Sunday, 5 December 2010

Prima zapada - Retezat 4-5dec


De cateva saptamani tot stau cu sufletul la gura in asteptarea iernii pe munte. Iarna a venit ea intre timp, dar n-am mai ajuns noi pe munte sa mergem s-o intampinam. Asa ca in acest sfarsit de saptamana dam fuga in Retezat sa prindem prima noastra zapada din sezonul acesta.
Pentru ca vineri seara mergem la un chef, plecam doar de sambata dimineata. Gianina cand aude de trezit de dimineata se tot codeste si se invarte, nu stie cum sa mai fure cate-o ora de somn, asa ca ii promit ca n-am s-o chinui cum mi-e obiceiul si n-am s-o las cu lipsa de somn la inventar. Spre marea ei bucurie plecam de acasa doar la 9.30. Total impotriva standardelor mele, dar hai treaca de la mine, ca sa ajungem pana la refugiul Bucura e de ajuns.
La o pauza la langoseria din Caransebes constat cu Gianina ca noi ne-am uitat parazapezile acasa. Ni se intampla la inceput de sezon sa ne uitam acasa cate-o piesa de echipament pana ne intram in rutina saptamanala. Anul trecut de exemplu ne-am uitat in primele 2 ture de iarna ochelarii de soare. Tragem totusi nadejde sa nu dam de nameti de zapada ca sa scapam de udatura la picioare.
Noi suntem cu Bogdan, facem jonctiunea cu a 2-a masina - Serban, Florentzo, Oana. Noi ne oprim in Profi sa mai luam cate ceva, ne zic ei. Vreti si voi ceva? Da, noi am vrea 2 perechi de parazapezi!

Prima ninsoare din sezonul acesta

Ajungem primii la Carnic, unde nu-i nici urma de zapada. Si Serban isi facea griji ca n-o sa poata urca cu masinuta lui pana la Carnic din cauza zapezii. La ora 13 suntem gata echipati de urcare si cum echipa a 2-a nu s-a infiintat la locul de intalnire, ne pornim usor la deal. Ne gandim ca ne regrupam la Gentiana.
Bogdan e prima oara in zona, pentru el drumul spre Gentiana e o premiera, pentru noi insa e deja o rutina, stim fiecare cotitura a traseului. Cand ajungem la bancuta, o tablie de lemn tantzosa agatata de acoperis imi zgarie violent retina: "Zona de liniste pentru vanat". Adica cum pentru vanat? Se pare ca pentru o anumita categorie de oameni orice animal=vanat. De obicei ma irita teribil inscriptiile de genul "nu deranjati vanatul!", puse in ideea ca vanatorii sa vaneze nestingheriti. Sunt curios ce pozitie are Administratia PNR legat de aceasta tablie? In regulamentul PNR scrie ca vanatul este interzis pe teritoriul PNR.
Abia dupa ce iesim de pe drumul forestier de Pietrele incepem sa dam de zapada relativ compacta. Dar stratul e mic, noi urcam fara suprapantaloni ca sa nu ne incingem si fara parazapezi evident, insa nu ne inzapezim. Dar simtim ca e iarna caci o ninsoare necontenita ne insoteste tot urcusul.

Urcand spre Gentiana

La ora 15 ajungem la Gentiana unde Loli bacsi ne ia rapid in primire dornic sa afle daca avem rezervare. Pai voi veniti de la Leningrad? N-aveti rezervare? Pai nu mai am locuri! Acuma ne pica fisa ca Loli bacsi pune placa asta la fiecare turist sosit si vrea sa vada pe care-l baga in sperieti c-o sa ramana pe afara. Noi nu ne lasam intimidati ca-l cunoastem ca-i asa mai mucalit de felul lui ;) Si oricum planul nostru e sa innoptam la refugiul Bucura.
Infulecam rapid ceva si cum deja s-a facut ora 15.30, decidem ca trebuie sa plecam daca vrem "sa prindem ultimul tren" spre Bucura. Asta daca nu vrem sa mergem prea mult timp pe intuneric. Cum echipa a 2-a n-a ajuns inca, e clar ca nu vor mai urca azi spre Bucura, asa ca il convingem pe Bogdan, care nu are echipament de mers pe creste, ca-i mai bine sa ramana la Gentiana impreuna cu restul. Oricum intuiam noi ca nu are cum sa fie Gentiana plina ochi si jos in dormitor si sus in pod. Probabil Loli nu vrea sa faca focul si in pod. Si apare Loli scarpinandu-se in cap ca-si aminteste ca de fapt mai are 4 locuri. Adica exact la fix.

