Saturday, 14 March 2009

Iarna in Retezat 14-15 mar

Am tras cea mai mare panica din viatza mea, am tzipat cat am putut si cand nu am mai putut tzipa am inceput sa plang isteric, adica eram constienta ca nu are sens sa plang, dar nu puteam sa ma controlez, era un fel de eliberare a tensiunii... dar sa vedem de ce atata panica intr-o zi asa de minunata?

Slalom la deal

Pentru ca in we-ul trecut am concluzionat ca vulpoiul Ricky este omniprezent la cabanele si refugiile din Retezat (cabana Pietrele, Gentziana, refugiul Bucura, refugiul Condorul), vrem sa vedem daca traseul lui de week-end trece si pe la refugiul Zanoaga. Asadar Oana, Nae, Luci, Ioana, Mihnea, Suca, Elena si noi2 punem in aplicare planul de tura gandit de Alin: lacul Gura Apei, piciorul Zlata, platoul Radesului, refugiul Zanoaga, varfurile Sesele, vf Judele, vf Slaveiu, cu coborare pe Cracul Slaveiului pe la Crucea Trasnitului si cu iesire in Lunca Berhinei si dat la betze pe drumul de pe valea Lapusnicului Mare pana inapoi la baraj, cu concluzionarea turei la o clatita la Clopotiva.

Piticii din padure

Luminishuri

La ora 10.30 suntem totzi pe schiuri, cu focile bine lipite, caci avem de urcat mai bine de 1.000m. Incepem urcarea prin padure, unul cate unul, pe urmele a doi trupetzi care pornisera si ei inaintea noastra, dar pe rachete.
Drumul prin padure este mirific si nu pot sa ma abtzin din a exclama de repetate ori cat de bestial este si sa ma mir, cum pot sa fiu asa de impresionata cand week-end de week-end am parte de astfel de peisaje, dar totusi de fiecare data raman placut surprinsa. Razele soarelui si cerul albastru se intrevad prin padurea deasa, este o zi superba de iarna si noi ne aflam la locul potrivit.

Fereastra spre cer

Ca fantasme albe brazii insirati se pierd in zare

Ii ajungem pe cei doi trupetzi din urma, si pentru ca pana acuma tot Suca a spart urme, ma ofer sa deschid eu drumul in continuare prin zapada neatinsa. Pe cat de greu imi este, pe atat de frumos este. Luci ma urmeaza si imi spune ca daca nu mai pot sa-i spun ca preia el "tarnacopul", dar nu este cazul, imi place sa croiesc eu drumul printre brazii inaltzi, chiar daca este greu si ma misc incet din cauza zapezii mari in care schiurile se afunda vreo 20-30cm. Avand la picioare culmea inzapezita si fiind prima pot sa croiesc drumul pe langa brazii care imi fac cu ochiul, pe cand daca as fi fost in sir as fi mers pe sinele brazdate de cei din fatza mea si nu m-as fi incumetat sa sparg alte urme doar de dragul unul falnic brad.

Spectatorii lui Godeanu

Brazii devin tot mai mici si dintr-o data picam cu toti in fund... nu este din cauza zapezii, nici ursul nu ne-a iesit in cale, este ceva mai mare si mai impunator: este Godeanu. Dupa aceasta pauza ritmul se incetineste, nimeni nu mai poate baga mare, caci privirea ne este atrasa de crestele inzapezite ce lucesc la soare, iar mai apoi suntem invaluitzi in ceatza.

Schimbam macazul

Trenuletzul pe sine

Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare...

