Pe Culmea Canicei cu bicicletele - 27sep

Week-end-ul acesta aveam programata tot o tura de antrenament de trail-running in Tarcu si Muntele Mic, insa intr-un antrenament pentru maraton facut ca la carte zice ca inainte de concurs se reduce intensitatea si frecventa antrenamentelor ca sa nu se ajunga intr-o stare de oboseala musculara. La concurs trebuie sa ajungem odihniti si in forma maxima, asa c-am decis cu Gianina sa renuntam la ultimul long-run din seria de antrenamente dedicate pentru maratonul din Crai.

Oricum deja parca ne plictisisem sa ne tot antrenam in fiecare week-end. Tanjim si noi dupa o tura de plimbare, in care sa ne clatim ochii cu peisaje, sa mergem pe indelete, fara sa alergam. Asa ca inainte cu o saptamana de MPC ne permitem o tura de relaxare.

Inceput promitator

Castigam altitudine

Sambata avem program in oras, iar duminica se anunta o vreme calduta si placuta. Unde sa mergem pentru o zi? Undeva nu foarte departe de casa. Si parca ne-ar place undeva unde n-am mai fost. Hmm, asta-i nu-i prea usor de gasit. Scanez rapid baza de date din tartacuta si gasesc un rezultat promitator: culmea Canicei.
O vedem adesea din masina la fiecare drum spre Herculane, o vedem din creasta Muntiilor Cernei, dar nici o data nu s-a nimerit s-o strabatem. Mereu am ales alte destinatii mai inalte, la Canicea nici nu stiam daca sa-i zic munte sau un deal mai inalt. E un fel de surata mai mica a Cernei, se intine paralel cu sora ei mai mare si parca n-a avut curajul sa se ridice mai sus. Ajunge doar pana la 1200-1300m.
Apelez la prietenul Gogu Earth si vad o multime de drumuri ce urca sus in culme si unul ce strabate frumos Canicea de la un cap la altul. Asadar cum intuiam e un loc perfect pentru o tura pe biciclete.

Sus-jos pe culme

Tot pe drum

Calare pe culmea Canicei

Drumul ce urca din Globurau ni se pare cel mai interesant, asa ca duminica inainte de pranz parcam masina in capul satului. Pregatirile noastre de tura starnesc imediat curiozitatea satenilor din preajma si fara sa cerem prea mult deja primim informatii utile despre acces, izvoare, ba chiar si despre legendele Canicei.
Altii ne indruma inapoi la pe E70, in Domasnea, cica acolo este un drum ce duce pana sus pe care se poate urca cu masina. Il stim si noi, dar le explicam oamenilor ca noi vrem pe biciclete. Nu prea inteleg ei cum vine asta sa ne chinuim sa pedalam la deal, cand noi avem masina... orasenii astia se cam plictisesc cu binele acolo la oras.

Pedaland alene

Spre Piatra Elisovei

Urcarea incepe asa cum ma asteptam cu o mica repriza de push-bike, asa de incalzire, dar apoi drumul de tractor urca frumos spre culme si putem pedala cu spor. Peisajul e destul de sterp si uscat sus pe culme, cu iarba uscata ca iasca si o gramada de ciulini, iar cand apar si stancariile pe culme ne aduce aminte de peisajul din Grecia de pe Ypsarion.
Ajungem intr-o sa unde dam de o stana si de un izvor. O trimit pe Gianina in solie la ciobani sa-i intrebe cum se cheama locul. Ciobanii se mira ei oleaca de intrebarile jupanitei, calare pe bidiviul cu 2 roti, dar aflam ca "Pamantul rosu" i se spune locului.

