3 zile in paradis - Parang 23-25ian

Iarna asta schiurile noastre de tura au cam plans in debara, caci nu le-am prea scos la zapada. Asta nu ca ne-a prins pe noi lenea, ci pt ca n-a fost zapada. Am facut doar o iesire anemica la Muntele Mic si Cuntu. Acum in sfarsit pare sa fi venit iarna cu adevarat.
Asa ca Parangul trage lozul castigator si daca tot este zapada vom merge pe schiuri de tura. De mult ma batea gandul sa parcurgem iarna creasta Parangului pe schiuri, insa mereu ma loveam de probleme logistice de transport intre capetele crestei. Sunt convins ca rechinii din Petrosani ne-ar jupui de bani. Trebuie sa caut o solutie alternativa.

Privind la crestele Parangului

Imi amintesc ca in vara trecuta cand am facut Transalpina pe biciclete, cabanierii de la Obarsia Lotrului au fost saritori si ne-au ajutat la intoarcere cu transportul pana in pasul Tartarau. Imi vine ideea sclipitoare sa caut un telefon de la Obarsia Lotrului. Aflu ca dl Ninel Miu - cabanierul, poate veni sa ne ia cu jeep-ul din Petrosani pana la Obarsie. Asta suna de minune si deja mi se infiripa planul in minte: vom parcurge creasta Parangului de la Obarsia Lotrului pana la cabana Rusu integral pe schiuri. Nu-i chiar toata creasta Parangului, ar fi fost frumos s-o strabatem din Curmatura Oltetului, dar cum n-am gasit o solutie s-ajungem acolo, ne multumim cu 2/3 din creasta si acceptam oferta d-lui Ninel.
Cum nu se gasesc stane sau refugii in traseul de creasta vom dormi 2 nopti la cort. La ture din astea cu dormit iarna la cort nu gasim prea multi amatori, doar Iulius se inscrie. Pentru noi insa e suficient. La ture lungi de anduranta 3 oameni sunt echipa perfecta.

Iulius - mandru fecior de gugulan

Stim din prognoza meteo ca vom avea parte de o vreme superba, dar si de un frig pe masura. Ne asteptam la cer senin cu mare nori dedesubt. Sambata dimineata la 5.30 iesim din Timisoara si il pescuim pe Iulius din Caransebes. Aflam de la radio ca se anunta cod galben de ger si temperaturi foarte scazute. Dar inca n-am ramas niciodata acasa pe motiv ca pe munte e frig. Totusi avem noroc ca nu se prognozeaza si vant, altfel in creasta frigul ar deveni mult mai greu de suportat.

Sambata, ziua 1:

Parcam masina langa cabana Rusu, de fapt in fata unei mici cabanute "Momarlanul fericit" care-l amuza foarte tare pe Iulius. De aici ne pescuieste nea Ninel si ne imbarcam spre Obarsia Lotrului. La Rusu e doar frig si ceata, nu vedem nimic, ne intrebam unde-o fi vremea aia frumoasa? Dar pe masura ce urcam pe valea Jietului, cerul se limpezeste, iesim de sub marea de nori, iar la Obarsie ne trezim scufundati intr-o baie de soare, insa la cateva grade bune sub zero. Adica exact ca in prognoza meteo. Nea Ninel e foarte amabil si dupa o mica pauza la cabana ne duce pana in Lunca cu Funii la coada lacului Vidra, astfel scapam de 3.5km de dat la bete la drum drept pe DN7A.

La ora 11.30 ne echipam, lipim focile pe schiuri pe care nu le vom mai dezlipi timp de 3 zile, incaltam schiurile in picioare si entuziasmati de soarele ce sclipeste generos pornim la deal.
Cum e deja aproape pranzul, tinta noastra este pentru azi este sa iesim in creasta in saua Stefanu, adica granita dintre muntii Latoritei si Parang. Am decis sa nu urcam pe varianta clasica de pe valea Lotrului, adica pe Transalpina (DN 67C). Vara e minunat de pedalat pe aici la deal pe bicicleta, insa iarna sirul nesfarsit de serpentine pana in saua Stefanu ar fi lung si plictisitor de parcurs pe schiuri. Culmea Mierului din m-tii Latoritei imi pare mult mai potrivita pentru abordarea pe schiuri si promite si peisaje pe masura.

