiri organizatorilor

Si acum, ca am terminat cu finalul... sunt iar la inceput. De unde a pornit totul? De la Alin, care era hotarat sa participe la acest concurs (Maraton Piatra Craiului) si m-a convins si pe mine sa particip, spunandu-mi ca trebuie sa demonstrez ca locul I de la Maraton 7500 nu a fost o intamplare. Desi nu sunt de acord ca eu trebuie sa demonstrez cuiva ceva (fiecare crede ce vrea), totusi ma hotarasc sa particip si eu si sa lupt pentru locul I.
Am inceput sa ma antrenez dupa Carpathian Adventure in concediul din Grecia, care a devenit cantonament pentru noi (Cristi Ghilt, Alin si cu mine).


Sa nu uitam de unde a inceput totul

Inainte cu trei saptamani de concurs am fost cu Alin intr-o tura de recunoastere la fata locului. Vroiam sa studiez si eu traseul, sa nu fiu dezavantajata de cei care au mai participat. Vroiam sa stiu in fiecare clipa ce urmeaza, sa stiu in ce fel sa imi dozez energia, astfel incat sa nu ma tai inainte de final.
In timpul antrenamentelor am realizat ca sunt obsedata de cifre: trebuie mereu sa stiu ce distanta am alergat, cat mai am, in cat timp si cu ce diferenta de nivel. Din pacate nu am ceas cu GPS, asadar pentru MPC mi-am facut o fituica. Adica o bratara infoliata in scotch pe care mi-am notat sarguincioasa 18 puncte din traseu cu distanta pana acolo. Ba mai mult uitand-ma pe rezultatele de anul trecut ale fetelor mi-am pus si obiectivele de timpi intermediari: 2h25' Saua Funduri, 4h05' la Plaiul Foii, incluzand cele 20min din zona cu timp mort si 5h30' la linia de sosire. Asadar cu bratara si ceasul mamei cu limbi pe mana iata-ma la start sarind si topaind de emotie si nerabdare.


Filmulet MPC 2009

10... 9... 8... 7... 6... 5... 4... 3... 2... 1... si am pornit. Ploua marunt (bine ca nu toarna) si eu alerg pe strazile Zarnestiului alaturi de prieteni, cunoscuti si de zeci (sute) de necunoscuti. Alerg repede stiind ca dupa nici 4km vom urca pe o poteca ingusta unde nu voi mai putea depasi usor, asadar trag tare sa ajung prima fata acolo. Depasesc pe rand baieti si fete, dar pe mine ma intereseaza doar fetele. Ajung sa fiu prima inainte de Fantana lui Botorog si sunt multumita, de acum voi sti mereu a cata sunt si cu cine ma lupt.

Mami in asteptarea noastra (foto Loredana Stefanut)

Imi stabilesc ritmul si aud din spate o voce de fata careia ii convine si ei ritmul: "ritmul asta ii bun", zice ea si pe la Fantana lui Botorog mi-o ia in fata alaturi de un domn mai in varsta, care sa tot aibe peste 50 de ani. Nu imi fac griji si vorbesc cu mine insami: "suntem la inceputul concursului, mai este mult pana la finish", dar fata mareste avansul tot mai mult pana cand dispare din raza mea vizuala. "Hmmm... pai este ok si locul 2 atat timp cat este in fata mea o necunoscuta."

necunoscuta - Dana cu insotitoru sau si Suca (foto Cristina Beleanu)

Cornelia zambind in ciuda baltilor (foto Loredana Stefanut)

Ies in drumul de Magura si imi amintesc cuvintele lui Rares: "ai grija sa nu te tai pe portiunea aia de drum, este inselator drumul". Apare Cristi Ghilt din spate si ma bucur... yuhu vom alerga impreuna, asa cum ne-am vorbit noi dinainte, dar Cristi o ia in fata cu Ioana Ciulei si cu micuta japoneaza Hiroko Ogawa. "Hopa... Andeea si Elena sunt in spatele meu, iar eu sunt pe locul 4?" Nu imi vine a crede. Stiam ca concurenta mea este Andreea, la care am adaugat-o si pe Elena. Alte fete periculoase nu credeam ca exista, dar totusi... totusi ele sunt in spate, iar eu pe locul 4.

