Semi-maraton Intersport Brasov - 6apr

Pe 6 aprilie am participat la semi-maraton Intersport Brasov, prima mea cursa din 2013. A fost un concurs la care am alergat mult timp aproape de limitele mele fizice. Am reusit sa-mi imbunatatesc timpul de anul trecut cu 3min.

 

Pregatit de cursa

 

Impreuna cu Gavin

 

Trail-runneri CompresSport

A fost un concurs foarte bine organizat care s-a bucurat de o participare numeroasa: 770 de participanti, din care 530 la semi-maraton si 240 la crosul de 10km. Startul a fost unul aglomerat, in care s-a plecat ca din pusca.

Start (foto Mihai Costache)

La km1 (foto Pegas Triatlon Club)

Pe urcarea spre Poiana Brasov, la km3.5 am fost ajuns din urma de triatlonistul Mihai Baractaru, care venea tare din spate. Fara sa stau pe ganduri am avut inspiratia sa evadez din grupul in care alergam si sa ma « lipesc » de Mita. Am inceput sa alerg in plasa lui.

Dupa felul si ritmul in care alerga mi-am dat seama de la bun inceput ca stia exact ce face,  nu era un ritm de moment dus doar pentru cateva minute. Totoodata am realizat ca era un ritm foarte sustinut pentru mine, curand pulsul meu a saltat binisor peste pragul de acid lactic. Dar de fapt asta imi doream, sa alerg cat mai bine in cursa.

Insa din punct de vedere psihic aveam un sentiment incredibil: efectiv ma simteam "tractat" de Mita, ma simteam legat de el cu un cablu invizibil, el tragea la deal si eu il urmam indeaproape la 1m in spate. Depaseam rand pe rand alti alergatori cu un ritm care ma umplea de optimism.

 
Plutonul la km4 - pe mine ma vedeti incepand cu minutul 3:25 (film Iulian Coserea)

Totusi dupa vreo 2km incepusem sa-mi pun intrebari daca voi rezista pana la capatul urcarii si am avut un moment de ezitare, am fost pe punctul sa incetinesc ritmul. Am ramas la 4-5m in urma lui. Probabil Mita a sesizat momentul meu mai dificil si intocmai ca in plutonul de ciclisti cand duci trena, mi-a facut un semn cu mana sa tin aproape si sa nu renunt. Impulsionat de el, am strans din dinti, mi-am adunat fortele si am reusit sa-i tin ritmul pana la finalul urcarii la km8.5. Am reusit astfel sa urc mai bine cu aproape 2min fata de timpul meu de anul trecut. N-am avut ragaz sa-mi relaxez muschii picioarelor, caci a urmat o coborare nebuneasca pana la km15. Apoi inca 5km de plat foarte alergabili pana la final in care am incercat sa pastrez o viteza ridicata pentru a-mi imbunatati timpul final.

 

Impreuna cu baietii triatlonisti: Robert Gomoescu si Mihai Baractaru

 (foto Lidia Furnica)

Alaturi de Mita (foto Lidia Furnica)

Din experienta multor curse de alergare montana pot sa spun ca atunci cand tragi la maxim exista riscul sa apara crampe si blocaje musculare, ca dupa cursa sa ai parte de cateva zile de febra musculara intensa care sa-ti dea peste cap urmatoarea saptamana de antrenamente.

Aceasta a fost prima cursa la care am testat setul complet de trail-running CompresSport (pantaloni, tricou, jambiere) si spun foarte convins ca echipamentul de compresie m-a ajutat foarte mult. Pana acum am folosit setul de echipament complet doar la antrenamente. Insa antrenamentele nu se pot compara niciodata cu un concurs.

Pe durata urcarii am inceput sa simt cum acumulez oboseala musculara in picioare datorita ritmului sustinut, insa aceasta s-a pastrat in limite rezonabile, asa incat n-am intampinat probleme musculare in a duce acest ritm crescut. Pantalonii de compresie si jambierele si-au facut din plin datoria asa incat gambele, cvadricepsii si bicepsii femurali  au fost feriti de crampe si au putut sa lucreze in parametrii optimi. Imediat ce am inceput coborarea si picioarele s-au descarcat de efortul dat de urcarea in panta, am simtit o lejeritate in picioare, nu aveam senzatia de picioare grele si am reusit sa ma concentrez sa alerg coborarea in viteza.

Echipamentul de compresie purtat in timpul cursei a ajutat sa nu acumulez foarte mult acid lactic in muschi, asa incat in urmatoarele 2 zile am resimtit doar o usoara oboseala in picioare, perfect justificata dupa o cursa solicitanta. Imediat dupa cursa in ziua de sambata, apoi duminica a 2-a zi in masina pe drumul spre casa si apoi in ziua de luni la birou am purtat sosete de compresie 3/4 si underwear de compresie pe sub panataloni pentru accelerarea recuperarii.

Odihna de dupa cursa

De asemenea imi place mult senzatia care mi-o da purtarea tricoului de compresie de trail-running. Faptul ca il simt foarte mulat pe corp, ma face sa nici nu-l mai simt pe mine in timpul alergarii, nu flendura in alergare, practic il simt ca al 2-lea rand de piele. Multi alergatori de distanta stiu ce inseamna ca tricoul sa produca frecare si sa-ti irite sfarcurile. Este o senzatie foarte neplacuta. Cu acest tricou este imposibil sa ai frecare.

La start iesise soarele si mi se parea deja putin prea cald, insa nu am simtit deloc ca ma incing. Apoi cerul s-a acoperit si temperatura s-a racorit, dar nu am simtit nici o clipa ca tricoul imi tine rece la spate. Am transpirat pe urcare, insa tricoul retine extrem de putina apa, abia era putin umezit. Stiu din experienta cata transpiratie adunam cu un tricou sintetic obisnuit, care dupa o alergare lunga era ud fleasca pe spate.