De cand auzim de acest semimaraton ne decidem sa participam la el pe post de antrenament pentru EcoMarathon. Dar planul de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cel din targ, asa ca intre timp constientizez ca va trebui sa renunt la maratonul de la Moieciu si sa ne mutam la cros. De ce? lipsa de antrenament este motivul pentru care am renuntat la maraton si m-am inscris la cros. Aceeasi lipsa de antrenament ma face sa cred ca nu am nici o sansa sa castig semimaratonul de la Brasov.
Trupa de alergatori timisoareni
Dar sa le iau pe rand: lipsa de antrenament... sau cat si cum m-am antrenat de nu ma consider antrenata. In toamna lui 2010 am participat la MPC complet lipsita de motivatie si cu dorinta de a deveni mama. Dorinta mi s-a indeplinit in cel mai scurt timp posibil (9luni), dar a necesitat si sacrificiu :) In cazul meu sacrificiul a fost de pauza de antrenamente timp de mai bine de 1an.
Am nascut la sfarsitul lunii iunie 2011 si dupa 3luni, adica in octombrie mi-am facut abonament la sala in ideea ca toata iarna ma voi antrena indoor, ca in primavara sa revin antrenata la maratoanele montante. Planul suna bine, dar nu, nici de data aceasta socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Cand as putea eu sa merg la sala? Desi nu merg la serviciu, trebuie sa am grija de Vlad si nu am cui sa-l las 2ore ca sa pot merge eu la sala. Asteptam sa vina Alin de la serviciu ca sa-l pot lasa pe Vlad cu el si eu sa fug la sala, dar va dati seama ca si Alin vroia la antrenamente, nu doar eu. Din octombrie pana in ianuarie am fost la sala de 1-2, maxim 3 ori pe saptamana. Am inceput cu exercitii de tot felul: brate, spate, abdomene, picioare si alergari usoare. In luna februarie mi-a venit idee sa caut o proaspata mamica in situatia mea (dornica de sport, dar fara ajutor) si am gasit-o pe Lacra. Timp de aproximativ 1 luna de zile (luna februarie) il lasam pe Vlad la Lacra si fugeam la sala, apoi a doua zi ramaneam eu mamica de 2 baieti si mergea Lacra la sala. Ideea a fost buna, dar nu a tinut prea mult, caci baietii au crescut si nu puteam sa ne plimbam cu 2 carucioare :) Pe scurt nu mai faceam fata. nici una dintre noi. A fost si momentul in care am renuntat la mersul la sala, pentru ca afara a inceput sa fie frumos si tare as fi vrut sa ies afara la alergat.
Am reusit sa ies la alergat doar pe 19martie, pana atunci cand venea Alin de la serviciu era intuneric si frig ca sa-l tinem pe Vlad la stadion pana alergam noi pe rand. Am fost foarte entuziasmata de alergatul afara si am alergat 12km, ca sa imi demonstrez cumva ca pot. Si am putut, doar ca am facut febra musculara. A doua zi mi-am zis ca alerg lejer 4-5km am sa imi revin, dar nu a fost asa... febra a rezistat. Miercuri am iesit la scari... febra a rezistat. Joi si vineri am cedat: pauza, dar febra nu s-a lasat pana duminica.
Iata ca mai sunt 2 saptamani pana la semimaratonul de la Brasov si eu sunt in plop: voi rezista? Ca timp de antrenament nu este prea mult: 2 saptamani cu tot cu saptamana concursului. Norocul meu este ca se schimba ora si se intuneca mai tarziu, astfel facem cateva iesiri la Padurea Verde. Am reusit sa alerg cel mai mult 16km si acest lucru m-a incurajat psihic ca voi rezista sa alerg cei 21km de la Brasov.
Piata Unirii din Brasov
Nu cunosc traseul decat teoretic de pe site-ul concursului: 8.5km urcare pura (vorba lui Cristi Ghilt) si apoi vale, curba de nivel, urcari scurte... ce mai alergare rapida: cat te tin picioarele.