Transalpina in pasul Urdele... la orizont Fagarasul

Acasa am studiat bine configuratia zonei in Google Earth, deja un ajutor de nepretuit in organizarea oricarei ture pe munte prin zone pe care nu le cunoastem din ture anterioare.
Baietii de la Google Earth nu ofera rezolutie maxima pana la nivelul crengilor, bustenilor si buturugilor abandonate in zonele defrisate si cum zapada nu este foarte mare sa le acopere, planul de acasa nu se prea potriveste cu realitatea din teren. Asa ca din noianul de drumuri forestiere ce urca in culmea Mierului nu putem urma exact scurtaturile alese de acasa. Suntem intr-un mic labirint de drumeaguri de acces prin taieturile de padure. Urmam un drum ce pare sa fie principal, dar cand urcam mai bine se infunda in padure si ne lasa balta. Ne mai luam schiurile in spate, ne caznim cu claparii printr-un haos de busteni prabusiti, buturugi si craci, dar pana la urma instinctul ne ajuta sa iesim la liman. Ajungem la "autostrada" pe care speram s-o nimerim din prima si incepem sa urcam constant. Pana acum am cam bajabait si-am pierdut timpul.

In sus pe culmea Mieru

Vremea pare sa se schimbe, nu e nici un vant, dar pe nesimtite un front de nori plumburii acopera tot cerul. Ajungem intr-o poaiana mare, eu cu Iulius ma intind la vorba, Gianina isi vede de drum inainte ca si tancurile rusesti si o pierdem in fata. Doar ca ea nu urmeaza track-ul planificat de mine ce slalomeaza prin poieni ocolind palcurile de padure, ci se indreapta direct spre liziera padurii unde se intrezare un culoar ce pare s-o traverseze direct spre tinta noastra de iesire in culme: vf Mieru Mare. E prea departe sa mai comunicam eficient si nu-mi vine s-o mai intorc din drum dupa ce ca ne-a mai spart si urme. Cum directia e buna, ne lasam si noi amagiti de culoarul din padure in speranta ca suntam ocolul.

Padurea fermecata

Insa zicala cu "lenesul mai mult alearga" pare sa se adevereasca. La iesire din padure dam de o supriza neplacuta: am iesit sub vf Mieru Mare cum era planul, doar ca de el ne desparte o mare de jnepeni de cateva sute de metri, inca neacoperiti de zapada. Am mai facut noi jnep-line, dar nu in clapari si cu schiuri. Asta chiar ar fi un sport extrem.
Ne evaluam sansele in lupta cu jnepenii avand si schiurile in spate. Ies undeva pe la 1h/100m. Adica asta inseamna sa dormim la noapte cu cortul intre jnepeni. Debusolant de tot! Luam decizia inteleapta sa nu ne punem cu jnepenii si ne intoarcem in poiana mare de unde sa urmam track-ul desenat de mine.
Este un inceput fulminant pentru tura noastra de 3 zile. Noi vrem sa strabatem creasta Parangului, dar nici macar n-am ajuns la portile Parangului!

Salvand-o pe Gianina de sub bradul buclucas (foto Iulius Carebia)

Coboram inapoi pe urme prin padure. Gianina reuseste sa ia un brad in brate, intra cu totul in coroana sa, se face una cu bradul si aterizeaza contorsionata sub coroana. Eu cu Iulius ne prapadim de ras si trebuie sa-i eliberez Gianinei picioarele din legaturi ca sa poata sa iasa din capcana "marsavului" brad.
De la locul de rascruce tinem printr-un sir de poieni pe langa liziera ocolind toata zona impadurita. Intalnim niste urme de urs relativ proaspete care traverseaza poiana. Studiind urmele si analizand dispunerea pasilor, Iulius emana teoria cum ca ursul n-ar fi flamand. Oricum nu ma simt hrana de urs, dar daca Iulius vrea sa ne linisteasca... Dar atunci pentru ce o fi iesit? Chestia cu ursul hiberneaza toata iarna pare sa fie un mit, am mai intalnit urme in zapada si in alte dati.

In poiana Mieru

Ajungem la stana Mieru, o stana foarte aratoasa, amplasata intr-o poiana imensa cu potential de schi deloc de neglijat. Iar de jur-imprejur pulverul proaspat depus domneste in liniste peste intreaga poiana. Mai ca ne vine sa ramanem aici la ski si sa ne cazam la stana. Insa nu putem uita pentru ce-am venit. Creasta Parangului ne asteapta si noi ne tot fatzaim sa-i ajungem la porti.