Judele cel maret in lumina rasaritului

Noi pornim la deal si intalnim mai multe grupuri care se intorc de sus din caldare. Toti coboara, doar noi urcam. De aici zapada e ceva mai mare, insa avem noroc ca e poteca facuta si inaintam rapid. Ninsoarea continua indarjita si acum se simte si vantul. La Bordul Tomii intalnim ultimii excursionisti care se intorc de pe Peleaga si ne spun ca sus in creasta vantul bate cam tare si sunt conditii destul de aspre. Incearca sa ne convinga sa nu mai urcam, dar imi dau seama ca ei cred ca noi vrem sa urcam pe Peleaga. Le explic ca noi vrem sa mergem de fapt la Bucura si parca se mai linistesc.
O conving pe Gianina sa ne montam coltarii aici la adapost de vant. In caldarea superioara, inainte de urcusul in Curmatura Bucurei sigur vom fi expusi la vant si ne vor ingheta mainile montand coltarii, plus ca va fi aproape intuneric.
De aici in sus nu prea mai avem poteca, vantul a sters rapid urmele celor ce-au trecut in coborare. Trebuie sa batem urmele noastre si nivelul zapezii a crescut sensibil. De la Taul Pietrele in sus efectiv sap la fiecare pas sa sparg urme noi.

Cracul Slaveiului

Poate si altii ne-ar fi spus sa ne intoarcem din drum si ar prefera confortul si caldura unei cabane, decat sa umble prin noapte. Stiu cu siguranta ca ne va prinde noaptea undeva in Curmatura, dar desi ninge puternic avem totusi vizibilitate atat cat sa gasesc drumul spre Curmatura. Plus ca ma simt confortabil stiind ca in orice moment pot sa deschid GPS-ul si n-avem cum sa ne ratacim. Si oricum vremea nu pare sa fie atat de rea incat sa fie un viscol serios. De fapt vazusem de acasa prognoza si ma asteptam sa urcam pe o astfel de vreme.
Si cum Gianina nu zice nimic si nu-mi cere sa ne intoarcem, hotarasc sa-i dam inainte.
La 17.30 ajungem la baza urcusului in Curmatura. Exact la fix cat sa mai dibuiesc pe ultima geana de lumina siragul de pietre din stanga urcusului de vara, pe unde putem urca mai in siguranta. Nu se mai vede nici o urma a celor ce-au urcat azi pe Peleaga, desi ma asigurasem c-au urcat pe aici. Vantul a acoperit absolut totul.
Deja urcam pe semi-intuneric si ne incapatanam sa nu aprindem frontalele. Asa mai dibuiesc profilul stancilor din departare, daca le aprindem ne pierdem acuitatea vizuala la distanta si vedem doar cat bat frontalele. Atunci cand privesc doar in jos spre varful coltarilor unde sa pun urmatorul pas am o senzatie ciudata. Pe semi-intuneric mintea nu mai reuseste sa desluseasca linia pantei din albul omni-prezent al zapezii fara detalii seminificative, asa incat mintea mea e confuzata si da comenzi ciudate picioarelor. Coltarii ating prea repede zapada si raman surprins la fiecare lovitura ca si cum m-as fi impiedicat de ceva, ori o lovesc prea tarziu si mintea mea se cazneste sa priceapa unde se duce piciorul si nu ajunge odata. E o senzatie stranie de nesiguranta. Dar cand ridic privirea in sus si printre fulgii de nea vad niste profile intunecate ale stancilor abia ghicite la capatul versantului, creierul redesluseste panta si atunci parca imi recapat echilibrul. Altfel e ca si cum as inainta intr-un abis nedeslusit.
Se intuneca de-a binelea asa ca aprindem frontalele. Siragul de stanci se termina si intram pe un versant inclinat tapetat cu zapada inghetata. Daca zapada ar fi fost moale as fi avut emotii, e ditamai placa de zapada, dar coltarii care scartaie in zapada inghetata imi dau incredere. Cornisa inca nu e formata, asa ca iesim cu usurinta in creasta, unde ne ia in primire vantul salbatic. Este fix ora 18.