Trec fara sa imi dau seama unde este Casa Folea si ajung in Saua Joaca. Ma uit la ceas 1h10' de la start, ma uit la bratara 10.5km. Fac un calcul aproximativ si concluzionez: "9km/h pai nu ii rau deloc la cat am urcat pana aici". Si o iau in goana la vale spre La Table, unde beau rapid un pahar de energizant si imi vad de drum gandindu-ma la Alin: "daca ai stii tu ca eu sunt pe locul 4, desi Andreea si Elena sunt in spate, oare ce mi-ai zice? Mi-ai spune ca pana in Funduri mai ii mult? Mi-ai spune ca sunt abia la sfert si pana la finish se mai poate rasturna situatia de nenumarate ori?"

Primii (foto Cristina Beleanu)

Podiumul OPEN masculin

Alerg pe langa stana Grind, intru in padure si din urma ma ajunge Adi Valean care imi spune ca am un siret desfacut. "Da merci, dar merg cu el asa deocamdata. Nu simt nevoia de odihna, deci nu ma voi opri pentru un siret". Ma gandesc din nou la ce mi-ar spune antrenorul meu daca m-ar vedea cu sireturile desfacute: "Un alergator adevarat nu pateste asta niciodata, el stie sa isi lege sireturile". "Pai bine, dar le-am legat de doua ori... de la ploaie si noroi cred ca s-au desfacut". In cele din urma ma opresc rapid si imi leg siretul de doua ori... sa nu ma fac de ras.
Ies din padure si stiu ce ma astepata 1.5km de urcare pana in saua Funduri. Ma uit la ceas, stau bine si urc grabita. In spate se aude Suca vorbind. "Bai, dar omul asta mai poate vorbi? cum poate sa urce si sa si vorbeasca atata? Oare vorbeste cu Elena?". Intorc capul de doua ori si ma conving: "nu, vorbeste cu 2 baieti! doamne ce usurata ma simt".

Ciula bucuros (foto Cristina Beleanu)

Cand ajung in dreptul stalpului care indica refugiul Funduri scot un chiot de bucurie: Yuhu!... nu imi pasa ce cred baietii din jur, eu sunt fericita ca imediat voi iesi in creasta. Maresc ritmul la maxim, nu mai am ce pierde, ma voi odihni pe coborare.
Iata creasta si iat-o pe micuta japoneza. O cunosc de la maratonul DHL, stiam ca este foarte buna la asfalt si mai stiam ca anul trecut s-a oprit la Plaiul Foii. Oare acuma baga tare pentru ca are in plan sa se opreasca tot acolo? Imi amintesc ca in Funduri este o sosire intermediara si sunt hotarata sa o intrec pana in varf, nu se poate sa fiu a 4-a in Funduri, aici trebuia sa fiu prima. O iau rapid la deal, o depasesc si ajung in CP5. Intreb cat este ora si aproximez ca mi-am atins primul obiectiv de timp 2h25' pana aici. Yuhu!... Beau un sfert de litru de apa si multumesc lui Ciprian Lolu pentru ca mi-a carat pana acolo o sticla de 0.5l, sincer nu credeam ca mi-o vei duce. Arbitrii imi spun ca pot sa iau sticla cu apa cu mine, dar o las acolo, poate mai vor si altii si o iau la goana la vale inaintea lui Hiroko.

