Parangul Night Challenge - 22 feb

Nu am mai scriu un blog de mai bine de un an... chiar... hai sa caut sa vad... de cand? mda... din octombrie 2012 Azuga Trail Race si acuma iata-ma la calculator. Este ora 23:13 toti cei 3 baieti ai mei dorm, iar eu... simt nevoie sa scriu un blog. Nu am mai facut-o de mult si simt ca am cateva lucruri de scris. Atat pentru tine (cel care citesti acuma), dar mai ales pentru mine si pentru cei trei baieti ai mei.

Nici nu stiu cu ce sa incep? Dar incep ca pe vremuri... incep din Timisoara.

Urmeaza sa mergem la un prim concurs de alergare montana in Parang, defapt un concurs de ski de tura, dar cum aceasta iarna nu a fost "iarna" la noi, nu am apucat sa urc nici 1m pe foci... cum saracie sa merg la un concurs, cand eu nu am pus foca pe schiu in iarna aceasta? Na bun... deci fie alergare. 

Cu doar cateva zile inainte de concurs Alin imi spune ca nu prea va fi alergare, ca s-a uitat pe traseu, s-a uitat in Google Earth si cica este un adevarat vertical race... 4.3km cu 1.000m diferenta de nivel, ca sunt pante MARIII si ca vom merge 80%. Cand aud ce pante sunt imi este clar: voi merge 100%... asta este, mergem :)

Plecam vineri la Arad cu copiii si ramanem acolo peste noapte. Profitam de putina autostrada din vestul tarii si economisim timp si kilometrii, plecand de la Arad spre Lugoj pe autostrada, fara sa ne mai intoarcem in Timisoara. 

In Caransebes facem o pauza de jumatate de ora: mergem la stadion sa ii ducem lui Lili o pereche de ForQuad-uri. Era o dorinta mai veche de-a lui Lili, care mi-a marturisit ca se resimte dupa antrenamentele pentru mondialele de semimaraton, iar eu... zapacita am uitat de ea. Ca prin minune mi-am amintit vineri... cand am pus mana pe telefon si am intrebat-o unde ne vedem sambata sa iti aduca cele promise? Lili este o fata minunata: modesta si muncitoare. Abia astept sa o vedem reprezentandu-ne tara la proba de maraton la Olimpiada. Cativa oameni au mare incredere in ea, printe acei cativa oameni ne numaram si noi: Alin si cu mine.

Asadar in Caransebes urmam semnul "Parcul Teius", parcam si cautam stadion. Pe station domnul antrenor Dragomir si elevii sai sunt la incalzire. Nu vrem sa ii deranjam prea mult, dar par toti fericiti sa ne vada si uite cum zabovim jumatate de ora de povesti, dupa care ne reluam drumul spre Parang.

In drum spre telescaun luam la stop un baiat, care merge si el la concurs. Il invitam sa urce cu noi pe jos, dar prefera sa ia scaunul, pastrandu-se pentru concurs. Asadar doar noi2 o luam la picior in sus. Aici primavara ne primeste cu branduse si ghiocei. Ne intrebam intrigati: mai dar unde saracie ii zapada aia de ski de tura? Organizatorii sunt inconstieti? I-au pus pe drum pe cei din Zarnesti si Brasov si aici nu este pic de zapada? 

Tare de mult nu am mai urcat doar noi doi cu rucsaci in spate savurand fiecare pas, fiecare floricica, nu care cumva sa ne ostenim caci in cateva ore vom urca din nou in cadrul concursului. 

Ajungem in statiune unde dam de zapada uda... uda. Organizatorii au obtinut 50 de locuri de cazare gratuite pentru participanti. Cazare gratis?!?! Suna cam dubios, dar hai sa incercam, daca nu ne place, luam o camera. Surpriza... La Mario gasim conditii foarte bune de cazare. Il rugam pe baiat sa ne dea o camera cu 6 locuri, in idee ca mai convingem pe unii sa stea cu noi. Camera curata, lenjerie primitoare, caldura prea multa (seara am inchis toate cele 4 calorifere si am deschis geamul de la camera...), baie cu dus si bideu... De vis. Ba mai mult ma gandesc ca aceasta cabana este va fi ideala de venit cu gasca si copiii in cativa ani. Planul ar fi simplu: luam camera cu 10locuri pentru copiii, iar noi parintii ne cazam in altele. Copiii vor fi ca in tabara, iar noi.... la fel :-) Abia astept sa mergem la ski cu Vlad, Radu, Ana, Mihnea, Tania, Stefan, Eric... si care 'or mai fi si 'or mai veni.