Un ultim peisaj de vara

Alin grabit la intalnirea cu Elisova

Pornim mai departe, luam altitudine serioasa aici si ne trezim sus pe culme. Suntem deja la peste 1000m si de aici nu mai avem urcari majore, culmea e usor valonata, cu mici suisuri si coborasuri. Privelistea ce ne inconjoara e fantastica. La picioare ni se intinde panglica soselei E70 cu satele Domasnea si Cornea, iar de cealalta parte a culmii ni se asterne valea Bela Reca cu satele gugulanilor Cornereva si Bogaltin si puzderia de satuce si catune de la poalele crestei Cernei care ne bareaza impunatoare vederea spre orizont.
Stancariile se inmultesc pe culme si ajungem la locul cel mai emblematic al zonei: Piatra Elisovei. Aici e o pajiste intinsa ca o campie la 1100m unde parca Sfarma-Piatra s-a jucat si-a presarat peste tot cu bolovani si-a mai cladit si o mica citadela de stanca ce domina imprejurimile. Locul are ceva mistic, e atat de liniste, parca ar fi alt taram rupt de lumea de jos, parca are ceva enigmatic. E locul unde copil fiind mi-ar fi placut sa ma joc de-a indienii sau de-a haiducii lui Sapte Cai, sa ma cred Winnetou sau Margelatu.
Ma intreb cine-o fi fost Elisova? si care o fi legenda ei? Vreo cuconita care s-a aruncat de pe stanci pentru ca parintii vroiau s-o marite cu boierul satului si ea il iubea pe haiduc?

La poalele Elisovei

Stonehenge

Plaiurile gugulanilor

Pornim mai departe, castigam in altitudine, drumul de tractor urmareste culmea pe linia cea mai usoara, ocolim vf Padina si ajungem in niste pajisti intinse ce seamana oarecum cu Crovurile Mehedintene. Siraguri de stanci strajuie marginile platourilor aflate la 1200m altitudine, care ne ascund privirilor vaile si satele de la poale. Zarim doar culmea Cernei care se iteste deasupra stancariilor. Curiozitatea ne indeamna sa strabatem platoul spre margine si sa privim dincolo. Privelistea e coplesitoare, parca ne-am afla in avion.

Mai urcam mult?

Pedaland pe covorul prospat asternut

Depasim si cel mai inalt varf al culmii, vf Poiana Mare si incepem coborarea. Ajungem la o gospodarie cu un staul cu vaci unde ne punem la povesti cu niste ciobani prietenosi. Noi suntem ca de obicei curiosi sa aflam cat mai multe despre povestea locurilor. Aici e Capul Varului si ciobanul se lauda cu cea mai buna apa de izvor din toata zona Cornerevei. Oile nu-s acum aici, sunt plecate la munte. Intreb care-i Muntele si omul imi arata spre creasta Cernei. Aha, deci aici nu suntem pe munte. Suntem la 1200m, dar totusi suntem pe un fel de deal. Exact cum gandeam si eu despre Canicea ;)
Ciobanul imi arata varfurile de pe creasta Cernei si e de-a dreptul mirat ca le cunoastem denumirile. Ii explic ca umblam si noi destul de des prin locurile acelea. Ei oamenii locurilor umbla pe munte cu munca, noi in schimb din placere.
Il intreb pe cioban daca peste iarna sunt zapezi mari pe aici. La cum exclama omul, deja fac planuri de schi de tura pentru la iarna pe frumoasa culme a Canicei.

Coboram...

Ura si vale!

Peisaj bucolic

Joiana autentica

Continuam drumul nostru si ajungem intr-un alt loc de vis: saua Iarba Moale. Asta stim si de pe harta, dar preferam sa-l intrebam pe un mos ce sade linistit. Aici in locurile astea rupte de lume, timpul nu pare o problema pentru el. Nu-i de mirare caci pana si denumirea locului indeamna la odihna. Ne place sa intram in vorba cu oamenii locurilor, caci uneori denumirile stiute de localnici nu seamana cu toponimele din harti.

