Lumea de basm a Apusenilor - 3-4iul

Dupa Olympus Marathon ne dorim si eu si Gianina un week-end de relaxare. Alexuca isi aratase curiozitatea sa testeze si ea dormitorul nostru mobil si cum i-am promis o iesire pe munte, am profitat de vremea buna ce se prefigura ca sa iesim impreuna la aer curat.

Buna dimineata!

Mitza si Gerzson cu fetele lor vor sa mearga in Poiana Pelegii. O intreb pe Alex daca vrea si ea acolo? Acolo le are partenere de joaca pe Adelutza si pe Anca. Nu vreau in Poiana Pelegii c-am mai fost, imi spune ea prompt, vreau sa vad un loc nou! Imi place de ea ca stie ce vrea, asa ca-mi vine ideea cu Apusenii, zona Padis-Glavoi.
Ma gandesc eu ca un copil nu apreciaza prea mult un munte cu multe urcusuri, cu creste si piscuri semete. In schimb Apusenii sunt munti mai blanzi, dar cu poienite pitoresti, cu carstul deosebit, cu pesteri si ponoare, cu hauri abrupte si fara de fund, iar laolalta cu legendele ce-i inconjoara, pot fermeca pe data un copil.

Puzderie de corturi in Poiana Glavoi

Drumul cu masina e destul de lung, mai ales urcusul din Pietroasa spre Glavoi, dar dupa lasarea intunericului ajungem la locul de campare de la Grajduri. Aici surpriza: de pe ultima serpentina inainte sa coboram la Glavoi, toata valea arata ca o tabara de corturi de indieni, peste tot unde te uiti numai lumini de focuri. Sunt atatea focuri de zici c-ar fi stelele pe cer. Acum noaptea peisajul cu focuri arata feeric, dimineata insa... o puzderie de corturi, cam 100 la numar impanzesc toata poiana!... nu mai e asa frumos peisajul.

Dimineata spalam dintii cu spor

Alex savureaza noaptea petrecuta in dormitorul pe 4 roti. Cum n-avem jaluzele la dormitor, lumina diminetii ne trezeste destul de devreme, dar oricum Alex e foarte matinala, ea are planuri mari pentru excursie. Degeaba Gianina isi facuse planuri pentru somnul dulce de dimineata...

Fiecare pregateste ceva pentru micul-dejun

Ne simtim ca acasa, ca doar suntem pe munte, avem tot confortul si facem omleta... la primus bineinteles. Apoi ne pregatim de tura, pornim la asaltul Cetatilor Ponorului.

Vreau sa vad si eu poza!

Entuziasmul lui Alex e debordant, ne cuprinde si pe noi. Alex fugareste toti fluturii intalniti pe poteca, ba mai si convinge unii sa-i stea pe mana.

Pe poteca la plimbare

Urmarim traseul

Urmam cu atentie traseul si marcajele de pe copaci, trebuie sa avem grija sa nu ratam nici un semn ca sa nu ne ratacim. Din cand in cand ne uitam si pe harta ca sa ne orientam mai bine, sa fim siguri ca suntem pe drumul cel bun si gasim Cetatile.

O pauza binevenita

Poteca din fundul dolinei

Apar si zone mai accidentate

Ajungem deasupra Cetatilor, pe la Balcoane... care nu mai exista... dam un ocol pe sus ca sa vedem cu ce avem de-a face. Masuram cu privirea haul de sub noi si gasim un loc pe unde sa coboram in Cetate. Dam si de locuri mai accidentate, deci trebuie sa coboram cu grija.

Aici coboram cu atentie

Un nou loc de popas

Mai o piersica, mai o banana, mai o legenda despre Apuseni si drumul pare foarte interesant. Mai ales ca inca n-am ajuns la cireasa de pe tort: intrarea in inima Cetatii pe sub marele portal.

Aici nu pot sa sar singura

Portalul cel mare din Cetatile Ponorului

Imi place pe aici

Cobor cu bagare de seama

Pe aici s-a jucat Sfarma-Piatra

Depasim cu sarguinta toate obstacolele iesite in cale si ajungem la portile Cetatii. Aici responsabilul pe probleme de securitate, adica tata Alin, decreteaza ca sunt conditii dificile de acces prin marele Portal si vom astepta un nou asalt al Cetatii peste cativa ani ca sa strabatem in siguranta strafundurile Cetatii. Alex e destul de dezamagita, ar vrea sa cucereasca Cetatea, dar ii distragem rapid atentia cu scarile de fier ce fac trecerea spre Dolina III. Ii amintesc de traseul celor 7 scari din Piatra Mare care a fascinat-o.