Ne cazam, mancam niste orez cu lapte cu miere si multa scortisoara, dar parca nu m-am saturat si m-as da si la snitele pregatite pentru dupa concurs. Il intreb pe Alin daca este indicat sau nu sa mananc acuma snitele. Ma asteptam la un raspuns negativ, dar Alin imi spune ca pot manca linistita, ca se digera pana la start. Asa ca infulecam aproape toate snitelele si ne intindem in pat... fara sa imi dau seama adorm vreo 30min.

Incet, fara graba, fara emotii incep pregatirile de cursa cu un dus, doua batoane energizante facute de casa de o prietena din Timisoara, doar din cereale, fructe si miere (http://ciocolatainversuri.ro/batoane). Pentru o mai buna energizare si o mai buna alunecare pe gat, adaug "o glazura" de miere de salcam de la Silviu. Apoi ma echipez. Aveam o mare dilema: ce sa iau pe mine deasupra: o foita de vant sau o geaca subtirica de bike? Cu foita transpir si nu ma ventilez, dar este usoara... cu geaca ma ventilez, dar este grea si sigur imi va fi cald... Mda... solutia este alta: iau un polar! este usor, imi tine de cald si este si respirabil. Il voi lega la brau, iar in golul alpin, de imi va fi frig, il voi lua pe mine. Super!!! Acuma ca am gasit solutia "ideala", sunt gata de coborat la vale, spre zona de inscrieri si start.

Ne incepem incalzirea cu un ceai fierbinte La Mario, unde Alin, care ca intotdeauna s-a pregatit minutios, imi spune ca trebuie sa mai urcam un pic de la cabana daca vrem sa vedem toata partia din traseu. Sunt deacord, asadar continuam incalzirea, care a inceput cu ceaiul, cu o mica urcare pana in capul partiei B. De aici varful Parangul Mic pare foarte aproape, perspectiva care cu cateva ore mai tarziu va fi alta...

O luam pe partia B la vale. Alin mai repede, eu ca pe oua... sa fiu al naibii, este zapada... multa, dar ce panta domnule! Fara sa exagerez imi este frica la coborare. Sunt in papucii de alergare (fara goretex, la ce foloseste membrana aia grea la alergare nu voi intelege niciodata) si mi goaza ca ma ud la picioare, ca pic in fund si ma voi uda pana la piele. Nu mi-as dori sa iau starul uda de la fund pana in varful picioarelor. Mai sa fie... dar ce panta!!! Va fi o cursa grea! Aaa si zapada pana jos... nu pot sa cred.... chiar este zaapda pana jos!

Ajungem jos si ne intalnim cu "lumea buna": Lucian Clinciu ne-a adus niste sticle de suc de la Livezile Dobrinoiu. Am comanda mai multe sticle, caci fiind 100% natural se va bucura si Radu, care tocmai a inceput diversificarea.

Ne continuam cumparaturile cu miere de la Silviu Manea si... urmeaza un moment nu tocmai fericit! Unde-i cheia de la masina? Se presupune ca am luat-o eu de sus, dar ma caut bine peste tot si nu-i. Alin ma cauta si el prin buzunare, ma intreaba daca nu cumva glumesc (pentru ca obisnuiesc sa ii mai fac glume de genul acesta), dar nu.. de data aceasta este pe bune: nu stiu unde-i cheia. Am uitat in camera? Am uitat-o la ceai? De picat la coborare nu avea cum!!! Ocazie numai buna pentru Alin si Silviu sa vorbeasca de femei: "ce ti si cu femeile astea, sa ai incredere in ele? nu, nu te poti baza pe ele..." Le-as spune eu cateva, dar nu este momentul meu de "glorie", asa ca ma abtin si... trebuie sa gasesc o solutie. Unde lasam toate cumparaturile? Nici Silviu, nici Marmota nu vor sa ramana peste noapte, desi le spune de locurile libere, de dushul fierbinte... ei nimic :( Provizoriu lasam cumparaturile la Marmota in masina si mergem sa ne inscriem.

