"Fiind baiet paduri cutreieram" - muchia Vistei 4-5apr

De mai bine de 2 luni stau cu ochii pe prognozele meteo si urmaresc starea zapezii din Fagaras, jinduiesc cu dor dupa o muchie nordica. Daca primul lucru care-l fac unii e sa-si bea cafeaua de dimineatza, eu obisnuiesc sa citesc buletinul cu riscul de avalansa din Fagaras.
Planuisem cu Cata Pobega si Corina Drosino toate detaliile unei ture pe muchia Vistei Mari, insa ba vremea, ba zapada se incapatzaneaza sa nu fie optime asa cum o cer planurile unei ture pe o muchie nordica fagarasana.

Muchia Dragusului si Zanoaga

In jurul nostru primavara explodeaza, totzi prietenii trec la turele de primavara in zonele inverzite, pana si Corina dezarmeaza, dar eu cu Cata ramanem tari pe pozitzie... doi nostalgici ai zapezilor inca mai spera ca vor gasi iarna acolo in lumea crestelor.
Si uite asa ajungem sa facem ceea ce ne "temeam" tot asteptand momentul prielnic: o tura de "iarna" pe o muchie nordica fagarasana in prag de primavara.

Muchia Zanoaga si Vistea Mare

Incalzirea puternica din ultimele zile amenintza serios starea zapezii, insa noi nu vrem sa ratam vremea splendida ce se anuntza pe week-end asa ca pornim optimisti spre Fagaras.

Plec la drum de vineri seara din Timisoara si pe la miezul noptzii trag la "hotelul" nostru de 3 stele de la poalele Fagarasului, clasicul nostru loc de boschetarit in gara din Avrig. Cata vine cu trenul din Bucuresti si sare direct in "pat", adica isi intinde sacul de dormit pe platforma de beton a depozitului de langa gara.

Piscuri si creste fagarasene
(Galasescu Mic, Muchia Dragusului, Galasescu Mare, Galbenele, Muchia Zanoaga)

Somnu-i cam scurt, ne trezim destul de devreme la 7am, caci azi avem treaba multa de facut, trebuie sa urcam in muchia Vistei si sa ajungem cat mai aproape de zona alpina. Micul dejun il luam chiar sub poalele muntelui, intr-o poiana insorita chiar la gura Vaii Vistei.
Peisajul este coplesitor, suntem entuziasmatzi la vederea muchilor ce scanteie in soare, stau frumos aliniate si ni se astern privirilor, arata ca niste spinari uriase si ascutzite de dinozaur, iar noi niste furnicutze viteze ne alegem dihania pe care urmeaza s-o suim.
Suntem doar putzin dezamagitzi de goliciunea crestelor, se zaresc petice mari de stanca si iarba, dar ce sa-i faci? se pare ca primavara a venit mai repede decat ne asteptam.

Privind la Rautatzile Gardomanului

Pentru inceput urcam pe valea Vistei pe traseul turistic. Trecem pe langa o exploatare forestiera si ii blagoslovim in gand pe taietorii de copaci care au stricat tot drumul cu utilajele lor si l-au transformat intr-o masa mocirloasa in care suntem nevoitzi sa intram in noroiul clisos pana la glezne. Yaaacs! Ne consolam cu gandul ca zapada ne va curatza curand bocancii. Trecem de confluentza cu Paraul Terzii ce vine dinspre Zanoaga si incercam sa ghicim zona de urcare ce-o descrie Andrei Beleaua in cartea sa "Pe custurile fagarasene". Peste tot sunt versantzi abruptzi impaduritzi presaratzi cu stanci, ceea ce-i face cam neprimitori pt urcat. Dupa primul podetz de lemn care ne trece apa Vistei pe malul drept, ochim un versant la fel de abrupt, insa fara stanci.

Muchia Zanoaga... cam despuiata de vesmantul iernii

Cata are la el GPS-ul Garmin primit de la Alpinet ca sa culeaga track-uri si eu rad de el: Cata, cine crezi c-o sa fie asa nebun ca sa urce dupa track-ul facut de noi aiurea prin boschetzi?
Avem noroc ca nu-i padure deasa, cu crengi din alea printre care nu potzi patrunde, putem face slalom printre copaci si inca nu e zapada pe versant, deci putem urca destul de usor... usor adica cat se poate pe o panta de 50 de grade, in bocanci de iarna, pe o caldura ca si vara si cu niste rucsaci impovaratzi de o gramada de fierotanii: bucle, nuci, frienduri, pitoane, coltzari, pioletzi, plus coarda, casca, un cort micutz si alte acareturi mai domestice.

