Custuri fagarasene 28-29 iul

Acum o saptamana trecusem pe la poalele Inaltzimii-Sale Fagarasul sa-i prezentam omagiile noastre. In semn de recunoastere am primit cu prietenie vreme buna si unda verde, iar Portitza Arpaselului ni s-a deschis, asa ca am putut escalada creasta Arpaselului.
Unii poate inca mai cred ca au cucerit nu stiu ce munte sau varf, insa de fapt nu-si dau seama ca intai de toate au invins slabiciunile din ei. Asta e cea mai frumoasa cucerire. Caci daca Muntele se impotriveste atunci se invaluie in cetzuri, este biciuit de vant si viscol, de ploaie si ninsoare, isi inchide portzile, iar muritorii ce se avanta pe el incep a se gandi sa coboare cat mai degraba, uita de orice cucerire si brusc viatza devine lucrul primordial la care se gandesc.
Intorsi din Arpasel simtzeam inca o chemare spre Maritul Fagaras, desi atat de departe de noi, totusi ceva imi spunea ca poate fi aproape. Ceva launtric imi spunea ca Fagarasul ne asteapta din nou cu vreme nemaipomenita, asa cum mai rar potzi intalni vara in decurs de 2 saptamani.

Farama de cer

Asa ca iata-ne vineri putzin dupa miezul noptzii ajungem din nou in caldarea de la Balea. De data asta ne insotzeste Horica, care ni s-a alaturat in ultima clipa, urmand ca doua zi de dimineatza sa completeze echipa 2 Adi - Markus si Valeanu ce sosesc din Sibiu.
Nu mai montam corturile, ne intindem bivuacul chiar langa masina, dormim afara sub cerul deschis si adormim sub luna plina, printre franturi de povesti, sclipiri de stele cazatoare si mangaieri de aer racoros.

Baietzi politicoshi

Ma trezesc odata cu soarele, dar cum Gianina si Horica trag din greu sa recupereze oboseala de dupa drum, mai imi amagesc si eu starea de veghe si mai prind cateva atzipeli pana cand putzin dupa 7 sosesc baietzii din Sibiu.
De data asta ne pornim spre vest si ne schimbam mica Golgota de we-ul trecut, eternul urcus in Saua Caprei pt cel in Curmatura Balei. Sunt cateva urcusuri din muntzii nostri care se repeta cu obstinentza, cum e mult batutul drum spre Gentziana in Retezat, dar care desi repetate de nenumarate ori, le facem totusi cu bucurie si nerabdare pt ceea ce urmeaza apoi ;)

Fagaras Man

La propunerea binevenita a lui Valeanu iesim din traseul de creasta spre Saua Paltinu si coboram pe carari mai putzin batute in valea Doamnei. Desi atat de aproape de agitatzia zgomotoasa din Balea, aici totul pare sacru si neatins, suntem ca intr-o imensa catedrala strajuita de peretzii Turnului Paltinu si a muchiei Laitza, unde doar cei ce vor sa descopere o alta fatza a Fagarasului au cutezantza sa intre.

O alta mica Golgota ne asteapta sa invingem slabiciunile din noi, este urcusul pana in saua Doamnei, de unde reintram pe poteca de creasta. Trecem rapid peste vf Laitza si ajungem pe vf Laitzel de unde ni se asterne la picioare intreaga caldare a Caltzunului, strajuita de doi falnici osteni : Lespezi si Cornul Caltzunului. Frate de-al lor, Negoiul, un alt gigant se ridica impunator deasupra caldarii vecine, cea a Laitzei. Cautam cu privirea tzinta noastra din aceasta zi ... la inceput un contrafort slab abia conturat se ridica din abrupturile ametzitoare ale vaii Laitzei, apoi tot mai viguros si mai zvelt pe masura ce urca spre inaltul cerului pt a sustzine peretele ce se casca sub maretzul varf al Negoiului ... este o veritabila lama de cutzit ascutzita de vanturile si ploile ce-au slefuit acesti muntzi, o creasta de dinozaur numita de alpinisti Creasta Ferastraul.
La inceput citind cartzi despre cotloanele Fagarasului ma speria denumirea aceasta, dar acum ma atrage, aceasta creasta va fi deliciul nostru in aceasta splendida zi pe care ne-a daruit-o Maria-Sa Fagarasul.

Echipa masculina

Facem un popas la refugiul Caltzun, lasam tot bagajul de prisos siluam cu noi doar echipamentul necesar ascensiunii.Horica ne informeaza ca l-am chinuit azi-dimineatza cu trezireamatinala :D asa ca are planuri serioase pt moment si trage pe dreapta inrefugiul Caltzun ;) Numai bine ca avem paznic la bagaje :P Si ce maipaznic ! Ne amuzam totzi si construim un scenariu haios ... ne imaginam surpriza turistilor ce-l vor gasi pe cel mai titrat alpinist al tarii dormind de pranz cu capul pe coarda dupa oboseala unei ture de noapte :P Nu mai zabovim, ne indreptam spre tzinta noastra, frematam de nerabdare sa atingem stanca si lama de ferastrau. Ne impartzim in 2 echipe : echipa baietzilor - adica Valeanu&Markus si echipa mixta - Alin&Gianina.