Mergand prin ceatza se intrezareste o caldare, credem noi ca este caldarea noastra cu Zanoaga, dar cand ceatza ne dezvaluie abrupturile ei, ne dam seama imediat ca inca nu am ajuns si suntem doar in dreptul caldarii cu Zanogutza si Taul Spurcat. Nu mai avem mult de mers prin ceatza si iata-ne ajunsi in saua de deasupra de Zanoaga. Ne regrupam cu toti si incepem sa coboram, Alin primul, apoi eu. Coboara Alin o bucata, apoi il urmez pana la el, pleaca in continuare si il urmez cu privirile: coboara spre dreapta, apoi stanga, tine tot stanga, face o cristiana si vad cum dintr-o data pleaca zapada cu el... curge... curge tot mai multa si Alin cobora cu ea. Incep sa tzip cat pot si fara oprire, il vad cum isi intoarce capul si ma priveste neputincios, am impresia ca este un fel de ramas bun si creierul meu imi spune ca s-a sfarsit... nu mai pot privi cum aluneca luat de avalansa si pentru o clipa inchid ochii, dar ii deschid repede inapoi, realizez ca inca il vad si ca trebuie sa il urmasesc cu privirea sa vad unde este. Gata!!! S-a oprit si din fericire nu a fost inghitit de zapada, sta culcat pe partea dreapta, in pozitia in care a cazut cu schiurile paralele. Imi dau seama ca din fericire totul s-a terminat cum nu se putea mai bine si incep sa plang, nu ma pot stapani.

Avalansa

Intre timp cei aflati in sa nu au putut vedea cele intampate, doar au auzit/vazut ca este o avalansa, asadar in plansul meu le raspund raspicat "DA" la intrebarea: "Alin ii ok?".
Elena vine la mine, ma strange in bratze si imi spune sa plecam de acolo, pleaca prima pana la Alin, apoi o urmez si eu si ne regrupam cu totzii, urmarindu-ne cu privirile.

Ruptura

Ajunsi la refugiu lopata lui Nae isi face treaba si dezgroapa usa din zapada de un metru care o blocheaza. Toate bune si frumoase, avem acces la usa refugiului, dar dupa cum se vede viscolul a bagat zapada inauntru prin crapatura de la usa si nu putem deschide usa din cauza zapezii de juma' de metru care propteste usa pe interior. Ne este frica sa nu fortzam prea tare sa nu rupem usa de lemn. Ne gandim sa o scoatem din balamale, dar nu se poate decat daca este larg deschisa. Decidem sa ii dam niste socuri in partea cea mai jos, poate poate cedeaza zapada. Si cum intotdeauna cine ii mai destept cedeaza, zapada se da la o parte si usa se deschide. Yuhu... avem la dispozitie un refugiu de toata frumusetzea, jos bucatarie, sus in pod saltele. Lopatam zapada din refugiu, maturam si ne instalam.

Veselie in bucatarie

La mansarda

Ne amintim de cei doi trupetzi care vin pe urmele noastre si din cand in cand ne uitam sa vedem daca au ajuns in sa, apoi ii urmarim cu privirea la coborare, au ajuns cu bine in caldare, dar nu stim de ce si unde s-au oprit cu cortul. Ne intrebam oare de ce nu au venit si ei la refugiu si prefera sa stea la cort? Doar refugiile sunt "ale tuturora" si loc este destul.

Refugiul Zanoaga

Astupat de nametzi

Oana, Nae si cu Luci decid ca a doua zi vor cobora pe vale, drumul pe creasta fiind prea lung si obositor pentru glezna Oanei luxata de la panou.
Noi restul ne pornim la drum de dimineatza devreme, dar nu ne mai vine sa incercam alte variante de iesire din caldare, nu mai vrem sa ne jucam cu vreo avalansa, asa ca preferam sa urcam pe piciorul pe care am coborat, varianta fiind mai lunga (cu ocolire peste varfurile Sesele Mici si Mari), dar testata.

Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada

Cu o zale argintie e'mbracata mandra creasta

Doritul soare straluceste si desmiarda oceanul de ninsoare

Este destul de frig si bate vantul, nu tare, dar destul cat sa ne tina gandul departe de "cheia marilor succese". La un momentdat Ioana are probleme cu o foca si face o pauza ca sa isi dezmortzeasca foca. Intre timp vantul se mai domoleste pe anumite portiuni, asa ca mergem si noi mai incet, iar in saua de sub Judele ne regrupam. Elena si cu Suca o iau in sus spre vf. Slaveiu, iar Ioana, Mihnea, Alin si cu mine lasam bagajele si schiurile in sa si dam o fuga pana pe Judele.

