Satele Plopi si Eibenthal 30mar - 1apr

Trupa ratacita prin Tzarcu asta iarna… he he asta iarna, ca uite, primavara a venit, au avut un gand frumos pe care l-au si pus in practica sambata. Gandul lor a fost sa-i viziteze pe batranii din Plop, care i-au primit cand erau inghetzatzi si epuizatzi dupa atatea ore de mers prin viscol si noapte, si sa le duca in dar, drept multumire, cateva din cele necesare la tzara, intr-un sat uitat de lumea, unde oameni nu ai nici o ghereta de unde sa cumpere o paine, daramite lumina.

Ce bine e la tzara

Fiertul croampelor pentru porci

La tzara

Pentru ca planul lor ii duceau pana dupa Piatra Scrisa, Adina s-a gandit sa combine aceasta vizita cu o tura de biciclete. Asa ca ne-am stans mai multi, am vizitat pe batranii din Plop, am stai la o sezatoare in curte la soare si apoi am continuat drumul pana la Dunare, unde am urcat pana pe Ciucaru Mare ca sa admiram Dunarea la cazane, iar la coborare am mers pana la intrarea in pestera Ponicova, neputand-o vizita din pricina apei care a inundat-o. Seara s-a incheiat cu o tzuica fiarta la pensiunea unde ne-am cazat.

Biciclete la inaltime

la sezatoare

Prin satuc

Floricele

A venit primavara

Verde crud

Lumea admira de sus Dunrea la cazane

Calutzul meu... calutzul meu

Nu mi-e frica ca's cu mama

Odihnitzi bine, duminica dimineatza, ne-am suit pe biciclete si am plecat sper satul Eibenthal. Drumul pana in sat avea 2 parti: 10km de sosea pe malul Dunari si inca vreo 7km de urcat pe un drum forestier. Mersul pe sosea a fost o placere: coborari si urcari pe un drum asfaltat mai putin circulat de masini, iar urcusul sper sat, desi a fost urcus a fost si el foarte frumos, prin padure, mai sus printre pini, iar la final s-a incheiat cu o leneveala pe pajistea inverzita. Satul, ca orice sat de munte... adica o placere sa-l calci ulitzele. Coborarea inapoi la malul Dunarii am facut-o pe alt drum „asfaltat”, dupa zisele gazdei noastre, dar dupa mine... nu cred ca a vazut vreodata asfalt acel drum. Iata cum a trecut acest weekend pentru mine.

Spre Eibenthal

Si eu tot inspre acolo

Curte si gradina

Trupa

Dunarea vazuta de pe bicicleta

Pe meleagurile Craiului 17-19mar

Trupa

Eram constientzi ca nu va fi zapada multa, am vazut niste poze din Crai de acum 2 sapt, dar cel mai important este sa te simti bine. Am vazut ca unii au facut creasta intr-o zi, super, dar planul nostru (Adi, Alin si cu mine) este altul: sambata Zarnesti – Ascutzit, duminica Ascutzit – Grind, luni sudica, retragerea si acasa.

A inceput cu primavara

Fugutza la deal

Ajunzi in Zarnesti zombi, dupa o sapt de lucru si 7 ore de trafic intens, ne culcushim rapid pe la ora 2. Dimineatza papam, ne umplem sticlele cu ceai, ne echipam si plecam spre fantana lui Botorog, unde lasa masina si o pornim in sus spre Curmatura.

Tot mai sus

Iarna? Cine zica ca este iarna? Primavara este instalata la ea acasa. Covor de frunze pe jos, de asta toamna, ajunsi in poiana Zanoaga intalnim primele branduse si primii ghiocei. Si noi care vroiam sa facem creasta iarna :D... Din poiana sper Curmatura dam de zapada inghetzata prin padure. La Curmatura completam cu apa ce am consumat pana acum din ceai si pornim sper vf Turnu, sa tot fie vreo 13:30. Putin zapada, foarte putina.
Urcusul este de vara: stanca si iarba, doar foare rar zapada. Ajunsi in creasta Alin si Adi isi monteaza coltzarii, eu prefer sa ii car tot in spate, deoarece zapada nu era inghetzata, iar coltzarii mei fiind rusesti :( aduna zapada si tot la 6-10 pashi ar fi trebuie sa ii scutur. Zapada este, dar putin, mergem greu... se resimte drumul de vineri, nesomnul de asta noapte, dar si rucsacii care par a fi totusi greutzi.