... si echipa mixta

Pornim ... corzile incep a se desfasura, croseteaza si se impletesc dupa o succesiune de tzancuri si ace, coltzane de stanca asezate instabil, noi incercam sa fim ca niste magicieni, sa tzesem frumos si doar sa mangaiem stanca, sa lasam lespezile aruncate haotic in dezordinea lor naturala, sa nu stricam ceva, altfel intreg puzzle-ul se poate farama la o atingere necugetata. Nu prea gasim pitoane, nici nu avem nevoie, asiguram dupa tzancuri si prin gramada de fisuri cu ajutorul frendurilor.

Se fac ultimele pregatiri

Urcam pe un turnuletz mai inalt de unde trebuie sa coboram intr-o sa adanca. Varful turnuletzului este cladit din lespezi de piatra ce stau sa se darame, asa ca nu putem face rapel. Gasim o cale de traversare pe sub varful turnuletzului si Valeanu trece primul, bate un piton in partea cealalta si intinde coarda pt o balustrada, apoi il urmam si noi ceilaltzi.

Se trage la sortz cine pleaca primul

Urmeaza o lungime pe o creasta usor expusa, pe care o abordez pe dedesubt printr-un horn inclinat, apoi o portziune de descatzarare dupa niste tzancuri inalte, fac o traversare si regrupez intr-o strunga ingusta langa Markus. Pe Gianina am pierdut-o din campul vizual si auditiv, ne despart tzancurile descatzarate. Trece mult timp, Markus a plecat de ceva vreme, coarda nu se misca deloc, nu pot s-o trag, nu-mi dau deloc seama dc Gianina a plecat si s-a impotmolit undeva sau pur si simplu coarda freaca tare de stanci si n-o pot aduce la mine. Nu mai pot ramane asa, oricum coarda nu se misca deloc, asa ca o blochez in regrupare in cazul in care Gianina a plecat si cu restul de coarda disponibila ma intorc la liber, refac traversarea si apoi catzar tzancurile auto-asigurat doar din regrupare. N-am voie sa cad, dar n-am cum, gasesc prize generoase.

... si castigatoarea e Gianina

Ajung in capul tzancurilor si surpriza! Gianina n-a plecat deloc, se chinuie cu pitonul lui Valeanu, cu toate ciocanele administrate, nu reuseste deloc sa-l recupereze. Pana la urma renuntza, asa ca o filez din varful tzancului ca sa evit frecarea corzii. Se impotmoleste din nou la un frend ce se incapatzaneaza sa iasa din fisura. Gianina isi pierde rabdarea, incepe sa se streseze, imi spune ca incepe sa se simtza vlaguita de efortul depus. Nu vrea nicicum sa renuntze la a recupera frend-ul ghidus, insa isi consuma energiile. Si suntem inca de abia in prima treime a crestei. Pana la urma o conving sa renuntze si ajunge langa mine pe tzancuri. Gianina ma fileaza salam de sus si plec sa recuperez materialele. Ma chinui si eu grozav cu frend-ul buclucas si cand sa renuntz cu parere de rau la el, pana la urma se decide sa renuntze la incapatzanare si se alatura bucuros celorlaltzi confratzi din ham :P Dupa atatea eforturi pe lungimea asta, timp in care baietzii s-au distantzat considerabil ajungem si noi in mica strunga.

Creasta de dinozaur

Acolo supriza pe cine intalnim ? Vreo capra neagra ? Este Horica ;) S-a trezit, este plin de energie, a bagat o tura de alergat de la Caltzun la Negoiu prin Strunga Dracului in doar 29min! Apoi a coborat in caldare si vazand ca avem probleme la inaintare a ochit singurul valcel inierbat si accesibil ce l-a urcat tocmai in mica noastra strunga.

Gianina nu mai vrea deloc sa continue tura dezamagita de nereusita ei :( Abia am parcurs o treime din lungimea crestei, asa ca Horica se ofera sa facem echipa :-), preia echipamentul Gianinei si inca aflat sub febra alergatului vrea sa-i ajungem din urma pe baietzi :P. Gianina o ia la vale in caldare pe picioare prin valcelul pe unde a urcat Horica.

Din dinte in dinte

Ne pornim noi vijelios sa urcam la deal, dar ne oprim imediat intr-un obstacol neasteptat. Dau intr-o fisura lunga pe o fatza cazuta de 80gr fara prize generoase de picioare cum am intalnit pana acum, apoi fisura se transforma intr-un horn surplombat in capat. Pitoane nu se vad deloc, nu prea merge la aderentza cu bocancii cum am urcat pana acum, iar dupa ce urc 3m ca pe oua perpectivele de a continua in acelasi stil imi par cam infioratoare. Asa ca dau frumos inapoi si pun papucii de catzarat.
Acum e alta viatza, brusc incep sa gasesc prize care inainte nu existau :P, ce mai ? acum e o lungime de escalada in toata regula, doar ca nu sunt deloc spiturile care-ti dau atata sigurantza, doar frendurile varate in fisura. Suportul moral al asigurarilor este destul de consistent, vad coarda varata prin bucle, Horica ma fileaza, n-am idee dc frendurile m-ar tine in cadere :D, dar oricum nu conteaza, n-am deloc de gand sa trag o tranta, asa ca ii dau in sus plin de incredere si-l
anuntz bucuros pe Horica ca ma poate urma. Uff, asta a fost lungimea cea mai dificila, aveam sa aflu ulterior de la baietzi ca nici ei nu se asteptau la o bucata de escalada cu un pas in capat, dar acum a trecut.

