Monday, 11 January 2010

Cautand acul in carul cu fan prin Tarcu 8-10ian


De la noaptea in care Ionut si Adriana Gruia au disparut in noapte intre statiile meteo Cuntu si Tarcu au trecut aproape 3 saptamani. N-a ramas nici o urma a lor, toti cei care i-au cautat spun ca parca i-ar fi inghitit pamantul. Sau mai bine zis zapada.
De fapt tot ce-a ramas in urma lor este o caciula pe creasta in apropierea statiei Tarcu si o manusa in fundul caldarii Oltenei. Si o gramada de scenarii despre soarta lor tragica. Insa in lipsa unor evidente solide, toate scenariile sunt doar simple presupuneri.

Highway to hell

Adevarul e ca am ramas cumva legat de soarta lor. Faptul ca in acea noapte am pornit in cautarea lor, ca noi cei 5 eram singurii oameni ce le puteam oferi ajutor, c-am simtit cumva c-am impartit acelasi munte, am respirat acelasi viscol, toate acestea au facut sa-mi staruie in minte o gramada de intrebari despre ei. Dar m-a chinuit mai ales senzatia acuta de neputinta ce-am resimtit-o atunci cand noi cei 5 am decis ca trebuie sa ne intoarcem si am fost nevoiti sa abandonam cautarea. Stiam ca ei sunt undeva in noapte si-si cauta disperati salvarea. Simteam un regret adanc, genul de regret al unui lucru care daca nu l-ai facut la momentul oportun, n-ai sa-l uiti toata viata.

Valuri incremenite

De aceea simteam ca trebuie sa ma intorc acolo. Chiar daca ulterior toate cautarile Salvamontului, ale lui Romeo Dunca cu elicopterul si ale satenilor din zona nu le-au dat de urma.
Prima initiativa a grupului nostru vine de la Mardale si Gianina. Ei gasesc un articol de ziar, o petitie disperata a parintilor lui Ionut, care ii determina sa se gandeasca la o actiune de cautare. Pentru mine acesta este resortul de care aveam nevoie ca sa-mi focalizez energiile in aceasta actiune.
In plus ma gandesc ca daca tot suntem buni cunoscatori ai masivului Tarcu, unul din locurile noastre de joaca obisnuite, atunci de ce sa nu ne aducem si noi ajutorul la cautari?

Statia meteo Tarcu

Mardale imi reaminteste ca nu putem merge we-ul acesta intrucat suntem invitati de Horica in Retezat sa-l ajutam la niste filmari. Insa prognoza vremii in incalzire puternica si ploile din timpul saptamanii ma fac sa ma gandesc ca poate acum ar fi momentul. Daca zapada s-a topit suficient de mult prin caldari pentru ca noi sa le zarim trupurile neinsufletite?

Il sun pe George, meteorologul de la Cuntu si aflu ca acolo sunt temperaturi pozitive, ploua de cateva zile si stratul de zapada aproape ca dispare. Nu reusesc sa vorbesc cu meteorologul de pe Tarcu sa aflu cum e zapada la 2200m, dar ma gandesc ca aceasta este fereastra de care avem nevoie. Daca vremea se va raci, poate pana la primavara nu va mai exista o astfel de ocazie.

Armura din zapada

Pentru actiunea noastra avem nevoie de multi oameni din club, de oameni de baza cu experienta de ani buni pe munte. Reusesc sa-l conving pe Horia sa amane filmarile din Retezat cu o saptamana. Dau o prima strigare si se incropeste un mic nucleu. Dar nu suficient. Atunci imi amintesc c-am mai reusit odata sa urnesc oamenii de munte, chiar foarte multi, atunci cand l-am sustinut pe Rares in campania BRD. Ma hotarasc sa apelez din nou la puterea comunitatii. De data aceasta ma limitez doar la cea locala din Banat.
Si puterea exemplului e foarte mare, asa ca trimit periodic lista cu cei inscrisi. Asta se pare ca prinde de minune si lumea incepe sa se mobilizeze. Vineri dimineata ma minunez sa vad ca s-au adunat 27 de montaniarzi! S-au strans nume bine cunoscute din lumea montaniarzilor din Banat, oameni de la cluburile CS Alternative TM, ATM Phoenix Arad, Clubul Montan Caransebes, dar si neafiliati.

