Back in business - 30 mai

Am luat o pauza mai lunga de scris. Asta nu inseamna ca n-am mai fost pe munte. Am fost chiar in fiecare week-end, insa n-am mai gasit timp pentru scris. Cele mai multe iesiri le-am alocat pregatirilor pentru Hercules Maraton, pentru prospectarea si marcarea traseului. Acum insa ne propunem sa revenim la vechile obiceiuri cu jurnalul dupa fiecare tura de week-end si daca o sa gasim motivatie, poate o sa revenim intr-un blog si cu o sinteza a acestor week-end-uri trecute.
Am luat si o pauza de antrenamente pentru maratoanele montane. Dupa EcoMaraton de pe 1 mai si pana dupa Hercules, eu n-am mai reusit sa alerg deloc. In prima saptamana m-am resimtit dupa o accidentare in cursa de la Moieciu, apoi in urmatoarele 2 saptamani am fost atat de aglomerati cu ultimele pregatiri pentru Hercules, caci n-am avut timp fizic sa alocam pentru antrenamente.
In concluzie Hercules Maraton a fost principalul "vinovat". Ne-a consumat tot timpul liber. Insa credem c-a meritat efortul. Adica si eu si Gianina am avut satisfactia muncii implinite atunci cand vedeam zambetul de pe fetele concurentilor ce treceau linia de sosire la Hercules.

Hai Gianina! Bine fata!

Imediat dupa Hercules am simtit nevoia sa ne odihnim, sa dormim. Dar in week-end-ul acesta n-am putut sa stam linistiti. Adica Olympus Maraton bate la usa. Mai e doar o luna pana atunci si trebuie sa depasim lipsa totala de antrenament din ultimele 3 saptamani.
In timpul saptamanii trecute ne reluam antrenamentele obisnuite de alergare pe plat de pe pista stadionului, iar in week-end ne dorim sa iesim sa alergam la padure.

Padurile Tarcului

Cum munca pentru Hercules s-a prelungit si dupa concurs (clasamente, poze, presa, concluzii pentru sponsori), n-am avut timp de multe planuri si prospectari pentru week-end, asa ca ne alegem o zona unde ne simtim ca acasa: adica in Tarcu. Si totusi pentru ca vrem sa mai descoperim si zone noi, sa mai umplem niste pete albe de pe harta peregrinarilor noastre, alegem ca start drumul forestier ce pleaca din Poiana Marului pe valea Sucului inspre Saua Jigoriei.

De fapt eu cunosteam partial valea Sucului, mai fusesem intr-o tura cu Ciula pe bucata pana la confluenta cu Suculetul, dar de acolo urcasem pe Suculet in sus. Insa nu umblasem portiunea din amonte de la confluenta cu Suculetul, acolo unde Sucul se numeste de fapt Olteana si apoi mai sus pana in Saua Jigoriei.

Vedere de ansamblu

De noi2 se mai lipesc si Florentzo si Mihai, care doreau sa faca o tura pe Tarcu, dar noi ii convingem sa ne insoteasca la alergat si apoi in functie de vreme sa urcam si pe Tarcu. Prognoza nu se anunta grozava, se prevad niste ploi, insa asta nu ne impiedica defel sa mergem la alergat.

Plecam abia la 8 dimineata din Timisoara. Gianina ar fi vrut sa plecam la 9, sa mai doarma putin. Tot ma intreaba la ce atata graba? De ce nu putem dormi mai mult? Alergatorul de trail-running e mai lenes de felul lui. Se trezeste mai tarziu, la ora la care trekkerii au plecat deja pe traseu. Nu se grabeste caci poate porni pe traseu mai spre pranz, apoi alearga cateva ore in functie de traseul ales si ajunge in tabara inainte sa se fi intors trekerii din tura.
Asa ca la duminica dimineata la 11, daca la ora 11 mai poate fi numita dimineata, pornim si noi in alergare usoara din Poiana Marului pe valea Sucului in sus.

