Avalansa la Zanoaga - 14mar

Week-end-ul acesta era cat pe ce sa fie ultima mea tura pe munte...
Venim pe schiuri de tura dinspre lacul Gura Apei, pe piciorul Zlata, platoul Radesului si ajungem deasupra caldarii Zanoaga, cu gandul sa coboram la refugiu. Dupa o zi insorita, dar cu vant cam taios pe creasta, acum spre seara e cam cetzos si incercam sa dibuim coborarea spre refugiul de pe malul lacului printre crampeiele de ceatza.

Caldarea lacului Zanoaga si zona de avalansa

Suntem totzi 9 in saua de deasupra lacului si ne desfocim, ne blocam legaturile si claparii pt coborare. Dupa o zi de marshaluit, simt ca acum vine cireasa de pe tort si ma pregatesc sa savurez coborarea.
Gianina mea termina prima si nu mai are rabdare sa ne astepte pe totzi, se plange de frig si vrea s-o zbugheasca la vale. Cu greu reusesc s-o strunesc, ii spun ca nu pleaca singura de capul ei, nu asa se procedeaza, caci de aici din sa nu se vede toata panta. Vom cobori fiecare pe rand si vom avea grija sa-l veghem in permanentza pe cel ce coboara pana ajunge jos in sigurantza.

1- picior mai pronuntzat, varianta cea mai sigura de coborare... pe aici trebuia s-o iau
2- firul valcelului pe unde m-am bagat eu
3- locul aproximativ unde eram cand s-a produs ruptura
4- locul aproximativ pana unde m-a dus avalansa

Ii spun Gianinei sa astepte pana cobor mai jos sa vad pe unde s-o luam. Fac 2-3 viraje, ma opresc si analizez zona. Panta nu pare deloc abrupta, 25-30 grade inclinatzie. In dreapta mea se contureaza un picior mai pronuntzat (1), pare cu zapada mai putzina, ici colo se zaresc niste stanci. Pare sigur si mai ferit, dar nu ma atrage, in schimb imi face cu ochiul coborarea exact pe firul valcelului (2). Nu e deloc ingust, e destul de deschis, asa ca ma angajez pe el. Gianina asteapta sa cobor.

Fac 2 cristiane si la virajul spre dreapta aud un "vuuuum" infundat, urmat de o trosnitura sinistra. Mai auzisem cate un "vuuuum" din asta pe drumuri forestiere pe plat, dupa cate-o ninsoare abundenta, cand se lasa placa cu mine. Si mai stiam din cartzi ca nu-i de dorit sa auzi acest "vuuuum" pe o panta inclinata. Trosnitura infioratoare e urmata de o mica senzatzie de cadere in gol si-mi dau seama ca s-a rupt placa de sub mine. Avalansa!!!

Totul se petrece cu repeziciune, dar inca nu-mi dau seama dc chiar o iau la vale. Parca imaginea din fatza mea incepe sa joace, sa tremure, ca o camera de filmat tinuta intr-o mana neexperimentata. O aud pe Gianina cum tzipa, tzipa de mai multe ori ingrozita, terifiata. Ma strafulgera prin minte c-a luat-o si pe ea avalansa si intorc capul dupa ea. Pare sa stea pe loc, nu se clinteste si atunci imi dau seama ca ma indepartez vizibil de ea. Tzipa ingrozita pt ca ma vede pe mine cum alunec la vale.
Sunt cu capul intors inapoi si in clipa urmatoare simt un val de zapada, o unda de soc ce trece pe sub mine, ma ridica si ma arunca pe spate. Cad in fund si incerc din rasputeri sa-mi tin schiurile paralele si sa nu-mi fie prinse sub zapada.
Mi se pare ciudat ca nu ma panichez deloc, sunt de-a dreptul calm si ma uit in jurul meu cum totul curge. N-am viteza mare, dar vad in fatza valul ce tocmai trecuse pe sub mine, cum se inaltza in fatza mea mai sus decat mine, aproape 1m.
Ma gandesc ca voi fi acoperit de zapada dintr-o clipa in alta si totusi e ciudat ca nu se intampla asta. Oare o sa scap cu viatza? Sau s-a terminat toata povestea?

