Nebunia zeilor in Godeanu - 28feb-1mar

Criza ne afecteaza pe totzi se pare, caci we-ul asta sunt in criza de coechipieri. Gianina se fofileaza, vrea sa ramana acasa si motiveaza ca dupa antrenamentele pt semi-maraton din cursul saptamanii, simte nevoia de odihna. Sunt cat pe ce sa n-am cu cine merge pe munte, dar in ultima clipa Iulius Carebia ma salveaza si facem echipa pt Godeanu.

Gugulan voinic la deal

Planul meu e sa dam ocolul Lapusnicului Mic pe sus pe creste, adica exact pe cumpana de ape. De la barajul Gura Apei sa urcam pe la refugiul Borascu, apoi sa iesim in Borascu Mare, de acolo sa tinem spre creasta principala, peste varfurile Galbena, Micusa, Piatra Scarisoarei si apoi sa prindem culmea ce se desprinde spre nord peste varfurile Moraru, Scaritza, Gugu - tzinta noastra, Branu si sa inchidem circuitul coborand spre lacul Gura Apei. Noaptea planuiesc sa dormim in stana din caldarea Scarisoarei sub varful Micusa.
Planul fiind pus la punct, sambata dimineatza masuram din ochi stratul de omat de la baraj si ne bucuram de pulverul inca proaspat. Aici pare iarna in toata regula si ne bucuram ca ne putem sui pe schiuri chiar de langa masina.

In cizmulitzele fermecate

Prima incercare a turei este traversarea Lapusnicului Mare. Ca sa nu ocolim 8km pe drumul forestier de contur, ce urca in amonte pe vale si revine pe malul opus, avem optziunea unei scalde in apele inghetzate ale Lapusnicului inainte de gura de varsare in lac. Pentru tura asta ne-am pregatit insa cu cizmulitzele fermecate ce ne trec apa singure ;) Ii multzumim in gand lui Cosmin Codru pt cizmulitze, cand membrana de neopren ne scuteste picioarele de senzatzia glaciala de fierestrau la glezne :D
Cu sangele bine pus in miscare, incaltzam din nou claparii de tura si o luam pe forestierul de pe valea Lapusnicului Mic.

Pasu' mic, omatu' mare

De la ultimele ninsori se pare ca nimeni n-a mai urcat la refugiul Borascu, asa ca incepem sa spargem urme din greu prin zapada pufoasa asternuta ca-n povestile fratzilor Grimm. Prin padure nu se mai vede nici urma de poteca, abia se intrezare ici-colo un fagas firav, dar noi oricum trebuie sa desenam zig-zag-uri dese prin omat ca sa reusim sa razbatem la deal.

Am ajuns la Borascu

In poiana stanei Borascu pulverul atinge cota maxima, nici nu mai zarim schiurile ce urca ascunse pe sub plapuma de omat, doar zgomotul ritmic al legaturilor ne aduc aminte ca le avem in picioare. Fulguieste usor si o ceatza groasa si laptoasa ascunde crestele, asa ca nici nu poate fi vorba sa ne aventuram in white-out pe platoul Borascului ca sa bajbaim pana pe creasta spre stana din caldarea Scarisoarei.

Iarna ca-n povesti la Borascu

Hotaram ca e mai intzelept sa scurtam tura pe ziua de azi, inoptam aici la Borascu, urmand ca duminica la prima geana de lumina sa pornim hotaratzi spre creasta si daca avem vreme favorabila sa incercam s-ajungem pe tinta noastra, varful Gugu. Refugiul e aproape ascuns de o cusma groasa de zapada, dar e adapostul perfect pentru noi.
Cei de la Concordia Lugoj au facut treaba buna aici, l-au ingrijit ca pe casa lor, se vede c-au facut din pasiune. Avem dormitor, bucatarie... ce mai? tot confortul.

Bucataria noastra

Am ajuns cam devreme aici, caci nu era in plan sa ne oprim asa curand, asa c-avem timp de gatit si de o gramada de povesti.
Sunt impresionat de oala minune a lui Iulius, o oala teflonata de la Primus, in care zapada se topeste vazand cu ochii. Doar ce aduc un capac de zapada, caci trebuie sa fac alt drum afara dupa zapada! E de-a dreptul miraculoasa oala asta, cred c-am sa-mi cumpar si eu una.
In tura asta avem cizmulitze fermecate care ne trec singure peste apa, oala miraculoasa ce topeste zapada vazand cu ochii :)) echipamentul de calitate ajuta mult in ture.
Apoi cuibaritzi la caldura sacilor de dormit ne mai amuzam citind jurnalul refugiului, de povestile din el, vedem ca s-a perindat lume cunoscuta si ne asternem si noi impresiile.

Dormitorul nostru

Seara inainte de culcare fulguieste spornic, noaptea pe la 2am ies afara, e ceatza si ninge de zor in continuare... hmm, oare Zamolxe nu vrea sa ne primeasca pe taramul lui?
Dimineatza la 5.30 ceasul da desteptarea, parasesc fara nici un regret caldura sacului de dormit... si surpriza! Afara e senin, stele scanteiaza vesele. Il trezesc si pe Iulius si ne pregatim entuziasti de tura. Exterminam toata mancarea, am calculat la fix ratziile ca sa nu mai caram in plus si la 6.45 odata cu prima geana de lumina pornim la drum.

Neatza Godeanu!

Zapada e foarte mare, un pulver afanat, asa ca ne muncim din greu la spart urme. Nu strabatem toata caldarea, caci zapada e neconsolidata, iar urcusul in saua din fundul caldarii pare mai expus, asa ca alegem sa urcam in saua de pe muchia din dreapta caldarii, care e mult mai joasa.

