Running with the Gods Olympus Marathon 27iun

"Running with the Gods" sau Olympus Marathon a fost o experienta unica, o zi de neuitat si cel mai greu maraton al meu de pana acuma (44km +3170m). Chiar daca atmosfera nu a fost la fel de calda ca la noi in tara a fost un concurs la care am dat totul. Mai bine nu puteam atunci pe 27 iunie 2010!

Trailer Olympus Marathon 2010

Standurile de la Olympus Marathon

Haide sa ne luam si noi niste magneziu lichid

4:15 AM:
Ma trezesc cu noaptea in cap, ca nu poate fi vorba de ziua. Destul de adormita ma echipez si iau micul dejun. O banana si un baton cu cereale, mai mult nu pot manca pentru ca este noapte si parca nu as vrea sa am un bagaj prea mare in stomac.
5:15 AM:
Pornim la drum din campingul Olympus Beach spre Dion, oraselul de unde se da startul. In drum trecem prin Litochoro si vedem poarta de finish, unde trebuie sa ajungem. Intre poarta de start si cea de finish este o distanta doar de 9km, dar nu... noi vom urca pana sub varful Mytikas la 2780m si abia apoi vom trece prin poarta de finish.

Salomon de test pentru alergatori si alergatoare

Uite si tricolorul nostru este acolo

5:40 AM
Ajungem in Dion la zona de start si incerc sa imi fac cat mai bine incalzirea. Aleg un pic, imi intind picioarele, mai vorbesc cu cei din jur, facem niste poze si ne pregatim de start. Atmosfera de aici nu se compara cu cea de la noi din tara, la noi este mult mai frumos. Lucru confirmat si de Kinga care imi spune ca i-a placut foarte mult muzica de la Hercules Maraton. Auzi Robi... pana si la startul de la Olympus Marathon se vorbeste de selectia ta!
6:00 AM
Ne uitam la ceas si vedem ca se apropie ora startului 6:05. Ma asez la linia de start in randul al 3-lea si ma uit in jur dupa Alin... nu-l vad. De data asta nu am asa emotii si nu tzopai inainte de start. Ma gandesc sa fiu atenta cand incepe numaratoarea, ca sa stiu sa numar si eu in gand pe limba mea. Numar in gand 10, 9, 8... 3, 2, 1 si iau startul. Dau drumul la cronometru doar in momentul in care trec covorul de la start, abia mai apoi aflu ca de fapt covorul de la start a fost doar pentru testarea chipurilor si nu pentru start individual, asa cum stiam eu de la Praga.

Suntem noi romanii - cea mai mare delegatie

Semnam declaratia pe propria raspundere

Fericiti fiecare cu plasa lui

6:05 AM
Startul este mai omenesc decat la noi, adica baietii nu tzasnesc intr-un sprint de parca finish-ul ar fi la 4km nu la 44. Alerg primul kilometru, cel mai rapid din tot maratonul 4:24. In fata mea vad o singura fata, este imbracata in negru pe tricoul ei scrie cu alb - Team Altec Sport. Dupa primii 2-3km abia o mai zaresc in fata si apoi... dusa a fost. Aveam sa o mai vad la festivitatea de premiera. Aceasta a fost frantuzoiaca Lisel Dissler.

Emotii ascunse inainte de start

O parte din trupa de romani la start

Ti-ai facut incalzirea?

Dupa aproximativ 5km parasim asfaltul si urmam o poteca ce taie serpentinele drumul forestier ce urca pana la refugiul Koromilia, adica km 10,4. Acesta este punctul pana unde betele de trekking au fost interzise. Trebuie sa recunosc ca nu prea inteleg de ce au interzis betele pe poteca de pana aici. Oricum m-am bucurat cand am ajuns in acest punct. Am baut un pahar de energizant, m-am servit cu un gel PowerBar din punctul de revitalizare, am cuplat 4X4 si am inceput sa trag la deal.
Aici Lisel era in fata mea cu 5min. In ceafa imi sufla frantuzoaica Olive Delphine, grecoaica Irena Maliborska, la 1min in urma era Daniela Marin si la 3min era grecoaica Natalia. Eu nu stiam nimic din toate astea, nu aveam cum sa le stiu atunci, acolo... stiam doar timpul meu 1h23min.
De acasa imi propusesem sa scot sub 6h, dar vazand timpul pe care l-am scos pana aici am realizat ca nu voi putea sa scot sub 6h, asa ca sper la 6h15min.