Se lasa seara

Am facut ochi

Ii frumoasa creasta

In jur de 17:30-18:00 ajungem la refugiu Ascutit. M-ar tenta sa mergem mai departe, pana la Grind, dar aici nu suntem decat noi 3 si inca 2 tipi cu care ne-am intalnit pe vf Turnul si cu care am venit impreuna pana la refugiu. Adi spune ca ne-ar prinde noapte pana la Grid si nu are sens ca fortzam fiind obositzi de dupa ziua si noaptea trecuta. Asa ca ne instalam in Ascutzit. Cei doi hotarasc sa coborea la Curmatura, asa ca ramanem doar noi in refugiu. Vremea este tanara, deci cu timp ne putem sa papam si sa topim zapada pt ziua ce urmeaza. Alin are probleme cu primusul pe benzina si la un momendat ne vedem tura compromisa din cauza asta. Ce sa facem 2 zile pe creasta fara apa? Primusul pe gaz, cu chin si vai isi face treaba alaturi de Adi, umpland astfel cu apa sticlele. Adi propune ca duminica sa mergem pana in Funduri, ca luni sa ne fie mai lejer, retragerea, o vizita in Brasov si drumul sper Timisoara.

O bucatzia de Crai si unde de Iezer

Eu pe unde o iau acuma?

Inca-o poza si ma duc

... tot pe creasta inainte

Noaptea, dupa prognoza data de meteoblue (pe care ii urmarim de ceva timp si care se arata a fi destul de precishi, vi recomand) se strica vremea, vantul puternic suiera si arunca cu bucatzi de zapada inghetzata in refugiu astfel incat ma trezesc noaptea si nu mai pot dormi.

Aici or uitat sa opreasca congelatorul

Mandru-i Craiul

Dimineatza vremea rea, ne tine in sac pana tarziu. Si uite cum tarziu din nou pornim la drum, clar mergem doar pana la Grind, partea buna este ca vremea a devenit din nou impecabila. Si uite cum duminica o petrecem ca pe o adevarata duminica. Mergem putin, de la Ascutit pana in Grind in 4-5 ore, lejer, fara graba si stres, admiram Fagarasul si Bucegii de cealalta parte, facem poze, povestim si odata ajungi la Grind incepe ospatzul. Alin reuseste sa convinga primusul pe gaz ca avem nevoie de el, asa ca astazi este sef la topit zapada, iar eu cu Adi sefi bucatari: facem o supa si un pireu de fasole si cartofi, cu branza, carnatzi, muschiuletz, salam si usturoi... de nu ne vine sa credem mancand ca suntem totusi doar la Grind.

Dulce-i somnul sus la munte

Hai sa pregatim si cina

Cate pliculetze sa pun?

Ne culcam destul de devreme, iar dimineatza la 5 trezirea, pana pe la 5:20 eu si Adi lenevim in saci. Pe la 6:45 suntem la inceput de sudica, vreme din nou este de milioane, in 2 ore suntem trecuti de coama lunga, zapada inghetzata a tinut cu noi si uite-ne hotarati sa coboram, de aici nici un interes nu mai avem, zapada se inputzineaza, iar mersul pe mixtura de zapada cu stanca si iarba nu ne atraga.

Dimineatza pe racoare ii dam cu spor la drumu' mare

Cu grija inainte

O tura excelenta, relaxanta de-a dreptul cu o vreme de milioane. Si totusi desi luna este martie, anotimpul este primavara: branduse, ghicei, soare si putina zadapa, dar totusi zadapa.

Sens unic

Urme spre cer

Hai sa mai stam un pic

Am folosit coarda doar la 2 pasaje, unul sambata, cand eu si Alin am hotarat la un pasaj sa mergem matematic pe creasta, nu pe jos, pe unde erau urmele altora, desi nu era super dificila portiunea, dar vazand ca avem timp si ajungem prea repede la refugiu, am spus ca un mic exercitiu pentru sudica nu strica, iar a doua oare a fost un pasaj din ziua de duminica, unde se putea si fara coarda, dar cel putin pt shihicul meu coarda si-a facut datoria. Sudica nu a vazut coarda.