Spre zari mai bune?

Sau spre furtuna?

Din Arad: Florin Stana, Sorin Rechitan, Aurel Salasan, Ramona
Din Caransebes: Coco Galescu, Iulius Carebia, Adi Marcu, Doru Bocsan
Din Otelul Rosu: Nosu Mihut
Din Timisoara: Horia Colibasanu&Andreea, Andrei Simu, Dragos Dubina, Sorin Batran, Oana Osan, Calin Crainic, Alex&Elena Fodor, Florin Ocolisan, Claudiu Draghia, Robert Kerekes, Ciprian, Florentzo, Irina, Rafa, Gianina&Alin.

Strangem tot echipamentul necesar cautarilor: sonde de zapada, lopeti, corzi, blocatoare, dispozitive de asigurare, statii de emisie/receptie, GPS-uri. Chiar si cei care nu ne-au putut insoti, ne-au ajutat fiecare cum a putut prin echipament si pe aceasta cale le multumesc inca o data.

Mardale ia legatura cu dl Valentin Balaban, seful Salvamontului CS si cu Cristi Minghel, adica oamenii care au contabilizat situatia actiunilor de cautare ulterioare disparitiei celor 2 soti. Aflam ca la ultima actiune 2 dintre salvamontisti s-au plimbat putin cu avalansa prin caldarea Oltenei si suntem avertizati ca pericolul inca exista.
Vineri dimineata reusesc sa vorbesc si cu statia Tarcu si aflu ca la altitudine n-a mai plouat, acolo a nins in ultimele 3 zile si stratul proaspat depus este destul de consistent 40-50cm. Si a nins cu vant. Vestile acestea nu-mi suna deloc bine, brusc ma dezumflu si entuziasmul meu incepe sa scada. Sperantele noastre de cautari ce se bazau pe topirea stratului de zapada incep sa se naruie.

Avalansa spontana de sub Caleanu declansata sambata

Dar nu pot anula acum intreaga actiune, deja un intreg mecanism uman s-a pus in miscare, plus energia investita pana acum in organizare. Nu vreau sa dezamagesc oamenii care s-au mobilizat, asa ca ma gandesc ca ne vom adapta planurile in functie de conditiile de la fata locului. Oricum planul de cautare il stabilim cand ne vom intalni cu totii la Cuntu la sedinta de seara.

La Cuntu ne pornim pe noapte, unii pleaca mai devreme, altii mai tarziu, care cum reuseste sa paraseasca orasul. Ideea e ca din TM pana la Cuntu am facut 4h... da? deci 4h, nu 15h :D Urcam cu totii cu masinile pana in Poiana Dacia, pt ca nu mai este zapada, de unde noi facem 1h15' pana la Cuntu. Deci mai mult am mers cu masina. La miezul noptii ultima echipa trece pragul cabanei.

Si incepe sedinta tehnica. Desi e deja trecut de miezul noptii, toata lumea a inteles ca trebuie sa ne organizam in aceasta seara pt ca maine dimineata fiecare sa stie exact ce are de facut.
Eu mi-am pregatit temele constiincios. Cu ajutorul prietenului Google Earth care ne infatiseaza Tarcul in imagini in relief, am impartit zonele limitrofe crestei in mai multe arii posibile de cautare si le-am imprimat in multe exemplare pe care le-am distribuit colegilor, astfel incat toti sa aiba o imagine clara asupra ariei in care vor cauta. Am desenat si mai multe track-uri prin ariile de cautare pe care le-am incarcat pe toate cele 6 GPS-uri care vor reveni pe echipe, asa incat pe timp de ceata nimeni sa nu aiba probleme de orientare.