Abia ce apuc sa termin gandul, ca simt un mic soc, imi dau seama ca m-am oprit brusc si din inertzia miscarii aproape ca m-a aruncat in picioare. Traiesc! Nici nu apuc sa ma bucur, ca ma inunda o spaima grozava. Daca traiesc atunci trebuie sa scap de aici si o zbughesc rapid spre dreapta. Sunt iesit si ma adapostesc pe piciorul mai pronuntzat din dreapta mea, dupa niste stanci.

1- locul unde eram la oprirea avalansei
2- urmele schiurilor mele la retragerea din zona

Elena si Gianina sunt in buza caldarii, coboara prima Elena pe piciorul ce pare ferit de avalansa, apare si Suca si apoi si restul. Gianina a avut un atac de panica, am speriat-o rau saracutza de ea. Eu sunt teafar, sunt calm si parca nici nu m-as fi dat cu avalansa. Ma simt ca un copil rusinat ce e prins c-a facut o prostie mare, parca mi-e jena de urma adanca lasata in munte, nu vroiam sa fac atata dezordine! Coboram cu grija drept spre vale fara sa mai intram in raza valcelului si ajungem in sigurantza la refugiu.

A doua zi de dimineatza parasim caldarea Zanoaga urcand tot pe piciorul (1), cea mai sigura varianta de iesire din caldare, nu mai avem chef sa experimentam alte variante. Sunt la doar catziva metri de zona avalansei si pot sa judec la rece cele intamplate.


Am declansat o avalansa de zapada uscata in placi, in fapt o placa de vant imensa. Falia de ruptura s-a produs la catziva metri sub linia crestei si in zona ei maxima are o grosime impresionanta, cam 1.5m. Eu am fost in extremitatea dreapta a placii, iar fisura s-a propagat pe orizontala spre stanga cam intre 150-200m. Norocul meu cel mare a fost ca eram la cca 3-5m de marginea zonei de curgere, acolo placa s-a faramitzat de la inceput dupa cum se vede in poze si probabil asta a incetinit considerabil viteza de curgere in acea zona.
In schimb inspre stanga placa nu s-a faramitzat de la bun inceput, se observa cum panta a ramas rasa efectiv, probabil placa a avut si o viteza de alunecare mult mai mare si s-a spart abia la finalul zonei de curgere unde s-a ingramadit toata zapada. Daca eram in zona aceea ar fi fost mult mai nasol pt mine, mai ales cand vad blocurile mari de zapada.
Si poate a contat si faptul ca datorita pantei moderate, avalansa nu a curs pana in fundul caldarii si astfel n-am fost astupat.

Invatzamintele ce le-am tras eu dupa aceasta intamplare:
- sa nu neglijez niciodata semnele date de zapada si istoricul stiut al ninsorilor - era foarte clar ca acolo putea fi o placa de vant, era o zona concava de depunere sub vant, era clar ca in ultimele saptamani ninsese abundent, dovada si grosimea impresionanta a placii
- ca daca nu am deloc experientza de schior de free-ride (eu fac doar schi de tura si nu ma bag ca meseriasii pe valcele, hornuri, prin caldari, cei ce fac asta trebuie sa sape intotdeauna un profil de zapada, sa faca testul blocurilor glisante), atunci trebuia sa-mi ascult ratziunea si experientza de alpinist ce-mi spunea sa nu ma bag pe acolo, adica pe firul valcelului, trebuia sa aleg un loc in care relieful reducea riscul de avalansa, adica pe picior
eu pur si simplu am ignorat toate semnele astea, desi stiam, le aveam in cap, am zis ca panta e destul de blanda, valcelul nu era ingust, era mai deschis si m-am lasat furat de placerea coborarii pe schiuri
- mie personal mi se pare ca pe picioare am mai mult timp sa evaluez situatzia decat pe schiuri, stiu ca este o parere foarte subiectiva, nimic nu ma oprea sa stau sa cuget dupa primele 2-3 viraje cand am inceput sa vad mai bine panta de sub mine, dar de acum pe schiuri fiind voi incerca sa gandesc de fiecare data ca un alpinist

In concluzie am scapat ieftin din aventura asta, Muntele mi-a dat doar un avertisment din care trebuie sa invatz, iar eu am vrut sa impartasesc cu voi toate astea, puteam sa le trec sub tacere, dar poate cineva va avea ceva de invatzat din asta, caci Muntele nu da intotdeauna un avertisment inainte...