Nici nu stiu cu ce sa'ncep... sa incep de marti, de vineri sau de sambata? Ca sa nu va plictitesc prea mult am sa incep de vineri, povestea care a inceput marti, ramane pentru prieteni, ramane de povetit fata-in-fata.
Asadar... vineri... ziua dinainte de concurs:
De data aceasta nu ne trezim in cort/masina undeva intre Timisoara si Brasov, suntem la noi acasa, in viata cotidiana cu gradi... as spune munca, dar a fost picnic de dimineata si pana dupa ora pranzului, apoi bagaje, recuperat pe cel mic de la gradi si scurtul drum pana la Moeciu. Cand m-am dat jos din masina, ma simteam de parca as fi venit de la Timisoara. O jumatate de zi la picnic m-a cam obosit, as fi dormit un pic, dar nu aveam timp de asa ceva.
Ajunsi in Moeciu, am lasat copiii sa doarma in masina sub supravegherea mamei mele... bunica Geta, si ne-am dus sa ne ridicam numarul de concurs. Lume cunoscuta, lume buna ... si altfel de lume. Urmeaza cazare, o noua runda de socializare... pregatirea pentru maratonul de maine si aprovizionarea cu geluri. Anul acesta nu am folosit in cursa geluri, dar acum, fiind vorba de maraton, de 40km, de multe ore... trebuie sa si mananc ceva :)
Dam o vizita la familia Zinca, sa-l vedem pe cel mai simpatic din familie, sa-l mai stresez un pic pe Ionut cu nevoile mele de produse Racer... si gata... fuga la culcare, ca este tarziu.
Dimineata il aud pe Alin care iese la inviorare... nu am curajul sa ma uit la ceas. Mai dorm un pic si-l aud din nou misunand in zona... incerc sa mai dorm, dar parca nu se mai prinde de mine. Ma ridic din pat in jur de ora 7... ma invart de 2 ori si-l intreb pe Alin: acuma ce facem noi 2 ore pana la start? Evident ca ma trimite si pe mine la inviorare... asa ca fac un jogging pana la Radu Milea si la Ionut la pensiune si ma fac utila, dau si eu o mana de ajutor la montarea unui cort, apoi jogging din nou inapoi la pensiune. Ce sa mananc, ca mie nu imi este foame dimineata? Iau niste polen de albine, niste miere, jumate de baton de la Alin si gata... imi ajunge, ca apoi nu mai pot fugi :)
Ma echipez si ies la soare. Centru Moeciului se umple de lume, de data aceasta masinile sunt parcate la distanta si arata mult mai bine asa... Il rog pe Radu sa faca cu mine niste speciale, ca nu ma simt incalzita, dar nu prea mult ca deja simt ca respir greu si este timp suficient si pentru asta.
Merg la linia de start, tzopai un pic pe muzica care-mi place si ma gandesc ca in alti ani topaiam de numai numai la start de emotii. De la o vreme emotii la linia de start nu prea am mai avut... Cred ca doua nasteri m-au schimbat un pic (Cristi G, Alin ce ziceti?). In cele din urma luam startul, un pic dupa ora 9.
Nu mi se pare ca alerg repede... ma uit in fata si o vad pe Ingrid si pe Alexandra Dobre cu vreo 50m in fata... ma uit la ceas... totusi nu-i incet. Ma gandesc ca 40km sunt multi si nu ma grabesc, raman in ritmul meu mai incet de inceput. Se termina asfaltul si incep sa maresc ritmul, ar fi bine sa fiu mai in fata pe poteca totusi.. trec apa si incepe maratonul.
Ma simt bine, merg, alerg... si spre uimirea mea o vad pe englezoaica in fata. Eu am luat startul cu gandul la fuga pentru locul III, dar dupa cativa km ma gandesc ca un nou target nu suna rau. Asa ca o ajung din urma pe Lauren, bag un gel Racer, bag un ATP (tot de la Racer) si imediat dupa La Mandru o depasesc. Bag mare la deal, nu si la vale... unde sunt depasita de 2-3 baieti si realizez ca nu merg bine. Tot pe coborare ma depaseste Lauren... pe urcare o depaesc iar... tot asa pana la ultima coborare din bucla unde abia cobor... si ma depaseste si Paula.
Beau un pic de apa in punct si pornesc la deal dupa Paula. Pe urcare ne regrupam... WOW 3 fete in batalie... SUPER pana acum nu am simtit niciodata cum e sa alegi impreuna cu alte 2 fete. Acum imi amintesc de povestile lui Alin din cursa, cand imi spunea ca erau 3-4 impreuna... Alerg la maraton, deci am timp de gandire... si-l aud pe Ion Trandafir: bine fetele locul II, locul III si locul IV. Nu Ion... suntem locul II... suntem aici impreuna... imi spun eu in gand si continu sa imi fac o noua strategie. Vad ca fetele baga mai bine la vale decat mine, de Paula stiam asta... am observat pe bucla 1 si la Lauren asta. Am mai observat ca Lauren se uita in spate din cand in cand... asa ca ma gandesc asa... ia sa le las eu pe ele sa se oboseasca una pe alta intrecandu-se, eu am sa stau in spatele lor si voi depasi, cand voi simti ca o voi face definitiv... Suna super! Zis si facut!