Cu rucsacul in spinare spre procesul de sondare

Se discuta scenarii posibile ale disparitiei celor 2 si cele mai multe opinii converg spre caldarea Oltenei. Asa ca se alcatuiesc 4 echipe. Prima echipa, cea mai numeroasa, inarmata cu vreo 10-12 sonde de zapada va merge in caldarea Oltenei si va cauta sub zapezi. Ei se numesc "sondorii". Alte 2 echipe de cate 3 oameni vor merge in creasta si vor face rapeluri in zona abruptului de sub Tarcu, in ideea de a scruta valcelele ce pleaca de sub varf. Ei se numesc "rapelatorii" si fiecare echipa are la dispozitie cam 150m de semi-corzi.
Mai exista scenariul ca disparutii sa fi depasit de statia meteo Tarcu pe platoul din dreapta si sa fii prins unul din picioarele ce coboara spre obarsiile Raul Alb sau ale Hidegului. A 4-a echipa are sarcina sa verifice acest scenariu si strabata o distanta ceva mai lunga pana dupa vf Bodea. Ei se numesc "alergatorii".

Sedinta se termina spre ora 2 din noapte, dar ne mobilizam cu totii si la 6 dimineata se da trezirea. "Alergatorii" sunt primii care tasnesc spre creste, la ora 7 au si plecat. Gianina, Suca, Elena, Florentzo, Ciprian, Sorin sunt cei care trebuie sa acopere cea mai mare distanta.
Noi restul, "sondorii" si "rapelatorii" pornim la 7.30. Eu fac parte dintr-o echipa de rapelatori impreuna cu Dubina si Claudiu, in cealalta fiind Florin, Aurel si Markus.

Pana in buza caldarii Oltenei marsaluim pe iarba si printre petice de zapada. Aici e un peisaj primaveratic si sperantele noastre privind topirea zapezii par sa se confirme. Doar vantul nebun ne incetineste inaintarea. Noroc ca nu e si ger. Insa odata iesiti in creasta la 2000m dam de peisaj adevarat de iarna, in caldare e multa zapada, mult mai multa decat la data disparitiei celor 2. Atunci in ziua imediat urmatoare disparitiei cand Romeo a cautat cu elicopterul se vedeau o gramada de bolovani si stanci neacoperite de zapada. Sansele sa fi fost gasiti erau mult mai mari. Acum insa totul este astupat de zapada.

Vant ca-n Himalaya

In creasta ne lovim de un vant cu adevarat salbatic. Suntem obligati sa ne blindam fetele cu cagule, glugi, sa luam supramanusile. Sub vf Sadovanu ne despartim de echipa numeroasa a "sondorilor" de 14 oameni. Coco isi asuma rolul de conducator al "sondorilor". Noi restul de 6 "rapelatori" continuam pe creasta spre vf Tarcu. Pe platoul de dupa vf Sadovanu vantul ia aspect de vijelie, rafalele puternice ne apleaca la 45 de grade. Mii de ace de gheata ne biciuie orice coltisor neacoperit al fetei. Platoul e maturat de o pulbere alba de zapada inghetata cu o viteza fantastica. Parca am fi in mijlocul unui naucitor vant arctic. Cand imi privesc coechipierii asa blindati parca as urmari un film cu alpinisti escaladand un varf himalayan infuntand friguri si vanturi extreme. Si totusi suntem doar pe Tarcu.

Zeul Eol dezlantuit (foto Claudiu Draghia)

Cei 6 rapelatori ne regrupam la statia Tarcu, ne punem echipamentul de asigurare si ne despartim. Echipa lui Florin are sarcina sa rapeleze in caldarea inferioara, iar eu cu Duba si Claudiu in cea superioara.
Primul rapel il executam chiar de la stalpul de marcaj de pe vf Tarcu. Cobor eu inspre caldare pe o panta nu foarte inclinata. Nu avem cum sa periem un intreg versant. Eu am mizat pe mult mai putina zapada, sperand ca vom putea inspecta vizual zona si valcelele mai abrupte si stancoase. Dar la fata locului intreg versantul este tapetat cu zapada. Nu gasesc posibilitati de asigurare la pitoane pentru un al doilea rapel. Ma aflu in mijlocul unui camp imens de zapada pe care n-as risca sa cobor fara coarda. Daca vreo placa de vant cedeaza, intreg versantul ar lua-o cu mine la vale.
Ma intorc sus la coechipieri. Aici intalnesc si echipa "alergatorilor" care s-au intors din cauza cetii si a vantului salbatic. Isi mai planuiesc o noua incursiune spre vf Bodea.