O facuram si pe asta

Dusa-i iarna

Vertical Experience 10-11 mar

Buna dispozitie de la inceputul "zilei" (ora 1)

Ca de obicei in dorintza de a avea sambata o zi plina pe munte, plecam de vineri seara si ajungem pe la 0.30 la Gentziana. Suntem 4 - Adina, Liviu, Gianina and me. E placut afara si destul de caldutz, asa ca urcam in polare. Din toata trupa care urma sa vina, doar AdiMarcu si Bogdan ponisera inaintea noastra dupa ce facusera un mars din Nucsoara. Ceilaltzi ajung pe la 2.30, cand deja dormeam dusi.

Odihna la inaltime

Cele 3 fete s-au intalnit

Sambata dimineatza intr-un mod surprinzator toata lumea se trezeste cam in acelasi timp si pe la 7.30 cabana incepe sa miste, toata lumea umbla de colo ca sa se pregateasca cat mai repede de tura, motivata fiind de dimineatza frumoasa ce promitea o zi extraordinara.
Pregatirea pt curs ne ia ceva timp, trebuie sa imparztim meticulos maldarul de corzi si fierotanii asa incat sa luam tot ce vom avea nevoie si abia pe la 9.30 reusim sa plecam. Ne indreptam spre peretele Bucurei.
La Bordul Tomii ne desparztim de Gianina, Adina si Liviu ce vor merge spre Papusa-Peleaga prin Saua Pietricele.

Pe valcel in sus

Urcam spre traseu

Zapada e numai buna de mers si inghetzata inca de frigul noptzii, soarele inca n-a apucat s-o inmoaie, asa ca in ultima portziune de urcus pana sub peretele Bucurei ne trezim pe o panta cu zapada bocna, mult mai tare decat cea cu catziva metri mai jos si cum nu ne putem monta coltzarii in acel loc suntem nevoitzi sa cramponam puternic in varful bocancilor si sa ne impingem in betzele de ski.

Zambete inghetzate

Valeanu in actiune

Se fac 2 ateliere de catzarat, fiecare din cei 2 instructori monteaza cate o mansa : Margica pe o crestulitza stancoasa, iar Valeanu pe hornul cu care debuteaza prima lungime din traseul "Hornul Negru". Rand pe rand cei 6 cursantzi ne perindam la cele 2 ateliere si fiecare deprinde tehnica de catzarat mixt gheatza-stanca in coltzari si pioletzi, unde si cum se fac asigurarile mobile pe nuci si friend-uri. Desi in restul caldarii la soare era f placut noi mai dardaim aici in umbra Bucurei, iar pe horn e gheatza destula... cu vremea asta primaveratica din Timisoara ma temeam ca n-aveam sa mai gasim gheatza, insa hornul nostru e un adevarat congelator :-) Ma bucur de fiecare data cand imi vine randul sa ma catzar sau sa filez colegii, numai bine ma incalzesc :P
La sfarsitul atelierului vedem cum din vale se indreapta vijelios in urcus spre noi cineva ... ne dam cu presupusul ca o fi Biju sau Gianina... urca, urca si o recunosc pe Gianina care urca de parca fugea sa prinda acceleratul :P Se intorsese de pe Peleaga si cum nu mai urcasera pe Papusa, a dat fuga la noi :-) A ajuns numai bine ca sa vina impreuna cu noi, cand trecem la partea a 2-a a programului zilei, desi dupa-masa trecuse bine... era cam ora 4. Strangem toata catrafusele si urcam pe valcelul in sus cu gandul sa iesim in creasta... era acelasi valcel pe care cu cateva saptamani in urma urcasem cu AdiMarcu si ne intorsesem cu 20m de sub creasta de teama sa nu dam cu avalansa. Eu cu Marcus ne bucuram ca ne intoarcem pe valcelul nostru :P si acum vrem sa-i dam de capat. Acum zapada e ideala, desi a fost cald in decursul zilei, aici zapada e inghetzata bocna. Acum zapada e mult mai putzina decat la tentativa noastra cand efectiv am ajuns sa inotam in zapada, acum nu ne afundam deloc si coltzarii musca cu spor si scartzaind in zapada inghetzata. Se vad si multe pietre dezgolite, panta se accentueaza, trebuie sa trecem si 2 mici saritori, apare si un camp frumos de gheatza... ma uit in jos printre picioare si cand vad sub mine siragul frumos de pietre ce stau insiruite, imi spun ca nu-i deloc cazul sa alunecam... dar gheatza si coltzarii sunt prieteni buni, se impaca bine, iar cei 2 pioletzi infiptzi in fatza dau si mai multa incredere, gheatza e perfecta, asa ca avansam rapid si cam intr-o jumatate de ora iesim in
creasta. In sfarsit i-am dat de capat frumosului nostru valcel :-)