... pana pe maseaua de minte

Ce urmeaza apoi e bucuria catzararii, din cand in cand imi amintesc sa mai pun cate o asigurare, terenul e destul de usor, trebuie atentzie doar la lespezile miscatoare, facem si vreo 2 lungimi in mers concomitent si finalmente iesim la soare, suntem iesitzi din creasta, suntem pe piciorul ce coboara din Negoiu, aproape ca i-am ajuns pe baietzi din urma, am recuperat ceva si acum suntem cu totzii sus si ne bucuram de vremea splendida. Gianina urcase pe Negoiu si acum ne-a iesit in intampinare.

Doar soarele e mai sus ca noi

Ma simt implinit si multzumit sa stiu ca am dus la capat un traseu atat de frumos care alta data imi dadea fiori cand ii auzeam numele, nestiind exact ce este si cum se mananca. Dar ce ma infioara ma atrage si stiam ca intr-o zi va veni ziua in care imi voi propune sa-l fac. Si ce zi ? Ma uit in vale la serpuirea lamei de ferastrau care ne-a atras cu zimtzii ei ascutzitzi, la maiestuoasa intindere de creste fagarasene ce joaca feste ochilor prin alternantza nesfarsita pana dincolo de negura orizontului, toate scaldate in lumina placuta si blanda de dupa-amiaza tarzie, pe un cer imaculat de albastru. Asta ne-a daruit Fagarasul in aceasta zi splendida.

... dar coboara la apus

Ne despartzim si ne strangem mainile cu echipa masculina, Valeanu&Markus trebuie sa plece seara asta spre Sibiu. Noi si Horica mai ramanem la Caltzun, mai avem planuri pt ziua de duminica.

Tura asta cred ca a fost... cu secund schimbat

Niste popcorn

O fi cineva mai sus ca mine?

Oboseala-i mare

Ne pregatim din nou patutzul sub adapostul boltei ceresti, care este la fel de curata si instelata ca in noaptea precedenta. Adormim tot asa sub sclipiri de stele cazatoare, adieri si mangaieri de aer racoros si-o gramada de povesti care se termina cand ne ajunge oboseala de peste zi.
Duminica suntem ceva mai matinali, ne ridicam in picioare putzin dupa soare, asa ca la ora 6 incepem sa ne pregatim bagajele pt tura. Pastram in rucsacii de tura doar echipmanetul necesar, iar surplusul (saci de dormit, haine) il inghesuim intr-un singur rucsac pe care Horica se ofera cu generozitate sa-l care pana la Balea. El are in plan antrenament pe traseul de creasta, vrea sa dea o tura de alergat inspre Moldoveanu, dupa ce se va scapa la Balea de sarcina de porter :D
Noi ne indreptam spre Strunga Ciobanului, de unde vrem sa atacam custura omonima. Traseul este asemanator ca si configuratzie cu Creasta Ferastraul, doar ca e ceva mai lung.

Mai Horica, astia ne-au furat cortul

Am inceput frumos traseul, nu este deloc dificil, foarte putzine pitoane, asigurari din plin dupa tzancuri de stanca si din cand in cand inainte de cate un pasaj cate un frend strecurat in vreo fisura. Doar ca am mers prea incet si Gianinei i-a lipsit increderea in fortzele proprii. Pana la urma am acceptat si eu resemnat ideea ca n-aveam cum sa terminam traseul intr-un timp rezonabil si totodata catzaratul sa ne aduca placere, nu doar dorintza de a iesi cu orice pretz la final.

La revedere... Fagaras

Asa ca de pe un turn inalt ne-am retras cu niste rapeluri pana in unica strunga, cea mai joasa din traseu, de unde ne putem retrage in sigurantza pe picioare inspre traseul turistic din valea Laitzei. Fagarasul si-a deschis acum portzile pentru noi, ne-a primit cu bratzele deschise si ne-a oferit 2 zile minunate. Cu alte cuvinte s-a lasat "cucerit". De data asta noi n-am reusit sa "cucerim" Custura Ciobanului pentru ca n-am reusit sa invingem slabiciunile din noi.
Custura ramane acolo, data viitoare ne vom intoarce mai motivatzi si mai puternici pe interior. Ramane doar ca Maria-Sa sa ne primeasca la fel de bine cum ne-a primit acum, insa pentru cei cel iubesc cu sigurantza ca va mai exista si o data viitoare ... poate toamna asta, poate la iarna,
sau pur si simplu o alta data ...