Ma tin de el

Pun betele si apoi arunc picioarele la vale

Se merge nebuneste, sau cel putin asa mi se pare mie. Se urca rapid si pe fiecare portiune cu panta mica, plat sau la vale se alearga. Se merge in sir indian si incerc sa ma tin tot timpul de cel din fata mea. Cel din fata mea se schimba mereu. Le urmaresc pasii si cand se da startul la alergare ma conformez. Nu vreau sa raman in urma si incerc sa tin un ritm cat mai bun. Sunt depasita si mai rar depasesc si eu. Chiar daca poteca este ingusta se mai gaseste un loc si pentru depasit.
Aud in spatele meu doua voci de fete. Mai sa fie astea mai au plamani si de povesti? Vorbesc de mine clar. Nu inteleg nimic din ceea ce spus, dar aud cuvant "ski" si in zona doar eu folosesc bete de trekking, deci clar... pe mine ma barfesc. Ma depaseste una, e grecoaica Irena... o studiez, apoi vine si cea de-a doua, frantuzoiaca Olive si ma intreaba de unde sunt: I'm from Romania! raspund eu fericita... sa stie ca si la noi sunt munti! Apoi ma depasesc rapid si 2-3 baieti. Fetele merg al naibii de bine. Si eu care aveam o impresie asa de buna despre viteza mea la deal... raman incet incet in urma.
km 15: Nu are sens sa mai vorbesc de Lisel, are deja un avans de 12min. In fata mea la 2min se indeparteaza usor Olive si Irena, iar in spatele meu la 2min urca in viteza Natalia.

Si la deal... cat mai pot de tare

Mi-i greu tare... nu ma fac

Un alt dezavantaj pentru mine (pe langa cel cu restrictionarea betelor de trekking pe primii 10km) sunt punctele de revitalizare fara pahare. Apa si energizantele ne sunt oferite in propriile recipiente. Din acest motiv Alin mi-a facut cadou un camelbak de 1L pe care-l port in spate. Am hotarat sa nu-l umplu pana nu se goleste, asadar nu ma opresc, urc in continuu, dar se pare ca urc incet. Din spate ma ajunge si Natalia care urca ajutandu-se de un singur bat de trekking. Si uite cum am ajuns cu numaratoarea de la 2 la 4 si acuma la 5.
Respir destul de greu si parca nu am putere nici sa beau apa din camelbak, asa ca pe o portiune mai lina ma opresc sa beau. Nu stau nici 1 secunda, caci tipul din spatele meu ma impinge usor de mijloc si imi spune: "Don't stop!" Felul in care m-a impins mi-a amintit de Alin care obisnuieste adesea sa ma ajute asa, atat la concursurile de echipa, cat si in turele noastre de antrenament. Oh da... cata dreptate are baiatul asta! Cum sa stau? Tocmai eu care dau sfaturi la toti sa nu se opreasca si sa alerge pe orice portiune de plat, fie ea cat de mica. Astfel imi revin rapid la realitate si continui la deal.