Sunt obisnuita cu ore de start mai matinale, aici ora de start este 12. Sa ma bucur ca pot dormi mai mult? sau poate este un dezavantaj ca am mai mult timp la dispozitie pentru emotiile dinainte de start? Pana la urma cred ca a fost un avantaj. Am dormit pana pe la 9, am luat micul dejun si am plecat sa ne luam numerele de concurs.
Am avut mare noroc cu Diana si Alex (colegi de club) care s-au cazat la un hostel la 100m de zona Piata Unirii, astfel avem unde sa ne echipam si unde sa ne lasam hainele de schimb.
Initial m-am hotarat sa alerg in colanti lungi, tricou si manecute de bicicleta. Pe la ora 11, cand norii incepe sa se sparga renunt la colantii lungi, iar inainte de start cu 5min renunt si la manecutele de bicicleta, se pare ca va fi vreme mult mai buna decat zicea prognoza.
Am emotii mari: stiu ca nu sunt pregatita, stiu ca nu am mai alergat asa distanta de 1an si jumatate.
Fac cateva alergari scurte de incalzire impreuna cu Diana, dupa care ne aliniem la start: incepe numaratoarea inversa. Cat de mult imi plac aceste "10 secunde", sunt exact secundele in care toate emotiile ma pararesc si devin serioasa. Cand alerg la competitii sunt foarte concentrata asupra alergarii mele si imi trec tot felul de ganduri, strict legate de concurs. Nu as putea sa ma gandesc la altceva nici in ruptul capului.
Start
Asadar iau startul si ma trezesc alergand cot la cot cu Ioana Mica. Instantaneu imi amintesc de MPC, unde Ioana era in fata mea pe la km 8 si fac clasamentul: locul I Daniela (care este in fata noastra la 100m), locul II Ioana Mica, care stiu ca alearga bine si este ambitioasa, iar eu locul III. Imi place de Ioana si mi-ar placea sa vorbesc cu ea, dar abia respir, ce sa mai pot vorbi.
Ceasul este prietenul meu cel mai bun, ma uit la el foarte des. El imi spune ce distanta am alergat, eu calculez cat mai am. El imi spune cat timp am alergat, eu calculez cat mai am. El imi spune cat de repede imi bate inima, eu ii spun ca nu ma intereseaza.
Ma uit in fata si o vad pe Daniela la aceeasi suta de metri in fata. Hmm, pai fata asta nu alearga mai repede ca mine, doar ca a pornit mai tare. Si uite un motiv bun ca sa ma incurajez. Dupa primii 2km panta incepe sa se mareasca cat putin, iar eu ma trezesc ca am pierdut-o pe Ioana. Mi-ar fi placut sa alerg alaturi de ea, la fel cum mi-ar fi placut sa alerg alaturi de Diana Vasiac, colega mea de club.
Sunt singura si am un singur gand nebun: sa o intrec la Daniela. Incep sa ma apropii usor, marind ritmul in zonele de fals plat. Am trecut de km 4 si vad o curba puternica de aproape 180grade la dreapta. Rapid imi fac un plan: pana la curba trebuie sa ajung in spatele Danielei, astfel incat dupa ce va lua curba sa nu ma vada. In spatele Danielei se incoloneaza 2 baieti, ultimul este Radu Diaconescu. Il ajung si eu din urma si urc in "tren". Astfel Daniela este locomotiva, apoi vin baietii, dupa care eu: ultimul vagon. Luam curba si dupa cum ma asteptam Daniela priveste in urma, in josul curbei, dar nu ma vede. Nici nu are cum, caci eu sunt exact in spatele ei, acoperita de 2 baieti.
Incercand sa ma tin de Radu Diaconescu
Intre timp imi fac urmatorul plan: voi sta in "tren" pana cand ma voi simti in stare sa ma dau jos, adica sa-i depasesc si sa ma distantez. Ma simt in forma si nu ajung la km5 si ma dau jos din tren. Aici terenul nu este favorabil. Se alearga pe mijlocul drumului, unde noroiul este mai subtire, eu daca vreau sa depasesc sunt nevoita sa ma mocirlesc pana la glezna. Dar am venit la concurs de alergare, nu la parada modei, asadar prin mocirla inainte.