Stana Mieru

Mai avem inca 1h de lumina, asa ca hotaram sa marim turatia ca sa iesim sus in culme. Oricum ceata, ninsoarea si frigul patrunzator nu ne lasa prea multe optiuni, nu-i vreme de zabovit. Reusim sa iesim in culme inaintea intunericului si punem cortul undeva dupa vf Mieru Mare. Am mai fi avut de mancat o paine pana in saua Stefanu. Azi nu prea ne-a iesit planul, nu ne-am mancat portia de drum pt prima zi, dar lasam zeii sa hotarasca daca vom putea parcurge creasta.

Ne amenajam apartamentul

Punem rapid cortul caci frigul e patrunzator si avem nevoie de apapost. Cortul nostru e conceput pt 2 pers, incap sa doarma si 3 pers, insa e mai dificil sa se invarta 3 pers in el cu treburile aferente: aranjatul culcusului, bucataritul la primus. Insa oamenii buni incap si-n loc putin. O lasam pe Gianina sa se vare in sacul de puf sa se incalzeazca, iar noi baietii ne ocupam de treburile casnice cum ar fi topitul zapezii la primus. Cele 2 primusuri isi fac treaba si incepem sa ne hidratam. Cu un singur primus am fi asteptat prea mult.
Iulius ne povesteste invataturile citite din cartea exploratorului Mike Horn pe care bag seama ca-l admira dupa cate ne-a povestit azi de el. Ne spune ca pt a se evita degeraturile in frigurile polare se recomanda se se faca "totul la manusi". Cand vine vorba de treburile casnice din cort mie nu-mi iese "totul la manusi", Iulius in schimb e perseverent, vrea sa-i calce pe urme lui Mike Horn.

Duminica, ziua 2:

Dimineata ma trezesc cum imi place mie cand avem de mers, adica la 5. Planul e sa plecam cat mai devreme sa recuperam intarzierea de ieri. Coechipierii mei nu se indura inca sa iasa din caldura sacilor. Eu ma pun sa topesc zapada pt apa necesara in timpul zilei. E un frig crancen, primusul merge cam anemic si nu reusesc sa produc mai mult de 1l apa/30min. Operatiunea de topire dureaza pana la 7.
Afara insa e ceata groasa, adie vantul, suntem scufundati in white-out. In conditiile astea decidem ca nu are sens sa mergem 2 zile ca orbetii pe creasta fara sa vedem nimic. Daca tot decidem sa ne retragem, ma mai amagesc si eu cu caldura sacului de dormit, mi-au ajuns 2h de dardait langa primus.
Se lasa o liniste grea, un somn profund ne cuprinde pe toti... cunosc senzatia asta, stiu cand se intampla asta... am o presimtire ca afara e o vreme de vis... ne trezim la 9, Iulius iese primul din cort si intr-adevar imi confirma ca ceata s-a risipit, cerul e cristal si soarele straluceste orbitor.

Ziua frumoasa se cunoaste dupa ce trece ceata

Adrenalina ne creste brusc, ne pregatim bagajele, mancam si strangem cortul grabindu-ne ca disperatii ce fug dupa tren in gara. Suntem de ieri in intarziere, azi ar fi trebuit sa plecam in tura la 7.30 si pe noi ne-a prins soarele dormind. Uitam instantaneu de planul de retragere, creasta Parangului ne atrage ca un magnet. Ma consolez si ma gandesc ca vom regla din turatie si vom recupera noi intarzierea fata de plan.

Planul nostru este simplu: azi trebuie sa inaintam cat mai mult, ideal ar fi pana in saua Piatra Taiata, atunci avem sanse sa parcurgem creasta in 2 zile pana la cabana Rusu, iar daca maine va fi vreme rea, atunci ne putem retrage pe piciorul nordic ce pleaca din vf Coasta lui Rus spre pasul Groapa Seaca.

Inainte ca armata rusa

Vremea buna ne binedispune si intram rapid in ritm. Aici culmea este fara mari diferente de nivel, inaintam vizibil si ajungem destul de iute in saua Stefanu, unde intersectam TransAlpina. In sfarsit am intrat in m-tii Parang. Relieful este molcom aici, cu platouri intinse, iar noi avem spor la mers.

Caldarea Muntinului

Asa trecem de vf Carbunele, suntam cocoasa rotunda a vf Iezer pe curba de nivel si apoi atacam urcusul cel mai serios al zilei: vf Mohorul arata ca o dihanie uriasa din vremuri preistorice.