Micuta japoneza Hiroko

Ajung la portiunea mai dificila a traseului unde este coada la coarda, asadar astept cuminte la coada grabindu-i in gluma pe baieti: "haideti baieti ca eu ma cam grabesc". In anii trecuti se mergea peste o saritoare si exista aici un timp mort (20minute care se scadeau la final), asadar visul meu de 5h30' la finish imi pare de neatins. Ei nu-i nimic si ii dau inainte.
Ma misc repede si incerc totodata sa ma odihnesc un pic. Ma sageteaza o crampa la piciorul drept si tip de durere. Cata care este in spatele meu ma sfatuieste sa iau un gel, dar eu in fuga mea ii raspund: "nu am timp"... si in gand continui: "tu nu stii ca sunt pe locul 3? cum sa ma opresc acuma?" si imi continui alergarea. Nu am timp sa ma uit prin jur si nici la ceasul cu limbi a mamei, asadar il intreb pe Cata, poate stie el cumva cat ii ora. "Am plecat de 2h45' " imi raspunde o voce straina. Nu mai este Cata in spatele meu, este altcineva. "Imi cer scuze, credeam ca esti altcineva! Vrei sa treci?". "Nu, nu... mergi bine, du-te numai". Baiatul acesta este mereu la un pas in urma mea si nu inteleg de ce nu vrea sa treaca in fata. Il mai intreb inca o data, iar a treia oara il rog sa imi spuna el cand vrea sa treaca. "Mergi foarte bine, abia ma tin de tine!" imi raspunde. Nu il cred, stiu ca nu sunt buna pe coborari, asadar rad si ii raspund: "da da as vrea eu!".

Cei doi greci invitatii speciali

Din nou ma gandesc la Alin... "oare ce mi-ar spune el acuma? mi-ar spune ca trebuie sa iau un gel si sa beau apa, nu voi putea continua in ritmul asta pana la finish fara nimic". Stiu ca asa ar zice si mai stiu ca ar avea si dreptate, dar inca nu gasesc momentul potrivit. Baiatul din spate ma anunta ca avem 3 ore. Incredibil! cineva sus ma iubeste, sunt o norocoasa si acest lucru mi se confirma din nou. Am in spate un baiat care imi spune timpul fara sa intreb. Ii multumesc frumos pentru informatie si facem cunostinta. Va dati seama ca nu ma opresc si nici nu dau mana cu el, il intreb cum il cheama si ma prezint si eu. Cand vad o portiune mai plata, intorc fugitiv capul sa-i vad fata, dar nu-l vad bine pentru ca are sapca Salomon pe cap. "Vroiam sa te vad, sa te pot recunoaste la sosire. Habar nu ai cat de ajutor imi esti."

Adi Valean, Alin Ciula, Omul in galben, Ioana...

Ajung in spatele concurentei necunoscute, de fapt in spatele domnului care o insoteste, merg lipita de el si la o mica portiune de catarat ii las sa treaca, eu bag jumate de gel si din doua miscari sunt in spatele lor din nou. Simt cum domnul incearca sa ma tina in spate, dar acum realizez ca cel mai probabil era doar imaginatia mea. Cand terenul imi permite o tai cat pot de repede in fata. Sunt pe locul 2, sunt pe locul 2!!! Si trebuie sa fug tare cat pot, pentru ca Ioana este in fata si nu stiu cat de in fata.
Intre timp mai povestesc cu noul meu prieten, este din Sibiu, nu-l stie nici pe Presecan, nici pe Valean, dar a fost vecin cu Bostan si este pompier, colaboreaza cu SMURD-ul si cu Salvamontul. Aha, deci sunt pe maini bune! Doamne cat de norocoasa pot fi, dar sper sa nu fie nevoie de nici un ajutor.
Zburam peste copacii cazuti la pamanat, dam pe gat un pahar de energizat la Spirlea si ne continuam alergarea la vale. Merg neasteptat de bine la vale si ma ganadesc: "ce pacat ca nu ma vede Alin cat de repede cobor la vale, ar fi mandru de mine". Ii vad pe Ciula, Valean si Suca in fata. "Bine Ciula" si fug cat pot spre ei, ii ajung si incerc sa ma tin de ei. Vine trecerea peste apa, Ciula si Valean au luat-o prea in fata, ii atentionez si trec rapid apa sarind hop-top peste 2 bolovani. Bine bine, dar unde este Ioana? "In fata" imi raspunde Mihai. "In fata dar cat de in fata?". Intram pe drumul forestier de pe valea Barsei si mi se lumineaza fata cand o vad pe Ioana. I-o prezint si noului meu prieten Mihai: "Uite-o pe Ioana... este in fata in tricou albastru si cu banderola pe cap."