Cu noroi pana la glezne
Ma uit in fata si-l vad pe Suca la 100m, stiu ca amandoi ne-am propus acelasi timp pentru capatul urcarii (45min).
Ajung la capatul celor 8.5km si dau sa ma opresc la un energizant, dar ce energizant? acuma cand vine coborarea... hai Gianina, vezi-ti de drum... prin zapada si la vale cu tine. Renunt la a ma opri in punctul de revitalizare si o iau la vale incercand sa ma tin de baieti. Nu prea imi iese faza cu tinutul de baieti. Din contra ma mai depaseste cate unul si incerc sa ma tin de fiecare. Alerg, alerg si ma simt bine pana la km 16, la bariera unde splina incepe sa ma inpunga. Sa ma impunga splina?!?!?! Asa ceva nu am patit la nici o cursa. Ce credeti voi ca inseamana asta? Exact ceea ce va ziceam eu mai sus: lipsa de antrenament.
La bariera sunt niste baieti care vor sa ma serveasca cu apa: ce apa baieti? mai sunt 4km si pe mine ma impunge splina! Nu am timp de pierdut, trebuie sa alerg. Ma uit in fata si vad o alee dreapta de 200m lungine, ideala de alergat, dar eu nu pot sa trag, ma tine splina. Hmmm am un al 3-lea plan: sa trag cat pot pana la capatul liniei drepte. Daca Daniela nu ma va vedea, va crede ca sunt mult in fata si va fi un factor demoralizat. Splina ma tine si nu pot sa alerg prea repede, dar o fac cum pot. Ma incurajez singura: Mai 4km, hai ca poti! Mai 20min, poti! Esti prima, nu te lasa, ai avantaj. Ma uit inapoi si vad pe cineva in bluza alba: nu este Daniela, ea are o bluza Salomon albastra. Cunosc foarte bine bluza, pentru ca si eu am una exact la fel. Ma uit din nou inainte de capatul liniei drepte si vad pe cineva intr-o bluza albastra: nu este Daniela, cunosc bine nuanta, albastrul acesta este mai inchis. Ma incurajez singura: Daniela nu m-a vazut, deci nu stie unde sunt. Ba mai rau incep sa ma mint singura ma uit la ceas si vad 16.5km: mai 3km, 15min hai ca poti.
Ma uit mereu la ceas: mai 2km, mai 1.5km. Si in fata mea se aduna randurile. Ma uit mai atenta si vad o panta serioasa. Daca pana aici am alergat integral, aici se schimba lucrurile: merg. Se aduna randurile si in spate: baiatul in alb, baiatul in albastru si hopa... inca un albastru, de data aceasta nuanta cunoscuta: este Daniela. Eu am deja jumatate din panta urcata, iar ea se vede iesind din padure. Ma incurajez continuu: hai Gianina ca tu esti prima, urca repede ca iti place si apoi da-o incolo de splina, mai 1km poti. In fata mea urca este Cornel Spiridon de la CPNT. Il vad dintr-o data cum dispare: YUHU urmeaza o coborare, deci trag tare pe ultimii 5m de urcare pentru ca stiu ca s-a terminat urcarea. Alerg cat pot sa-l ajung. Nu mai am timp sa ma uit la ceas, doar alerg. In sfarsit iesim de pe poteca in oras. Un voluntar ne anunta ca nu mai avem decat 400m. Cornel ma lasa in fata lui si imi spune ca Daniela este in spatele meu la 100m. Alerg pe scari la vale si fac calcule: 400m este o tura de stadion. Daniela este in spate cu 100m, este cam imposibil sa recupereze 100m in 400m.
