Plaiul Oslei 13mar

Vine vine primavara... vreme mult mai calda se preconizeaza pentru acest sfarsit de saptamana, asadar ne hotaram ca o ultima tura de schi de tura ar fi numai buna, acuma pe vreme buna si pana nu se duce zapada de jos. Doar Oana si cu Mishu mai sunt interesati de schi de tura, dar ei nu sunt disponibili decat duminica. Ne propunem noi o tura in 2 sambata, dar dupa oboseala acumulata in timpul saptamanii il conving pe Alin sa dormim sambata pe saturate si sa plecam si noi sambata dupamasa spre Cerna Sat.

Cerna Sat

La inceput erau schiurile pe noi

Planul de tura vine de la Alin si este unul maret: din Cerna Sat pana pe varful Godeanu (si inapoi bine inteles). Tura are in jur de 30km si peste 2000m diferenta de nivel, asa ca trebuie sa o luam din loc mai de dimineata.
Ajunsi in Cerna Sat seara, ne culcam care pe unde, noi in masina, Oana cu Mishu afara. Dimineata frigul ne incetineste si suntem gata de plecare in tura destul de tarziu dupa gustul lui Alin.

Apoi noi pe schiuri

Urcam incet, dar sigur

Vreme superba... mergem incet sa nu ne topim

O luam la deal in papuci de padure si cu schiurile si claparii in spate. Nu peste mult timp facem schimbul cu schiurile: noi sus, ele pe jos, iar papucii de padure ii ascundem in padure. Vremea este de milioane... un soare cald si bland ne insoteste peste tot.
Se pare ca Oana este racita si din cauza asta nu se simte foarte bine si se opreste des, astfel inaintam destul de incet. Cum tura este lunga si timpul tarziu, realizez ca nu avem cum ajunge pe Godeanu. Asadar cand iesim pe creasta Oslei Romanesti ii propun la Alin sa mearga el singur inainte, iar noi vedem ce face... mai continuam sau lenevim la soare toata ziua.

Cracanici

Cucu

Uite-o stana

Creasta Oslei Romanesti este o cresta secundara din muntii Godeanu lunga cat o zi de post... in km vorbind, sa tot fie vreo 11km din Cerna Sat, de unde am prin piciorul muchiei si pana se ajunge in creasta principala a muntilor Godeanu.

Cu bagajul in spate, ba in fata

Alin ar fi vrut sa mergem toti pana in creasta principala, dar cand vede cum arata muchia Oslea Romaneasca (tot un sus-jos) realizeza ca nu prea avem sanse sa ajungem nici pana acolo, asadar isi ia cele necesare lui si o ia de unul singur spre varf. Vremea este superba, pe unii ii ambitioneaza, pe altii ii leneveste. Pe noi ne-a lenevit. Impreuna cu Oana si Mishu am ramas pe un varf si am lenevit cateva ore bune. L-a privit pe Alin cum parcurgea muchia, dar o data ajuns in creasta principala, era atat de departe ca nu il mai puteam zari. Punctul acela mic si negru in miscare a disparut. Apoi am tras cate un pui de somn... si am mai stat un pic pana cand l-am zarit din nou pe Alin ca a ajuns pe creasta Oslei Romanesti.

Urmele vantului naprasnic de asta iarna

Zeci de urme de snowmobile

Incet am luat-o la vale. Pentru ca zapada era foarte grea am ales sa las focile pe schiuri sa nu risc prea multe caderi. Oana si Mishu renunta la foci, doar care ar fi placerea coborarii?
Pe foci cobor destul de anevoios si trebuie sa dau din greu la bete, in timp de Oana si Mishu zboara pe langa mine. Dar nu regret, am vazut ca din cauza zapezii Oana a luat cateva cazaturi si eu nu schiez nici pe aproape la fel de bine ca ea.

Zeci de urme de snowmobile

Sus este inca iarna

Ajungem la papucii de padure, Oana si Mishu isi pun schoiurile pe rucsac, eu i le las lui Alin alaturi de niste caise uscate de la Oana... i-o fi foame dupa cat o mers si nu prea o avut multe la el de mancat.
Coboram catinel la masina si ne punem pe mancate, ca suntem infometati rau. Ma tot uit la ceas, daca nu mai apare Alin. Mi se pare ca deja intarzie prea mult. Doar l-am vazut ca a ajuns pe muchie, am calculat cat i-ar lua sa vina inapoi... plus coborare. Ar fi trebuie sa ne ajunga inainte de locul cu papucii de padure, dar nu ne-a ajuns. Desi am ajuns si la masina, el tot nu se vede... Ma ingrizorez un pic si sinea mea, dar imi vad de treaba: bagaje, mancare, ii pregatesc si la Alin niste sandwichuri pe cand vine. Se face ora 7 se intuneca si inca nu apare... hmm... ma tot uit pe geamul masinii in sus... cand vad un licurici care coboara... in sfarsit vine Alin.

Luciu

Oslea Romaneasca - o culme de 10km lungime

Ajuns la masina il intreb ce i-a luat asa de mult si il invit la masa, oferindu-ma sa ma ocup eu de schiuri si bagaje. Alin ne povesteste ca a fost cea mai grea tura a lui, ca asa de obosit nu s-a simtit niciodata, nici macar la marathon 7500 in Bucegi. Ne povesteste ca era asa de obosit ca abia cobora. Ne dam seama ca toate astea sunt din cauza ca nu a avut la el nici apa si nici de mancat. Doar am facut ture mult mai solicitante, dar totusi aveam de macare, la concurs mai aveam la noi puterea ursului (miere), geluri Sponser. O lectie buna de hidratare si alimentatie.

O ultima tura pe schiuri pentru sezonul 2010-2011... vreme excelenta, toata lumea incantata de tura. Mai bine de atat nu se putea :)