Refugiul Bucura

Acum suntem intr-o bezna completa, frontalele lumineaza doar dansul haotic al fulgilor de nea purtati de vantul bezmetic. Nu avem nici un reper dupa care sa ne ghidam pe unde sa coboram, dar stiu ca este o scurta panta mai abrupta, dupa care panta se indulceste. Zapada este moale aici, e doar pulver, dar nu este un strat gros care sa plece, sub picioare simtim bolovanii. Desi am senzatia ca ne coboram intr-un abis, imi fac curaj si ii dam la vale. In scurt timp ajungem la o panta mai domoala, unde parca si vantul isi mai tempereaza elanul.
Acum nu am de facut decat sa urmez indicatiile GPS-ului. Fara GPS am fi sortiti sa petrecem o noapte sub cerul liber, in vant si frig, cautand haotic refugiul. Ne-ar fi de-a dreptul imposibil sa-l gasim, poate doar printr-o chestiune de noroc.
In alte ture de iarna de obicei scurtam drumul pana la refugiu si mergeam de-a dreptul spre el traversand peste lacul Bucura. Dar niciodata nu s-a intamplat sa fie in decembrie, ci dupa cateva saptamani bune de inghet, cand eram sigur ca lacul e inghetat bocna. Spre exemplu acum din Taul Pietrele se mai scurgea un fir de apa neinghetat. Mi s-ar parea efectiv periculos sa traversez Bucura, pojghitza de gheata abia formata s-ar putea rupe la orice pas. Asa ca singura solutie e sa ocolim lacul pe traseul de vara. Si cum sa facem asta cand nu gasim nici un reper in bezna? Am intuit de acasa situatia si mi-am incarcat pe GPS track-ul cu traseul de vara.
Urmarim metodic indicatiile GPS-ului si dupa 45min de lupta cu nametii ce par sa se ingroase vazand cu ochii, ajungem la mult doritul adapost din caldarea Bucurei.

In refugiul Bucura

Ajungem la fix cand vantul da semne de intetire. Acum la adapost de vremea de afara, refugiul ni se pare un adevarat palat... un palat inghetat... termometrul de la ceas imi arata -3grC in interiorul refugiului. Gianina care e mai friguroasa se baga repede in sac sa se incalzeasca dupa frigul indurat afara. Daca tot am menajat-o cu trezitul de dimineata, acum ii spun ca e o seara speciala si ma ocup eu de toate treburile gospodaresti: desfac bagajele, incalzesc apa pentru ceai, pregatesc mancarea si ii servesc cina la gura sacului. Imi lipseste doar tava ;)) Ora 20 ne prinde cuibariti in saci. Ce-mi mai place la turele de iarna sunt noptile lungi si ca pot sa dorm pe saturate. De Gianina ce sa mai zic, ea e cea mai fericita cand e vorba de somn.

Am iesit din vizuina

Dimineata ma trezesc la 6 sa verific vremea de afara. Norii s-au mai spart, se zaresc stele. Vantul insa nu conteneste si e foarte frig. Exact conform prognozei. Ma pun sa topesc zapada pret de 1h30'. Pe Gianina o las sa doarma spre bucuria ei, n-are rost sa indure frigul. Daca tot am obisnuit-o cu masa servita la gura sacului, nu pot face exceptie nici la micul dejun. Cand se sparg si ceturile ce invaluie varfurile si crestele, atunci iesim si noi ca marmotele la soare... un soare cu dinti. In ciuda gerului, totusi afara ne asteapta o vreme de milioane.

Judele in toata splendoarea

Unde sa mergem?

Cand dupa o noapte de viscol cu ninsoare, a doua zi dimineata ma intampina linistea caldarilor acoperite cu ninsoarea cernuta peste noapte, mi se pare ceva fabulos. Pentru asa ceva merita sa ma trezesc dimineata in creierii muntiilor.
Oriunde as privi, totul este atat de neatins si pur, incat parca mi-e si mila sa pasesc si sa stric randuiala vantului. Facem primii pasi cu sfiala, ca niste copii care parca invata sa mearga. Suntem singurii ce pasesc in imensitatea aceea si imi vine sa chiui de bucurie.