Alerg cat pot de repede si in mintea mea scad distanta: 350m, 300m, cand aud niste pasi de sprint. Nu ii Cornel, doar nu m-a lasat in fata lui, ca apoi sa sprinteze. O fi Daniela, asa ca incep si eu sa bag cat pot, si tropotele se tin de mine la jumatate de pas in spate dreapta. Alerg ca si cum ar fi linia de sosire la 100m, dar inca nu se vede straduta care coboara la linia de sosire. Hmmm nu pot sa o tin asa pana la sosire, asa ca cedez si incetinesc rimtul. Un baiat ma depaseste in galop. Nu pot sa cred: fugarita din nou de baieti? Las si mai moale ritmul si intru pe straduta ce duce la linia de sosire. Il vad si pe Alin care alearga usor la deal: imi iese in cale. Vad clar fericirea pe fata lui cand ma zareste venind. Ma incurajeaza si imi spune sa bag un sprint la sosire. El nu stie ca am mai bagat unul fortat. Ma gandesc ca are dreptate si mai bag un 50m pana la linia de sosire.
YUHU
Sunt fericita, cand am venit la Brasov nu visam sa castig, dar m-am motivat singura incepand de la km2 si pana la final. Daniela si Cindy au venit foarte repede dupa mine, cea ce ma face sa cred ca am castigat doar din psihic si mai mai trebuie sa ma antrenez serios. Cu siguranta nu as putea alerga fara chinuri un maraton in urmatoarele 2 luni, asadar raman sa alerg la crosul de 14km la Moieciu si cel mai important lucru: ramane sa ma antrenez
Despre eveniment:
+ traseu de alergare, foarte frumos. Am alergat 99.75% singura portiune pe care nu am alergat a fost ultima urcare abrupta de la km19. Frumoasa urcare, mi-a placut! Un pic prea scurta pentru gustul meu, dar nemapomenita pentru ultimul km.
+ puncte de revitalizare: zic eu suficiente, desi eu nu m-am oprit nici unde. La sosire am savurat portocalele si am avut nevoie de multe lichide.
+ voluntari: au fost voluntari multi pe traseu, dar eu zic ca nu au fost in plus. La fiecare bifurcatie, punct de schimare a directiei a fost cel putin un om: excelent. Asa mi-ar place sa fie peste tot unde voi merge sa alerg. Detest fastacelile si ratacirile in traseu.
+/- premii: premii mari, dar a fost pentru prima data cand m-am simtit discrimianata la un concurs pentru simplu fapt ca sunt fata. Premiile la feminin au fost mai mici decat la masculin. As fi preferat sa primesc un premiu mai mic, dar sa stiu ca la fel a primit si primul baiat. Singura justificare ar fi ca pe organizatori ii intereseaza performanta masculina sau iau in considerare numarul de participanti pe sexe. Eu consider ca nu am nici o vina ca s-au strans la linia de start doar 60fete si sunt convinsa ca primul baiat nu i-a adus el de acasa pe restul de 300 de baieti :)
Aici le-as face o sugestie organizatorilor si sper sa nu mi-o ia in nume de rau, este doar parerea mea personala, adica parerea unui participant dintre cei aproximativ 360. Eu consider ca nu merita premiate categoriile de genul: "am alergat de unul singur si am iesit pe podium". Vezi categoria F16-22 din doar 4 fete. Stiu ca in alte tari asa sunt categoriile: 16-22 si 23-39 dar la noi in tara nu se prea potrivesc. De ce spun asta? pentru ca in prima categorie au fost 4 fete, in cea de doua 48, adica de 12 ori mai multe fete in categoria 23-39. Sunt convinsa ca balanta ar fi fost mult mai echilibrata daca categoriile ar fi fost 16-29 si 30-39.
- clasament: ar fi fost ideal sa se afiseze un clasament provizoriul la fata locului. Colegii mei de club nu au stiut ce loc si nici ce timp au scos decat dupa 2 zile.