Echipa "alergatorii" infruntand vantul (film Alex Fodor)

Ochim o zona ceva mai abrupta si ne fixam alt loc de rapel. Tot de la un stalp de marcaj. De data asta e randul lui Dubina. E placut sa cobori in rapel, caci cu cat cobori in caldare furia vantului scade in intensitate. Noi ce ramanem sa asteptam in creasta suntem expusi total la un adevarat uragan. Aud si simt asaltul miilor ace de gheata ce lovesc cu putere scutul suprapantalonilor si a gecii de vant. Este un adevarat bombardament. De cateva ori vantul ma dezechilibreaza si ma doboara la pamant.

Si Dubina se intoarce cu acelasi rezultat: versantul e prea incarcat cu zapada si nu exista posibilitati de asigurare pentru un urmator rapel.
Oricum e un chin sa facem rapeluri pe vantul asta. Fiecare manevra sa face cu incetinitorul si cand aruncam manunchiul de coarda inspre caldare ca sa pregatim rapelul, vantul o zboara in toate directiile si o impleticeste, iar rezultatul este un macrame cum spune Dubina. De fiecare data stam sa descalcim macrame-ul. Sa descalcesti noduri pe un asemenea vant nu este o activitate tocmai placuta.

Ne hotaram sa mai facem o ultima incercare din saua dintre Tarcu si Bodea. Deja "alergatorii" renuntasera la cautari din cauza vantului si a cetii si se intorc spre statie.
Vantul sufla cu tendinte de a ne zbura din picioare. Ulterior am aflat de la meteorologi ca a avut rafale de 80-100km/h.

Uragan (foto Claudiu Draghia)

Incerc eu ultima tentativa de rapel care se soldeaza din nou cu un macrame. Oricum coborarea spre caldare din acel loc nu arata imbietor: nu era prea inclinata, deci nu se descarca spontan, suficient ca sa se acumuleze parsivele placi de vant.
Abia ne auzim intre noi, vantul urla isteric, asa ca trebuie sa ne apropiem intre noi ca sa putem comunica. Hotaram sa ne retragem spre statie. Consideram ca-i mai intelept sa ramanem legati in coarda, in unele momente simtim ca putin mai lipseste ca sa fim luati pe sus. Nu doar eu am impresia ca de sufla vantul putin mai bezmetic, ne-am fi intors taras pe burta, catarandu-ne la orizonatala cu pioletii in mana.

Avalansa (foto Iulius Carebia)

Ajungem la statie si dupa putin timp soseste si grosul trupei de "sondori". Ne miram sa-i vedem asa repede, insa o avalansa i-a determinat sa renunte la cautarile din caldare. Suca incercase sa coboare spre ei in caldare, dar nu pe drumul mai ocolit pe care au intrat ei in caldare de dimineata, ci calare pe o placa de vant imensa. Din fericire fetele "alergatoare" Elena si Gianina au fost prudente si n-au ales varianta lui Suca.
Placa dislocata de Suca era imensa, avea o latime de cel putin 200m si a maturat in cale pe Florin aflat ceva mai jos, apoi i-a prins tangential pe Aurel si Markus care se aflau in platoul unde s-a oprit. Din fericire nu s-a intamplat nimic grav. Suca a ajuns jos mai repede decat isi dorea, dar a ramas ingropat in zapada pana la sold, neputandu-se misca. Florin a fost varat la centrifuga, dar a scapat ca prin minune prinzand un damb mai ridicat unde zapada l-a scos la suprafata. Ca norocul ca trupa de "sondori" era la adapost, insa la foarte mica distanta de zona de curgere a avalansei.