Florentzo voinicelul

In tura asta vreau sa fac niste experimente pentru a-mi pregati strategia pentru Olympus. De obicei alerg fara rucsacel in spate. In turele de antrenament am alergat doar cu borseta de brau sau la EcoMaraton unde erau destule puncte de revitalizare pe traseu am alergat chiar fara apa la mine, insa la Olympus grecii ne ameninta ca va fi mai nasol. Punctele de revitalizare vor fi mai rare si fara apa in pahare de plastic. Apa se da din bidoane mari de plastic si din auzite se mai sta si la coada, la 500 de participanti nici nu-i de mirare. Asa ca trebuie sa fiu autonom si sa-mi car apa in camel-back.

De la Cuntu spre Tarcu

Deci unul din obiectivele turei este sa vad cum alerg cu rucsacelul in spate cu camel-back umplut la maxim cu 2l de apa. Prima impresie nu este deloc placuta. Cele 2 kg carate in alergare imi trezesc aceleasi senzatii ca si cand as cara un rucsac cu 15kg in spate in mers normal. Si adevarul e ca in ultimii ani am carat mai rar un rucsac greu in spate. Doar in turele de iarna ajungem sa caram frecvent la fiecare tura rucascul de 15kg, in cele de vara insa preodmina turele cu bagaj foarte usor.
Dar e bine cu camel-back ca ma pot hidrata constant si cate putin. Insa pe masura ce apa din rezervor scade, ma distreaza zgomotul apei care umbla in toate directiile prin camel-back.
Gianina nu e asa setoasa ca si mine, ea si-a propus sa mearga cu borseta de brau. Desi a mai alergat cu borseta, acum vad ca o incomodeaza teribil. Sticla de 0.5l de apa plus bluza de polar, fac sa-i joace borseta in toate directiile. Rucsacelul meu sta destul de cuminte lipit de spate, doar ca-l simt ca un pietroi de care as scapa bucuros.

Voinicel

Ajung cu Florentzo la confluenta Oltenei cu Suculetul. De aici incepe teritoriul virgin pentru mine. Am facut conventia sa ne oprim din alergat la toate bifurcatiile si sa ne regrupam ca sa nu ne pierdem unii de altii. Nici coechipierii mei nu cunosc deloc traseul pana in saua Jigoria. Gianina apare si ea in scurt timp si cum e ea obsedata de cifre, nu poate alerga daca nu stie absolut toti parametrii. Intuiesc deja tirul de intrebari cu care se pregateste sa ma bombardeze ca de obicei: distanta? diferenta de nivel? altitudine? Ii sar inainte in intampinare si ii recit rapid toate informatiile furnizate de GPS. Apoi apare si Mihai care vine mai catinel si Gianina se simte datoare sa-l informeze: "pana aici am facut 5.5km". La care Mihai scoate perla zilei care ne binedispune pe toti: "poate voi, ca eu abia acum am ajuns!"

Drumul forestier de pe valea Oltenei

Si ne continuam alergarea, trecem de inca 2 bifurcatii unde facem din nou regruparile de rigoare: prima la confluenta Oltenei cu Valsanul, unde parasim valea Oltenei si o luam pe Valsan, apoi la a 2-a unde parasim valea Valsanului ca sa prindem ultimul urcus inainte de Saua Jigoriei. Eu ma mai opresc cu Florentzo la niste poze, Gianina o ia constiincioasa in fatza si ne intalnim cu un nene ce coboara cu o Dacie veche. "Pai v-a depasit fata! :-)" ne spune el, "pai daca e tare, ne-a depasit!" ii spun eu.