2 vechi prieteni (Retezatul si Judele)

Greu la deal cu schiu'n spate

Vis de tinerete printre anii trecatori

Suntem noi 4 pe Judele, iar Elena si Suca pe Slaveiu. Pentru ca vine ora pranzului si soarele este sus pe cer, iar temperatura in urcare... Suca si Elena ne asteapta la soare pe Slaveiu. Regrupatzi din nou pornim in sir indian pe culmea Slaveiului, dar vremea din ce in ce mai calduroasa si vantul care si-a oprit suflarea ne imbie la un pranz copios. Scoate fiecare ce mai are de mancare si in bataia soarelui facem o pauza de pranz.

Ora pranzului

De aici totul este ca in reluare... cum am putea sa ne grabim pe asa vreme si cu asa peisaje in jur? Mergem incet si urmam zicala: "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese!".
Dam jos focile si o luam la vale, insa din cauza vantului ce a batut, zapada de pe creasta are o crusta inghetzata, asa ca schiatul pe aici nu este o mare placere si trepidatiile violente ale schiurilor fac muschii sa se incoarde la maxim si imi dau o senzatie de foc, simt cum imi ard muschii.

Stang, drept, stagu'

Pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum

Ajunsi la locul numit Crucea Traznitului, incep sa apara in peisaj si brazii, iar zapada nu mai are crusta de gheatza de la vant, dar este foarte grea. Suntem fara foci si mergem un pic greoi pe curba de nivel in usoara coborare, pana dam de o poiana bestiala unde ne bucuram un pic de schi prin pulver, zic putin pentru ca a fost cam asa cum i-ai da la un copil o patratzica de ciocolata... e super buna, dar ar vrea toata tabla.
Prin padure este greu de urmat traseul dat fiind ca zapada este atat de mare incat astupa marcajul de pe copaci. O luam la vale pe unde ni se deschide calea printre copaci, ca doar jos in vale trebuie sa ajungem.
La un momentdat Suca ne pierde, o ia prin alta parte si ramanem doar 5, dar mai apoi dam de urmele sale pe care le tinem pana iesim in drumul forestier din valea Lapusnicului Mare.

Ora de desen

Acadele de gheatza

Mersul pe schiuri pe drum nu este cea mai faina parte a turei, dar este strict necesar pentru a ajunge la clatite la Clopotiva si mai apoi acasa la dushul fierbinte.
Caldura din ultimele ore a topit zapada simtzitor, iar jos, la intrarea in padure pe unde ieri urcam pe schiuri acuma se mai vad doar petice de zapada. Am plecat pe schiuri de la masina, la intoarcere situatia se inverseaza... schiurile sus pe noi :D Am lasat iarna jos la plecare si-acum am dat de primavara.
La Clopovita ne intalnim cu Oana, Nae si cu Luci.

Spre casa

Traseul turei (14mar-rosu 15mar-albastru)

PS: se pare ca refugiul Zanoaga nu intra in aria de acoperire a vulpoiului Ricky, poate si din cauza ca acest refugiu este mai putin vizitat de turisti in sezonul alb.

8 comments:

Diaconescu Radu said...

Brrr, ce frumos era taiata placa in locul in care s-a desprins.

Pe de alta parte felicitari pentru tura si pentru poze, ati fost chiar prolifici ultima luna la capitolul schi de tura:)

Alin said...

Hey, vulpoiul Ricky stie sa nu se bage in caldarile unde ar putea sa se dea la vale cu avalansa :)

Emi Cristea said...

De colectie :)

Calin.Crainic said...

citit, placut!

Christian Alexandru said...

Dor si pofta de Retezat! F frumos si sincere aprecieri!

Alexandru Raul said...

Exceptional......foarte frumos

eugen roman said...

Am citit relatarea la servici, la prima ora. Iata cum si o zi de munca poate deveni mai frumoasa.
M-a uns pe suflet relatarea turei voastre. Pentru ca Retezatul imi este aproape si sufleteste si in spatiu, am urmarit, citind, traseul vostru cu toate simturile.

Stefan Tapalaga said...

Supera tura ,exceptionale poze!