Sebastien Chaigneau - Franta - soseste la finish... eu sunt pe la km 30

Lisel Dissler - Franta - prima fata la finish... eu sunt trecuta de km 39

In sfarsit vad in fata ochilor imaginea pe care o cunosc atat de bine din poze. Este varful Mytikas cu impresionantul sau perete, clasica pata de zapada si poteca pe curba de nivel ce trece la 200m pe sub varf. Zambesc fericita si parca prind viteza. Poteca aceasta si refugiul Oropedia Mouson imi sunt deasemenea cunoscute dintr-un scurt metraj de pe internet. In pasi de alergare sosesc la punctul de revitalizare. Imi potolesc setea cu un pahar de apa (aici au cateva pahare), iau un gel, mai beau in pahar si o iau din loc.
Acest punct este la km 21. Prima fata a trecut pe aici acuma 21min. Incredibil 21min si inca nu am ajuns la jumatate. S-a indepartat de mine cu 5min grecoaica Natalia si cu 3min frantuzoaica Olive. In fata mea o vad pe Irena, asa ca ma simt provocata. Maresc ritmul si incerc sa o ajung din urma cat mai repede. Am in plan sa merg in spatele ei pana in trag sufletul si apoi cand o voi depasi sa "tasnesc" in fata. O ajung destul de repede din urma si nu apuc sa imi trag sufletul caci Irena se opreste si imi face loc sa trec. Hmm... asa este trebuie sa trag tare, se pare ca acest maraton este fara odihna. Alerg alerg si iar alerg! De acuma se coboara si nu voi mai avea probleme cu respiratia.
O zaresc in fata pe frantuzoiaca Olive, care este antentionata din spate ca catre Irena ca vin. Se intoarce, ma vede si ii da la vale. Acum ca am fost descoperita nu am decat sa ii dau si eu cat pot la vale. Pun betele in fata si fac pasii cat pot de repezi si mari. Ajung in spatele ei si caut o zona sa o pot depasi. Cand se fac mai multe poteci de coborare sar rapid sprijinindu-ma in bete si ii ies in fata. Am reusit! He he sunt pe locul III, doar ca pana la finish mai este mult si trebuie sa trag tare. Asa ca incerc sa ma tin de baieti si din cand in cand mai depasesc cate unul. Arunc cate un ochi in spate si observ cu bucurie ca Olive ramane in urma.
km 31: Au trecut 4h50min de la start si realizez ca nici macar 6:15 nu voi putea scoate. Acum ce mai conteaza ce timp voi scoate?... macar sa imi mentin pozitia. Ce frumos ar fi sa urc pe podium la un concurs in afara tarii!

Trupetii nostrii: Stefan, Alin si Mihai trec linia de sosire... eu am trecut de km 40

Hai ca a fost bine baiete!

In viteza pe care o am reusesc sa plonjez la vale. Ma ridic rapid si plec mai departe. Nu peste mult timp reusesc in fata unor turisti un plonjon si mai spectaculos. Pic destul de violent pe partea stanga, dar ma ridic rapid in picioare, iau de pe jos batul de trekking care s-a rupt si ma gandesc ca sunt obosita si ar fi cazul sa o iau mai usor. Turistii ma intreba daca sunt ok, eu profit si ma dau la sticla lor de apa sorbind cu pofta din ea. Unul din baieti se mira cand vede ce tug am... atunci ma gandesc: "Baietii astia urca si eu le beau toata apa! Gianina ajunge!" pun sticla jos si le multumesc. Baiatul imi spune ca pot sa o beau pe toata daca vreau, dar eu le multumesc inca o data si o iau din nou la vale.

Acuma sa vad cand vine Gianina

Ultimele sute de metri pe stradutele din Litochoro

Din pacate in fata mea nu mai este nimeni. De cand am inceput sa cobor nu m-a depasit nimeni, iar eu am depasit pe toti pe care ii vedeam si acuma sunt singura pe drum. Nu imi place situatia, dar nu am ce face... trag tare poate poate mai ajung pe cineva din urma si asa este. Dupa vreo 10-15min de siguratate in fata mea vad un tricou cunoscut. Este Istvan si-l piui. Se intoarce si ma asteapta. Imi spune ca i-a fost rau, ca a vomitat si ca va incerca sa vina in ritmul meu.
Din nou nu am pe nimeni in fata... Istvan alearga in spatele meu. Coboram pe o vale spectaculoasa si din cand in cand trecem niste podete de lemn. Ma opresc peste 2 secunde in mijlocul unui podet si privesc canoinul. "Este frumos pe aici, as-i?" ma intreaba Istvan. "Da... foarte!" ii raspund si parca suspin gandindu-ma ca acesta a fost momentul meu de pauza... mai am mult pana la vale.
La un moment dat imi intorc privirea si in spatele meu nu mai este Istvan, in schimb la 10-20m o vad pe frantuzoiaca Olive: "Nu se poate! Locul IV"... si moralul imi pica in apele reci ale canionului. Ma gandesc ca mai bine as termina pe locul 5 sau 6 decat pe locul 4. Locul 4 este ca si cum as pica prima sub linie la examenul de admitere.