Cum s-a intamplat? (foto si schema Iulius Carebia)

Se poate spune ca acesta a fost un caz fericit, Suca si Florin n-au patit absolut nimic. Iar daca ar fi fost ingropati sub zapada, acolo se aflau 12 sonde care puteau imediat sa-i caute. Desi dupa cum spun "sondorii", blocurile imense de zapada dislocata le-ar fi ingreunat extrem de mult cautarea.
Cei prezenti in caldare spun ca au fost 2 factori care au favorizat avalansa. Incarcarea placii de catre Suca, dar si incalzirea puternica a vremii. La ora pranzului la Tarcu se inregistra +1grC. Dimineata cand au intrat ei in caldare era ceva mai frig si au putut sa ajunga in zona de cautare pe o curba de nivel care prezenta siguranta.
Dupa avalansa insa nu mai erau curiosi sa testeze rezistenta zapezii si au iesit din caldare pe un picior stancos si mai abrupt.
Povestea avalansei asa cum a fost traita de Suca o gasiti cel mai bine descrisa chiar de catre el in blog-ul sau.

Pentru toata lumea e foarte clar ca e momentul sa ne retragem spre Cuntu. Conditiile meteo si zapada ne sunt total potrivnice cautarilor. Ba mai mult in coborare spre Cuntu mai zarim urmele unei avalanse spontane in versantul de sub vf Caleanu. Spre seara la Cuntu chiar se pune si ploaia. Oamenii isi pun intrebari serioase daca are sens sa mai intreprindem ceva si duminica.

Foto-shooting-ul de dimineata

Duminica dimineata ma trezesc primul din toata trupa, la 6.30 si ies afara sa miros vremea. Surpriza! Cerul e plin de stele. Stiu ca la ora asta n-am sanse sa mobilizez multi oameni asa ca-i tintesc pe cei care stiu ca percuteaza din prima: Suca, Claudiu, Iulius.

Oamenii harnici de dimineata

La 7.45 plecam in sus cu gandul ca azi sa facem doar cautari pe creste, iar de acolo sa scanam caldarile aferente. Nu mai dorim sa ne expunem riscurilor inutile. Fixez ca tinta saua Suculetului si zona limitrofa obarsia Hidegului. Azi e o zi splendida, vantul abia adie. Pare sa fie o zi perfecta. Iar o mare de nori s-a asternut la picioarele noastre peste intreg culoarul Timisului.
Intalnim si doi 2 salvamontisti, cred ca Dani si Andi. Ne spun c-au venit sa mai caute prin stanele din caldarea Oltenei.

Am iesit si noi la soare

De pe vf Tarcu schimbam putin tinta. Nu mai o luam spre Saua Plaiului - Saua Suculetului, facem dreapta spre sud si scanam caldarile de obarsie ale Raului Alb. Desi Romeo a survolat din elicopter zona aceasta atunci cand era mult mai putina zapada, aruncam totusi o privire. Dar caldarile sunt pline ochi de zapada, chiar mai multa decat inspre Olteana. Daca cei 2 soti si-au gasit sfarsitul aici, atunci singura sansa sa fie gasiti este doar la primavara.

Incotro sa mai cautam?

Apoi prindem culmea Vulturu ce inainteaza puternic ca un avanpost adanc infipt in bazinul hidrografic al Raului Rece sau Hidegul cum i se mai spune.
N-am mai haladuit deloc prin zona aceasta, doar am observat-o de peste vale de pe culmea Prislopului in drum spre Godeanu. Parca suntem intr-o alta lume complet diferita de fata obisnuita a Tarcului, fata de cea care se vede dinspre civilizatie, din Caransebes si Muntele Mic.

Living on the edge - pe creasta Vulturu

Un half-pipe de toata frumusetea

Aici suntem pe fata ascunsa a Tarcului, o lume prin care umbla doar ciobanii cu turmele lor. Poate chiar cei care ii vor gasi pe cei 2 disparuti. Oricum ei umbla doar vara, ma intreb daca iarna bantuie cineva prin coclaurile acestea? Dar au ceva misterios, un farmec aparte. Poate senzatia asta mi-e data de linistea absoluta, de zapezile imaculate care acopera tot. Abia de se vad niste stanci sau cate-o stana rasarind de sub nameti. As mai sta aici doar sa privesc si sa ascult linistea. Dar acum avem de cautat, scrutam caldarile si ne dam seama ca aici suntem in imensitatea imparatiei zapezilor, iar noi cautam un ac in carul cu fan.