Spre colosul Mohorul

Aici facem o pauza mai consistenta de hidratare si energizare. Iulius e putin stors dupa lupta cu dinozaurul Mohoru. Oricum imi place tactica lui invatata de la Mike Horn: la fiecare 30min face pauza dupa ceas sa se hidrateze, sa mai ia o ciocolata. El are un termos, trebuie mereu sa se opreasca, sa-si dea rucsacul jos, noi in schimb avem camel-back-uri si ne putem hidrata din mers.

Pas cu pas se castiga inaltime

Dupa Mohoru si pe langa vf Plescoaia ne asteapta platouri intinse unde inaintam rapid. Gianina e soldatelul echipei, e mereu in fata, sparge urme in zapada proaspata si impune ritmul echipei, merge constant ca un metronom, Iulius se tine scai de ea, iar eu merg aritmic, cand uit de mine si raman in urma de tot la poze, mai salvez un punct pe GPS, cand sprintez tare din urma sa-mi ajung coechipierii si trec in fata sa-i prind in poze din toate unghiurile.
Iulius ramane in pana de ceai, il chinuie o sete grozava in urcusul pe vf Setea Mare, asa ca trece pe alimentare externa de la camel-back-urile noastre de 2l care sunt ca niste tancuri petroliere fata de minusculul lui termos de 0.5l. Asa isi da el seama de ce era cam stors pe Mohoru, strategia lui Mike Horn era buna, dar probabil nu din 0.5l.

Plutim peste nori

Urcam Setea Mare, peste Setea Mica abia ne dam seama cand trecem, i-a trecut setea si lui Iulius. Norii isi fac de cap, se inalta de prin vai, trec peste creasta si ne invaluie in perdele de ceata, dar creasta e usor de urmarit, nu e foarte lata. Il aud pe Iulius cum ne striga si ne arata un spectacol extraordinar. N-am intalnit un asa fenomen pe munte, se pare ca azi natura vrea sa ne ofere numai surprize. Chiar si pe ceata avem ce sa vedem...

Spectrul din Brocken (foto Iulius Carebia)

Ajungem in saua Piatra Taiata si cum mai avem ceva timp pana la asfintit decidem sa urcam pe vf Coasta lui Rus (2300m) si sa campam acolo. De acolo avem libertate de alegere: daca a 3-a zi prindem vreme buna continuam pe creasta, daca e vreme proasta ne retragem spre nord pe culmea ce duce in pasul Groapa Seaca.

Spre vf Coasta lui Rus (foto Iulius Carebia)

N-a fost o idee grozava sa campam chiar pe varf, e zapada cam putina aici si nu putem infige schiurile vertical ca sa ancoram cortul. Insa improvizam si infasuram sforile de ancorare in jurul legaturilor schiurilor pe care le astupam orizontal in zapada.
Imi amintesc documentarul "Tehnici esentiale de supravietuire" ale nebunaticului aventurier Bear Grylls si din toate scenariile lui cam trase de par nu intelesesem de ce insista la episodul din Siberia ca la caderea noptii sa-si gaseasca grabnic un adapost. Acum am inteles senzatia... e un ger crancen si ne grabim cu totii sa ancoram cat mai iute cortul. Eu nu sunt un friguros de felul meu, dar acum simt nevoia acuta sa ma pun la adapost.

Apartament cu vedere la mare (foto Iulius Carebia)

Ceturile zburda peste creste in jurul nostru, cand ne invaluie, cand ne dezvaluie cerul incredibil de clar de deasupra, apusul sangeriu ne incanta privirile, doar varfurile inalte se itesc din marea de nori involburata de dedesubt. Cuvintele mele sunt prea sarace pt acest spectacol al naturii, parca as asista la un episod din geneza lumii. Incerc sa surprind cateva fotografii, dar pentru prima oara de cand merg pe munte trebuie sa ma dau batut in fata frigului. Alteori rezistam stoic pana dupa ce apunea soarele, acum gerul este cumplit si efectiv simt cum imi ingheata degetele pe aparatul foto. Imi vine sa urlu de durere. Am sa las pozele lui Iulius sa vorbeasca, el a facut "totul la manusi"...