La pas marunt

Dupa cca 12km ajungem in saua Jigoriei la 1230m altitudine, unde trecem pe langa drumul ce urca din valea Craiului spre statiunea Muntele Mic. Tragem concluzia ca drumul pe care am alergat e nemaipomenit de frumos pentru bicicleta si trebuie sa-l includem intr-un circuit intr-una din viitoarele ture de MTB prin zona Tarcu-Muntele Mic.
De aici intram pe magistrala binecunoscuta, drumul ce urca spre statia meteo Cuntu si pe care l-as putea alerga cu ochii inchisi. Urcusul prin Poiana Dacia ne incinge motoarele la maxim. O aud pe Gianina la cativa zeci de metri mai in spate ca suduie nervoasa langa o baltoaca de noroi. A sarit peste balta si la aterizare a alunecat si s-a facut una cu noroiul :)) S-a pus in fund langa baltoaca si nu mai are deloc chef sa urce spre Cuntu. Imi striga ca ei ii e de ajuns distanta asta pentru antrenament, daca mai alearga 12 km la vale se strang numai bine 25km.

La pas intins

O las pe Gianina cu baltoaca ei. Eu vreau sa continui in alergare macar pana la Cuntu, asa cum era planul de antrenament. Eu cu Florentzo avem acelasi ritm asa ca alergam impreuna, pe Mihai il lasam in urma in ideea ca ne regrupam din nou la Cuntu. Nu ne ia mult timp s-ajungem la Cuntu, unde se strang 17km de alergare.
Aici George meteorologul ne iese in intampinare, bucuros sa ne mai revada. Ii intalnim si pe Andi cu Laura veniti si ei la o tura pe Tarcu.

Cu George la povesti (foto by Andrei Oana)

Acum c-am terminat cu alergatul stam sa ne odihnim. George e bucuros ca are la cine povesti, asa ca ne intindem la povesti asa cum ii place lui de obicei ;) Apoi inevitabil discutia ajunge si la Ionut si Adriana care inca zac pe undeva negasiti prin cotloanele ascunse ale Tarcului. George ne spune ca au mai fost tentative de cautari intre timp, insa zapada mare a zadarnicit orice cautare serioasa. Pe creste zapada s-a dus, insa prin caldari inca mai este destula. Aflam ca peste 2 saptamani se planifica o actiune de cautare mai ampla.

M-tii Tarcu (foto by Andrei Oana)

Dupa povestit ni se face si foame si Andi imediat sare cu niste mancare: primim paine, cascaval si rosii. Le infulecam cu placere. George sare si el cu niste slanina buna si branza primita de la ciobani. Imbucam din toate cu pofta. Ce ospat!
Florentzo cum e baiat perspicace trage repede niste concluzii: "uite de asta e bine sa vii la trail-running: alergi fara bagaj la tine, intalnesti oameni binevoitori, primesti de mancare pe saturate, ce sens are sa mergi cu rucsacul mare incarcat cu greutati?"

Ne ospatam (foto by Andrei Oana)

E vremea sa mai si plecam (foto by Andrei Oana)

Dupa aproape 1h de popas, ne hotaram ca e plictisitor sa ne intoarcem pe acelasi drum, oricum nu ma incanta sa alerg 17km la vale. Scopul antrenamentului meu a fost alergatul la deal. Asa ca vom urca pe Tarcu si Caleanu, vom ocoli caldarea Oltenei si vom inchide bucla la confluenta paraului Marasesti cu Olteana, adica doar la vreo 8km in amonte de Poiana Marului.
Mihai e nehotarat daca sa continue, dar eu cu Florentzo il convingem sa vina. Pornim in sus fara sa alergam, caci pana in buza caldarii Olteana panta e pronuntata, insa urcam in ritm cat mai alert. Mihai da semne de oboseala, tot vrea sa renunte, noi il convingem de vreo 2 ori sa continue, mai slabim putin ritmul, dar pana la urma se hotareste sa evadeze si ne lasa sa continuam.