Portalul cel mic dinspre Dolina II

Imi plac scarile, imi amintesc de canionul 7 Scari

Ajungem in Dolina III si aici dregem dezamagirea lui Alex coborand pe poteca in serpentine, printre mormane de bolovani umezi si alunecosi pana in strafundurile racoroase si intunecoase ale Cetatii.

Atmosfera mistica

Curiozitatea patrunzatoare e blocata de intunericul ce este stapan peste strafundurile Cetatii. Nici macar frontalele noastre nu reusesc sa-l strapunga. Unde duce apa asta? si tunelul? se poate iesi prin partea cealalta? O sa aflam poate peste cativa ani, cand vom fi pregatiti si vom veni echipati cu cizmulite de neopren ca sa strabatem toate catacombele Cetatii. Oricum in mare parte curiozitatea lui Alex a fost satisfacuta si orice urma de dezamagire a disparut.

In strafundurile Pamantului

Revenim la lumina si la caldura, ne intoarcem in tabara. Mai era in plan si Ghetarul de la Focul Viu, insa e destul de greu sa ne mobilizam psihic pentru un nou obiectiv, asa ca-l lasam pe maine sau pentru alta data.

Si eu vreau sa ajut!

Pregatim bucate pentru cina

Ne intoarcem in tabara, unde peisajul este foarte colorat: corturi, masini, muzici care mai de care, focuri de tabara. Nu par sa fi parasit poiana peste zi. Fiecare cu placerile lui. Ne alaturam si noi gramezii de picnicari si ne punem sa facem un foc. Ba chiar si un gratar. N-avem insa carnuri, de pus pe gratar, ci doar ceva legume: vinete, ciuperci, dovlecei.

Legume la gratar

Ce n-am mancat noi...

Mai manca si herghelia de cai ce n-am reusit si noi sa mancam.

Concurs de aruncare

O familie

Spre seara facem o plimbare in Poiana Ponor, ne jucam de-a v-ati ascunselea, de-a aruncatul pietrelor in apa... asta e jocul favorit al lui Alex si dialogam cu o familie de cai.

Noapte buna!

La intoarcere la Glavoi, intreaga poiana este scufundata sub o patura densa de fum... de la gratare. Noi mai stam ce mai stam si odata cu ultima geana de lumina ne varam in culcusul nostru pe 4 roti.

Spre Lumea Pierduta

Duminica mergem sa vedem Lumea Pierduta. Avem de vizitat 4 obiective: Avenul Acoperit, Avenul Pionierul, Avenul Gemanata, Avenul Negru.

La Avenul Acoperit

Avenul Gemanata... se mai vede si gheata

La Avenul Gemanata descopar ca am rau de inaltime. Cum sa am eu rau de inaltime? Dupa atata umblat pe munte sa descopar asta tocmai acum?
Doar atunci cand fetele mele - Gianina si Alex - se plimba pe marginea haului. Descoperisem asta cand am fost prima data cu Gianina pe la inceputurile noastre pe muchia Albotei si pe creasta Arpaselului in Fagaras. E drept ca si Gianina umbla ca pe oua pe stancile alea. Un sentiment asa ciudat ca o furnicatura mi se suie in stomac si ma face sa inghit cu noduri. Apoi iarna prin Fagaras pe cate o creasta expusa, cand o priveam pe Gianina incepand sa fie putin panicata de situatia dificila in care se afla... iar simt furnicaturi in stomac.
Culmea cand ma duc cu cate-un partener de catarare n-am nimic, il privesc foarte relaxat si daca umbla pe marginea haului, stie omul ce face, are buletin... sa nu-mi spuneti c-o fi culmea nepasarii!
Cu fetele mele insa nu merge la fel. Acum cand o privesc pe Alex pe marginea haului mi se strange inima ghem si instinctiv simt nevoia s-o tin in brate.

Privim cu grija in fundul genunii

Am revenit din Lumea Pierduta la cabana Padis si de acolo inapoi spre casa. Au ramas multe de vazut in Apuseni si promisiunea ca vom reveni... mai ales sa "exploram" secretele din Cetatile Ponorului.