Mr. Muscolo... mic, dar aspru

Nici n-am mai bagat in seama vremea, inainte sa urcam cerul era acoperit doar de o spuza usoara de norisori, dar acum cata vreme ne jucasem noi pe valcel tot cerul se acoperise de un plafon compact de nori plumburii. Ne gandim cu parere de rau ca poate a doua zi n-o sa mai avem noroc cu vremea...

Sap bivuac

De fortza majora as putea dormit aici

5 oameni la caldurica

Coboram din creasta pe valcelul imediat urmator putzin mai inspre Curmatura Bucurei care este mult mai larg si mai bland. Ajunsi jos in caldare, desi se insera, trecem la utlima parte din programul zilei... de fapt se potrivea de minune si cu ora inserarii... construirea unui adapost in zapada pt un bivuac in caz de necesitate. Gasim un loc excelent... o mica dolina unde zapada spulberata de vant a fost tencuita intr-un zid inalt de vreo 4m in care impartzitzi in 3 echipe incepem sa sapam mai fara elan... la inceput nu suntem foarte convinsi, Valeanu nu ne-a convins ca intr-adevar suntem intr-o stare de necesitate :P, dar apoi cand Margica spune ceva despre primusul ce l-a adus cu el... de niste supe... ca poate nu mai gasim locuri la Gentziana :-), ne lasam antrenatzi in joc si incepem sa sapam voiniceste. Ne schimbam pe rand, nu-i tocmai usor si nici spornic sa sapi cu lopatzica mica a pioletului, asa ca depunem multa energie pt activitatea asta.
Valeanu e ca un adevarat dirijor pe santier :P... ne spune ca e viscol, ca vantul ne suiera pe la urechi, ca-i frig si trebuie numaidecat sa intram la adapost... noi il credem si atunci sapam si mai vartos :-) Apoi la un moment dat auzim ca la scoala : "toata lumea creioanele jos!" :-) iar Margica si Valeanu ca 2 sefi de santier trec la inspectzia adaposturilor : hmmm, al lui Gianina&Alin e cam mic, n-ati sapat suficient, nu stiu cum incapetzi 2 in el, o sa cam inghetzatzi de frig .. mda ce sa-i faci dc Alin s-a ocupat de poze cand batea ditamai vifornitza afara :D ... al lui Titi si Robert e cat de cat mai mare, incap 2 oameni, aici s-a lucrat ceva :-) ... iar ultimul unde au lucrat Markus si Bogdan care s-au folosit de o lopata de zapada e un adapost pe cinste unde incap 1... 2 .. 3 ... mai dar mai incap multzi ? ... 4... 5 oameni claie peste gramada, dar numai bine se incalzesc unul pe
altul si supravietzuiesc groaznicei noptzi :-)

Da-i la deal

7 ani in Retezat... (zici ca-i Brad Pitt)

Nici nu ne dam seama ca s-a facut noapte, pana si marmotele se minunau de drumetzii astia ratacitzi si intarziatzi ce le puneau in pericol planul de sistematizare urbana a caldarii Pietrele :-) si care tulburau cu rasetele lor linistea inserarii.
Prinsi in focul activitatzii creatoare nici nu ne-am dat seama ca iar s-a schimbat vremea, plafonul de nori se facuse mai straveziu, ici colo palpaiau stelele cu licariri tremurande, iar jos in vale parca era un cazan in foc... o mare de nori clocotea si dadea navalnic afara, se revarsa in sus peste intreaga vale... E momentul sa o luam si noi din loc, ne amintim ca avem totusi niste locuri rezervate la Gentziana si parasim micul nostru orasel cu apartamente in zapada ce parca e o copie in miniatura dupa locuintzele beduinilor din desert ce au facut svaitzer perete unui munte intreg.
La Gentziana veselie mare, a mai aparut lume... Mardale, Horia si Ioana, e si Glazer care trebuia sa doarma la Bucura. O seara frumoasa, dar nu foarte lunga, caci lumea e obosita dupa o zi plina si noaptea anterioara a fost cam scurta pt totzi, asa ca pe la ora 10 dam stingerea.
Duminica dimineatza debuteaza si mai frumos si mai promitzator... nu e nici un nor pe cer, vantul nu bate deloc, pare sa fie o zi perfecta.