Am marit compasul

Noi continuam hotarat inainte si pe masura ce urcam ne afundam in ceturile ce invaluie varful Tarcu. Trecem rapid pe la statia meteo Tarcu, stam doar 5 minute sa mancam niste glucoza si cand pornim mai departe se pune o ploaie deasa si sacaitoare. Ne udam destul de bine, dar nu prea ne pasa. Intre vf Bodea si vf Caleanu mai alergam putin. Se opreste si ploaia cand vede ca n-o bagam in seama. Printre crampeiele de ceata, aruncam priviri iscoditoare prin caldarea Oltenei. Inca e zapada pe suprafete intinse, dar pe fundul caldarii nu pare asa de groasa precum credeam. Doar valcele sunt pline de zapada, acolo stratul pare mult mai gros, e clar ca mai trebuie sa treaca 2-3 sapatamani pentru ca o actiune de cautare a lui Ionut si Adriana sa aibe sens.

Mai vedem si noi ceva

Vreme tipica de Tarcu

Pe vf Caleanu facem o scurta pauza de poze si apoi dam bice mai departe. De aici se vede frumoasa si salbatica vale a Suculetului si caldarile suspendate de sub Caleanu. Fratele mai mic al Caleanului, vf Brusturu ni se opune inaintarii si ne incetineste teribil de mult fata de cum am inaintat pana acum. Brusturu e un morman imens de lespezi de piatra aruncate haotic de Sfarma-Piatra si acoperite de muschi verde. Si dupa ploaie toate lespezile cu muschi sunt ude si alunecoase. Si eu si Florentzo avem papuci de alergat Salomon si descoperim ca pe lespezile umede talpa lor e numai buna de patinaj viteza. Alunecam la orice pas mai intins, asa ca nici nu poate fi vorba de sarit din piatra-n piatra, cum obisnuiam in conditii uscate.
Trebuie sa coboram de pe Brusturu si prin orice loc am merge trebuie sa traversam o mare intinsa de lespezi. Plus ca mai trebuie sa ocolim si petice intinse de jenepeni. Mergem ca pe oua, avand grija sa nu alunecam si sa ne accidentam in pietre. Florentzo se mai ajuta in betze, eu de multe ori ma sprijin in maini la fiecare bolovan mai mare de descocotzat. Pajistea cu iarba aflata la 200m diferenta de nivel sub Brusturu pare sa fie undeva intangibil de departe la viteza de melci turbati la care coboram noi. Mai "schiem" pe 2 placi de zapada inca netopite, care ne ajuta sa coboram mai repede. Ne ia mai bine de 40min pt cei 200m de coborare, adica o eternitate fata de ritmul la care am mers pana acum.
In sfarsit scapam si de bolovani si ajungem din nou la pajiste. Papucii de padure n-au facut fata deloc la lespezile umede.

Pe varful Caleanu

Sub Brusturu facem si noi cunostinta cu noua cabana a lui Romeo Dunca. Ma intreb cum rezista ciobanii de la stana alaturata langa asa cabana aratoasa? Privim pe geamurile termopan si inauntru se vede confortul civilizatiei transportate aici pe calea aerului cu elicopterul. Oare ce-or fi zis ciobanii dupa ce s-au zgait aici si apoi s-au intors la bordeiele lor traditionale? Daca sunt cu adevarat ciobani, probabil nu-si doresc altceva, daca sunt doar paznici la oi, cum e mai nou... atunci atentie la geamuri!... caci deja si vedem un geam spart.
Dupa popasul de zgait pe geam, ne continuam coborarea. Ploaia s-a pus hotarata din nou, ne ploua ca pe hotii de cai, adica ne uda pana la piele. Acum alergam din nou, dam blana la vale sa fentam picurii de ploaie :))
Ajungem intr-o poiana mare cu o stana si o cireada la fel de mare de vaci. Alergand noi la vale, vedem ca si vacile alearga innebunite la vale. De fapt nu la vale, ci direct spre noi. Observam si disperarea ciobanului... sau a vacarului?... care nu-si mai poate struni vacile.
- "Dupa ce saracia alearga nebunele astea?"
- "Cred ca dupa noi!"
- "Florentzo, ai rosu pe tine? sau ce drac or patit nebunele astea?"
- "Nu, n-am nimic, doar rucsacelul".
- "Florentzo, vacile astea sunt nebune sau vor sa ne linseze? Prea alearga turbate spre noi. Poate ne iau intre coarne." Oricum n-am auzit de vaci turbate, poate doar taurii sa aiba ceva suparari pe oamenii cu rosu.
- "Daca nu ne linseaza vacile, poate ne linseaza vacarul, ca i-am innebunit vacile cu alergatul nostru" :))