Pe coborarea in sosea ma "pierd" un pic de ele, cronometrez pe ceas sa vad cat am pierdut, asfaltul mi se pare ingrozitor de greoi si abia fug, dar pana in punct recuperez ceva din secundele pierdute pe coborare si o iau la deal.
Bucla 2... cea mai grea... ma uit la ceas care imi spune cati km s-au scurs, cati km mai sunt pana sa schimb viteza. Ma bucur ca mai am 2km de "odihna", ma gandesc la cuvintele lui Alin si ii dau inainte... cu Gica. Deja parca am facut echipa cu el. La Maraton Bucuresti am alergat cu el pana aproape de final, aici tot la fel...
Ajung sus in punctul de la Cheile Gradistei unde sunt fetele. Ele pleaca, eu beau 2 pahare de apa si... dupa ele... kilometrajul imi spune ca trebui sa schimb viteaza, acum incepe maratonul. O ajung din urma pe Lauren, ma pun in spatele ei, un pic dreapta, pentru ca am observat ca mereu intoarce capul pe stanga :), stau sa ma "odihnesc" un pic, imi pregatesc depasirea... si o fac... "gata Lauren... nu te voi mai vedea pana la sosire" imi spun in gand (si asa a si fost).
Acum o am pe Paula in fata. Stiu ca urmeaza coborare, asa ca nu are sens sa fac prosti... Ma leg de baiatul din fata mea care arunca asa "frumos" un ambalaj in iarba curda din stanga noastra... si ii spun ca nu-i asa de greu sa-l care gol la vale... (apropo eu la linia de sosire aveam toate ambajalele la mine, doar pe primul l-am atuncat la gunoi la punctul de la scoala), il depasesc si sunt atenta la picioare nu care cumva sa ma imprasti naibi pe aici (avand inca urme de la cazaturile din cursa anterioara). Ma uit in fata si nu-i mai Paula... mai sa fie... iar s-o dus? bag capul in pamant si incerc sa fug mai repede... repede, dar in directia gresita... pentru ca am ratat iesirea din poteca si curba la stanga care te baga in padure. Am realizat acest lucru abia cand am ajuns jos la ceva constructie de lemn... ma intorc inapoi si baiatul este dupa mine... il intreb: noi suntem bine? nu stie nici el... o iau in sus inapoi, privesc in dreapta, in stanga si neuronii mi-au inghetat... renunta la a mai urca si o iau din nou la vale... sunt super nervoasa... nu pot sa cred ca am ratat zona aia. Este o zona delicata unde a gresit si Cecilia si Daniela in 2012, unde cred ca in fiecare an se gaseste cate un ametit sa nu fie antent si sa o ia la vale... Sunt neagra de furie... pe mine evident... ajunsa la asfalt imi aminte de Truly care intr-un an avea mana rupta si a stat acolo-n punct... de ce? de ce? de ce daca acolo greseste lumea nu a fost nimeni...??? de ce? Sunt super nervoasa... dar n-am ce sa fac. Bostan ma intreaba nedumerit de unde vin si ii spun ca am gresit... merg in punct, unde o vad pe Paula, beau niste apa si plec pe bucla 3.
De ce am mai plecat pe bucla 3? Pentru ca eu am venit aici ca sa alerg un maraton, asa ca plec imediat dupa Paula din punct, bag un sprint pe asfalt... si imi spun: nu ai nimic de pierdut... baga tare! Si ce daca te tai? Oricum esti descalificata! La podet Bulgaru ma incurjeaza ii spun ca am gresit traseul, ii las ochelarii de soare si o iau la deal. Bucla 3... cea mai "frumosa". Un gel, un ATP... si da-i inainte cu tupeu... Il Ajung pe Vasilache, il ajung pe Iordache... ce-o fi cu el oare... urc urc si iar urc cu gandul la apa de la tanti din deal. Ajung acolo... savurez apa si ma bufneste rasul cand un baiat imi spune ca prima fata nu este departe, ca mai am un pic si o ajung. Ii spun "ye...ye..." si imi vad de drum. Il prind din urma pe Andrei Tale, care asculta muzica si se sperie de mine. Ma incurajeaza si el si coboram impreuna in valea Bangaleasa. Din nou imi simt picioarele grele dupa coborarea aia in care am bagat cat am putut... numai sa nu o mai vad pe Paula :) iar pe drum.. plumb... o iau la pas pentru 5-10m sa imi las picioarele sa respire, timp in care Andrei ma incurajeaza... hai alearga, ai in fata 3 baieti si apoi este Emanuela, uite in fata se vede Tomi Coconea... Tomi?!?! hai ca nu o ajung eu pe Emanuela, stiam ca are 7minute avans, dar pe Tomi n-ar fi rau sa-l prind. In cele din urma scap de drum... beau 2 pahare de Pepsi in punct si o iau la deal in fundul lui Tomi... "Hai Tomi, ia-ma in spate" ii spun in gluma, caci stiu cum isi cara parantanta in spate si alearga cu ea. El se da la o parte si ma lasa sa trec... Nu... nu... nu asta vroiam... haide du tu ritmul ca mergeai foarte bine, dar imi spune ca se resimte dupa cei aproape 50km alergati la Wings for Life. Ma simt onorata sa duc eu ritmul si ii dau repejor la deal.