Stana sub nameti

Intre timp Suca s-a intors spre Tarcu si se lipeste de Horica, Gianina si Florentzo, care au facut o echipa de alergatori pe creste. Vor sa dea tura mare a Oltenei peste Caleanu si Brusturu.
Eu cu Claudiu ne intoarcem in creasta principala si scanam platoul varfului Bodea. Se pune ceata si ne trezim in mijlocul unui pui mic de white-out. Stiu ca platoul lui Bodea se rupe brusc, iar dedesubt se casca hauri impresionante si abrupturi pana in firul de obarsie al Hidegului. Mergem cu atentie ca pe oua, simt c-am ajuns la marginea platoului, incep sa vad cornisa, dar nu reusim sa-i distingem clar marginea. Imi imaginez ca pe noapte si viscol fara vizibilitate, oricine ar rataci pe aici si-ar putea gasi usor sfarsitul. Ma cutremur. Iar acum totul este alb si imaculat, ca un imens mormant tacut.

Danger zone

Maiestuosul vf Bodea

Ne indepartam de zona periculoasa si coboram in Saua Plaiului Mic de unde prindem un picior stancos ce ne coboara in siguranta spre firul Hidegului, la adapost de zapezile ce stau sa plece pe orice fata. De aici putem sa inspectam jumatate din versantul lui Bodea. Orice punct negru ne atrage privirea, dar nu vedem decat stanci.
E deja tarziu si hotarasc cu Claudiu sa ne retragem spre Cuntu.
Au mai fost si alte cautari duminica. Dubina impreuna cu Oco si Robi au scanat versantul de sub Sadovanu si apoi muchia Zanoaga. Iar Romeo Dunca fost din nou prezent pe cer si a survolat caldarea Oltenei din elicopter. Este admirabil Romeo si banui c-a revenit de mai multe ori sa scotoceasca prin cotloanele Tarcului.

Serpuiri spre creasta

Acesta a fost o tura de week-end mai neobisnuita pentru noi, dar in viata ajungem sa facem de toate. E drept ca unii dintre noi au fost in pericol si si-au riscat vietile, dar poate ca intamplarile de acum vor fi o povata buna pentru toti. Important e ca toata lumea e teafara. Ramane ca fiecare sa invete ceea ce crede de cuviinta.
Chiar daca cautarile noastre nu au avut succes, in sensul ca n-am gasit nici o urma a celor 2 soti disparuti, totusi eu zic ca a existat un alt castig. Faptul ca am reusit sa ne mobilizam 27 de oameni pentru un scop comun si mai ales ne-am si organizat foarte bine. Si n-am avut la baza o structura organizata dinainte. Puterea comunitatii noastre a fost motorul principal al actiunii, iar relatiile dintre noi si experienta oamenilor au fost ingredientele de baza.

Zona de cautare Creasta Vulturul - vf Bodea - obarsia Hidegului

Mai multe poze din tura gasiti in albumul nostru: http://picasaweb.google.ro/gianinalin/CautariPrinTarcu

13 comments:

Anonymous said...

non plus ultra...

Anonymous said...

La modul in care s-a desfasurat actiunea, cred ca merge cantecelul asta: cantecel

No offence!

Catalin

Ludo said...

zeul vantului e EOL nu EOS

eugen said...

felicitari pt intentie, dar ma mir ca v-ati lasat surprinsi de vreme si cantitatea mare de zapada; poate era bine sa va sfatuiti cu meteorologii mai din timp. In fine , a fost pana la urma un wkend pe munte..

Alexandra said...