Adi Valean la sosire (foto Loredana Stefanut)

Ne apropiem de ea si vad cum un baiat pe bicicleta ii ia rucsacul. Sunt frustrata si ii spun ceva baiatului (nu mai stiu ce), el imi spune ca ii pune apa in camel-back. Apoi cand o depasesc ii spun in gluma ca si-a pierdut rucsacul. "In recuperez eu" vine raspunsul... "vine el pe bicicleta" comentez eu. Am fost cam rea, eram fustrata. Mi-am cerut scuze la finish, la premiere si vreau sa o fac din nou si acuma. Sper ca nu te-ai suparat Ioana, am tot respectul pentru tine si cand voi fi mare vreau sa fiu ca tine (intre mine si Ioana fiind o diferenta de 14ani, este mai apropiata de varsta mamei mele decat de mine).

Spre Plaiul Foii alaturi de Mihai 45

O vad pe mami si ii fac cu mana, vad cum scoate grabita aparatul foto si incepe sa strige "Bravo ! Bravo! Bine Giani! Alin e al 17-lea Bravo! Bravo!" Mihai zambeste si imi spune ca va avea si el poze.
Fugim pe plat cu Ioana in spate la 150metri, apreciaza Mihai. Din nou Mihai imi este de ajutor, mereu intoarce capul si imi spune ca distanta este constanta, ma sfatuieste sa bag tare sa nu o las sa se apropie pe urcare ca apoi pe coborare sigur nu ma ajunge. Ajungem la CP9 la Plaiul Foii, iau din fuga un pahar, incerc sa beau si patesc ca la Praga... imi bag ceai cald pe nas... bun trebuie sa incetinesc un pic, beau, apoi imi bag paharul in borseta. Nu il voi arunca pe jos, chiar daca sunt pe drum.

Pe drum (foto Cristina Beleanu)

Intreb cat este ora, ne-am incadrat in obiectivul propus de acasa, nu am decat sa urmez sfatul lui Mihai si sa bag tare la deal. Alergam pe drumul de Zarnesti, trag cat pot si respiratia mi se deregleaza. Mihai alearga in stanga mea si ma intreaba daca sunt bine, nu pot sa ii raspund, ii raspund doar in gand: "da, sunt in regula, asa respir eu cand alerg repede, nu iti fa griji sunt bine. Zi-mi mai bine unde ii Ioana". Apoi Mihai ma intreaba daca stiu pe unde ii traseul: "Sa nu imi zici ca am trecut!" ma sperii eu, ma uit in dreapta, inapoi... "Nu, e bine, aici dupa curba o luam in sus". Ufff ce sperietura am tras, credeam ca alergam de nebuni spre Zarnesti.
La intrarea in poteca de Diana doua perechi de bete telescopice stau infipte in pamant. Ma gandesc ca o pereche este pentru Ioana, dar nu este nimic, urcarea asta o mananc si ma gandesc din nou la Alin: "sunt prima si voi urca cat pot de repede sa o pierd pe Ioana, nu iti fa griji, voi ajunge prima". Stiam ca Alin se asteapta sa fiu prima parca imi doream sa ies prima mai mult pentru el decat pentru mine. Nu as vrea sa-l dezamagesc. Mereu imi spunea ca el nu are nici o sansa, dar eu o am.
Mihai ma zoreste, imi spune ca i se pare ca s-a apropiat Ioana, ba merg, ba alerg. Il intreb cat indica cronometrul si ii spun ca trebuie sa fim la Diana la 5h de la start. Mihai se mira si ma intreaba: "dar cat este pana acolo?" "600m" ii raspund. Se uita la altimetru si imi spune ca suntem la 890m. Nu pot sa cred... baiatul asta este o mana cereasca.
Urc cat pot de repede si Mihai ma anunta 200m - 15min; "Bine, hai ca mai avem" si in gand completez "de fapt sunt 661m pana la Diana, dar oricum nu ne-am uitat la Plaiul Foii, deci ii ok 600". In spate Ioana nu se mai vede, in schimb vad un barbat in fata de care ne apropiem usor si il depasim. Pe langa noi trece in sus omul galben Mircea Gustav Robert, numarul 282, aveam sa aflu din poze acasa. Mihai ma anunta din nou 400m - 35min. Ma bucur din nou de veste si il incurajez pe Mihai: "hai ca nu mai avem mult", dar Mihai imi ureaza succes si ramane in urma. Incerc sa-l mai incurajez inca o data, dar se pierde in spate. Ii multumesc inca o data si imi vad de drum. Sunt singura acuma, stiu ca nu mai am mult pana la Diana si incep sa piui, de sus imi raspunde cineva. O fi omul galben? Aveam sa aflu mai apoi ca era Cristi Ghilt care isi imagina ca sunt eu.