Am nascut la sfarsitul lunii iunie 2011 si dupa 3luni, adica in octombrie mi-am facut abonament la sala in ideea ca toata iarna ma voi antrena indoor, ca in primavara sa revin antrenata la maratoanele montante. Planul suna bine, dar nu, nici de data aceasta socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ. Cand as putea eu sa merg la sala? Desi nu merg la serviciu, trebuie sa am grija de Vlad si nu am cui sa-l las 2ore ca sa pot merge eu la sala. Asteptam sa vina Alin de la serviciu ca sa-l pot lasa pe Vlad cu el si eu sa fug la sala, dar va dati seama ca si Alin vroia la antrenamente, nu doar eu. Din octombrie pana in ianuarie am fost la sala de 1-2, maxim 3 ori pe saptamana. Am inceput cu exercitii de tot felul: brate, spate, abdomene, picioare si alergari usoare. In luna februarie mi-a venit idee sa caut o proaspata mamica in situatia mea (dornica de sport, dar fara ajutor) si am gasit-o pe Lacra. Timp de aproximativ 1 luna de zile (luna februarie) il lasam pe Vlad la Lacra si fugeam la sala, apoi a doua zi ramaneam eu mamica de 2 baieti si mergea Lacra la sala. Ideea a fost buna, dar nu a tinut prea mult, caci baietii au crescut si nu puteam sa ne plimbam cu 2 carucioare :) Pe scurt nu mai faceam fata. nici una dintre noi. A fost si momentul in care am renuntat la mersul la sala, pentru ca afara a inceput sa fie frumos si tare as fi vrut sa ies afara la alergat.
Am reusit sa ies la alergat doar pe 19martie, pana atunci cand venea Alin de la serviciu era intuneric si frig ca sa-l tinem pe Vlad la stadion pana alergam noi pe rand. Am fost foarte entuziasmata de alergatul afara si am alergat 12km, ca sa imi demonstrez cumva ca pot. Si am putut, doar ca am facut febra musculara. A doua zi mi-am zis ca alerg lejer 4-5km am sa imi revin, dar nu a fost asa... febra a rezistat. Miercuri am iesit la scari... febra a rezistat. Joi si vineri am cedat: pauza, dar febra nu s-a lasat pana duminica.
Iata ca mai sunt 2 saptamani pana la semimaratonul de la Brasov si eu sunt in plop: voi rezista? Ca timp de antrenament nu este prea mult: 2 saptamani cu tot cu saptamana concursului. Norocul meu este ca se schimba ora si se intuneca mai tarziu, astfel facem cateva iesiri la Padurea Verde. Am reusit sa alerg cel mai mult 16km si acest lucru m-a incurajat psihic ca voi rezista sa alerg cei 21km de la Brasov.
Piata Unirii din BrasovNu cunosc traseul decat teoretic de pe site-ul concursului: 8.5km urcare pura (vorba lui Cristi Ghilt) si apoi vale, curba de nivel, urcari scurte... ce mai alergare rapida: cat te tin picioarele.
Sunt obisnuita cu ore de start mai matinale, aici ora de start este 12. Sa ma bucur ca pot dormi mai mult? sau poate este un dezavantaj ca am mai mult timp la dispozitie pentru emotiile dinainte de start? Pana la urma cred ca a fost un avantaj. Am dormit pana pe la 9, am luat micul dejun si am plecat sa ne luam numerele de concurs.
Am avut mare noroc cu Diana si Alex (colegi de club) care s-au cazat la un hostel la 100m de zona Piata Unirii, astfel avem unde sa ne echipam si unde sa ne lasam hainele de schimb.
Initial m-am hotarat sa alerg in colanti lungi, tricou si manecute de bicicleta. Pe la ora 11, cand norii incepe sa se sparga renunt la colantii lungi, iar inainte de start cu 5min renunt si la manecutele de bicicleta, se pare ca va fi vreme mult mai buna decat zicea prognoza.
Am emotii mari: stiu ca nu sunt pregatita, stiu ca nu am mai alergat asa distanta de 1an si jumatate.
Fac cateva alergari scurte de incalzire impreuna cu Diana, dupa care ne aliniem la start: incepe numaratoarea inversa. Cat de mult imi plac aceste "10 secunde", sunt exact secundele in care toate emotiile ma pararesc si devin serioasa. Cand alerg la competitii sunt foarte concentrata asupra alergarii mele si imi trec tot felul de ganduri, strict legate de concurs. Nu as putea sa ma gandesc la altceva nici in ruptul capului.