Nu dupa mult timp va vad un baiat in fata... gata... hai sa-l prind... il ajung, il depasesc, ajung la 3 voluntari care stau in ploaie si se plang de grindina... atunci realizez si eu ca este o ploaie cu gheata... ma intreb oare ce rol au ei acolo, nu mai bine erau ei pe bucla 2 :) :) ... turisti sigur nu erau ca stateau pe loc. Mai vad un baiat in fata... si uite-ma ajunsa in Gutan. Nu-i nimeni aici??? Ma mir... apoi vad un baiat singur...sub un copac, la vreo 10m de traseul care ma intreaba "20 si cat?" si 6 strig eu... desi chiar nu conteaza...
Ma uit la ceas... de aici trebuie sa alerg 7km ca si cand fiecare din cei 7km ar fi ultimul. Gandul imi zboara din nou la vorbele lui Alin... mai cate o urcare... care imi "strica" media pe kilometru... mai Aline ai zis ca aici este doar vale... ce naiba? Alerg... pana la sosire nu am voi sa fac un pas de mers... alerg alerg si iar alerg. Numar kilometrii ramasi... pe baiatul din fata (Cosmin Podariu) nu-l pot ajunge... alearga si el totusi :) Florin Munteanu ma incurajeaza si ii spun ca am gresit traseul...dar nu pare sa inteleaga, este simpatic si imi spune "nu-i nimic, dai inainte ca nu mai este mult... bravo".
Ajung la partea de coborare "urata", la apa, la asfalt ii dau un ultim sprint...mai pot!!! sunt fericita pentru ca stiu ca am scos un timp super.. si vad sosirea... atat de frumoasa... un covor verde cu ghivece de flori pe margine... de vis... sunt anuntata ca sunt descalificata... lucru firesc... dar apoi ma simt luata la impins vagoane... cand mi se spune in public, la microfon, ca traseul a fost marcat impecabil, ca eu il stiu foarte bine... da... il stiu atat de bine incat uite ca si mie mi s-a intamplat. Returnez medalia... pentru ca totusi nu sunt o "finisher" si trag o tura de plans...
Cum am putut sa ratez zona aia? Cum? Cum au patit-o si altii. Cum a patit-o si Ingrid, doar ca ea si-a dat seama mai repede si s-a intors. Multe ganduri mi s-au scurt in urmatoarele 5min... chiar si unul sa merg la anul sa stau acolo in punctul ala :) :) dar apoi mi-am revenit, si m-am bucurat de reusita mea. Care reusita??? am facut o cursa aproape perfecta :) o mica gresala care m-a scos din clasament... asta chiar nu conteaza. Eu nu voi uitat aceasta cursa... ba mai mult, tind sa cred ca daca nu gresam traseul nu as fi avut curajul sa trag de mine pe bucla 3 asa cum am facut-o. Am scos cu 7min mai bine decat in 2014 pe bucla 3 si cu 18min mai bine pe traseul de maraton. 4h20min... un timp de care mi-am batut singura joc, dar care mi-a spus multe: deci da... cineva (la plural) are dreptate.
Dupa un dus, a urmat socializare... de data aceasta ne-am bucurat sa ne revedem cu timisorenii, pe Razvan cu fetele si parintii, pe Nutu si pe Bogdan Solga, am mancat pastele impreuna cu Lauren si am povestit cu ea un pic... despre ceea ce ne leaga... despre alergare si am realizat din nou de ce nu ne atrage sa mergem sa alergam in alte tari. Pentru simplu fapt ca acolo esti "singur" nu-l stii pe cel din fata ta, nu-l stii pe cel ce vine din spate, inainte si dupa cursa nu ai cu cine povesti... pentru ca nimeni nu tie prieten pe acolo... Ce bine este aici cand fug cu Gigi... Gigi... de ce n-ai fost cu mine acolo? :( regret ca te-am depasit acolo... trebuia sa fi terminat impreuna bucla 2...
Apoi bagaje, inca o poveste scurta pe prispa casei, festivitatea de premiere... fugutza acasa, caci unul din noi trebuie sa isi faca alte bagaje, pentru alta calatorie.
EcoMarathon 2015 - o cursa aproape perfecta :)
.jpg)