Tumult in vale

Lumini si umbre

Spre sud este o mare de nori ce acopera orizontul si clocoteste tumultuos ca intr-un cazan imens ce pare sa fiarba. Ceturile de ridica si par sa inainteze spre noi, gata sa invadeze intreaga caldare, dar soarele le topeste intr-o clipita si doar ce intoarcem capul ca ne si miram unde au disparut.

Razboiul ceturilor

Toata zapada asternuta in ziua de sambata si mai ales peste noapte au ingrosat stratul cu 40-50cm de pulver proaspat. Daca sambata am inaintat relativ repede pe langa lac, acum sa ajungem la urmatorul stalp de marcaj pare o adevarata provocare. Inaintam agonizant de incet. Daca privim in Curmatura Bucurei ne-am demoraliza instantaneu, insa tot secretul este sa ne fixam urmatorul obiectiv la primul stalp, apoi cand il atingem il fixam pe urmatorul bolovan si tot asa...

Munca sisifica

Ce as vrea acum sa avem skiurile de tura la noi. Acum am zbura pe aici. Dar n-am crezut ca vom avea parte de atat de multa zapada. Oricum pana la Gentiana n-am fi putut urca pe ele, le-am fi carat in spate.

Luptand cu nametii

Transee

Si cand ma gandesc ce planuri aveam noi pentru duminica ma apuca rasul. Eu gandeam ca vom avea parte de zapada mica si intarita si urma s-o luam fie peste Peleaga - Papusa - Portile Inchise - vf Mare si sa coboram pe valea Galesului, fie sa urcam peste Bucura - Retezat - Lolaia si sa coboram pe la Pietrele.

Caldarea Bucurei

Acum trebuie sa ne adaptam planul potrivit cu ritmul de inaintare. Ii propun Gianinei ca putem prinde muchia ce urca direct din caldare pe vf Bucura I, muchia e destul dezgolita de zapada si de acolo sa coboram in Curmatura Bucurei. Dar si pana la baza muchiei avem de inotat vartos prin zapada, asa ca pana la urma ne multumim sa ne intoarcem direct in Curmatura Bucurei.
Daca ieri am facut 45min in coborare din Curmatura pana la refugiu, astazi ne ia 2h15min sa urcam in Curmatura.

In Curmatura Bucurei

La coborarea din Curmatura am ceva emotii, ma gandesc sa nu se fi incarcat versantul cu prea multa zapada si coborarea sa fie un hazard. Alternativa mai sigura ar fi fost sa urcam pana sub Coltii Pelegii si de acolo sa coboram in saua Pietricele. Insa spre norocul nostru se vad inca urmele noastre de aseara de pe ultima parte a urcarii, cea cu versantul abrupt, iar zapada este si mai inghetata decat aseara. In zona asta nu s-a depus deloc zapada proaspata. Asa ca o coboram in siguranta la cramponaj. Ceva mai jos, sub siragul de stanci la adapostul caruia am urcat aseara, urmeaza o panta mai domoala fara stanci. Aici insa e pulver proaspat adunat de vant intr-o gramada de forme ciudate. Desi e o placa imensa de vant, totusi pare stabila. Peste stratul de baza mai vechi si inghetat de saptamana trecuta, s-a depus zapada mai umeda ce a nins in cursul zilei de ieri care a facut priza cu baza si apoi cea mai uscata depusa in cursul noptii in conditii de frig.

In caldarea Pietrele

Urme

Ne minunam ca nu vedem pe nimeni urcand dinspre caldarea Pietrele. Nu vedem nici tipenie de om. Singurele urme ce se vad sunt undeva mult mai jos langa Taul Pietrele. Suntem tot singuri in intreaga caldare si ne croim propriile urme. Din nou imi pare rau caci nu am schiurile, ar fi fost o adevarata nebunie sa cobor prin acest pulver mirific.

Desene

Arareori am mai intalnit atata zapada proaspata, sa ne muncim serios sapand urme ca sa mergem la vale.

Iarna inca nu-i stapana

De la Taul Pietrele avem noroc sa dam de urmele celor urcati de la Gentiana si astfel putem inainta mai usor.

Valea Pietrele

Daca ieri avand mult de urcat de la Gentiana pana la Bucura si-am facut 3h15min cu mers si pe noapte, azi avand mult mai putin de urcat, am facut 5h de la Bucura la Gentiana... timpul spune totul.
Daca ieri am scapat de nameti si nu ne-am udat la picioare fara parazapezi, azi socoteala noastra nu s-a mai potrivit si ajungem la Gentiana cu picioarele mustind de apa.