StartAsadar iau startul si ma trezesc alergand cot la cot cu Ioana Mica. Instantaneu imi amintesc de MPC, unde Ioana era in fata mea pe la km 8 si fac clasamentul: locul I Daniela (care este in fata noastra la 100m), locul II Ioana Mica, care stiu ca alearga bine si este ambitioasa, iar eu locul III. Imi place de Ioana si mi-ar placea sa vorbesc cu ea, dar abia respir, ce sa mai pot vorbi.
Ceasul este prietenul meu cel mai bun, ma uit la el foarte des. El imi spune ce distanta am alergat, eu calculez cat mai am. El imi spune cat timp am alergat, eu calculez cat mai am. El imi spune cat de repede imi bate inima, eu ii spun ca nu ma intereseaza.
Ma uit in fata si o vad pe Daniela la aceeasi suta de metri in fata. Hmm, pai fata asta nu alearga mai repede ca mine, doar ca a pornit mai tare. Si uite un motiv bun ca sa ma incurajez. Dupa primii 2km panta incepe sa se mareasca cat putin, iar eu ma trezesc ca am pierdut-o pe Ioana. Mi-ar fi placut sa alerg alaturi de ea, la fel cum mi-ar fi placut sa alerg alaturi de Diana Vasiac, colega mea de club.
Sunt singura si am un singur gand nebun: sa o intrec la Daniela. Incep sa ma apropii usor, marind ritmul in zonele de fals plat. Am trecut de km 4 si vad o curba puternica de aproape 180grade la dreapta. Rapid imi fac un plan: pana la curba trebuie sa ajung in spatele Danielei, astfel incat dupa ce va lua curba sa nu ma vada. In spatele Danielei se incoloneaza 2 baieti, ultimul este Radu Diaconescu. Il ajung si eu din urma si urc in "tren". Astfel Daniela este locomotiva, apoi vin baietii, dupa care eu: ultimul vagon. Luam curba si dupa cum ma asteptam Daniela priveste in urma, in josul curbei, dar nu ma vede. Nici nu are cum, caci eu sunt exact in spatele ei, acoperita de 2 baieti.
Incercand sa ma tin de Radu DiaconescuIntre timp imi fac urmatorul plan: voi sta in "tren" pana cand ma voi simti in stare sa ma dau jos, adica sa-i depasesc si sa ma distantez. Ma simt in forma si nu ajung la km5 si ma dau jos din tren. Aici terenul nu este favorabil. Se alearga pe mijlocul drumului, unde noroiul este mai subtire, eu daca vreau sa depasesc sunt nevoita sa ma mocirlesc pana la glezna. Dar am venit la concurs de alergare, nu la parada modei, asadar prin mocirla inainte.
Cu noroi pana la glezneMa uit in fata si-l vad pe Suca la 100m, stiu ca amandoi ne-am propus acelasi timp pentru capatul urcarii (45min).
Ajung la capatul celor 8.5km si dau sa ma opresc la un energizant, dar ce energizant? acuma cand vine coborarea... hai Gianina, vezi-ti de drum... prin zapada si la vale cu tine. Renunt la a ma opri in punctul de revitalizare si o iau la vale incercand sa ma tin de baieti. Nu prea imi iese faza cu tinutul de baieti. Din contra ma mai depaseste cate unul si incerc sa ma tin de fiecare. Alerg, alerg si ma simt bine pana la km 16, la bariera unde splina incepe sa ma inpunga. Sa ma impunga splina?!?!?! Asa ceva nu am patit la nici o cursa. Ce credeti voi ca inseamana asta? Exact ceea ce va ziceam eu mai sus: lipsa de antrenament.