Alin, care nu era foarte hotarat sa participe, se simte si mai "prost" cand primeste numarul de concurs (numarul 1). Ne punem numerele si cand dau sa ies.... veste buna!!! Cineva mi-a gasit cheia de la masina si mi-a spus ca a dat-o lui Silviu Manea. YUHU... s-a rezolvat problema.

Sarguincios Alin isi continua incalzirea. Eu ma gandesc ca la caldura ma voi incalzi mai bine, asa ca revin in hotel, unde mai povestesc cu Suca, Dragonul si Marmota. Lui Suca ii surade incalzirea cu un ceai, asa ca isi comanda unul. In jurul ceaiului sau, mai povestim un pic, dupa care ne indreptam spre linia de start.

Prima data pornesc schiorii, iar noi la 5min dupa. Cele 5min trec repede, asa ca 5, 4, 3, 2, 1 si mare mirare... pe partea stanga se pleaca ca din glont. Fratilor este o cursa de 1000m pe verticala, nu pe orizontala!!! Ma uit in fata si mai mult de jumatate sunt acolo, cred ca doar o treime din concurenti sunt in urma mea. Alin este la vreo 8-10m in fata mea... da... am pornit bine. Nu imi fac griji, urmeaza o partie, va fi loc suficient pentru depasiri si ce poate fi mai frumos intr-un concurs decat sa depasesti multi concurenti din fata ta, asa pe rand... unul cate unul pana la linia de sosire.

Am alergat pe unde s-a putut: la start, inca 2 zone pe partie si sus pe varf la sosire. In rest trageam tare in bete, priveam persoana din fata si imi propuneam sa o depasesc si tot asa... pana pe varf. De la capatul partiei si pana pe varf l-am depasit pe Paul. Nu-l cunosc, dar toti ii faceau galerie... este clar "din vale". Apoi am tras eu sa mai depasesc inca un concurent, dar era Gali, care urca pe varf cu schiurile in spate. Mi-a spus clasamentul la schi si mi-a spus ca la capatul partiei Alin era pe doi. Ma tot uitam la ceas... ca nu mai ajungem. Varful, care inainte de start parea aproape acum abia ca licarea la orizont departe. Minutele tot treceau, se apropia ora... si eu tot urcam. 0:59... este clar nu am cum sa scot sub 1h :( Trag tare si alerg usor spre linia de sosire. Respiratia beton, muschii foc :)

Alin vina sa ma felicite: "Bravo... dar ce-i cu tine? nu pari obosita deloc!" Hei, nu-i chiar asa. El se astepta sa gafai, sa ma sprijin in bete.. sa imi dau duhul ca la Olympus :) dar eu eram super ok cu respiratia, dar muschii: FOC. Iau repede pe mine polarul, beau un ceai fierbinte... si la vale. Pe coborare il ajungem pe Robert, pe care-l invitam la noi in camera la povesti. Incarcam sa-l combinam sa ramana peste noapte, chiar il convingem, dar pana la urma prietenii il rezgandesc.

Coboram la premiera unde stau mult de povesti cu Silviu si Ane. Lume buna, muzica buna, DJ simpatic... si uite cum se face tarziu. Mai avem de facut o ultima urcare... pana la cabana "La Mario". Numai bine scoatem fumul din plamani, pentru un somn mai bun.

Dimineata Alin pleaca la alergat. Eu mai lenevesc un pic in pat, iau micul dejun (iaurt, fulgi, musli si miere), imi fac bagajul si cobor spre masina. Am in plan sa alerg pe sosea. Muschii imi sunt cam obositi si nu as vrea sa ii omor. Alerg de la telescaun pana la drumul de transalpina si inapoi... vreo 10km intr-o ora.

PS: am tinut sa mentionez de batoanele de la Alexandra (http://ciocolatainversuri.ro/batoane), de sucul de la Dobrinoiu (https://www.facebook.com/liveziile.dobrinoiu.valeni) si de mierea de la Silviu Manea... pentru ca ii consider prieteni, pentru ca sunt niste produse 100% naturale, dar mai ales pentru ca incurajez micii intreprinzatori. De ce sa cumpar un baton energizant de la oricare firma, care este la pret dublu si la o calitate net inferioara? Batonul de la Alexandra il dau cu drag si la Vlad (2ani jumate), sucul de la Emanuel il dau si la Radu (6luni), iar mierea de la Silviu am garantia ca este curata.

Voi consuma si voi recomanda cu drag aceste produse.

Este ora 1:44... merg la somn, caci dimineatza baietii ma vor lua de noua.