yamiii ce bune au fost caisele

Mr. Snow-Man

Ne pregatim de asalt

Trezirea din nou la 7.30, parca suntem in cantonament, ne trezim totzi odata, dar cu toata graba echiparii, mosmondeala corzilor si fierotanilor unei intregi armate ne face sa plecam din nou la 9.30.
Cand ajungem in caldare si iesim in soare parca e vara... caldura placuta, nu ne mai vine sa plecam de la Bordul Tomii :-) Stam ce stam, dar ne amintim pt ce am venit, pornim din nou spre peretele Bucurei, Mardale si Horia mai raman sa leneveasca la soare, le e greu sa de desparta de Bordelul Tomii... aaaa pardon Bordul vroiam sa spun :D
Pe masura ce urcam caldura devine sufocanta, raman la tricou ca altfel nu se mai poate, bag crema la greu pe fatza si da-i la deal.
Toate razele soarelui se concentreaza ca intr-o imensa lentila si intreaga caldare pare ca fierbe, nu adie nici o pala de vant, suntem ca intr-un imens cazan ! Nu mai vad nici o deosebire fatza de o zi de vara... aaa, da e zapada pe jos, mda e totusi martie !

Lung ii drumul de jos in sus

vf Retezat

Mica trupa compusa din Gianina, Adina si Liviu au plecat azi tot spre varful Bucura, dar cel mai mare si s-au bucurat toata ziua de soarele dogoritor.
Urcam pe urmele de ieri, azi insa nu mai e nevoie sa cramponam, soarele a fost mult mai tare si a reusit sa inmoaie zapada. Ne echipam si as putea sa spun ca am intrat cu bucurie in congelator, parca-mi doream racoarea. Cautam umbra peretelui ca si umbra unui copac in zilele toride de vara.

Echipa

Ne imparztim in 3 echipe distincte: in frunte Margica cu Ioana care ni s-a alaturat duminica, apoi Titi cu Markus, iar ultima echipa eu avand pe cele 2 semicorzi pe Valeanu si Robert. Ne-am bagat totzi pe traseul Furcile. A fost un traseu frumos, numai bun pt scoala... la inceput un valcel mai inclinat cu cateva saritori, iar apoi o lungime mai tehnica cu o traversare lunga si apoi iesirea finala in creasta. Am mers mai mult pe asigurari mobile, putzine pitoane pe traseu, insa a fost frumos.
M-am racorit ce m-am racorit, mai ales ca uneori se mai creau mici ambuteiaje in regrupari si trebuia sa asteptam sa plece echipa din fatza. La un moment dat vazandu-i pe Horia si Mardale in Creasta Vulturilor care se lafaiau in voie la soare, m-am saturat de racoare, insa degeaba imi doream acum soare, acum trebuia sa stau sa dardai in regrupare. Noroc cu filatul ca asa nu mai inghetzau mainile. Jos in vale vedeam cum norii fierbeau din nou in cazanul ce-si revarsa prea-plinul in vaile Retezatului ce de aici de sus pareau incremenite. Si cum am fost ultima echipa, taman in ultima lungime cand sa iesim si noi in creasta, brusc am fost invaluitzi in ceatza si in loc sa ne bucuram de bucuria iesirii pe vf Bucurei :P, ne-am trezit intr-o mare laptoasa. Ei dar asta-i riscul sa pleci ultimul, mereu nu mai prinzi portzia cea mai buna la imparztitul tortului :D Asa ca i-am dat rapid la vale, am gonit spre Gentziana ca deja ne depasisem bugetul de timp ... si de aici goana rapid la vale... si apoi spre Timisoara unde am ajuns frantzi pe la ora 23.