La bariera sunt niste baieti care vor sa ma serveasca cu apa: ce apa baieti? mai sunt 4km si pe mine ma impunge splina! Nu am timp de pierdut, trebuie sa alerg. Ma uit in fata si vad o alee dreapta de 200m lungine, ideala de alergat, dar eu nu pot sa trag, ma tine splina. Hmmm am un al 3-lea plan: sa trag cat pot pana la capatul liniei drepte. Daca Daniela nu ma va vedea, va crede ca sunt mult in fata si va fi un factor demoralizat. Splina ma tine si nu pot sa alerg prea repede, dar o fac cum pot. Ma incurajez singura: Mai 4km, hai ca poti! Mai 20min, poti! Esti prima, nu te lasa, ai avantaj. Ma uit inapoi si vad pe cineva in bluza alba: nu este Daniela, ea are o bluza Salomon albastra. Cunosc foarte bine bluza, pentru ca si eu am una exact la fel. Ma uit din nou inainte de capatul liniei drepte si vad pe cineva intr-o bluza albastra: nu este Daniela, cunosc bine nuanta, albastrul acesta este mai inchis. Ma incurajez singura: Daniela nu m-a vazut, deci nu stie unde sunt. Ba mai rau incep sa ma mint singura ma uit la ceas si vad 16.5km: mai 3km, 15min hai ca poti.
Ma uit mereu la ceas: mai 2km, mai 1.5km. Si in fata mea se aduna randurile. Ma uit mai atenta si vad o panta serioasa. Daca pana aici am alergat integral, aici se schimba lucrurile: merg. Se aduna randurile si in spate: baiatul in alb, baiatul in albastru si hopa... inca un albastru, de data aceasta nuanta cunoscuta: este Daniela. Eu am deja jumatate din panta urcata, iar ea se vede iesind din padure. Ma incurajez continuu: hai Gianina ca tu esti prima, urca repede ca iti place si apoi da-o incolo de splina, mai 1km poti. In fata mea urca este Cornel Spiridon de la CPNT. Il vad dintr-o data cum dispare: YUHU urmeaza o coborare, deci trag tare pe ultimii 5m de urcare pentru ca stiu ca s-a terminat urcarea. Alerg cat pot sa-l ajung. Nu mai am timp sa ma uit la ceas, doar alerg. In sfarsit iesim de pe poteca in oras. Un voluntar ne anunta ca nu mai avem decat 400m. Cornel ma lasa in fata lui si imi spune ca Daniela este in spatele meu la 100m. Alerg pe scari la vale si fac calcule: 400m este o tura de stadion. Daniela este in spate cu 100m, este cam imposibil sa recupereze 100m in 400m.
Alerg cat pot de repede si in mintea mea scad distanta: 350m, 300m, cand aud niste pasi de sprint. Nu ii Cornel, doar nu m-a lasat in fata lui, ca apoi sa sprinteze. O fi Daniela, asa ca incep si eu sa bag cat pot, si tropotele se tin de mine la jumatate de pas in spate dreapta. Alerg ca si cum ar fi linia de sosire la 100m, dar inca nu se vede straduta care coboara la linia de sosire. Hmmm nu pot sa o tin asa pana la sosire, asa ca cedez si incetinesc rimtul. Un baiat ma depaseste in galop. Nu pot sa cred: fugarita din nou de baieti? Las si mai moale ritmul si intru pe straduta ce duce la linia de sosire. Il vad si pe Alin care alearga usor la deal: imi iese in cale. Vad clar fericirea pe fata lui cand ma zareste venind. Ma incurajeaza si imi spune sa bag un sprint la sosire. El nu stie ca am mai bagat unul fortat. Ma gandesc ca are dreptate si mai bag un 50m pana la linia de sosire.
YUHU
Sunt fericita, cand am venit la Brasov nu visam sa castig, dar m-am motivat singura incepand de la km2 si pana la final. Daniela si Cindy au venit foarte repede dupa mine, cea ce ma face sa cred ca am castigat doar din psihic si mai mai trebuie sa ma antrenez serios. Cu siguranta nu as putea alerga fara chinuri un maraton in urmatoarele 2 luni, asadar raman sa alerg la crosul de 14km la Moieciu si cel mai important lucru: ramane sa ma antrenez
Despre eveniment:+ traseu de alergare, foarte frumos. Am alergat 99.75% singura portiune pe care nu am alergat a fost ultima urcare abrupta de la km19. Frumoasa urcare, mi-a placut! Un pic prea scurta pentru gustul meu, dar nemapomenita pentru ultimul km.