Cata... vine vine primavara!

Padurea asta-i neumblata bine, pesemne putzini masochisti ca noi se aventureaza pe aici, caci dam de urme de capre la greu, adica de bomboane de padure, dar caprele se ascund de noi, nu le zarim defel. Daca tot suntem pe teritoriul caprelor ne adaptam si urcam intr-un stil de mers capresc ;)) adica in 4 picioare, betzele telescopice sunt prelungirea mainilor, altfel n-avem cum urca panta asta zdravana.
Ca sa mai indulcesc urcarea, imi las gandurile sa zburde... la capitolul fizic noi specia umana suntem mult mai slab dotatzi decat cornutele carpatine, suntem de-a dreptul handicapatzi as putea spune; capritzele sprintzare poate rad acum de noi ascunse dupa copaci, vazand cat de neindemanatici urcam... pardon neindepicioric ar trebui sa spun ;)

Fac o pauza si Cata nu mai apare, il vad undeva departe jos si nu pricep ce se tot invarte pe acolo. Rucascul lui e ghidus si cand l-a pus jos a luat-o frumusel la vale de-a dura vreo 50m.

Alin... fac supa intre jnepeni (by Cata Pobega)

In sfarsit dupa vreo 1.5h de urcus pieptis ajungem sus pe culme, la 1450m altitudine, unde dam si de prima zapada compacta.
Dar n-am scapat de greu chiar dc suntem iesitzi pe muchie, greul abia acum incepe. Mersul prin padure pe muchie nu e deloc usor, ocolim crengile ascutzite ale brazilor, sarim trunchiurile doborate de furtuni, spargem mereu urme prin zapada fleasca inmuiata de caldura, avem de ocolit o gramada de stanci mari ce stau presarate pe creasta, toate prevestind adevaratele obstacole ce ne vor astepta in partea alpina a crestei.
In plus mai dam si de urmele lui Mos Martin prin zapada pe care le urmam o bucata buna, dam si de copaci cu scoartza rascaita. Se vede ca mosul stie sa ocoleasca frumos toate obstacolele, merge economicos, asa ca ne tinem dupa el. Ma rog nu suntem noi indieni cititori de urme, dar urmele par vechi si speram sa nu dam cumva de barlogul lui :D

Muchia Zanoaga la asfintzit

Muchia castiga foarte putzin in altitudine, e destul de plata in zona asta impadurita, depasim doar o serie de cocoase relativ micutze si dupa 3.5h de cand am ajuns pe creasta (1450m) abia reusim sa iesim din padure (1750m).
Avem in fatza primul varf mai serios, vf Surupaturei o piramida stancoasa acoperita de jnepeni si ne pregatim s-o atacam, dar la primii pasi in golul alpin ne pierdem instantaneu entuziasmul. Zapada e moale fleasca, suntem intratzi pe teritoriul jnepenilor si noi ne afundam pana la sold. Probabil daca nu am avea rucsacii in spate ne-am afunda pana la gat :))
Asta nu mai e alpinism ce facem noi acum, e jnep-line prin zapada cu rucsaci incarcatzi cu echipament de alpinism :D E foarte frustrant sa te chinui 15minute cu zapada pana in sold ca sa avansezi nici macar 50m.

Apartamentul nostru de pe calea Vistei (by Cata Pobega)

Ne declaram invinsi de jnepeni pe ziua de azi, ne oprim sa facem planul. Si incepem cu cel mai bun lucru: ne punem sa mancam, ba scoatem si primusul si facem o supa printre jnepeni ;)
E deja ora 17.30, noi suntem abia la iesirea din padure la 1750m, in ritmul asta de melci turbatzi n-o sa reusim sa urcam cei 200m diferentza de nivel ai varfului ca sa mai gasim in saua de dupa el un loc de cort pana la lasarea intunericului.
Asa ca decidem sa sapam o platforma in zapada, nivelam locul si instalam cortul. Ne gandim sa ne punem la somn cat mai rapid si sa ne trezim noaptea pe la 2am, poate zapada va inghetza la noapte si vom putea merge la coltzari depasind mai usor zona de jnepeni.