Omul galben - 282 Mircea Gustav Robert (foto Loredana Stefanut)

In cele din urma ajung la Diana, unde sunt imbiata cu ciocolata, napolitane si apa... din zbor ii multumesc si ii raspund: "nu vreau decat sa nu fiu depasita" si o iau la vale cat pot de repede, dar atenta sa nu ma imprastii totusi. Observ ca au taiat copacul ce era cazut... il ajung din urma pe omul galben, il depasesc, mai ajung din urma un baiat care coboara nebuneste. Incerc sa ma tin de el, dar se da la o parte si imi face loc: "Nu... nu trebuia, cobori asa de bine"... "te vroiam pe post de iepure". Nu am timp de prea multe amabilitati, asadar continui coborarea cum pot. Ma apropii de CP12 Coltul Chiliilor si ma uit pe bratara, de aici mai am 5.5km.
Aud "vine prima fata" si incepe o adevarata nebunie. O galerie adevarata de parca as fi la sosire. Cei de acolo tipa, fluiera, aplauda... ma intreb "oare Rares a ajuns la finish si o si venit aici la galerie?" Nu, nu este el... sunt alti zarnesteni care m-au facut sa traiesc cele mai frumoase momente de pe parcursul intregii curse. Imi dau lacrimile de emotie si cu greu ma stapanesc. Nu stiu cum sa le multumesc pentru primirea de exceptie si cand ajung in dreptul lor ii intreb zambind: "Am ajuns la finish?". "Nu nu... mai ai putin" imi raspunde cineva. Zambesc si alerg mai departe, "da stiu mai am vreo 5km". Apoi panica... aud pe cineva din galerie zicand: "Nu o mai ajungi!!!". Ma uit inapoi si vad un tricou albastru si o banderola albastra. "Este Ioana... fugi Gianina fugi, fugi ca poti. Picioarele nu te dor, cu respiratia nu ai probleme ca este la vale... fugi cat de tin picioarele".

La final ne amuzam impreuna cu Marlene si Dinu Mititeanu

Si incepe nebunia finala. Alerg cat pot de repede, ba pe iarba, ba prin noroaie. Drumul este o apa si un noroi, mi se afunda papucul pe jumate in noroi, iar siretul stang este desfacut din nou de mult. Ma gandesc ca daca imi ramane papucul in noroi si imi iese piciorul din el, voi continua desculta, "da-l dracului de la papuc, vin maine dupa el, imi iau altii... nu ma intereseaza". Mai arunc o privire inapoi si Ioana este la aceeasi distanta de ~100m in spatele meu. Nu se poate. Nu se poate sa ma intreaca acuma. Alerg in disperare si ma gandesc iar la Alin. "Da, stiu ca pot, stiu ca sunt la final si la fel cum eu alerg dupa 33km, la fel si ea are tot 33km la bord. Nu am ce pierde daca alerg cat pot la vale."

Ceturi (foto Cristina Beleanu)