+ puncte de revitalizare: zic eu suficiente, desi eu nu m-am oprit nici unde. La sosire am savurat portocalele si am avut nevoie de multe lichide.
+ voluntari: au fost voluntari multi pe traseu, dar eu zic ca nu au fost in plus. La fiecare bifurcatie, punct de schimare a directiei a fost cel putin un om: excelent. Asa mi-ar place sa fie peste tot unde voi merge sa alerg. Detest fastacelile si ratacirile in traseu.
+/- premii: premii mari, dar a fost pentru prima data cand m-am simtit discrimianata la un concurs pentru simplu fapt ca sunt fata. Premiile la feminin au fost mai mici decat la masculin. As fi preferat sa primesc un premiu mai mic, dar sa stiu ca la fel a primit si primul baiat. Singura justificare ar fi ca pe organizatori ii intereseaza performanta masculina sau iau in considerare numarul de participanti pe sexe. Eu consider ca nu am nici o vina ca s-au strans la linia de start doar 60fete si sunt convinsa ca primul baiat nu i-a adus el de acasa pe restul de 300 de baieti :)
Aici le-as face o sugestie organizatorilor si sper sa nu mi-o ia in nume de rau, este doar parerea mea personala, adica parerea unui participant dintre cei aproximativ 360. Eu consider ca nu merita premiate categoriile de genul: "am alergat de unul singur si am iesit pe podium". Vezi categoria F16-22 din doar 4 fete. Stiu ca in alte tari asa sunt categoriile: 16-22 si 23-39 dar la noi in tara nu se prea potrivesc. De ce spun asta? pentru ca in prima categorie au fost 4 fete, in cea de doua 48, adica de 12 ori mai multe fete in categoria 23-39. Sunt convinsa ca balanta ar fi fost mult mai echilibrata daca categoriile ar fi fost 16-29 si 30-39.
- clasament: ar fi fost ideal sa se afiseze un clasament provizoriul la fata locului. Colegii mei de club nu au stiut ce loc si nici ce timp au scos decat dupa 2 zile.
7 comments:
n-ai cu cine, ma Gianina... asa sunt cateogoriile in partea aia a tarii... astia traiesc in 20 de ani cat noi in 10. (io cand te-am felicitat, te-am si pupat, asa ca nu te mai felicit...)
Bravo, felicitari pentru cursa.
Mi-a facut placere sa alergam impreuna o bucata din urcare, si trebui spus ca mi se pare uimitor cat de concentrata poti sa fii in timpul unei curse.
Multa sanatate si spor la antrenament,
Radu.
Ai revenit puternic, felicitari! Bafta le Moeciu
Felicitari din suflet....Stiu ce inseamna sa vrei sa te antrenezi si sa ai bebelusi...eu avand 2 bucati acasa.O intrebare...ce ai facut cu Vlad la semimaraton? Te intreb ca eu alaptez si cu greu pot fugi 1 ora de acasa.Multumesc si la mai multe locuri 1.
Merci Cristina.
Noi l-am lasat pe Vlad la parintii mei la Arad. Ar fi fost prea obositor pentru el 2zile pe drum si una la concurs :)
Daca tu zici, in repetate randuri, ca nu ai antrenament si castigi concursul, inseamna ca eu alerg ca o euglena verde :)) Cat despre faptul ca ai alergat non stop pana la panta din ultimul km si ca nu te-ai oprit la punctele de alimentare...wow...tocmai ai devenit eroina mea :) Multa sanatate si succes in continuare!
Felicitari!!
Mi-a facut placere sa-ti citesc articolul, sper sa mai revii cu alte povestiri cand o sa fie cazul.
Post a Comment