Sus spre creste

Greu la deal

Urcusul pana in sa nu e facil, trebuie sa facem zig-zag-uri tot mai stranse, caci iesirea in muchie e destul de pieptisa, iar scocul pe care urcam se ingusteaza. Dar razbatem si sus ce ne asteapta? Nebunia zeilor, nu altceva! Zorii zilei ne ofera o priveliste de milioane. Ar fi fost chiar sec un cer complet senin, fara pic de nor, asa zeii se intrec sa arunce pe cer nori navalnici in lupta cu peticele de cer senin, lumina colorata a zorilor in lupta cu intunericul de pe fundul vailor.

Bulevard spre paradis

Peisaj pt suflet

Marele Alb... vf Gugu

Pe de-o parte e Retezatul ce se chinuie sa razbata de sub cavalcadele de nori intunecatzi si amenintzatori ca dinaintea unei tornade, iar pe de alta parte Gugu ni se arata in toata maretzia lui, luminat feeric pe fundalul norilor cenusii pare si mai impunator.

Contraste... vf Baicu

Casa lui Zamolxe

Tornada?

Ma simt ca si cum as fi luat o injectzie cu adrenalina direct in vena :)) Pentru asa spectacol merita sa te trezesti de dimineatza si sa nu stai acasa. Nebunia zeilor ni se transmite si noua, iar entuziasmul nostru atinge cote maxime. Suntem cand cu ochii la traseu, cand la maiestuosul Gugu aflat deocamdata departe peste vale.

Asta as dori sa vad din apartament

Dar trebuie sa ne concentram si la urcus, caci suntem iesitzi pe o muchie destul de ingusta la inceput, cu cornise destul de mari spre caldarea Borascului si cu pante incarcate cu zapada pana la refuz spre valea Lapusnicului. Ne muncim sa urcam panta abrupta, caci pe creasta zapada e inghetzata si ingustimea muchiei nu ne permite zig-zag-uri largi. Apoi panta se domoleste, muchia se latzeste considerabil pana devine o campie inalta la peste 2000m si abia ghicim punctul cel mai proeminent, adica vf Borascu Mare.

Nebunie pe creste

Pentru cei vrednici de dimineatza

Dupa Borascu strabatem piciorul ce face legatura cu creasta principala a Godeanului si inainte sa iesim pe vf Galbena, vremea incepe sa se strice. Vantul se intetzeste aspru, nori grei se bulucesc dinspre vest de dupa Gugu si dinspre Baicu-saua Iepii si ceatza incepe sa acopere varfurile inalte.
E exact punctul in care de obicei intr-o tura stiu clar ca vremea urmeaza sa se strice de tot si vine intrebarea daca continuam sau ne retragem?
In Godeanu o vreme din asta cu vant puternic si fara vizibilitate poate crea probleme serioase de orientare, caci pe culmile late potzi apuca foarte usor un alt plai.

Avem muntii la picioare

De data asta decizia ne e cumva usurata de o chestie neprevazuta: in saua dintre Galbena si Micusa una din legaturile lui Iulius a cedat, nu mai poate folosi deloc treapta de inaltzare, iar la coborare trebuie legata cu o chinga ca sa nu zboare de tot din suruburi.
Se pare ca Zamolxe n-a vrut sa ne lase sa-i intram in casa de data asta, a adus viscolul peste creste si ne-a pus sa facem cale intoarsa. Pe campia inalta a Borascului avem noroc cu urmele lasate de schiuri, caci altfel inconjuratzi de white-out-ul ce s-a pus peste noi, n-avem nici o sansa sa fi gasit drumul. Fara urme e clar c-am fi fost obligatzi sa ne retragem pe salbatica vale a Scarisoarei.
Ajunsi in capatul muchiei, suntem coboratzi sub plafonul de nori, acum putem vedea in jur si ne bucuram din plin de coborarea prin pulverul magnific pana la refugiu. Pentru o astfel de coborare, merita cu prisosintza sa urci la deal.
Apoi urmeaza coborarea prin padure, nu la fel de placuta si usoara, caci sunt o multzime de trunchiuri de copaci doboratzi care trebuie ocolitzi sau strecurat cu schiurile pe sub ei. Cu cat coboram mai mult zapada devine mai grea si umeda, se face cald, iar la ultimele viraje schiurile rascheteaza pana jos la pamant, caci zapada nu are baza, din cand in cand mai prind pietre, radacini, crengi, dar ma consolez ca asta e soarta schiurilor de tura :D

Se trage cortina... incepe nebunia zeilor

Ajunsi jos la lac, incaltzam din nou cizmulitzele fermecate ce ne trec apa Lapusnicului in zbor si ca tura sa se incheie perfect incepe o ploaie mocaneasca, care se transforma in insistenta si uite asa in 15-20minute cat am urcat pana la masina ne-a udat ca pe hotzii de cai. Suntem tot uzi amandoi si noi si bietele foci care au dus greul in tura asta.
Ne dezechipam abatutzi in ploaia sacaitoare ce nu conteneste, punem schiurile pe masina si cand suntem gata de plecare... ce sa vezi? ploaia sa opreste, norii se fugaresc pe sus, soarele iese zambind peste creste, mai ca ne vine sa ne intoarcem... e clar, zeii si-au batut joc de noi :))
Cand am urcat sambata pe vale cu masina era iarna, acum dupa ploaie deja miroase a primavara, toata zapada de pe valea Raului Mare e cam dusa... ce ti-e si cu vremea asta!