Insule in mare (foto Iulius Carebia)

Geneza (foto Iulius Carebia)

Gianina ne da o veste proasta, degetele ei de la picioare arata cam urat: sunt rosii-vinetii si umflate. Culmea e ca nu le-a simtit ca-i ingheata in timpul zilei, doar credea ca o bat claparii. Stia ca o cam strang si se pare ca i-au incetinit circulatia sangelui. Dupa ce-si incalzeste picioarele in sac incepe sa aiba dureri ascutite. Asta e un semn bun totusi, caci degetele nu sunt afectate iremediabil.
Seara asta viata la cort e mai dura. Primusurile sunt afectate de frig si nu mai functioneaza cum trebuie, ne ia foarte mult timp pana sa topim zapada. Speram sa ne incalzim cu o supa fierbinte, dar abia reusim s-o facem dezmortita. Suntem cam deshidratati si nu reusim sa bem apa pe saturate. Trebuie sa mai pastram gaz si pentru dimineata. Singurele noastre alimente ne-deshidratate, pateu si cascaval, au inghetat bocna. Va trebui sa le tinem la cald in sacul de dormit daca vrem sa le dezghetam pt micul dejun, asa cum tinem in sac toti acumulatorii, buteliile de gaz, camel-back-urile cu apa si cizmulitele de clapari, adica dormim cu un adevarat arsenal in sac.
Inainte de culcare ies afara pt reglarea nivelului lichidelor, ocazie cu care constat ca exista si lucruri la care nu se poate aplica strategia lui Iulius - "totul la manusi". Fara sa exagerez in mai putin de 30sec simt cum imi ingheata mainile de frig. Acum mor de curiozitate sa stiu cu ce ger ne-am luptat? Ce temperatura e in cort? Cat e afara? Cred c-am sa-mi cumpar un termometru special pt turele de iarna. Dupa temperaturile inregistrate in zona si aflate ulterior, probabil la noi au fost cateva grade bune sub -20.

Luni, ziua 3:

Ma trezesc si azi la 5 dimineata hotarat sa ma lupt cu frigul si cu ultimele rezerve de gaz sa reusesc sa obtin cat mai multa apa. Si Iulius e prezent la apel, pe Gianina o menajam si o lasam in sacul de dormit. Nevoia te invata multe lucruri si iarna la cort esti obligat sa improvizezi. Daca in seara de ieri am vazut ca primusurile nu mai fac fata, trebuie sa gasim o metoda sa le resuscitam. De obicei punem primusul in absida pe zapada, ca sa nu dam foc la cort, insa acolo e mult mai frig decat in interior. Astfel gazul din butelie se raceste rapid si nu mai are randament maxim. Acum tinem primusurile inauntru, sprijim oalele cu mainile ca sa nu se rastoarne si le alimentam in permanenta cu zapada adunata in husele sacilor de dormit. Buteliile de gaz au stat toata noaptea la cald in sacii de dormit. Strategia noastra da roade si primusurile functioneaza chiar mai bine ca in prima seara.

Buna dimineata Soare!

Dimineata ne intampina cu o vreme ireal de frumoasa, afara este un ger napraznic, iar rasaritul fabulos ne incalzeste macar inimile. Cu mainile inghetate strangem cortul, de data asta "totul la manusi" si reusim sa ne incalzim abia dupa ce ne punem in miscare.

Living on the edge

Creasta ne intampina cu urcusuri mai tehnice fata de ziua precedenta. Urcusurile pe varfurile Iesu, Gruiu si Parangul Mare sunt cu diferente de nivel consistente care ne solicita fizic, iar pantele in care alterneaza portiuni inghetate bocna cu zone cu zapada adanca ne solicita din plin vigilenta. In dreapta avem mereu caldarea Gheresu si Rosiile cu abrupturile lor marginite de cornise inselatoare, iar in stanga versantii de sub varfuri sunt incarcati de zapezi ce parca stau intr-un echilibru precar gata s-o ia la vale. Iar noi trebuie sa ne croim drum exact printre, nici prea la dreapta, nici prea la stanga, trebuie sa gasim exact fasia aceea subtire care ne asigura securitatea.

Meterezele Parangului

La portile Paradisului... vf Parangul Mare

Pe Parangul Mare panta se inaspreste, focile nu mai tin pe portiunile inghetate, asa ca suntem obligati sa ne descaltam de schiuri. Efortul se resimte din plin, nu-i usor sa urci jumatate de versant in clapari si cu schiurile in spinare. Parangul Mare nu se lasa usor urcat, doar e "acoperisul Olteniei" cu ai sai 2519m, dar pana la urma biruim si ne vedem sus in varf, in punctul culminant al turei noastre.