Vantul, mester desavarsit

Pe masura ce coboram de la Gentiana spre Carnic avem surpriza sa intalnim zapada pe unde ieri nu fusese deloc. Nici coborarea cu masina de la Carnic nu e lipsita de griji, pentru ca tot drumul pana in Nucsoara e acoperit de zapada proaspata. Noroc cu cei care coborasera inaintea noastra si-au facut urme.

Transee la Bordul Tomii

M-au mai intrebat unii daca nu ne plictisim sa mergem in locuri in care am mai fost. In Retezat am fost de nenumarate ori, deci aparent n-am mai avea ce sa descoperim, mai ales intr-o banala tura pe magistrala Gentiana - Bucura si retur. Totusi muntele reuseste sa ne surprinda de fiecare data si mereu e putin altfel.

14 comments:

catalin petru said...

Neata voua.
Multumesc inca o data pentru blogu vostru.
Chiar daca n-am timp sa citesc, un scroll pe poze + o citire fotografica ma incanta.

Anonymous said...

la asa zapada trebuia sa aveti rachete de zapada la voi.

Alin Tanase said...

Noi nu suntem racketzi, adica fani de rachete. Ne place sa mergem pe skiuri de tura, pe care le consider mult mai versatile. Dar in conditiile de acum cand zapada la mica altitudine lipsea, nu se putea urca pe skiuri, decat cu ele in spate, asa ca nu le-am mai carat. Oricum n-ai cum sa prevezi intotdeauna conditiile pe munte. Cand am plecat de acasa nu era atat de multa zapada pe munte.

Serban said...

Weekend-ul asta a fost foarte frumos in Retezat, dar la voi a fost si mai frumos :-D
Tare frumoase imaginile!

ramona said...

Superb, abia astept sa urc si eu peste 1 saptamana. Multumesc pentru postarile voastre

Aurel Salasan said...

Faina tura! Sa nu te miri de ce scrie pe pancardele alea "nu deranjati vanatul" deoarece PNR este acum subunitate a directiei silvice Deva din cadrul Regiei Nationale a Padurilor...deci e clar:D. Cred ca cea mai mare zapada din tara in momentul actual este in Retezat. M-am uitat pe webcam la Balea (unde se zice ca e cea mai mare) si e destul de mica fata de ce am vazut in pozele voastre. Sa vina iarna adevarata si sa ne aruncam direct pe skiuri!

Cristi Trandafir said...

Foarte fain ! Se pare ca va "incalziti" usor pentru iarna ce urmeaza :))

hrigor said...

Foarte frumos !!!!!

Anonymous said...

Superbe poze ati facut! Avem ce vota pt calendatrul 2012!!!!
Nutu

Iulia Gus said...

Foarte frumos!

happybags said...

super imaginile, m-am uitat de o gramdata de ori la ele.Nu am fost in Retezat dar acum ma tenteaza..deci urmeaza sigur:)

mircea rosu, said...

A fost o incantare pentru mine!Toate cele bune !

Anonymous said...

Referitor la panoul "Zona de liniste pentru vanat"
Da, este o nefericita dovada de abnegatie profesionala a unui prea zelos maistru de vanatoare de la Ocolul silvic Pui. Chiar daca nu avem cunostinta, in aceasta zona, despre actiuni de vanatoare pe teritoriul Parcului, acest domn, din dorinta de a indemna trecatorii sa se comporte civilizat (adica sa nu perturbe vietuitoarele padurii), a nimerit-o "ca nuca-n perete".
Noi discutasem deja cu ei si am primit asigurari ca la prima iesire pe acest traseu vor indeparta panoul respectiv. Ceea ce voi avea grija personal sa se intample intr-una din zilele urmatoare.
Oricum, va multumim foarte mult pentru atentie, promtitudine si bunavointa de a ne sprijini in efortul pe care-l facem pentru a ocroti valorile naturale de pe teritoriul Parcului National Retezat.

Cu respect,
Zoran Acimov- director, Administratia Parcului National Retezat

renutzu said...

la sfarsitul anului inca mai era placuta respectiva!

superbe fotografii, iar jurnalul m-a cucerit :)