Va felicit din tot sufletul! Ceea ce ati facut voi este extraordinar si meritati tot respectul!
Este de-a dreptul onorabil faptul ca toti v-ati urnit cu scopul asta, nu mai zic si de organizare si tot chinul induratin conditiile acelea de creasta..
Nu e chiar de ici de colo sa lasi totul balta ca sa faci ceva cu totul altruist!
Va admir foarte mult!

Silvique_ms said...

Pericol de avalansa si totusi ati continuat cautarile ... hmmmm.

Stiu si cred ca in momentul in care cineva ajunge in mijlocul actiunii (de orice natura ar fi ea) e cam greu sa se opreasca (e simpla forta a inertiei) insa... brrrr.

Oricum, bravos pentru gandurile frumose.

Alin said...

@Silvia: a 2-a zi am continuat cautarile doar pe creste; acolo nu avea cum sa fie pericol de avalanse :D se vede traseul parcurs de noi si in poza captura din Google Earth

Montania said...

Am un comentariu poate mai ciudat. Ma tot gandesc la amplasarea acestor statii meteo, in conditii extreme. Sunt curios daca angajatorul are vre-o responsabilitate fata de drumul angajatului pana la locul de munca. Sigur, in acest caz asta nu inseamna sa traga drum pana acolo, dat totusi oamenii astia, potential, au murit mergand la munca!! Oare ce pozitie a adoptat INMH?

Alin said...

@Montania: comentariul tau nu e deloc ciudat; intrebarea aceasta ar fi trebuit sa si-o puna si conducerea ANM (fostul INMH). Nu stiu sa-ti spun daca cineva i-a intrebat pe cei din conducerea ANM de raspunderea care o au pt oamenii lor, nici n-am vazut in presa ecouri de acest gen, dar ma gandesc ca daca ar fi intrebati cel mai comod le-ar fi sa spuna ca Ionut nu avea voie sa paraseasca statia. Asta e adevarat, asa e consemnul de servici, iar el coborase la Cuntu sa-si intampine sotia. Dar totusi tragedia asta se putea intampla si in cazul normal al schimbului de tura. Au mai fost cazuri in trecut. In mod normal meteorologii ar trebui sa aiba echipament adecvat si obligatoriu GPS. Pana acum nu aveau. Ca de obicei doar in urma tragediilor se iau masuri... tardive. Acum am aflat ca s-au cumparat niste GPS-uri. De ce doar acum? Si sunt foarte multe masuri care s-ar putea lua ca sa nu existe asemenea nenorociri. Am mai multe idei in sensul asta, dar nu vreau sa intru in detalii, nici nu e treaba mea. Dar asa din exterior am senzatia ca cei de acolo din conducerea ANM nu se prea intereseaza de aceste aspecte.

Cristi said...

Mi-ati adus aminte cu cele spuse de voi de o tura facuta acum doi ani in 18 ian si conditiile au fost cam identice, adica pana la cuntu am venit in polar, deacolo am luat geaca si sus am luat si cel de-al doilea polar, fiind ff frig (-10 C) un vant de 100km/h si totul inghetzat si vazand pozele voastre , si stiind conditiile de sus vreau sa va felicit pt cele intreprinse. Daca stiam ca mergeti v-as fi insotit cu mare drag, mai ales ca il si stiam pe Ionut. Ma bucur ca mai exista oameni gata sa ajute pe altii... Bravo si tineti-o tot asa...

Anonymous said...

nu mai scrie nimeni nimic de ei? i au uitat deja? se mai face ceva ca sa fie gasiti?

Nico said...

Nu mai scrie nimeni nimic, pentru ca momentan nu prea e ce...
Iarna pe Tarcu nu e blanda deloc si e suficient ca s-au pierdut doua vieti.
Din pacate, cele mai "pozitive" prognoze dau sanse de cautare cel mai devreme la sfarsitul lui aprilie, inceputul lui mai.

Alin said...

La cata zapada e acum depusa prin caldari sunt sanse extrem de mici sa mai fie gasiti. Daca nu au fost gasiti atunci in primele zile de cautari (pana in Anul Nou) cand era zapada putina, cred ca doar primavara va dezlega enigma disparitiei tragice a lui Ionut si Adriana.