Sunt cam plouat!

Stam de vorba cu vacarul. Toate vacile i s-au dus in padure. Apoi s-au intors singure inapoi. Din fericire ciobanul n-are nici o treaba cu noi, doar se mira ca umblam de nebuni pe ploaia asta. Noi in schimb ii explicam ca ne place, ploaia chiar e calda si deja nu ne pasa catusi de putin ca suntem uzi pana la piele. Nu pare el prea convins si e mirat ca oricum nu prea intalneste turisti pe aici. Eu il chestionez cum mi-e obiceiul asupra toponimiei locale si aflu ca stana se cheama Farcasesti.

Poza de varf pe Caleanu

De la stana dam blana la vale pe un culoar prin padure ca o partie de bob. "Partia" e plina cu noroi si noi alergam ca nebunii la vale. Ne umplem cu noroi din cap pana in picioare si nu ne mai pasa de nimic. Sa ploua cat mai tare! Sa ne noroim! Il aud pe Florentzo cum chiuie in fata de fericire. Desi am stat la sosire la Hercules si-am vazut ranjetul de satisfactie al unora carora chiar le-a placut noroiul, nu eram sigur daca chiar le placea sau imi spuneau doar asa din politete :D Acum cred ca am simtit si eu asa macar o particica din cum a fost sa se alerge pe noroi la Hercules :) Spun o particica doar, pentru ca noi am avut de alergat doar 2.5km pe culoarul noroios. "As vrea sa fie asa pana jos in Poiana Marului!" imi spune Florentzo, insa e de-a dreptul dezamagit cand terminam "partia" si ajungem jos la forestierul de pe valea Oltenei, unde e piatra pe jos si noroi mai deloc. Pana in Poiana Marului mai avem in schimb 7.5km de alergat pe forestier.
Ca sa nu ne plictisim de alergatul la vale, dam blana cat putem de tare si fugim ca apucatii cat ne tin picioarele. Fugim de parca am fi la un concurs si ne-am apropia de finish si am avea urmaritori in spate. Pe la jumatatea distantei o intalnim pe Gianina care urcase in sus sa ne recupereze cu masina, dar cuprins de frenezia alergatului, ii fac semn ca nu ne oprim decat in Poiana Marului. Pe bucata de forestier si pana la "sosire" ne ia exact 30minute, adica reusim sa scoatem un timp foarte bun de 4min/km, adica cam ca si la stadion unde nu alerg pe bolovani.

Zoom caldare Olteana

Noi vroiam sa fie doar o tura de antrenament si pana la urma cand privesc GPS-ul au iesit 41km, adica cat un maraton. Oricum n-am alergat toata distanta, au fost doar vreo 30km de alergat efectiv, restul i-am parcurs mergand pe creasta.

Suntem cu totii multumiti, dar si obositi dupa tura si totodata rupti de foame, asa ca la recomandarea lui jupan Iulius, gugulan de Caransebes, ne oprim sa ne potolim foamea la restaurantul Eden. Daca treceti prin Caransebes, va recomandam si noi Edenul.

Pentru cei pasionati de GPS am pus track-urile din tura pe site-ul Alpinet.