Vad pe cineva in fata, este Cristi Ghilt, ma apropii de el, trec de izvorul Crapaturii si il piui. Ma recunoaste, se opreste, imi face loc sa trec si ma incurajeaza: "bine Gianina! bravo!", iar eu ii raspund in disperarea mea: "bine pe naiba, vine Ioana!".
Incerc sa aproximez cat mai am... sa tot fie vreo 3km, adica 15min... mai pot, mai pot atata. Apoi vad intrarea in Zarnesti, vad drumul care ma va scoate la sosea, aproximez la 2km si ma uit inapoi aceasi suta de metri blestemata. "Dar mai poate fata asta?" Se pare ca da.
Cand ajung la sosea imi creste optimismul gandindu-ma la ce mi-ar spune Alin acuma: "100m de recuperat intr-un km este enorm, baga tare si vei reusi". Incerc sa alerg cat pot de repede, dar parca imi este din ce in ce mai greu. Eu am impresia ca este plat, dar de fapt este urcare. La fiecare colt arunc o privire inapoi si mai recalculez distanta. Vad in fata un om si-l intreb: "mai este mult pana in centru?" Dar omul ramane mut privindu-ma si nu imi raspunde. "Offf de ce nu mi-ai raspuns? Nu mai am putere sa repet intrebarea". Vad sensul giratoriu AJUNG!!! Vad politistii, dar nu vad lumea? unde o fi sosirea? ma simt derutata si alerg tot cu frica in san, merg spre politisti si vad in dreapta sosirea... lumea ma apaluda, ma felicita, dar eu nu ma pot bucura inca stiu ca Ioana este aproape. Cand ma vad la 50m de sosire intorc capul... "da sunt prima" ridic betele in sus si zambesc "am reusit!".

La sosire

Trecand linia de sosire (poza de la Sis&Co)

Alin vine si ma imbratiseaza, eu ii arat in spate: "vine Ioana". Imi trag sufletul si imi ridic privirea... "Nu pot sa cred... nu pot sa cred" este un domn la 40ani, nu era Ioana. M-a fugarit mai bine de 5km, a scos sufetul din mine, dar tot raul inspre bine, cred ca mi-am imbunatatit timpul cu 5min datorita lui. Alin imi spune timpul 5h31', nu pot sa cred... aproape ca mi-am atins obiectivul de 5h30', desi s-a scos portiunea de timp mort de 20min.

Cristi Ghilt trece linia de sosire (foto Loredana Stefanut)

Ioana si Andreea trec linia de sosire (foto Loredana Stefanut)

Apare si Cristi Ghilt... Cristi imi pare rau ca nu am putut trece linia de sosire impreuna, dar ma credeam fugarita de Ioana. Apoi pe rand, Ciula, Valean... apare si a doua fata care este enigma mea din timpul cursei. Aflu ca este Dana de 38ani, are 2 copii si nu a facut sport inainte sa vina la MPC in 2008. Tot respectul si admiratia mea pentru ea. Apare Suca, apoi Andreea si Ioana impreuna. Alte fete incredibile. Cand voi fi mare ca ele vreau sa fiu! Merg si le felicit, imi cer scuze fata de Ioana si ii marturisesc Andreei obiectivul meu de acasa. Motivatia mea de-a o intrece este o recunoastere a valorii ei, sper ca asa l-a luat si ea. Inca ma mir cum fetele astea mai in varsta decat mine cu 9, respectiv 14ani, alearga atat de bine. Sunt incredibile, iar eu ma simt mic copil fata de ele.

Hai Andreea nu te-ai suparat, nu?

Podiumul la OPEN feminin
Dana-locul II Gianina-locul I Andreea si Ioana-locul III

Fetitele sau podiumul la 18-29ani

Incepe sa ma ia frigul, am buzele vinete, asadar dupa ce soseste si Elena, o felicitam si plecam sa facem un dus, sa dam noroaiele jos de pe noi.
Reveniti la linia de sosire, se da startul la MPC Junior. Aliniata la start sta emotionata Simona Ghilt. Marc instruieste copiii si anunta parintii ca pot sa insoteasca copiii pe parcursul cursei. Ii spun Roxanei sa mearga, dar apoi imi pica fisa ca ea nu poate alerga (are inca unu mic-mic cu ea). Atunci decid sa alerg alaturi de Simona. Pe locuri... fiti gata... start... si o iau copiii la fuga si noi dupa ei. Raman in urma chiar si ma ambitionez: "Nu se poate domnule..." ma furisez printre 2 mamici, o ajung pe Simo si incep sa o incurajez. Este a 4-a fetita... "Hai Simo depaseste-o pe fetita asta!". Simona se uita la mine, mareste ritmul si ajunge la sosire a 2-a. "Bravo Simo!".