Pregatiri de culcare (by Cata Pobega)

Somnul e tare dulce, nici nu auzim ceasul la 2am :D Ma trezesc eu la 6am, il alertez si pe Cata: scoala duglishule c-am ratat startul asta-noapte! Dupa cum se intoarce pe partea opusa si cum mormaie: las ca si asa e moale zapada! ;)) deduc ca nu-i foarte entuziast sa verifice starea zapezii. Fac eu "sacrificiul" si ies din cort si zapada pare sa fie inghetzata. Ma cuprinde brusc o ciuda teribila, am dormit ca si valizele in gara si-am ratat orele de frig de care puteam profita.
Pana topim zapada pt ratziile de apa de peste zi, pana mancam si strangem cortul se si face 7.30am, adica tarziu, extrem de tarziu, soarele deja iese dupa muchia Zanoaga si ne zambeste vesel. E prima data de cand merg pe munte cand ma uit urat la el si-i spun sa-si traga o perdea de nori pe fatza sa nu-l mai vad :D Degeaba, ca se anuntza o zi splendida, fara pic de nori si la fel de calduroasa.

Muchia Gardomanu... in loc de buna-dimineatza

Ma pornesc eu increzator la deal si cum trec de urmele sapate ieri ma poticnesc brusc si povestea se repeta: ma afund pana la sold. Crusta inghetzata de deasupra cedeaza sub greutatea mea. Daca imi dau rucsacul jos ma tine, cu rucsacul plin cu fierotanii in spate ma afund imediat. Ma uit neputincios la un mic varfuletz aflat 50m deasupra si calculez ca la ritmul asta de cartitza mi-ar trebui cel putzin 30min sa urc acolo :)) Bun da, renuntz... nu prea-mi sta in obicei sa ma dau batut, dar totusi am venit sa fac alpinism, nu jnep-line prin zapada.

Rautazile Gardomanului

Ma consolez cu gandul ca oricum si trecutzi de jnepeni n-am face mare lucru prin zapada moale care nu tine nici la coltzari, nici la piolet. Catzaratul pe stanca in conditziile astea ar fi un chin. Asta daca am intalni zapada mai sus pe creasta. Ma uit la muchiile vecine: versantul estic al Gardomanului batut doar de soarele diminetzii mai are zapada compacta, dar versantul vestic al Zanoagei, batut toata ziua de soare, arata ca un tigru siberian, e tot tarcat in petice de zapada si de iarba. Iar sus in muchia Zanoagei sunt portziuni mari fara zapada, doar iarba si stanca. Pai asta nu mai e alpinism de iarna ;))

Pregatiri de drum (by Cata Pobega)

Fagarasul ne spune: baietzi mergetzi acasa, venitzi iarna viitoare! Asa ca il ascultam si facem cale intoarsa. Decat sa mai lungim drumul pe muchie pe unde am venit, tot ocolind bolovanii presaratzi pe creasta, ne gandim ca-i mai bine sa-i dam direct la vale ca doar acolo trebuie sa ajungem. Tot prin paduri neumblate haladuim, doar noi si salbaticiunile si tot coborand asa imi aduc aminte de poeziile copilariei... "fiind baiet paduri cutreieram" ce parca tare bine se potriveste cu tura noastra, in care doar alpinism de iarna n-am facut :D doar am plimbat echipamentul in spate cutreierand padurile :P O fi si asta o forma de antrenament buna pt turele urmatoare ;)

Locul nostru de bivuac

Alegem "traseul" de coborare dupa miros si avem noroc caci nu dam de rupturi de panta, doar zapada mare la inceput, in care ne afundam peste genunchi, apoi trunchiuri de copaci prabusitzi care trebuie urcatzi si coboratzi, apoi la final nimerim pe un valcel frumos astupat cu zapada care ne coboara pana in valea Vistei.

"Fiind baiet paduri cutreieram"

Drum spre vale sau spre inaltzimi?

La iesirea de pe vale e primavara in toata regula, ne lasam inima si ochii sa odihneasca intr-un camp de branduse.

A venit primavara!

Buchet pentru fete

De sezon

Chiar daca nu iese planul cum vrem noi, oricum e frumos pe munte si nu putem fi suparatzi caci Fagarasul ne-a daruit o vreme splendida. Mai venim iarna viitoare cu planuri mari...

Fotograful pasionat (by Cata Pobega)