Luuung a fost acest maraton 44km +3170m: 6ore 27min

Am urcat pana in nori

Mai sunt 8km pana la finish si dupa cei 36km parcursi nu ma simt in stare sa bag viteza. Apoi gandul imi zboara la Alin... si dintr-o data psihicul meu se trezeste: "Hei si ea este obosita si deocamdata este in spatele tau!". Strategia este clara: voi trage cat pot eu si daca ma va depasi... asta este, dar macar voi fi impacata ca am tras cat am putut si nu am putut mai mult. Si dintr-o data o iau nebuneste inainte. Doar ca acest inainte devine din ce in cel mai dificil, iar nebuneste nu inseamna ca alerg de mananc pamantul. Acest nebuneste este doar in imaginatia mea, caci sunt destul de ostenita.
Traseul incepe sa oscileze: ba urcare, ba plat, ba coborare. Off de s-ar hotari intr-o directie! La deal trag cat pot de tare in bete, dar cel rupt ma incomodeaza. Obisnuita fiind sa ma folosesc de chingile betelor scap din mana de cateva ori batul rupt, atunci incep sa-l tin mai strans in mana si uite asa fac besici in palma.
Trag cat pot de repede la deal, alerg pe pantele domoale, pe plat si la vale. Dupa fiecare curba arunc o privire inapoi sa vad daca se mai vede Olive. Nu pot sa vad decat 5-10m in spate, asa ca desi nu o mai zaresc pe frantuzoaica, nu ma simt in siguranta.
La km 37 am luat avans de 1min, dar eu nu stiam asa si trag in continuare cat pot de tare. Ajung din urma un tip si incerc sa ma tin de el. Cel mai greu imi este dupa portiunile de urcare sa ma pun din nou sa alerg pe pantele dulci si pe plat. Tipul asta poate... asa ca ma tin de el si il imit. Merge... merg... alearga... oftez si cu greu ma mobilizez si eu sa alerg.
Simt ca sunt din ce in ce mai obosita si imi amintesc de o intamplare de la Tusnad, unde un tip a picat inconstient inainte de finish cu cateva sute de metri. Ma tem sa nu patesc si eu la fel pentru ca simt ca nu mai am resurse si doar psihicul ma mai propulseaza spre finish. Incerc sa imi imaginez ca sunt legata de tipul din fata si el ma trage dupa el. Vad borna de 40km, ma uit inapoi si vad cam 20m de poteca goala. Daca am putut 4km, mai pot inca 4 si ma gandesc eu ca inca vreo 2km pe poteca si vreo 2km pe asfalt. Si merg robotel dupa tipul din fata mea. Borna de 41 ma face si mai optimista inca 1 km pe poteca si inca 2 pe asfalt. Apoi borna de 42km ma ingrijoreaza. Mai am teoretic 2km, dar eu sunt inca pe munte si urc. Unde tot urc? Astia sunt nebuni? Sunt mai mult de 44km? Tipul din fata mea se da o partea si imi face semn sa trec. Nu... mergi tu inainte si eu vin dupa! Tipul nu stia ca defapt eu sunt "legata" de el si el ma trage inainte!

Cei din tara ne-au tinut pumnii... s-a simtit pana in Grecia - MULTUMIM!

Ilie Rosu a concurat pe toata durata maratonului purtand intr-o mana tricolorul Romaniei
si in cealalta drapelul tarii gazda - Grecia