Din nou la linia de start alaturi de Simo

Seara se continua la Casa de Cultura cu pasta party, apoi cu festivitatea de premiere. A fost un concurs de psihic pentru mine. Mereu mi se spunea ca eu renunt prea usor, ca nu am psihic... de data asta am avut si sper sa nu-l mai pierd.
Maratonul trait de Alin il puteti citi aici: http://gianinalin.blogspot.com/2009/10/mpc-2009-alergat-de-alin-3oct.html.

33 comments:

Mihai said...

Felicitari Gianina si Alin! eu va raman vesnic rescunoscator pentru senzatia pe care am avut-o doar citind rezumatul vostru de la MPC.
Ma inspirati !

Anonymous said...

Bravo Gianina,
Totdeauna m-a impresionat puterea ta de mobilizare, si poate precum cel care te-a insotit, m-as fi speriat de multe ori daca nu as fi stiut ce conditie fizica si ce vointa ai.
Nu stiu daca maratonul este un sport in care sa perseveram dar tu ai deja o realizare si niste amintiri care nu mai cer imbunatatiri.
Bravo!

Tibi

secawildexplorer said...

Felicitarile si tot respectul meu!

George

Adi said...

Felicitari amandurora!

monica said...

Felicitari. Povestirile voastre ma emotioneaza si ma fac sa cred ca POT mai mult!
Geanina, cand o sa cresc mare, vreau a fiu exact ca tine:)

Ana-Maria said...

Felicitari,Geanina!Bravo pentru un binemeritat loc I!
Ma bucur mult pentru performanta ta,dar si epntru cea a lui Alin!
Dupa umila mea parere eu cred ca ati facut o fogura excelenta la acest concurs!
Mii de felicitari!
Iar mi-au dat lacrimile citind cronicuta!:))
O zi formidabila!

Florin Gherghel said...

FELICITARI, esti/sunteti formidabila/formidabili.

Super realizare (ca si articolul de altfel).

sebastian436 said...

felicitari...si..nu mai stiu..foarte frumos si fara cuvinte... tot ce e scris si de tine si de Alin..inmultit cu o suta..si se va apropia cat de cat de cum am simtit eu..fiind primul meu maraton:) Seba "bomba' :P nr 58. multumesc, m-a ajutat si sa va vad, Coco spunandu-mi despre voi..va admir pfoai... superb!

Mita said...

BRAVO Giani!!
Sunteti GROZAVI!
FELICITARI!

PS Vezi ca aveai siretul desfacut si in poza "Spre Plaiul Foii alaturi de Mihai 45" :-P

Anonymous said...

Felicitari...Gianina si Alin.
Blogul vostru este ceva nemapomenit,te tine cu sufletul la gura.Acum in acest post vad o schimbare majora care mi-a placut foarte mult,adica,modul cum ai inceput povestea.Modul in care ai scris despre fiecare din persoanele care intr-un mod sau altul te-au sustinut/sprijinit/ajutat.Acesta este lucru mare sa sti sa le aduci multumiri si sa ii pui si pe ei in fata efortului vostru.Inca odata felicitari pentru modul cum ai abordat povestioara.
Ce mai,nu mai spun nimic,nu imi mai gasesc cuvintele.Sper ca se va concretiza intilnirea alpine_tm,si poate acolo vom reusi sa mai discutam una alta.

Felicitari Gianina si Alin.

Anonymous said...

Anonymous said...08 October 2009 10:27

Semnat Lupsa D.

Minny said...

Mai eu de obicei nu las commenturi da' acu' mai dat gata. Bravo!

Cristi Trandafir said...

Marathon 7500, MPC ...ce urmeaza ? io te propun la titlu de campioana nationala !!
Bravo si ma bucur nespus ca ai castigat !!
Excelenta poveste !

Serban said...

Felicitari Gianina si Alin!
Ati reusit foarte frumos sa ne transmiteti si noua trairile voastre de acolo si sa ne aratati ca se intampla si lucruri frumoase in Romania, dupa cum ati descris, organizarea concursului, spectatorii care v-au incurajat, concurenti care se ajuta intre ei...

Gianina said...

Multumesc tuturor pentru vorbele frumoase.
@Mita: da stiu... imi era desfacut de mult siretul. A fost legat cred ca doar 1 sfert de distanta si o data m-am si calcat pe el :D

Calin said...