Si incepem sa coboram... si coboram... acum vine si partea frumoasa dupa ce am urcat atata. Un noian de drumeaguri si poteci incepe sa se teasa in fata noastra. Drumeaguri care ne imbie sa le urmarim, toate faine de coborat. Noi vrem sa iesim sa iesim exact in saua Arsuri, sa nu coboram inspre barajul de la Rusca, caci de acolo am avea de urcat inapoi pe sosea pana in Arsuri. Dar am vorbit de acasa cu prietenul Gogu Earth si stim exact pe unde sa o luam.

Drumul capitelor

Sa tot umbli pe aici!

Drumul ne poarta printre fanete si prin livezi. Si cum e toamna e musai sa facem opriri printre pomii incarcati cu roade. Ne punem sa gustam pe alese mai multe soiuri de mere. Hai sa ne luam cateva si in rucsacei. Apoi dam de nuci. Ne luam si din astea? Apoi culmea dam de pere. Si din astea ne mai luam? Si noi suntem cu rucsaceii mici de alergat, nu prea incap multe in ei, dar cred ca saptamana urmatoare nu mai trebuie sa mergem prin piata dupa fructe ;)) Si astea-s fructe bio din tara Gugulanilor, nu fructe de import.

Mere bio

Livada bio

La noi acasa in...

Iesim la fix in saua Arsuri, unde intalnim o liota de copii care nu se joaca cum ne jucam noi pe vremuri. N-au nici 14ani, dar au mini-motoare enduro si le ambaleaza la deal de-i auzeam de sus din livezi. Nu-mi vine sa cred pana unde a ajuns "civilizatia". Micii enduristii ruleaza in paralel cu noi, ii incanta ca ne-am nimerit si noi pe 2 roti pe-aici, sunt foarte entuziasmati ca ne pot face niste demonstratii, sunt foarte incantati ca ne depasesc cu usurinta. Stam la o poveste si le explic ca sportul asta al lor il pot face si mai tarziu, cand mai invata si alte lucruri, dupa ce mai alearga sau mai pedaleaza la deal, ca nu castiga altceva in afara de fum si galagie. Degeaba, nu par impresionati de argumentele mele si li se pare inutil sa se oboseasca pedaland la deal.

Rodul toamnei

Iesiti la civilizatie, ne intoarcem in Globurau la masina prin Cornereva, coboram pe soseaua de la poalele culmii Canicei ce strabate valea Ohabei si a Bela Recai.
Ajunsi la masina, stam iar la povesti cu unul din satenii din Globurau cu care povestisem la pranz la plecarea in tura. Acum aflam si legendele legate de culmea Canicei, cum ca sus pe Piatra Elisovei bantuiau in vremurile de demult haiducii, care ascunsesera o comoara sub stancile de pe varf ce-a infierbantat mintile multora, apoi dupa razboi in perioada stalinista isi aveau cuibul luptatorii anti-comunisti. Si-l intreb care e legenda Elisovei? E vreo cuconita care-a sfarsit tragic? Eu tot incerc sa imaginez povesti romantice cu Elisova. Pai iti spun eu de la ce vine Elisova zice nenea: vine de la haiducii care s-au perindat acolo si de la partizanii anti-comunisti. Bun, mda intr-adevar, cum de nu m-am gandit? Nu mai am nici o replica, e o legatura foarte "directa" si o explicatie beton.

Palarie intr-un picior, ghici ciuperca ce-i?

In concluzie a meritat cu prisosinta iesirea de-o zi pe Canicea, o zona foarte frumoasa pe care am neglijat-o pana acum din cauza suratei mai mari Cerna. Este nemaipomenita de parcurs cu bicicleta si cum nu este o zona inalta se preteaza cel mai bine acum toamna cand nu mai sunt caldurile cele mari de peste vara. Si daca vor fi zapezi mari la iarna cred ca vom reveni pe Canicea la o tura pe schiuri.

Track-ul traseului il gasiti aici: http://alpinet.org/main/poteci/trackprofile_ro_t_profil-track-gps-culmea-canicei_id_707.html