La un moment dat observ orasul jos si o stanca mai sus. Parca vad ca trebuie sa urc pana acolo! Observ ca cel din fata mea este grec (avea pe tricou inscriptionat un site .gr). Nu mai am rabdare si-l intreb cat mai avem. Imi raspunde: 10min. 10 min mai pot! Ajungem la capatul urcarii, iesim din padure, o scurta coborare si ajungem in oras. Vad pe asfapt ca scrie 1000m OM. YUHU... mai am doar 1km si in spatele meu nu se vede nimeni. Grecul "ma elibereaza" si o ia inainte. Eu simt ca abia ma tarasc pe stradutele oraselului Litochoro. Sunt multi copii care ma incurajeaza si unii alearga cu mine. Eu sunt epuizata si ma straduiesc sa le fac cu mana, sa zambesc si sa le multumesc tuturor celor care ma incurajeaza. Trec pe langa o terasa unde toti se ridica in picioare si ma aplauda pe mine... doar pe mine. Ridic betele in sus in semn de multumire si zambesc. Nu credeam ca poate sa imi fie asa de greu si sa zambesc. Sunt un pic stresata: "mai este mult? ca eu nu mai pot!".
Dupa un colt zaresc muzeul, stiu ca dupa el este finishul. Hai ca mai pot... In fata muzeului primesc o crengutza de maslin de la un copil. Ridic crenguta in aer si zambesc fericita... vad finishul... trec linia de sosire... primesc o medalie, o punguta... Alin ma imbratiseaza, eu simt ca nu mai pot... mai fac cativa pasi pana sub cortul de finish si ma prabusesc pe cineva. Imi cer scuze si tipul imi raspunde ca ii ok... pai daca ii ok eu ma sprijin din nou pe el. Sunt terminata! Alin imi intinde o sticla de apa, dar pe cand sa o duc la gura mi-o ia inapoi. Este speriat:
"- Gianina esti bine? Ma sperii! esti foarte rece si alba ca varul".
"- Da sunt bine, vreau sa beau apa!"
"- Nu este bine sa bei apa, ia mai bine un Gatorade!" si cheama medicii de pe margine. Sorb prima stica de Gatorade si cer apa, dar primesc din nou Gatorade. O dau pe gat si pe a 2-a si cer inca una. Intre timp vin si medicii. O tipa incearca sa imi ia tensiunea, iar un tip are un instrument cu care vrea sa imi prinda un deget. Cand il vad ma gandesc ca vrea sa ma impunga ca sa imi ia glicemia. Daca asta ma impunge acuma eu o sa lesin, ma gandesc in sinea mea si ii spun: "No! No! I'm fine!" Ei se uita la mine si nu ma baga in seama. Tipa imi ia tensiunea de la mana dreapta, iar tipul imi pune aparatul pe degetul aratator de la stanga. Alin imi da sa beau.
Medicii imi spun ca sunt ok. In tot acest timp eu stateam comoda pe tipul pe care cazusem la start si care cred ca a amortit. Isi cere scuze si imi spune ca vrea sa plece, ma ridic de pe el si pleaca. Uitasem ca stau pe cineva... asa de bine stateam. Dau peste cap inca o stica de jumate, de data asta de apa. Cat imi doream sa beau o stica de apa! Si dupa 2L de lichide si cateva minute de repaus incet incet imi revin.
Dupa 2min30sec dupa ce am trecut linia de finish soseste si grecoaica Olive. O vad de pe jos printre Alin si tipa care imi ia tensiune si ii spun la Alin: "Uite ea m-a fugarit!"

Emotionata

Bine Romania!!!

Daca in octombrie eram socata de finish-ul masculin de la Maraton Piatra Craiului, cand Ciprian Balanescu si Silviu Manea s-au prabusit dupa linia de sosire, daca atunci cand am vazut inregistrarea mi-am dat seama ca ei au tras pana la capatul puterilor si eu eram mic copil pe langa ei... acuma am facut si eu la fel. Am tras de mine pana la finish si am ajuns sa folosesc si ultima picatura de energie pe care o mai aveam in mine. A fost cea mai grea cursa a mea de pana acuma. A fost pentru prima data cand am simtit ca am tras cat am putut de mult si ca mai bine de atat nu mai puteam.

Gianina Tanase - Romania - locul III Olympus Marathon 2010

Tin sa multumesc sefilor mei si HR-ului Alcatel-Lucent, care au gasit resurse sa ne sprijine si care incurajeaza miscarea si sportul printre oamenii de birou. Sper ca la anul mai multi colegi sa fie fermecati de aceasta nebunie si sa ia startul la Hercules Maraton sau la semimaraton... un eveniment care doreste sa atraga cat mai multa lumea din vestul tarii si nu numai pentru mai multa miscare in natura, pentru sanatate!
La final vreau sa le multumesc prietenilor, colegilor de club si tuturor celor care duminica s-au gandit la noi si ne-au tinut pumnii.
Multumesc si "sponsorului" meu Tibi, care mi-a imprumutat din nou ceasul pentru maraton. In sfarsit am si eu ceasul meu acuma! Sper doar sa ma recuperez cat mai repede posibil ca sa-l pot folosi cu adevarat.