Felicitari!
C.

Anonymous said...

bravo!
mircea.

Laura said...

Felicitari Gianina si Alin.
Multumesc pentru povestile si pozele frumoase din fiecare saptamana.

Roxana said...

Eu nu m-am indoit nici un moment ca vei termina prima. Cand asteptam la Plaiul Foii morti de curiozitate cine va fi prima fata sosita acolo, ii auzem pe toti spunand ceva de Ioana, dar eu le spuneam: Nu, cu siguranta va fi Gianina! Cand am vazut o coada fluturand stanga-dreapta, am stiut ca nu m-am inselat.
Felicitari, Gianina!

Dan said...

Fain vis implint ... bravo si ,la mai multe !

cezarpart said...

Felicitari pentru reusita amandurora. Aici e vorba de o ambitie si o indarjire iesita din comun. Aveti amandoi un stil superb in mers/alergat si in povestit. Mai am mult pana sa ajung la ceea ce faceti voi. Eu deocamdata sunt multumit sa fac ceea ce imi propun mereu indiferent de timp. Personal nu alerg pe munte si va inteleg partial pasiunea (e o pasiune ca multe altele). Inca o data felicitari si TOT INAINTE!

clara said...

felicitari!

Bogdan Coroama - SportKlub said...

Felicitari amandurora din partea SportKlub.
Crede-ma ca aproape ca mi-au dat lacrimile cand am citit ceea ce ai povestit din timpul maratonului.
Respectul meu !

Sper sa mai avem ocazia sa ne intalnim si la alte evenimente !

Numai bine !

Bogdan Coroama - SportKlub TV

Alin said...

Trebe sa-ti transmit felicitari, inca o data!
Sa stii ca n-aveam nici o sansa sa te iau, un barbat caruia ii cad pantalonii alearga mai incet decat o fata :)
Iaca am gasit o scuza, dar adevaratul motiv a fost lipsa de antrenament.
Cu atat mai mult merita apreciata munca voastra, ati tras din greu luni de zile, ca sa reusiti performantele astea.

Anonymous said...

No, ca mi-ai stors cateva lacrimi si m-am emotionat citind! ti-am spus dinainte de concurs ca ai sa iesi prima; chiar credeam asta!
Bravo!

Papusa

popapioan said...

Cele mai sincere felicitari Ganinei.Alin ai o nevasta pe cinste.Sa-ti traiasca!Admir curajul si munca voastra.

popapioan said...

Felicitari Gianinei si lui Alin.

Anonymous said...

Felicitari Gianina!

Adrian said...

Sunteti foarte performanti. :)
Felicitari si respect+ !

Matei Laudoniu said...

felicitari Gianina! am vrut sa scriu acelasi lucru si pentru maraton bucegi dar nestiind cum sa scriu mai bine sau mai precis ce credeam despre tine si despre Alin am tot amanat momentul ca sa imi gasesc cuvintele potrivine. Ei bine n-au venit. Nu am cuvinte sa spun cat de FOARTE TARE este sa ajungi intr-un munte total necunoscut unde sa treci prin ce ati trecut voi in Bucegi si sa mai si iesi pe locul I. Am ramas blocat. Felicitari, Gianina pentru tot ce faci iar pt. babata-tu...spune-i mi-e dor sa stam pe "prispa" la Carel, in creasta Leone, si sa ne uitam la stele!

Andrei said...

Fain tare, felicitari pentru reusita.

habio said...

e un blog care imi place ,felicitari(interesati de un link exchange?)

Andrei Dudescu said...

Va cunosc de pe Alpinet inca inainte sa fiti impreuna, va urmaresc blog-ul aproape de cand l-ati creat si tot mereu am simtit nevoia sa va scriu. Acu dupa maratonul din Bucegi am asteptat cu sufletul la gura acest maraton sa vad daca veti castiga si cu siguranta a meritat sa traiesc alaturi de voi toate aventurile antrenamentului din Grecia si emotiile parcurgerii traseului. Inca o data sincere felicitari si carari pline de soare oriunde va vor purta pasii!

Cu prietenie.
Andrei Dudescu