Soldatelul constiincios

Nu-i usor s-ajungi in Paradis!

Privelistea de pe varf e coplesitoare. Are si gerul avanatajele sale, aerul e limpede ca si cristalul, iar privirile noastre se pierd in nemarginirile orizontului undeva pe la Vladeasa, Rodnei sau Iezer-Papusa.

Valea Jiului sau Infernul vazut de sus (in fundal Retezatul)

Peretele Gemanarea

Genune alba

Ultima parte a traseului e un galop de sanatate, acum zburam peste varfurile Gemanarea si Stoinita. Tragem tare sa ne apropiem de finalul mai alpin al crestei in varful Carja. In orele dupa amiezii soarele ce se reflecta orbitor in albul zapezii incinge atmosfera la propriu si pentru prima data in tura aceasta simtim ca ne e cald.

Urcand pe vf Carja

Pe unde ne coboram?

Spre Portile de Piatra ale Parangului

Din varful Carja coboram cu schiurile in spate, aici panta e ceva mai aspra si acum avem ocazia sa folosim coltarii si pioletul ce le-am carat special toata tura doar pentru aceasta scurta bucata de coborare. Prevederea e cea mai sanatoasa si nu ne pare rau, caci zapada e destul de inghetata.

Pe muchie de cutit

Ce-i mic si ascuns in zapada?

Popas la refugiul Carja

La refugiul Carja facem o pauza de energizare si ne inhamam la ultima bucata a turei. Umbrele se lungesc, ora asfintitului se apropie, dar noi mai avem destul de mult pana pe Parangul Mic. De la poalele muntelui Scurtul decidem sa parasim creasta principala ca sa nu ne prinda intunericul si suntam Parangul Mic pe curba de nivel. Zapada ne permite lucrul asta, e destul de putina si bine fixata de jnepeni si de tuferele de ienupar ce se zaresc pe tot versantul. Pe aici zburam efectiv, tragem tare si in scurt timp ajungem la locul de popas de pe vf Bodea, deasupra statiunii Parang.

Statiunea Parang

Dupa 3 zile multumim frumos focilor credincioase care au muncit cu sarg pana aici. Le dam jos de pe schiuri si pornim la vale. N-avem timp de zabava in statiune, trecem vijelios, ne grabim s-ajungem pe lumina la cabana Rusu. Pe sub telescaun zapada se subtiaza, e un pulver fara baza dedesubt si ne doare sufletul cand auzim cum schiurile scormonesc printre pietre la fiecare viraj. Ne consolam caci asta e soarta schiurilor de tura!

Exact inainte de asfintit ajungem la masina noastra parcata in fata cabanutei "Momarlanul fericit" care-i provoaca o bucurie extatica jupanului Iulius, gugulanul nostru de Caransebes.

Momarlanul fericit

Desi la un moment dat ne indoiam de reusita turei noastre, pana la urma am biruit. A fost un adevarat maraton pe schiuri caci am insumat 42km si 3600m diferenta de nivel urcata. Marele nostru adversar a fost frigul crancen, iar suporterul cel mai de seama a fost Muntele cu peisajele deosebite cu care ne-a incantat privirile.
La inceputul turei toti 3 simteam ca vom avea parte de o tura de vis, de 3 zile in Paradis, data fiind vreme superba ce se arata. Pana la urma ce-a fost? Paradis sau Infern? Am fost in Paradis pentru momentele fantastice pe care natura ni le-a oferit cu darnicie. Am fost si in Infern pentru frigul indurat, mai ales judecand dupa degeraturile Gianinei - din fericire nu grave - care ii vor lasa ceva urme pentru o perioada de timp. Cert este ca am suferit cu totii mai mult sau mai putin. Dar cum mereu sunt de parere ca lucrurile frumoase nu se castiga deloc usor, as putea spune ca pentru a ajunge in Paradis trebuie trecut putin si prin Infern.

Traseul nostru pe creasta Parangului

Daca cumva credeti c-am fost zgarcit cu pozele, mai gasiti cateva si in albumul nostru:

http://picasaweb.google.ro/gianinalin/PeCresteleParangului#

Si daca nu v-au plicitisit povestile mele si doriti sa aprofundati... povestea turei noastre vazuta de Iulius o puteti gasi aici:
http://alpinet.org/main/articole/show_ro_t_trei-zile-in-paradis_id_3151.html